Tentativă de omor – vătămare corporală gravă; criterii de diferenţiere a celor două infracţiuni; Provocare; condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b C.pen. pentru reţinerea circumstanţei atenuante; Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului p...

Tentativă de omor – vătămare corporală gravă; criterii de diferenţiere a celor două infracţiuni;

Provocare; condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b C.pen. pentru reţinerea circumstanţei atenuante;

Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de unităţile sanitare în cadrul cărora părţile vătămate au beneficiat de îngrijiri medicale; temeiul legal al despăgubirilor civile solicitate.

 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi întocmit la data de 21.09.2010, în dosarul nr. 2740/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului U.C., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 – 175 lit. i Cod penal şi lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

 În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 8.08.2010, în timp ce se afla pe imaşul comunei B., judeţul Iaşi, inculpatul U.C. i-a aplicat o lovitură cu tăişul unei securi în zona capului părţii vătămate P.D., lovitură în urma căreia acesta a căzut la pământ, după care a încercat să o lovească încă o dată în zona capului, partea vătămată parând lovitura cu mâna stângă şi suferind astfel o fractură în treimea medie a cubitusului, iar părţii vătămate G.G. i-a aplicat o lovitură în zona capului, producându-i vătămări pentru care acesta a necesitat un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.

 În cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu disp. art. 70 alin.2 Cod proc. pen., instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului faptele care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a avea un apărător precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, iar acesta a consimţit să dea declaraţie în cauză, depoziţia sa fiind consemnată într-un proces verbal ataşat la dosar.

Prin rezoluţia din data de 17.08.2010 a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului U.C. sub aspectul infracţiunilor sus-menţionate, iar prin ordonanţa din data de 23.08.2010 a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceleaşi infracţiuni.

Prin încheierea de şedinţă nr. 123/25.08.2010 a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, ulterior măsura preventivă fiind prelungită şi menţinută pe parcursul cercetării judecătoreşti până la data de 02.03.2011, dată la care inculpatul a fost pus în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

 Pe ansamblul urmăririi penale s-au efectuat următoarele acte de cercetare: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei şi planşele foto, declaraţiile părţilor vătămate, rapoartele de constatare medico-legală şi certificatele medico-legale, declaraţiile martorilor K.V., P.I., L.G. şi ale inculpatului U.C..

 Raportul de constatare medico-legală nr. 1429/23.08.2010 întocmit de către I.M.L. Iaşi consemnează că: numitul P.D. a prezentat fractură în treimea medie a cubitusului stâng fără deplasare, plagă tăiată, echimoză, excoriaţie; fractura s-a produs prin lovire cu corp contondent, plaga tăiată epicraniană s-a produs, cel mai probabil, prin lovire cu corp tăietor (secure), echimoza şi excoriaţia de la nivelul antebraţului drept s-au putut produce prin lovire cu corp contondent; a necesitat un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile pot data din 8.08.2010 şi nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.

 În conformitate cu raportul de constatare medico-legală nr. 1497/23.08.2010 întocmit de către I.M.L. Iaşi, numitul G.G. a prezentat plagă tăiată parietală stânga; leziunea s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor (secure); a necesitat un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei; leziunile pot data din 8.08.2010.

În concluziile asupra fondului cauzei, apărătorul inculpatului U.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise asupra părţii vătămate P.D., din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 182 Cod penal, sau reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b Cod penal, respectiv comiterea faptei sub imperiul unei puternice tulburări şi emoţii, determinate de o provocare a părţii vătămate, aspecte asupra cărora instanţa va statua în cele ce urmează.

 Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 Cod procedură penală, analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

 Între inculpatul U.C. şi părţile vătămate P.D. şi G.G. exista o stare conflictuală preexistentă, generată de neînţelegerile privind păşunatul animalelor pe izlazul comunal.

 Martorul G.C., fila 205 dosar instanţă, declară că pe izlazul dintre satele B. şi B. părţile vătămate au organizat o stână de peste 1000 de oi, iar sătenii nu mai au unde să-şi ducă animalele. Părţile vătămate susţin că suhatul respectiv este închiriat de la Primăria B., iar pe acel amplasament organizează stâna de aproximativ zece ani, însă nu au prezentat documente care să ateste această împrejurare.

 Cu inculpatul, părţile vătămate au mai avut discuţii şi în cursul anului 2009, întrucât acesta îşi priponeşte vaca, viţeii şi cei doi cai pe dealul din apropierea digului izlazului B., însă nu s-au manifestat violent sau şicanatoriu la adresa acestuia, deşi inculpatul susţine că în repetate rânduri a găsit funiile cu care priponea animalele, tăiate.

Acesta a fost şi contextul în care, în dimineaţa zilei de 8.08.2010, partea vătămată P.D. s-a întâlnit cu inculpatul U.C., iar acesta l-a întrebat de ce i-a tăiat funiile cu care erau legate animalele sale.

 In jurul orei 16,00 părţile vătămate s-au deplasat la domiciliul martorului P.I., iar numitul P.D. le-a relatat părţii vătămate G.G. şi martorului, incidentul avut cu inculpatul în dimineaţa respectivă.

 Cei trei au efectuat diferite lucrări în gospodărie şi au consumat o cantitate de vin, după care, în jurul orei 18,00-19,00, părţile vătămate s-au urcat într-o căruţă şi au plecat înspre stâna lor.

 Pe imaşul localităţii B., aceştia l-au observat pe inculpatul U.C., aflat lângă animalele sale, motiv pentru care au oprit căruţa la o distanţă de cca.5-10 metri faţă de el şi au coborât, cu intenţia de a discuta despre incidentul dintre acesta şi partea vătămată P.D..

 Inculpatul i-a observat şi s-a apropiat, la rândul său, de părţile vătămate, având în mâini o secure.

 Din declaraţiile părţilor vătămate P.D. şi G.G. rezultă că, fiind şi persoane în vârstă, nu au avut intenţia să îl agreseze şi nici nu au exercitat acte de violenţă asupra inculpatului, ci au dorit doar să discute cu el, însă au recunoscut că partea vătămată G. avea în mână băţul folosit la păşunatul oilor, în care se sprijinea.

 După ce G.G. l-a întrebat pe inculpat de ce nu lasă ciobanii în pace pe imaşul contractat de la Primăria B., inculpatul i-a înjurat, învinuindu-i de tăierea funiilor cu care-şi priponea animalele, după care a făcut un pas înspre numitul P.D., aflat cel mai aproape faţă de el, respectiv la o distanţă de cea. 1-2 metri, a ridicat securea şi i-a aplicat acestuia o lovitură, cu tăişul, în zona capului.

 În urma loviturii primite, partea vătămată P.D. a căzut la pământ şi a observat că inculpatul a ridicat din nou securea, motiv pentru care, într-o reacţie de apărare, şi-a aşezat mâinile deasupra capului. Numitul U.C. i-a aplicat încă o lovitură, cu muchia securii, vizând zona capului, care a fost oprită de mâinile părţii vătămate P.D., aşezate peste cap.

 Lovitura a fost de mare intensitate, producând o fractură în treimea medie a cubitusului, concluziile raportului medico-legal fiind relevante în acest sens.

 După aceasta, inculpatul U.C. s-a apropiat de partea vătămată G.G. şi i-a aplicat o lovitură cu tăişul obiectului în zona capului.

 Imediat după aceasta, inculpatul s-a urcat pe un cal şi a plecat în fugă, iar partea vătămată G.G. s-a apropiat de numitul P.D. şi a observat că acesta sângera puternic în zona capului şi prezenta urme de violenţă în zona mâinilor.

 În acest context, l-a ajutat pe numitul P.D. să urce în căruţă şi au pleca amândoi înspre locul în care se afla stâna de oi.

 Din declaraţiile martorilor P.I. şi L.G. rezultă că, după ce părţile vătămate au plecat cu căruţa de la domiciliul martorului P.I., aceştia s-au deplasat cu un autoturism în extravilanul comunei B., judeţul Iaşi, pentru a discuta despre un teren.

 În timp ce se aflau pe terenul respectiv, au auzit glasuri şi au observat că la o distanţă de cca. 1-2 kilometri faţă de aceştia, se afla o căruţă şi trei persoane care se certau, iar martorul P.I. a recunoscut glasul numiţilor P.D. şi G.G..

 În acest context, martorii s-au urcat în autoturism şi s-au deplasat înspre locul respectiv, iar pe drum s-au întâlnit cu inculpatul U.C., care a trecut în fugă, pe un cal, la o distanţă de cca. 2 metri faţă de ei.

 Martorii au observat că inculpatul avea la brâu o secure, după care au ajuns la căruţa părţilor vătămate şi au observat că acestea prezentau leziuni şi urme de sânge pe corp si pe haine.

 Numitul P.D. nu se putea exprima şi sângera abundent, motiv pentru care a fost solicitat serviciul de ambulanţă, iar părţile vătămate au fost transportate la mai multe spitale, unde au primit îngrijirile medicale necesare.

 Partea vătămată G.G. le-a comunicat martorilor că au fost loviţi cu securea de către inculpatul U.C..

 Martorul K.V., care s-a aflat la o distanţă de cea. 300 metri faţă de locul săvârşirii faptei, a confirmat doar că părţile vătămate şi inculpatul se aflau în zonă şi că a existat o ceartă între aceştia, dar a declarat că nu a perceput în mod direct săvârşirea derularea incidentului.

 Fiind audiat în cauză, inculpatul U.C. nu a recunoscut săvârşirea faptei, ci a precizat că el a fost agresat de către părţile vătămate şi că nu a purtat vreo secure în data respectivă.

 Afirmaţiile sale în acest sens sunt nesincere, fiind contrazise de ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei.

 Astfel, în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că s-a întâlnit cu părţile vătămate, fiind singurele persoane din zonă, dar că nu îşi poate explica vătămările acestora, ci a precizat că, atunci când a plecat de la faţa locului, acestea nu prezentau vreo urmă de sânge.

 Faptul că inculpatul ar fi fost agresat de către părţile vătămate nu este susţinut de nicio probă administrată în cauză, iar aspectul este greu de acceptat atât prin diferenţa de vârstă dintre inculpat şi părţile vătămate, cât şi prin faptul că inculpatul nu a solicitat eliberarea certificatului medico-legal.

 În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul şi-a menţinut aceeaşi atitudine procesuală de nerecunoaştere a faptelor pentru care este cercetat, precizând că el a fost cel agresat de către cele două părţi vătămate, cu parul şi cu biciul pe care-l avea asupra sa partea vătămată P. Susţine inculpatul că încercând să-l lovească pe el, P.D. l-a lovit din greşeala pe G., iar în ceea ce priveşte acţiunile sale, recunoaşte doar că l-a împins pe G.G., acesta dezechilibrându-se şi căzând la pământ.

 În apărarea sa, inculpatul susţine că nu avea asupra sa o secure şi că nu-şi explică natura leziunilor consemnată în raportul medico-legal ca fiind produse de corp tăietor, însă recunoaşte că după ce a plecat călare de la locul respectiv a văzut trecând pe lângă el o maşină, însă nu a recunoscut persoanele care erau în interior.

 Depoziţiile inculpatului sunt însă infirmate de concluziile rapoartelor de constatare medico-legală, de declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor P.I., K.V., L.G., persoane care deşi nu au perceput în mod direct derularea incidentului, au relatat aspecte anterioare sau întâmplate imediat după producerea acestuia, care confirmă varianta prezentată de părţile vătămate. Astfel, din depoziţiile martorilor se conturează contextul în care inculpatul şi-a manifestat nemulţumirea pentru faptul că funiile cu care erau priponite animalele sale fuseseră tăiate, operaţiune de care îl bănuia pe P.D., cea de-a doua etapă a incidentului din seara aceleiaşi zile, când părţile vătămate au oprit căruţa în dreptul inculpatului cu care au avut discuţii aprinse, momentul în care inculpatul se îndepărta în fugă, călare, având la spate, în pantaloni, o secure, precum şi faptul că imediat după acest moment părţile vătămate prezentau urme de violenţă, sângerau şi l-au indicat pe inculpat ca fiind cel care le-a agresat.

 Apărările inculpatului vor fi înlăturate din ansamblul materialului probator, având un caracter evident pro causa, în scopul de a-l exonera de răspundere penală, iar depoziţia martorului G.C. propus în apărare nu cuprinde aspecte relevante pentru susţinerea variantei prezentate de inculpat, ci referiri la aspecte care nu au fost contestate de către inculpat şi care rezultă din analiza ansamblului material probator.

 Relativ la cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativa la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 182 Cod penal, instanţa costată că este neîntemeiată, motivat de următoarele împrejurări:

 Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. ori în vătămare corporală gravă art. 182 alin. (2) C. pen., este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

 Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Este adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieţii persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie” (intenţie depăşită).

 În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite, că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

 Astfel, există tentativă de omor, şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

 Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

 Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

 Aceste aspecte vor fi avute în vedere de instanţa, respectiv că fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior între inculpat şi victimă, prin folosirea unui obiect apt de a produce moartea (secure), prin aplicarea unor lovituri ce au vizat o zonă anatomică vitală (zona capului), lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut consecinţe grave, la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârşirea faptei (fuga sa de la locul faptei).

 Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, astfel cum au fost relevate de probele administrate, şi anterior menţionate, exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţie de omor, ci cu intenţia generală de vătămare, faptă care, în opinia sa, ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit şi neprevăzut de el.

 Pe de altă parte, deşi din conţinutul raportului de constatare medico – legală rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viaţa acesteia şi au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, esenţială în reţinerea infracţiunii de tentativă la omor calificat este şi poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii, astfel cum a fost relevată mai sus

Pentru calificarea faptei în dispoziţiile prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 – 175 lit. d Cod penal este important nu atât rezultatul concret al acţiunii agresorului, cât intenţia lui directă sau indirectă în raport cu viaţa victimei.

Instanţa constată şi că, între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat o perioadă suficiente de timp pentru a reflecta, conştient, asupra posibilelor consecinţe cu potenţial letal al respectivului act.

 Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”.

 Aspectele invocate de inculpat în apărarea sa nu au fost confirmate de martorii audiaţi în cursul judecăţii.

 Starea conflictuală a fost generată de comportamentul inculpatului faţă de părţile vătămate, comportament care a justificat intervenţia acestora pentru clarificarea neînţelegerilor. Atitudinea acestora de a încerca o dezamorsare a conflictului printr-o discuţie, nu a fost însă de natură a induce inculpatului o stare fizică sau emoţională de gravitatea celei la care face referire art. 73 lit. b) C. pen., întrucât starea de tulburare sau de emoţie puternică trebuie generată de una din modalităţile prev. de art. 73 lit. b Cod penal, respectiv prin violenţă, atingere gravă aduse demnităţii sau oricare altă acţiune ilicită gravă.

 Cum varianta manifestării violente a părţilor vătămate nu a fost verificată, iar instanţa nu a decelat vreo altă atitudine ilicită gravă care să determine o stare de puternică tulburare sau emoţie, sub imperiul căreia inculpatul a reacţionat săvârşind infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, nu poate fi acceptată apărarea acestuia în sensul reţinerii stării de provocare.

 Dacă nu poate avea consecinţa prev. de art. 73 lit. b Cod penal, această atitudine a părţilor vătămate, de a încerca să-şi clarifice neînţelegerile privind păşunatul animalelor pe acel imaş, va fi avută în vedere la conturarea contextului în care au fost comise faptele, în operaţiunea de individualizare a executării pedepselor.

 Audiate pe parcursul cercetării judecătoreşti părţile vătămate P.D. şi G.G. şi-au menţinut plângerile formulate împotriva inculpatului şi au declarat că nu se constituie părţi civile în cauză.

În drept:

Faptele inculpatului U.C., care la data de 08.08.2010, aflându-se pe imaşul comunei B., jud. Iaşi, i-a aplicat o lovitură cu tăişul unei securi în zona capului părţii vătămate P.D., lovitură în urma căreia acesta a căzut la pământ, după care a încercat să o lovească încă o dată în zona capului, partea vătămată parând lovitura cu mâna stângă şi suferind astfel o fractură în treimea medie a cubitusului, iar părţii vătămate G.G. i-a aplicat o lovitură în zona capului, producându-i vătămări pentru care acesta a necesitat un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev.şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin.1-175 lit.i Cod penal şi lovire şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a.

 Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpatul a folosit un obiect de agresiune şi, chiar dacă nu ar fi avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acţiune, cu referire la zona vitală vizată, obiectul vulnerant apt de a produce moartea, intensitatea loviturii, a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui (viata victimei fiind salvată datorită asistentei medicale acordată de urgenţă).

 Cât priveşte infracţiunea de lovire săvârşită împotriva părţii vătămate G.G., instanţa reţine că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a produce suferinţe fizice părţii vătămate, aplicându-i acestuia o lovitură cu securea în zona capului.

Vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită, la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului şi a modului de executare instanţa va ţine seama, conform dispoziţiilor art. 72 Cod penal, atât de gradul de pericol social concret al faptelor, diferenţiat după natura fiecăreia, de modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite, de urmările produse, precum şi de cele potenţiale, respectiv eventualitatea suprimării vieţii victimei, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului care este o persoană tânără, îşi câştigă existenţa din cresterea animalelor, se află la primul conflict cu legea penală, este cunoscut şi caracterizat ca fiind o persoană cu o conduită corectă în comunitate.

 Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte persoana făptuitorului.

 Pe de altă parte pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.

 Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

 Conduita bună în familie şi societate anterior săvârşirii faptei sunt aspecte care conduc la concluzia că faptele săvârşite sunt urmarea unui complex de împrejurări care au determinat ca inculpatul să se abată de la conduita sa obişnuită, constituie un element cu pondere considerabilă în individualizarea pedepselor şi poate acredita ideea că săvârşirea infracţiunilor constituie un accident nerepetabil.

 Faţă de aceste considerente, instanţa va aplica inculpatului U.C. pedepse cu închisoarea al căror cuantum va fi orientat - în raport de gravitatea fiecărei faptei comise şi periculozitatea socială a inculpatului - mult sub limita minimului special prevăzut de textul incriminator consecinţă a reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a cod penal.

 Raportat la tentativa la infracţiunea de omor, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal pentru o perioada de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată în condiţiile art. 66 Cod penal.

 Faptele fiind săvârşite mai înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente disp.art. 33 lit. a , 34 Cod penal relative la concursul de infracţiuni, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenţie.

 În baza disp. art. 71 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prev. de art.71 alin.2 Cod penal; cum inculpatul nu s-a folosit la comiterea infracţiunilor de vreo funcţie, profesie sau altă activitate pe care o desfăşura, se apreciază că în cauză nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.c Cod penal, incluse de legiuitor în conţinutul pedepsei accesorii.

 În privinţa pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, instanţa a apreciat că acesta îşi justifică aplicarea deoarece în cauză inculpatul a comis o infracţiune contra vieţii. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa.

 Este adevărat că, într-o societate democratică, şi dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală, însă, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

 Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

 Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia C.E.D.O. din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în fiecare caz în contradictoriu şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.

 Având în vedere că în prezenta cauză faţă de inculpatul U.C. a fost luată măsura arestării preventive, măsură prelungită în cursul urmăririi penale şi menţinută pe parcursul judecăţii până la data de 02.03.2011, când inculpatului i s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, în temeiul disp. art. 350 Cod pr. pen., constatând că nu au intervenit elemente care să fi determinat încetarea sau modificarea temeiurilor iniţiale, va fi menţinută măsura preventivă luată faţă de inculpat şi, în baza art. 88 Cod penal va fi dedusă din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta sentinţă perioada reţineri şi a arestării preventive, respectiv perioada începând de la data 23.08.2011 până la 02.03.2011.

 Instanţa constată că părţile vătămate P.D. şi G.G. nu s-au cosntituit părţi civile în prezenta cauză.

 Părţi civile s-au constituit: Spitalul Orăşenesc Tg.Frumos, Spitalul Clinic de Urgenţe Prof. Dr. N. Oblu Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Ioan Iaşi, Serviciul de Ambulanţă Iaşi, prin reprezentanţii legali cu sume sume pentru care au fost depuse la dosar acte medicale şi documente justificative.

 Conform dispoziţiilor art. 313 alin. 1 din „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 72/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată".

 Date fiind aceste dispoziţii legale, sumele reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimelor şi a transportului acestora la spital sunt justificate, astfel că vor fi admise acţiunile civile formulate de părţile civile şi inculpatul va fi obligat la plata despăgubirilor civile după cum urmează: Serviciului de Ambulanţă al judeţului Iaşi, suma de 872lei, reprezentând cheltuielile de transport, părţii civile Spitalului Orăşenesc Tg.Frumos suma de 106,91 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, părţii civile Spitalului Clinic de Urgenţe Prof. Dr. N. Oblu Iaşi suma de 645,22 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare, părţii civile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi suma de 1531.03 lei, iar Spitalului Clinic de Urgenţe Sf. Ioan Iaşi suma de 403,65 lei, cu acelaşi titlu.

Domenii speta

Spete similare