Conflict negativ de competentă. Obligativitatea respectării regulatorului de competentă pronuntat de către Înalta Curte de Casatie si Justitie. Imposibilitatea repunerii în discu?ie a problemei competentei de către instanta de trimitere.

Potrivit art.135 alin.2 din Codul de procedură civilă: ”Nu se poate crea conflict de competentă cu Înalta Curte de Casatie ?i Justitie. Hotărârea de declinare a competen?ei sau de stabilire a competentei pronuntată de Înalta Curte de Casatie si Justitie este obligatorie pentru instan?a de trimitere”.

Din norma legală citată rezultă că ori de câte ori stabilirea instan?ei competente s-a făcut în urma unui regulator de competentă pronun?at de către Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, instan?a de trimitere este obligată să tină seama de acesta, chiar dacă existau la data ivirii conflictului de competen?ă sau au intervenit ulterior alte elemente de fapt sau de drept care ar fi putut avea efecte asupra competen?ei. Având în vedere că norma legală nu face distinctie între tipurile de competen?ă asupra cărora ar fi avut a se pronun?a Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie rezultă, prin interpretarea ubi lex non distinguit, că în această situa?ie instan?a de trimitere nu poate să repună în discu?ie problema competen?ei sale, chiar analizată dintr-o altă perspectivă.

Art.135 alin.2 din Codul de procedură civilă

Prin formularul de cerere de valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Constan?a la 07.08.2015 reclamantul [...] a solicitat obligarea pârâtei [...] la plata sumei de 4.500 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data de 24.06.2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a plătit pârâtei suma respectivă cu titlu de avans pentru achizi?ionarea unui imobil situat în Bucure?ti, …, ca urmare a publicării unui anun? pe site-ul OLX. A sus?inut reclamantul că a fost indus în eroare asupra anului de edificare a construc?iei, acesta fiind 1940, în loc de 1970, motiv pentru care nu a mai dorit perfectarea vânzării convenite anterior.

La data de 03.09.2015 reclamantul a arătat că dore?te solu?ionarea cererii sale potrivit dreptului comun, iar la data de 11.01.2016 a depus cerere modificatoare, solicitând ca instan?a să constate nulitatea relativă a antecontractului intervenit ?ntre păr?i ?i repunerea păr?ilor ?n situa?ia anterioară, prin restituirea de către pârâtă a sumei de 45.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1186/05.02.2016, Judecătoria Constan?a a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, trimiţând dosarul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti pentru soluţionare.

Prin sentin?a civilă nr.6473 din 4 mai 2016 Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti a admis excep?ia necompeten?ei teritoriale ?i a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Constan?a. S-a constatat ivit conflict negativ de competen?ă, cauza fiind trimisă Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie în vederea solu?ionării conflictului.

Prin decizia civilă nr.1414 din 20.09.2016 ÎCCJ a stabilit competen?a de solu?ionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constan?a, re?inând că judecătoria a fost investită cu o ac?iune în realizare, patrimonială, mixtă prin care se urmăre?te, în acela?i timp, valorificarea unui drept real ?i a unui drept de crean?ă, ambele drepturi fiind efectul aceluia?i act juridic, ?i nicidecum cu o ac?iune reală imobiliară, situa?ie în care, în spe?ă, se aplică regula generală de drept comun în competen?a teritorială.

A mai re?inut ÎCCJ că dispozi?iile art.107 Cod procedură civilă instituie regula generală a competen?ei de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instan?ă, în sensul că în absen?a unei norme contrare instan?a competentă este cea de la domiciliul pârâtului ?i a arătat că în raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată – ac?iune în realizare, patrimonială, mixtă – Judecătoria Constan?a este instan?a competentă să solu?ioneze prezenta cauză, aceasta fiind instan?a în circumscrip?ia căreia pârâta are domiciliul.

După pronun?area regulatorului de competen?ă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a fost reînregistrat la Judecătoria Constan?a sub nr. …/212/2015*.

La termenul de judecată din data de 16.12.2016 instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, iar prin sentinţa civilă nr. 15094/16.12.2016 a fost admisă această excep?ie şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie Judecătoria Constanta a constatat că obiectul judecătii il constituie nulitatea antecontractului intervenit ?ntre păr?i cu privire la vânzarea bunului imobil situat ?n …, iar pre?ul vânzării ce urma a se realiza a fost convenit la suma de 107.000 euro.

S-a re?inut ?n consecintă incidenta art. 94 pct. 1 lit. k coroborat cu art. 95 pct. 1 C. pr. civilă, tribunalul fiind competent să judece ac?iunile evaluabile ?n bani cu o valoare de cel pu?in 200.000 lei, indiferent de calitatea păr?ilor, profesioni?ti sau neprofesioni?ti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub acelaşi număr de dosar, iar la primul termen de judecată instan?a a invocat din oficiu excep?ia necompeten?ei materiale ?n solu?ionarea cererii.

La termenul din 6 martie 2017 Tribunalul Constan?a a invocat din oficiu excep?ia necompeten?ei materiale, excep?ie pe care a admis-o prin sentin?a civilă nr. 549 din 20 martie 2017. Tribunalul a declinat competen?a de solu?ionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constan?a ?i, constatând ivit conflict negativ de competen?ă, a înaintat cauza Cur?ii de Apel Constan?a pentru solu?ionare.

În considerentele hotărârii astfel pronun?ate a re?inut Tribunalul că prin Decizia nr. 1414/20.09.2016 pronun?ată de ?nalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie ?n dosarul nr. …/212/2015 a fost stabilită competen?a de solu?ionare a cauzei ?n favoarea Judecătoriei Constan?a ?i raportând situaţia de fapt la prevederile art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă a apreciat că dispozitivul Deciziei civile nr. 1414/20.09.2016 a ?.C.C.J. a stabilit în mod neechivoc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, în aplicarea art. 107 C. pr. civilă.

A considerat tribunalul că nu se poate reţine argumentul că prin Decizia civilă nr. 1414/20.09.2016 a ?.C.C.J. s-au stabilit numai natura juridică a ac?iunii ?i inciden?a regulii de drept comun ?n materie de competen?ă teritorială, de vreme ce scopul pronunţării regulatorului de competenţă este tocmai acela de a se stabili instanţa competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Pe cale de consecinţă, s-a considerat că invocarea criteriului valoric pentru a se justifica o nouă declinare de competen?ă nu este admisibilă, pentru că ar însemna ca regulatorul de competenţă pronunţat să fie lipsit de orice efect juridic, iar o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să fie lipsită de efecte în detrimentul părţilor, care sunt îndreptăţite la soluţionarea cu celeritate a litigiului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 131 alin. 1, art. 130 alin. 2, art. 132 alin. 3 C. pr. civilă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia I civilă.

Curtea de Apel Constanţa, Secţia I civilă, reţinând conform dispozi?iilor art. 135  alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă că este competentă să soluţioneze acest conflict negativ de competenţă,  constată că Judecătoria Constan?a este instanţa competentă să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii de către reclamantul [...], pentru următoarele considerente:

Conflictul negativ de competen?ă din prezenta cauză a apărut ca urmare a reverificării de către Judecătoria Constan?a a normelor de competen?ă materială aplicabile, ulterior stabilirii acestei instan?e, de către Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, ca instan?ă competentă din punct de vedere teritorial să solu?ioneze cauza ?i după calificarea ac?iunii ca ac?iune în realizare, patrimonială, mixtă.

Prin urmare, problema în dispută în această cauză este aceea dacă, după pronun?area de către Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie a unui regulator de competen?ă, instan?a considerată competentă în raport de normele care reglementează competen?a teritorială mai poate să  repună în discu?ie chestiunea competen?ei din perspectiva normelor care reglementează competen?a materială.

Răspunsul la această problemă se regăse?te în con?inutul art.135 alin.2 din Codul de procedură civilă potrivit căruia ”Nu se poate crea conflict de competen?ă cu Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie. Hotărârea de declinare a competen?ei sau de stabilire a competen?ei pronun?ată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie este obligatorie pentru instan?a de trimitere”.

Din norma legală citată rezultă că ori de câte ori stabilirea instan?ei competente s-a făcut în urma unui regulator de competen?ă pronun?at de către Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, instan?a de trimitere este obligată să ?ină seama de acesta, chiar dacă existau la data ivirii conflictului de competen?ă sau au intervenit ulterior alte elemente de fapt sau de drept care ar fi putut avea efecte asupra competen?ei. Având în vedere că norma legală nu face distinc?ie între tipurile de competen?ă asupra cărora ar fi avut a se pronun?a Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie rezultă, prin interpretarea ubi lex non distinguit, că în această situa?ie instan?a de trimitere nu poate să repună în discu?ie problema competen?ei sale, chiar analizată dintr-o altă perspectivă.

Această solu?ie legislativă a fost justificată de doctrina juridică (V.M.Ciobanu, M. Nicolae –Noul Cod de procedură civilă comentat ?i adnotat, Ed. UJ, vol.I, pg.419) de existen?a unei autorită?i depline de lucru judecat a regulatorului de competen?ă, ”privind chestiunile de fapt ori de drept care, de?i existente la data solu?ionării conflictului de competen?ă, nu au fost totu?i discutate în cursul solu?ionării incidentului, de niciuna din cele (cel pu?in) trei instan?e implicate”. În caz contrar, a admite discutarea, din nou, a competen?ei, după ce aceasta a fost stabilită, ar face posibilă existen?a unor hotărâri definitive contradictorii asupra aceluia?i aspect juridic - competen?a instan?ei în cauza respectivă – dar ar însemna să se golească în bună măsură de con?inut ?i de utilitate procedura solu?ionării conflictului de competen?ă, ceea ce este inacceptabil.

Pe de altă parte, verificarea competen?ei materiale a Judecătoriei Constan?a, după stabilirea competen?ei de către Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie prin decizia civilă nr.1414/20.09.2016, s-a realizat cu nesocotirea termenului limită prevăzut de art.131 alin.1 Cod procedură civilă, termen până la care prima instan?ă putea să facă această verificare, respectiv după primul termen de judecată la care păr?ile au fost legal citate, condi?iile invocării necompeten?ei materiale ?i/sau teritoriale fiind îndeplinite, în cauză, la data la care în cauză s-a invocat excep?ia necompeten?ei teritoriale, respectiv la 5 februarie 2016. Prin urmare, după această dată, judecătoria nu mai putea invoca necompeten?a sa, chiar dacă re?inea inciden?a în cauză a altor norme de competen?ă ?i nici nu putea investi Tribunalul Constan?a prin declinarea competen?ei.

În concluzie, pentru aceste considerente Curtea stabile?te că Judecătoria Constan?a este competentă să solutioneze cauza dedusă judecătii de reclamantul [...].

Domenii speta

Spete similare