Procedura insolvenţei

Conform art. 169 lit. g din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii dacă fapta constă în aceea că ,,în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor în dauna celorlalţi creditori“.

Prin Decizia civilă nr. 331/A/10.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, a fost admis apelul formulat împotriva sentinţei  civile nr. 60/31.01.2017 pronunţată de Tribunalul Arad  în dosarul nr. … pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta să suporte pasivul  debitoarei, în parte, în limita sumei de 20.492 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Prin sentinţaapelată, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei pe care a obligat-o să suporte din averea personală suma de 57.053,07 lei reprezentând pasivul debitorului în insolvenţă.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Încheierea civilă nr.268/1.08.2016 dată în dosarul nr…. s-a deschis procedura insolvenţei prevăzută  de Legea nr.85/2014 împotriva debitorului al cărui asociat unic şi administrator este  pârâta.

Aceasta a fost notificată potrivit art.74 şi art.82 din  Legea nr.85/2014 să depună toate actele prevăzute de art. 67 al.1 din  Legea nr. 85/2014 (f.137-139 dosar nr.3865/108/2016).

Prin semnătură, aceasta a confirmat primirea notificării în data de 17.08.2016  (f.139 dosar nr….), dar nu s-a conformat solicitării, astfel că, în raportul privind cauzele şi împrejurările care au determinat starea de insolvenţă a debitorului, lichidatorul judiciar provizoriu  nu a putut identifica acte care să cadă sub incidenţa secţiunii 4 din  Legea nr.85/2014 sau persoane responsabile de apariţia stării  de insolvenţă pentru a face aplicarea art.169 din  Legea nr.85/2014.

Cu toate acestea, din conţinutul listei cu plăţile efectuate de către debitor în perioada 1.06.2016-30.06.2016 a reieşit că, în luna anterioară deschiderii procedurii – iunie 2016 pârâta, în calitate de asociat unic al debitorului a ridicat dividende în sumă de 20.492 lei.

Prin aceste plăţi despre care face vorbire art.169 lit.g din Legea nr.85/2006 este evident că, pârâta în calitate de administrator societar a ignorat prevederile art.213 Cod civil privind obligaţia organului de administrare al persoanei juridice de a acţiona în interesul acesteia cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun proprietar şi a promovat interesul personal susţinând starea de insolvenţă.

Faţă de cele ce preced, reţinând că, prin întâmpinare  pârâta  s-a referit doar la modul de executare a contractelor încheiate de către părţi şi nu a dovedit că ridicarea dividendelor a fost un act de bună credinţă;

Considerând aşadar că, prin plăţile dividendelor au fost prejudiciaţi creditorii debitorului întrucât au fost diminuate sau chiar risipite posibilităţile de  realizare a creanţelor, Tribunalul Arad, în aplicarea prevederilor art.169 lit.g din  Legea nr.85/2014,  a admis acţiunea.

Împotriva încheierii din data de 29.11.2016, prin care a fost respinsă cererea în probaţiune formulată de pârâtă, dar şi împotriva sentinţei civile nr. 60/31.01.2017, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3865/108/2016/a1 a declarat apel pârâta, solicitând  în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiair, admiterea apelului, modificarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate, ca fiind neîntemeiată.

În motivare, apelanta pârâtă arată că hotărârea apelată este neterneinieă şi nelegală, instanţa nefâcând o analiză a cererii de chemare în judecată prin prisma cerinţelor esenţiale ce trebuie a fi întrunite pentru atragerea răspunderii administratorului raportat la temeiul de drept invocat, respectiv prevederile art. 169 lit. g din Legea nr. 85/2014.

De asemenea,  precizează că reclamanta nu are calitatea de creditor, astfel că acesteia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 169 lit. g din Legea nr. 85/2014.

În opinia apelantei, întrucât reclamanta intimată a ales să solicite angajarea răspunderii  fostului administrator în temeiul prevederilor art. 169 lit. g din Legea nr. 85/2014, care face trimitere la relaţia cu creditorii, şi nu a prevederilor art. 117 alin. 4 lit. d din Legea nr. 85/2014 care reglementează relaţia debitoarei cu administratorul, apreciază că cererea acesteia trebuie respinsă ca inadmisibilă.

Apelanta menţionează, în continuare, că instanţa de fond a respins administrarea tuturor probelor solicitate de apelantă, prin încheierea pronunţată la data de 29.11.2016, ceea ce constituie o nesocotire a dreptului la apărare, hotărârea nefiind motivată sau având la bază considerente contradictorii, ceea ce echivalează cu necercetarea în fond a pricinii, situaţie în care se impune anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad. Apreciază că prin respingerea tuturor probelor propuse, apelantei i-a fost încălcat dreptul la apărare astfel că se impune anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea administrării probelor.

Critică hotărârea apelată şi prin prisma faptului că prima instanţă a înlăturat toate apărările formulate de apelantă fără a indica care este motivul înlăturării acestor apărări, încălcându-se astfel prevederile art. 425 lit. b Cod procedură civilă; prima instanţă nu a analizat susţinerile pârâtei privind imposibilitatea continuării activităţii datorită refuzului intimatei de a continua executarea contractelor existente între cele două societăţi aspect pe care intimata nu le-a negat în niciun moment. Acest aspect coroborat cu faptul că debitoarea insolventă a fost înfiinţată la solicitarea intimatei cu unic scop, implementarea proiectelor de reconversie a plantaţiilor viticole, relevă care este cauza stării de insolvenţă în care se află debitoarea.

Apelanta mai arată că administratorul/asociatul debitoarei, nu mai era angajat încă din data de 30.03.2015, neavând nicio altă sursă de venit. Odată cu înfiinţarea debitoarei insolvente administratorului/asociatului i s-a cerut să demisioneze din poziţia ocupată la un alt angajator astfel încât să poată să se ocupe în exclusivitate de debitoare. În aceste condiţii, ridicarea dividendelor a fost necesară în vederea asigurării mijloacelor de subzistenţă ale apelantei.

Instanţa de fond şi-a motivat soluţia indicând că pârâta apelantă deşi a fost notificată să depună toate actele prevăzute de art. 67, alin. 1 din Legea nr. 85/2014 aceasta nu s-ar fi conformat, acesta fiind motivul pentru care raportul privind cauzele şi împrejurările care au determinat starea de insolvenţă întocmit de lichidator judiciar, însă apelanta, susţine că aceste considerente nu corespund adevărului şi sunt surprinzătoare în condiţiile în care dosarul procedurii de insolvenţă este repartizat aceluiaşi complet, în condiţiile în care toate documentele prevăzute de art 67 au fost depuse la dosarul instanţei.

Apelanta precizează că instanţa de fond a reţinut în motivarea hotărârii pronunţate, faptul că din lista plăţilor efectuate de debitor, pârâta apelantă a ridicat dividende în sumă de 20.492 lei, cu încălcarea prevederilor art. 213 Cod civil, răsturnând astfel prezumţia de bună credinţă pe care legiuitorul o instituie prin art. 14 alin. (2) Cod Civil prin încălcarea prevederilor acestui articol precum şi a dispoziţiilor art. 239 Cod procedură civilă. Aşadar, deşi instanţa de fond a reţinut că nu au fost depuse documentele prevăzute de art. 67 alin. 1, din Legea nr. 85/2014, a  motivat soluţia pronunţată, pe faptul că în lista plăţilor, document obligatoriu pentru depunerea cererii de intrare în insolvenţă conform prevederilor art. 67 alin. 1, din Legea nr, 85/2014, se relevă ridicarea dividendelor în sumă de 20.492 lei iar acest fapt echivalează cu ignorarea prevederilor art. 213 Cod civil. Prima concluzie care reiese de la sine este că totuşi actele prevăzute de art. 67 alin. 1, din Legea nr. 85/2014 sunt depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, apelanta susţine că  prima instanţă nu a analizat dacă au fost îndeplinite condiţiile  generale ale răspunderii civile delictuale: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicita şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei.

Faptul că prima instanţă a reţinut că pârâta apelantă „nu a dovedit că ridicarea dividendelor a fost un act de bună credinţă", dovedeşte, în opinia apelantei, modul părtinitor în care a fost analizat şi soluţionat prezentul dosar.

In drept, invocă prevederile art. 14, art. 1349 din Codul Civil, art. 169, lit. g), din Legea nr. 85/2014, art. 249, art. 425, art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare,  prin care a solicitat respingerea apelului declarat de către apelantă si menţinerea, ca temeinică şi legală, a  sentinţei Tribunalului Arad.

Apărările formulate de către apelantă nu vizează obiectul prezentei cauze, ele având relevantţă, doar dacă între părţi s-ar fi purtat un eventual litigiu prin care să se stabilească temeinicia pretenţiilor reciproce a părţilor decurgând din executarea unui contract, menţionează intimata.

De asemenea, arată că, deşi membrii organelor de conducere ai debitoarei insolvente aveau cunoştinţă despre motivul refuzului societăţii debitoare a debitoarei – reclamanta din cauza de faţă, de a achita contravaloarea facturilor 4 şi 5, litigiul dintre părţi având un cadru mult mai profund, a preferat să o acţioneze pe aceasta în instanţă, iar imediat după emiterea ordonanţei de plată să pună în executare sumele de bani înscrise în aceasta.

Intimata consideră că  prin motivele de apel formulate, apelanta încearcă să inducă instanţei convingerea că starea de insolvenţă nu a fost cauzată de plata cu preferinţă a unui creditor în dauna acestei societăţi, ci chiar prin acţiunile reclamantei, însă prin modul în care aceasta a înţeles să încaseze divendele, în situaţia în care societatea pe care o administra deţinea un debit faţă de reclamantă iar ulterior a depus pe rolul instanţei de judecată cererea de deschidere a procedurii falimentului, scoate în evidenţă faptul că declanşarea procedurii insolvenţei la cererea debitoarei s-a realizat exclusiv cu scopul ca aceasta să se sustragă de la restituirea sumei incasate nejustificat în cadrul procedurii executării silite.

Intimata apreciază că din cele prezentate de către pârâtă prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond se poate desprinde cu uşurinţă faptul ca acţiunile întreprinse de către apelantă au condus la prejudicierea societăţii intimate, astfel că motivele în baza cărora apelanta îşi construieşte apărarea nu au niciun suport legal.

Judecătorul sindic nu a fost învestit de către pârâta apelantă să dezlege ori să verifice dacă părţile litigante şi-au îndeplinit sau nu obligaţiile izvorâte din raporturile comerciale derulate anterior deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei insolvente.

 Apelanta pârâtă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, în care menţionează că: debitoarea insolventă a fost înfiinţată doar pentru deservirea intereselor intimatei, mai exact pentru supravegherea şi prestarea serviciilor necesare în proiectele de reconversie a viţei de vie; ridicarea dividendelor într-o situaţie în care o societate are debite, nu este interzisă de vreun articol din vreun act normativ fiind o operaţiune legală; practica judiciară este unitară stabilind dincolo de orice posibilitate de tăgadă că pentru ca răspunderea administratorului să poată fie angajată, este necesar a fi îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de Codul civil precum şi cele special reglementate de art. 169 si următoarele din Legea nr.85/2014.

Apelanta arată că aspectele prezentate de intimată vizând contracte de intermediere şi contracte de asistenţă juridică nu au nicio relevanţă în cauză dar, întrucât aceasta le-a adus în discuţie, apreciază că sunt necesare scurte referiri la aceste aspecte.

Faptul că a încasat dividende în momentul în care debitoarea insolventă avea debite, nu reprezintă, în opinia apelantei, o infracţiune şi nu este o acţiune singulară, interzisă de vreun act normativ; încasarea dividendelor se circumscrie regulilor civile, fiscale în vigoare.

Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Prin primul petit al cererii de apel, pârâta apelantă a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând în motivare că apelanta nu are calitate  de creditor şi că nu îi este aplicabil art. 169 lit. c şi d din Legea nr. 85/2014.

Această nu este o apărare care să aducă în discuţie lipsirea de efecte a sentinţei atacate pentru motivele expres arătate de art. 480 alin. 3 Cpc, prevederi care se referă la necercetarea fondului şi la nelegala citare a unei părţi în proces.

Un alt motiv de apel este critica respingerii de către prima instanţă a administrării tuturor probelor solicitate de apelantă, fără ca încheierea prin care s-a pronunţat această dispoziţie să fie motivată. Nici acest motiv nu se dovedeşte a fi un motiv de anulare a sentinţei atacate, întrucât, în mod corect, judecătorul sindic a respins cererea în probaţiune, arătând şi motivele pentru care s-a pronunţat în acest sens, prin încheierea din 29.11.2016, şi anume că cererea pârâtei  în probaţiune vizează lămurirea motivelor insolvenţei, în condiţiile în care obiectul cauzei prezente îl formează acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, ceea ce, în condiţiile art. 255 alin. 1 Cpc cererea în probaţiune nu îndeplineşte cerinţele de utilitate şi pertinenţă a probelor.

A treia critică din apel, circumscrisă petitului anulării sentinţei, se referă la înlăturarea tuturor apărărilor pârâtei apelante, fără a se indica motivul înlăturării acestor apărări.

Nici acest motiv nu se circumscrie dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cpc, deoarece se face referire la fondul cauzei, problemă care urmează a fi analizată  odată cu examinarea, în fond, a apelului.

În ceea ce privesc criticile înscrise la pct. 4-6 din cererea de apel, Curtea constată că toate aceste motive  vizează fondul cauzei, iar nu nulitatea hotărârii primei instanţe, pentru necercetarea fondului sau nelegala citare.

În consecinţă, Curtea constată că nu sunt incidente disp. art. 480 alin. 3 Cpc, pentru a se dispune anularea sentinţei ca o consecinţă a admiterii apelului pârâtei.

Examinând, în fond, apelul aceleiaşi pârâte, Curtea constată că acesta este fondat, însă pentru motivele care succed.

Astfel, prima instanţă a admis acţiunea creditorului reclamant având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a pârâtei în calitate de asociat unic şi administrator al debitoarei, obligând-o pe aceasta să suporte întreg pasivul debitoarei în sumă de 57.053,07 lei, în condiţiile în care a constatat că sunt incidente prevederile art. 169 lit. g din Legea nr. 85/2014 şi starea de fapt conform căreia pârâta înainte de a cere deschiderea procedurii  insolvenţei debitoarei a dispus să se facă plăţi către persoana sa în calitate de creditor în sumă de 20.492 lei cu titlu de dividende cuvenite aceleiaşi pârâte în calitate de asociat al debitoarei.

Cu privire la starea de fapt, Curtea  reţine că, într-adevăr, aşa cum o demonstrează lista cu plăţile efectuate de debitoare în perioada 06.06.2016-30.06.2016, pârâta apelantă  a dispus să  se plătească de către debitoare către persoana sa, în calitate de asociat unic, cu titlu de dividende, sumele de 5.000 lei, în data de 06.06.2016, 5.000 lei, în  13.06.2016, 5.000 lei în 17.06.2016, 2.100 lei în 21.06.2016, 3292 lei în 24.06.2016, rezultând un total de20.492 lei.

Această stare de fapt nu este contrazisă de către pârâta apelantă, însă aceeaşi apelantă oferă argumentul necesităţii de a-şi procura aceste fonduri pentru a-şi asigura mijloacele de subzistenţă, în condiţiile în care societatea debitoare nu ai dispunea de o activitate lucrativă producătoare de venituri.

Conform art. 169 lit. g din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii dacă fapta constă în aceea că ,,în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor în dauna celorlalţi creditori“.

Aşa cum rezultă din lista de plăţi mai sus arătată, pârâta apelantă a dispus să se plătească de către debitoare în contul său cu titlu de dividende sumele mai sus arătate, toate în luna iunie 2016. Aceasta în condiţiile în care debitoarea  avea de achitat alte datorii situate în anterioritatea obligaţiei de plată a dividendelor şi anume suma de 55.053,07 lei rezultată din întoarcerea executării silite potrivit sentinţei civile nr. 1857/06.04.2016  pronunţată de Judecătoria Ard, faţă de creditoarea -reclamantă.

Această plată  dispusă în favoarea pârâtei apelante prezintă toate caractere unei plăţi preferenţiale, atât sub aspect cronologic, cât şi  prin luarea în considerare a persoanei faţă de care s-a dispus plata, şi anume pârâta apelantă.

Procedura insolvenţei s-a deschis faţă de debitoare la cererea acesteia, prin încheierea civilă nr. 268/01.08.2016, iar plăţile predilecte făcute sunt din luna iunie 2016, adică înainte cu o lună de depunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prin urmare, fapta pârâtei apelante este prevăzută expres de art. 169 lit. g, este o faptă ilicită, descrisă de lege, a cauzat un prejudiciu clar determinat la suma de 20.492 lei, există legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi acest prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtei apelante constând în intenţia directă cu care a lucrat în a-şi prefera încasarea acestor dividende înaintea plăţii altor creditori îndreptăţiţi la stingerea, chiar parţială, a creanţelor lor.

În raport de aceste constată ale Curţii, criticile  pârâtei apelante înscrise la pct. 3-6 din cererea de apel sunt întemeiate doar sub aspectul întinderii răspunderii la care poate fi obligată raportată la pasivul debitoarei de care a dispus în mod preferenţial şi anume suma de 20.492 lei, iar nu la întregul pasiv al aceleiaşi debitoare în sumă de 27.053,07 lei.

În schimb, criticile aceleiaşi apelante referitoare la fapta prevăzută de art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014 sunt total nefondate, întrucât prima instanţă nu a reţinut această faptă ilicită în sarcina apelantei şi nu a dispus atragerea răspunderii patrimoniale pe acest temei, astfel că sub acest aspect, Curtea se consideră dispensată de a mai analiza orice alte critici.

Faţă de cele enunţate mai sus, Curtea, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 60/31.01.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. … şi a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta să suporte pasivul  debitoarei, în parte, în limita sumei de 20.492 lei.

Domenii speta

Spete similare