Contestaţie împotriva raportului de activitate

Dosar nr. ***

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI  SECŢIA  A  VII  A  CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.**

SEDINTA DE CAMERA DE CONSILIU DIN 15.05.2017

TRIBUNALUL COMPUS DIN:

PRESEDINTE –JUDECATOR SINDIC: ***

GREFIER: ***

Pe rol soluţionarea cauzei civile privind pe contestatorul **, în contradictoriu cu debitorul ** şi intimatul **, având ca obiect contestaţie împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar - rap.de activitate nr.590/16.12.2016.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns reprezentantul convenţional al lichidatorului judiciar, avocat cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe contestaţie.

Reprezentantul convenţional al lichidatorului judiciar solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată pentru motivele din întâmpinare arătând că aceleaşi susţineri le-a avut contestatorul şi în cadrul contestaţiilor formulate împotriva rapoartelor de activitate pentru lunile septembrie, noiembrie şi decembrie 2015 care au fost respinse în mod irevocabil.

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL

La data de 29.12.2016,  **, în calitate de creditor bugetar majoritar al debitoarei **, în temeiul art. 21 alin. 3 din Legea 85/2006  a formulat contestaţie împotriva Raportului de activitate nr.** publicat în BPI nr.** întocmit de ** - lichidator judiciar al debitoarei **, prin care solicită anularea măsurii lichidatorului judiciar de menţinere în  continuare a unor angajaţi în  cadrul debitoarei cu nerespectarea prevederilor legale, anularea măsurii  de emitere a facturii fiscale nr.18/19.10.2016  în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale , respectiv anularea plăţilor în cuantum de 4.999 lei reprezentând salarii, impozit şi contribuţii salariale..

În motivare, arată că, din raportul de activitate contestat, reiese că  lichidatorul judiciar a menţinut în  continuare 2 angajaţi - respectiv contabil şi  operator calculatoare, fără  a fi respectate normele imperative ale Legii insolvenţei.

Din cuprinsul raportului de activitate reiese că, plăţile aferente acestor 2 salariaţi reprezentând salarii aferente lunii octombrie este de 4.999 lei.

În acest sens  lichidatorul judiciar a emis factura fiscală nr.18/19.10.2016  în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale.

Referitor la nerespectarea dispoziţiilor legale, lichidatorul nu a supus aprobării Comitetului creditorilor încheierea acestor contracte, astfel cum prevăd în  mod imperativ dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 85/2006.

Menţionează că lichidatorul judiciar a ignorat cu desăvârşire aceste dispoziţii legale şi  a angajat persoane de specialitate fără  a avea aprobarea comitetului creditorilor, totodată dispunând şi  cu privire la cuantumul remuneraţiei acestora, ce au fost achitate începând din anul 2009 din averea debitoarei (contul unic de lichidare),  fără  aprobarea comitetului creditorilor.

Legea insolvenţei prevede în  mod expres că  lichidatorul are posibilitatea de a desemna persoane de specialitate în  vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, însă  pentru aceasta trebuie să solicite aprobarea prealabila a Comitetului Creditorilor în  situaţia în care remuneraţia persoanelor de specialitate urmează a fi achitată din averea debitoarei, în cazul de faţă norma legală citată fiind una imperativă şi  de la care nu se poate deroga.

Onorariul persoanelor de specialitate reprezintă o cheltuială efectuată în  cursul procedurii de insolvenţă  şi  se achită cu prioritate faţă  de celelalte creanţe înscrise la masa credală, motiv pentru care în  situaţia în  care acestea urmează a fi achitate din averea debitoarei, legiuitorul a impus aprobarea prealabilă a angajării acestora şi  a cuantumului în  sarcina creditorilor, întrucât  aceştia sunt direct vizaţi de a o asemenea cheltuială ce se deduce corespunzător din sumele de distribuit către creditori.

Or, în  speţă, lichidatorul judiciar nu numai că  a procedat la achitarea unor sume cu titlu de cheltuieli de conservare şi  administrare a bunurilor aflate în  patrimoniul debitoarei fără  a avea acordul creditorilor pentru adoptarea acestor masuri, dar nici nu a înștiințat creditorii cu privire la necesitatea adoptării unor masuri de conservare a bunurilor.

Aceste cheltuieli, sunt netemeinice şi  nelegale fiind efectuate cu nerespectarea prevederilor art. 23 şi  86 din legea nr. 85/2006. În  această fază a falimentului cheltuielile efectuate sunt inadmisibile, activitatea debitoarei fiind redusă conform art. 47 alin. 7 numai la operaţiuni de lichidare. Astfel, art. 47 alin 7 din Legea nr. 85/2006 prevede în  mod expres că  "de la data intrării în  faliment, debitoarea va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare operaţiunilor de lichidare ".

Deși legea insolvenţei  îi acordă lichidatorului judiciar o posibilitate de a angaja personal de specialitate (în  final obligaţia şi  responsabilitatea îndeplinirii activităţii de lichidare revenindu-i lichidatorului), o eventuală angajare a persoanelor de specialitate se face numai conform art. 23, ce reprezintă o regulă de strictă interpretare, respectiv numai cu aprobarea Comitetului creditorilor, aceştia având puterea de decizie asupra oportunităţii numirii şi  mai ales asupra nivelului remuneraţiilor acestora.

De altfel, conduita nelegală a lichidatorului judiciar în  sensul angajării acestor persoane de specialitate cu ignorarea dispoziţiilor art. 23, a fost constatată şi  de către Curtea de Apel Bucureşti, care într-o serie de dosare a dispus ca lichidatorul judiciar să returneze în patrimoniul debitoarei sumele plătite cu titlu de salarii, costuri salariate şi servicii avocat.

În  consecinţă, măsurile luate de lichidatorul judiciar sunt în  mod vădit nelegale şi  au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 din legea insolvenţei.

De asemenea, remarcă faptul că  în  actuala fază a lichidării,  pentru debitoare nu mai există decât o singură finalitate, aceea a lichidării şi  radierii, activitatea debitoarei fiind în  totalitate oprită, nemairealizând niciun fel de venituri, nemaideţinând nici măcar bunuri în  proprietate, lichidatorul având obligaţia de a distribui toate sume existente în  conturile de lichidare şi  întocmirea raportului final.

Totodată, măsura luată de lichidatorul judiciar în  sensul că salariile lunii octombrie 2016, impozitele şi  contribuţiile aferente acestora să fie facturate către ** urmând a se solicita aceste costuri din distribuţiile viitoare efectuate către creditori, nu este de natură să acopere nerespectarea dispoziţiilor art. 23 din Legea 85/2006.

Aceasta întrucât, atâta vreme cât se menţionează că  lichidatorul judiciar îşi va recupera aceste costuri la momentul distribuirii, înseamnă că, în  toată această perioadă salariile impozitele şi  contribuţiile persoanelor de specialitate se cumulează şi  urmează a fi preluate de lichidatorul judiciar din patrimoniul debitoarei la momentul distribuirilor.

În  fapt, nu este altceva decât o încercare a lichidatorului judiciar de a deturna atenţia creditorilor de la ceea ce se întâmplă în  procedură, şi  de a preîntâmpina eventuale contestaţii la rapoartele de activitate.

În altă ordine de idei, lichidatorul judiciar menţionează în  cuprinsul Raportului de activitate că va lua măsura de a recupera costurile generate de readucerea în  patrimoniul debitoarei a salariilor / onorariilor plătite în  mod nelegal din distribuirile viitoare efectuate către creditori.

Pentru toate aceste motive, având în  vedere că  lichidatorul judiciar nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale Legii insolvenţei şi  refuză în  continuare să se conformeze dispoziţiilor legale încercând prin diferite tertipuri să achite în  mod nelegal sume în  detrimentul creditorilor înscriși la masa credală,  solicită  obligarea lichidatorului la readucerea in patrimoniul debitoarei a tuturor sumelor cheltuite fără  aprobarea Comitetului creditorilor.

În  drept au fost invocate dispoziţiile  art. 21, art. 23 din Legea 85/2006.

***

Lichidatorul judiciar desemna în cauză, ** a formulat întâmpinare, la data de 20.02.2017, solicitând respingerea acesteia, având în vedere următoarele motive de fapt şi de drept:

În  fapt, ** a formulat contestaţie împotriva Raportului de activitate, solicitând instanţei să dispună anularea măsurii lichidatorului judiciar de menţinere în continuare a unor angajaţi în cadrul debitoarei  anularea măsurii  de emitere a facturii fiscale nr.18/19.10.2016  în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale, respectiv anularea plăţilor în cuantum de 4.999 lei reprezentând salarii, impozit şi contribuţii salariale..

Contestatoarea invocă chestiuni procedurale prevăzute în principal de dispoziţiile art.23 din Legea nr. 85/2006, susţinând că lichidatorul nu a supus aprobării Comitetului creditorilor încheierea contractelor pentru contabil şi operator calculatoare.

Menţionează că a prezentat de mai multe ori situaţia creditorului majoritar, inclusiv în cadrul Comitetului creditorilor, creditoarea respingând de plano toate susţinerile şi propunerile lichidatorului.

Astfel, a învederat **faptul că dată fiind necesitatea continuării procedurii de faliment a **, debitoarei îi incumbă, printre altele, obligaţia legală de a ţine contabilitatea şi de a depune declaraţiile fiscale şi raportările contabile în termenele prevăzute de lege, în acord cu prevederile Legii nr. 82/1991 şi ale reglementărilor secundare în materie, ale Codului Fiscal şi ale altor acte normative aplicabile, atâta timp cât până la finalizarea lichidării activitatea va continua, pentru nevoile acesteia, potrivit Legii nr. 85/2006 şi art 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

 În ceea ce priveşte salariile achitate în octombrie 2016, impozitele şi contribuţiile aferente acestora, au fost facturate către lichidatorul **, conform facturii nr.18/19.10.2016, urmând ca acesta să solicite recuperarea acestor costuri din distribuţiile viitoare efectuate către creditori.

Referitor la deciziile Curţii de Apel Bucureşti, prin care lichidatorul a fost obligat să restituie anumite sume în patrimoniul debitoarei, menţionează că acestea nu cuprind nicio menţiune referitoare la desfiinţarea contractelor de muncă, ci dimpotrivă, că deciziile nu afectează valabilitatea contractelor - susţinerile contestatoarei fiind astfel neîntemeiate.

Nu în ultimul rând, precizează că creditorul majoritar este într-o eroare şi în ceea ce priveşte stadiul procedurii de faliment a ** şi că în patrimoniul băncii se află un bun imobil situat în str. ** şi unele bunuri mobile.

În  ultimii ani procedura a continuat, din motive independente de voinţa lichidatorului

judiciar, respectiv în principal datorită derulării litigiului privind imobilul situat în str. **.

Acest litigiu a fost început în anul 2005 şi a parcurs mai multe cicluri procesuale, inclusiv casări cu trimitere spre rejudecare, declinări de competenţă, conflicte de competenţă şi disjungeri de dosare. O serie de termene au fost acordate în dosar şi datorită numărului mare de părţi din dosar, ceea ce a condus la vicierea procedurii de citare, precum şi datorită precizărilor/modificărilor cererii de chemare în judecată formulate de părţile adverse. Litigiul are la bază cererea de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de mai multe persoane fizice, care au contestat decizia emisă cu privire la notificarea lor şi au solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare prin care ** a devenit proprietara spaţiului.

Aşadar, litigiul priveşte însăşi dreptul de proprietate al **ii asupra bunului imobil.

În primă instanţă, prin Hotărârea nr. **, pronunţată în Dosarul nr. ** (disjuns din dosarul iniţial), Judecătoria ** a respins cererea reclamanţilor privind constarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Împotriva acestei hotărâri a fost formulat recurs, respins, decizia pronunţată fiind atacată din nou cu recurs, ce face obiectul Dos. nr. **, aflat pe rolul Curţii de Apel ** În dosarul iniţial (având ca obiect contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001), judecata a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a cererii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare.

Aceste aspecte sunt cunoscute creditorului majoritar din rapoartele de activitate depuse periodic, unde au fost detaliate toate etapele procesuale.

Menţionează totodată, că lichidatorul a demarat procedura de valorificare a drepturilor

litigioase asupra imobilului situat în ** precum şi a bunurilor mobile aflate în patrimoniul Debitoarei.

Pentru o reală posibilitate de valorificare a acestora, lichidatorul a propus metoda licitaţiei publice, deschise, cu strigare, cu creşterea sau scăderea preţului de pornire, pe măsura acceptării sale de către ofertanţi, preţul de pornire fiind valoarea de piaţă stabilită prin rapoarte de evaluare întocmite conform Standardelor de Evaluare ANEVAR 2014, iar preţul minim constituind valoarea de piaţă în cazul vânzării forţate, stabilită prin aceleaşi rapoarte de evaluare.

 Lichidatorul a avut în vedere şi faptul că întrucât litigiile privind bunul imobil nu sunt încă finalizate, nu se poate realiza vânzarea imobilului situat în **, aflat în proprietatea băncii, ci doar vânzarea drepturilor litigioase asupra acestuia. De aceea, eventualele persoane interesate dobândesc dreptul de proprietate doar asupra bunurilor mobile, iar în ceea ce priveşte bunul imobil, dobândirea dreptului de proprietate depinde de modul în care vor fi soluţionate litigiile cu privire la acesta, motiv pentru care preţul ce s-ar putea obţine în mod realist ar putea fi chiar mai mic decât preţul minim propus.

Creditorul majoritar **nu a fost însă de acord cu această propunere şi a solicitat organizarea a 10 licitaţii publice la fiecare 2 săptămâni, cu preţul de pornire la valoarea de piaţă, iar în cazul în care după organizarea celor 10 licitaţii nu se va reuşi valorificarea la valoarea de piaţă, urmează a fi convocată o nouă adunare. în vederea stabilirii unei noi strategii de valorificare. în acest sens a fost şi Hotărârea Adunării creditorilor din data de **. Până în prezent au fost organizate zece licitaţii la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

Subliniază că lichidatorul nu are niciun interes să prelungească procedura, dimpotrivă, este evident şi prin prisma faptului că din anul 2009 până în prezent, lichidatorul a încasat un onorariu în valoare de 4.833 lei. Singurele onorarii ce ar mai putea fi eventual încasate ar fi din vânzarea unicul activ rămas - imobilul din **, ceea ce duce la concluzia că de fapt lichidatorul are toate motivele să desfăşoare procedura cu celeritate.

În  concluzie, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea măsurilor lichidatorului judiciar.

În  drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ., art.4 alin. (1), art.21 din Legea nr. 85/2006.

***

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator existent în cauză, judecătorul sindic reţine următoarele:

Potrivit art. 21 din legea 85/2006 la fiecare termen de continuare a procedurii  administratorul/lichidatorul judiciar va prezenta judecătorului sindic un raport  cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit  atribuţiile, precum şi o justificarea a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică , oricare dintre creditori , precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administrator.

Creditoarea ** a formulat contestaţie împotriva  Raportului de activitate nr.**2016 publicat în BPI nr.** întocmit de ** - lichidator judiciar al debitoarei **, solicitând anularea măsurii lichidatorului judiciar de menţinere în  continuare a unor angajaţi în  cadrul debitoarei cu nerespectarea prevederilor legale, anularea măsurii  de emitere a facturii fiscale nr.18/19.10.2016  în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale , respectiv anularea plăţilor în cuantum de 4.999 lei reprezentând salarii, impozit şi contribuţii salariale..

Analizând conţinutul raportului judecătorul sindic constată că toate criticile aduse de creditoarea **  sunt neîntemeiate, deoarece, plăţile  reprezentând salarii, impozit şi contribuţii salariale, aferente lunii octombrie 2016, au fost achitate de lichidatorul judiciar ** . Lichidatorul judiciar a procedat în acest fel, tocmai în considerarea deciziilor pronunţate în dosarele invocate de contestatoare.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte legalitatea contractelor de muncă, încheiate de lichidatorul judiciar  cu persoane de specialitate, reprezintă aspecte legate de oportunitatea încheierii şi menţinerii lor, care nu pot fi analizate de instanţă, atribuţiile judecătorului limitându-se la controlul de legalitate şi nu de oportunitate; de altfel nimic nu împiedică menţinerea acestora , atâta timp cât lichidatorul judiciar consideră că serviciile respective sunt absolut necesare în îndeplinirea atribuţiilor lui şi suportă cheltuielile generate de ele, în măsura în care creditorii nu au aprobat încheierea acestora.

Indiferent de punctul de vedere al lichidatorului judiciar exprimat în cauză cu referire la aceste cheltuieli dispoziţiile legale sunt fără echivoc, în sensul că este necesar acordul creditorilor pentru a putea fi achitate din contul de insolvenţă,  în caz contrar acestea urmând a fi suportate de practicianul în insolvenţă; intenţia legiuitorului, prin impunerea acestei aprobări, fiind aceea de a proteja averea falitei.

De altfel, lichidatorul judiciar a supus aprobării Comitetului creditorilor şi Adunării creditorilor din data de 27.02.2015, selecţia persoanelor care să îndeplinească serviciile de contabilitate şi informatică pentru **A precum şi aprobarea remuneraţiei acestora din averea băncii şi încheierii contractelor corespunzătoare, însă **a votat împotriva desemnării unei societăţi care să preia serviciile de contabilitate şi informatică pentru debitoare, iar Comitetul creditorilor a respins propunerea lichidatorului, fără a oferi o soluţie în vederea respectării dispoziţiile legale.

Legea nu îl obligă pe lichidator la mai mult decât conducerea activităţii, deoarece pentru efectuarea oricăror operaţiuni ce compun desfăşurarea în limite curente a activităţii de lichidare, operaţiuni care ţin de conservare active şi administrarea curentă a activităţii, inclusiv contabilitate, lichidatorul este îndreptăţit să primească un suport din cadrul averii debitoarei pentru prestarea activităţilor necesare îndeplinirii obligaţiilor legale ale debitoarei în cursul lichidării; însă tot legea reglementează la art.23 că numirea si nivelul remuneraţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi achitate din averea debitoarei .

Referitor la deciziile Curţii de Apel Bucureşti, invocate de contestatoare, prin care lichidatorul a fost obligat să restituie anumite sume în patrimoniul debitoarei, se reţine  că acestea nu cuprind nicio menţiune referitoare la desfiinţarea contractelor de muncă, ci dimpotrivă, că deciziile nu afectează valabilitatea contractelor - susţinerile contestatoarei fiind astfel neîntemeiate.

Judecătorul sindic constată că,  contestatoarea **S este într-o eroare şi în ceea ce priveşte stadiul procedurii de faliment a **. Astfel, procedura a continuat, din motive independente de voinţa lichidatorului judiciar, respectiv în principal datorită derulării litigiului privind imobilul situat în str**. Acest litigiu a fost început în anul 2005 şi a parcurs mai multe cicluri procesuale, inclusiv casări cu trimitere spre rejudecare, declinări de competenţă, conflicte de competenţă şi disjungeri de dosare. Lichidatorul a demarat procedura de valorificare a drepturilor litigioase asupra imobilului situat în **, iar  creditorul majoritar, adică contestatorul din prezenta cauză,  **, a solicitat organizarea a 10 licitaţii publice la fiecare 2 săptămâni, cu preţul de pornire la valoarea de piaţă, iar în cazul în care după organizarea celor 10 licitaţii nu se va reuşi valorificarea la valoarea de piaţă, urmează a fi convocată o nouă adunare. în vederea stabilirii unei noi strategii de valorificare( în acest sens a fost şi Hotărârea Adunării creditorilor din data de **). Până în prezent au fost organizate zece licitaţii la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

Nu în ultimul rând, judecătorul sindic atrage atenţia  contestatoarei **, care are calitate de creditor majoritar, că are obligaţia să participe plenar şi responsabil la luarea deciziilor, iar în măsura în care nu este de acord cu propunerile lichidatorului judiciar să  vină cu alte soluţii; altfel, prin atitudinea sa expune debitoarea unor sancţiuni ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale (cum ar fi cele privind obligaţiile de ţinere a contabilităţii).

În consecinţă, în raport de aceste considerente, judecătorul sindic va respinge  contestaţia formulată de creditoarea ** ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

  Respinge contestaţia formulată de contestatorul ** în contradictoriu cu debitorul ** şi intimatul ** ca neîntemeiată.

Cu recurs.

Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi  15.05.2017.

PREŞEDINTE GREFIER

Adina Elena Bojincă Sandu Andreea-Teodora

Contract de leasing - necesitatea emiterii facturii fiscale pentru stabilirea exactă a debitului. Stabilirea caracterului cert al creanţei-administrarea de probatorii. Incompatibilitatea administrării probei cu expertiză contabilă cu procedura de deschidere a insolvenţei.

O creanță al cărei cuantum nu poate fi precizat cu certitudine ca fiind superior valorii-prag impusă de Legea nr.85/2014 nu poate întemeia deschiderea procedurii. Creditoarea îşi întemeiază susţinerile pe dispoziţiile contractului de leasing, or necesitatea emiterii facturii fiscale rezultă din chiar contractul clamat de aceasta.

În analiza cererii de deschidere a procedurii speciale simpla constatare a faptului că se impun probe complexe în vederea stabilirii creanței va împiedica deschiderea procedurii. Principiul celerității procedurii de insolvență, coroborat fiind cu principiul siguranței circuitului civil ce presupune ca incertitudinea asupra capacității de plată a unui posibil partener contractual să nu persiste, nu permite creditorului, ce solicită deschiderea procedurii, administrarea unui probatoriu complex.

De asemenea, suma pretinsă în temeiul clauzei penale, deşi, aparent, stabilită corect fiind de către creditoare, în acord cu dispoziţiile legii speciale, nu poate întemeia deschiderea procedurii, pentru că nu poate fi stabilită numai prin simpla verificare a contractului de leasing.

În cadrul acestei proceduri execuţionale colective nu se poate realiza o analiză aprofundată, pentru stabilirea caracterului cert al creanţei invocate de către creditoare fiind necesar a se  administra  probatorii (expertiză contabilă) care sunt incompatibile cu procedura de deschidere a insolvenţei, căci caracterul cert al creanţelor exhibate trebuie să rezulte neîndoielnic din actele prezentate în susţinerea cererii şi să nu necesite verificări care ar conduce la transformarea cererii de insolvenţă într-un litigiu de drept comun pentru determinarea pretenţiilor băneşti reclamate de creditor.

(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 7287/18.11.2016

judecător Nedelea Roxana)

Prin cererea, legal timbrată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII- a Civilă la data de 01.08.2016, sub nr. ** creditoarea ** a formulat în temeiul art. 65 coroborat cu art. 70 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cerere de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei debitoarei ** având în vedere faptul că datorează suma de 421.221,96 lei, precum şi numirea, în calitate de lichidator judiciar, a **.

În motivarea,  în  fapt creditorul a învederat, că între părţi s-au încheiat contractele de leasing financiar nr. 35296/24.12.2010 şi 35337/29.12.2010, în temeiul cărora debitoarea a beneficiat de folosinţa în sistem de leasing financiar a două autovehicule, iar în schimbul folosinţei acestor autovehicule, debitoarea avea obligaţia să achite ratele de leasing, conform planului de eşalonare, obligaţie ce nu a fost respectată de către aceasta, astfel, că datorită nerespectării obligaţiilor de achitare a facturilor emise, a reziliat de plin drept contractele de leasing, pentru a diminua cât mai mult prejudiciul creat societăţii, calculând sumele datorate de către debitoare în contabilitate, în temeiul art. 13 din contractele de leasing financiar încheiate de părţi cât şi a prevederilor art. 10 lit. d, din O.G. 51/1997 republicată, ce instituie următoarea obligaţia a utilizatorului: "să achite tonte sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul si la termenele menţionate în contract.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, , ale O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, şi ale Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare.

Cererea a fost legal timbră cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 ( fila nr. 5).

În susţinere s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoarea ** în calitate de finanțator  şi debitoarea **în calitate de utilizator  s-au încheiat contractele de leasing financiar nr. ** şi **, în temeiul cărora debitoarea a beneficiat de folosinţa în sistem de leasing financiar a două autovehicule, iar în schimbul folosinţei acestor autovehicule, debitoarea avea obligaţia să achite ratele de leasing, conform planului de eşalonare, obligaţie ce nu a fost respectată de către aceasta.

În baza acestor contracte, creditoarea a calculat că debitoarea îi datorează în total suma de 421.221,96 lei compusă din:

a. contractul de leasing financiar înregistrat nr. **

- suma de 87.930,33 lei reprezentând valoarea ratelor de leasing pe care le mai avea de plătit debitoarea până la ajungerea la maturitate a contractului ;

- suma de 12.809  lei reprezintă dobânda , astfel cum este prevăzută în contractul de leasing, calculată la ratele de leasing pe care debitoarea le mai avea de achitat, în temeiul art.13 din condițiile de leasing;

- suma de 35.526,8 lei  reprezintă facturi neachitate;

- suma de 8365,29 lei asigurări achitate de finanțator; 

- suma de 262.664,17 lei reprezintă penalități la facturi neachitate, calculate în conformitate cu prevederile art.10.9.1  din contractul de leasing.

Din debit total s-a procedat la scăderea sumei obținute din vânzarea bunului, obiect al contractului, in valoare de 88.473,41 lei, rezultând un debit final de 318.822,92 lei.

b. contractul de leasing financiar înregistrat nr. **

- suma de 50.311,93 lei reprezentând valoarea ratelor de leasing pe care le mai avea de plătit debitoarea până la ajungerea la maturitate a contractului ;

- suma de 7734,65  lei reprezintă dobânda , astfel cum este prevăzută în contractul de leasing, calculată la ratele de leasing pe care debitoarea le mai avea de achitat, în temeiul art.13 din condițiile de leasing;

- suma de 6967,47 lei  reprezintă facturi neachitate;

- suma de 6597,84 lei asigurări achitate de finanțator; 

- suma de 437,89 lei reprezintă diferenţe de curs valutar;

- suma de 4.098 lei reprezintă penalități la facturi neachitate, calculate în conformitate cu prevederile art.10.9.1  din contractul de leasing.

Din debit total s-a procedat la scăderea sumei obținute din vânzarea bunului, obiect al contractului, in valoare de 35.679,98 lei, rezultând un debit final de 102.399,04 lei.

În ceea ce priveşte condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanţă instanţa consideră că cererea formulată de creditoare este nejustificată.

În cauză, existenţa creanţei reclamate este discutabilă din punct de vedere juridic, astfel că, sumele înscrise în documentele creditoarei nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sensul art. 662 Cod Procedură Civilă și art. 5 pct. 20 din Legea 85/2014.

Astfel, instanța reține că în speță creditoarea a pretins că  bunurile care au făcut obiectul contractelor de leasing financiar nr. 35296/24.12.2010 şi 35337/29.12.2010 încheiate între părți au fost valorificate la data de 14.01.2013 şi 30.01.2013, fără să depună vreun înscris din care să rezulte data la care a fost achitată contravaloarea autoturismelor.  Totodată, instanța reține că în art. 13 din contracte se  stipulează că ”în cazul în care debitul utilizatorului față de finanțator nu este acoperit în totalitate de suma de bani obținută din valorificarea bunului sau bunul nu poate fi valorificat în termen de 15 zile de la data încetării contractului, utilizatorul va plăti întreaga diferență în termen de 5 zile de la emiterea facturii de către finanțator”. Se constată că în speță creditoarea nu a depus la dosar nicio factură fiscală din care să rezulte suma facturată  cu titlu de diferența rămasă de achitat de către debitoare după momentul valorificării bunului, acest calcul fiind efectuat abia la data de 7.07.2016, după aproximativ  3 ani, ceea ce a determinat o majorare considerabilă a penalităților de întârziere, dobânzilor, acestea fiind calculate în raport de întreaga sumă datorată şi  nu în raport de suma rezultată în urma scăderii contravalorii autoturismului. Odată ce părţile au stabilit în mod expres, prin contract semnat şi ştampilat, că în caz de vânzare a bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing pentru o sumă ce nu acoperă întregul debit, finanţatorul are obligaţia de a emite o factură fiscală, lipsa acestui document nu poate fi considerată a fi lipsită de relevanţă.

Creditoarea îşi întemeiază susţinerile pe dispoziţiile contractului de leasing, or necesitatea emiterii facturii fiscale rezultă din chiar contractul clamat de aceasta. Mai mult, prevederile exprese ale art.13 stabilesc şi faptul că debitul ar trebui achitat în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, existând astfel, în lipsa respectivului document, o serie de dubii relative la exigibilitatea creanţei.

 Cum aspectul certitudinii creanţei nu s-a confirmat, instanţa consideră că în cadrul acestei proceduri execuţionale colective nu se poate realiza o analiză aprofundată, constatând în incertitudinea cuantumului debitului, a penalităţilor de întârziere; pentru stabilirea caracterului cert al creanţei invocate de către creditoare sunt necesare administrarea de probatorii (expertiză contabilă) care sunt incompatibile cu procedura de deschidere a insolvenţei, căci caracterul cert al creanţelor exhibate trebuie să rezulte neîndoielnic din actele prezentate în susţinerea cererii şi să nu necesite verificări care ar conduce la transformarea cererii de insolvenţă într-un litigiu de drept comun pentru determinarea pretenţiilor băneşti reclamate de creditor. Prin urmare, in lipsa unei creanţe certe, ca una din condiţiile obligatorii declanşării procedurii Legii nr. 85/2014, cererea introductivă urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 886/15.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. 29047/3/2016 hotărârea instanţei de fond a devenit definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare