Drepturi băneşti

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN  25.02.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT  DIN:

PREŞEDINTE:

ASISTENT JUDICIAR:

ASISTENT JUDICIAR:

GREFIER:

Pe rol se află soluţionarea cererii formulată de reclamanta *** pentru membrul de sindicat ***, în contradictoriu cu pârâţii***, având ca obiect drepturi băneşti – disjuns din dosarul cu nr. ***.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ordine, nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Faţă de lipsa părţilor, instanţa dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare, nu au răspuns părţile.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, precum şi faptul că la data de 25.02.2016, reclamantul a depus, prin Serviciul Registratură al instanţei, precizări, într-un singur exemplar, referitoare la solicitările instanţei de judecată puse în sarcină la termenul de judecată din data de 19.02.2016.

Tribunalul constată că pricina a fost amânată pentru depunerea de către reclamant a precizărilor sau a dovezilor necesare din care să rezulte că este în posesia unui titlu privind acordarea drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2010, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare. 

Tribunalul, constatând lipsa părţilor de la acest termen de judecată, precum şi lipsa altor cereri, declară cercetarea procesului încheiată, în temeiul prevederilor art. 244 alineatul 1 din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 244 alineatul 3 şi alineatul 4 din Codul de procedură civilă, Tribunalul declară deschise dezbaterile în fond.

În temeiul prevederilor art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile în fond şi rămâne în pronunţare asupra fondului cauzei şi asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamanţilor unită cu fondul.

Faţă de prevederile art. 396 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunţarea pentru 04.03.2016, stabilind că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, faţă de prevederile art. 396 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunţarea pentru 04.03.2016, stabilind că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, motiv pentru care,

DISPUNE

Amână pronunţarea la data de 04.03.2016.

Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alineatul 2 din Codul de procedură civilă, respectiv, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată  în şedinţă publică, azi 25.02.2016.

Preşedinte, Asistent judiciar,  Asistent judiciar, Grefier,

Dosar nr. **’

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢĂ CIVILĂ NR.

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN  04.03.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT  DIN:

PREŞEDINTE: *** 

ASISTENT JUDICIAR: ***

ASISTENT JUDICIAR: ***

GREFIER: ***

Pe rol se află soluţionarea cererii formulată de reclamanta *** pentru membrul de sindicat ***, în contradictoriu cu pârâţii ***, având ca obiect drepturi băneşti – disjuns din dosarul cu nr. ***.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţă publică din 25.02.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 04.03.2016.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul  TRIBUNALULUI BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE sub nr. *** la data de 27.12.2013 reclamanta ***, au solicitat  in contradictoriu cu pârâtele *** ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se  dispună obligarea acestora la acordarea retroactiv a următoarelor drepturi salariale neachitate, actualizate în raport cu rata inflaţiei de la data naşterii drepturilor până la data plăţii efective, precum si acordarea dobânzii legale, reprezentând:

1). Salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de baza de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, drepturi salariale prevăzute la  art. 30 al.(l) din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 (modificat si prelungit prin act adiţional pana la data de 28.12.2010), contract insusit de către părţile semnatare si înregistrat la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei;

2). Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2010, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut in Anexa 1 la CCM valabila in luna aprilie, respectiv decembrie a anului 2010), drepturi salariale prevăzute la art.71, prima liniuta din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 (modificat si prelungit prin act adiţional pana la data de 28.12.2010), contract colectiv de munca incheiat la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate si aplicabil paratelor, dupa cum rezulta din Anexa 4 la acesta.

3) Sa  fie obligate paratele la plata daunelor interese constând in actualizarea sumelor pe care ni le datoreaza cu rata inflaţiei si aplicarea dobânzii legale la sumele datorate, calculate de la data scadentei acestora pana la data plaţii efective.

4) Sa  fie obligate paratele ca toate drepturile salariale solicitate mai sus sa fie calculate si plătite in conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3, lit. A, adică la valoarea salariului de bază minim brut in cuantum de 700 lei, corespunzător clasei unu de salarizare,

Obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezenta cauza, conform chitantei anexate.

In motivarea acţiunii reclamanţii au arătat următoarele:

In fapt reclamanţii sunt salariaţi la***.

Pentru perioada 2006-2010 a fost negociat Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar intre asociaţia patronala la nivel de grup de unitati din transportul feroviar (alcatuita din Compania Naţionala., Societatea Naţionala ) si organizaţiile sindicale reprezentative ale salariaţilor.

Prin Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati din transportul feroviar (contract incheiat la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate) valabil pe anii 2006- 2007 (prelungit prin act adiţional pana la data de 28.12.2010), inregistrat la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr.2836/20/28.12.2010 sunt negociate urmatoarele drepturi salariale:

Art. 30, alin. (l)- Pentru munca ireproşabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariaţii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Art. 71, primul liniuta - cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaţilor un ajutor material stabilit cel puţin la nivelul clasei unu de salarizare;

Fata de cele mentionate,  reclamanţii au invederat ca nu au beneficiat de aceste prevederi, desi au fost negociate si obtinute prin intelegerea părţilor, deoarece conducerea companiei nu a respectat si aplicat prevederile ce fac referire la acestea.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii si art.41 alin.5 din Constituţie, angajatorul are obligaţia sa acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil şi din contractele individuale de muncă, în cazul nostru pârâtele nu au dat eficienţă prevederilor precizate din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adiţional pentru perioada 2008-2010).

