Încetare Acordul-cadru de prestare servicii de pază. Invocare clauza de impreviziune. Art. 1271 din Noul Cod civil. Condiţii care trebuie îndeplinite.

Prin sentinţa nr. 1702 din data de 07 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2864/63/2017 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Y.

S-a dispus încetarea acordului-cadru de prestare a serviciilor de pază nr. CRR-DSI 1516/29.02.2016.

Împotriva sentinţei nr. 1702 din data de 07 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2864/63/2017, a declarat recurs pârâta Y,  considerând-o nelegală.

I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond în mod nelegal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la contestarea Adresei nr. CRR DSI 1984/23.02.2017 emisă de Y, cu motivaţia că reclamanta nu a solicitat anularea acestui document.

II. De asemenea, a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul că aceasta nu a analizat excepţia neîndeplinirii plângerii prealabile, potrivit căreia reclamanta avea obligaţia instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, de a îndeplini procedura prealabilă, în sensul solicitării anulării Adresei nr. CRR DSI 1984/23.02.2017, înainte de a se adresa instanţei de judecată, excepţie ce a fost invocată de instituţia recurentă în strânsă legătură cu cea anterioară. Aşadar, instanţa de fond a omis să analizeze excepţia invocată de Y, în susţinerea căreia a menţionat obligativitatea contestării acestui act în procedura prealabilă, prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

III.O altă critică a hotărârii instanţei de fond se încadrează la art. 488 pct. 6 din NCPC.

 Recurenta a apreciat că toate susţinerile instanţei de fond sunt neargumentate şi nemotivate, aceasta interpretând în favoarea reclamantei o serie de prevederi legale, pe care le consideră că ar fi aplicabile în cazul de faţă. De asemenea, toate înscrisurile depuse ca probatoriu în dosar de către instituţia recurentă au fost analizate superficial, fiind mai apoi înlăturate nemotivat de către instanţa de fond. Totodată, niciuna dintre apărările y nu au fost înlăturate în mod argumentat, mai mult instanţa de fond omiţând să analizeze excepţia neîndeplinirii plângerii prealabile.

IV. Recurenta a considerat că  hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct.8 din NCPC).

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a ignorat prevederile referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, în ceea ce priveşte ajustarea preţului contractului.

V. A criticat hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte concluzia acesteia referitoare la îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, prevăzute de art. 1271 alin. 3 Cod civilavând în vedere că, în cazul de faţă, în Acordul cadru de prestare servicii de pază la sediile aparţinând Y nr. CRR DSI 1516/29.02.2016 nu este prevăzută nicio clauză de impreviziune, situaţie în care apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 1271 alin. (1) C. civ. prevede că: „părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei”.

În concluzie, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, respingerea în totalitate ca netemeinică şi nelegală a contestaţiei formulate de către X.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 pct. 6 şi pct. 8 din noul Cod procedură civilă.

Intimata reclamantă X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Examinând recursul prin prisma motivelor formulate şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă a susţinut că sentinţa este nelegală şi că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 N.C.proc.civ.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul art. 425 alin. 1 lit. b N.C.proc.civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţie instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98). Întinderea acestei obligaţii de motivare poate varia după natura deciziei şi nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor fiecărei speţe. (CEDO, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie 1999).

Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părţi, care nu mai putea fi considerat ca determinant pentru soluţionarea litigiului, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice.

Cum motivarea hotărârii nu impune ca judecătorul să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, se constată că în cauză a fost îndeplinită cerinţa motivării prin prezentarea  argumentelor decisive în soluţionarea pricinii, din care rezultă în mod neechivoc examinarea excepţiilor și a dispoziţiilor legale care au determinat soluţia pronunţată, motivarea hotărârii recurate îndeplinind cerinţele art. 425 alin. 1 lit. b din N.C.proc.civ., făcând posibilă exercitarea controlului judiciar.

Ca urmare, Curtea constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., argumentele aduse de recurenta pârâtă prin cererea de recurs la punctul III fiind nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurenta pârâtă în cererea de recurs: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de demersul efectuat de reclamantă anterior introducerii acţiunii, criticile recurentei pârâte din cererea de recurs de la punctele I şi II sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

Astfel, recurenta pârâtă susţine că instanţa de fond în mod nelegal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la contestarea adresei nr. CRR-DSI nr. 1984 din 23.02.2017, însă, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei încetarea Acordului-Cadru de prestare servicii de pază nr. CRR-DSI nr. 1516/29.02.2016 pentru clauză de impreviziune, formulând contestaţie împotriva refuzului pârâtei de încetare a acestuia. Prin cererea aflată la fila 208 din dosarul de fond, reclamanta a indicat faptul că îndreaptă eroarea materială strecurată în petitul acţiunii în sensul că acţiunea este formulată împotriva răspunsului nr. CRR 864/02.02.2017.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, reclamanta a solicitat recurentei pârâte, înainte de a se adresa instanţei de judecată, încetarea Acordului-cadru, îndeplinind astfel procedura prealabilă.

