Dreptul angajatului de a-și continua activitatea până la împlinirea vârstei standardb de pensionare prevăzută de lege pentru bărbați. Directiva 2006/54/ce o.u.g. 83/2012 Legea nr. 202/2002

Dispoziţiile art. 5 raportat la art. 6 alin. 2 din Codul muncii şi ale art. 6 alin. 1 – 2, art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 7 alin.3 din Legea nr. 202/2002 (care transpun cele două directive în dreptul nostru naţional al muncii) introduc în domeniul muncii interdicţia legală a încetării raporturilor de muncă pe baze discriminatorii (în funcţie de criteriul sexului), interdicţie care trebuie respectată în toate cazurile prevăzute de lege pentru încetarea raportului de muncă.

Prevederile legale privind încetarea raportului de muncă al femeilor, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii (raportat la art. 284 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 1/2011), trebuie să fie interpretate şi aplicate numai coroborat cu respectarea interdicţiei legale prioritare şi exprese a nediscriminării pe criteriu de sex, rezultând astfel caracterul opţional al încetării raportului de muncă pentru categoria socială protejată (femeile) prin intermediul acestor norme.

Prin sentinţa civilă nr. 762 din 23 iunie 2016, îndreptată prin  încheierea Camerei de consiliu din 19 iulie 2016,  pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 651/102/2016, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi pe cale de consecinţă s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta G. L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta G.L. în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” şi în consecinţă pârâtul a fost obligat să îi recunoască reclamantei dreptul de a-şi continua activitatea în funcţia de profesor, în cazul în care îndeplineşte restul condiţiilor legale, până la data la care reclamanta împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaţilor, de 65 de ani. Restul pretenţiilor reclamantei au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul, analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, a reţinut că acest pârât nu dispune de calitate procesuală pasivă, deoarece nu are calitatea de angajator, în sensul art. 14 alin. 1 din Codul muncii. Având în vedere această împrejurare, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului menţionat şi a respins  acţiunea îndreptată împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantei este  întemeiată în parte faţă de pârâtul Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” şi în acest sens a reţinut că reclamanta este angajată în învăţământ, în funcţia de profesor la unitatea şcolară pârâtă, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, care are ca dată de încetare 24.06.2016, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.

S-a mai reţinut că reclamanta s-a născut la data de 10.09.1956, iar conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 5 a legii, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă a reclamantei este de 60 de ani şi 6 luni, luna pensionării fiind martie 2017. Din acest motiv, contractul individual de muncă al reclamantei ar trebui să înceteze în vederea pensionării, ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare pentru femei, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii (coroborat cu art. 284 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 1/2011), în luna martie 2017.

În considerentele sentinţei atacate s-a mai relevat faptul că legiuitorul a introdus vârste de pensionare diferenţiate între femei şi bărbaţi, iar pentru un bărbat născut la aceeaşi dată ca şi reclamanta, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de  65 de ani, potrivit  art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 5 a acestei legi.

Faţă de această stare de fapt şi văzând dispoziţiile art. 284 din Legea nr. 1/2011, Tribunalul a constatat ca fiind întemeiate pretenţiile  reclamantei privind  obligarea pârâtului  Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” de a recunoaşte dreptul acesteia de a-şi continua activitatea în funcţia de profesoară până la data încheierii anului şcolar în care împlineşte vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută în cazul bărbaţilor.

Instanţa de fond a mai reţinut că vârsta legală standard de pensionare pentru femei a fost diminuată faţă de cea a bărbaţilor, având în vedere faptul că acestea, în general, depun o muncă suplimentară în gospodărie şi dau naştere la copii, împrejurare care atrage o uzură biologică şi psihică suplimentară faţă de bărbaţi. Prin urmare,  legiuitorul a instituit o măsură pozitivă ce vizează protecţia unui grup social defavorizat (femeile), care astfel se pot retrage mai repede din câmpul muncii (punând capăt exercitării dreptului constituţional la muncă, prevăzut de art.41 alin.1 din Legea fundamentală)  pentru a se bucura mai repede de exercitarea dreptului constituţional la pensie (garantat de art.47 alin.2 din Constituţie).

Cu alte cuvinte, grupului social defavorizat al femeilor, legiuitorul le acordă o măsură de favoare, cu rol ocrotitor.

