Insolvență. Acțiune în anularea unui act fraudulos încheiat de debitor.

Incidența dispozițiilor art. 79, art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 doar în privința contractelor sinalagmatice şi cu titlu oneros - nu şi în privinţa contractelor unilaterale şi cu titlu gratuit, respectiv a unui contract de mandat având aceste caractere.

-Legea nr. 85/2006, art. 79, art. 80 alin. 1 lit. b

Dispoziția cuprinsă în art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la prestaţiile părţilor şi la echivalenţa valorică a acestora, însă, este de esenţa contractului de mandat faptul că nu presupune prestaţii reciproce care să suporte o evaluare şi, implicit, o apreciere a echivalentei sau neechivalentei acestora. Numai în situația în care, prin natura contractului, acesta presupune executarea unor prestaţii evaluabile patrimonial, se poate aprecia dacă prestaţiile reciproce sunt echivalente valoric sau, dimpotrivă, prestaţia debitorului (aflat în insolvență) o depăşeşte vădit pe cea primită.

În condițiile în care, din convenţia părţilor nu rezultă caracterul oneros al contractului de mandat încheiat între administratorul statutar și un terț, după cum nu rezultă nici faptul că mandatarul s-ar fi obligat, cu titlu oneros, la executarea mandatului -  prin convenţie nestabilindu-se, de altfel, nicio remuneraţie ce i s-ar cuveni mandatarului -, norma specială cuprinse în art. 79, art. 80 alin. 1 lit. b nu sunt incidente.

Prin Sentinţa civilă nr.1073 din 22 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia civilă în dosarul nr.2123/96/2013*/a4, s-a admis acţiunea formulată de către administratorul judiciar C. C. IPURL Tg-Mureş împotriva pârâtului M. A., s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de creditoarea – intervenientă SC A. 93 SRL şi s-a dispus anularea convenţiei autentificate sub nr.116 din 12.01.2012 de Biroul Notarului Public D. T.-C., convenţie încheiată între debitoarea SC M. E. SRL, prin administrator A. M., şi pârâtul M.A., obligând pârâtul să restituie societăţii debitoare suma de 436.270 lei, la care se adaugă o penalitate de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 15.08.2012 şi până la restituirea integrală a debitului.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că, prin actul denumit „Convenţie” autentificat sub nr.116 din 12.01.2012 de către Biroul Notarului Public D. T.-C., pârâtul M.A. a declarat „pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de art.292 Cod penal”, că a primit de la A. M. în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. M. E. S.R.L., suma de 436.270 lei reprezentând echivalentul a 100.000 Euro, „în întregime şi în numerar”. Totodată, pârâtul s-a obligat să achiziţioneze din această sumă şi până la data de 01.07.2012, două autospeciale „de orice marcă, având an de fabricaţie mai recent de 2006, în stare perfectă de funcţionare”. Prin înţelegere se precizează şi alte condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cele două bunuri, astfel: o autospecială second-hand tip ABROLL-KIPPER pentru transportul containerelor cu tocătură şi o autospecială second-hand cu macara şi remorcă pentru transportul materialului lemnos.  De asemenea, contractul prevede consecinţa neîndeplinirii obligaţiei asumate de pârâtul M.A., şi anume restituirea sumei de 436.270 lei la care se adaugă o penalitate pe fiecare zi de întârziere de 0,01% după trecerea a 45 zile de la scadenţă .

Părţile contractante nu contestă susţinerea administratorului judiciar potrivit căreia pârâtul M. A. nu a cumpărat cele două autospeciale şi nici nu a înapoiat banii primiţi în acest scop. În schimb, acesta se apără prin aceea că nu ar fi primit în realitate suma consemnată în actul autentic, prevalându-se de un înscris sub semnătură privată încheiat între aceleaşi părţi la data de 03.06.2013, prin care acestea convin la revocarea convenţiei atacate.

Potrivit art.270 alin.1 Cod procedură civilă, „Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de cel care a autentificat înscrisul în condiţiile legii”. Totodată, puterea doveditoare a actului autentic este circumscrisă de alin.2 al aceluiaşi articol, care prevede că „Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”.

În speţă, convenţia autentificată sub nr.116 din 12.01.2012 nu a fost declarată ca falsă, iar părţile contractante nu au dovedit în nici un fel faptul că suma de 436.270 lei nu a fost remisă pârâtului M. A., cu atât mai mult cu cât acesta a declarat în faţa notarului public contrariul, pe propria răspundere şi cunoscând sancţiunile prevăzute de art.292 Cod penal. Mai mult, din documentele contabile de la filele 6-8 (fişe analitice ale contului 461), rezultă că transferul din averea debitoarei către pârât a sumei de 436.270 lei, s-a realizat în mod efectiv. În acest context, instanţa a areciat că documentul semnat de părţi ulterior datei de autentificare a convenţiei atacate, este doar o probă pro causa produsă de părţi care, odată luată în considerare, ar conduce la afectarea nejustificată a averii debitoarei şi, implicit, la prejudicierea creditorilor.

În concluzie, s-a constatat că debitoarea a efectuat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, o prestaţie care a depăşit în mod vădit pe cea primită, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006 modificată.

