Contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Munca suplimentară. Durata normală a timpului de lucru. Repaus săptămânal. Statutul polițistului. Timp liber corespunzător. Spor salarial

-Legea nr. 53/2003

-Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008

-Legea nr. 360/2002

-Legea nr. 283/2011

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului. nr. 80/2010

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 83/2014

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013

-Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 101/2014

-Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 4/2015

-Legea nr. 188/1999

Curtea observă că, în prezenta cauză, reclamanţii au solicitat exclusiv acordarea unor sporuri salariale, iar nu acordarea timpului liber corespunzător muncii lucrate peste programul normal.

Or, un astfel de spor salarial este reglementat de lege numai începând cu data de 1.07.2014, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2014, care a modificat şi completat art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 în sensul că „prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).”

Această reglementare s-a menţinut şi pentru anul calendaristic 2015, prin art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014.

(Secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Decizia civilă nr. 2472  din 28 iunie 2016, judecător dr. D.D.-P.)

Prin cererea iniţială de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 13.11.2015 reclamanţii D.L., I.G., D.B., D.A., D.G., E.C., F.C., G.F., G.A., G.V, G.C., H.C., I.C., I.M.G., I.C., I.F., I.M., I.B., I.L., I.N. şi J.L. au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, solicitând plata drepturilor băneşti cuvenite reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate în perioada septembrie 2012 - septembrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 100/24.02.2016, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, pentru perioada 01.09.2012 - 01.10.2012, şi a fost respinsă acţiunea, ca prescrisă, pentru sumele aferente acestei perioade. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii D.L., I.G., D.B., D.A., D.G., E.C., F.C., G.F., G.A., G.V, G.C., H.C., I.C., I.M.G., I.C., I.F., I.M., I.B., I.L., I.N. şi J.L.,  de obligare a pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara  la calculul şi plata drepturilor băneşti constând în contravaloarea orelor suplimentare pentru perioada 01.10.2012 - septembrie 2015. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi, rejudecând fondul, admiterea cererii astfel cum a fost formulată în primă instanţă, respectiv constatarea faptului că reclamanţii în mod real şi efectiv au efectuat muncă peste programul normal şi în consecinţă  obligarea pârâtului I.T.P.F. Timişoara la calculul şi plata drepturilor băneşti cuvenite reprezentând contravaloare ore suplimentare efectiv lucrate în perioada septembrie 2012 - septembrie 2015.

În motivarea cererii reclamanţii recurenţi susţin că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta fiind netemeinică deoarece aceştia, în perioada septembrie 2012 - septembrie 2015 au prestat activitate peste programul normal de muncă prevăzut în art. 39 din Legea nr. 360/2002 - Statutul poliţistului, în zile de sărbători legale şi în zile de sâmbătă şi duminică, efectuând multe ore suplimentare care nu le-au fost compensate cu timp liber corespunzător, şi nici nu le-au fost decontate prin plata contravalorii acestora; apreciază că, raportat la buna organizare a serviciului în ture şi schimburi, nu se poate reţine că efectuarea unor ore muncă peste cele 40 din timpul normal de lucru aferent unei săptămâni nu este muncă suplimentară, iar faptul că s-a susţinut, fără probe concludente, că timpul liber corespunzător aferent muncii suplimentare a fost acordat, căci acest timp liber a fost acordat ca urmare a prevederilor referitoare la timpul minim obligatoriu ce trebuie acordat pentru refacerea capacităţii de muncă, şi nu pentru munca suplimentară prestată.

Invocă prevederile O.M.A.I. nr. 577/2008, potrivit cărora programul de lucru al poliţistului este de regulă de 8 ore pe zi şi 40 ore pe săptămână, cu 2 zile repaus, de regulă sâmbăta şi duminica, iar orele de serviciu prestate peste aceste limnite se consideră ore suplimentare şi se plătesc sau se compensează cu timp liber corespunzător; faţă de împrejurarea relatată, în lipsa unei compensări cu zile libere în următoarele 60 de zile aferente şi proporţional cu munca suplimentară efectuată, reclamanţii recurenţi apreciază că le-au fost încălcate drepturile cuvenite pentru activitatea prestată, nesocotindu-se în acest mod şi principiile fundamentale ale dreptului muncii.

Solicită instanţei de control judiciar să constate că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că nu sunt îndreptăţiţi la acordarea drepturilor pentru munca suplimentară efectuată fiindcă există o programare şi un pontaj, care în speţă nu le-au fost comunicate, s-a efectuat activitate peste programul normal de muncă, astfel după cum rezultă din pontaje, s-a desfășurat activitate inclusiv în zilele de repaos săptămânal, iar activitatea prestată peste programul normal de muncă nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, nu au fost acordate alte beneficii pentru munca suplimentară sub formă de majorări, sporuri sau compensaţii, care să fie prevăzute expres a se acorda pentru activitatea suplimentară.

În drept invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 şi urm. noul Cod de procedură civilă, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul intimat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a formulat întâmpinare la recursul reclamanţilor, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu prevederile art. 488 din noul Cod de procedură civilă,  Curtea reţine următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea reţine că reclamanţii – poliţişti în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara la plata drepturilor băneşti cuvenite reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate în perioada septembrie 2012 - septembrie 2015.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că:

- sunt încadraţi în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în calitate de poliţişti, iar în perioada cuprinsă între septembrie 2012 - septembrie 2015 au prestat activitate peste programul normal de muncă, în zile de sărbători legale şi în zile de sâmbătă şi duminică, efectuând multe ore suplimentare care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător şi nici nu au fost decontate prin plata contravalorii acestora.

- orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se impune a fi plătite cu un spor suplimentar de 100% din salariul de bază în situaţia în care nu se acordă timp liber corespunzător.

- potrivit art. 120, 122 şi 123 din Codul muncii, sunt îndreptăţiţi la plata orelor suplimentare.

- stabilirea şi plata orelor suplimentare cade în sarcina conducătorului instituţiei, respectiv inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara. Această structură a preluat drepturile şi obligaţiile Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (4) din legea nr. 265/2010 pentru modificarea O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

- munca suplimentară a fost efectuată conform organizării activităţii prin planificarea şi aprobarea de către şefii ierarhici a turelor. Munca suplimentară a fost efectuată în baza unor dispoziţii scrise ale şefului ierarhic conform programărilor pe ture întocmite de către şefii ierarhici.

- În atare situaţie, sunt îndreptăţiţi la plata orelor suplimentare lucrate şi apreciază că refuzul pârâtului de a acorda respectivele drepturi este nejustificat.

Instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 1.09.2012 – 1.10.2012, şi a respins acţiunea, ca prescrisă, pentru sumele aferente acestei perioade.

Totodată, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea pentru perioada ulterioară datei de 1.10.2012, reţinând că pentru perioada indicată de reclamanţi – ultimii trei ani anterior cererii de chemare în judecată – şi până la 01.07.2014 (data intrării în vigoare a OUG 37/2014 – care prevede că lucrătorii care au acumulat ore suplimentare, în cazul imposibilităţii compensării cu timp liber, la cerere, beneficiază de compensarea acestora cu majorarea cu un procent de 75% a salariului de bază) acordarea vreunui spor sau plăţi compensatorii nu are nici un fundament legal, deoarece textele legale incidente care reglementau în timp problema muncii prestate în zile nelucrătoare [anul 2011- art.9 din Legea 285/2010, anul 2012- art. II, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, anul 2013 - art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84 din 12 decembrie 2012, anul 2014 - art. 9 alin.(l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice] prevăd numai compensarea cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, potrivit evidenţelor contabile ale pârâtului I.T.P.F. Timişoara, comunicate sub adresa nr. 2360853/04.12.2015 (fila 80 dosar Tribunalul Caraş-Severin), instituţia pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia legală de a compensa cu timp liber corespunzător lipsa repausului legal de care trebuiau să beneficieze membrii de sindicat reprezentaţi de reclamant.

În recurs, reclamanţii nu au criticat decât soluţia de respingere ca nefondată a acţiunii, astfel încât Curtea constată că este învestită exclusiv cu soluţia de respingere a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 1.10.2012, devenind definitivă soluţia referitoare la admiterea excepţiei prescripţiei acţiunii pentru perioada 1.09.2012 – 1.10.2012.

Cu privire la dispoziţiile legale referitoare la acordarea de sporuri salariale pentru munca suplimentară şi pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, Curtea constată în primul rând că aceasta a avut în fiecare an calendaristic reglementări diferite, impunându-se expunerea acestora.

Cu titlu general, Curtea reţine că art. 18 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevede următoarele:

„(1) Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

 (2) Plata muncii prestate peste durata normală a timpului de lucru se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

 (3) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

 (4) Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora sau prin cumul de funcţii”.

În preambulul Ordinului M.A.I. nr. 4/2015 se face trimitere la dispoziţiile ale art. 122, 137, 139, 141 şi 142 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată

Curtea reţine că Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. nr. 345 din 18 mai 2011.

Art. 122 Codul muncii prevede următoarele:

„(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

 (2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

 (3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni”.

Conform art. 123 alin. (1) Codul muncii, „în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”.

Art. 137 Codul muncii – astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 97/2015 – prevede următoarele:

„(1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

 (3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

 (4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

 (5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2)”.

Art. 137 alin. (1) Codul muncii – anterior modificării operate prin Legea nr. 97/2015 – prevedea că „repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica”.

Conform art. 139 alin. (1) din Codul muncii – astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 147/2012 – „zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

 - 1 şi 2 ianuarie;

 - prima şi a doua zi de Paşti;

 - 1 mai;

 - prima şi a doua zi de Rusalii;

 - Adormirea Maicii Domnului;

 - 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

 - 1 decembrie;

 - prima şi a doua zi de Crăciun;

 - două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora”, iar potrivit art. 141 din Codul muncii, „prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.”

Art. 142 Codul muncii prevede următoarele:

„(1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

 (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”.

Reglementările din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi din Ordinul Ministerului Internelor si Reformei Administrative nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal

Conform art. 39 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului:

 (1) „Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.

 (2) Programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

 (3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânale ce se cuvin poliţistului poate fi amânată, în mod excepţional, cel mult de două ori într-o lună”.

Art. 44 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prevede următoarele:

„(1) Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu.

 (2) Poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii.

 (3) În situaţii de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi liniştii publice ori alte asemenea evenimente poliţistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliţie din care face parte.

 (4) La instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi de război poliţistul va acţiona conform legii.

 (5) În cazul producerii vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4) poliţistul care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Ministerului Administraţiei şi Internelor, informând superiorii săi despre aceasta”.

Având în vedere prevederile art. 39 şi 44 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Ministerul Internelor si Reformei Administrative a emis Ordinul nr. 577 din 8 august 2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 618 din 22 august 2008.

Art. 2 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008 are următorul conţinut:

 (1) „Durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica.

 (2) Acordarea zilelor de odihnă săptămânală ce se cuvin poliţistului, în zile consecutive, poate fi amânată, în mod excepţional, numai dacă interesele serviciului o impun, cel mult de două ori într-o lună, fără a depăşi 30 de zile de la data la care persoana a fost la program.

 (3) Durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pentru o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână”.

Totodată, conform art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, „orele de serviciu prestate de poliţist peste durata prevăzută la art. 2 alin. (1) se consideră ore suplimentare şi se plătesc sau se compensează cu timp liber corespunzător, conform dispoziţiilor legale privind salarizarea poliţiştilor”.

Pentru anul 2012, salarizarea bugetarilor – deci şi a reclamanţilor – a fost reglementată prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Curtea reţine că Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010.

Astfel, prin Legea nr. 283/2011, după articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, care devine articolul I, a fost introdus un nou articol în cuprinsul acestei ordonanţe, respectiv articolul II.

Conform art. 7 alin. (1) din art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 – astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 283/2011 – se prevede că „în anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Pentru anul 2013, salarizarea bugetarilor – deci şi a reclamanţilor – a fost reglementată prin O.U.G. nr. 84/2012, iar conform art. 2 din acest act normativ, „prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013”. Din această reglementare rezultă că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 – astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 283/2011 sunt aplicabile şi în anul 2013, rezultând că şi în acest an munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Pentru perioada 1.01.2014-30.06.2014, salarizarea bugetarilor – deci şi a reclamanţilor – a fost reglementată prin O.U.G. nr. 103/2013. Conform art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Din prevederile menţionate reiese faptul că pentru perioada 2011-30.06.2014 poliţiştii beneficiază numai de timp liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nefiind îndreptăţiţi la plata vreunui spor.

Această situaţie s-a modificat începând cu data de 1.07.2014, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a modificat cadrul legislativ, în sensul că legiuitorul a stabilit, în anumite condiţii exprese şi cumulative, posibilitatea acordării unui spor.

Astfel, alineatul (5) al articolului 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: "Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4)."

În această privinţă, Curtea subliniază că, în calitate de funcţionari publici, salarizarea reclamanţilor este reglementată exclusiv prin lege şi toate drepturile salariale sunt acordate şi recunoscute de instanţa judecătorească exclusiv în temeiul dispoziţiilor legale.

Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 101/2014:

În aplicarea acestor dispoziţii a fost emis Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 101/2014 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 489 din 1 iulie 2014.

Art. 3 din Ordinul M.A.I. nr. 101/2014 prevede următoarele:

„(1) Personalul M.A.I. care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează beneficiază de o majorare de 75% din solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare, dacă timpul astfel lucrat nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

 (2) Compensarea cu timp liber corespunzător se efectuează prin acordarea aceluiaşi număr de ore libere cu numărul de ore lucrate, astfel:

a) în condiţiile art. 122 şi 137 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal; sau

 b) în condiţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

(3) Majorarea se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, prin raportarea soldei lunare/salariului de bază prevăzute/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009 la durata programului normal de lucru din luna în care s-au desfăşurat activităţile.

(4) Dacă activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, în condiţiile alin. (2), majorarea se plăteşte prin adăugarea sumei rezultate potrivit alin. (3), după caz:

a) la drepturile salariale cuvenite în luna în care se efectuează plata, pentru activitatea care se desfăşoară în ture sau schimburi;

b) la drepturile salariale cuvenite în luna în care se efectuează plata şi la drepturile salariale corespunzătoare activităţii desfăşurate în zilele respective peste durata normală a timpului de muncă, indiferent de modul de organizare a programului de lucru”.

Conform art. 4 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 101/2014, „majorarea se acordă personalului M.A.I. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

 a) există o programare în ture sau schimburi a activităţii şi/sau există ordinul/dispoziţia şefului de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris/scrisă sau verbal/verbală, dar consemnat/consemnată ulterior în scris, emis/emisă conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi;

 b) activitatea s-a desfăşurat în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează;

 c) activitatea desfăşurată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform art. 3 alin. (2);

 d) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri sau compensaţii ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru activităţile desfăşurate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează;

 e) se încadrează în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ordonatorilor de credite”.

Pentru anul 2015, salarizarea bugetarilor – deci şi a reclamanţilor – a fost reglementată prin O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, iar conform art. 8 alin. (1) din acest act normativ, „în anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”. Din această reglementare rezultă că şi în acest an munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Totodată, conform art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, „prevederile art. 13 alin. (5) - (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2015”.

Curtea reaminteşte că art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 – astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 37/2014 – prevede că „prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).”, iar conform art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Din dispoziţiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, Curtea constată că se menţine şi în anul 2015 excepţia de la regula compensării exclusive cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare, în sensul că „în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4)” al art. 13 din O.U.G. nr. 103/2013, respectiv 75% din solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.

Totodată, pentru anul 2015 a fost emis şi Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 4 din 23 ianuarie 2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2015.

Conform art. 1 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 4/2015, „prezentul ordin reglementează condiţiile de acordare, în anul 2015, a majorării salariale prevăzute de art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare majorare, pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare M.A.I.”

Art. 3 din Ordinul M.A.I. nr. 4/2015 are următorul conţinut:

„(1) Majorarea se acordă pentru personalul care desfăşoară activităţi:

a) în zilele de sâmbătă, duminică, precum şi în zilele de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, denumite în continuare zile de sărbători legale, în cadrul duratei normale a timpului de muncă;

b) în zilele de sâmbătă, duminică, precum şi în zilele de sărbători legale, peste durata normală a timpului de muncă.

 (2) Majorarea se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre solda lunară/salariul de bază prevăzut(ă) de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009 şi durata normală a timpului de muncă din luna în care s-au desfăşurat activităţile.

 (3) Pentru activitatea care se desfăşoară în cadrul timpului normal de lucru, inclusiv în ture sau schimburi, în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale, în cadrul duratei normale a timpului de lucru, majorarea calculată potrivit alin. (2) se plăteşte prin adăugare la drepturile salariale cuvenite în luna în care se efectuează plata.

 (4) Pentru activitatea desfăşurată peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică, precum şi în zilele de sărbători legale, indiferent de modul de organizare a programului de lucru, majorarea calculată potrivit alin. (2) se plăteşte prin adăugare, după caz:

a) la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 122 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă pentru munca efectuată în zilele de sâmbătă şi/sau duminică peste durata normală a timpului de lucru a fost acordat timp liber corespunzător;

b) la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 122 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la drepturile salariale corespunzătoare activităţii desfăşurate în zilele de sâmbătă şi/sau duminică peste durata normală a timpului de lucru, dacă pentru munca astfel prestată nu a fost acordat timp liber corespunzător;

c) la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 142 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă pentru munca efectuată în zilele de sărbători legale peste durata normală a timpului de lucru a fost acordat timp liber corespunzător;

d) la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 142 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la drepturile salariale corespunzătoare activităţii în zilele de sărbători legale peste durata normală a timpului de lucru, dacă pentru munca astfel prestată nu a fost acordat timp liber corespunzător”.

Cu privire la noţiunea de timp liber corespunzător, art. 4 din Ordinul M.A.I. nr. 4/2015 prevede că „timpul liber corespunzător se acordă pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale peste durata normală a timpului de lucru şi presupune că pentru numărul de ore lucrate se acordă acelaşi număr de ore libere plătite”.

Art. 5 din Ordinul M.A.I. nr. 4/2015 are următorul conţinut:

„(1) Pentru acordarea majorării, întregul personal din cadrul unităţii se nominalizează în ordin/dispoziţie de personal întocmit(ă) în acest scop de structura de resurse umane.

 (2) Majorarea se acordă personalului M.A.I. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

 a) există o programare în ture, schimburi sau altă formă de organizare a programului normal de lucru şi/sau există ordinul/dispoziţia şefului, de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris(ă) sau verbal(ă), dar consemnat(ă) ulterior în scris, emis(ă) conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi;

 b) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri sau compensaţii ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru activităţile desfăşurate în zilele de repaus săptămânal şi/sau în zilele de sărbători legale;

 c) se încadrează în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ordonatorilor de credite”.

În ceea ce priveşte salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, Curtea constată că, potrivit art. 162 alin. (3) [fostul art. 157 alin. (2)] din Codul muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative”.

În plus, în privinţa salarizării funcţionarilor publici, Curtea reţine că, potrivit, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, „funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii”, iar alineatul al treilea din art. 31 stabileşte, de asemenea, „salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”.

În privinţa salarizării poliţiştilor, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, „funcţiile şi modul de salarizare ale poliţiştilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Raportat la dispoziţiile art. 162 alin. (3) (fostul art. 157 alin. 2) din Codul muncii, ale art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, şi la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Curtea reţine că în materia salarizării funcţionarilor publici nu sunt incidente dispoziţiile din Codul muncii, ci reglementările speciale aplicabile poliţiştilor şi funcţionarilor publici, Codul muncii fiind aplicabil numai în subsidiar, în măsura în care nu există reglementări contrare în legislaţia specială a salarizării poliţiştilor şi personalului bugetar.

Examinând situaţia din speţă în raport cu dispoziţiile legale, Curtea subliniază că se impune a se face distincţie între drepturile salariale aferente muncii lucrate peste programul normal de lucru, pe de o parte, şi – pe de altă parte – celelalte drepturi (extra-salariale) cuvenite pentru prestarea muncii suplimentare, între care şi acordarea unor zile sau ore libere corespunzătoare acestei perioade.

Astfel, timpul maxim de lucru şi modul de acordarea a zilelor libere sunt reglementate prin Codul muncii – ca lege generală în materia raporturilor de muncă – şi prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Pe de altă parte, salarizarea poliţistului – inclusiv modul de plată a orelor de muncă suplimentară sau pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale – este reglementată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi prin dispoziţiile speciale edictate pentru fiecare an calendaristic în materia salarizării personalului bugetar (pentru anul 2012 – prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013 – prin O.U.G. nr. 84/2012, pentru anul 2014 – prin O.U.G. nr. 103/2013 şi prin O.U.G. nr. 37/2014, iar pentru anul 2015 – prin O.U.G. nr. 83/2014.

Curtea observă că, în prezenta cauză, reclamanţii au solicitat exclusiv acordarea unor sporuri salariale, iar nu acordarea timpului liber corespunzător muncii lucrate peste programul normal.

Or, un astfel de spor salarial este reglementat de lege numai începând cu data de 1.07.2014, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2014, care a modificat şi completat art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 în sensul că „prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4)."

Această reglementare s-a menţinut şi pentru anul calendaristic 2015, prin art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014.

Prin urmare, în raport cu solicitarea reclamanţilor – de acordare a sporului salarial pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru” şi pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează” – Curtea reţine că această cerere este neîntemeiată pentru perioada 1.01.2012-30.06.2014, perioadă în care legea nu prevedea acordarea unui spor salarial în aceste situaţii, ci numai compensarea cu timp liber corespunzător, după cum rezultă din:

- art. 7 alin. (1) din art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 – astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 283/2011, pentru anul 2012;

- art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, pentru anul 2013;

- art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, pentru perioada 1.01.2014-30.06.2014.

În ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 1.07.2014, Curtea urmează să examineze temeinicia cererii reclamanţilor în conformitate cu art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 – astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 37/2014.

Curtea observă că art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 (astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 37/2014) se raportează la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, conform cărora „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

O reglementare similară pentru anul 2015 este cuprinsă şi în art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, text conform căruia „în anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Curtea observă că atât art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, cât şi art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 interzic acordarea de compensări salariale atât pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru”, cât şi pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”

De asemenea, Curtea observă că excepţia de la această regulă a interzicerii compensărilor salariale – excepţie instituită prin art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 şi prelungită în anul 2015 prin art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014 – se referă exclusiv la acordarea sporului salarial „în situaţia în care activitatea desfăşurată de … poliţiştii, … şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”, acordarea sporului fiind condiţionată de cerinţa că această activitate „nu se poate compensa cu timp liber corespunzător…”.

Prin urmare, Curtea constată – după cum a susţinut, în mod întemeiat, şi autoritatea pârâtă – că acest spor salarial nu se acordă pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru”, ci numai pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”, întrucât numai în această ultimă ipoteză este prevăzută excepţia de la regula interzicerii compensărilor salariale – excepţie instituită prin art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 şi prelungită în anul 2015 prin art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014.

În consecinţă, Curtea reţine că reclamanţii nu au dreptul la sporul salarial reglementat art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 103/2013 şi de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014 pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru”.

În al doilea rând, cu privire la condiţiile de acordare a sporului de 75% din solda lunară/salariul de bază pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”, Curtea observă că aceasta este condiţionată de imposibilitatea acordării timpului liber corespunzător perioadei lucrate.

În speţă, Curtea reţine că părţile au poziţii divergente în ceea ce priveşte acordarea timpului liber corespunzător.

Astfel reclamanţii susţin că timpul liber a fost acordat ca urmare a prevederilor referitoare la timpul minim obligatoriu ce trebuie acordat pentru refacerea capacităţii de muncă, iar nu pentru munca suplimentară.

La rândul său, autoritatea pârâtă a susţinut că – în condiţiile în care reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în ture, acoperind şi perioade de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează – acestora li s-a acordat timpul liber corespunzător ca urmare a organizării unor ture de 12 ore – cu pauză de 24 de ore, de 24 de ore – cu pauză de 48 de ore şi, respectiv de 24 de ore – cu pauză de 72 ore.

În această privinţă, Curtea observă că, potrivit art. 112 alin. (1) Codul muncii, „pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”, iar conform art. 114 alin. (1) din Codul muncii, „durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare”, art. 114 alin. (2) prevăzând că „prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână”.

Reglementări similare sunt cuprinse şi în art. 2 alin. (1) din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, conform căruia „durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica”, precum şi în art. 2 alin. (3) din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, conform căruia „durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pentru o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână”.

Totodată, conform art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, „orele de serviciu prestate de poliţist peste durata prevăzută la art. 2 alin. (1) se consideră ore suplimentare şi se plătesc sau se compensează cu timp liber corespunzător, conform dispoziţiilor legale privind salarizarea poliţiştilor”.

Astfel fiind, Curtea reţine că orele de serviciu prestate de poliţist peste durata de 8 ore pe zi – respectiv 40 de ore pe săptămână – se consideră ore suplimentare în sensul art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008 şi al art. 120 alin. (1) Codul muncii, conform căruia ”munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară”.

În ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor ce şi-au desfăşurat activitatea în ture, acoperind şi perioade de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, Curtea observă că acestora li s-a acordat timpul liber corespunzător ca urmare a organizării unor ture de 12 ore – cu pauză de 24 de ore, a unor ture de 24 de ore – cu pauză de 48 de ore şi, respectiv, a unor ture de 24 de ore – cu pauză de 72 ore.

Curtea constată că, deşi reclamanţii au susţinut că nu li s-a adus la cunoştinţă pontajul şi evidenţa orelor suplimentare efectuate de fiecare din reclamanţi în perioada în litigiu, Curtea observă că reclamanţii au depus raporturi la autoritatea pârâtă, prin care au solicitat acordarea timpului liber corespunzător, indicând fiecare numărul de ore suplimentare efectuate (filele 73-124 dosar Tribunalul Caraş-Severin), rezultând că reclamanţii au avut posibilitatea de a-şi stabili numărul de ore lucrate în perioada de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Curtea mai reţine că reclamanţii – cunoscând numărul de ore lucrate în perioada de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează – contestă legalitatea acordării orelor libere corespunzătoare în perioada dintre turele de serviciu, susţinând că ar trebui acordat un timp liber suplimentar faţă de perioadele dintre ture.

Raportat la această cerere, Curtea constată inutilitatea depunerii pontajelor reclamanţilor la dosar, părţile având numai opinii diferite cu privire la modul de calcul şi acordare a timpului liber corespunzător, iar nu cu privire la numărul de ore lucrate în perioada de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează

Cu titlul preliminar, Curtea consideră că nu se poate reţine caracterul nelegal al organizării unui program în ture sau schimburi, raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, conform cărora „în unităţile în care programul de lucru nu poate fi desfăşurat în intervalul de timp prevăzut la alin. (1) – respectiv în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08,00 - 16,00 –, acesta este organizat, prin dispoziţia şefilor structurilor respective, cu consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor şi a altor asociaţii profesionale legal constituite, precum şi a sindicatelor reprezentative, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare”.

De asemenea, compensarea cu timp liber corespunzător este posibilă în următoarele 60 de zile lucrătoare de la data efectuării, astfel încât nu prezintă relevanţă faptul depăşirii duratei programului de lucru al poliţistului de 40 de ore pe săptămână în cazul unor ture de 12 ore cu pauză de 24 ore pentru un interval de o săptămână, astfel cum se susţine de către reclamanţi.

Este adevărat că în cazul unor ture de 12 ore lucrătoare, cu pauză de 24 ore s-ar ajunge la un număr de 48 ore lucrătoare în primele 7 zile de program (faţă de 40 ore pe săptămână, cum este programul normal), dar acest decalaj faţă de norma de 40 ore / săptămână se reduce în următoarea săptămână la 84 ore în două săptămâni – rezultând o diferenţă în plus de 4 ore la 14 zile.

Este adevărat că, raportat la această ipoteză (a unor ture de 12 ore lucrătoare, cu pauză de 24 ore), se impune acordarea unui timp liber suplimentar sau a sporului salarial corespunzător orelor lucrate şi necompensate cu timp liber, însă trebuie observat că art. 122 alin. (1) Codul muncii prevede că „munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia”, în acelaşi sens fiind edictat şi art. 16 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, conform căruia „orele efectuate în scopul asigurării serviciului de permanenţă se compensează prin acordarea de timp liber corespunzător, în zilele imediat următoare, iar când nu este posibil, şeful unităţii, pe baza unei planificări, acordă zilele de recuperare în următoarele 60 de zile lucrătoare”. Prin urmare, autoritatea pârâtă angajatoare are posibilitatea acordării timpului liber compensator într-un interval de 60 zile lucrătoare, neavând relevanţă munca suplimentară ce nu a fost compensată în următoarea sau următoarele săptămâni ulterioare prestării ei.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia timpul liber a fost acordat de autoritatea pârâtă ca urmare a prevederilor referitoare la timpul minim obligatoriu ce trebuie acordat pentru refacerea capacităţii de muncă, iar nu pentru munca suplimentară, Curtea observă că legea reglementează timpul de lucru zilnic, respectiv săptămânal, precum şi modalitatea de acordare a timpului liber corespunzător muncii suplimentare, fără a face o distincţie între un timp minim obligatoriu ce trebuie acordat pentru refacerea capacităţii de muncă şi un timp suplimentar de repaus pentru munca suplimentară. În măsura în care sunt respectate reglementările referitoare la acordarea timpului liber corespunzător timpului de muncă suplimentară, rezultă că s-au respectat dispoziţiile legale referitoare la acordarea unei perioade de timp pentru refacerea capacităţii de muncă, neexistând reglementări în sensul unul cumul al acestor două categorii de timp liber.

De altfel, Curtea observă că în speţă nu s-a invocat depăşirea limitei maxime a duratei de lucru, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (3) din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, text conform căruia „durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pentru o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână”, reglementare care este în acord cu dispoziţiile art. 114 Codul muncii. De altfel, art. 121 alin. (2) Codul muncii interzice în mod expres prestarea muncii suplimentare peste limita prevăzută de art. 114 Codul muncii.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reţine că în speţă nu s-a făcut dovada că programul de lucru în ture organizat de autoritatea pârâtă pentru reclamanţi a determinat prestarea de către aceştia a unor activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează – activităţi care să nu fi fost compensate cu acordarea de timp liber corespunzător în sensul art. 4 din Ordinul M.A.I. nr. 4/2015, care prevede că „timpul liber corespunzător se acordă pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale peste durata normală a timpului de lucru şi presupune că pentru numărul de ore lucrate se acordă acelaşi număr de ore libere plătite”.

Raportat la cele expus anterior, Curtea nu poate să ia în considerare acordarea unor drepturi salariale reclamanţilor decât în condiţiile legii, iar dispoziţiile Legii nr. 284/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 283/2011) – pentru anul 2012, ale O.U.G. nr. 84/2012 – pentru anul 2013, dispoziţiile O.U.G. nr. 103/2013 – pentru perioada 1.01-2014-30.06.2014, precum şi ale art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 – pentru anul 2015 nu permit acordarea sporurilor respective reclamanţilor, în condiţiile în care în acest interval de timp era posibilă exclusiv compensarea prin timp liber a orelor de lucru prestate suplimentar în intervalele invocate de reclamanţi.

În ceea ce priveşte interpretarea conform căreia pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal (sâmbătă şi duminică, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează) ar trebui să se acorde repaus săptămânal, dar şi o compensare cu timp liber suplimentară sau un spor de 75%, Curtea observă că aceasta pleacă de la premisa că pentru munca prestată în aceste zile se acordă un spor de 100%, astfel cum prevede Codul muncii. Curtea a arătat anterior că dispoziţiile Codului muncii nu sunt incidente decât în mod subsidiar în cazul salarizării personalului bugetar, după cum prevede chiar art. 162 alin. (3) din Codul muncii, respectiv art. 31 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici – în cazul funcţionarilor publici.

Prin urmare, atâta vreme cât s-a acordat timp liber în restul zilelor lucrătoare pentru munca prestată în zilele repausul săptămânal (sâmbătă şi duminică, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează), Curtea reţine că au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la acordarea sporului salarial în litigiu.

În consecinţă, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, recursul declarat de reclamanţii recurenţi împotriva sentinţei civile nr. 102/24.02.2016 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 3217/115/2015 urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC.

Domenii speta

Spete similare