În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă. Aplicare

Decizie 22 din 16.10.2017


Prin sentinţa nr. 3140 din data de 15.06.2017, pronunţată de Tribunalul  Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 468/63/2017, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâţii Y şi Z.

S-a respins cererea de chemare în garanţie a lui G, formulată de reclamanta X.

Împotriva sentinţei nr. 3140 din data de 15.06.2017, pronunţată de Tribunalul  Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 468/63/2017, a formulat apel reclamanta.

 În motivarea apelului, apelanta reclamantă, în ceea ce priveşte calea de atac împotriva Sentinţei civile, a considerat că aceasta este apelul şi nu recursul, în raport de art. 460 alin. (3) C.proc.civ..

Prin Sentinţa civilă nr. 3140/15.06.2017, a fost soluţionată, pe lângă contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 13724/23.12.2016, emisă de Y şi cererea incidentală privind chemarea în garanţie a lui G. Soluţia privind cererea de chemare în garanţie este supusă apelului. De altfel, cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie a considerat că hotărârea instanţei de fond este şi nemotivată.

A nai susţinut, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a respins contestaţia ca neîntemeiată. A solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele, raportat la art. 460 (3) C.proc.civ.

Intimata chemată în garanţie G a formulat şi depus întâmpinare la apelul declarat de  reclamanta X., solicitând admiterea excepţiei tardivităţii exercitării căii de atac, iar pe fond respingerea apelului declarat ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Apelanta reclamantă S a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii căii de atac. A arătat că a declarat apel împotriva sentinţei şi a solicitat calificarea căii de atac declarată împotriva sentinţei ca fiind apel, considerând că, în raport de soluţia dată cererii de chemare în garanţie, întreaga hotărâre este supusă apelului.

Curtea, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi poziţia clar exprimată a apelantei reclamante din cererea de apel şi din răspunsul la întâmpinare, a invocat inadmisibilitatea căii de atac declarată în cauză.

Curtea va respinge apelul ca inadmisibil pentru considerentele ce succed:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Dispoziţiei nr. 13724/23.12.2016, a Deciziei de impunere nr. 63090/28.04.2015 emisă de Z şi anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 61434/23.04.2015.

Prin sentinţă, s-a respins contestaţia formulată de reclamantă şi s-a respins cererea de chemare în garanţie, iar împotriva sentinţei reclamanta a declarat apel.

Apelanta reclamantă interpretează eronat prevederile art. 460 alin. 3 N.C.proc.civ., care reglementează unicitatea căii de atac, făcând abstracţie de faptul că obiectul acţiunii se circumscrie dispozițiilor legale reglementate de Legea nr. 554/2004 şi de Codul fiscal.

Or, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 hotărârea pronunțată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „Dacă legea specială nu cuprinde dispoziţii referitoare la procedura de judecată, felul hotărârii instanţei ori calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, se aplică în mod corespunzător prevederile Codului de procedură civilă”.

Prin Decizia nr. 19/2016 din 24.10.2016, pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 06/02/2017, Î.C.C.J. a stabilit că „Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (l) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.

Referitor la deciziile pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit art. 517 alin. 4 N.C.proc.civ., „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, partea I ”.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. 1 N.C.proc.civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. 

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

„Recalificarea căii de atac în condiţiile art. 457 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greşită, ca efect al menţiunii inexacte sau lipsei menţiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege.

Dacă partea îşi denumeşte greşit calea de atac, deşi aceasta a fost corect indicată de către instanţă, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. 4 şi art. 152 din Noul Cod de procedură civilă, ca normă de drept comun. (...).

În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă”, aşa cum a reţinut Î.C.C.J. în considerentele Deciziei nr. 19/24 octombrie 2016 pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 103 din 06/02/2017.

În speţă, în dispozitivul hotărârii, instanța de fond a menționat în mod corect recursul ca fiind calea de atac care se poate exercita de părțile interesate, însă, reclamanta nu a avut o conduită în sensul indicat în dispozitivul hotărârii.

Reclamanta a formulat eronat calea de atac a apelului în condițiile în care, conform dispozițiilor legale, calea de atac prevăzută de lege este cea a recursului.

Trebuie menţionată şi Decizia nr. 17/2017 din 18.09.2017, pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, în care Î.C.C.J. a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepția cazului prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”

Ca urmare, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, decizia pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii şi poziţia clar exprimată a apelantei reclamante din cererea de apel şi din răspunsul la întâmpinare, Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 raportat la art. 457 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca inadmisibil.

Faţă de această soluţie, orice alte aspecte nu mai pot fi analizate.