Contestaţie la executare – în situaţia executărilor silite demarate în temeiul Codului de procedură civilă de la 1865, perimarea executării nu operează dacă executarea se face prin poprire

Hotărâre 4008 din 22.05.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.04.2017, sub nr. …, contestatorii B.S.C. şi B.C.A. au formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata B.T. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate perimarea şi desfiinţarea executărilor silite ce fac obiectul dosarelor nr. X şi nr. Z ale BEJA L., cu restituirea în integralitate a taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 şi cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (exceptând taxa judiciară de timbru) generate de necesitatea introducerii cererii.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că, la data de 26.06.2005, între B.S.C., în calitate de împrumutat, şi B.T. S.A. a fost încheiat contractul de credit nr. 8130, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum total de 270.000 euro, pe o durată de 300 luni. Contractul de credit a fost semnat şi de către B.I. şi B.C.A., în calitate de codebitori solidar, aceştia declarând că renunţă la beneficiul diviziunii şi discuţiunii. Ulterior, au fost încheiate actele adiţionale nr. 1/8130/19.03.2007, nr. 1/08.08.2007 şi nr. 2/8130/19.02.2009 prin intermediul cărora au fost modificate, succesiv, garanţiile acordate. De asemenea, la data de 20.08.2009 a fost încheiat actul adiţional nr. 03/8130 prin intermediul căruia numita B.I. a pierdut calitatea de codebitor şi garant ipotecar, contestatorii rămânând singurii debitori în temeiul contractului de credit.

Contestatorii au mai arătat că ultima modificare a contractului a intervenit la 06.10.2009, prin intermediul actului adiţional nr. 04/8130, conform căruia au fost modificate scadenţa şi rambursarea creditului, termenii şi condiţiile creditului, precum şi garanţiile constituite pentru rambursarea acestuia.

Contestatorii au susţinut că, din cauza unor probleme financiare, nu au mai avut posibilitatea de a achita debitul restant în conformitate cu prevederile contractului de credit, astfel încât intimata a solicitat executarea silită a întregii creanţe născute în temeiul contractului anterior menţionat, astfel: prin cererea de executare silită adresată Corpului Executori Bancari ai B.T. S.A., înregistrată sub nr. 3168/19.08.2010, intimata a solicitat recuperarea întregii creanţe în cuantum de 290.042,31 euro de la contestatorul B.S.C., fiind format dosarul nr. 145/2010; prin cererea de executare silită adresată Corpului Executori Bancari ai B.T. S.A., înregistrată sub nr. 3167/19.08.2010, intimata a solicitat recuperarea întregii creanţe în cuantum de 290.042,31 euro de la contestatorul B.C.A., fiind format dosarul nr. Y.

Ulterior, ca urmare a adoptării Legii nr. 287/14.12.2011, executarea silită a contractului de credit din cadrul celor două dosare execuţionale a fost preluată de către BEJ L. la data de 18.04.2012, formându-se dosarele nr. X (debitor B.S.C.) şi nr. Z (debitor B.C.A.). Astfel, procedura execuţională a fost continuată de BEJA L. până la data de 23.12.2016, dată la care a fost emis, în cadrul fiecărui dosar de executare în parte, procesul-verbal de constatare a imposibilităţii de executare, iar executările silite au încetat.

În continuare, contestatorii au invocat perimarea executării silite în raport de prevederile art. 389 alin. 1 C.pr.civ. 1865, arătând că intimata nu a fost diligentă în cadrul procedurii execuţionale din cadrul dosarelor nr. X şi nr. Z, între data emiterii procesului-verbal din 18.04.2012 şi până la emiterea somaţiei din 09.05.2013 (dosar nr. X), respectiv a somaţiei din 10.05.2013 (dosar nr. Z) trecând mai mult de 6 luni. Mai mult decât atât, după emiterea somaţiilor, în cadrul dosarelor de executare nu a mai fost efectuat niciun act de executare până la emiterea proceselor-verbale de constatare a imposibilităţii de executare din 29.12.2016.

Astfel, contestatorii au învederat că termenul de perimare al executării silite a început să curgă de la data emiterii procesului-verbal din 18.04.2012, împlinindu-se la data de 18.10.2012. Prin urmare, executarea silită din cadrul dosarelor nr. X şi nr. Z era perimată de drept la momentul încetării acesteia.

De asemenea, contestatorii au precizat că pasivitatea creditoarei a fost consemnată şi de executorul judecătoresc, care a reţinut în cuprinsul procesului-verbal de constatare a imposibilităţii de executare faptul că intimata nu a solicitat îndeplinirea vreunui act de executare silită în niciunul dintre dosarele preluate şi că nici nu a avansat vreo sumă de bani în acest sens.

Prin urmare, ca urmare a pasivităţii intimatei creditoare, executarea silită în cadrul dosarelor nr. X şi nr. Z s-a perimat, având ca efect desfiinţarea tuturor actelor de urmărire.

În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă 1865, ale Legii nr. 287/2011, ale O.U.G. nr. 80/2013.

În susţinerea cererii, contestatorii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi au depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cerere de executare silită (filele 7, 14), somaţie din 14.12.2010 (filele 8, 15), adresă înfiinţare poprire (filele 9, 16-17), somaţie din 27.06.2011 (filele 10, 18), proces-verbal din 18.04.2012 (filele 11, 19), somaţie din 09.05.2013 (fila 12), proces-verbal de constatare a imposibilităţii de executare din 23.12.2016 (filele 13, 21), somaţie din 10.05.2013 (fila 20).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 32).

La data de 15.05.2017, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi excepţia lipsei de interes. Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare, intimata a arătat că, în raport de momentul comunicării procesului-verbal de imposibilitate de executare emis în ambele dosare execuţionale (decembrie 2016), , contestaţia este tardiv introdusă, fiind făcută cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 şi alin. 11 C.pr.civ.

În motivarea excepţiei lipsei de interes, intimata a arătat că se contestă o executare silită ce nu se mai desfăşoară de mai mult de 4 ani în dosarele nr. X şi nr. Z, respectivele executări încetând prin procesul-verbal de imposibilitate de executare din 23.12.2016. Astfel, contestatorii nu au arătat care este interesul vătămat care să susţină admiterea unei astfel de contestaţii.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate prin contractul de credit nr. 8130/26.06.2006, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, societatea sa a început, prin intermediul Corpului Executorilor Bancari, executări silite sub toate formele împotriva contestatorilor. În luna aprilie 2012, dosarele au fost predate spre continuarea executării către BEJA L. în baza art. 5 din Legea nr. 287/2011.

Intimata a arătat că pe parcursul executării silite, au fost identificate şi vândute bunuri mobile, fiind încasate sume din bani atât din vânzările silite, cât şi din popririle pe conturi. În luna iunie 2012, la solicitarea de continuare a executării silite, s-au reinstituit popriri pe conturile contestatorilor, intimata stăruind în executarea silită.

Intimata a precizat că popririle pe conturile contestatorilor, odată înfiinţate şi necontestate, nu a fost desfiinţate de nicio instanţă judecătorească. Nefiind identificate bunuri, executorul a emis, în baza art. 3715 lit. b C.pr.civ., procesul-verbal de constatare a imposibilităţii de executare din data de 23.12.2016, restituind titlul executoriu.

În ceea ce priveşte perimarea executării silite, intimata a invocat prevederile art. 389 alin. 1, art. 390 şi art. 454 alin. 1 C.pr.civ., arătând că poprirea se înfiinţează fără somaţie, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la perimare. De asemenea, a susţinut că instituţia sa nu a dat dovadă de pasivitate în recuperarea creanţei sale, neexistând perioadă de pasivitate de 6 luni, astfel cum prevedea art. 389 alin. 1 C.pr.civ.

Intimata a mai arătat că menţiunea privind aşa zisa pasivitate a sa, completată abuziv de către BEJA L. în cuprinsul proceselor-verbale din 23.12.2016, este contrazisă de dovezile scrise (cererea de stăruire în executare a băncii din februarie 2013) şi nici nu are valoare juridică, atâta timp cât esenţa procesului-verbal de încetare a executării este acela să menţioneze temeiul legal şi motivul pentru care executarea a încetat.

În drept, au fost invocate prevederile C.pr.civ. 1865.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: extras portalul instanţelor de judecată (filele 41-46), cerere de stăruinţă în executarea silită imobiliară (filele 47-49), proces-verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită imobiliară (filele 49-50), proces-verbal privind vânzarea directă (filele 51-57, 64-66), proces-verbal de suspendare (filele 58-61), adresa nr. 358/22.06.2012 (filele 62-63).

La data de 19.05.2017, prin serviciul registratură, la solicitarea instanţei, BEJ L. a înaintat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarele de executare nr. X (filele 69-333) şi nr. Z (filele 334-676).

La data de 22.05.2017, prin serviciul registratură, contestatorii au depus concluzii scrise.

La termenul din data de astăzi, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei de interes, invocate prin întâmpinare, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Instanţa a încuviinţat, pentru toate părţile, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între intimata B.T. S.A., contestatorul B.S.C., în calitate de împrumutat, şi contestatorul B.C.A., în calitate de codebitor solidar, a fost încheiat contractul de credit nr. 8130/26.06.2006, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare (filele 374-389), având ca obiect acordarea unui credit în cuantum total de 270.000 euro, pe o durată de 300 luni.

Conform art. 3711 alin. 1 C.pr.civ., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau  printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Deoarece debitorii nu s-au conformat titlului executoriu şi nu au executat de bunăvoie obligaţia privind rambursarea creditului, urmare a cererilor de executare silită nr. 3167/19.08.2010 (fila 283) şi nr. 3168/19.08.2010 (fila 667), au fost deschise dosarele execuţionale nr. 145/2010 şi nr. Y ale Corpului Executorilor Bancari, în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei stabilite conform titlului executoriu anterior menţionat. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2011, dosarele de executare anterior menţionate au fost preluate de către BEJA L., fiind formate dosarele de executare nr. X (debitor B.S.C.) şi nr. Z (debitor B.C.A.).

Instanţa reţine că, prin încheierea din 12.10.2010 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ….. (fila 276) şi prin încheierea dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ….. (fila 660), a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorilor B.S.C. şi B.C.A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 8130/26.06.2016, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, la solicitarea creditorului S.C. B.T. S.A., potrivit celor înscrise în titlul executoriu, plus cheltuieli de executare. De asemenea, executarea silită a fost încuviinţată şi pe raza teritorială a sectoarelor 2, 4 şi 5 (filele 324-326, 658 şi 659).

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatorilor, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.civ. 1865, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Analizând actele de executare depuse la dosar, instanţa constată că, la data de 19.01.2011, a fost înfiinţată poprirea asupra disponibilităţilor băneşti în lei şi valută pe care debitorii le au în conturile terţilor popriţi menţionaţi în adresele de înfiinţare a popririi de la filele 295-323 (dosar nr. X), respectiv de la filele 622-650 (dosar nr. Z). De asemenea, executorul judecătoresc a procedat la înfiinţarea popririi asupra cotei de 1/3 din veniturile realizate de contestatorul B.C.A. la terţul poprit Parlamentul României – Camera Deputaţilor (fila 286) până la concurenţa sumei de 290.042,31 euro şi 23.652,29 lei reprezentând creanţă şi cheltuieli de executare.

În ceea ce priveşte perimarea executării silite, conform art. 389 alin. 1 C.pr.civ. 1865, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte poate cere desfiinţarea ei. Cu toate acestea, art. 390 alin. 1 C.pr.civ. 1865 prevede că dispoziţiile art. 389 (referitoare la perimarea executării silite) nu se aplică în cazurile în care legea încuviinţează executarea fără somaţie.

Astfel, instanţa constată că în prezenta cauză contestatorii au invocat perimarea executării silite în raport de pasivitatea creditorului în perioada 18.04.2012 (emiterea procesului-verbal de cheltuieli – filele 138 şi 430) – 09/10.05.2013 (emiterea somaţiei de plată – filele 137 şi 429).

Cu toate acestea, având în vedere că executarea a avut loc prin poprire care, potrivit art. 454 alin. 1 C.pr.civ., se înfiinţează fără somaţie, iar dispoziţiile privind perimarea executării silite nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea se face fără somaţie, instanţa apreciază că în dosarele de executare nr. X şi nr. Z ale BEJA L. nu a operat perimarea executării silite.

În acest sens, instanţa reţine că o parte din unităţile bancare la care s-a dispus înfiinţarea popririi în dosarele de executare nr. X şi nr. Z au comunicat faptul că debitorii au conturi deschise, însă soldul acestor conturi este 0 (filele 143, 423-424, 427). Astfel, având în vedere că, în situaţia în care debitorii ar fi procedat la alimentarea conturilor, unitatea bancară ar fi reţinut sumele necesare, instanţa reţine că adresele de înfiinţare a popririi emise în cele două dosare de executare au rămas valabile până la momentul ridicării popririi, care a avut loc la data de 28.02.2017 (filele 73-81, 92-109, 337-372).

Prin urmare, instanţa apreciază că eventuala perimare a executării silite ar putea fi analizată numai în raport de momentul ridicării popririi (28.02.2017), în măsura în care executorul judecătoresc nu ar proceda la încetarea executării silite în dosarele de executare nr. X şi nr. Z.

Pe cale de consecinţă, reţinând că perimarea executării silite nu a operat la acest moment, instanţa constată că executarea silită a fost efectuată în conformitate cu dispoziţiile legale, neimpunându-se desfiinţarea executării silite din dosarele de executare nr. X şi nr. Z ale BEJA L., motiv pentru care instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HORĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de contestatorii B.S.C., cu domiciliul în ….., şi B.C.A., cu domiciliul în …., în contradictoriu cu intimata B.T. S.A.,  cu sediul în .….., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.05.2017.

PREŞEDINTE GREFIER