Pretentii

Prin decizia civilă nr. 522/16.06.2016, tribunalul a admis apelul  declarat; a schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1449,28 lei cu titlu de despăgubiri civile.

A obligat intimatul la plata sumei de  60 de lei cheltuieli de judecată către apelant.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1556 din 15 decembrie 2015, Judecătoria V a admis acţiunea formulată de reclamantul CI împotriva pârâtului PP; a obligat pârâtul PP să plătească reclamantului CI suma de 3467,17 lei reprezentând despăgubiri civile, precum şi suma de 1062,75 lei cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare avocat.

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte legea civilă aplicabilă instanţa  a considerat că izvorul raportului obligaţional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractual, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligaţiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârşirii lor, respectiv Legii nr.287/2009 ( Noul Cod Civil).

Potrivit art. 1357 C.civ., „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”. Din aceste dispoziţii legale reies condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, acestea fiind: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Faţă de cele reţinute, precum şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată instanţa a analizat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie în persoana pârâtului.

În ceea ce priveşte existenţa faptei juridice ilicite, instanţa a constatat că susţinerile reclamantului privind fapta pârâtului, săvârşită la data de 25.06.2014,  de a provoca avarii, prin acţiuni repetate de lovire a autoturismului marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -----, aflat în proprietatea reclamantului, sunt întemeiate pentru următoarele considerente.

Potrivit Ordonanţei de renunţare la urmărire penală din data de 18.11.2014, pronunţată în dosarul de urmărire penală nr. 662/P/2014, neatacată prin plângere la prim-procurorul ierarhic, s-a dispus renunţarea la urmărirea penală privind inculpatul PP, pârâtul din prezenta cauză, în baza art. 318 C.pr.pen., respectiv pentru motivul că fapta de distrugere nu prezintă interes public în urmărirea acesteia, faţă modul, mijloacele săvârşirii acesteia şi recunoaşterea de către inculpat.

Instanţa a reţinut că, deşi nu este ţinută de dispoziţiile procurorului dispuse în faza cercetărilor prealabile sau în cursul urmăririi penale, şi nici de menţiunile din cuprinsul ordonanţei prin care s-a reţinut săvârşirea faptei de către pârât, totuşi trebuie să ia în considerare şi să analizeze şi probele administrate  în cursul urmăririi penale în vederea efectuării unei noi aprecieri globale asupra pertinenţei celor afirmate prin prezenta cerere de chemare în judecată, având în vedere legătura lor indisolubilă cu pretenţiile solicitate.

Astfel, s-a considerat că este relevantă  declaraţia martorului RG, conducătorul autoturismului avariat şi aflat în proprietatea reclamantului, care arată că în timp ce se deplasa pe raza cartierului C din oraşul V a accidentat un cocoş al pârâtului, motiv pentru care acesta din urmă a avariat autovehiculul în cauză, lovind cu pasărea capota şi portbagajul maşinii.

 În acelaşi sens, sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, respectiv  ale numiţilor CA, VM şi DI, martori oculari care afirmă că au observat cum pârâtul a exercitat acţiuni de lovire asupra capotei autoturismului în cauză, provocând trei înfundături ale acesteia.

Instanţa a mai constatat, că în ciuda negării de către pârât a săvârşirii faptei descrise cu ocazia administrării interogatoriului în cauză, atât din declaraţia martorului DI audiat în cursul urmăririi penale, din cuprinsul cercetărilor efectuate de organele de urmărire penală, consemnate în referatul cu propunere şi ordonanţa de renunţare, cât şi din declaraţia dată de pârât în calitate de inculpat, acesta a recunoscut, la momentul faptei, săvârşirea acesteia.

Analizând condiţia existenţei unui prejudiciu, instanţa a reţinut că acesta constă în contravaloarea avariilor efectuate autovehiculului, contravaloare care se ridică, potrivit devizului estimativ de la fila 33, la suma de 3467,17 lei.

În privinţa existenţei  raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, s-a reţinut că  rezultă fără echivoc, prejudiciul produs reclamantului fiind consecinţa firească a acţiunilor de lovire exercitate asupra autovehiculului marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -----, ce  au determinat avarierea acestuia.

Pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă, iar obligaţia de reparare a prejudiciului este integrală, indiferent de gravitatea vinovăţiei.

Din analiza probatoriului administrat, instanţa a constatat că nu se poate reţine existenţa unor cauze obiective, independente de voinţa pârâtului care să justifice fapta ilicită săvârşită împotriva reclamantului şi care să înlăture reţinerea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a acesteia sub aspectul culpei.

Totodată, instanţa a  reţinut că aceasta este dovedită prin declaraţiile pârâtului, date în cursul urmăririi penale, şi ale martorului DI, din care reiese expres că l-a auzit pe pârât declarând că trebuia sa avarieze autovehiculul mai grav, ” să o facă zob”, aspect ce denotă intenţia acestuia în comiterea faptei delictuale, ca element constitutiv al acesteia sub aspect subiectiv.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a  constatat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului şi pe cale de consecinţă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3467,17 lei, contravaloarea reparaţiilor efectuate cu autovehiculul aflat în patrimoniul reclamantului.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., faţă de soluţia ce urmează a fi dată în cauză, precum şi cererea reclamantului, instanţa a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către acesta, în cuantum de 1062, 75 lei, reprezentate de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, pârâtul, care a formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii sau trimiterea cauzei spre rejudecare.

A motivat că autoturismul marca WW Pasat, cu numărul de înmatriculare -------, nu a suferit niciun prejudiciu în data de 25.06.2014 în timp ce conducătorul acestuia RG se deplasa pe strada pe care locuieşte, organele de poliţie nu au încheiat un proces-verbal de constatare a unei pagube materiale, devizul de reparaţii este pentru un prejudiciu adus autoturismului ulterior datei de 25 iunie 2014, iar reparaţiile nu cad în sarcina sa.

Apelantul nu a indicat temeiul în drept al cererii.

La data de 30 martie 2016, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului şi obligare apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că acţiunea fost dovedită cu înscrisuri şi martori, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 471 alin.5 C. proc. civ.

În susţinere, apelantul a depus ordonanţa nr. 783/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V şi referatul cu propunerea de clasare.

Apelantul a depus la data de 1 iunie 2016, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, pentru motivele arătate în cererea de apel.

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul va admite apelul declarat pentru considerentele care vor succede.

Prin ordonanţa nr. 662/P/2014 din data de 18.11.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V  s-a dispus renunţarea la urmărirea penală privind pe  inculpatul PP, pârâtul din prezenta cauză, în baza art. 318 C.pr.pen., cu motivarea  că fapta de distrugere nu prezintă interes public în urmărirea acesteia, faţă modul, mijloacele săvârşirii acesteia şi recunoaşterea de către inculpat.

Recunoaşterea de către  pârât a faptei pe parcursul urmăririi penale, se coroborează şi cu declaraţiile martorilor audiaţi la parchet, precum şi cu declaraţia martorului RG audiat la prima instanţă.

Prin urmare, faptul că acesta nu a  recunoscut fapta la interogatoriul luat în faţa instanţei, precum şi împrejurarea că nu s-a întocmit un proces-verbal de constatate a pagubei de poliţia, nu poate duce la concluzia inexistenţei faptei.

Nici susţinerea apelantului potrivit căreia devizul de reparaţii se referă la un prejudiciu adus ulterior datei de 25 iunie 2014, nu poate fi reţinută, întrucât acesta nu putea fi întocmit decât ulterior comiterii faptei.

În ce priveşte  prejudiciul cauzat pârâtului,  în probatoriu, se are în vedere depoziţia martorului RG, care a relatat că în data de 25 iunie 2014, în timp ce conducea autoturismul proprietatea reclamantului a lovit din greşeală o pasăre aflată pe drum, iar la scurt timp, după ce a staţionat a văzut respectiva pasăre pe capota maşinii, după ce pârâtul lovise cu ea maşina.

De asemenea, se va avea în vedere şi devizul estimativ depus de reclamant, din care se va reţine ca valoare a prejudiciului numai suma de 1449,28 lei (manoperă şi vopsitorie cu TVA), fără a se lua în calcul şi valoarea pieselor (1558,63 lei pus TVA) întrucât nu s-a făcut dovada că pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii ar fi necesară folosirea unor astfel de piese.

Faţă de considerentele expuse, se va reţine că prejudiciul  cert cauzat reclamantului prin fapta pârâtului este de 1449,28 lei, în mod greşit instanţa de fond admiţând integral acţiunea formulată.

Aşa fiind, în baza art. 480 alin.2 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat, s-a schimbat sentinţa instanţei de fond, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1449,28 lei către reclamant.

În baza art. 453 C. proc. civ., intimatul a fost obligat la plata sumei de 60 lei cheltuieli de judecată către apelant.

Domenii speta

Spete similare