Pretenţii – nu este necesară dovedirea unei fapte ilicite când acţiunea este întemeiată pe răspunderea pentru lucruri şi nu pe răspunderea delictuală pentru fapta proprie

Hotărâre 2780 din 11.04.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 30.08.2016 sub nr de dosar …… reclamanta A S.A.  în contradictoriu cu pârâta ADP 1 a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 10.657,86 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă în temeiul asigurării facultative CASCO, plata dobânzii legale, de la data de 18.12.2015, data plății despăgubirii și până la data achitării integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 21.10.2015, un copac a căzut peste autoturismul marca Mazda CX7 cu nr. de înmatriculare ...., în timp ce acesta se afla parcat regulamentar pe str. ……., producându-i avarii.

A precizat că autovehiculul era asigurat CASCO la societatea reclamantă, iar în baza acesteia, reclamanta a deschis dosarul de daună CL 477065 și a achitat persoanei păgubite o despăgubire în cuantum de 10.657,86 lei.

A mai arătat că în baza disp. art. 2210 alin. 1 Cod Civil este îndreptățită să recupereze de la răspunzătorul daunei despăgubirea achitată, care în speță este pârâta, în raport de disp. art. 1376 Cod Civil, având în vedere că arborele care a căzut era pe domeniul public, rezultând astfel că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a executa defrișări și toaletări de copaci, precum și de a asigura măsurile necesare pentru siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora conform Regulamentului de organizare și funcționare al ADP 1.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 194 și urm. CPC, art. 1356, 1357, 1376, 2210 alin 1 C. civil, art. 43 Cod Comercial, OG 13/2011.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 5-30, 54-59) și a probei testimonială cu  martorul P.A.

La data de 30.09.2016 reclamanta a depus precizări cu privire la valoarea dobânzii legale solicitate, evaluate până la data introducerii cererii la suma de 428,67 lei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 672,19 lei (f. 38).

La data de 07.11.2016 pârâta ADP 1 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a invocat drept cauză exoneratoare de răspundere fapta unei terțe persoane pentru care nu este ținută a răspunde.

A mai susținut că reclamanta nu a dovedit fapta ilicită, vinovăţia şi nici raportul de cauzalitate dintre prejudiciul suferit şi presupusa faptă ilicită. Astfel, producerea evenimentului rutier nu este consemnată în niciun proces verbal de constatare și cercetare la fața locului, cauza producerii prejudiciului o reprezintă căderea unui copac tânăr, fapt pe care pârâta nu avea cum să îl prevadă și care a fost toaletat conform Avizului de toaletare nr. 2760/133082/19.06.2015 și a procesului verbal de toaletări  nr. 28/03.12.2015. Nu este dovedită vinovăția ADP întrucât producerea avariei suferite se datorează unei căderi provocate de o lucrare edilitară a unei societăți comerciale, în acea perioadă în zonă existând lucrări de modernizare ce au implicat deteriorarea și implic prăbușirea copacului.

A mai precizat că în conformitate cu disp. art. 12 alin. 3 din Legea 24.2007 are obligația de a asigura măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare. Astfel obligația pe care a susținut reclamanta că nu a îndeplinit-o provește doar exemplarele care pun în pericol siguranța persoanelor și a bunurilor sau arborii îmbătrâniți sau aflați în stare fitosanitară precară, or prin niciun mijloc de probă nu s-a făcut dovada că respectivul copac se afla în una dintre aceste situații. Mai mult, așa cum rezultă din  procesul verbal de toaletări nr. 28/03.12.2015, instituția și-a îndeplinit această obligație.

A susținut în esență că nu este învestită cu putere decizională în ceea ce privește intervențiile asupra vegetației arboricole de pe raza Sectorului 1, această putere decizională aparținând CGMB care o exercita la data produceri evenimentului prin intermediul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, precum și că nu a fost dovedită apartenența la domeniul public și implicit paza juridică a ADP, neexistând informații certe cu privire la apartenența arborelui.

A mai învederat că nu sunt aplicabile disp art. art. 43 C. Com. întrucât acțiunea pornită de reclamantă este una în regres, întemeiată pe răspuundere civilă delictuală, și nu pe raporturi juridice contractuale.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 C. proc. civ., art. 1381 și 1349 Cod Civil, Legea 24/2007

În dovedirea susţinerilor, pârâta a depus înscrisuri (f. 68- 73).

La data de 28.11.2016 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin  care a susținut în esență că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, că pârâta întrunește toate condițiile prevăzute de art. 188 și 193 alin.1 Cod Civil, în conformitate cu HCGMB 304/2009, invocând de asemenea disp. art. 8 alin. 1 din Legea 24/2007, art. 12 din OG 71/2002.

La răspunsul la întâmpinare, reclamanta a atașat planșe fotografice și practică judiciară (f. 78-98)

În cauză a fost încuviințată și administrată pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru reclamantă și proba testimonială cu martorul P.A., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (f. 114 ), la termenul de judecată din data de 03.04.2017.

La data de 06.04.2017 pârâta a depus concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 21.10.2015 a avut loc avarierea autoturismului marca Mazda CXL cu nr. de înmatriculare ….. asigurat CASCO la reclamantă, conform poliţei de asigurare nr. CPJ020389686 (f. 25) ca urmare a prăbuşirii unui copac asupra acestuia, astfel cum rezultă din declaraţia persoanei asigurate dată în fața asiguratorului ( f. 23-24), din planşele fotografice (f. 26-30) și din declarația martorului P.A., persoana asigurată, dată în fața instanței. Din planşele fotografice rezultă fără îndoială că autoturismul a fost avariat de căderea copacului , care se afla pe drumul public, avariile fiind  constatate şi reţinute în dosarul de daună corespunzător imaginilor depuse şi necontestate de altfel de pârâtă.

In baza poliţei de asigurare reclamanta a achitat persoanei păgubite o despăgubire în cuantum de 10657,86 lei în data de 18.12.2015 (filele 8-9).

În drept, potrivit art. 2210 alin. 1 C.civ., în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubelor. Astfel, instanţa reţine că, în speţă, reclamanta, achitând, în baza poliţei auto – CASCO nr. CPJ020389686, în interesul persoanei păgubite, contravaloarea reparaţiilor efectuate, a preluat drepturile de care acesta beneficia, în baza art. 2210 alin. 1 C.civ.

De asemenea,  instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor 1376 C. civ., invocate de reclamantă ca temei juridic în cuprinsul cererii introductive, în conformitate cu care: „Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întruneşte, faţă de ceilalţi, condiţiile forţei majore.”

Conform art.1377 C.civ. „În înţelesul dispoziţiilor art. 1.375 şi 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu.”

Din dispoziţiile precitate, instanţa reţine că pentru a obţine despăgubiri de la cel care deţine paza juridică a lucrului, persoana vătămată trebuie să probeze existenţa prejudiciului şi cauzarea prejudiciului de către lucrul respectiv.

De asemenea, o  primă condiţie vizează existenţa identităţii între persoana pârâtului şi paznicul juridic al bunului. Cu privire la această condiţie instanţa reţine că în conformitate cu art.8 alin.1 din Legea 24/2007 Administrarea spaţiilor verzi proprietate publică este exercitată de autorităţile administraţiei publice locale şi de alte organe împuternicite în acest scop şi coroborând prevederile art.3 din Anexa nr.3 la Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr.501/2008 conform căruia A.D.P. asigură, in limita fondurilor bugetare aprobate, întreţinerea şi curăţenia spaţiilor verzi aflate in administrarea sa, amenajarea şi reamenajarea lor precum şi plantarea materialului dendro – floricol, efectuarea de reparatii  la reteaua stradala aflata in administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 precum si realizarea de lucrari de reglementare a semnelor de circulatie si desfasurarea normala a traficului rutier si pietonal (parcaje,semnalizare rutiera orizontala si verticala, lucrari calmatoare de viteza, de avertizare,etc.) cu avizul comisiei tehnice de circulatie a municipiului Bucuresti cu susţinerile pârâtei referitoare la faptul că are competenţa de a constata starea necorespunzătoare şi a solicita emiterea avizelor de toaletare, instanţa va constata că această condiţie este îndeplinită, pârâta fiind paznicul juridic al arborelui căzut.

În ceea ce privește existenţa prejudiciului, aceasta a fost probată de reclamantă prin fotografiile depuse şi notele de constatare/reconstatare.  Prejudiciul este cert, iar cuantumul acestuia rezultă din devizul de reparaţie şi factura fiscală depusă la dosarul cauzei iar întinderea acestuia nu a fost contestată de pârâtă.

Instanţa constată că a fost probată şi producerea prejudiciului de către arborele aflat în paza juridică a pârâtei astfel cum rezultă din fotografiile realizate și declarația dată în fața asiguratorului și în fața instanței de persoana asigurată, numitul P.A.

Referitor la apărările formulate de pârâtă, instanța apreciază că nu este relevant cauzei a proba care este fapta ilicită, în raport de atribuţiile legale ale pârâtei cât timp temeiul răspunderii nu a fost răspunderea civilă pentru fapta proprie. Cu toate acestea, instanța reține că îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, ca apărare în ce privește lipsa vinovăției, este nefondată, cât timp procesul verbal privind efectuarea activității de toaletare (f. 68- 72), este emis în data de 03.12.2015 în timp ce evenimentul s-a produs la data de 21.10.2015, cu mai mult de o lună înainte de constatarea efectuării lucrărilor solicitate iar referitor la faptul că arborele era tânăr, instanța reține că producerea evenimentului în sine, respectiv căderea sa, conduce la concluzia că acesta trebuia să fie toaletat.

Referitor la celelalte apărări formulate de pârâtă, ca și cauze exoneratoare de răspundere, respectiv fapta unei terțe persoane, instanța are în vedere disp. art. 1380 C.civ. conform cărora în cazurile prevăzute la art. 1.375, 1.376, 1.378 şi 1.379 nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră.

Astfel, în ceea ce priveşte existenţa faptei exclusive a unei terţe persoane, respectiv constructorul care a realizat lucrări de modernizare a reţelei edilitare, instanţa constată că pârâta nu a făcut o astfel de dovadă deşi îi revenea sarcina probei conform art. 249 C. proc. civ., obligaţia de toaletare şi îngrijire a copacilor existând tocmai pentru a se evita situaţiile de această natură.

Referitor la fapta conducătorului auto, invocată de pârâtă în concluziile scrise, instanța o va înlătura ca vădit neîntemeiată, cât timp nu se poate reține că persoana asigurată, în măsura în care ar fi staționat neregulamentar (aspect care de altfel nu este dovedit) s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil ca un copac să cadă peste autoturismul său, ci cel mult să fie sancţionat contravențional. Mai mult, o astfel de împrejurare (căderea unui copac) s-ar fi putut produce și peste o mașină aflată în deplasare ori față de un grup de oameni, aspect care dovedește importanța îndeplinirii obligațiilor de către pârâtă.

Prin urmare, instanţa, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului, va admite primul capăt de cerere şi va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10657,86 lei.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei referitoare la dobânda legală, instanţa are în vedere prevederile art. 1523 lit. e) din Noul Cod civil, text in vigoare la data subrogării în drepturile asiguratului, text legal care stipulează că debitorul este de drept în întârziere atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite. De asemenea, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, prevede că „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală.”.

Constatând datorat debitul principal, faţă de plata cu întârziere a acestuia, instanţa reţine că pârâta datorează şi dobânda legală aferentă debitului în cuantum de 10657,86 lei, care urmează a fi calculată de la data subrogării reclamantei în drepturile asiguratului său prin plata despăgubirii- 18.12.2015 până la data plăţii efective.

Pentru aceste considerente, instanţa va obliga pârâta la plata către  reclamantă  a sumei de 10.657,86 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului de 10.657,86 lei calculate de la data de 18.12.2015 şi până la data achitării efective a debitului.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga pe aceasta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauză în cuantum de 672,19 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE,

Admite cererea formulată de către reclamanta A S.A. în contradictoriu cu pârâta ADP.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.657,86 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului de 10.657,86 lei calculate de la data de 18.12.2015 şi până la data achitării efective a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 672,19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată  reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.04.2017.