Curtea reţine că reclamanta a solicitat pârâtei majorarea tarifului pentru serviciile de pază, însă recurenta pârâtă, prin adresa nr. 7984/12.12.2016 (fila 57 dosar fond), i-a comunicat faptul că tariful nu poate fi modificat, întrucât în documentaţia de atribuire, respectiv în fişa de date la punctul II. 4, subpunctul II 4.1. se precizează „Ajustarea preţului contractului - NU”, iar în acordul cadru de prestare servicii de pază la sediile aparţinând Y nr. CRR DSI 1516/29.02.2016 la punctul 4.2 se precizează „preţul nu se modifică şi nu se ajustează pe toată durata acordului cadru.”

Ulterior, reclamanta a solicitat încetarea Acordului cadru de prestare servicii de pază la sediile aparţinând Y nr. CRR DSI 1516/29.02.2016, iar prin Adresa nr. CRR DSI 864/02.02.2017 (fila 59 dosar fond), recurenta pârâtă, ca autoritate contractantă, i-a comunicat faptul că nu este de acord cu încetarea acordului cadru şi a solicitat reclamantei să transmită în scris dacă doreşte denunţarea unilaterală a Acordului cadru, menţionând că, în această situaţie sunt aplicabile prevederile punctului 11 „Sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a părţilor”, subpunctul 11.1 - „în cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reuşeşte să-şi execute obligaţiile asumate prin contract, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,02% pe zi din valoarea serviciilor rămase de prestat, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei” autoritatea contractantă va da curs acestei clauze din contract pentru acoperirea daunelor produse.

Împotriva acestei adrese cu nr. CRR nr. 864/02.02.2017 reclamanta a formulat plângere prealabilă, solicitând încetarea Acordului-cadru de prestare servicii (fila 61 dosar fond), la care recurenta pârâtă a răspuns prin adresa nr. 1984/23.02.2017 (fila 63 dosar fond), indicând în fapt şi în drept motivele refuzului.

Criticile formulate de recurenta pârâtă la punctele IV şi V din cererea de recurs se referă sub toate aspectele la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, încadrându-se în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 din N.C.proc.civ.

De la început trebuie arătat că, dintre argumentele pe care recurenta pârâtă le-a prezentat la punctele IV şi V, există unele care conduc la admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii şi anume, cele referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1271 din Noul Cod civil, astfel încât controlul judiciar în calea de atac va fi restrâns la acestea, în raport de temeinicia cărora nu se mai impune analizarea celorlalte argumente menţionate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ..

Curtea reţine că între recurenta pârâtă Y, în calitate de promitent achizitor şi reclamanta X, în calitate de promitent prestator, a fost încheiat Acordul-cadru de prestare servicii de pază la sediile aparținând promitentului-achizitor nr. CRR-DSI nr. 1516 din 29.02.2016, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (filele 13-15 dosar fond).

Durata acordului cadru a fost stabilită la 24 de luni începând cu data de 01.03.2016, încetând să îşi producă efecte la data de 29.02.2018, potrivit art. 3 pct. 3.1 din acord..

Obiectul acordului cadru este reprezentat de stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele subsecvente de prestare servicii de pază ce urmează a fi atribuite în temeiul şi pe durata derulării prezentului acord-cadru pentru mai multe obiective prevăzute la art. 2 pct. 2.2..

Preţul unitar al serviciilor a fost stabilit prin anexele 1-5 la acord, iar potrivit art. 4 pct. 4.2 din Acordul-cadru „preţul nu se modifică şi nu se va ajusta pe toată durata acordului cadru.”

În documentaţia de atribuire, respectiv în Fişa de date la punctul II. 4, subpunctul II 4.1. se precizează „Ajustarea preţului contractului NU”.

La data depunerii ofertei în cadrul procedurii de atribuire a acordului, precum şi la data încheierii acordului, respectiv 29.02.2016, era în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 1091/2014 conform căreia salariul minim brut pe țară garantat în plată era stabilit la 1.050 lei lunar.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1017/2016 salariul minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat la 1.250 lei lunar, şi la data de 01.02.2017 prin Hotărârea de Guvern nr. 1/2017 salariul minim brut a fost majorat la 1450 lei  lunar.

În speţă, în conţinutul Acordului-cadru de prestare servicii de pază la sediile aparţinând Y nr. CRR DSI nr. 1516/29.02.2016 nu este prevăzută nicio clauză de impreviziune.

În cadrul procedurii de atribuire, reclamanta nu a cerut clarificări cu privire la tariful pentru serviciile de pază şi nici nu a formulat contestaţii în cursul desfăşurării acestei proceduri, fapt ce tinde să dovedească că aceasta şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor ce pot interveni pe parcursul derulării contractului.

Potrivit art. 1.271 din Noul Cod civil „Impreviziunea

(1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.

(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă: a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului”.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale arătate, pentru a se putea invoca impreviziunea, trebuie îndeplinite anumite condiţii.

În primul rând, trebuie să existe un dezechilibru major şi evident între prestaţiile pe care părţile le au de efectuat, adică acest dezechilibru să fie atât de pregnant, încât îl pune pe debitorul obligaţiei respective într-o situaţie extrem de gravă, de dezavantajoasă, dacă şi-ar îndeplini prestaţia.

Legea vorbeşte, după cum se poate observa, despre o obligaţie devenită excesiv de oneroasă, aceasta fiind singura ipoteză în care o parte poate invoca teoria impreviziunii. Legea precizează expres că o obligaţie devenită doar oneroasă (şi nu excesiv de oneroasă) nu poate constitui temei pentru o parte în a invoca impreviziunea.

Acest eveniment trebuie să îndeplinească în mod cumulativ, pentru a putea fi acceptat ca izvor al unei situaţii de impreviziune, trei condiţii:

- Să apară sau să devină cunoscut părţii dezavantajate după încheierea contractului şi, în mod rezonabil, să nu fi putut fi luat în considerare la momentul încheierii contractului; este important, pe de-o parte, ca izvorul acestui eveniment care atrage disproporţionalitatea prestaţiilor să se situeze după încheierea contractului şi, pe de altă parte, acest eveniment să nu fie cunoscut de partea contractantă sau, aşa cum prevede art. 1.271 alin. 3 lit. b din Noul Cod civil, schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

- Să se afle în afara controlului părţii dezavantajate; dacă partea putea prevedea sau putea înlătura efectele acestui eveniment nu se mai poate invoca impreviziunea;

- Riscul evenimentelor să nu fi fost asumat de partea dezavantajată; asumarea oricăror riscuri este posibilă, în concret, fiind vorba despre o clauză contractuală prin care partea contractantă se obligă ferm şi inechivoc să îşi execute obligaţiile, indiferent de schimbările ce ar putea interveni pe parcursul derulării contractului, chiar dacă aceste schimbări ar afecta echilibrul contractual.

Cel de-al doilea element este impreviziunea propriu-zisă, adică dezechilibrul între prestaţii să se producă într-un mod cu totul neprevăzut, niciuna dintre părţi neştiind ce se va întâmpla într-un viitor (prin definiţie, îndepărtat) cu valoarea prestaţiilor la care părţile s-au obligat. Dacă acest element al neprevăzutului nu există, nu putem vorbi despre aplicarea teoriei impreviziunii, partea aflată într-o situaţie defavorabilă neputând invoca regula rebus sic stantibus; aşadar, într-o astfel de situaţie, dacă partea nu va executa contractul care a devenit extrem de oneros dintr-un motiv pe care însă l-a prevăzut, se va pune problema nerespectării culpabile a obligaţiilor, ceea ce înseamnă cu totul altceva.

De asemenea, nu există situaţie de impreviziune atunci când executarea obligaţiei a devenit imposibilă din cauza unui eveniment de forţă majoră şi nu ca urmare a devenirii extrem de oneroase a obligaţiei; într-o astfel de situaţie vorbim, desigur, despre problema riscului contractual şi nu despre situaţia de impreviziune.

Faţă de dispoziţiile legale şi împrejurările invocate de reclamantă pentru încetarea Acordului-cadru, Curtea constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1271 alin. 3 din Noul Cod civil.

Motivaţia reclamantei referitoare la creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată nu se justifică în speţa de faţă, întrucât creşterea salariului minim de-a lungul anilor este un fenomen care ţine de esenţa vieţii economice, iar părţile contractului, în lipsa unor clauze de indexare sau de revizuire, consimt să-şi asume riscurile acestor fluctuaţii.

Modificarea salariului minim ţine de măsurile adoptate de Guvern, în cadrul procesului legislativ şi reprezintă o situaţie previzibilă, atâta timp cât actele normative au avut o anumită frecvenţă de-a lungul anilor. Această situaţie putea fi luată în considerare la momentul încheierii contractului, iar reclamanta putea prevedea şi înlătura efectele modificării salariului minim.

De altfel, reclamanta şi-a asumat riscul unui astfel de eveniment, întrucât preţul unitar al serviciilor a fost stabilit prin anexele 1-5 la acord, iar potrivit art. 4 pct. 4.2 din Acordul-cadru „preţul nu se modifică şi nu se va ajusta pe toată durata acordului cadru.”

Curtea constată, contrar reţinerilor instanţei de fond, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute art. 1271 alin. 3 din Noul Codul civil, pentru a ne afla în prezenţa unei clauze de impreviziune şi ca urmare, reclamanta nu poate solicita încetarea Acordului-cadru de prestare servicii de pază la sediile aparținând promitentului-achizitor cu nr. CRR-DSI nr. 1516 din 29.02.2016.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. 2 şi art. 498 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., a admis recursul, a casat sentinţa şi în rejudecarea cauzei, a respins acţiunea formulată ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare