Răspundere patrimonială. Restituirea sumelor nedatorate.

Răspundere patrimonială. Restituirea sumelor nedatorate.

- Codul Muncii: art.256, 44, 38;

De reţinut este că se poate vorbi de o sumă nedatorată încasată de salariat doar în lipsa oricărui temei legal sau convenţional al încasării acestei sume, nu şi, spre exemplu, în cazul primirii unui salariu legal.

Secţia I Civilă - Decizia civilă nr. 448/22  martie  2017.

Prin sentinţa civilă nr…/25.10.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara - Secţia I Civilă în dosar civil susmenţionat s-a admis în parte acţiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamanta C.N.H. SA- Societate în faliment, prin lichidator judiciar împotriva pârâtei A.B. şi în consecinţă: A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 373,87 lei reprezentând prejudiciu. S-a respins în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel,Tribunalul a reţinut următoarele:

Pârâta a fost angajată pe perioadă nedeterminată în cadrul unităţii reclamante, în această calitate efectuând  deplasarea  la T.I.B. în  07.10.2011  pentru care a încasat suma de 230  lei cu titlu de diurnă şi cheltuieli de cazare precum, şi suma de 143,87 lei - cheltuieli de transport.

În Raportul de control încheiat sub  nr…/10.07.2012 (punctul II. 2.4) de Curtea de Conturi s-a  apreciat că deplasările salariaţilor în interes de serviciu  la T.I.B. B.  au fost efectuate în fapt în alte scopuri decât cele legate de activitatea companiei. Astfel, s-a reţinut că deplasarea anuală a grupului de salariaţi la T.I.B. B.  nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi considerată o activitate de pregătire profesională, nefiind cuprinsă în avans şi în mod explicit în planul anual de pregătire profesională. S-a  apreciat că aceste cheltuieli pentru deplasarea la T.I.B. în anii 2009 – 2010 şi 2011 sunt nelegale, astfel de activităţi şi cheltuielile aferente nefiind cuprinse în obiectul de activitate a companiei şi s-a dispus recuperarea  sumelor achitate salariaţilor pentru aceste deplasări.

Pârâta a fost notificată să achite contravaloarea cheltuielilor efectuate cu personalul CNH–SA în conformitate  cu Decizia nr…/23-01.2013 pentru valorificarea constatărilor cuprinse în Raportul de Control precum şi penalităţile aferente.

Din notele depuse anexat cererii rezultă că CNH–SA a înregistrat în contabilitate  prejudiciul  stabilit cu titlu de „debit conform decizie Curtea de Conturi (T.I.B.)”.

Raportul Curţii de Conturi …/2012 şi respectiv Decizia nr…/2012 au fost contestate de  către CNH S.A. în dosarul nr…/57/2012* al Curţii de Apel Alba Iulia, soluţionat prin Sentinţa civilă nr…/2015, irevocabilă prin Decizia nr…/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte deplasările salariaţilor  CNH SA  la  T.I.B.  instanţele de judecată au reţinut că participarea la un târg internaţional poate constitui o formă de pregătire profesională cu condiţia ca acesta să fi avut stabilite obiectivele urmărite, adică cunoştinţele ce urmează a fi  dobândite de fiecare persoană care urmează programul, precum şi persoanele căreia i se adresează.

Pentru realizarea formării profesionale a propriilor salariaţi angajatorii trebuie să elaboreze planuri de formare profesională în concordanţă cu programele de dezvoltare şi cu strategiile sectoriale şi teritoriale. Or, participarea la T.I.B. nu a fost inclusă în planul de pregătire profesională anuală destinat propriilor angajaţi, iar societatea nu a făcut dovada că participarea tuturor salariaţilor era în legătură directă cu cerinţele posturilor pe care le ocupau.

Întrucât deplasarea la T.I.B. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerată formă de pregătire profesională, instanţele de judecată au apreciat că în mod corect Curtea de Conturi a reţinut existenţa abaterii privind decontarea necuvenită a cheltuielilor efectuate de  către un grup de salariaţi din cadrul acesteia cu ocazia deplasării la Bucureşti, în alte scopuri decât interesul companiei.

Prin urmare,  având în vedere  pe de o parte că nu sunt îndeplinite cerinţele  art.197 din Codul muncii privind participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională, iar pe de altă parte faptul că prin hotărâre irevocabilă s-a stabilit că participarea la T.I.B. nu reprezintă formă de pregătire profesională, rezultă că sumele achitate angajaţilor de către unitate pentru această deplasare (cu titlu diurnă, contravaloare cazare şi transport) reprezintă sume necuvenite.

Potrivit art. 256 din Codul muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Sub acest aspect nu are nici o relevanţă inexistenţa culpei salariatului, singura condiţie legală fiind caracterul nedatorat al sumei achitate reflectată prin diminuarea  patrimoniului angajatorului.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziţii, pârâta urmează să fie obligată la restituirea sumei efectiv încasate cu titlu de diurnă, cheltuieli de cazare şi transport, respectiv la plata sumei de  373,87 lei.

Întrucât art. 256  din Codului muncii prevede doar obligaţia salariatului de a restitui suma efectiv încasată şi  nu reglementează obligaţia de plată a unor penalităţi pentru neplata  sau plata unei  actualizării  a sumei încasate nedatorate şi câtă vreme deplasarea s-a efectuat în baza unor ordine de serviciu şi deci nu se poate reţine culpa salariatului în cauzarea vreunui prejudiciu, se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere precum şi la actualizarea sumei cu indicii de inflaţie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 11.11.2016 pârâta A.B., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

La data de 29.12.2016 pârâta a transmis motivele de apel prin care arată că: nu a formulat nici o cerere pentru a participa la T.I.B.; ordinul de deplasare a fost întocmit de angajator; mijlocul de transport pentru deplasare a fost stabilit de conducerea CNH-SA; sumele acordate pe perioada deplasării s-au făcut în baza reglementărilor în vigoare; deplasările s-au făcut în interesul serviciului prin delegare dispusă de conducerea societăţi; participarea la acest eveniment s-a făcut în urma analizei conducerii societăţii privind oportunitatea desemnării pentru participare a unor persoane din cadrul societăţii.

Invocă prevederile art. 43, 44, 38 din Codul Muncii şi precizează că nu are nici o culpă în participarea la acest eveniment, necunoscând faptul că deplasarea la T.I.B. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerată formă de pregătire profesională, având în vedere că faptul că nu a avut nici o implicare în întocmirea programului de pregătire profesională al CNH SA:

În drept: art.466-482 Cod de procedură civilă.

Intimata CNH SA (societate în faliment), prin lichidator judiciar expert Insolvenţă SPRL D.  a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, precizând, în primul rând, faptul că motivele de apel au fost depuse peste termenul de 10 zile de la comunicarea sentinţei prev. de art.215 din Legea nr.62/2011, iar pe fond, soluţia primei instanţe este corectă deoarece caracterul nedatorat al sumelor privind cheltuielile de deplasare la T.I.B. rezultă dintr-o hotărâre judecătorească care se bucură de puterea lucrului judecat (dec. civilă nr…/2013 a ICCJ), fiind incidente prevederile art.256 alin.(1) Codul Muncii. Arată că spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârşită de angajat cu vinovăţie, obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză.

În drept: art.205, 476 Cod de procedură civilă, art.256 Codul Muncii.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este fondat.

Sub aspectul procedural invocat de intimată este de menţionat că depunerea motivelor de apel cu depăşirea termenului prev. de art.215 din Legea nr.62/2011 este sancţionată de legiuitor cu decăderea (art.470 alin.3 Cod de procedură civilă), dar introducerea în termen a apelului, dat fiind caracterul său devolutiv potrivit art.476 Cod de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa statuând atât în fapt cât şi în drept.

Alin.(2) al art. 476 Cod de procedură civilă prevede că, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinării nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Aşa fiind, apelul depus de pârâtă, în termenul legal, va fi analizat prin prisma acestor cerinţe legale.

Pe fondul cauzei, cererea de faţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 256 din Codul muncii.

Potrivit acestui text de lege salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Cu referire la acest text de lege, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 274/2011, 122/2012 a statuat că acesta nu defineşte noţiune de „sumă nedatorată” şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia respectivă, însă, el vine să acopere, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză….Este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă.

De reţinut este că se poate vorbi de o sumă nedatorată încasată de salariat doar în lipsa oricărui temei legal sau convenţional al încasării acestei sume, nu şi, spre exemplu, în cazul primirii unui salariu legal.

Aşa dar, reţinând corect faptul că nu are nici o relevanţă inexistenţa culpei salariatului în încasarea sumei, prima instanţa avea însă, îndatorirea de analiza celelalte cerinţe impuse de textul de lege în discuţie, respectiv faptul că suma este nedatorată.

Or, sub acest aspect, soluţia este greşită deoarece, contrar celor reţinute de instanţa de fond, simplul fapt al diminuării patrimoniului societăţii nu determină caracterul nedatorat al sumei în discuţie.

În analiza acestui caracter al sumei pretinse de angajator se impunea a se avea în vedere faptul că deplasarea reclamantei la  T.I.B. B. în data de 07.10.2011 s-a efectuat în exercitarea unui ordin de serviciu, în baza delegaţiei nr…/05.12.2011 semnate de conducerea societăţii, în baza unui referat de necesitate întocmit de compartimentele de specialitate şi aprobat de conducătorul instituţiei, iar cheltuielile efectuate cu delegarea au fost justificate cu documentele contabile depuse la dosar.

Potrivit art. 44 alin.(2) din Codul Muncii salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Totodată, potrivit art. 38 din Codul Muncii salariaţii nu pot renunţa la drepturile cele sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

În acest context, nu putem vorbi de lipsa unui temei legal al încasării sumei de către reclamantă, aceasta fiind îndreptăţită, în conformitate cu art. 44 alin.(2) Codul Muncii sus enunţat la acordarea drepturilor băneşti aferente delegării (diurna, contravaloarea cazării şi a transportului), izvorâte din raportul juridic de muncă încheiat între părţi.

Faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a statuat că deplasarea la T.I.B. nu îndeplineşte, condiţiile prevăzute de lege, pentru a putea fi considerată o formă de pregătire profesională nu are relevanţă în acest cadru procesual definit de art.256 Codul Muncii, care presupune aşa cum s-a arătat mai sus lipsa unui suport legal de acordare a unui drept salarial, ceea ce nu este cazul de faţă.

Indiferent de motivul care a determinat angajatorul să emită ordinul de deplasare a salariatului în cauză la T.I.B.  B., sau scopul efectuării acestei deplasări (în cadrul unei formări profesionale sau nu), este de reţinut că, această deplasare s-a efectuat de salariat în exercitarea unui ordin de serviciu semnat de directorul general al societăţii, a cărei nesocotire putea antrena răspunderea sa disciplinară potrivit Codul Muncii.

Ca urmare, suma în litigiu nu reprezintă o sumă nedatorată în sensul cerut de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie, pentru fi supusă restituirii, această sumă fiind datorată de angajator conform art. 44 alin.(2) Codul Muncii, atâta vreme cât este o sumă antrenată de pârâtă în cadrul delegării efectuate în baza unui ordin de serviciu emis în temeiul Codul Muncii şi justificată cu actele contabile.

 Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(2) din Codul de procedură civilă  va admite ca fondat apelul promovat de pârâtă, va schimba în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta CNH SA împotriva pârâtei A.B., ca fiind nelegală şi netemeinică.

Domenii speta

Spete similare