Însă, nicio măsură legală de protecţie, privind acordarea unui drept constituţional (dreptul la pensie) în favoarea unui grup defavorizat (femeile), nu poate fi aplicată împotriva acelui grup, cu efectul încălcării discriminatorii a altui drept constituţional (dreptul la muncă).

S-a apreciat de către instanţa de fond că o măsură legală de protecţie, care a fost reglementată pentru eliminarea unei stări de defavorizare, nu poate fi aplicată în mod generic şi nediferenţiat, fără discernământ, în mod imperativ şi inflexibil, în acele situaţii tot mai numeroase, în care respectiva stare de defavorizare nu mai există.

În consecinţă, orice măsură a încetării obligatorii (de drept) a raportului de muncă al femeilor anterior celei a bărbaţilor, datorită atingerii unei vârste standard de pensionare reduse faţă de cea a bărbaţilor, este discriminatorie, fiind încălcat dreptul constituţional la muncă al femeilor.

Tocmai pentru a se evita o asemenea încetare discriminatorie a raporturilor de muncă, prin dreptul comunitar a fost reglementată în amănunt această materie, iar legislaţia noastră naţională a transpus normele dreptului comunitar.

Dreptul comunitar a cunoscut o evoluţie şi un proces de perfecţionare a reglementărilor. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a stabilit că problema condiţiilor de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, pe de o parte, şi cea a condiţiilor de încetare a raportului de muncă, pe de altă parte, sunt distincte, şi că aplicarea principiului egalităţii de tratament în ceea ce priveşte condiţiile de concediere implică inexistenţa oricărei discriminări directe sau indirecte, pe criterii de sex, în sectoarele public sau privat, inclusiv în instituţiile publice. În această privinţă, limita de vârstă pentru pensionarea obligatorie a lucrătorilor stabilită în cadrul unei politici generale de pensionare aplicate de un angajator reprezintă un aspect legat de noţiunea de concediere prevăzută în această dispoziţie (art. 3 alin.1 lit. c din Directiva 76/207/CEE), noţiune care trebuie interpretată în sens larg, chiar dacă această încetare a raportului de muncă are ca efect acordarea unei pensii pentru limită de vârstă.

S-a mai stabilit că o politică generală de concediere care implică concedierea unei femei având ca singur motiv faptul că aceasta a atins sau a depăşit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat, care este diferită pentru bărbaţi şi femei în temeiul legislaţiei naţionale, constituie o discriminare pe criterii de sex - Hotărârile din cauzele nr. 152/1984 (cauza Marshall) şi nr.356/2009 (cauza Pensionversicherungsanstalt c. Christine Kleist).

Prin art. 34 din Directiva nr. 2006/54/CE, au fost abrogate, începând cu 15.08.2009, Directivele 76/207/CEE şi 86/378/CEE, însă au fost menţinute obligaţiile statelor membre privind termenele de transpunere şi de aplicare a acestora, fiind preluate principalele dispoziţii ale Directivelor 86/378/CEE şi 76/207/CEE. Reglementarea din art. 3 al.1 lit. c din Directiva 76/207/CEE, articol interpretat prin hotărârile din cauzele Marshall şi Kleist citate anterior, se regăseşte în art. 9 al. 1lit. f şi art.14 al.1 lit. c din Directiva nr. 2006/54/CE.  Deci, cele statuate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene rămân valabile şi în prezent.

Prin urmare, conform dispoziţiilor art. 148 alin. 2 şi alin. 4 din Constituţie, referitoare la obligaţia instanţei de a aplica dreptul comunitar prioritar (art. 1-3 din Directiva 2000/78/CE şi art. 14 alin. 1 lit. c din Directiva 2006/54/CE), în sensul că acest drept preeminent interzice încetarea raportului de muncă a unei femei având ca singur motiv faptul că aceasta a atins sau depăşit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat, vârstă care este diferită pentru bărbaţi şi femei în reglementarea legislaţiei naţionale.

 Directiva 2006/54/CE constituie o directivă de reformare, transpusă în legislaţia noastră naţională prin O.U.G. nr. 83/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 (fapt precizat în menţiunea finală a ordonanţei). Astfel, conţinutul art. 14 alin. 1 lit. c din Directiva 2006/54/CE se regăseşte în art. 6 alin. 1 – 2, art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 7 alin.3 din Legea nr. 202/2002.

Dispoziţiile art. 5 raportat la art. 6 alin. 2 din Codul muncii şi ale art. 6 alin. 1 – 2, art. 7 alin. 1 lit. f şi art. 7 alin.3 din Legea nr. 202/2002 (care transpun cele două directive în dreptul nostru naţional al muncii) introduc în domeniul muncii interdicţia legală a încetării raporturilor de muncă pe baze discriminatorii (în funcţie de criteriul sexului), interdicţie care trebuie respectată în toate cazurile prevăzute de lege pentru încetarea raportului de muncă.

Conformitatea sau nu cu dreptul comunitar a legislaţiei noastre naţionale a pensiilor (Legea nr. 263/2010), în materia tratamentului juridic între femei şi bărbaţi sub aspectul vârstei de pensionare (materie analizată prin Deciziile nr. 1007/2008 şi nr. 191/2008 ale Curţii Constituţionale) sunt străine de obiectul şi natura cauzei, deoarece reclamanta nu a formulat un litigiu de asigurări sociale prin care să aibă pretenţii de acordare a pensiei sale, în mod discriminatoriu sub aspectul vârstei de pensionare stabilită pentru bărbaţi diferit faţă de femei.

Dimpotrivă, problema de drept dedusă judecăţii, prin prisma dreptului comunitar prevalent (Directiva 2006/54/CE), este egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încetare a raporturilor de muncă, materie în care jurisprudenţa Curţii de Justiţie a CE a statuat deosebit de clar faptul că vârsta limită pentru pensionarea obligatorie, cu consecinţa încetării raporturilor de muncă ale  lucrătorilor pentru acest motiv, constituie un aspect care priveşte condiţiile de concediere („lato sensu”), domeniu în care este interzisă orice discriminare pe criteriul sexului.

Deci, înlăturând orice confuzie, este de reţinut că aplicarea prioritară a dreptului comunitar vizează prevederile art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, iar nu legislaţia pensiilor, aspect neanalizat de Curtea Constituţională şi care, chiar dacă ar fi fost analizat teoretic de către aceasta, nu poate împiedica instanţele naţionale să îşi îndeplinească obligaţia (prevăzută de art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţie) de a aplica prioritar dreptul comunitar în fiecare speţă concretă dedusă judecăţii, fiind o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.

În subsidiar, instanţa a constatat că aplicarea art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cu respectarea interdicţiei discriminării, este garantată şi de dispoziţiile art.14 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale Protocolului nr.12 la această Convenţie, care au prioritate, potrivit art. 20 din Constituţie.

Acţiunea dedusă judecăţii este admisibilă şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 al Convenţiei, care garantează „dreptul la acces la instanţă”. Deci instanţa română trebuie să dea dovadă de o jurisdicţie deplină, fiind obligată să aplice competenţa sa de a analiza toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei şi Rotaru contra României ). Într-adevăr, conform art.124 din Constituţie, instanţele judecătoreşti sunt independente în stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii în cauzele deduse judecăţii, existenţa sau inexistenţa unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanţelor de judecată.

Acţiunea reclamantei este admisibilă şi prin prisma  Deciziilor Curţii Constituţionale  nr. 818/2008,  nr. 819/2008, nr. 820/2008 şi nr. 821/2008, deoarece prin această acţiune s-a solicitat recunoaşterea exercitării  nediscriminatorii a dreptului la muncă. Deci nu s-a solicitat instanţei să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acţiune s-a cerut recunoaşterea exercitării  nediscriminatorie a dreptului la muncă, potrivit dreptului comun al muncii ( art. 3 alin. 1-2 raportat la art. 5-6 din Codul muncii). Deci, dreptul la acces la justiţie pentru  recunoaşterea exercitării  nediscriminatorie a unui drept protejat de lege nu este susceptibil să fi îngrădit de nici o decizie a Curţii Constituţionale.

Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că prevederile legale privind încetarea raportului de muncă al femeilor, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii (raportat la art. 284 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 1/2011), trebuie să fie interpretate şi aplicate numai coroborat cu respectarea interdicţiei legale prioritare şi exprese a nediscriminării pe criteriu de sex, rezultând astfel caracterul opţional al încetării raportului de muncă pentru categoria socială protejată (femeile) prin intermediul acestor norme.

Ca atare, încetarea contractului individual de muncă a reclamantei, începând cu luna martie 2017, nu poate fi considerată ca fiind operabilă.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de modificare a contractului individual de muncă, respectiv clauza referitoare la durata contractului, în sensul menţinerii reclamantei în funcţia de profesor până la data la care reclamanta împlineşte vârsta de 65 de ani, instanţa a constatat că reclamanta are încheiat cu unitatea şcolară pârâtă un contract individual de muncă pe durată determinată, astfel că, având în vedere că motivul încetării acestuia este ajungerea la termenul negociat de părţi, iar nu cel al aplicării art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, instanţa apreciază că nu poate dispune menţinerea în fiinţă a contractului peste durata negociată de părţi.

Părţile sunt libere însă să încheie un alt contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată cu punerea în aplicare a celor reţinute mai sus referitor la continuarea activităţii de către reclamantă.

Faţă de cele ce  de mai sus, Tribunalul s-a pronunţat în sensul celor consemnate în dispozitivul sentinţei atacate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta G. L. şi a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa obligării pârâtului Liceul Teoretic Gheorghe Marinescu Târgu-Mureş la modificarea contractului individual de muncă, în sensul prelungirii  duratei acestuia până la împlinirea de către reclamanta apelantă a vârstei de 65 de ani.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta este angajata pârâtului Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureş pe bază de contract individual de muncă pe durată nedeterminată, acest aspect nefiind contestat de pârât, reclamanta fiind titulara catedrei de biologie din cadrul unităţii de învăţământ pârâte, calitate pe care nu o poate îndeplini decât în condiţiile încheierii unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

S-a mai invocat faptul că instanţa de fond a dat o interpretare greşită înscrisurilor de la dosar, fără a observa că pentru perioada 2013-2016 aceasta a încheiat cu pârâtul contracte individuale de muncă cu timp parţial, care sunt distincte de contractul individual de muncă pe durată nedeterminată şi care vizează exclusiv orele suplimentare în care reclamanta a desfăşurat activitate în cadrul unităţii de învăţământ pârâte.

Reclamanta a mai precizat că şi în prezent este valabil contractul individual de muncă pe durată nedeterminată în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, motiv pentru care a apreciat că şi petitul privind obligarea pârâtului la modificarea contractului individual de muncă, în sensul prelungirii  duratei acestuia până la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 65 de ani se impune a fi admis.

Pârâtul intimat a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 22.08.2016, prin care a precizat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va da în cauză.

S-a mai arătat că reclamanta este încadrată la unitatea de învăţământ pârât în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, iar contractele individuale de muncă cu timp parţial din perioada 2013-2016 au avut exclusiv ca obiect plata cu ora.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond s-a dispus obligarea pârâtului Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureş să îi recunoască reclamantei G. L. dreptul de a-şi continua activitatea în funcţia de profesor, în cazul în care îndeplineşte restul condiţiilor legale, până la data la care reclamanta împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaţilor, de 65 de ani.

Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la modificarea contractului individual de muncă, în sensul prelungirii duratei acestuia până la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 65 de ani.

Faţă de această solicitare a reclamantei trebuie avut în vedere faptul că din înscrisul denumit „Raport per salariat” extras din Registrul general de evidenţă a salariaţilor (filele 12-14 dosar apel, 78-80 dosar fond) rezulta că reclamanta este încadrată la unitatea şcolară pârâtă începând cu data de 01.08.2005, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat sub nr. 484/31.08.2005, acest contract fiind în vigoare şi în prezent.

În ceea ce priveşte contractele cu timp parţial încheiate în perioada 2013-2016 acestea vizează exclusiv plata cu ora, ultimul dintre ele încetând la data de 24.06.2016.

Prin sentinţa atacată s-a dispus obligarea pârâtului să îi recunoască reclamantei dreptul de a-şi continua activitatea în funcţia de profesor, în cazul în care îndeplineşte restul condiţiilor legale, până la data la care aceasta împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaţilor, de 65 de ani. Ca atare, instanţa de apel a reţinut că urmare a punerii în executare a acestei dispoziţii din hotărârea pronunţată de instanţa de fond  se impune ca raporturile de muncă dintre părţi să continue până la momentul stabilit prin hotărârea menţionată.

În acest context, ţinând seama de cele dispuse prin sentinţa instanţei de fond, precum şi de faptul că în prezent reclamanta este angajata pârâtului Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, care nu a încetat, fiind în vigoare, raporturile de muncă urmează să fie continuate în temeiul contractului individual de muncă existent, nefiind necesară prelungirea acestui contract în sensul solicitat de reclamantă.

Prin urmare, dispoziţia din sentinţa atacată prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de modificare a duratei contractului individual de muncă nu se impune a fi schimbată.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii a fost păstrată şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare