Anulare act - reclamanta nu a făcut dovada faptului că este fie titularul unui drept legal de preempţiune, fie titularul unui drept convenţional de preempţiune în legătură cu imobilului înstrăinat prin contractul de vânzare solicitat a fi anulat

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.07.2019, sub nr. …./299/2019, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B, C şi D, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între B şi familia pârâțilot anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceleaşi părţi, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare între B şi reclamantă, urmând să achite vânzătorului suma corespunzătoare imobilului, stabilită de un expert, echivalarea sumei de bani pe care pârâtul B o datorează reclamantei ca şi cheltuieli de judecată cu partea sa din baia comună.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a cumpărat de la familia E o cameră, bucătărie şi acces la dependinţele comune, celelalte două camere din imobil fiind achiziţionate de pârâtul B. A patra cameră din imobil a fost achiziţionată de numitul F. Familia pârâților deţine şi ea nişte camere în acea mansardă, dobândite direct de la Icral.

Reclamanta a menţionat că deţine în comun o baie cu pârâtul B. Mai mult, din spaţiile comune, prin înţelegere cu celelalte familii, a obţinut un spaţiu pe care l-a transformat în cameră de locuit. Practic, camerele pârâtului B sunt între camera reclamantei şi această cameră nou amenajată, cu baia vis-a-vis.

A menţionat că a veni familia pârâților să locuiască între cele două camere, a veni în baia comună, este în detrimentul reclamantei.

Reclamanta a considerat că este îndreptăţită să cumpere deoarece deţine spaţii comune cu pârâtul B, deoarece camerele sale şi ale pârâtului fac parte dintr-un apartament, deoarece astfel îşi va întregi baia, astfel că pârâtul B era obligat să întrebe reclamanta dacă doreşte achiziţionarea înainte de a proceda la vânzare.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În susţinere a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 10-31), martori, expertiză.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din data de 04.11.2019, instanţa a admis în parte cererea reclamantei şi a dispus eşalonarea taxei de timbru în cuantum de 5048,68 lei în 10 rate lunare.

Prin precizarea depusă la data de 19.08.2019 (f. 6-7), reclamanta a menţionat că obiectul acţiunii este obligaţia de a face, înţelegând să îşi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile art. 1528 Cod civil, art. 292, art. 315, art. 358 Cod procedură civilă, Legea nr. 7/1996.

A mai arătat că aceasta şi pârâtul B au pus un panou de plastic, făcând o separare provizorie la baie, dar baia tot nu poate fi folosită simultan deoarece nu este presiune, nu merg două maşini de spălat odată, iar scurgerea pârâtului B este în partea de baie deţinută de reclamantă.

La data de 27.08.2019, reclamanta a depus o completare a apărărilor menţionate în cererea introductivă (f. 54-55), invocând prevederile art. 634 alin. 1 Cod civil, arătând că în cazul dreptului de proprietate pe cote-părţi, asupra bunului în materialitatea sa nu se pot face acte materiale fără acordul coproprietarilor.

A menţionat că între părţi a existat o convenţie, în sensul ca familia pârâților să rămână cu spălătorul, pe care l-a amenajat ca baie, iar reclamanta şi pârâtul B au rămas cu baia comună, în timp ce numitul F şi-a însuşit beciul.

La data de 04.09.2019 reclamanta a depus cerere modificatoare şi precizatoare (f. 59-65), menţionând că doreşte ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către BNP G şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului pentru nerespectarea dreptului de preempţiune conform dispoziţiilor art. 1730 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1237, art. 1246 alin. 1 şi 2 Cod civil, art. 1250, art. 1254 şi art. 1732 Cod civil, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de vânzare-cumpărare între pârâtul B şi reclamantă, conform art. 1733 coroborat cu art. 1734 alin. 1 litera c Cod civil, cu cheltuieli de judecată.

În susţinere a arătat că nerespectarea dispoziţiilor legale care atrag nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare se regăsesc în dispoziţiile art. 1237, art. 1730, art. 1246 alin. 1 şi 2, art. 1250, art. 1254 Cod civil, ca urmare a nerespectării de către vânzător a dreptului de preempţiune al reclamantei, ce trebuia exercitat în termen de 30 de zile.

Pârâţii C şi D au depus întâmpinare la data de 07.10.2019 (f. 125-130). Pe cale de excepţie au invocat inadmisibilitatea acţiunii pentru capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de preempţiune al reclamantei, conform art. 35 Cod procedură civilă, arătând că reclamanta a înţeles să formuleze o acţiune în constatare declaratorie pozitivă, de a se constata existenţa unui drept al reclamantei.

Pe fondul cauzei a solicitat ca instanţa să respingă acţiunea ca neîntemeiată, având în vedere că între reclamantă şi pârâtul B nu a existat nicio convenţie scrisă sau verbală privind intenţia de vânzare, respectiv de cumpărare a celor două camere care au făcut obiectul vânzării şi nu sunt îndeplinite nici condiţiile legale. Mai mult, pârâtul B a vândut imobilul, proprietatea sa compusă din două camere în suprafaţă de 20,28 mp, deţinute în exclusivitate, dreptul de proprietate al pârâtului fiind înscris în cartea funciară nr. …. a localităţii Bucureşti, Sector 1 (număr CF vechi …..). Imobilul a fost dobândit de către pârâtul B, prin cumpărare, ca bun propriu, în baza sentinţei civile nr. …/18.01.2008 pronunţată în dosarul nr. …./299/2007, care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Au menţionat că nu au cunoştinţă dacă reclamanta a avut vreun contract de închiriere cu pârâtul B sau promisiune de vânzare-cumpărare şi nici nu şi-a exprimat intenţia de a cumpăra imobilul compus din două camere, nefăcând vreo ofertă de preţ pârâtului B. Faţă de aceasta, au apreciat că reclamanta nu poate fi titularul dreptului de preempţiune în accepţiunea legii şi nici nu poate să cumpere cu prioritate acest bun, deoarece dreptul reclamantei nu rezultă din lege şi nici din vreun contract pentru a putea fi invocat un interes în cauza pendinte.

Au solcitat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, iar în susţinere au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimonială.

La data de 15.10.2019, pârâtul B a depus întâmpinare (f. 134), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, menţionând că reclamanta nu arată natura dreptului de preempţiune pe care îl invocă, iar, în cazul în care are în vedere vreun drept consfinţit prin lege, nu arată izvorul care l-ar institui. În cazul în care reclamanta are în vedere un drept de preempţiune convenţional, a rugat să se constate că nu există niciun înscris provenit de la pârât prin care să îi fi constituit un astfel de drept şi nu şi-a asumat nicio obligaţie în acest sens.

La data de 11.11.2019 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 191-193), prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, arătând că reclamanta înţelege să conteste modalitatea de încheiere a contractului, respectiv cu nerespectarea dreptului de preempţiune pe care îl deţine. În continuare, a expus istoricul care a condus la achiziţionarea imobilului, menţionând că deţine un drept legal de preempţiune deoarece proprietatea sa şi a pârâtului B face parte dintr-un singur apartament, nefiind făcută ieşirea din indiviziune. Încă un motiv pentru dreptul de preempţiune îl constituie faptul că între coproprietari a funcţionat tot timpul o înţelegere verbală, în sensul că spălătorul îi va reveni şi va fi folosit de familia Pârâților, iar baia de către reclamantă şi pârâtul B. De asemenea, a precizat că pârâtul B i-a promis verbal că îi va vinde partea sa.

Urmare a solicitării instanţei de la termenul de judecată din data de 25.11.2019, în sensul ca reclamanta să indice natura dreptului de preempţiune pe care îl invocă şi de a indica temeiul de drept material pe care îşi întemeiază acţiunea, prin precizarea depusă la data de 03.12.2019 (f. 2-3 volum II), reclamanta a menţionat că natura dreptului de preempţiune este prevăzută de art. 1730 alin. 1, art. 1732 şi art. 1733 Cod civil, considerând că era îndreptăţită să cumpere cu prioritate cele două camere deţinute de către pârâtul B, deoarece camerele acestuia şi camera reclamantei formează un apartament ce se află situat pe partea stângă a imobilului, între aceste camere existând un zid comun, deci o coproprietate fortaţă. Chiar dacă apartamentul a fost dezmembrat, nu înseamnă că şi-a schimbat poziţia. Peretele despărţitor este subţire şi nu gros, nefiind deci vorba despre două apartamente, ci unul singur care a aparţinut familie E. A reiterat dreptul de preempţiune ce rezultă din coproprietatea comună asupra băii şi din convenţia pe care părţile au avut-o cu privire la utilizarea spaţiilor comune.

La data de 23.12.2019, pârâţii C şi D au depus note de şedinţă, prin care au reiterat poziţia procesuală, menţionând că reclamanta nu a înţeles să indice dacă natura preempţiunii izvorăşte din lege sau dintr-un contract, iar temeiul de lege invocat se referă generic la instituţia dreptului de preempţiune.

La data de 30.12.2019, reclamanta a anexat un memoriu la dosarul cauzei.

La data de 07.01.2020 reclamanta a depus note şi concluzii scrise prin care a reiterat toate apărările indicate anterior.

La termenul de judecată din data de 06.01.2020, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi a respins celelalte probe solicitate, ca nefiind utile soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

In conformitate cu dispoziţiile art.248 NCPC:’’ (1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin urmare, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în privinţa capătului de cerere vizând constatarea existenţei unui drept de preempţiune în favoarea reclamantei, excepţie invocată de pârâţii C şi D.

Potrivit art. 35 Cod procedură civilă, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Pârâţii consideră că reclamanta a înţeles să formuleze o acţiune în constatare declaratorie pozitivă, prin care instanţa să constate că aceasta deţine un drept de preempţiune pentru cumpărarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1031/13.08.2019 de către N.P. G, respectiv dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ..., Sector 1, compus din 2 camere în suprafaţă utilă de 20,28 mp deţinute în exclusivitate la momentul vânzării de pârâtul B, împreună cu cotă parte din suprafaţa indiviză de 6,62 mp din dependinţele comune aflate în mansarda imobilului (wc serviciu, culoar, baie şi spălătorie), înscris în cartea funciară nr. ... a localităţii Bucureşti, Sector 1, împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinţei în suprafaţă indiviză de 12,61 mp.

Instanţa nu poate reţine această apărare, cât timp reclamanta a înţeles să formuleze o acţiune în realizare, respectiv o acţiune prin care contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1031/13.08.2019 de către N.P. G să fie anulat, apreciind că acest contract a fost încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular, respectiv cu încălcarea normelor instituite de art. 1730 şi următoarele Cod civil, referitoare la existenţa unui drept de preempţiune al reclamantei asupra bunului imobil descris anterior. Cu alte cuvinte, reclamanta nu a învestit instanţa cu un capăt de cerere prin care să se constate că este titulara unui drept de preempţiune, ci a invocat nulitatea contractului pe care l-a considerat încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular, fiind evident că în această situaţie a expus şi apărări privitoare la dreptul de preempţiune pe care a apreciat că îl are la cumpărarea bunului imobil.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii C şi D, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, instanţa reţine că se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În fapt, reclamanta A a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ..., Sector 1, reprezentat de camera  nr. 3 în suprafaţă de 9,32 mp şi bucătărie de 5,62 mp, cu acces la dependinţele comune, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. .../22.02.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. .../299/2007 (filele 15-18), irevocabilă prin decizia civilă nr. .../23.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în acelaşi dosar (f. 25-27). Prin aceeaşi sentinţă instanţa a constatat nulitatea absolută parţială a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512/21.10.2002, în măsura imobilului pentru care sentinţa civilă nr. .../22.02.2008 a ţine loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul aparţinând reclamantei din prezentul litigiu.

Pârâtul B a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ..., Sector 1, compus din 2 camere în suprafaţă utilă de 20,28 mp, împreună cu cotă parte din suprafaţa indiviză de 6,62 mp din dependinţele comune aflate în mansarda imobilului (wc serviciu, culoar, baie şi spălătorie), împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinţei în suprafaţă indiviză de 12,61 mp, conform Sentinţei civile nr. .../18.01.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pronunţată în dosarul .../299/2007.

Potrivit actului de dezmembrare autentificat sub nr. 2759/02.12.2008, suprafaţa locuinţei situată la mansarda imobilului situat în Bucureşti, ..., Sector 1, în suprafaţă totală de 59,63 mp, a fost împărţită în două loturi, dintre care unul în suprafaţă de 34,91 mp (reprezentând suprafeţele deţinute până la momentul încheierii contractului ce face obiectul prezentului litigiu de către reclamantă şi pârâtul  B), iar al doilea în suprafaţă de 15,37 mp, înstrăinat către numitul F.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1031/13.08.2019 de către N.P. G, pârâtul B a transmis către pârâţii C şi D dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ..., Sector 1, compus din 2 camere în suprafaţă utilă de 20,28 mp deţinute în exclusivitate la momentul vânzării de pârâtul B, împreună cu cotă parte din suprafaţa indiviză de 6,62 mp din dependinţele comune aflate în mansarda imobilului (wc serviciu, culoar, baie şi spălătorie), înscris în cartea funciară nr. ... a localităţii Bucureşti, Sector 1, împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinţei în suprafaţă indiviză de 12,61 mp.

În drept, art. 1248 alin. 1 Cod civil arată că acel contract încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.

Art. 1730 alin. 1 Cod civil arată că în condițiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempțiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun.

Art. 1732 alin. 1 Cod civil arată că vânzătorul este obligat să notifice de îndată preemptorului cuprinsul contractului încheiat cu un terț. Notificarea poate fi făcută și de acesta din urmă.

Art. 1733 alin. 1 Cod civil prevede că prin exercitarea preempțiunii, contractul de vânzare se consideră încheiat între preemptor și vânzător în condițiile cuprinse în contractul încheiat cu terțul, iar acest din urmă contract se desființează retroactiv. Cu toate acestea, vânzătorul răspunde față de terțul de bună-credință pentru evicțiunea ce rezultă din exercitarea preempțiunii.

Dreptul de preempţiune este un mecanism juridic care reprezintă o voinţă legală ce depăşeşte interesele părţilor contractante, dar care, în principiu, operează cu respectarea condiţiilor contractuale. Deşi prin instituirea unui drept de preempţiune este afectată, în general, libertatea contractuală a persoanei, existenţa lui nu transformă vânzarea într-una forţată, deoarece nu este substituită voinţa vânzătorului de a înstrăina, ci se îngrădeşte numai libertatea acestuia de a îşi alege persoana cumpărătorului.

În prezentul litigiu, reclamanta trebuia să facă dovada faptului că este fie titularul unui drept legal de preempţiune, fie titularul unui drept convenţional de preempţiune în legătură cu imobilului înstrăinat de pârâtul B.

În ceea ce priveşte calitatea de titular al unui drept convenţional de preempţiune în legătură cu imobilului înstrăinat de pârâtul B, instanţa reţine că partea reclamantă, prezentă la termenul de judecată din data de 06.01.2020, a confirmat inexistenţa unei asemenea convenţii între aceasta şi pârât.

Astfel, reclamanta a susţinut că dreptul său de preempţiune în legătură cu imobilului înstrăinat de pârâtul B izvorăşte din lege, invocând prevederile art. 1730 şi următoarele Cod civil. Cu toate acestea, instanţa reţine că prevederile art. 1730-art. 1740 Cod civil instituie doar sediul materiei în privinţa dreptului de preempţiune, prevederile referitoare la dreptul de preempţiune fiind cuprinse în legi speciale, la care reclamanta nu a făcut trimitere.

În susţinerea existenţei unui drept legal de preempţiune, reclamanta a arătat că deţine spaţii comune cu pârâtul B, deoarece camerele sale şi ale pârâtului fac parte dintr-un apartament şi nu s-a dispus până la acest moment ieşirea din indiviziune.

În primul rând, instanţa nu poate reţine acest argument, având în vedere că deşi imobilele deţinute în proprietate de către reclamantă şi cel ce a fost înstrăinat de pârâtul B au făcut parte iniţial din acelaşi spaţiu locativ, respectiv din mansarda imobilului situat în Bucureşti, ..., Sector 1, în suprafaţă totală de 59,63 mp, prin sentinţele civile menţionate anterior, lotul nr. 1, astfel cum a fost stabilit prin actului de dezmembrare autentificat sub nr. 2759/02.12.2008, a fost împărţit în materialitatea sa între reclamantă, căreia i-a revenit dreptul de proprietate asupra camerei nr. 3 în suprafaţă de 9,32 mp şi bucătărie de 5,62 mp, cu acces la dependinţele comune şi pârâtul B, căruia i-au revenit 2 camere în suprafaţă utilă de 20,28 mp, împreună cu cotă parte din suprafaţa indiviză de 6,62 mp din dependinţele comune aflate în mansarda imobilului (wc serviciu, culoar, baie şi spălătorie), astfel că fiecare titular a devenit proprietar exclusiv asupra acestor părţi determinate din bunul imobil, urmând ca dependinţele comune să facă obiectul unui drept de coproprietate forţată deoarece părţile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spaţiile locative, care constituie bunurile principale.

În al doilea rând, reclamanta nu a indicat dispoziţiile legale care ar institui un drept de preferinţă la cumpărare în favoarea unui coproprietar.

A mai invocat reclamanta prevederile art. 634 alin. 1 Cod civil, arătând că în cazul dreptului de proprietate pe cote-părţi, asupra bunului în materialitatea sa nu se pot face acte materiale fără acordul coproprietarilor, invocând coproprietatea fortaţă asupra băii, respectiv asupra peretelui ce desparte camera proprietate a reclamantei de camerele deţinute în prezent de pârâţii Pârâților.

În primul rând, instanţa arată că baia deţinută de reclamantă şi de pârâtul B, precum şi peretele despărţitor dintre proprietăţile acestora au făcut obiectul unei coproprietăţi forţate, reprezentând părţi comune ale imobilului, astfel cum prevede art. 649 Cod civil, dispoziţiile art. 647 alin. 2 Cod civil arătând expres că atunci când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai odată cu exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunului principal, astfel că, în mod corect, la momentul înstrăinării proprietăţii exclusive asupra celor 2 camere în suprafaţă utilă de 20,28 mp, pârâtul B a dispus şi cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune, fără a fi necesar vreun acord din partea reclamantei şi fără a exista o obligaţie a pârâtului B de a notifica de îndată reclamantei cuprinsul contractului încheiat cu pârâţii C și D.

În al doilea rând, reclamanta nu a indicat dispoziţiile legale care ar institui un drept de preferinţă la cumpărare în favoarea unui coproprietar, în cazul în care bunul imobil cuprinde părţi folosite de proprietari în comun.

Apărările reclamantei referitoare la convenţiile verbale ce au existat în timp între locatarii imobilului cu privire la folosinţa părţilor comune prevăzute de art. 649 Cod civil sunt străine de prezentul litigiu, în care reclamanta trebuia să dovedească faptul că este titulara unui drept legal de preempţiune.

De asemenea, nici faptul că cele două camere înstrăinate de pârâtul B se află între camera dobândită de reclamantă prin sentinţa civilă nr. .../22.02.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. .../299/2007 şi cea creată prin acordul celorlalţi locatari, nu poate conduce la reţinerea unui drept legal de preempţiune al reclamantei la cumpărarea imobilului înstrăinat de pârâtul B. Mai mult decât atât, reclamanta a prezentat titlu de proprietate doar pentru camera  nr. 3 în suprafaţă de 9,32 mp şi bucătăria de 5,62 mp, nu şi pentru a doua cameră pe care a transformat-o în spaţiu de locuit cu acordul celorlalţi proprietari din imobil.

Pentru toate aceste motive, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este fie titularul unui drept legal de preempţiune, fie titularul unui drept convenţional de preempţiune în legătură cu imobilului înstrăinat de pârâtul B, contractul de vânzare-cumpărare nefiind încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea interesului reclamantei, instanţa urmează să respingă în tot acţiunea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâţii B, Pârâților Romica şi D, ca neîntemeiată.

Va lua act că pârâtul B nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Astfel, fiind în culpă procesuală, reclamanta urmează a fi obligată la plata către pârâţii C şi D a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2826,25 lei, reprezentând onorariu de avocat (conform facturii nr. 622/16.09.2019 şi a chitanţei nr. 310/16.09.2019), instanţa apreciind onorariul ca fiind proporţional cu activitatea depusă de reprezentantul convenţional al pârâţilor în prezentul litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii C şi D, ca neîntemeiată.

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta A, având domiciliul ales în …., în contradictoriu cu pârâţii B, având domiciliul în …., C şi D, ambii cu domiciliul ales în …., ca neîntemeiată.

Ia act că pârâtul B nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanta la plata către pârâţii C şi D a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2826,25 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.01.2020.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare