Acţiune în pretenţii respinsă

Dosar nr. 4208/183/2016

R O M Â N I A

JUDECATORIA BAILESTI JUDETUL DOLJ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 560

Şedinţa publică de la 09 martie 2017

Instanţa  constituită  din:

PREŞEDINTE - F B – judecător

Grefier  - D A

x.x.x.x

Pe rol, judecarea acţiunii civile în pretenţii formulată de reclamantul S C J de U C împotriva pârâtului M H.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantul solicitând judecarea  cauzei in lipsă , conform art. 411 alin 1 pct. 2  Cod pr. civilă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că părtile au fost legal citate, iar prin acţiunea înaintată instanţei reclamantul a solicitat  proba cu înscrisurile depuse, după care;

În temeiul  art. 131 Cod pr. civilă, instanţa , verificându-şi din oficiu  competenţa, constată că  este competentă general, material şi teritorial  să judece pricina  conform art. 94 şi 107 Cod pr. civilă.

În conformitate cu  art. 238  Cod pr. civilă, având în vedere complexitatea cauzei şi probele ce urmează a fi administrate, instanţa  a estimat durata  necesară pentru solutionarea  procesului la 3 luni.

În  temeiul art. 237 Cod pr. civilă s-a pus in discutie proba solicitată de reclamant prin actiune, respectiv  proba cu înscrisurile depuse  reprezentând decontul de cheltuieli.

Instanţa a constatat  că proba a fost  solicitată în conformitate cu art. 254 Cod pr. civilă,  îndeplineşte conditiile prev. de art. 255 alin 1 Cod pr. civilă  în sensul că este admisibilă potrivit legii şi poate să ducă la soluţionarea procesului şi în conformitate cu art. 258 Cod pr. civilă  a  încuviinţat  proba cu înscrisurile depuse  pentru motivele  arătate de către reclamant.

A constatat  de asemenea  că proba a fost  administrată şi în temeiul art. 392 cod pr. civilă instanţa a declarat încheiată cercetarea procesului şi a reţinut cauza pentru soluţionare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin acţiunea formulată la 15.12.2016 S. C. J. de U. C a chemat în judecată pe pârâtul M H, solicitând să fie obligat  la plata sumei de ….. lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale,  actualizată cu indicele de inflatie pînă la data plătii efective a debitului .

A motivat că pârâtul  a fost internat  în secţia neurochirurgie  a S C J de U C în perioada 24.04.2015 – 01.05.2015  în urma unui accident rutier şi  până în prezent nu a achitat contravaloarea spitalizării, fiind întrunite astfel condiţiile generale ale răspunderii civile  delictuale prev. de art. 1345, 1349 şi 1357 Cod.civil , precum şi condiţiile prevăzute de art. 313  din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii .

A mai arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 313 din Legea nr.  95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ”persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale", iar spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligaţia de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul  reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

A mai susţinut că pârâtul  a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia  nu sunt suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel că spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.

A precizat că printr-o interpretarea gramaticală a dispoziţiilor cuprinse in art. 313  din Legea 95/2006 rezultă că cel obligat  la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs vătămarea sănătăţii altei persoane ,  însă în situaţia în care , din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie a produs

vătămarea , cel obligat la  repararea prejudiciului este beneficiarul , fapta ilicită a acestuia constând

în lipsa de diligentă  în stabilirea persoanei vinovate .

A mai arătat că pârâtul avea obligaţia să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăţia autorului accidentului, chiar şi numai în scopul rezolvării obligaţiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acţiunii în instanţă, astfel că se poate prezuma că pârâtul îşi recunoaşte culpa, constând în omisiunea sau neglijenţa de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătăţii sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde faţă de furnizorul de servicii medicale conform dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Totodată, a specificat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă în neformularea unei plângeri penale împotriva autorului accidentului pentru a atrage incidenţa prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006;  prejudiciul cauzat unităţii care constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect şi condiţia vinovăţiei făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia faţă de fapta sa şi de prejudiciul produs, în momentul săvârşirii faptei.

De asemenea, a menţionat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanţă bugetară.

În drept , a invocat  dispoziţiile art. 1345  Cod civil , art. 1349 şi art. 1357 Cod civil precum şi art. 313 din Legea  95/2006.

A depus decont de cheltuieli şi Ordinul 611/26.05.2014  al Ministerului Sănătăţii

Acţiunea  a fost comunicată pârâtului care nu a depus întâmpinare.

Părţile au fost legal citate, dar nu s-au prezentat, iar reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă,  conform art. 411 alin. 1 pct. 2 cod pr. civila.

Examinând cauza in raport de înscrisurile depuse  şi  dispoziţiile legale  aplicabile , instanţa stabileşte următoarele :

Pârâtul  a fost internat în S C J de U C, secţia neurochirurgie în perioada 24.04.2015 – 01.05.2015  iar pentru vindecarea sa s-au efectuat cheltuieli în sumă de ….. lei de către reclamant demonstrate cu decontul de cheltuieli.

 Din motivarea  în drept pe care reclamantul a dat-o cererii sale, instanţa urmează să constate că pretenţiile pe care acesta le solicită de la pârât se întemeiază pe dispoziţiile art. 1357 şi art.1349 C.civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală , pe dispozitiile art. 1345  Cod civil referitoare la principiul îmbogăţirii fără just temei  şi pe dispozitiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii , dispozitii care în reglementarea actuală au devenit  art. 320  din legea menţionată cu privire la răspunderea civilă specială.

Singura probă administrată de reclamant este reprezentată de decontul de cheltuieli efectuate pe perioada internării pârâtului, neexistînd nici  un înscris care să demonstreze că leziunile pentru care pîrîtul a fost tratat  provin dintr-o acţiune de lovire  săvîrşită de altă persoană sau dintr-un accident de circulaţie .

 În raport de  probele administrate şi normele de drept aplicabile , instanţa apreciază că acţiunea este neîntemeiată  pentru următoarele considerente:

 Sub aspectul răspunderii civile speciale prevăzute de art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006, text care în vechea reglementare era reprezentat de art. 313 , instanţa reţine  că  potrivit art. 320 alin. 1 din  legea  menţionată  , persoanele care  prin faptele lor  aduc daune sănătăţii altei persoane precum şi daune sănătăţii propriei persoane din culpă, răspuns potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentînd cheltuielile

efective ocazionate de  asistenţa medicală acordată , sumele reprezentînd cheltuielile efective urmînd să fie recuperate de către furnizorii de servicii medicale iar în litigiile avînd ca obiect recuperarea acestor sume , furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobîndesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti .

 Avînd în vedere aceste dispoziţii şi motivarea în fapt a acţiunii în sensul că  leziunile pentru care  pîrîtul a fost tratat nu au fost săvîrşite de acesta din culpă ci de o altă persoană , instanţa constată că nu sunt întrunite condiţiile  răspunderii civile speciale prevăzute de art. 320 alin. 1 cod pr. civilă  din Legea 95/2006 .

 Sub aspectul răspunderii civile delictuale  prevăzută de art. 1349 Cod civil şi art. 1357 Cod civil invocată de către reclamant , instanţa reţine că art.1357 alin. 1 Cod civil instituie răspunderea  civilă delictuală pentru fapta proprie şi în conformitate cu aceste dispozitii  cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvîrşită cu vinovăţie este obligat să.-l repare.

Reclamantul în motivarea acţiunii susţine că fapta ilicită a pîrîtului  constă în aceea că  nu a solicitat tragerea la răspundere  penală a autorului faptei care  a determinat vătămarea sănătăţii pîrîtului şi respectiv prejudicierea caselor de asigurări de sănătate cu contravaloarea serviciilor medicale .

O asemenea răspundere , dacă ar exista  în conformitate cu art. 1357 Cod civil , ar trebui în primul rînd  să se facă dovada că leziunile pentru care pîrîtul a primit asistenţă medicală  s-ar datora faptei altei persoane , fiind  produse  printr-o infracţiune de lovire sau printr-un accident de circulaţie ori s-ar datora propriei fapte săvîrşită din culpă .

În speţă însă,  aşa cum s-a mai arătat , din singura probă administrată de reclamant , respectiv  din decontul de cheltuieli nu rezultă o faptă ilicită  a altei persoane  sau a victimei , săvîrşită din culpă .

Pe de altă  parte  , motivarea reclamantului în sensul că fapta ilicită a beneficiarului îngrijirilor medicale constă în împrejurarea că nu a solicitat tragerea la răspundere penală  a autorului vătămării sale , nu poate fi considerată ca un element  al răspunderii civile delictuale în condiţiile în care nu se precizează norma de drept încălcată  care să îl oblige pe pîrît  să se  adreseze organelor de cercetare penală , pentru că în realitate  nici  nu există  o normă de drept care să instituie  obligaţia pentru victimele infracţiunilor să formuleze plîngeri penale  împotriva autorilor acestora .

Sub aspectul îmbogăţirii fără just temei  invocat de reclamant  ca şi temei legal al acţiunii şi reglementat de art. 1345 Cod civil , instanţa reţine că potrivit art. 1348 Cod civil cererea  de restituire a sumei cu care o persoană şi-a  mărit patrimoniul  pe seama patrimoniului  altei persoane  nu  poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru ceea ce îi este datorat .

În speţă , acţiunea pentru ceea ce a cheltuit spitalul  cu pîrîtul are ca temei bine determinat , respectiv art. 320  din Legea sănătăţii nr.95/2006 şi reclamantul are obligaţii expres prevăzute  de această lege în sensul de a identifica  autorii  infracţiunilor , de a recupera cheltuielile efectuate  şi de a restitui sumele recuperate caselor asigurărilor de sănătate .

În sensul menţionat art. 320 alin.2 din Legea sănătăţii dispune că  furnizorii de servicii  care asigură asistenta medicală prevăzută la art. 320 alin. 1  realizează o evidenţă distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această evidenţă  în vederea decontării , precum şi cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective .

Coroborînd aceste dispoziţii cu art. 320 alin. 1  din Legea sănătăţii în conformitate cu care sumele reprezentînd cheltuielile medicale vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale  iar pentru litigiile avînd ca obiect recuperarea acestor sume  , furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobîndesc legitimare procesuală activă în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti , instanţa apreciază că furnizorul de servicii medicale  trebuie să manifeste diligenţă sporită încă de la internarea persoanelor  victime  ale infracţiunilor săvîrşite de alte persoane , să identifice autorii faptelor în raport de declaraţia victimei , să efectueze demersuri la organele de cercetare penală în acest sens şi să formuleze acţiuni  întemeiate  pe 

dispozitiile  Legii 95/2006 împotriva autorului faptei .

Avînd în vedere considerentele expuse , instanţa apreciază că acţiunea nu este fondată şi urmează să o respingă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea civilă în pretenţii formulată de S C J de U C cu sediul în …… împotriva pârâtului M H cu  domiciliul în …….

Sentinţă cu apel  în termen de 30 zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţa publică de la  09 martie 2017.

Preşedinte ,

F B Grefier,

D A

Domenii speta

Spete similare