Faţă de cele arătate, judecătorul sindic a admis acţiunea formulată de administratorul judiciar C. C. I.P.U.R.L. Tg. Mureş şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de creditoarea – intervenientă S.C. A. 93 S.R.L. În consecinţă, s-a dispus anularea convenţiei autentificate sub nr.116 din 12.01.2012 de Biroul Notarului Public D. T.-C., convenţie încheiată între debitoarea S.C. M. E. S.R.L., prin administrator A. M., şi pârâtul M.A.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel de către M. A. solicitându-se schimbarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea apelului s-a arătat că, într-adevăr în data de 12.01.2012 apelantul a semnat o convenţie cu A. M. care este administratorul SC M. E. SRL, potrivit căreia trebuia să achiziţioneze două autospeciale pentru activităţi forestiere şi pentru care ar fi primit suma de 436.270 lei, echivalentul sumei de 100.000 Euro.

Apelantul a precizat faptul că niciodată suma de 436.270 lei, echivalentul a 100.000 Euro nu i-a fost remisă de societate sau de administratorul acesteia, nici la data semnării actului notarial, dar nici ulterior. În raport de faptul  că nu s-a dat suma de bani, apelantul a semnat un alt înscris sub semnătură privată intitulat CONVENTIE la data de 03.06.2013, înscris prin care a revocat respectiva convenţie. Arată că nu a primit această sumă de bani şi în consecinţă nu are cum să o dea înapoi. De altfel, administratorul special al societăţii A.M. a recunoscut  că nu i-a remis niciun fel de sumă de bani şi citează din această convenţie „Părţile  de comun acord revocăm convenţia semnată la data de 12.01.2012, autentificată sub nr.116/12.01.2012 de către BNP D. T. C., având în vedere că M. A. nu a primit niciodată suma de 436.270 RON”.

S-a arătat că, în faza cercetării fondului cauzei de către prima instanţă, A. M. a recunoscut faptul că nu i-a remis apelantului niciodată această sumă de bani, sens în care  apreciază că acţiunea administratorului judiciar este nefondată şi nelegală.

Intimata SC M. E. SRL prin administrator judiciar C. C.  IPURL a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului şi menţinerea, ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că la data de 12.01.2012 a ost încheiată o convenţie autentificată sub nr.116 de către BNP D. T.-C., convenţie încheiată între debitoarea SC M. E. SRL, prin administrator A. M. şi pârâtul M.A. Prin această convenţie pârâtul recunoaşte că a primit de la A.M. în calitate de asociat unic şi  administrator al SC M. E. SRL, suma de 436.270 lei, reprezentând  echivalentul  a  100.000 Euro. Totodată pârâtul s-a  obligat să achiziţioneze din această sumă până la data de 01.07.2012, două autospeciale.  Urmare mandatului primit numitul M. A. nu a depus niciun document justificativ care să demonstreze demersurile efectuate conform angajamentului luat ceea ce determină să se creadă că nu s-a implicat în îndeplinirea demersurilor cu care a fost angajat şi a folosit suma de 436.270,00 lei în interes personal. Contractul prevede consecinţa neîndeplinirii obligaţiei asumate de pârâtul M.A. şi anume restituirea sumei de 436.270 lei la care se adaugă o penalitate pe fiecare zi de întârziere de 0,01% după trecerea a 45 zile de scadenţă.

Având în vedere faptul că intimata nu a constatat niciun demers făcut de numitul  M. A., consideră că masa credală a fost prejudiciată deoarece în ipoteza în care nu ar fi fost perfectată Convenţia, respectiv dacă nu ar fi fost achitată suma de 436.270,00 lei, aceşti bani puteau fi folosiţi  pentru stingerea datoriilor SC M. E. SRL. Pârâtul M. A. contestă că ar fi primit această sumă de bani, invocând un înscris sub semnătură privată încheiat între aceleaşi părţi la data de 03.06.2013, prin care acestea convin la revocarea convenţiei atacate. Prima instanţă a reţinut în mod corect aptul că potrivit art.270 alin.1 Cod procedură civilă, „Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană până la declararea sa în fal, cu privire la constatările făcute personal de cel care a autentificat înscrisul în condiţiile legii”. Totodată, s-a arătat că puterea doveditoare a actului autentic este circumscrisă de alin.2 al aceluiaşi articol, care prevede că „Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrarie, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”. Or, dacă în faţa Notarului Public a fost semnat acest act, prin care pârâtul recunoaşte că a primit suma de 436.270 lei,  această declaraţie se bucură de autenticitate până la declararea sa în fals. După cum a reţinut şi instanţa,  convenţia autentificată  nu a fost declarată ca falsă, iar părţile contractante nu au dovedit în niciun fel faptul că această sumă nu ar fi fost remisă  pârâtului M. A., cu atât mai mult cu cât acesta a declarat în faţa notarului public contrariul, pe propria  răspundere şi cunoscând sancţiunile prevăzute de art.292 Cod penal. Mai mult, din documentele contabile rezultă că transferul din averea debitoarei către pârât s-a realizat în mod efectiv. În aceste împrejurări, este evident faptul că semnarea ulterioară a unei convenţii sub semnătură privată, a avut doar scopul înlăturării răspunderii contractuale a pârâtului M.A. Mai mult, înscrisul autentic nu poate fi înlăturat de către un înscris sub semnătură privată, acesta din urmă nu se bucură de o prezumţie de autenticitate, neaflându-se pe aceeaşi poziţie probatorie.

Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor  invocate, dar şi a caracterului devolutiv al acestei căii de atac, Curtea  a reținut următoarele:

La data de 12 ianuarie 2012 s-a încheiat în formă autentică (încheierea de autentificare purtând nr.116/12 ianuarie 2012 a BNP D. T.-C.) convenţia de mandat între M. A., în calitate de mandatar şi A. M., în calitate de asociat unic şi administrator al SC M. E. SRL în calitate de mandant.

Prin acelaşi înscris autentic, mandatar M. A. a recunoscut primirea de la mandant a sumei de 436.270 lei în numerar, sumă cu care în executarea contractului de mandat, urma să achiziţioneze în numele societăţii M. E. SRL două autospeciale identificate prin Convenţie. Apelantul mandatar se obligă să achiziţioneze cele două autospeciale până la data de 01.07.2012, iar în cazul în care  nu va reuşi administrarea acestora să restituie suma primită, cu penalităţi de  întârziere de 0,01% pentru fiecare zi în caz de nerestituire după 45 de zile de la scadenţă.

Necontestată în cauză este împrejurarea că mandatarul nu a achiziţionat în numele şi pe seama  mandantului acele două autospeciale, aşa cum s-a obligat prin contractul de mandat. Mandatarul contestă doar împrejurarea primirii sumei de 436.270 lei, echivalentul a 100.000 Euro la cursul BNR din ziua încheierii convenţiei de mandat.

În exercitarea atribuţiilor conferite de Legea nr.85/2006, administratorul judiciar al insolventei  SC M. E. SRL, C. C. IPURL a investit judecătorul sindic cu o acţiune în anularea actelor frauduloase, respectiv a convenţiei de mandat, întemeiată pe prevederile art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006. Potrivit acestor prevederi legale, administratorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise  şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de către debitor prin  operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte  vădit pe cea primită efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Curtea a observat că nu se poate reţine în cauză incidenţa textului legal indicat anterior. Aceasta deoarece textul se referă la prestaţiile părţilor şi la echivalenţa valorică a acestora. Or, este de esenţa contractului de mandat faptul că nu presupune prestaţii reciproce care să suporte o evaluare şi implicit o apreciere a echivalentei sau neechivalentei lor.

Textul art.79 alin.1 lit.b se referă la contractele cu titlu oneros în care fiecare parte se obligă la o prestaţie ce poate fi evaluată patrimonial, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb, de locaţiune, etc. Doar dacă prin natura contractului, acesta presupune executarea unor prestaţii evaluabile patrimonial, se poate aprecia dacă cele două prestaţii sunt echivalente valoric sau, dimpotrivă, prestaţia debitorului insolvent o depăşeşte vădit pe cea primită.

Din convenţia părţilor în cauză nu rezultă caracterul oneros al contractului de mandat şi anume că mandatarul M. A. s-ar fi obligat cu titlu oneros la executarea mandatului. De altfel,  prin convenţie nu se stabileşte nicio remuneraţie ce i s-ar cuveni mandatarului pentru exercitarea mandatului.

Instanţa, interpretând prevederile art. 80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, a apreciat că textul este incident doar în privinţa contractelor sinalagmatice şi cu titlu oneros, nu şi în privinţa contractelor unilaterale şi cu titlu gratuit, cum este contractul de mandat încheiat în cauză.

Suma primită de mandatar de la mandant pentru achiziţionarea celor două autospeciale nu poate fi considerată o prestaţie în sensul textului art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, întrucât prestaţiile părţilor reprezintă obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat  prin contract. Or, obligaţiile mandatarului asumate prin  contractul de mandat sunt de a executa mandatul şi de a da socoteală pentru ceea ce a primit în executarea mandatului de la terţi.

Restituirea sumei primite de la mandatar, ar putea fi consecinţa unei eventuale rezoluţiuni  a contractului de mandat, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către mandatar.

Concluzionând, instanţa a reținut că nu sunt îndeplinite condiţiile  prevăzute de norma legală cu caracter special înscrisă în art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006 pentru anularea unor acte încheiate de către debitorul insolvent.

Desigur, rămâne deschisă calea de drept comun a acţiunii în rezoluţiunea contractului de mandat, urmată de plata de despăgubiri cauzate de mandatar pentru neexecutarea contractului, acţiune pe care, în temeiul prevederilor art.20 lit. l din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar are calitatea procesuală activă de a o exercita în numele debitoarei insolvente.

Faţă de aceste argumente, în temeiul prevederilor art.480 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea  în anulare formulată de C.C. IPURL, administrator judiciar al SC M. E. SRL, în contradictoriu cu SC M. E. SRL prin administrator special A. M. şi M. A.

Domenii speta

Spete similare