Drepturi salariale acordate funcţionarilor publici din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului a., în baza Legii nr.71/2015. Legalitatea dispozițiilor contestate de prefect.

Drepturi salariale acordate funcţionarilor publici din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului A., în baza Legii nr.71/2015. Legalitatea dispozițiilor contestate de prefect.

Întrucât funcţionarii publici din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului A.  se încadrează în sfera personalului din instituţii publice enumerate de art.2 alin. (1) lit. a) din  Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aceștia beneficiază de dispoziţiile art.1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014, contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi Decizia nr.32/2015 a ICCJ  cu privire la plata efectivă a drepturilor salariale potrivit art.2 Legea 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv, prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime anterior intrării în vigoare a Legii 285/2010.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 823/29 martie 2017. În același sens, decizia nr. 123/27 ianuarie 2017, decizia nr. 124/27 ianuarie  2017.

Prin sentinţa …/CAF/2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr…/107/2016, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Judeţului A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului A.  şi C.C.R.,  s-a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei nr…/27.11.2015 emisă de Primarul Municipiului A.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului A.  şi C.C.R.  solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate, iar, în urma rejudecării cauzei,  respingerea acţiunii introductive de instanță si menţinerea actului administrativ contestat ca fiind temeinic şi legal.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a constatat nulitatea absolută a actului administrativ arătat mai sus, pentru următoarele motive :

Arată faptul că prin Dispoziţia nr…/27.11.2015 emisă de Primarul Municipiului A., în calitate de angajator, s-a stabilit salariul de bază brut lunar în favoarea d-nei C.C.R., s-a dispus plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a acordării nivelului de salarizare în plată pentru funcţia similară, pe perioada aprilie - noiembrie 2015 şi majorarea cu 10% a cuantumului brut al salariului de bază în favoarea acesteia.

Solicită instanţei de recurs să observe că valoarea salariului de bază brut lunar stabilit în favoarea pârâtei C.C.R., prin actul administrativ care face obiectul cauzei, nu depăşeşte nivelul de salarizare admis de lege pentru un funcţionar de execuţie, clasa I, grad profesional superior, gradina 5, clasa de salarizare 53 din cadrul aparatului de specialitate al vreunei autorităţi locale executive.

S- a pronunţat hotărârea recurată fără a motiva respingerea sau înlăturarea temeiurilor de drept invocate de recurentul pârât în cadrul întâmpinării, cu toate că a invocat aplicabilitatea prevederilor art.27 alin.2 coroborat cu art.31 alin.1 din  Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.  A invocat aceste prevederi pentru a arăta instanţei de fond că nu este admisă discriminarea funcţionarilor publici în nici o manieră, în special cu privire la remuneraţia acestora, care constă în salariul de bază şi sporul pentru vechime în muncă.

Apreciază că instanţa de fond nu a reţinut în mod complet prevederile art.5 alin.1  şi alin.1 ind.1 introdus  prin  Legea nr.71/2015 din  OUG nr.83/2014 motiv pentru care a ajuns să pronunţe o soluţie nelegală.

Astfel, prin art.5 alin.(1) din OUG nr.83/2014, s-a stabilit că “în anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituție/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum si pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.”

Din prevederea legală redată mai sus, instanţa de fond a omis personalul numit în aceeaşi instituţie publică pe funcţii de acelaşi fel, aceasta în mod eronat a reţinut aplicabilitatea acestei prevederi doar pentru personalul nou-încadrat şi pentru personalul promovat.

În completare,  Legea nr.71/2015 reglementează sintaxa funcţii similare, în sensul că după alin.1 se introduce alin.1/1 (1/1) „Prin nivel de salarizare în piaţă pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările formulate de recurentul pârât şi în mod greşit a apreciat că actul administrativ contestat în prezenta cauză este nelegal, deoarece ar fi fost încălcate prevederile art.1 alin. 1) si (2) din  OUG nr.83/2014.

Arată că, în motivarea sentinţei, instanţa de fond a făcut referire la Decizia nr.23/2016  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, însă aceasta în mod total eronat şi nelegal nu a înţeles să pună în aplicare dispoziţiile deciziei, astfel cum au fost stabilite prin dispozitivul acesteia. Mai mult decât atât, instanţa  a dat o aplicare greşită acestor norme interpretându-le în mod opus voinţei legiuitorului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia pronunţată, în primul rând, a stabilit că modificările şi completările aduse la OUG nr.83/2014, prin Legea nr.71/2015 se aplică personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi autonome, cât şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, iar în al doilea rând, a stabilit că nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art.1 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Ceea ce a omis să analizeze instanţa de fond în speţa dedusă judecăţii susţine că au fost prevederile legale care au stat la baza emiterii actului şi dispozitivul deciziei şi anume în primul rând pârâta este îndreptăţită să fie salarizată la acelaşi nivel funcţiei similare în plată, iar în al doilea rând, modul de calcul al salariului acesteia, care a fost stabilit şi determinat în mod legal de prevederile art.1 alin.1, 2 şi 5/1 şi din OUG nr.83/2014, respectiv la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2014.

Susţine că instanţa de fond fără a solicita lămuriri în privinţa modului de calcul a drepturilor salariale ce se cuvin pentru funcţie similară, a constatat că au fost încălcate prevederile art.1 alin.1 şi 2  din OUG nr.83/2014, lucru care a dus la interpretarea greşită a dispoziţiilor Deciziei nr.23/2016. Ori, din dispoziţiile Deciziei nr.23/2016 rezultă că modificările aduse prin Legea nr.71/2015 la OUG nr.83/2014 se aplică tuturor salariaţilor din sectorul bugetar care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

În cadrul considerentelor Deciziei nr.23/2016 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a concluzionat asupra fondului sesizării după cum urmează: ”... nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art.1 alin.(1) si (2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.83/2014. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015. cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art.1 alin. (5/1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât  personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, în acest caz, susţine că nu va funcţiona regula menţinerii în anul  2015  a  aceluiaşi  nivel  de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salariată, prin derogare de la art.1 alin.(1) si (2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.83/2014. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015. cu modificările şi completările ulterioare.”

Astfel, susţine că prin actul administrativ contestat s-a dispus în favoarea pârâtei, atât un nivel de salarizare în plată pentru funcţie similară din cadrul Primăriei Municipiului A., cât şi majorarea salariată de 10% prevăzută de art.1 pct.4  din  Legea  nr.293/25.11.2015,  privind  aprobarea O.U.G. nr.35/2015 pentru modificare şi completarea O.U.G nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Susţine că prin sentinţa civilă recurată instanţa de fond a anulat şi prevederile dispoziţiei referitoare la această majorare salarială, absolut legală şi necontestată de către reclamant, care s-a acordat întregului personal din Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie.”, prevăzut în Anexa I.

Având în vedere că în cadrul Primăriei Municipiul A. se aflau în plată funcţii de referent, inspector/consilier şi consilier juridic grad profesional superior, principal şi asistent cu un salariu stabilit funcţiei de salarizare de nivelul treptei 3 şi în conformitate cu prevederile susmenţionate, nu mai există nici o posibilitate legală de avansare în treaptă, apreciază că în mod discriminatoriu şi nelegal au fost stabilite salarii aferente funcţiei, conform nivelului de salarizare de nivelul treptei 3 în loc de nivelul maxim treapta 1 de salarizare conform funcţiilor similare în plată.

La data de 01.04.2015, d-na C.C.R., consilier, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 53 în cadrul Direcţiei Arhitect Şef, Biroul Comunicare şi Relaţii Publice, Compartiment Comunicare Internă şi Externă, beneficia de un salariu de bază în cuantum de 1.561 lei.

Arată că prin Dispoziţia nr.511/27.11.2015 emisă de Primarul Municipiului A., începând cu data de 01.12.2015, d-nei C.C.R. consilier, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 53, i s-a stabilit salariul de bază brut în cuantum  de  2.278 lei, nivel de salarizare în plată pentru funcţia similară din cadrul Primăriei Municipiului A., determinat după cum urmează:

-în luna aprilie 2015, salariul de bază brut pentru funcţia publică de execuţie similară de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Direcţiei Tehnice - Compartiment Patrimoniu, Transport, s-a stabilit la 2.034 lei; (funcţia similară cu nivelul de salarizare în plată, la care s-a raportat angajatorul este cel de la pct.35 din Anexa 2  la  HCL nr.107/2015, pe care o anexăm prezentei)

-începând cu data de 1 iulie 2015, s-a acordat o creştere  salarială de 12% potrivit  prevederilor  OUG nr.27/2015, rezultând un salariu de bază în valoare de 2.278 lei;

-începând cu data de 01.12.2015, s-a majorat cu 10% cuantumul brut al salariului de bază, urmând a beneficia de un salariu de bază brut lunar în cuantum de 2.506 lei, conform art. I pct.4 din Legea nr.293/2015, privind aprobarea OUG nr.35/2015 pentru modificarea şi completarea OUG nr.83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

În cadrul aparatului de specialitate al primarului susţine că au existat funcţionari publici pe gradul superior şi cu salarii diferite, aferente funcţiei deşi îndeplineau aceeaşi vechime necesară postului şi au prestat aceeaşi muncă, astfel, a apreciat în calitate de angajator că aceste diferenţe salariate reprezintă o discriminare potrivit alin.(1) art.16 din Constituţia României, art.27 alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

În consecinţă, apreciază că până la emiterea dispoziţiei contestate, salarizarea s-a realizat cu încălcarea principiului remunerării egale şi al egalităţi în materie de salarizare în cazul unor funcţii similare,  încălcare care există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă.

Prin „funcţie similară" se înţelege funcţie identică, cu aceeaşi vechime, grad/treaptă, categorie, condiţii de muncă etc. din instituţia respectivă sau dintr-o altă instituţie care are încadrate astfel de funcţii.

Nu în ultimul rând, arată că principiul remunerării egale şi al egalităţii de tratament, este unul din principiile fundamentale ale Comunităţii Europene, aspect de care nu a ţinut cont instanţa de fond.

În interpretarea acestui principiu (la care face referire Directiva 75/117/TCE adoptată în 1975 privind plata  egală),  potrivit Hotărârii preliminare a Curţii (CJCE) din 8 aprilie 1976, în cauza Defrenne c. SABENA 43/75, Rec. p. 4551 [1], privind interpretarea art.119 din Tratatul CEE (art. 141 privind Tratatul CE), arată că s-a statuat că principiul remunerării egale din art.119 este susceptibil de a fi invocat în faţa instanţelor naţionale, iar acestea au datoria de a asigura protecţia drepturilor pe care această dispoziţie le-o conferă justiţiabililor, în special în cazul discriminărilor care îşi au originea în mod direct în dispoziţii legislative sau convenţii colective de muncă, precum şi în cazul unei remunerări inegale pentru muncă egală ..., atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau acelaşi serviciu, privat sau public.

Prin aplicarea directă a principiului comunitar al remunerării egale (în vederea egalizării condiţiilor de muncă) în faţa instanţelor naţionale, care au datoria de a asigura protecţia drepturilor pe care art.119 din Tratatul CEE (art.141 privind Tratatul CE) o conferă justiţiabililor, în transpunerea argumentelor de speţă ale Hotărârii Curţii (CJCE) din 8 aprilie 1976, în cauza Defrenne c. SABENA la situaţia invocată de recurentul pârât, rezultă că dacă judecătorul stabileşte că o persoană primeşte o remuneraţie inferioară celei a unei alte persoane, care îndeplineşte aceleaşi atribuţii, aplicând direct art.119 va recunoaşte primei persoane dreptul la o salarizare egală cu a celei din urmă persoane.

În drept, art. 488 alin.(1) pct.8 din NCPC, Legea nr.215/2001, Legea nr.554/2004, Legea nr.71/03.04.2015, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, O.U.G. nr.103/2013, Legea nr.188/1999, Decizia nr.23/26.09.2016 a ÎCCJ, Constituţia României.

Recurenta  pârâtă  C.C.R.  prin recursul său apreciază că soluţia instanţei de fond este netemeinică, motivat de faptul că instanţa de fond nu a reţinut corect starea de fapt dedusă judecăţii şi nelegală,  deoarece nu a fost făcută o corectă aplicabilitate a textelor de lege în cauză, astfel încât pentru motivele prevăzute de art.488 alin.(1) pct.8, cod de procedură civilă, solicită instanţei de recurs admiterea prezentului recurs şi pe cale de consecinţă să se dispună modificarea în totalitate a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală.

Modificările şi completările aduse prin Legea de aprobarea a ordonanţei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 au fost menite să înlăture tocmai inechităţile salariale existente înainte de apariţia legii de aprobare  prevederile menţionate urmând a fi aplicate personalului din toate instituţiile si autorităţile publice.

O interpretare conform căreia aceste dispoziţii legale ar fi aplicabile doar personalului din aparatul de lucru al unor anumite instituţii indicate expres în lege, ar fi de natură să creeze o vădită discriminare salarială între instituţiile si autorităţile publice, ceea ce ar fi în contradicţie cu spiritul instituirii prin Legea nr.284/2010 a sistemului unitar de salarizare pentru întreg personalul din sectorul bugetar, scopul declarat al legii  salarizării fiind tocmai eliminarea discrepanţelor salariate din sistemul bugetar, iar caracterul unitar fiind de esenţa încadrării personalului, în acest sens, cu referire la art.14 din CEDO privind interzicerea discriminării,  Curtea „ Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă si obiectivă (cauza Marks contra Belgiei)."

De altfel, susţine că instanţa europeană, în cauza Driba contra României - Hotărârea din 21.02.2008, a constatat existenta discriminării între reclamant şi alte persoane care aparţineau aceleaşi categorii profesionale, motiv pentru care consideră că în speţa de faţă există o discriminare între persoane care aparţin aceleaşi categorii profesionale, care se află în situaţii comparabile, neexistând justificare din partea instituţiei publice angajatoare să remunereze diferit angajaţii aflaţi în situaţii identice. De asemenea, art.23 alin.(2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că toţi oamenii fără nici o discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. ‘Totodată, Carta socială europeană revizuită (ratificată de România prin Legea nr.74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art.4 referitor la o salarizare echitabilă) măsurile necesare în vederea garantării unei salarizări echitabile, care să tină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală.

În mod similar, Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (adoptat în 1996 şi ratificat de România prin Decretul nr.212/1974) conţine dispoziţii relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu  echitabil  şi la remunerare egală pentru o muncă de valoare egală. Art.5 din Codul Muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţi şi angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.

De asemenea, în  jurisprudenţa CCJE, cauza Von D. Kamman c M. Nord S.-E. 14/38, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră neîndreptăţite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naţionale.

Este adevărat că principiul egalităţii în faţa legii prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituţie şi al nediscriminării prevăzut de art.5 din Codul Muncii nu înseamnă uniformitate, fiind admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite,  justificate  obiectiv. În acelaşi sens, CJCE a statuat principiul egalităţii ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar, iar prin acest principiul exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferite, iar situaţii diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv. În consecinţă, cum aceste prevederi internaţionale au prioritate în raport cu întreaga legislaţie română, potrivit art. 20 alin.(1) din Constituţia României în condiţiile în care munca desfăşurată este identică cu cea a celorlalţi colegi, consideră că diferenţa de remunerare nu este justificată.

Apreciază că, în cazul de faţă au fost respectate prevederile legale incidente în prezenta cauză, motiv pentru care nu poate fi invocată şi constatată nulitatea absolută a acestui act administrativ, aceasta fiind o sancţiune care intervine în cazurile limitativ şi expres prevăzute de lege. Reclamanta intimată Instituţia prefectului, prin acţiunea de faţă ar fi putut cel mult să solicite obligarea Primarului municipiului A.  la revocarea  parţială  a dispoziţiei în cauză sau la modificarea acesteia, conform procedurii prealabile formulată împotriva acestei dispoziţii.

Prin dispoziţia anulată susţine că s-a înlăturat situaţia discriminatorie în care se afla recurenta pârâtă  raportat la nivelul de salarizare existent în Primăria Municipiului A., pentru celelalte funcţii similare celei pe care o ocupă, situaţii reglementate ulterior. În mod neechivoc, prin OUG  nr.20/2016, în acest sens, arată că au existat interpretări diferite ale textelor de lege anterioare apariţiei OUG  nr.20/2016, inclusiv soluțiile pronunţate de instanţele de judecată fiind neunitare.

În drept, invocă art.483, 488 alin.1 pct.8  NCPC, Legea nr.215/2001, Legea nr.554/2004, Legea nr.71/03.04.2015, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, O.U.G. nr.103/2013, Legea nr.188/1999, Constituţia României.

Prin întâmpinare, reclamantul intimat Prefectul Judeţului A. solicită prin care solicităm respingerea recursului formulat de  C.C.R.  şi menţinerea sentinţei recurate, prin care  s-a  anulat Dispoziţia nr…/2015 a Primarului Municipiului A., ca fiind legală şi temeinică.

Susţine că Decizia nr. 23/2016 a Î.C.C. J.  lămureşte şi sintagma" salarizat la acelaşi nivel" din cuprinsul art.1 alin.5 indice 1 din O.U.G. nr.83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015 în sensul că acesta este cel ce decurge din prevederile art.1 alin.l şi 2 din OUG nr.83/2015 şi presupune compararea nivelului de salarizare între persoane din aceeaşi categorie socioprofesională, care ocupă aceeaşi funcţie, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cazul de speţă nu  s-a  făcut  această  dovadă. Înalta Curte de Casaţie  şi Justiţie  prin  Decizia nr.32/2015 s-a pronunţat cu privire la sintagma "plata efectivă a drepturilor salariale, respectiv funcţii similare " concluzionând că:

"Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor  art.2  din  Legea nr.285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste transe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii  nr. 285/2010", ori chiar  aceste  aspecte  nu  au  fost  dovedite  de recurentă.

Se susţine că instanţa de fond nu a analizat prevederile legale care au stat la baza emiterii dispoziţiei primarului municipiului A., ori această dispoziţie nu este motivată prin trimitere la un articol de lege,ci doar se invocă la modul general dispoziţiile  din  OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice modificată,  Legea nr.71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor public.

Se susţine că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art.1 pct.4 din Legea nr.293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Susţine că nu s-a contestat majorarea cu 10 % a cuantumului brut al salariului de bază al recurentei C.C.R., însă s-a solicitat anularea Dispoziţiei nr…/2015 în totalitate pentru că această majorare s-a aplicat la un salariu de bază stabilit la un nivel de salarizare în plată pentru funcţie similară din cadrul Primăriei municipiului A.

Nu poate fi vorba de discriminare atâta timp cât salarizarea funcţionarului public se face în conformitate cu legea.

Susţine că Instanţa de fond a aplicat în mod corect prevederile legale dispunând anularea Dispoziţiei nr…/2015 emisă de recurentul Primarul municipiului  A.  şi ca atare solicităm menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Analizând ambele recursuri şi sentința de fond prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, precum şi a dispozițiilor art. 488 al. 1 pct. 8 noul cod de procedură civilă, art. 20 Legea 554/2004, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prin dispoziţia atacată, emisă de Primarul municipiului A.,  cu nr. …/27.11.2015, începând cu luna decembrie 2015 s-a acordat numitei C.C.R. , consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 53, salariu de bază brut în cuantum de 2278 lei, nivel de salarizare în plată pentru funcția similară din cadrul primăriei municipiului A., respectiv  suma de 4069 lei reprezentând diferențele salariale rezultate ca urmare a acordării nivelului de salarizare în plată pentru funcția similară, pe perioada aprilie – noiembrie 2015, precum și o majorarea de 10 % a cuantumului brut al salariului de bază a pârâtei C.C.R.  în cuantum de 2506 lei. 

Se reține că, anterior, numita  C.C.R.  a fost numită prin Dispoziția …/28.05.2015 în cadrul Direcției Arhitect Șef – Birou Comunicare și Relații Publice - Compartiment comunicare internă și externă în cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului A., în funcția de  consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare  53, cu un salariu  de 1561 lei, că, ulterior, prin dispoziția 236/01.07.2015 aceasta a primit o creștere salarială de 12% (salar de bază 1748 lei).

 Recurenta/intimată/pârâtă se încadrează în ipoteza normei art. 1 şi 5 O.U.G. nr. 83/2014, făcând parte din personalul încadrat în aceeaşi instituţie atât în 2014 (Dispoziția nr. 128/10.06.2013, începând cu data de 10.06.2013, fila 75 dosar) cât şi în anul 2015.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a normelor de drept material, instanţa de recurs constată că potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 83/2014, în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Conform art. 1 alin. (5^1) din OUG nr.83/2014, introdus prin Legea 71/2015, se prevede că, prin excepţie de la prevederile alin.(1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art.5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Art. 5 prevede că „(1) În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

(1^1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1^2) Prevederile alin. (1^1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei.

(2) Pentru funcţionarii publici care se transferă, sunt redistribuiţi din corpul funcţionarilor publici sau sunt reintegraţi în funcţie, potrivit legii, în cursul anului 2015, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

(3) În cazul funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.......”

Instanţa de recurs constată că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a acestor dispoziţii atunci când a concluzionat că în cazul pârâtei C.C.R. salarizarea pe anul 2015 trebuia să se facă conform prevederilor art.1 al. 1 din OUG  nr. 83/2014 şi că nu s-a făcut dovada că aceasta s-ar încadra în prevederile art.5 alin.1 din OUG în sensul că este nou-încadrată pe funcţii, este numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, este promovat în funcţii sau în grade/trepte pentru a i se aplica un nivel de salarizare în plată pentru funcţie similară.

 Prin introducerea aliniatului 5 indice 1 la art. 1 OG 83/2014 modificat prin Legea 71/2015, legiuitorul a dorit eliminarea discriminării existente între toţi salariaţii din cadrul tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice.

 În plus, este de observat că Decizia nr. 23 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.1733/1/2016 în soluţionarea unei sesizări privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, a statuat cu caracter obligatoriu conform art. 521  C.proc.civ.,  că: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.”

Prima instanţă a interpretat însă greşit acest dispozitiv al hotărârii  ICCJ având în vedere că din considerentele finale ale acesteia, care explică dispozitivul, rezultă că „nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art.1 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.71/2015, cu modificările şi completările ulterioare.”

Întrucât funcţionarii publici din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului A., cum este cazul  pârâtei C.C.R., se încadrează în sfera personalului din instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aceasta beneficiază de dispoziţiile art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014, contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi  Decizia 32/2015 a ICCJ  cu privire la plata efectivă a drepturilor salariale potrivit art. 2  Legea 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv, prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Contrar susținerii intimatului/ reclamant, raportat la faptul că autoritatea publică a confirmat  că există la nivelul instituției persoane cu funcție similară pârâtei, consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 5 (corespunzătoare tranșei de vechime în muncă peste 20 ani) , clasa de salarizare 53, instanța de recurs constată că  pârâta îndeplinește toate cele 4 criterii enunțate.

În concluzie, actul administrativ contestat este legal emis iar, corelativ, criticile de nelegalitate formulate de Prefect sunt nefondate, astfel că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care, Curtea în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 şi 498 C. proc. civ. a admis recursul pârâților şi, rejudecând în fond cauza a respins ca neîntemeiată acțiunea Instituției Prefectului Judeţului A.

Domenii speta

Spete similare