Decizia de revocare din funcţia de conducere este o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în lipsa acordului salariatului.

Decizia de revocare din funcţia de conducere este o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în lipsa acordului salariatului. Imposibilitatea angajatorului CNADNR de a revoca din funcţia de conducere pe angajatul său care exercită această funcţie în temeiul unui act adiţional la contractul individual de muncă, printr-o decizie  de schimbare (revocare) din funcţia de conducere  şi încadrare într-o funcţie de execuţie fără a încheia act adiţional în acest sens.

Deliberând asupra apelului declarat constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. xxx6/62/2016, data de 27.07.2016, reclamantul SINDICATUL A., pentru membrul de sindicat B., a chemat în judecată pârâtul angajator Compania Naţionala de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR S.A.) prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze Decizia nr. x50/05.07.2016, ca nelegală şi netemeinică, să se dispună repunerea în situaţia anterioară şi plata despăgubirilor constând în plata drepturilor salariale indexate şi reactualizate de care este lipsit salariatul, respectiv indemnizaţia de conducere de 30% aplicată la salariul de bază de la data de 06.07.2016, până la repunerea în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtei la pata prejudiciului cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de informare în condiţiile art. 19 din Codul muncii.

Intimata a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii.

 Prin sentinţa civilă nr. 36/MAS/2017, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia I Civilă, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul A., prin reprezentat legal, în numele  de membrului de sindicat – B. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri B. (fosta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.), prin reprezentat legal şi, în consecinţă:

Anularea Deciziei nr. x50 din 05.07.2016 emisă de pârâtă.

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. x50 din 05.07.2016.

Obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, constând în plata drepturilor salariale indexate şi reactualizate, de care a fost lipsit salariatul membru de sindicat reprezentat în cauză, respectiv indemnizaţia de conducere de 30%, aplicată la salariul de bază, pe perioada 06.07.2016 şi până la data repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

În considerentele soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut următoarele:

 B., în numele căreia reclamantul Sindicatul A. a promovat prezenta contestaţie, a fost angajată de societatea pârâtă în funcţia de şef compartiment SSM cu un salariu de bază lunar brut în sumă de 3.200 lei, la care se adaugă indemnizaţia de conducere de 30%. începând cu data de 05.08.2015. În acest sens a fost încheiat actul adiţional nr. x31 la contractul individual de muncă nr. x83/1997 (f. 16 - 17). Prin actul adiţional nr. x31/01.08.2015 s-au modificat elementele constitutive ale salariului, fiind menţionată şi îndemnizaţia de conducere de 30% (f. 77).

Prin Decizia nr. x50/05.07.2016 emisă de Directorul Adjunct al DRDP B., reclamanta a fost trecută în funcţia de inginer în cadrul Compartimentului Calitate şi Mediu al DRDP B., ca urmare a desfiinţării postului. S-a menţionat în motivarea deciziei aprobarea noii structuri organizatorice prin Hotărârea Consiliului de Administraţie a CNADNR SA nr. 6/05.05.2016 şi Hotărârea Adunării Generale extraordinare a Acţionarilor CNADNR S.A. nr. 5/05.05.2016 prin care s-a aprobat noua structură organizatorică (f. 15).

În conţinutul aceleiaşi decizii ce face obiectul prezentei contestaţii, se arată că prin această decizie se consideră îndeplinită obligaţia angajatorului de a informa salariatul cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contractul individual de muncă şi că angajatul va beneficia de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei pe care urmează să o ocupe.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a susţinut că pierderea funcţiei de conducere a contestatoarei şi a sporului aferent funcţiei de şef serviciu nu reprezintă o modificare a contractului individual de muncă, fiind o măsură administrativă cu caracter managerial, dispusă în virtutea dreptului exclusiv al angajatorului de a-şi organiza activitatea aşa cum consideră de cuviinţă, iar nu o măsură abuzivă.

Susţinerea societăţii pârâte este nefondată.

Reclamanta fiind personal angajat cu contract de muncă, raportul de muncă dintre părţi este guvernat de regimul juridic impus de prevederile Codului muncii – Legea nr. 53/2003 rep.

În consecinţă, orice modificare intervenită în raporturile de muncă dintre părţi trebuie să se regăsească în prevederile Codului muncii şi să îndeplinească condiţiile prevăzute de cod.

În speţă, reclamantul era angajată pe funcţia de conducere menţionată în contractul individual de muncă, funcţie din care a fost retrogradată, ceea ce semnifică o modificare unilaterală a contractului de muncă al contestatorului, sub aspectul felului, condiţiilor de muncă şi salariului.

Contestatorul nu a fost „promovat” şi nici „concediat”, ci „revocat”, respectiv trecută în altă funcţie”, noţiuni care nu se regăsesc în cuprinsul Codului muncii, având loc practic o retrogradare a acesteia.

Or, retrogradarea din funcţie se regăseşte printre sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 248 alin. 1 lit. b) din Codul muncii – „retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile”.

În consecinţă, retrogradarea din funcţie nu putea avea loc decât în urma aplicării unei sancţiuni disciplinare, printr-o decizie de sancţionare, emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 252 din Codul muncii.

Ignorând că între părţi se derulează un raport juridic de muncă, iar nu un raport de izvorât dintr-un contract de management sau de mandat, societatea pârâtă a retrogradat-o pe contestatoare din funcţie, dar nu prin aplicarea unei sancţiuni disciplinare, apreciind în mod eronat că putea să o revoce din funcţie, aplicând principiul mutuus consensus, mutuus disensus.

Societatea angajatoare susţine nejustificat că decizia atacată îndeplineşte doar funcţia de informare a salariatului despre modificările în structura organizatorică, şi doar un act adiţional la contract semnat de ambele părţi poate aduce asemenea modificări. În acest sens s-a încheiat un act adiţional cu nr. x5/06.07.2016, ce nu a fost semnat de către salariat.

Faţă de conţinutul imperativ al deciziei ce dispune că începând cu data de 06.07.2016 contestatorul este trecut într-o altă funcţie, aceasta poate produce efecte, din perspectiva angajatorului, în mod direct. Conţinutul său nu poate reprezenta un act de informare a părţii, astfel cum se susţine, măsura fiind clar decisă cu efect de a doua zi de la emitere.

Cât timp decizia atacată modifică unilateral contractul individual de muncă al membrului de sindicat în numele căruia s-a formulat acţiunea, aceasta este nelegal emisă, prin raportare la dispoziţiile art. 41 din Codul muncii enunţate anterior.

Faţă de considerentele expuse, instanţa va dispune anularea acesteia, fără a mai fi necesară analiza celorlalte motive invocate în susţinerea contestaţiei.

Ca urmare a anulării deciziei, dând eficienţă principiului ”quod nullum est nullum producit efectum” şi respectiv principiului repunerii în situaţia anterioară ”restitutio in integrum”, instanţa va dispune reintegrarea reclamantei C.  în postul ocupat anterior emiterii deciziei.

Comparând cele două acte adiţionale ale contractului de muncă al angajatului, respectiv actul adiţional din data de 01.08.2015 şi cel întocmit ulterior deciziei atacate (f. 77 şi f. 75), se observă că, urmare a deciziei atacate, salariul angajatului este redus cu indemnizaţia de conducere de 30% din salariul de bază brut lunar.

În consecinţă, instanţa a dispus, ca urmare a anulării deciziei, şi obligarea pârâtei la plata către membrul de sindicat în numele căruia s-a formulat acţiunea, a drepturilor salariale de care acesta a fost lipsit, respectiv indemnizaţia de conducere de 30% din salariul de bază, începând cu data de 06.07.2016 şi până la repunerea în situaţia anterioară.

În temeiul art. 451 alin. 1, 452 şi 453 alin. 1 Cod proc. civ., pârâta, fiind în culpă procesuală, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial (ordin de plată şi factură depuse la f. 11 – 12 dosar).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, la data de 02.05.2017, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri B. (fosta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.), prin reprezentat legal solicitând, în principal admiterea apelului în sensul anulării sentinţei pronunţate de prima instanţă şi în subsidiar, pe fondul cauzei menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei nr. x55/05.07.2016; respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata indemnizaţia de conducere de 30%, aplicată la salariul de bază, pe perioada 06.07.2016-30.09.2016 şi cenzurarea onorariului de avocat.

Prim motivele de apel invocate de apelantă se arată următoarele:

În mod neîntemeiat prima instanţă a respins cererea de suspendare până la soluţionarea dosarului nr. xx95/99/2016 ce vizează implicit şi anularea deciziilor emise în baza Hotărârii AGA nr. 7/25.05.2016.

Se precizează că revocarea reclamantului din funcţia deţinută anterior (şef compartiment) a fost cauzată de modificarea structurii organizatorice a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri B., fosta structură funcţională de „compartiment SSM” a fost reorganizată în „compartimentul de prevenire şi protecţie”, iar la nivelul societăţii angajatoare nu mai există funcţia de „şef compartiment”, aceasta fiind înlocuită în statul de funcţii cu funcţii TESA de execuţie.

Se menţionează că nu se poate reţine că angajatul a fost retrogradat deoarece compartimentul al cărui şef era nu mai există şi în plus, retrogradarea din funcţie este o sancţiune disciplinară care se poate aplica doar persoanelor cu funcţii de conducere.

Se invocă prevederile art. 40 din Codul muncii şi se susţine că numirea sau revocarea din funcţie nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci o măsură administrativă cu caracter managerial, menită să asigure stabilirea unei ierarhii în cadrul unităţii.

În drept, au fost invocate prevederile art.466 Cod procedură civilă, Legea nr. 53/2003.

Intimatul reclamant Sindicatul A., în numele membrului de sindicat a depus întâmpinare (f. 16-22) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, întrucât modificarea unilaterală a contractului individual de muncă poate fi dispusă pentru cazuri şi motive limitativ prevăzute în Codul muncii şi numai ca măsură temporară.

În apel, nu au fost administrate  probe noi.

Verificând, în conformitate cu prevederile art. 479 din Codul de procedură civilă, stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în limitele motivelor de apel formulate de parte, curtea reţine următoarele:

La data de 20.10.1995 între apelanta prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, în calitate de angajator, şi intimatul reclamant B., în calitate de angajat, s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 274. În acest contract părţile au convenit la pct. II FELUL MUNCII că funcţia ocupată de reclamantă va fi cea de inginer şi la pct. IV SALARIZAREA au stabilit cuantumul salariului.

Din actul adiţional nr. x31/05.08.2015 la contractul individual de muncă nr. x83/1197 (f. 72 dosar fond), rezultă că părţile au modificat, în temeiul art. 17 alin. 5 coroborat cu art. 41 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, clauzele din contractul individual de muncă referitoare la salariu, convenindu-se că la salariul de încadrare se va adăuga o indemnizaţie de conducere de 30%. Din acest act adiţional mai rezultă că funcţia ocupată reclamant era cea de şef compartiment la Compartimentul SSM.

Prin decizia nr. x50/05.07.2016, emisă de Directorul Adjunct al DRDP B., începând cu data de 06.07.2016 reclamantul, având funcţia de şef compartiment la Compartimentul SSM a fost numit în funcţia de inginer în cadrul Compartimentul de Prevenire şi Protecţie al DRDP B.. S-a menţionat în motivarea deciziei aprobarea noii structuri organizatorice prin Hotărârea Consiliului de Administraţie a CNADNR SA nr. 6/05.05.2016 şi Hotărârea Adunării Generale extraordinare a Acţionarilor CNADNR S.A. nr. 5/05.05.2016 prin care s-a aprobat noua structură organizatorică.

În conţinutul aceleiaşi decizii se arată că prin această decizie se consideră îndeplinită obligaţia angajatorului de a informa salariatul cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contractul individual de muncă şi că angajatul va beneficia de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei pe care urmează să o ocupe.

Referitor la critica formulată prin apel privind soluţionarea cererii de suspendare a judecăţii, Curtea reţine că în reglementarea incidentelor survenite pe parcursul soluţionării cauzelor, în curs de desfăşurare, suspendarea în baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă este privită ca având caracter facultativ, rămânând la latitudinea judecătorului de a aprecia, în funcţie de situaţia de fapt, de la caz la caz, oportunitatea dispunerii acestei măsuri, în aşa fel încât drepturile procesuale ale părţilor să fie exercitate cu bună credinţă.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că obiectul dosarului nr. xx95/99/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, îl reprezintă ordonanţă preşedinţială privind suspendarea executării Hotărârii nr. 5/05.05.2016 a AGEA. Faţă de motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi de obiectul dosarului nr. xx55/99/2016, soluţia pronunţată de prima instanţă de respingere a cererii de suspendare a judecăţii prezentului dosar este temeinică şi legală.

Prima instanţa a reţinut corect incidenţa prevederilor art. 41 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor şi numai cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă se poate face fără consimţământul salariatului.

În speţă, contestatorul era angajat pe o funcţie de conducere menţionată în contractul individual de muncă, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale, funcţie din care a fost retrogradată prin numirea sa într-o funcţie de execuţie, ceea ce semnifică o modificare unilaterală a contractului de muncă al contestatoarei, sub aspectul felului, condiţiilor de muncă şi salariului.

Dispoziţiile art. 40 Codul muncii care dau dreptul angajatorului să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii nu înlătură aplicarea art. 41 alin. 1 Codul muncii care prevede în mod expres că modificarea contractului individual de muncă se poate face numai prin acordul părţilor şi numai cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă se poate face fără consimţământul salariatului.

Situaţiile de excepţie sunt reglementate la art. 48 Codul muncii, potrivit căruia angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

În speţă, nu există acordul salariatei în ceea ce priveşte schimbarea funcţiei şi a salariului, şi nu se regăseşte niciuna dintre excepţiile prevăzute de art. 48 Codul muncii pentru modificare unilaterală de către angajator a contractului de muncă.

Intimatul contestator nu a semnat un act adiţional, prin care să-şi exprime acordul cu privire la modificările propuse de angajator, iar în lipsa acordului său de voinţă contractul individual de muncă nu poate fi modificat în mod unilateral de angajator, prin emiterea deciziei contestate în acest dosar.

Cele susţinute de apelanta referitoare la faptul că măsura dispusă s-ar justifica prin desfiinţarea postului de conducere ocupat anterior de către salariat, nu sunt de natură să schimbe soluţia pronunţată de prima instanţă deoarece în Codul muncii este reglementată o altă instituţie incidentă pentru situaţia desfiinţării locului de muncă ocupat, respectiv măsura concedierii salariatului pentru motive ce nu ţin de persoana acestuia, reglementată de art. 65 Codul muncii.

Pentru motivele de fapt şi de drept expuse, curtea constată că prima instanţa a făcut o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta împotriva sentinţei civile nr. 361/MAS/09.03.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. xxx6/62/2016, pe care o va păstra.

Reţinând culpa procesuală a apelantei, instanţa, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă o va obliga să-i plătească intimatului suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu OP nr. 75/15.05.2017 (f. 23).

Domenii speta

Spete similare