Dosar nr. 4208/183/2016
R O M Â N I A
JUDECATORIA BAILESTI JUDETUL DOLJ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 560
Şedinţa publică de la 09 martie 2017
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE - F B – judecător
Grefier - D A
x.x.x.x
Pe rol, judecarea acţiunii civile în pretenţii formulată de reclamantul S C J de U C împotriva pârâtului M H.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantul solicitând judecarea cauzei in lipsă , conform art. 411 alin 1 pct. 2 Cod pr. civilă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că părtile au fost legal citate, iar prin acţiunea înaintată instanţei reclamantul a solicitat proba cu înscrisurile depuse, după care;
În temeiul art. 131 Cod pr. civilă, instanţa , verificându-şi din oficiu competenţa, constată că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina conform art. 94 şi 107 Cod pr. civilă.
În conformitate cu art. 238 Cod pr. civilă, având în vedere complexitatea cauzei şi probele ce urmează a fi administrate, instanţa a estimat durata necesară pentru solutionarea procesului la 3 luni.
În temeiul art. 237 Cod pr. civilă s-a pus in discutie proba solicitată de reclamant prin actiune, respectiv proba cu înscrisurile depuse reprezentând decontul de cheltuieli.
Instanţa a constatat că proba a fost solicitată în conformitate cu art. 254 Cod pr. civilă, îndeplineşte conditiile prev. de art. 255 alin 1 Cod pr. civilă în sensul că este admisibilă potrivit legii şi poate să ducă la soluţionarea procesului şi în conformitate cu art. 258 Cod pr. civilă a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse pentru motivele arătate de către reclamant.
A constatat de asemenea că proba a fost administrată şi în temeiul art. 392 cod pr. civilă instanţa a declarat încheiată cercetarea procesului şi a reţinut cauza pentru soluţionare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin acţiunea formulată la 15.12.2016 S. C. J. de U. C a chemat în judecată pe pârâtul M H, solicitând să fie obligat la plata sumei de ….. lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale, actualizată cu indicele de inflatie pînă la data plătii efective a debitului .
A motivat că pârâtul a fost internat în secţia neurochirurgie a S C J de U C în perioada 24.04.2015 – 01.05.2015 în urma unui accident rutier şi până în prezent nu a achitat contravaloarea spitalizării, fiind întrunite astfel condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 1345, 1349 şi 1357 Cod.civil , precum şi condiţiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii .
A mai arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ”persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale", iar spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligaţia de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.
A mai susţinut că pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel că spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
A precizat că printr-o interpretarea gramaticală a dispoziţiilor cuprinse in art. 313 din Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs vătămarea sănătăţii altei persoane , însă în situaţia în care , din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie a produs
vătămarea , cel obligat la repararea prejudiciului este beneficiarul , fapta ilicită a acestuia constând
în lipsa de diligentă în stabilirea persoanei vinovate .
A mai arătat că pârâtul avea obligaţia să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăţia autorului accidentului, chiar şi numai în scopul rezolvării obligaţiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acţiunii în instanţă, astfel că se poate prezuma că pârâtul îşi recunoaşte culpa, constând în omisiunea sau neglijenţa de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătăţii sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde faţă de furnizorul de servicii medicale conform dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Totodată, a specificat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă în neformularea unei plângeri penale împotriva autorului accidentului pentru a atrage incidenţa prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006; prejudiciul cauzat unităţii care constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect şi condiţia vinovăţiei făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia faţă de fapta sa şi de prejudiciul produs, în momentul săvârşirii faptei.
De asemenea, a menţionat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanţă bugetară.
În drept , a invocat dispoziţiile art. 1345 Cod civil , art. 1349 şi art. 1357 Cod civil precum şi art. 313 din Legea 95/2006.
A depus decont de cheltuieli şi Ordinul 611/26.05.2014 al Ministerului Sănătăţii
Acţiunea a fost comunicată pârâtului care nu a depus întâmpinare.
Părţile au fost legal citate, dar nu s-au prezentat, iar reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 cod pr. civila.
Examinând cauza in raport de înscrisurile depuse şi dispoziţiile legale aplicabile , instanţa stabileşte următoarele :
Pârâtul a fost internat în S C J de U C, secţia neurochirurgie în perioada 24.04.2015 – 01.05.2015 iar pentru vindecarea sa s-au efectuat cheltuieli în sumă de ….. lei de către reclamant demonstrate cu decontul de cheltuieli.
Din motivarea în drept pe care reclamantul a dat-o cererii sale, instanţa urmează să constate că pretenţiile pe care acesta le solicită de la pârât se întemeiază pe dispoziţiile art. 1357 şi art.1349 C.civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală , pe dispozitiile art. 1345 Cod civil referitoare la principiul îmbogăţirii fără just temei şi pe dispozitiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii , dispozitii care în reglementarea actuală au devenit art. 320 din legea menţionată cu privire la răspunderea civilă specială.
Singura probă administrată de reclamant este reprezentată de decontul de cheltuieli efectuate pe perioada internării pârâtului, neexistînd nici un înscris care să demonstreze că leziunile pentru care pîrîtul a fost tratat provin dintr-o acţiune de lovire săvîrşită de altă persoană sau dintr-un accident de circulaţie .
În raport de probele administrate şi normele de drept aplicabile , instanţa apreciază că acţiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Sub aspectul răspunderii civile speciale prevăzute de art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006, text care în vechea reglementare era reprezentat de art. 313 , instanţa reţine că potrivit art. 320 alin. 1 din legea menţionată , persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane precum şi daune sănătăţii propriei persoane din culpă, răspuns potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentînd cheltuielile
efective ocazionate de asistenţa medicală acordată , sumele reprezentînd cheltuielile efective urmînd să fie recuperate de către furnizorii de servicii medicale iar în litigiile avînd ca obiect recuperarea acestor sume , furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobîndesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti .
Avînd în vedere aceste dispoziţii şi motivarea în fapt a acţiunii în sensul că leziunile pentru care pîrîtul a fost tratat nu au fost săvîrşite de acesta din culpă ci de o altă persoană , instanţa constată că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile speciale prevăzute de art. 320 alin. 1 cod pr. civilă din Legea 95/2006 .
Sub aspectul răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1349 Cod civil şi art. 1357 Cod civil invocată de către reclamant , instanţa reţine că art.1357 alin. 1 Cod civil instituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi în conformitate cu aceste dispozitii cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvîrşită cu vinovăţie este obligat să.-l repare.
Reclamantul în motivarea acţiunii susţine că fapta ilicită a pîrîtului constă în aceea că nu a solicitat tragerea la răspundere penală a autorului faptei care a determinat vătămarea sănătăţii pîrîtului şi respectiv prejudicierea caselor de asigurări de sănătate cu contravaloarea serviciilor medicale .
O asemenea răspundere , dacă ar exista în conformitate cu art. 1357 Cod civil , ar trebui în primul rînd să se facă dovada că leziunile pentru care pîrîtul a primit asistenţă medicală s-ar datora faptei altei persoane , fiind produse printr-o infracţiune de lovire sau printr-un accident de circulaţie ori s-ar datora propriei fapte săvîrşită din culpă .
În speţă însă, aşa cum s-a mai arătat , din singura probă administrată de reclamant , respectiv din decontul de cheltuieli nu rezultă o faptă ilicită a altei persoane sau a victimei , săvîrşită din culpă .
Pe de altă parte , motivarea reclamantului în sensul că fapta ilicită a beneficiarului îngrijirilor medicale constă în împrejurarea că nu a solicitat tragerea la răspundere penală a autorului vătămării sale , nu poate fi considerată ca un element al răspunderii civile delictuale în condiţiile în care nu se precizează norma de drept încălcată care să îl oblige pe pîrît să se adreseze organelor de cercetare penală , pentru că în realitate nici nu există o normă de drept care să instituie obligaţia pentru victimele infracţiunilor să formuleze plîngeri penale împotriva autorilor acestora .
Sub aspectul îmbogăţirii fără just temei invocat de reclamant ca şi temei legal al acţiunii şi reglementat de art. 1345 Cod civil , instanţa reţine că potrivit art. 1348 Cod civil cererea de restituire a sumei cu care o persoană şi-a mărit patrimoniul pe seama patrimoniului altei persoane nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru ceea ce îi este datorat .
În speţă , acţiunea pentru ceea ce a cheltuit spitalul cu pîrîtul are ca temei bine determinat , respectiv art. 320 din Legea sănătăţii nr.95/2006 şi reclamantul are obligaţii expres prevăzute de această lege în sensul de a identifica autorii infracţiunilor , de a recupera cheltuielile efectuate şi de a restitui sumele recuperate caselor asigurărilor de sănătate .
În sensul menţionat art. 320 alin.2 din Legea sănătăţii dispune că furnizorii de servicii care asigură asistenta medicală prevăzută la art. 320 alin. 1 realizează o evidenţă distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această evidenţă în vederea decontării , precum şi cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective .
Coroborînd aceste dispoziţii cu art. 320 alin. 1 din Legea sănătăţii în conformitate cu care sumele reprezentînd cheltuielile medicale vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale iar pentru litigiile avînd ca obiect recuperarea acestor sume , furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobîndesc legitimare procesuală activă în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti , instanţa apreciază că furnizorul de servicii medicale trebuie să manifeste diligenţă sporită încă de la internarea persoanelor victime ale infracţiunilor săvîrşite de alte persoane , să identifice autorii faptelor în raport de declaraţia victimei , să efectueze demersuri la organele de cercetare penală în acest sens şi să formuleze acţiuni întemeiate pe
dispozitiile Legii 95/2006 împotriva autorului faptei .
Avînd în vedere considerentele expuse , instanţa apreciază că acţiunea nu este fondată şi urmează să o respingă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge acţiunea civilă în pretenţii formulată de S C J de U C cu sediul în …… împotriva pârâtului M H cu domiciliul în …….
Sentinţă cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunţată în şedinţa publică de la 09 martie 2017.
Preşedinte ,
F B Grefier,
D A
Judecătoria Buzău
CIVIL.Punere sub interdictie
Judecătoria Drăgășani
Pretenţii
Judecătoria Buzău
CIVIL. FOND FUNCIAR. CERERE DE RECONSTITUIRE FORMULATĂ DE UN MOŞTENITOR ÎN BAZA LEGII 247/2005 PENTRU TERENURI ATRIBUITE PRIN TITLUL DE PROPRIETATE EMIS ÎN MOD LEGAL ALTOR MOŞTENITORI.
Judecătoria Sectorul 3 București
Plângere contravenţională
Tribunalul Galați
Problema caracterului abuziv al clauzelor din contract fusese anterior dezlegată si nu mai putea face obiectul unei noi judecați, intrând in puterea lucrului judecat.