Drepturi banesti.Plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat prin hotărârea de guvern, conform negocierilor stabilite prin c.c.m. la nivel de unitate şi salariul încasat efectiv

Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINŢA  Nr...Şedinţa publică de la...Completul compus din...Asupra cauzei de faţă La data de 20.01.2017, reclamanţii DV, PD, SC,MV, în contradictoriu cu pârâtele ... şi ..., au formulat cerere de chemare în judecată, prin care au solicitat să se dispună:

- obligarea acestora la plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat prin hotărârea de guvern, conform negocierilor stabilite prin C.C.M. la nivel de unitate şi salariul încasat efectiv pentru perioada 01.12.2013- 31.12.2016, în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective la care se adaugă dobânda legală,

- obligarea pârâtelor să emită adeverințe în acest sens și să depună declarațiile nominale rectificative la autoritățile fiscale.

- obligarea pârâtelor la plata sporului pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25% din salariul de baza minim brut pe ţară garantat pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.12.2013- 31.12.2016, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală .

- obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

In motivare, au arătat că sunt angajaţii pârâtei, potrivit contractelor individuale de muncă şi actelor adiţionale anexate la prezenta acţiune, deţinând funcţiile de mecanici locomotive, respectiv mecanici ajutor locomotive.

Au arătat că în CCM-urile la Nivel de Unitate aferente perioadei deduse judecăţii s-a prevăzut faptul că salariile de bază se calculează corespunzător fiecărei clase de salarizare potrivit anexei 1 la CCM-uri. Totodată s-a precizat faptul că salariu corespunzător fiecărei clase de ierarhizare se va calcula înmulţind coeficientul de ierarhizare a caselor de salarizare cu salariul brut de baza corespunzător clasei 1 de salarizare care a fost stabilită la 700 lei.Reclamanţii consideră greşită calcularea salariilor în raport de aceasta valoare de 700 lei,întrucât angajatorul nu poate negocia sau stabili salarii de baza sub salariul minim brut garantat pe ţară, stabilit prin hotărâri de guvern, aşa cum prevede art.164 din Codul muncii.Astfel, conform HG nr. 23/2013 din 01.02.2013 salariul corespunzător clasei 1 de salarizare din CCM este de 750 lei , iar din 01.07.2013 este de 800 lei ;potrivit HG nr. 871/ 2013, începând cu 01.07.2015, salariul minim pe economie este de 900 lei ,iar de la 01.12.2015, este de 975 lei şi 1050 lei de la 01.07.2015 , potrivit HG nr. 1091/2014.Faţă de cele arătate, în raport de dispoziţiile art.164 din Codul muncii, acest petit este justificat şi pe cale de consecinţă au solicitat admiterea, în raport şi de dispoz. art. 166 alin. 4 din Codul Muncii ,privind actualizarea acestor drepturi cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se va adăuga dobânda legală.Ca o consecinţă a admiterii primului petit, reclamanţii au solicitat admiterea şi petitului accesoriu privind obligarea pârâtelor la eliberarea adeverinţelor şi depunerea declaraţiilor rectificative la autorităţile fiscale ,conf.art.40 alin. 1 lit.h şi art.40 alin.1 lit.f din Codul muncii.In ceea ce priveşte acordarea sporului pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25%, au arătat că acest spor le-a fost acordat de către angajator până la data de 31.12.2012, ca urmare a obligării unității de către instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile.Astfel, că a intrat în puterea lucrului judecat faptul că sunt îndreptăţiţi a li se acorda acest spor de către angajator. Au precizat faptul că în mod unilateral pârâtele nu u mai acordat acest drept, cu toate că nu s-au modificat în nici un fel condiţiile de muncă, meseria şi felul muncii.In dovedirea acţiunii au depus la dosar în copie: cărţile de indentitate ale reclamanţilor, act adiţional nr.1TR1/92/08.01.2015, act adţional nr.1TR1/5752/41/28.12.2015, cim 1TR2/4852/ 22.11.2016, act adiţional nr.1TR1/5752/131/28.12.2015, nr.1TR1/184/08.02.2015, nr.1TR1/3573/28.06.2015, nr.1TR1/2885/30.06.2015, nr.C.Z.2.1/49/173/20.04.2012, nr. 1TR 1/5752/131/28.12.2015, nr. 1TR1/202/08.01.2015, nr. 1TR1/3224/25.06. 2014, decizia de pensie nr. 336180/04.08.2015, acte adiţionale privind pe reclamanţi, fluturaşi de salariu. Pârâtele au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune motivată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, care stabilește că : "cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune", iar reclamanţii solicită acordarea retroactivă  unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.De asemenea, arată că în situaţia în care va respinge excepţia invocată mai sus, în ceea ce priveşte solicitarea diferenţei de salariu în perioada 01.12.2013-29.01.2014, a înţeles să invoce şi intervenţia prescripţiei de 3 ani de la data când dreptul de a solicita acest drept a devenit scadent, conf.art.268 alin.(1) lit.c) din Codul Muncii raportat la data formulării acţiunii, respectiv 21.12.2016. Pe fond, se solicită respingerea cererii ca nefondată cu următoarea motivare: Pârâta a arătat că reclamanţii au primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective aplicabile şi din contractele individuale de muncă, CFR MARFA SA, acordând fiecărui salariat un salariu de baza minim brut de peste 749 lei, superior salariului de baza minim brut garantat pe ţară solicitat de către reclamanţi pentru perioada 2013-2016.În perioada 2012 – 2014 a fost aplicabil C.C.M. înregistrat sub nr 108/20.04.2012.În anul 2013 clasa de salarizare a fost de 700 lei, salariul fiind acordat şi primit conform grilei de salarizare menționată în C.C.M. fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de regularizare.La art. 99 din nota de subsol din C.C.M. la nivel de unitate se prevede că: "orice referire cuprinsă oriunde în textul prezentului contract cu privire sau în legătură cu drepturile menționate în prezentul capitol, nu sunt aplicabile pe perioada de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă.În raport de aceste prevederi la stabilirea salariului nu au fost aplicate prevederile privind coeficienții de ierarhizare, însă salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare sunt menționate expres în Anexa 1 din C.C.M.În anul 2014, conform acordului nr 94/6.05.2014 încheiat între reprezentanții pârâtelor şi sindicat la clasa I de salarizare s-a prevăzut un salariu de bază brut de 850 lei, aplicând aceeași formulă de calcul, întrucât art 95 din acord reia mențiunile cu privire la coeficienții de ierarhizare, iar pentru anul 2015 s-a încheiat, între aceleași părți acordul 44/2.04.2015 care a prevăzut la clasa I de salarizare un salariu de bază brut în cuantum de 922 lei.

Acordul încheiat în anul 2015 are prevederi similare în sensul că fiecărei clase de salarizare nu se aplică coeficienții de ierarhizare.De asemenea, Acordul nr.110/2.10.2015 (act adițional 6) şi C.C.M. la nivel de unitate nr. 459/23.12.2015 valabil pe perioada 2015–2017 la clasa I de salarizare s-a prevăzut un salariu de bază brut în cuantum de 1050 lei, cu aceleași mențiuni privind modul de calcul legal de aplicarea coeficienților de ierarhizare.

Se arată că potrivit art. 164 Codul muncii "(1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern.(2) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salarul minim brut pe ţară.(3) Angajatorul este obligat să garanteze salariul în plată brut lunar cel pentru egal cu salariul de bază minim brut pe țară".Din același text de lege se susține că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar prin înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-au acordat drepturi salariale reclamantei peste acest nivel pentru perioada 2013- 2016.Neaplicarea coeficienților de ierarhizare pentru clauze din C.C.M. la nivel de unitate sunt conforme cu art. 129 alin 6 din Legea nr.62/2011, care permite părților să renegocieze, în anumite condiții, aceste clauze.

Prin hotărârea de guvern statul stabilește salariul de bază minim şi nu face referire la clasele de salarizare.Fiecare salariat așa cum rezultă din actele adiționale a primit salariul de bază brut conform clasei de salarizare corespunzătoare funcției îndeplinite (fără coeficientul de ierarhizare) la care s-au adăugat sporurile de care a beneficiat.Cu privire la acordarea sporului de 25% pentru condiţii speciale de muncă în baza salariului minim brut garantat pe ţară, de asemenea a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, intrucât pentru perioada dedusă judecăţii reclamanţii au beneficiat printre alte sporuri şi de: sporul pentru condiţii de muncă grea de 15%, sporul pentru condiţii nocive 10% şi sporul pentru condiţii periculoase 15%.In ceea ce priveşte plata sumelor solicitate actualizate cu coeficientul de inflaţie şi dobânda legală pentru aceste drepturi băneşti până la data efectuării plăţii a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, iar sumele care reprezintă drepturi salariale nu sunt purtătoare de dobândă, astfel ca în mod nefondat reclamanţii au solicitat şi dobânda legală, pe lângă actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie.In drept şi-a întemeiat prezenta pe dispoziţiile art.205 -208 Cod proc.civilă.In dovedirea cererii a depus la dosar în copie, procura judiciară a Directorului General al ..., extras din CCM al SNTFM CFR MARFA SA pentru perioada 2012-2014, extras din Acordul nr.94/06.05. 2014, extras din Acordul nr.44/02.04.2015, extras din Acordul nr.110/02 10 2015 ,act adiţional nr.6 la acest Acord, extras din CCM al SNTFM CFR MARFA SA  nr.459/23.12.2015 pentru perioada 2015-2017, actul Ministerului Muncii,Familiei şi Protecţiei Sociale nr.141/DDS/10.03.2011.Ca urmare a abtinerii dnei Smărăndache Mihaela -asistent judiciar, în componenta completului de judecată  a intrat dna Velican Adriana.În ședința din 10.05.2017, reclamanţii, prin apărător, au depus la dosar note de ședință prin care au răspuns la întâmpinarea pârâtelor, solicitând respingerea excepțiilor prescripției invocate de pârâte ca neîntemeiate, au depus adeverinte cu conditii speciale si venitul brut realizat, solicitând termen pentru a depune la dosar practică judiciară şi hotărâri judecătorești prin care reclamantii au primit sporul de 25% pe perioade anterioare.Instanta a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

În temeiul art.248 Cod Procedură Civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâte în întâmpinare, pe care o va respinge cu următoarea motivare:Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă instanța o va respinge ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii, ci dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată  îl constituie drepturi de salariale, cum solicită și reclamanții în cauză.În speță, se solicită plata diferențelor salariale rezultate din modalitatea de stabilire a salariului de bază invocată de reclamanți față de cea folosită de pârâtă iar potrivit art. 155 Codul Muncii ,,salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri” astfel că incidente cu privire la prescripție sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii, în raport de care acțiunea este formulată în termenul de 3 ani, plata salariilor efectuându-se în luna următoare celei în care s-a depus activitatea în muncă. Astfel, pentru luna decembrie 2013, plata drepturilor salariale aferente se realizează în luna ianuarie 2014, dată de la care se calculează termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de lege, actiunea de față fiind promovată înlăuntrul acestui termen.Pentru aceste considerente, instanța constată neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă, în baza dispozițiilor art.268 alin. 1 lit. e, respectiv lit. c din C.Muncii, urmând să le respingă.Pe fondul cauzei, din actele adiționale la contractele individuale de muncă depuse se reține că reclamanții sunt angajați ai societății pârâte, în funcţiile de mecanici locomotive, respectiv mecanici ajutor locomotive, iar în perioada vizată au avut un salariu de bază stabilit conform contractului colectiv de muncă negociat la nivel de unitate, corespunzător clasei de salarizare a fiecăruia, așa cum sunt redate în Anexa 1 la fiecare contract colectiv de muncă negociat în perioada 2013-2016 la nivel de unitate.În perioada respectivă, conform negocierilor dintre partenerii sociali, salariile de bază nu au fost calculate conform formulei stabilite în contractele colective anterioare, prin înmulțirea clasei de salarizare cu salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, așa cum s-a stabilit în contractele colective aplicabile în anii anteriori, ci a fost stabilit prin alocarea unei valori (în lei) fiecărei clase de salarizare, menționate în anexa 1 la contractul colectiv, fără aplicarea unei formule anterior stabilită, conform art. 7 din contractul colectiv de muncă 2015/2017.Conform actelor adiționale depuse la dosar, în perioada decembrie 2013-decembrie 2016, reclamantii DV şi PD s-a stabilit în septembrie 2013 un salariu de bază brut lunar de 1566 lei, la 01.10.2014 - un salariu de bază brut de 1604 lei, în 01.12.2015- un salariu de bază brut de 1701 lei, din 22.11.2016-1701 lei, pentru salariatul SC, din octombrie 2014- un salariu de bază brut de 1271 lei, iar pentru MV - un salariu de bază brut de 1241 lei de la 01.07.2014, deci în cazul ambilor reclamanţi, peste nivelul salariului minim garantat pe tara.În aceeași perioadă, conform Hotărârii Guvernului nr. 23/2013, salariul de bază brut minim garantat a fost de 750 lei în perioada ianuarie - iunie 2013 și de 800 lei în lunile iulie-decembrie 2013; conform Hotărârii Guvernului nr. 871/2013 de 850 lei, respectiv 900 lei pentru aceleași intervale lunare din cursul anului 2014; conform Hotărârii Guvernului  nr. 1091/2014 - de 975 pentru perioada ianuarie-iunie 2015, respectiv 1050 lei pentru perioada iulie 2015-martie 2016 și de 1250 lei de la 01.05.2016 până la 01.02.2017 conform Hotărârii Guvernului nr. 1017/2015.Potrivit art. 164 Codul Muncii, invocat de reclamanti, angajatorul nu poate stabili un salariu de bază mai mic decât salariul de bază minim garantat pe țară, stabilit prin Hotărâre a Guvernului după consultarea sindicatelor și patronatelor.Cele două hotărâri ale Guvernului însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului (bugetarilor sau lucrătorilor din sectorul privat), ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori și care, a fost respectat, reclamanții având salarii de bază stabilite mult peste nivelul minim prevăzut de acestea. Dacă în sectorul de stat salariile de bază se stabilesc prin lege, în sectorul privat, acestea se stabilesc, prin negociere, de partenerii sociali (sindicat și patronat), prin contractele colective de muncă, rezultatul acestor calcule fiind cel vizat de actele normative invocate de reclamanți, care nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.Reclamanții consideră greșit că, la calcularea salariilor de bază brute lunare pârâta ar fi trebuit să stabilească un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare cel puțin egal cu salariul minim garantat stabilit prin hotărâri de guvern, în perioada vizată.Modul de stabilire al acestor salarii,respectiv valoarea acestora însă, așa cum s-a reținut mai sus, a fost stabilită prin contractele colective de muncă negociate la nivel de unitate, atât de sindicat – ca reprezentant la salariaților, cât și de patronat, clauzele referitoare la acestea fiind obligatorii pentru toate părțile, și nu folosește – pentru perioada vizată în speță – modul de calcul pretins de reclamanți și anume coeficient clasă salarizare x salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, ci o valoare fixă înscrisă în Anexa 1 la aceste contracte.Pe de altă parte, pentru reclamanții în cauză au fost stabilite salarii de bază brute peste nivelul celui minim garantat, încă din anul 2012, astfel că dispozițiile legale sus menționate au fost respectate de pârâtă.Conform actelor adiţionale şi statelor de plată rezultă că reclamantii au încasat un salariu de bază brut mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, conform H.G. 871/2013 şi H.G. nr. 1091/2014 şi H.G. 1017/2015.În ce priveşte perioada 2014-2015, se reţine că la data de 06.05.2014 s-a încheiat un acord valabil pentru 60 zile, la data 06.05.2014 s-a încheiat un act adiţional nr. 4 valabil până la data de 31.03.2015, inclusiv, la data de 02.04.2015 s-a încheiat acordul nr. 44 valabil până la 30.09.2015, iar la data de 02.10.2015 s-a încheiat un alt acord valabil până la data de 31.10.2015, prelungit prin actul adiţional nr. 6/2015 până la 31.01.2016, acorduri care cuprind clauze similare cu C.C.M. 2012-2014, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără a exista coeficienţi de ierarhizare sau formule de aplicare.Aceleaşi clauze sunt curpinse şi în C.C.M. la nivel de unitate valabil pe anii 2015-2017.Nici dispoziţiile art.164 alin.2 C. Muncii invocate de reclamanti, nu impun obligaţia ca, în formula de calcul să se pornească de la salariul de bază minim brut pe ţară, ci doar obligaţia ca rezultatul în urma aplicării formulei de calcul să nu fie sub salariul minim brut pe ţară, ori, pârâta a respectat aceste dispoziţii, deoarece salariul reclamanţilor este superior salariului de bază minim brut pe ţară, considerente pentru care instanţa va respinge această cerere, ca fiind neîntemeiată.Referitor la capătul al doilea de cerere, prin care se solicită obligarea pârâtelor la plata sporului pentru condiții speciale de muncă de 25% din salariul de bază minim brut pe țară pentru perioada 01.01.2016-31.12.2016, drepturi actualizate cu indicele de inflație a monedei naționale la data plății, precum și dobânda legală aferentă sumelor rezultate, se rețin și constată următoarele:

Reclamanții au beneficiat de un spor de 25% pentru condiții speciale, calculat la salariul de bază minim brut, în condițiile art. 42 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil în 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008.Dispoziția convențională a produs efecte până la data de 31.12.2010, încetându-și aplicabilitatea urmare a denunțării contractului colectiv de către Confederația Națională a Patronatului Român, așa cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/10.03.2011 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Instanța mai reține că o dispoziție privind acordarea sporului respectiv nu a fost cuprinsă în contractul colectiv aplicabil la nivel de unitate negociat pentru perioada 2015-2017.Potrivit art. 19 alin.1 din acest contract, salariații din CFR Marfă SA beneficiază, în afara salariului de bază, de sporurile prevăzute în anexa 5 la contract.În anexă sunt menționate sporuri  pentru condiții grele de muncă feroviară, pentru condiții de muncă feroviară, pentru condiții vătămătoare (nocive), periculoase, de vechime, pentru ore suplimentare, pentru timpul lucrat în timpul nopții, pentru conducerea simplificată etc., însă nu și pentru condiții speciale.Ca urmare, instanța constată că, neexistând o clauză asumată prin negociere în contractul colectiv aplicabil, la nivel de unitate sau la nivel de ramură, care să introducă pârâtului angajator o obligație la plata sporului pentru condiții speciale salariaților săi, nu există suport legal sau convențional pentru plata acestui spor. Pe de altă parte, reclamanții susțin că, întrucât activitatea prestată în exercitarea funcției deținute (de mecanic/mecanic ajutor locomotivă) a fost încadrată în condiții speciale, ar trebui să beneficieze și de un spor aferent, cu atât mai mult cu cât – pentru perioada anterioară celei vizate în cauza de față – au obținut în instanță dreptul de a primi acest spor, astfel că ” a intrat în puterea lucrului judecat” dreptul de a primi acest spor.Sub acest aspect, instanța reține că obligația de plată a sporului, stabilită prin hotărâre judecătorească, a rezultat ca urmare a constatării de către instanță că angajatorul pârât a nesocotit clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce cuprindea plata acestui spor, contract în vigoare pe perioada analizată. O hotărâre judecătorească are putere de lucru judecat doar pentru perioada analizată, în raport de dispozițiile legale sau convenționale invocate, în vigoare, pentru acea perioadă.De asemenea, instanța mai reține că activitatea în condiții speciale a fost expres reglementată de Legea nr. 226/2006, care însă nu a condiționat o astfel de încadrare și de acordarea unui spor corespunzător. Legea nr. 226/2006, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003, impun angajatorilor parcurgerea unor pași în vederea obținerii avizului din partea comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită potrivit art. 5 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 și creează un beneficiu salariatului la stabilirea drepturilor de asigurări sociale în conformitate cu Legea nr. 226/2010, asumarea acordării unui spor aferent activității rămânând – în lipsa unei reglementări legale exprese - în sarcina partenerilor sociali sau partenerilor contractuali, prin intermediul contractului colectiv, respectiv contractului individual de muncă.

 În condițiile în care în contractul colectiv, indiferent de nivelul său (superior sau inferior), respectiv în contractul individual de muncă, nu a fost inclusă o clauză privind plata unui spor pentru munca în condiții speciale, instanța nu poate constata încălcarea culpabilă de către angajator a dispozițiilor art. 40 alin.2 lit.  f și h din Codul Muncii, invocate de reclamanți și  nici a dispozițiilor art. 40 alin. alin. 2 lit. c Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual de muncă.Faţă de considerentele expuse, instanţa va respinge, ca neîntemeiate, cererile principale, şi, în baza principiului accesorium sequitur principale, va respinge şi cererile accesorii având ca obiect plata sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, precum şi obligarea pârâtelor la eliberarea de adeverințe și depunerea declarațiilor nominale rectificative la autoritățile fiscale, și acordarea cheltuielilor de judecată.Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărărea şi considerentele prezente.

Domenii speta

Spete similare