In conformitate cu prevederile cuprinse la art.2 al.(4) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adiţional): „ Contractele colective de munca la nivel de unităţi vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract”.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011- Legea dialogului social: „Contractele colective de munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior”.

In conformitate cu dispoziţiile art. 229 alin. l din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii, contractul colectiv de munca este convenţia încheiată în forma scrisa intre angajator sau organizaţia patronala de o parte, si salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum si alte drepturi si obligaţii ce decurg din raporturile de munca, efectele clauzelor contractului colectiv de munca întinzându-se, astfel cum stabileste art.133 alin. l , lit.b din Legea nr. 62/201- Legea dialogului social, pentru toti angajaţii incadrati in unitatile care fac parte din grupul de unitati pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca.

Potrivit art. 148 din Legea nr.62/2011- Legea dialogului social, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, neindeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

In materia executării obligaţiilor se menţionează în general de principiul executării in natura a obligaţiei, aceasta insemnand executarea obligaţiei in natura ei specifica, realizarea obiectului avut in vedere de parti, debitorul neputand inlocui acest obiect cu o alta prestaţie.

In cazul în care debitorul nu execută de buna voie obligaţia, creditorul, pentru valorificarea dreptului sau subiectiv patrimonial poate sa recurgă la toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie pentru a-1 sili la executare.

Potrivit art.160 si art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii coroborat cu art.1270, alin. l din Codul Civil, intre organizaţiile sindicale reprezentative semnatare a contractelor colective de munca la nivel de unitate si parate s-a stabilit de comun acord caacestedrepturi salariale vor fi plătite salariaţilor, care odată stipulate devin legea părţilor.

În drept,  au fost invocate  dispoziţiile art. 59, 84, 194, 198 Noul Cod de Procedura Civila, art. 1270 Cod civil, art. 41 alin. 5 din Constituţia României, Legea nr.53/2003, republicată - Codul muncii, Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (modificat şi prelungit prin act adiţional până la data de 28.12.2010), Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul Companiei Naţionale valabil pe anul 2009-2010, art. 7, alin. 2 din Legea nr. 130/1996.

Astfel, având în vedere aceste considerente, reclamanţii au solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale datorate privind salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de baza de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut în Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007, prelungit pana la data de 28 - decembrie - 2010), actualizate în raport cu rata inflaţiei de la data naşterii drepturilor până la data plaţii efective, precum şi acordarea dobânzii legale aferenta drepturilor băneşti.

În dovedirea cererii reclamanţii au solicitat încuviinţarea administrării  probei  cu înscrisuri, respectiv: carnete de munca ale reclamanţilor; cărţi de identitate ale reclamanţilor; extras din contractul colectiv de munca încheiat la Nivel de Grup de Unităţi valabil pe anii 2006 -2008, înregistratsubnr. 2836/20/28.12.2006la Ministerul Muncii  Solidarităţii Sociale si Familiei; - actul adiţional la contractul colectiv de munca încheiat la Nivel de Grup de Unităţi 2006 - 2008, înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei; extras din contractul colectiv de munca al „valabil pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr. 2591/04.06.2009 la D.M.P.S. Bucureşti.

Având în vedere dispoziţiile art. 272 Codul Muncii care prevăd ca sarcina probei revine angajatorului, reclamanţii solicită să se pună în vedere pârâtelor sa pună la dispoziţie instanţei orice înscrisuri necesare în vederea dovedirii cererii, in cazul in către se impune in justa soluţionare a cauzei solicită încuviinţarea probei cu expertiză contabilă.

De asemenea, solicită judecarea cauzei conform art. 411, Noul Cod Procedură civilă.

La data de 31.10.2014 reclamanta ***  înţelege în termen legal sa depună înscrisurile solicitate prin comunicarea primită în data de 22.10.2014

-Copia Actului Adiţional sub nr. 370/20-06-2008 care atesta faptul ca respectivul contract se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 de luni, respectiv până la data de 31.12.2010.

-Extras din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unitati 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 2836/20/28-12-2006 si valabil conform prevederilor art. 4 pentru o perioada de 24 de luni.

-Extras din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, încheiat în data de 19-12-2007,valabil conform dispoziţiilor art. 4 pana la data de 31-12-2010.

-Extras din CCM incheiat la nivelul pentru perioada 2009- 2010, respectiv Capitolul Salarizare

De asemenea depune următoarele înscrisuri referitoare la Federaţia Naţionala

1.Tabelele in care se menţionează numele, prenumele, funcţia, adresa şi CNP -ul salariaţilor şi care atestă faptul ca salariaţii împuternicesc în mod expres Federaţia Naţionala, în calitatea sa de organizaţie sindicală să formuleze acţiunea în instanţă şi să îi reprezinte pe membri de sindicat în instanţa de judecată în baza prevederilor art. 28, alin. 2 din Legea nr. 62/2011- original şi copii pentru comunicare către pârâte (ORIGINAL si doua copii pentru comunicare),

2. Sentinţa Civilă nr. *** pronunţată în Dosarul nr. *** de către Tribunalul Deva - Jud. Hunedoara prin acre s-a acordat personalitate juridica Federaţiei Independente a Sindicatelor MC din SNCFR, organizaţie sindicala predecesoare a FNFMC,

3. Actul adiţional nr. 50/07-08-2006 la Statutul Federaţiei Independente a Sindicatelor prin care s-a stabilit modificarea denumirii federaţiei prin adoptarea actualei denumiri FNFMC

4. Sentinţa Civilă nr. ***/12-09-2006 pronunţată în Dosarul nr.*** de către Tribunalul Bucureşti prin care s-a ADMIS MODIFICAREA DENUMIRII ORGANIZAŢIEI SINDICALE din, în conformitate cu prevederile actului adiţional nr. 50/07-08- 2006,

5.Adeverinţa nr. 175/P/10/2014 care atesta faptul ca Sindicatul Trafic Craiova este afiliat la FNFMC,

6. Sentinţa Civila nr. 34FED/28-10-2011 care atesta modificările efectuate in actul constitutiv si statutul FNFMC aprobate prin Hotărârea nr. 1/10-03-2011,

7. Statutul FNFMC valabil la data introducerii acţiunii la instanţa de judecata competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

8. Împuternicire acordata FNFMC pentru întreprinderea acţiunii la instanţa de judecata competenta, Tribunalul Bucureşti.

Menţionează faptul ca uniunile sindicale teritoriale sunt conform prevederilor art. 41, alin. 4 organizaţii sindicale constituite din sindicate componente ale federaţiilor sau confederaţiilor sindicale de asemenea conform dispoziţiilor art. 43, alin. 2 mai multe federaţii sau confederaţii sindicale pot constitui în comun uniuni sindicale teritoriale.

La data de 4.12.2014 pârâta *** a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

1. EXCEPŢIE

Dreptul material la acţiune este prescris atât din perspectiva faptului că reclamanţii contestă neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de munca, cât şi din perspectiva faptului că drepturile acordate de către instanţă nu sunt drepturi de natura salarială.

Din perspectivă faptului că reclamanţii contestă neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă Dreptul material la acţiune este prescris în raport de prevederile Legii nr. 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e) ,,Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă vot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”

Obiectul solicitărilor formulate de către reclamanţi îl constituie drepturi prevăzute în contractul colectiv de munca la nivel de unitate sau la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar.

Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) lit. e) din codul muncii, republicat, cu modificările si completările ulterioare, dreptul material la acţiune al reclamanţilor privind pretenţiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.

In aceste condiţii, drepturile solicitate, anterioare perioadei de şase luni fată de data înregistrării acţiunii la tribunal sunt prescrise având in vedere ca termenul prevăzut de codul-muncii la art. 268 (1) lit. e) a fost depăşit, iar acţiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 Cod de Procedură Civilă: „(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afara de cazul in care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. (2) în cazul in care legea opreşte îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat”.

Cum reclamanţii critica neexecutarea Contractului Colectiv de muncă, este evident ca in cazul drepturilor solicitate termenul de prescripţie este cel prevăzut la art. 268 alin. (1) pct. e) din codul muncii adică sase luni de la naşterea dreptului la acţiune.

Prin urmare este inadmisibil ca legiuitorul sa fi prevăzut două termene de prescripţie pentru acelaşi obiect. Arată că, termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripţie de şase luni se refera la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.

Luând in considerare toate cele învederate mai sus rezulta ca prima instanţă (?) în mod greşit nu a dat eficienta prevederilor art. 268 alin. (1) pct. e) din codul muncii si a pronunţat o hotărâre nelegala şi netemeinică întrucât termenul de prescripţie fiind de şase luni, rezulta că, în raport de aceste drepturi) acţiunea este tardiv introdusă.

Din perspectiva faptului ca drepturile acordate de către instanţa nu sunt drepturi de natura salarială în cauza de fata pretenţiile deduse judecaţii nu au caracterul unor drepturi susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) Codul Muncii.

In accepţiunea legiuitorului, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de un salariat in baza contractului individual de munca, aşa cum prevede art. 159 Codul Muncii.

In compunerea sa se regăsesc potrivit art. 160 Codul Muncii, următoarele elemente: salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Precizează că drepturile valorificate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel este definită de textele enunţate.

In acest sens drepturile invocate îşi au fundamentul juridic in clauzele suplimentare faţă de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificaţii, in plus fata de componentele obligatorii ale salariului.

Or salariul suplimentar, cat si ajutoarele materiale de Ziua Feroviarului, Paste ori Crăciun au caracter extrasalarial care nu poate fi asimilat elementelor componente ale salariului, reprezentând doar un beneficiu suplimentar.

Pe fondul cauzei  pârâta a solicitat sa se  aibă in vedere faptul ca in perioada de referinţa, exista încheiat contract colectiv de munca, iar in aceasta perioada au fost incidente prevederile art. 247 din Codul muncii care statuau ca: „In cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv demunca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior”.

Prin urmare prima instanţa trebuia să dea eficienta CCM la unitate si numai in lipsa acestuia celui încheiat la nivel superior.

CNCF  - SA ca urmare a negocierilor colective a încheiat cu partenerii sociali Contractul Colectiv de Munca pentru anii 2009-2010, care a fost înregistrat la MMFPS Direcţia de Munca si Protecţia Sociala a Municipiului Bucureşti cu nr. 2591/04.06.2009, valabilitatea acestuia prelungindu-se pana la data de 31.01.2011 prin Actul Adiţional înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010.

Prin contractul colectiv de muncă modificat prin act adiţional s-au stabilit clauze privind condiţiile de munca, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Astfel, prin Actul Adiţional la CCM 2009-2010, înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010, părţile, de comun acord, au stabilit:- completarea art. 32 cu un nou alineat cu următorul conţinut: „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2), (3) nu se acordă” - modificarea şi completarea ultimului alineat după cum urmează: „pentru anul 2009, 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, de Crăciun si de Ziua Feroviarului"

Actul adiţional sus-mentionat a fost incheiat in urma negocierilor finalizate cu partenerii sociali care au cunoscut posibilităţile financiare maxime, ale pârâtei.

Prin urmare, motivat de înţelegerea părţilor (patronat - sindicate) solicită instanţei să constate că nu exista temei legal pentru acordarea drepturilor băneşti solicitate.

 Apreciază ca acest motiv este de ordine publica deoarece instanţa nu poate trece peste voinţa părţilor decât prin încălcarea principiului forţei obligatorii a convenţiei, principiu statuat prin dispoziţiile art. 1270 Cod civil.

Pe de altă parte în condiţiile în care actul adiţional în cauză a fost înregistrat la ITMB, nefiind restituit pentru neîndeplinirea condiţiilor legale prezumţia legală în sensul că salariaţilor li se aplică CCM la grup de unităţi nu poate fi răsturnată  întrucât la nivel de unitate există încheiat contract de muncă, acesta fiind înregistrat la MMFPS Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti cu nr.2591/04.06.2009, valabilitatea acestuia prelungindu-se  până la data de 31.01.2011 prin Actul Adiţional înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010.

Mai mult decât atât în anii 2009 şi 2010 au fost incidente prevederile art. 247 din Codul muncii care statuau că: „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior”.

Prin urmare, avea obligaţia de a aplica dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior doar in cazul în care la nivel de unitate nu exista încheiat contract colectiv de muncă.

Avand in vedere cele mentionate mai sus  pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinica si nelegală.

 Anexează la prezenta adeverinţele reclamanţilor menţionaţi în cererea de chemare în judecată.

La data de 08..01.2015 *** a formulat in contradictoriu cu pârâţii *** şi *** răspuns la întâmpinare prin care înţelege să formuleze răspuns la excepţia invocată de pârâtă, precum şi la aspectele învederate referitor la fondul cauzei.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de CRĂCIUN PE ANUL 2010, conform dispoziţiilor art. 268. lit. E Codul Muncii - termenul de şase luni în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia - Codul Muncii solicită respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.

Menţionează faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plaţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Cu privire la modul de aplicare a termenului de 6 luni, respectiv 3 ani menţionam ca diferenţa în ceea ce priveşte data de la care curge termenul de 3 ani in cazul răspunderii patrimoniale (contractuale) este aceea că în Codul Muncii se preia sintagma de la data naşterii dreptului, iar in Codul Social de la data producerii pagubei. Având în vedere caracterul obiectiv al legii nr. 62/2011 şi împrejurarea mai favorabila angajaţilor, logic si mai ales juridic este ca acel din urma text legislativ sa fie aplicabil.

Referitor la termenul de 6 luni din art.268, alin. 1, lit. e) Codul Muncii se va aplica când este vorba de stabilirea sau negocierea drepturilor salariale, conform Contractului Colectiv de Muncă, iar termenul de trei (3) ani prevăzut de art. 268, alin. 1, lit. c) Codul muncii se aplica când este vorba de drepturile salariale, rezultate din contractul individual de munca sau din lege.

In doctrina se arata ca se poate observa ca nu exista o corelare fireasca intre cele doua texte, Legea nr. 62/2011 necuprinzând o norma de abrogare expresa directa a dispoziţiilor art. 268 Codul muncii, de aceea se aplica regulile specifice succesiunii in timp a actelor normative aflate pe acelaşi palier normativ, termenele si ipotezele prevăzute in codul muncii care nu au suferit modificări rămân aplicabile , producându-şi efectele.

In consecinţa consideră că termenul de prescripţie in cazul oricărui drept salarial. inclusiv adaosurile si suplimentele salariale este de trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune.

La data de  reclamanta *** depus în contradictoriu cu pârâţii  *** cerere precizatoare referitoare la petitul patru al cererii de chemare în judecată introductiva (care reprezintă obiectul Dosarului nr. ***), respectiv obligarea paratelor ca toate drepturile salariale solicitate prin acţiune sa fie calculate si plătite in conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic pe anii 2008-2010, respectiv prevederile art. 41, alin. 3, lit. A, adică la valoarea salariului de baza minim brut in cuantum de 700 lei, corespunzător clasei unu de salarizare.

Solicită raportarea calculului acestor drepturi salariale la un salariu de baza minim brut în cuantum total de 700 lei, astfel cum a fost prevăzut prin art. 41, alin. 3, lit. A din CCM încheiat la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, valabil pana Ia data de 31.12.2010, deoarece reclamantul din prezenta cauza a fost parte intr-o alta cauza avand ca parata ***, obiectul acesteia fiind tocmai acordarea diferenţelor salariale aferente perioadei 2009 – 31.12.2010, diferenţe calculate prin aplicarea coeficienţilor de salarizare la clasa 1 de salarizare egala cu cuantumul salariului de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, respectiv 700 lei.

Conţinutul Art. 41 din Contractul colectiv de muncă nr. 722 din 24 ianuarie 2008 unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 722/03/24.01.2008 este următorul:

(1) Se stabilesc următorii coeficienţi minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariaţi:

A) muncitori

1. necalificaţi -1,0;

2. calificaţi -1,5;

B) personal administrativ încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este

1. liceală - 1,4;

2. postliceală - 1,45;

C) personal de specialitate încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este

1. postliceală -1,5;

2. şcoala de maiştri - 1,6;

D) personal încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este

1. studii superioare: subinginer -1,8;

2. studii superioare: inginer debutant (primele 6 luni de activitate) - 1,8;

3.studiisuperioare: inginer - 2,0.

(2) Coeficienţii minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).

(3)

a) Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie2008şi negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizaţii incluse în acesta.

b) Părţile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unităţi si unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariaţi vor fi adoptaţi coeficienţii minimi de ierarhizare stabiliţi la art. 41. pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.

Menţionează faptul că ****, reclamant în dosarul de faţă, aflat pe rolul TRIBUNALULUI BUCUREŞTI A FOST PARTE SI IN DOSARUL nr. *** soluţionat de TRIBUNALULVÂLCEA prin pronunţarea unei sentinţe civile rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului. (Conform menţiunilor din titlul executoriu). ANEXEAZĂ LA PREZENTA PRECIZARE TITLUL EXECUTORIU MENTIONAT IN COPIE CONFORMATA CU ORIGINALUL DE AV. ***.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 26.02.2015, Tribunalul a dispune disjungerea cauzei pentru motivele menţionate în încheierea de şedinţă de la ace dată fiind formate noi dosare în privinţa cererilor de chemare în judecată formulate de fiecare reclamant în parte,  în prezentul dosar având calitate reclamant ***,

1. În considerarea prevederilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va soluţiona cu prioritate excepţia invocată prin Întâmpinare de pârâta***, respectiv, excepţia prescripţiei materiale a dreptului la acţiune al reclamantului.

Cu privire la excepţia prescripţiei materiale a dreptului la acţiune al reclamantului Tribunalul reţine următoarele:

Tribunalul constată că pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 268 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Art. 268 - (1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

În termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator; pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”

Având în vedere aceste prevederi legale, Tribunalul reţine că în mod corect, pârâta invocă şi susţine aplicabilitatea termenului de prescripţie extinctivă de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorii de Crăciun aferent anului 2010, solicitat în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi  încheiat pe anii 2006-2010, fiind evident în prezenţa unui drept prevăzut de art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi , potrivit cărora „Cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaţilor un ajutor material stabilit cel puţin la nivelul clasei I de salarizare...”, astfel încât normele aplicabile prezentei speţe sunt cele ale literei e) a alin. (l) al art. 268 din Codul muncii şi nu cele ale literei c) ale aceluiaşi alineat, obiectul litigiului fiind reprezentat de pretinsa neexecutare  de către pârâtă a unei clauze din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de Grup de Unităţi , şi anume a prevederilor art. 71 din acest contract.

Or, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă şi termenul de prescripţie aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator (6 luni sau 3 ani), „confuzia” a fost tranşată definitiv de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr.20/2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi privind natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paşti, Crăciun, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă etc.), şi termenul de prescripţie aplicabil cererilor având acest obiect.

Prin această decizie, deşi recursul în interesul legii a fost respins ca inadmisibil (întrucât tindea la unificarea practicii judiciare şi nu la unificarea interpretării şi aplicării legii, dat fiind că se punea în discuţie interpretarea anumitor clauze ale contractelor colective de muncă şi nu a unor prevederi legale, excedând obiectului pe care îl poate avea un recurs în interesul legii), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut totuşi o clarificare importantă, în sensul că „în situaţia în care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci când drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecţie socială, facilităţi acordate de angajator si convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Cod ui muncii.”

Or, din analiza prevederilor relevante din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de Grup de Unităţi , se poate observa că sumele acordate cu titlu de ajutoare materiale de Crăciun nu au natura unor drepturi de natură salarială, acordate în considerarea muncii efective depuse de salariat, ci a unor ajutoare sau beneficii suplimentare, acordate cu ocazia unor sărbători religioase sau/şi legale, nefiind o obligaţie esenţială în legătură cu pretarea muncii în anumite condiţii şi remunerarea acesteia.

Astfel, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă şi termenul de prescripţie aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator fiind în prezenţa unor drepturi salariale suplimentare care nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea având natura juridică a unor măsuri de protecţie socială, facilităţi/ajutoare acordate de angajator si convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, nefiind în prezenţa unor drepturi salariale sau asimilate salariului sau care fac parte din elementele constitutive ale salariului (sporuri, adaosuri, etc.) pentru a căror acordare cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Aşadar, alături de pârâtă instanţa apreciază că termenul aplicabil prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în justiţie, este termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni, Tribunalul reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2524 din Codul civil, „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligaţiilor contractuale de a da sau de a face prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă si debitorul trebuia astfel s-o execute.”

În acest context, Tribunalul, va constata că dreptul reprezentând ajutorul material de Crăciun, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi , s-a născut la 25.12.2010, faţă de data introducerii acţiunii, respectiv 23.12.2013, raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul material la acţiune privind acordarea ajutorului material de Crăciun pentru anul 2010 este prescris, cererea de chemare în judecată fiind formulată cu mult peste acest termen.

Faţă de cele mai sus expuse, Tribunalul va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea ajutorului material de Crăciun, aferent anului 2010, solicitat în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi încheiat pe anii 2006-2010 şi va respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea ajutorului materiale de Crăciun aferent anului 2010, solicitat în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi din încheiat pe anii 2006-2010, pentru prescripţia dreptului material la acţiune.

Va respinge în rest excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

În privinţa cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010 solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi încheiat pe anii 2006-2010, Tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, după cum urmează:

Astfel, Potrivit prevederilor art. 268 alin 1 litera c din codul muncii (art. 283 alin. 1 litera c) din codul muncii în forma în vigoare la data naşterii drepturilor), cererea în vederea plăţii unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.

Cu referire la prescripţie dreptului la acţiune având ca obiect drepturi salariale, Art. 171 din codul muncii (art. 166 în forma în vigoare la data executării contractului de muncă pentru perioada pretins vizată de prescripţie), prevede următoarele:

Art. 171. - (1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul va respinge această excepţie, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripţie de 6 luni aplicabil în situaţia neexecutării contractului colectiv de muncă ci, drepturile pretinse de reclamant respectiv acordarea unor drepturi salariale individuale constând în salariul suplimentar, care, chiar dacă se regăseşte ca reglementare în contractul colectiv de muncă nu face parte din categoria drepturilor băneşti suplimentare sau a ajutoarelor ci sunt diferenţe de drepturi salariale individuale ale salariaţilor, drepturi care nu sunt supuse termenului de prescripţie de 6 luni ci termenului de prescripţie prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c şi alin. 2 din Codul muncii referitor la litigii în legătură cu drepturi şi obligaţii pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special şi art. 166 din codul muncii (art. 268 alin. 1 lit. c şi art. 268 alin. 2 şi art. 171 din codul muncii după republicare), neavând relevanta ca drepturile in discuţie au luat naştere din punctul de vedere al cuantumului sau a modalităţii de acordare în urma negocierilor colective.

Dreptul salarial solicitat face parte din categoria drepturilor salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art.155 din Codul Muncii (care au natura juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din codul muncii - prevederile art.155 din Codul Muncii anterior republicării), făcând parte din categoria unor drepturi individuale a salariaţilor ce iau naştere în temeiul existenţei şi executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca şi cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condiţiilor concrete de acordare, astfel încât, nu le este aplicabil sub aspectul prescripţiei extinctive textul art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii (art. 268 alin. 2 lit. c din codul muncii după republicare) referitoare la termenul de prescripţie de 6 luni aplicabil în situaţia neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, din codul muncii, termen care, nu era împlinit la data sesizării instanţei, (prin poştă, potrivit art. 183 alin. 1 din codul de procedură civilă), respectiv la data de 23.12.2013.

2. Pe fondul cauzei, Tribunalul reţine următoarele:

2.1. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul  2010, Tribunalul reţine următoarele:

Reclamantul solicită obligarea pârâtei la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul constată că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale si familiei prelungit prin actul adiţional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Aşa cum rezulta din art. 4 al actului adiţional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil pârâtei, conform anexei 5 la acesta, pct. 3, iar nu în temeiul prevederilor art. 32 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

În acest context nu au relevanţă apărările privind forma textului art. 32 alin. 5 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate (Contractul Colectiv de Muncă încheiat pentru anii 2009-2010, înregistrat la MMFPS Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti cu nr. 2591/04.06.2009, prelungit prin Actul Adiţional cu nr. 1718/22.04.2010, cu valabilitate până al 31.01.2011), prin care s-a introdus un nou paragraf în conformitate cu care: „ (5) Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2), (3) nu se acordă”, invocat de pârâtă, fiind evident că prin Acest act adiţional nu s-a putut negocia decât cu privire la neacordarea drepturilor din contractul colectiv de muncă modificat prin actul adiţional menţionat iar nu cu privire la neacordarea unor drepturi prevăzute de un contract de muncă încheiat la nivel superior. De altfel, chiar din modul de redactare al textului art. 32 alin. 5 se poate desprinde în mod neechivoc concluzia că s-au avut în vedere exclusiv prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

Or, potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale si familiei prelungit prin actul adiţional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011: „Pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariaţii unităţilor feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”

Aşa cum menţionam mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 şi cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data naşterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 şi art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii.

Tribunalul constată că reclamantul nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr. 2591/04.06.2009, prelungit prin Actul Adiţional cu nr. 1718/22.04.2010, cu valabilitate până al 31.01.2011, ci, în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi , valabil pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale si familiei prelungit prin actul adiţional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Aşa cum rezulta din art. 4 al actului adiţional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil pârâtei, conform anexei 5 la acesta.

În ceea ce priveşte obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale si familiei prelungit prin actul adiţional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înţelegerii partenerilor de dialog social şi având în vedere dispoziţiile art. 241 alin. 1 lit. b şi art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data naşterii drepturilor) şi faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariale suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligaţia corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condiţiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispoziţiile codului muncii, art. 247 şi cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conţinutul său, părţilor contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligaţii pentru angajator şi creează drepturi în favoarea salariaţilor, atunci când clauzele contractului au un caracter concret şi pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părţi. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voinţă şi în acelaşi timp, un izvor de drept, o normă convenţională, negociată, impunându-se părţilor contractului individual întocmai ca şi legea;

În cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 şi art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”, respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;”

Or, este evident că un angajator nu ar putea ignora clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior (la data faptelor aveau acest caracter în ordine: clauzele contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional sau clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sau grup de unităţi) pe motiv că a respectat clauzele mai puţin favorabile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (la nivel de unitate, care ar prevala, întrucât ar corespunde voinţei părţilor contractante) şi ca atare, prevederile din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi nu sunt aplicabile.

Pârâta ignoră aplicabilitatea directă, în cazul acesteia a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi , valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale si familiei prelungit prin actul adiţional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011,  contract care i se aplică potrivit pct. 3 anexa 5 la acesta, cât şi împrejurarea că, aşa cum subliniam mai sus, potrivit prevederilor art. 241 alin.1 lit. b) din codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură produce efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

Cu privire la susţinerea pârâtei în sensul că o eventuală nelegalitate a clauzelor contractuale ale Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate 2009-2010, nu se poate invoca decât pe calea controlului de legalitate pe calea procedurii prevăzute de lege, cerere cu care Tribunalul nu a fost învestit până la încetarea valabilităţii contractului colectiv de muncă, Tribunalul urmează a le îndepărta pentru următoarele argumente:

Reclamantul nu-şi întemeiază pretenţiile pe constatarea nelegalităţii şi declararea nulităţii clauzelor din contractul colectiv de muncă mai sus menţionat pe motiv că aceste clauze conţin drepturi la nivel inferior fată de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi, respectiv, au fost încheiate şi negociate cu încălcarea legii, astfel încât, nici nu solicită instanţei, obligarea angajatorului la renegocierea acestor clauze şi nici acordarea drepturilor solicitate în temeiul înlocuirii clauzelor lovite de nulitate, până la renegociere, cu clauzele mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz, ci, solicită aplicarea textelor art.  238 raportat la art. 239 şi art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, texte care prevăd producerea unor efecte directe a clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi faţă de toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, cât şi a prevederilor 40 alin. 2 litera c din codul muncii.

Or, din interpretarea prevederilor art. 238 raportat la art. 239 şi art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, se desprinde concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi faţă de toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, texte de lege care, reglementând un efect direct al acestor clauze în măsura în care au un caracter clar şi neechivoc şi creează direct drepturi în beneficiul salariaţilor nu impun o procedură prealabilă de contestare a clauzelor contractelor colective sau individuale încheiat cu nerespectarea prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligaţia de a acorda salariaţilor „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă”.

Întrucât art. 243 din Codul Muncii şi art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie şi că neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovaţi, Tribunalul constată că în cazul de faţă angajatorul era obligat în executarea art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale si familiei prelungit prin actul adiţional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, la acordarea şi plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaţilor care îndeplinesc condiţiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiţionează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic”, respectiv, au avut o activitate ireproşabilă în cursul anului 2010 şi nu au fost sancţionaţi disciplinar cu una din sancţiunile prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. c şi art. 264 alin. 1 litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, s-au cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancţiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) şi art. 264 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) şi art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi.

Plata muncii către salariaţi şi a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfăşurării muncii în condiţii negociate legal nu poate fi supusă unei condiţii potestative din partea angajatorului cu consecinţa sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmeşte corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligaţiilor salariale.

În acest context, în condiţiile în care dreptul salariatului la plata salariului suplimentar anual, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptăţit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constitutie garantează caracterul obligatoriu al convenţiilor colective între părţi.

Existenţa sau inexistenţa resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influenţă asupra stabilirii sau recunoasterii drepturilor salariale prevazute în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de Grup de Unităţi aplicabil.

A recunoaste angajatorului posibilitatea ca dupa negocierea contractului colectiv de munca, deci dupa stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalandu-se de scuza aprobarii unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligatiilor salariale asumate prin contract, ar insemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecinta golirii de continut a principiului negocierii salariale.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât constituirea fondului de premiere ar fi secundară şi subsidiară acoperirii altor cheltuieli şi că această interpretare ar rezulta din textul art. 21 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de Grup de Unităţi aplicabil, întrucât, în interpretarea propusă ar rezulta şi că plata impozitelor taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte vărsăminte prevăzute de lege are acelaşi regim juridic, deşi constituirea, reţinerea şi virarea acestora este de asemenea obligatorie şi prioritară.

În acest text din CCM, se arata modalitatea constituirii fondului de plată a salariului suplimentar, dar din ansamblul articolului, nu rezultă că aceasta plată este condiţionată de existenţa profitului.

Prin urmare, constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar nu este la latitudinea angajatorului (dacă vrea sau nu vrea) ci reprezintă o obligaţie prevăzută de CCM.

Singurele condiţii pentru acordarea acestui salariu sunt, ca anul pentru care se solicita salariul să fi expirat, iar salariatul să fie desfăşurat activitate în cursul acelui an calendaristic şi să nu fi fost sancţionat disciplinar, repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, cu sancţiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) şi art. 264 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, să fi absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) şi art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, iar pârâta nu a făcut dovada neîndeplinirii acestor condiţii în cazul reclamantului.

Faţă de cele mai sus reţinute, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în funcţie de perioada efectiv lucrată în cadrul unităţii pârâte în perioada de referinţă şi de îndeplinire a condiţiilor de acordare a drepturilor solicitate.

2.2. Cu privire la cererea prin care se solicită ca aceste drepturi să se plătească prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă al nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, Tribunalul constată că această cerere este întemeiată, după cum urmează:

Din actele dosarului rezultă că, prin sentinţa civilă nr. **’, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ***, pârâta *** a fost obligată să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale între drepturile stabilite individual şi efectiv plătite şi drepturile cuvenite prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de nr. 722 pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3 litera a) pentru perioada 26.06.2009 – 31.12.2010.

În acest context, faţă de existenţa unei hotărâri judecătoreşti care îi recunoaşte şi îi acordă drepturile salariale prin luarea în considerare a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura  nr. 722 pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3 litera a) pentru perioada 26.06.2009 – 31.12.2010, rezultă că, faţă de puterea de lucru judecat de care beneficiază sentinţa civilă mai sus menţionată şi care nu poată fi contrazisă printr-o altă hotărâre ulterioară, ne aflăm ca şi în situaţia în care pârâta ar fi executat clauza contractuală mai sus prevăzută pe perioada sa de valabilitate, iar salariatul s-ar fi găsit în plată în luna decembrie 2010 (la 31.12.2010) cu drepturile salariale astfel cum ar fi rezultat din aplicarea clauzei contractuale, respectiv, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, astfel încât, aceasta este îndreptăţit la acordarea tuturor drepturilor salariale care se calculează în funcţie de salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, prin raportare la cuantumul acestuia după aplicarea de către angajator a art. 41, alin. 3 litera a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura  nr. 722 pe anii 2008-2010, fiind evident că, prin obligarea pârâtei să stabilească şi să acorde salariatului reclamant drepturile salariale aferente perioadei 26.06.2009 – 31.12.2010, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, rezultă că reclamantul se află în plată în luna decembrie 2010 cu drepturile salariale astfel cum au fost recunoscute şi acordate de instanţă şi în funcţie de aceste drepturi urmează să se calculeze şi să se acorde şi salariul suplimentar prevăzut de art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008, acesta fiind „echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”

2.3. La sumele acordate de instanţă, se va calcula dobânda legală de la data de 27.12.2013 şi până la data plăţii.

Tribunalul retine că potrivit legislaţiei muncii – art. 166 alin. 4, din codul muncii, in cazul in care angajatorul întârzie  in mod nejustificat  plata salariului  acesta poate fi obligat la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Potrivit art. 1535 din noul Cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.”

Tribunalul reţine aşadar că obligaţiile având drept obiect sume de bani, ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unor sume de bani, produc dobânzi în caz de întârziere de executare din partea debitorului, în cunatumul prevăzut de părţi sau în lipsa unui cuantum stabilit contractual, în cel prevăzut de lege, fiind egal cu dobânda legală.

În acest caz, aceste daune interese sunt debite de la scadenţă sau cel mai târziu din ziua cererii de chemare în judecată, pentru sumele care au fost solicitate după această dată. Tribunalul va admite în parte acest capăt de cerere şi va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale la suma datorată acestora cu titlu de diferenţelor de drepturi salariale între drepturile stabilite individual şi drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotărâre, calculată de la data punerii în întârziere prin cererea de chemare în judecată, şi până la achitarea efectivă a debitului.

Va respinge pretenţiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata altor sume cu titlu de daune interese egale cu inflaţia, ca neîntemeiate.

Cum în această materie există prevederi exprese referitoare la actualizarea prejudiciului încercat de salariat prin neplata la timp a drepturilor salariale, respectiv prevederile art. 166 alin. 4 din codul muncii, legiuitorul prezumând că acesta este echivalent cu dobânda legală, (daunele interese moratorii, care reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei) iar salariaţii au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese, ca urmare a refuzului de plată a drepturilor recunoscute de instanţă, va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata altor sume cu titlu de daune interese.

Actualizarea creanţei are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează să fie acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligaţiile băneşti pot fi executate (în principiu) în natură întotdeauna, prejudiciul fiind acoperit de dobânda legală.

Mai mult, în condiţiile în care, la momentul actual, dobânda legală se calculează ţinând seama de o serie de factori care reflectă fluctuaţiile monetare, apreciem că valoarea prejudiciului este acoperită prin dobânda legală. In plus, legiuitorul a prevăzut raportarea calculului dobânzii legale în funcţie de un parametru variabil, flexibil urmărindu-se astfel ca prejudiciul să fie acoperit numai prin plata dobânzii legale şi să se evite suplimentarea acesteia prin adăugarea altor valori.

Anumite despăgubiri se pot acorda în completarea dobânzii legale ori de cate ori creditorul salariat suferă, din culpa debitorului, un alt prejudiciu decât cel care rezultă din întârzierea plăţii, dar generat tot de această întârziere dacă se va stabili, pe baza probelor administrate, îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii contractuale întrucât prezumţiile privind existenţa şi întinderea prejudiciului precum şi aceea referitoare la existenţa raportului de cauzalitate între neexecutarea obligaţiei şi prejudiciu nu funcţionează decât în cazul dobânzii legale/contractuale după caz.

În consecinţă, fiind solicitată şi acordată dobânda legală iar daunele interese moratorii nefiind prevăzute prin convenţia părţilor, nu se mai pot pretinde alte despăgubiri ca urmare a neîndeplinirii totale sau parţiale a obligaţiei contractuale în afara dobânzii legale, cu excepţia situaţiei, nedovedite în cauză (şi nesolicitată) în care salariatul suferă, din culpa debitorului, un alt prejudiciu material decât cel care rezultă din întârzierea plăţii, dar generat tot de această întârziere, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 253 din codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta ***, în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorii de Crăciun aferent anului 2010, solicitat în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi  încheiat pe anii 2006 - 2010.

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea ajutorului materiale de Crăciun aferent anului 2010, solicitat în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi încheiat pe anii 2006-2010, pentru prescripţia dreptului material la acţiune.

Respinge în rest excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, ca neîntemeiată.

Obliga pârâtele *** cu sediul în *** cu sediul în  ,  la plata către reclamantul , având, a sumei reprezentând salariul suplimentar solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unităţi, pentru anul 2010, proporţional cu perioada lucrată în anul calendaristic, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă al nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare.

Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale la sumele acordate de instanţă, începând cu data de 27.12.2013 şi până la data plăţii.

Respinge cererea având ca obiect actualizarea cu coeficientul de inflaţie, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, azi, 04.03.2016.

Preşedinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, 

Grefier,

Red jud../Tehnored.../5 ex./ 2016

Comunicat  3 exemplare__________ 2016

Domenii speta

Spete similare