Ordin de protectie

Decizie 569 din 23.08.2013


Prin decizia civilă nr. 569/23.08.2013, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins recursul declarat de recurentul-pârât BGM, ca inadmisibil.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele sub nr.1005/329/2013 din data de 11 iunie 2013 reclamanta BNF,  a chemat în judecată pe pârâtul BGM,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului în sensul de a-i interzice orice contact cu ea, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în alt mod pe o perioadă de 6 luni şi obligarea acestuia la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de ea, faţă de locuinţa sa situată în TM, judeţul T şi de minorul BAF, născut la 19 martie 2011, pentru aceeaşi perioadă de 6 luni.

În motivarea cererii a arătat că pârâtul este soţul său fiind căsătoriţi din 27 septembrie 2009, iar domiciliul conjugal l-au stabilit la locuinţa părinţilor pârâtului în TM, judeţul T.

Din căsătorie a rezultat minorul BAF născut la data de 19 martie 2011.

De circa doi ani relaţiile conjugale s-au deteriorat datorită comportamentului pârâtului care a devenit extrem de violent, mai întâi verbal, îi adresa injurii, ameninţări, cuvinte jignitoare, ulterior lovind-o pe aceasta.

Minorul este o victimă colaterală a violenţei conjugale, întrucât scandalurile provocate de pârât şi manifestările de violenţă s-au petrecut de faţă cu copilul.

Starea de tensiune a devenit permanentă, iar starea conflictuală a ajuns într-un asemenea stadiu încât îi este frică pentru integritatea sa fizică şi chiar pentru viaţă.

A mai arătat că , în seara zilei de 20 aprilie 2013, pârâtul a provocat scandal şi a ameninţat-o că de a doua zi să nu se mai întoarcă în domiciliul conjugal pentru că o va bate rău., a doua zi reclamanta a mers la serviciu unde a fost sunată de mai multe ori de către pârât, care a ameninţat-o că dacă se va întoarce acasă îi va face rău şi nu-şi mai poate vedea copilul decât atunci când pârâtul îi va da voie. De frică s-a temut şi a mers la domiciliul mamei sale din TM, judeţul T.

Nereuşind să-şi mai vadă copilul a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială, cererea a fost admisă la 8 mai 2013 şi la intervenţia executorului judecătoresc a putut lua copilul, care se află în grija şi întreţinerea sa. 

Pârâtul a continuat să aibă un comportament agresiv şi intimidant, o suna şi de 30 de ori pe zi, o înjura, o jignea, folosea cuvinte obscene, o ameninţa cu bătaia, venea la locuinţa unde locuieşte cu minorul, îl urmărea pe acesta când ieşea pe stradă şi de câteva ori a intervenit pentru a nu-l lua pe copil, momente în care a fost ameninţată.

La data de 7 iunie 2013 în jurul orei 9:30 pârâtul a venit la domiciliul său, a urmărit-o când vroia să plece în oraş cu minorul, a vrut să-l ia pe copil şi pentru că s-a opus a înjurat-o, a tras-o de păr, provocând acest scandal pe stradă. Acest lucru a determinat-o să ia măsuri de precauţie pentru a evita o eventuală întâlnire cu pârâtul, iar pentru că acesta nu lucrează vine aproape zilnic pe strada sa, urmărind momentul să o vadă şi să o agreseze.

În seara zilei de 10 iunie 2013 în jurul orei 20:00 pârâtul a oprit maşina pe stradă  când reclamanta era ieşită din locuinţă, i-a cerut copilul şi pentru că a refuzat a început să o agreseze, aceasta a scos telefonul pentru a suna la poliţie, iar pârâtul i-a smuls telefonul din mână, la trântit de trotuar spărgându-l şi luându-i cartela de telefon.  Reclamanta i-a cerut restituirea cartelei, moment în care pârâtul a strâns-o de gât, a ţinut-o de mână cu forţa şi a tras-o puternic de păr. 

Când a reuşit să scape a intrat în locuinţă şi a sunat la poliţie de pe telefonul cumnatului său, moment în care pârâtul a venit la poartă, a provocat scandal, iar când mama reclamantei i-a cerut să plece a început să o înjure.  Arată că este foarte speriată şi de frica pârâtului, tot timpul este nevoită să stea închisă în casă.

Precizează că la data de 23 august 2013 s-a fixat primul termen în dosarul de divorţ nr.797/329/2013 la Judecătoria Turnu Măgurele. 

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar în copii conforme cu originalul : contract de vânzare cumpărare autentificat nr.1100 din 28 aprilie 1986 de fostul Notariat de Stat Turnu Măgurele, certificat de căsătorie  seria CE nr.550542, certificat naştere seria NH nr.316229, citaţie în dosar nr.797/329/2013, proces verbal şi încheiere în dosar executare nr.66/2013, sentinţa civilă nr.551/26.04.2013 emisă de Judecătoria Turnu Măgurele, copii C.I. părţi.

În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul susţinerilor expuse prin acţiune, prevăzut de art.23 alin.1 şi 3 din Legea 217/2003. 

Arată că reclamanta nu se înscrie în prevederile aliniatului 1, nu este în pericol cum prevede textul de lege, iar pârâtul prin faptele sale, ameninţări, injurii, aruncarea telefonului, nu se încadrează în situaţia prevăzută de alin.3 ce ar necesita emiterea unui ordin de protecţie.

Precizează că un ordin de protecţie nu ar avantaja minorul, despărţit de bunicii paterni unde a crescut şi pe care îi simte apropiaţi, ruptura de tată de care minorul este foarte ataşat.

În dovedirea susţinerilor sale pârâtul a depus la dosar copii conforme cu originalul de pe adeverinţa nr.1356/07.05.2013, citaţie în dosar nr.797/329/2013, reţetă medicală, portalul justiţiei dosar 800/329/2013.

Prima instanţă a încuviinţat probele solicitate de părţi, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu şi câte doi martori.

Prin sentinţa civilă nr. 301/21/06/2013 , Judecătoria Turnu - Măgurele a admis  cererea pentru emiterea ordinului de protecţie formulată de reclamanta BNF,  împotriva pârâtului BGM ; a emis ordin de protecţie cu caracter provizoriu conform căruia pe durata de 6 luni de la data emiterii acestuia: a dispus interzicerea oricărui contact al pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondenţă, sau în orice alt mod cu reclamanta; a dispus  păstrarea unei distanţe de minim 100 m faţă de minorul BAF născut la data de 19 martie 2011 până la soluţionarea cererii de divorţ, dar nu mai mult de 6 (şase) luni de la data emiterii prezentului ordin de protecţie, în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ s-ar prelungi peste acest termen de 6 luni ; a dispus păstrarea unei distanţe de minim 100 m faţă de reclamantă şi locuinţa acesteia situată în TM, judeţul T, pentru o perioadă de 6 (şase) luni.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut , potrivit probatoriului administrat , că cererea pentru emiterea ordinului de protecţie , este întemeiată, violenţa în  familie fiind  o problemă socială destul de gravă, una din formele de violenţă cel mai frecvent întâlnite, dar şi una din cele mai îngrijorătoare,  prea puţin vizibilă ,  având loc , în cele mai multe cazuri în spatele uşilor închise fiind  ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi  jenă faţă de societate.

A apreciat astfel, drept întemeiate dispoziţiile art. 23 alin.1 din legea nr. 217/2003/R şi art. 2 alin. 3 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului , reţinând totodată trauma minorului care, dezvoltându-se  într-o atmosferă de violenţă , chiar dacă  nu este victimă directă ci doar martor al violenţei părinţilor, fiind o victimă colaterală, îşi pune amprenta atât asupra copilăriei dar şi asupra vieţii de adult în viitor.

Împotriva acestei sentinţe,  a declarat recurs recurentul –pârât BGM , acesta criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea caii de atac formulate, a arătat că ,  prima instanţă nu a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză , pronunţând astfel o sentinţă nelegală şi netemeinică.

Intimata – reclamantă BNF a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică probatoriul administrat fiind corect apreciat , prin raportare la dispoziţiile art. 23 alin.1 din legea nr. 217/2003/R .

La termenul de judecata din data de 23/08/2013  , Tribunalul , a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de recurentul - pârât în raport de dispoziţiile art. 457alin.3 CPC pe care a admis-o pentru considerentele ce succed:

Dispoziţiile art. 7 alin 1 din legea nr. 76/24/05/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind CPC prevăd : dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă , de la data intrării în vigoare a CPC , aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Dispoziţiile art. 457 privitoare la legalitatea căii de atac stabilesc la alin. 1 că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege , în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei,  iar la alin. 2  că menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În considerarea textelor  de lege menţionate  , se reţine că o cale de atac neprevăzută de lege atrage inadmisibilitatea ei , instanţa ierarhic superioară respingând ca inadmisibil apelul sau recursul.

Potrivit jurisprudenţei anterioare , instanţa proceda la calificarea corectă a căii de atac în temeiul art. 84 CPC , la soluţionarea incidentului procedural al legalei compuneri a completului de judecată , potrivit art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară , iar după aceea proceda la soluţionarea respectivei căi de atac de către un complet în compunerea prevăzută de lege.

Opţiunea actuală a legiuitorului nu mai permite o astfel de abordare aşa încât , ori de câte ori , instanţa , învestită cu un apel care, potrivit legii , este suprimat – hotărârea fiind supusă numai recursului – sau cu un recurs neprevăzut de lege – hotărârea fiind susceptibilă de apel sau numai de apel , ori dimpotrivă , acea hotărâre nu este supusă niciuneia dintre aceste căi de atac – va proceda la punerea în dezbatere a calificării corecte a căii de atac , conform art. 152 CPC , şi la invocarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac greşit formulate de parte care a urmat menţiunea eronată din dispozitiv , iar nu calea legală de atac , aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Prin introducerea acestei norme s-a urmărit a se da expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă , instanţa învestită cu soluţionarea ei nemaifiind îndreptăţită să o convertească într-o cale de atac admisibilă , prevăzută de lege , fără însă , ca drepturile părţilor să fie în vreun fel prejudiciate , ci dimpotrivă , conferind acestora răgazul de a-şi adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii.

Potrivit consideraţiilor teoretice deja expuse , Tribunalul constatând că prima instanţă a indicat o cale de atac neprevăzută de lege , în baza dispoziţiilor textelor de lege menţionate ,va admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac greşit formulate de parte,  care a urmat menţiunea eronată din dispozitiv şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat.