Admisibilitate acţiune în anulare factură fiscală şi constatare caracter fictiv al unei creanţe.

- art. 948, art. 966 şi art. 968 Cod civil

Instanţa de fond a reţinut în mod corect, în acord şi cu jurisprudența instanței supreme în acest sens, că factura fiscală nu este un act juridic care trebuie să îndeplinească cerinţele art. 948 din vechiul Cod civil, ci un document fiscal, ce se întocmește în scopul înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare, fiind un mijloc de probă.

Cât timp, la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului de faţă, societatea E. S.A. a fost legal reprezentată, înseamnă că la acea dată a existat consimţământul valabil exprimat al acestei societăţi.

Faptul că ulterior încheierii acestor contracte reprezentanţii legali ai acestei societăţi au fost revocaţi din funcţie, în urma unor hotărâri judecătoreşti, nu poate conduce la concluzia vicierii consimţământului societăţii, anterior, la data încheierii contractelor, ci dă doar dreptul la o eventuală acţiune în răspundere contra administratorilor, în condiţiile art.155 din Legea nr.31/1990, respectiv art.1551 din aceeaşi lege.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată că prin Sentinţa civilă nr.421/C din data de 30.05.2018, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta A., cu sediul în […], în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A. (fostă D. S.A.), ambele cu sediul în […].

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în speță, reclamanta A. a solicitat constatarea inexistenței, respectiv a caracterului fictiv al creanței în cuantum de 29.795.448,11 lei deținută de pârâta C. S.A. împotriva pârâtei B. S.A., cu consecința anulării facturii nr. 5232601/12.01.2010 și a constatării nulității absolute a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. xxxx/30.04.2010, pentru lipsa consimțământului B. S.A. la angajarea societății pentru contractarea lucrărilor executate de D. S.A. – actuala C. S.A., pentru lipsa mandatului dat de acționarul E. S.A. persoanelor care au angajat societatea cu ocazia încheierii contractului de garanție imobiliară, precum și pentru cauză ilicită, având în vedere că B. S.A. nu era legal reprezentată la data încheierii actelor menționate anterior – 12.01.2010 și respectiv, 30.04.2010.

Între S.C. D. S.A., în calitate de antreprenor și B. S.A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de antrepriză nr. xxxx/27.03.2004 (fila 264 v.3), având ca obiect executarea de către antreprenor de lucrări de renovare, reamenajare și modernizare la obiectivul „incinta uzina F. – clădire administrativă”. Conform art. IV – termen de execuție, se menționează că lucrările vor fi executate pe măsura solicitărilor (comenzilor) efectuate de beneficiar.

La data de 12.01.2010, pârâta C. S.A. a emis pârâtei B. S.A., factura nr. 5232601, în valoare de 35.456.583,25 lei, reprezentând „lucrări C+M Secția xxx, conform situație lucrări”. Acestei facturi au fost atașate (filele 120 – 263 v.3) anexele nr. 1, 2, 2a – 2e privind situațiile de lucrări conform contract nr. xxx/16.06.2008, bonuri de predare – transfer, centralizatorul financiar al obiectelor, situație de lucrări – execuție hală de producție/secția xxx (anexele nr. 3a, 3a1, 4a, 4a, 5a, 5a1, 6, 6a, 6a1, 6b, 6b1, 7, 7a, 7a1, 7b, 7b1, 7c, 7c1, 7d, 7d1, 8 a, a1, b, b1, c, c1).

S.A., în calitate de creditoare a fost încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. xxxx de BNPA […] (filele 30 – 32 v.1), prin care debitoarea, în calitate de proprietară asupra bunurilor imobile menționate în contract a constituit în favoarea creditoarei un drept de ipotecă asupra acestor imobile, până la concurența sumei de 29.795.448,11 lei + TVA, reprezentând c/val. factură nr. 5232601/12.01.2010, reprezentând obligații de plată pentru lucrările executate de către C. S.A. la obiectivul 903 Hală de producție Secția xxx – F., conform situațiilor de lucrări și centralizatorului de lucrări executate.

Începând cu data de 03.09.2014, împotriva pârâtei B. S.A. a fost deschisă procedura insolvenței, conform Legii nr. 85/2014, în dosarul nr. […] al Tribunalului Brașov. În cadrul procedurii, la data de 16.10.2014 (fila 62 v.2), pârâta C. S.A. a formulat cerere de înscriere a creanței la masa credală, în valoare de 46.758.441,38 lei, reprezentând c/val. a trei facturi fiscale neachitate, respectiv: factura nr. 5232601/12.01.2010 în valoare de 35.456.583,25 lei, din care a rămas neachitată suma de 33.491.862,68 lei, garantată cu contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. xxxx/30.04.2010; factura nr. 5232610/30.06.2010 în valoare de 1.057.449,47 lei și respectiv, factura nr. 52326616/27.02.2012 în valoare de 12.209.129,84 lei.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a reținut că „hala producție secția xxx” este de fapt „hală prefabricate”, obiectiv de investiție precizat prin proiectul nr. 34/02.12.2010, fiind vorba despre obiectivul de investiție în litigiu, pentru care s-au întocmit situațiile de lucrări menționate în factura nr. 5232601/12.01.2010 (fila 98).

Pe factura nr. 5232601/12.01.2010 emisă pentru plata unor lucrări de C+M, Secția xxx, lucrări ce fac obiectul litigiului, nu este specificat niciun document de tip contract de execuție sau act adițional în baza căruia au fost executate lucrările pentru care se solicită plata.

În ceea ce privește „existența fizică a lucrărilor întocmite și menționate în centralizatoarele depuse la dosarul cauzei, de către pârâtă, pentru a căror valoare a fost emisă factura nr. 5232601/12.01.2010”, din examinarea situațiilor de lucrări, detaliate prin documentele anexă la devize, respectiv documente de tip „atașament” întocmite la data execuției lucrărilor, în care sunt consemnate pentru cantitățile de lucrări prevăzute în articolele de deviz a situațiilor de plată, tipul elementelor constructive pentru care s-au executat categoriile de lucrări respective, expertul a constatat că obiectivul de investiție în litigiu „hala de prefabricate” este finalizată, identificarea fizică a acesteia în ansamblul ei fiind posibilă. Ca urmare a deplasării la fața locului, expertul a constatat că, în ceea ce privește conformarea în plan, respectiv forma/desfășurarea acesteia în teren, corespunde cu forma în plan prevăzută în piesele desenate, puse la dispoziția expertului de către B. S.A., respectiv în Planul de situație și în planul parter al acestei hale (imagini ale halei de prefabricate în ansamblul ei, dar și ale elementelor constructive ale acesteia, inclusiv imagini legate de desfășurarea activității de producție, sunt prezentate în anexa 24 la raportul de expertiză).

A concluzionat expertul că, majoritatea categoriilor de lucrări aferente halei de prefabricate (halei producție secția xxx), precizate prin devizele situații de lucrări întocmite și menționate de pârâtă în centralizatorul cu situații de lucrări întocmite și menționate de pârâtă în centralizatorul cu situațiile de lucrări, pentru care a fost emisă factura nr. 5232601/12.01.2010 se regăsesc în alcătuirea constructivă a acesteia, respectiv, au fost executate.

A menționat expertul că certificarea corectitudinii tuturor cantităților de lucrări prevăzute la fiecare articol de deviz în parte, nu a fost și nu este posibilă, deoarece o parte din lucrări sunt lucrări ascunse, nefiind vizibile, iar identificarea punctuală a lucrărilor de sistematizare verticală este mai dificil de realizat, întrucât nu există documente tehnice specifice.

În ceea ce privește stabilirea beneficiarului lucrărilor întocmite în anul 2008 și a executantului acestora, expertul a concluzionat din examinarea înscrisurilor din contractul de antrepriză nr. xxxx/27.03.2004, din protocolul încheiat la data de 16.04.2004 și din încheierea nr. 19582/19.11.2009 a Tribunalului Brașov, că beneficiarul lucrărilor este pârâta S.C. B. S.A., iar antreprenor, respectiv, executant a fost S.C. D. S.A., în prezent, C. S.A., prin lichidator G. S.P.R.L..

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a stabilit că lucrările în discuție au fost executate în anul 2008 – 2009. Totodată se arată că utilitatea acestei hale este dată de faptul că în prezent, se desfășoară activitate în cadrul acesteia.

Instanța de fond a apreciat că, împrejurarea că nu se poate certifica corectitudinea tuturor cantităților de lucrări prevăzute la fiecare articol de deviz în parte, nefiind de altfel posibilă, nu are relevanță în cauză, în raport de obiectul dedus judecății, care vizează „constatarea inexistenței, respectiv, caracterul fictiv al creanței în cuantum de 29.795.448,11 lei”, față de lipsa consimțământului B. S.A. la angajarea societății pentru contractarea lucrărilor executate de D. S.A. – actuala C. S.A., pentru lipsa mandatului dat de acționarul E. S.A. persoanelor care au angajat societatea cu ocazia încheierii contractului de garanție imobiliară, precum și pentru cauză ilicită, având în vedere că B. S.A. nu era legal reprezentată la data încheierii actelor menționate anterior – 12.01.2010 și respectiv, 30.04.2010.

În acest sens, instanța are în vedere că nu a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni privind verificarea corectitudinii efectuării lucrărilor sau a cantității de lucrări și nici cu verificarea legalității documentelor justificative.

De asemenea, invocarea de către reclamantă a litigiilor purtate de părți anterior înregistrării acestei cauze pe rolul instanței, nu are relevanță sub aspectul soluționării cauzei.

Referitor la această factură, instanța de fond a mai reținut că, prin sentința nr. 161/F/06.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. […] (fila 117 v. 1), a fost analizată sub aspect contabil, în procedura contestării unor acte administrativ fiscale emise de ANAF – DGAMC București (decizia de impunere nr. xxx/25.09.2012), legalitatea emiterii facturii nr. 5232601/12.01.2010 de către C. S.A.. Instanța a constatat că C. S.A. a facturat către B. S.A. lucrările la aceeași valoare la care le-a achiziționat și le-a înregistrat în propria contabilitate în contul 704 – venituri din lucrări executate și servicii prestate, operațiune confirmată și de inspectorii ANAF care au întocmit procesul-verbal nr. xxx/05.11.2013, în cuprinsul căruia, la rubrica „prevederi încălcate” au menționat că „nu este cazul”, constatând că situațiile de lucrări prezentate expertului judiciar poartă semnăturile și ștampilele partenerilor implicați. S-a menționat totodată că B. S.A. a prezentat expertului judiciar contractul de închiriere nr. xxxx/25.07.2008, în temeiul căruia încasează chirie lunară de la S.C. H. S.A. care-și desfășoară activitatea în hala realizată prin această investiție, folosită astfel ca spațiu de producție și depozitare produse, urmărind să-și amortizeze investiția, concluzionându-se că societatea B. S.A. a înregistrat corect și a dedus TVA-ul în valoare de 5.661.135,14 lei.

În ceea ce privește închirierea halei, obiect al prezentei judecăți, s-a constatat că, așa cum rezultă din procesul verbal al Adunării Creditorilor debitorului S.C. B. S.A. și a înscrisurilor depuse pentru termenul de judecată din 05.04.2018 (fila 78-98 v.5), aceasta a făcut și obiectul închirierii către I. S.R.L., conform contractului de închiriere nr. xxx/25.02.2016, iar prin acest proces-verbal, adunarea creditorilor a aprobat închirierea aceleiași hale, societății J. S.A..

Față de starea de fapt anterior reținută din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a constatat că factura nr. 5232601/12.01.2010 emisă de către C. S.A. conține o creanță certă, fiind dovedită realitatea lucrărilor pentru a căror contravaloare a fost emisă această factură.

Având în vedere considerentele reținute, instanța de fond a constatat că petitul privind constatarea inexistenței, respectiv, a caracterului fictiv al creanței în cuantum de 29.795.448,11 lei este neîntemeiat.

Referitor la lipsa consimțământului B. S.A. la angajarea societății pentru contractarea lucrărilor executate de D. S.A. – actuala C. S.A. și respectiv, la existenței unei cauze ilicite, instanța de fond a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 948 din vechiul Codul civil (în vigoare la emiterea facturii și a contractului de garanție imobiliară), condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Cu privire la factura fiscală, instanța de fond a mai avut în vedere că, față de dispozițiile art. 46 din Codul comercial, în vigoare la data emiterii acesteia, în jurisprudență, în mod constant s-a apreciat că aceasta nu este un act juridic care trebuie să îndeplinească cerinţele art. 948 din vechiul Cod civil, ci un document fiscal, ce se întocmește în scopul înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare, fiind un mijloc de probă.

Prin urmare, față de natura juridică a facturii, nu se poate cere pe calea acțiunii în justiție constatarea nulității absolute a acesteia pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic.

În ceea ce privește consimțământul pârâtei B. S.A., privind angajarea societății pentru contractarea lucrărilor executate, instanța de fond a constatat că aceasta a existat în mod evident, fiind dat de reprezentantul legal al societății B. S.A., de la momentul încheierii contractului de antrepriză și al confirmării situațiilor de lucrări. Mai mult, executarea lucrărilor profită tuturor asociaților, fiind un act de administrare a societății și nu de dispoziție, pentru a fi aprobat de Adunarea Generală a asociaților B. S.A..

De asemenea, instanța de fond a constatat că, prin Hotărârea Consiliului de Administrație al S.C. B. S.A. din data de 12.04.2010 (fila 30 v.1), hotărâre ce nu a fost anulată și nici contestată, a fost hotărâtă încheierea contractului de garanție imobiliară, fiind așadar dovedit și în acest caz consimțământul societății pârâte.

Pentru motivele reținute, constatând că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, instanța de fond a respins-o, conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamanta A., solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că în mod nefondat, instanța de judecată şi-a bazat soluţia exclusiv pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul K. iar la momentul încheierii actelor în cauză, voinţa societăţii B. S.A. era exprimată printr-un acţionar nelegitim, a cărui calitate a fost anulată în mod retroactiv.

În speţa dedusă judecății, trebuie să se constate lipsa consimţământului/voinţei reale a B. S.A. la contractarea lucrărilor pretins a fi executate de D. cât şi pentru semnarea Contractului de garanţie imobiliară, având în vedere că persoanele care au angajat obligaţii în numele B. S.A. nu au primit mandat de la adevăratul acţionar al B. S.A., respectiv E. S.A., prin acţionarul acesteia A..

Instanţa de judecată nu a fost investită să verifice dacă lucrările aferente Contractului de antrepriză au profitat societăţii B. S.A. şi implicit nu s-a administrat nici o probă în acest sens iar anularea facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010 apare ca o consecinţă logică a constatării caracterului fictiv, întrucât, în lipsa unei obligaţii de plată reale în sarcina B. S.A., factura fiscală este nulă.

Chiar dacă s-ar fi realizat lucrări de către C. S.A., contravaloarea acestora nu poate fi solicitată în temeiul unui act nul, respectiv în temeiul Contractului de antrepriză nr. xxxx/2004, C. putând invoca eventual îmbogăţirea fără just temei, însă nicidecum nu se pot invoca prevederile Contractului de antrepriză.

Conform susţinerilor C., această societate în calitate de executant al lucrărilor a aşteptat doi ani de zile să factureze o valoare imensă şi în toată această perioadă nu a pretins această sumă de bani de 29.795.448,11 lei, chiar dacă a avut dificultăţi financiare grave care au determinat deschiderea procedurii insolvenţei.

Până la data de 19.11.2009, societatea C. S.A. s-a numit D. S.A. iar toate situaţiile de lucrări menţionează că sunt întocmite de către C. S.A., rezultând că aceste situaţii de lucrări au fost întocmite începând cu data de 19.11.2009, respectiv cu mult după realizarea efectivă a lucrărilor.

Este evident că H. S.A. este destinatara acestor lucrări şi în beneficiul acestei societăţi s-au realizat lucrările ce fac obiectul facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010, lucrările fiind destinate unei hale de prefabricate iar realizarea de prefabricate nu s-a aflat niciodată în obiectul de activitate al B. S.A..

Chiar prin intermediul raportului de expertiză întocmit în cauză, experta a confirmat faptul că nu au fost prezentate documentele esenţiale pentru ca aceste înscrisuri să fie catalogate documente justificative, astfel cum sunt definite de legea contabilității nr. 82/1991, fapt sesizat şi de administratorul judiciar.

Referitor la contractul de garanţie imobiliară, se semnalează faptul că acesta a fost semnat la câteva luni după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva C. S.A., fără ca acest lucru să fie indicat în conţinutul contractului iar elementul cel mai elocvent din contract şi care dovedeşte cauza ilicită la semnarea acestuia, îl reprezintă obiectul acestui contract, mai precis numărul şi valoarea bunurilor care fac obiectul ipotecii.

Se mai solicită să se observe faptul că, deşi s-a stabilit că raportul de expertiză nu este lămuritor şi nu răspunde obiectivelor stabilite, fiind admise în acest sens obiecţiuni la acesta, d-na expert a omis, în mod repetat să răspundă la aceste obiecţiuni şi implicit să furnizeze informaţii relevante soluţionării cauzei.

Lucrările de construcții pentru care a fost emisă factura nr. 5232601/12.01.2010 nu sunt realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1990 referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții-montaj şi a prevederilor Legii nr.10/1995 referitoare la calitatea acestora, lucru care este surprins şi de d-na expert tehnic K..

În drept, au fost invocate prevederile art.466 şi următoarele  Cod procedură civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.11.2018, s-a dispus admiterea cererii de acordare facilităţi formulată de apelanta A. şi în consecinţă, s-a redus cuantumul taxei judiciare de timbru de la suma de 150.779,50 lei, la suma de 100.000 lei şi s-a eşalonat pe durata a zece tranşe lunare.

Intimatele pârâte B. S.A. și C. S.A. nu au depus întâmpinare.

În apel, nu s-au administrat alte probe noi.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel şi a caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea constată  că  apelul  nu este fondat.

Astfel, trebuie menţionat că apelanta reclamantă a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune în constatarea inexistenței, respectiv a caracterului fictiv al creanței în cuantum de 29.795.448,11 lei deținută de pârâta C. S.A. împotriva pârâtei B. S.A., cu consecința anulării facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010 și în constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. xxxx/30.04.2010, acţiune întemeiată pe existenţa a două motive, respectiv lipsa consimțământului la încheierea de către B. S.A. a documentelor ce justifică creanţa contestată, precum și cauză ilicită la încheierea de către B. S.A. a documentelor ce justifică creanţa.

Referitor la lipsa consimțământului la încheierea de către B. S.A. a documentelor ce justifică creanţa contestată, se constată că apelanta reclamantă a invocat existenţa Sentinţei civile nr.477/C din data de 06.10.2014 a Tribunalului Braşov - Secţia  a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 834/Ap din 25.06.2015 a Curţii de Apel Braşov, prin intermediul căreia s-a constatat nulitatea mai multor acte juridice încheiate între B. S.A., H. S.A. şi C. S.A., reţinându-se lipsa consimţământului B. S.A. la încheierea acelor acte, întrucât această societatea ar fi fost reprezentată de persoane care nu aveau nici calitatea de acţionar majoritar al S.C. E. S.A. (în cazul d-lui L.) şi nici pe aceea de preşedinţii ai Consiliului de Administraţie.

În acest context, trebuie precizat că împotriva deciziei civile nr. 834/Ap din 25 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia Civilă au declarat recurs atât pârâtă S.C. H. S.A.  cât şi reclamanta A. iar prin decizia civilă nr. 1062/21.04.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II a Civilă, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2015, a rezoluţiei din 5 mai 2015 şi a deciziei civile nr.834/R din 25 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov– Secţia Civilă, ca nefondat şi a admis recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A.  împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare.

În considerentele deciziei menţionate, instanţa supremă a statuat următoarele:

„Valabilitatea contractului nu are legătură cu structura acţionariatului de la un moment dat, ceea ce interesează este dacă la momentul semnării contractului societatea E. S.A. a fost legal reprezentată.

Potrivit art.137 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori (în acest ultim caz ei se constituie în Consiliu de Administraţie), iar potrivit art.35 alin.1 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică este reprezentată prin organele sale de conducere, iar conform art.35 alin.2 din acelaşi decret, actele săvârşite de către persoana juridică prin reprezentanţii săi legali sunt actele persoanei juridice însăşi.

Potrivit art.1432 din Legea nr.31/1990 Consiliul de Administraţie (sau administratorul unic) reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie.

Faptele ilicite săvârşite de administrator şi eventuala depăşire a mandatului pot atrage răspunderea acestuia, dar fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispoziţiile art.35 alin.4 din Decretul nr.31/1954.

De altfel, administratorii răspund în condiţiile art.1442 raportat la art.72 şi 73 din Legea nr.31/1990, societatea având la îndemână o acţiune în răspundere contra administratorilor în măsura în care aceştia, prin activităţile desfăşurate în această calitate, au produs pagube societăţii.

Prin urmare, cât timp, la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului de faţă, societatea E. S.A. a fost legal reprezentată, înseamnă că la acea dată a existat consimţământul valabil exprimat al acestei societăţi.

Faptul că ulterior încheierii acestor contracte reprezentanţii legali ai acestei societăţi au fost revocaţi din funcţie, în urma unor hotărâri judecătoreşti, nu poate conduce la concluzia vicierii consimţământului societăţii, anterior, la data încheierii contractelor, ci dă doar dreptul la o eventuală acţiune în răspundere contra administratorilor, în condiţiile art.155 din Legea nr.31/1990, respectiv art.1551 din aceeaşi lege.”

În continuare, instanţa supremă subliniază că aceasta este practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind enunţate mai multe decizii pronunţate în speţe similare, precum decizia nr.1386/2014 - dosar nr. xxxxx/62/2011, decizia nr. 3411/2014 – dosar nr. xxxxx/62/2011, decizia nr. 610/2016 – dosar nr. xxxxx/62/2011*, unele decizii privind chiar părţile din acest dosar.

Totodată, s-a mai reţinut prin intermediul deciziei menţionate că susţinerea referitoare la pretinsa putere de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti nu poate fi reţinută, deoarece între părţi au existat numeroase litigii iar prin hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate, inclusiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit contrariul (inclusiv prin unele dintre hotărârile judecătoreşti arătate mai sus), respectiv faptul că la data încheierii contractelor, acestea au fost semnate de către reprezentantul legal al societăţii B. SA, neavând importanţă faptul că, ulterior acestor date, s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti prin care au fost anulate actele de numire ale respectivelor persoane  în funcţiile de reprezentare legală a societăţii.

Aşadar, raportat la practica judiciară evidenţiată anterior, se reţine că nu este fondat motivul privind lipsa consimțământului la încheierea de către B. S.A. a documentelor ce justifică creanţa contestată, respectiv factura fiscală şi contractul de garanţei imobiliară, acestea fiind semnate de către reprezentantul legal al societăţii E. S.A., la data încheierii acestor acte.

În ceea priveşte petitul privind anularea facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010, instanţa de fond a reţinut în mod corect, în acord şi cu jurisprudența instanței supreme în acest sens, că aceasta nu este un act juridic care trebuie să îndeplinească cerinţele art. 948 din vechiul Cod civil, ci un document fiscal, ce se întocmește în scopul înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare, fiind un mijloc de probă.

Aşadar, facturile fiscale nu pot fi considerate acte juridice unilaterale deoarece ele nu sunt rezultatul unei voințe juridice cu intenția de produce efecte juridice, reprezentând, în acest caz, doar un înscris constatator prin care emitentul pretinde de la destinatarul facturii plata unei sume de bani determinata în baza unei convenții verbale sau scrise. Numai aceasta din urma reprezintă contractul încheiat între părți şi doar acesta poate fi supus desființării prin intermediul acțiunii în anulare, caz în care factura fiscală constituie doar un mijloc de proba.

Referitor la faptul că ar fi fost desfiinţat contractul de antrepriză nr. xxxx/2004 şi Protocolul încheiat în data de 16.04.2004 între B. S.A. şi S.C. D. S.A. (actuala C. S.A.), conform Sentinţei civile nr.477/C din data de 06.10.2014 a Tribunalului Braşov - Secţia  a II-a civilă, prima instanţă a reţinut în mod corect că în cuprinsul facturii nr. 5232601/12.01.2010 nu este specificat niciun document de tip contract de execuție sau act adițional în baza căruia au fost executate lucrările pentru care se solicită plata ci se face trimitere numai la existenţa unor situaţii de lucrări.

În cuprinsul raportului de expertiză întocmit în faţa instanței de fond, chiar expertul judiciar desemnat în cauză precizează că nici în cuprinsul contractului de antrepriză şi nici al actelor adiţionale încheiate ulterior nu se face referire la lucrări necesar a fi executate la Secţia xxx sau Atelier prefabricate însă în fapt, aceste lucrări se fundamentează pe situaţiile de lucrări analizate în cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză.

În acelaşi sens, în cadrul contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. xxxx/30.04.2010 s-a consemnat că este vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, datorată conform facturii fiscale şi situaţiilor de lucrări, fără să se facă vreo referire la contractul de antrepriză sau actele adiţionale ulterioare.

În cuprinsul deciziei civile nr.1017 din data de 26.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că factura nu poate fi considerată un act juridic care să trebuiască să îndeplinească cerinţele art. 948 Cod civil, nici în situaţia în care probează existenţa unui contract comercial consensual, pentru care părţile nu au întocmit un instrumentum. Aşadar, nu se poate cere printr-o acţiune în justiţie constatarea nulităţii absolute a facturii pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic, iar eventualele nereguli sau lipsuri din cuprinsul facturii pot fi invocate doar ca apărări vizând forţa probantă a acesteia cu privire la pretenţiile emitentului consemnate în document.

În speţă, instanţa de judecată nu a fost investită cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea contractuala pentru a se putea verifica cuantumul pretenţiilor ce ar putea fi emise de către emitentul facturii fiscale, C. S.A., împotriva reclamantei iar o astfel de acţiune nici nu ar fi admisibilă pe calea dreptului comun, având în vedere faptul că atât faţă B. S.A. cât şi faţă C. S.A. s-a deschis procedura insolvenţei.

În acest sens, trebuie precizat că în baza acestei facturi fiscale, creditoarea C. S.A. s-a înscris în tabelul preliminar de creanţe întocmit în cadrul procedurii insolvenţei deschise împotriva B. S.A. iar reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva înscrierii acestei creanţe, ce a format obiectul dosarului nr. xxxx/62/2014/a2 aflat pe rolul Tribunalului Braşov.

La termenul din data de 30.06.2015, judecătorul sindic a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru verificarea creanţei solicitate de către creditoarea C. S.A., acesta fiind calea prescrisă de legea specială în materia insolvenţei, în vederea verificării raporturilor contractuale existente între părţile în litigiu.

Referitor la caracterul fictiv al lucrărilor executate şi care au fost pretinse la plată prin intermediul facturii fiscale menţionate, prin intermediul raportul de expertiză întocmit în faţa instanței de fond s-a concluzionat că majoritatea categoriilor de lucrări aferente halei de prefabricate (halei producție secția xxx), precizate prin devizele situații de lucrări întocmite și menționate de pârâtă în centralizatorul cu situații de lucrări, pentru care a fost emisă factura nr. 5232601/12.01.2010 se regăsesc în alcătuirea constructivă a acesteia, respectiv, au fost executate.

Expertul a mai menționat că certificarea corectitudinii tuturor cantităților de lucrări prevăzute la fiecare articol de deviz în parte, nu a fost și nu este posibilă, deoarece o parte din lucrări sunt lucrări ascunse, nefiind vizibile, iar identificarea punctuală a lucrărilor de sistematizare verticală este mai dificil de realizat, întrucât nu există documente tehnice specifice.

Aceste concluzii sunt confirmate inclusiv prin intermediul raportului de expertiză contabilă întocmit în cadrul dosarului de insolvență al B. S.A., în cadrul căruia se precizează că documentele care au stat la baza întocmirii facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010, atestă realizarea lucrărilor respective (f.143-159 vol. II dosar tribunal).

De asemenea, realitatea lucrărilor executate şi legalitatea emiterii facturii fiscale menţionate a fost atestă şi prin intermediul raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului nr. xxx/64/2013 al Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentința civilă nr.161/F din data de 06.11.2014 pronunţată în dosarul menţionat apreciindu-se că B. S.A. a înregistrat  corect şi a dedus TVA-ul aferent facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010.

Faptul că aceste lucrări ar fi fost executate de către C. S.A. în perioada 2008-2009 şi facturate în anul 2010, nu dovedeşte caracterul fictiv al creanţei pretinse prin intermediul facturii fiscale, nefiind interzisă întocmirea unor înscrisuri doveditoare ale lucrărilor efectuate, la o dată ulterioară momentului executării acestor investiţii.

Prezentul litigiu nu are ca obiect atragerea răspunderii organelor de conducere ale C. S.A. pentru intrarea în insolvenţă a acestei societății, astfel că susţinerile referitoare la faptul că această societate ar fi aşteptat doi ani pentru a factura aceste sume de bani sunt străine de obiectul prezentului dosar, în discuţie fiind realitatea lucrărilor executate, iar nu conduita ulterioară a executantului acestor lucrări.

De asemenea, aspectele referitoare la modul de emitere al acestei facturi, prin raportare la prevederile contractului de antrepriză nr. xxxx/2004, nu prezintă relevanţă în speţă, întrucât, astfel cum s-a reţinut anterior, factura fiscală nu a avut ca temei raporturile contractuale derivate din contractul de antrepriză, ci alte raporturi juridice distincte, întemeiate pe situaţiile de lucrări, astfel cum se menționează în cuprinsul facturii fiscale.

Situaţiile de lucrări care au stat la baza emiterii facturii fiscale au fost verificate de către expertul desemnat de către instanța de fond şi acesta a confirmat că majoritatea categoriilor de lucrări aferente „halei de prefabricate” se regăsesc în alcătuirea constructivă a acesteia, respectiv au fost executate, chiar dacă a precizat că determinarea reală a cantităţilor aferente  categoriilor de lucrări  nu mai este posibilă în prezent, deoarece mare parte din aceste lucrări au devenit ascunse.

Aşadar, nu se poate susţine că aceste situaţii de lucrări ar fi fost întocmite pro causa, cât timp ele reflectă lucrări care au fost executate în mod real de către C. S.A. şi care s-au putut identifica prin intermediul expertizei de specialitate efectuate în faţa instanței de fond.

Cât priveşte documentele justificative ale lucrărilor executate, expertul a precizat că a ţinut cont de anumite înscrisuri întocmite la data execuţiei lucrărilor, pentru a se putea efectua o identificare punctuală a fiecărui articol de deviz din situaţiile de lucrări şi aceste înscrisuri iar în marea majoritate, înscrisurile din aceste documente corespund cu cele precizate prin articolele de deviz a situaţiilor de lucrări, fiind operate modificări acolo unde s-au constatat neconcordanţe.

Chiar dacă în cuprinsul unora din aceste documente se menţionează ca beneficiar H. S.A., denumire înlocuită cu carioca cu aceea de B. S.A., acest aspect nu înseamnă că aceste lucrări ar fi fost executate la un alt obiectiv din cadrul platformei F.., chiar apelanta recunoscând că în incinta spaţiului în litigiu şi-a desfăşurat activitatea H. S.A., motiv pentru care s-a menţionat iniţial denumirea societății respective.

De asemenea, în ce priveşte beneficiarul real al lucrărilor executate de pârâta C. S.A., se constată că Hala xxx care a făcut obiectul acestor lucrări  este în proprietatea B  S.A. şi potrivit facturii fiscale şi contractului de garanție imobiliară, calitatea de debitor a fost asumată de către B. S.A..

Faptul că în incinta acestei hale şi-ar fi desfăşurat activitatea o altă societate, ţine de raporturile juridice care s-au stabilit între această societate şi proprietarul spaţiului, B. S.A., fără vreo legătură cu dreptul de creanţă ce a luat naştere ca urmare a lucrărilor efectuate de către C. S.A., în baza facturilor fiscale şi a situaţiilor de lucrări unde figurează în calitate de beneficiar B. S.A..

Nu prezintă relevanţă în speţă menţiunile din raportul privind verificarea creanţelor întocmit în anul 2014 de către administratorul judiciar al B. S.A., referitor la creanţa rezultând din factura fiscală nr. 5232601/12.01.2010, întrucât în urma contestaţiei formulate de către C. S.A., s-a admis înscrierea acesteia în tabelul preliminar al creditorilor cu contravaloarea acestei creanţe.

Cât priveşte faptul că nu a fost posibilă certificarea executării tuturor categoriilor de lucrări menționate în situaţiile de lucrări, expertul a precizat faptul că este vorba de lucrări care au devenit ascunse şi care în prezent nu sunt vizibile şi nu se mai pot măsura cantitativ iar pe de altă parte, instanţa nu a fost sesizată cu o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva reclamantei şi  întemeiată pe răspunderea contractuală, pentru a se pronunţa cu privire la cuantumul creanţei solicitate, ci s-a solicitat să se constate caracterul fictiv al creanţei, pentru motivele analizate anterior.

De asemenea, faptul că nu ar exista documente justificative, astfel cum sunt definite de Legea contabilităţii nr.82/1991, nu are legătură cu obiectul litigiului, de vreme ce s-a contestat realitatea lucrărilor pretins a fi executate şi care au stat la baza emiterii facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010, iar nu procedura prevăzută de legea contabilităţii pentru emiterea şi înregistrarea facturii menţionate.

Pe de altă parte, astfel cum s-a precizat anterior, în cadrul dosarului nr. xxxx/62/2014/a2 aflat pe rolul Tribunalului Braşov şi având ca obiect contestaţia împotriva sumelor înscrise în tabelul preliminar al creanţelor în favoarea C. S.A., s-a efectuat un raport de expertiză contabilă iar expertul desemnat în acel dosar a concluzionat la rândul lui că există documente înregistrate în contabilitatea B. S.A. şi care au stat la baza întocmirii facturii fiscale nr. 5232601/12.01.2010.

Totodată, lipsa unei autorizații de construire pentru lucrările executate, nu influențează existenţa dreptului de creanţă pretins de către intimata pârâtă, întrucât Legea nr. 50/1991 privește raporturi de drept administrativ ce se nasc între unitatea administrativ teritorială şi beneficiarul lucrărilor iar prezentul litigiu nu privește demolarea construcţiei realizate fără autorizaţie ori aplicarea unei sancţiunii contravenționale, în temeiul actului normativ precizat.

Apelanta a mai solicitat înlăturarea raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, întrucât concluziile propuse de către expertul judiciar nu ar fi relevante în cauză, însă la termenul de judecată din faţa instanţei de fond din data de 17.05.2018, apelanta reclamantă, fiind prezentă prin reprezentantul convenţional, a declarat că nu are obiecțiuni cu privire la răspunsul la obiecţiuni depus de către expertul desemnat în cauză.

Faptul că apelanta reclamantă nu a fost mulţumită de concluziile raportului de expertiză nu înseamnă că acestea ar trebui înlăturate ci aceste concluzii se fundamentează pe analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, având legătură cu obiectul cauzei de vreme ce reclamanta a contestat realitatea lucrărilor executate, fiind necesară opinia unui expert pentru lămurirea acestor aspecte de fapt invocate de reclamantă.

Cât privește contractul de garanţie imobiliară, potrivit art. 948 Cod civil din 1864 una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este cauza licită, iar art. 966 şi art. 968 Cod civil din 1864  definesc cauza, arătând că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect şi că aceasta este nelicită atunci când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. Prin urmare, cauza actului juridic trebuie să existe, să fie reală, să fie licită şi morală, iar dispoziţiile art. 967 Cod civil din 1864 instituie prezumţiile valabilităţii şi existenţei cauzei, situaţia contrară trebuind a fi dovedită de cel care o invocă, în speţă de apelanta reclamantă.

Apelanta reclamantă a susţinut că scopul imediat prefigurat la momentul întocmirii documentelor ce justifică creanţa contestată este inexistent şi ilicit, scopul real fiind acela de a crea o creanţă nereală în beneficul altei societăţi şi de a împovăra excesiv societatea B. S.A..

În ce priveşte inexistenţa cauzei, aceasta are legătură cu caracterul fictiv al creanţei invocat de către reclamantă or astfel cum s-a reţinut anterior, creanţa decurgând din factura fiscală nr. 5232601/12.01.2010 şi care a stat la baza întocmirii contractului de garanţie imobiliară, este justificată de lucrările efectuate de pârâta C. S.A. şi identificate prin intermediul  raportului de expertiză efectuat în cauză.

Aşadar, în condiţiile în care pârâta C. S.A. deţinea o creanţă împotriva debitoarei B. S.A. iar aceasta din urmă a beneficiat de lucrările executate de această societate, nu se poate susţine că ar lipsa contraprestaţia avută în vedere de părţi la momentul încheierii contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. xxxx/30.04.2010.

De asemenea, nu a fost dovedit nici caracterul ilicit al cauzei, dreptul de ipotecă constituit prin contractul de garanţie imobiliară fiind un drept real accesoriu dreptului de creanţă al creditorului ipotecar or cât timp nu s-a dovedit inexistenţa creanţei garantate, nu se poate susţine nici faptul că părţile ar fi urmărit un scop ilicit prin constituirea dreptului de ipotecă.

Faptul că acest contract ar fi fost încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva C. S.A., fără ca acest lucru să fie indicat în cuprinsul contractului, nu prezintă relevanţă în ce priveşte existenţa unei cauze ilicite, convenţia respectivă putând fi ulterior ratificată de administratorul judiciar, fiind un act juridic încheiat în folosul debitoarei aflate în insolvenţă, care şi-a protejat creanţa prin constituirea unei garanţii.

S-a mai susţinut de către apelanta reclamantă că dovada cauzei ilicite ar rezulta din numărul şi valoarea bunurilor ipotecate şi că doar Hala xxx despre care se pretinde că ar fi făcut obiectul lucrărilor ar fi fost suficientă pentru garantarea creanţei însă apelanta nu produce nici o dovadă a acestor susţineri, neexistând nici o evaluarea a acestei hale sau a bunurilor care au fost obiectului contractului de garanţie imobiliară.

Pentru  toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul introdus de către reclamanta  A. şi va păstra sentinţa apelată ca fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare