Încuviinţare executare silită

Sentinţă civilă - din 13.04.2017


Dosar nr. 1309 /183/2017 - încuviinţare executare silită -

JUDECĂTORIA BĂILEŞTI

ÎNCHEIERE

Şedinţa din camera de consiliu de la 13.04.2017

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: M. Ş.

GREFIER: V. M.

Pe rol, soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, înaintată de Biroul Executorului Judecătoresc T R, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. … din …, pentru suma de ….lei, solicitată de creditorul-cesionar G. H. LTD., împotriva debitoarelor M M F, V A C şi F G I, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege şi permise de titlul executoriu.

La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cauza judecându-se fără citarea părţilor, conform art. 666 alin. 2 Cod procedură civilă.

Se expune referatul cauzei de grefierul de şedinţă după  care, în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa procedează la verificarea competenţei sale, iar în baza art. 666 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 651 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material şi teritorial cu soluţionarea cererii.

Instanţa, constatând cauza în stare de judecată, o reţine spre soluţionare.

INSTANŢA,

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.04.2017, sub numărul 1309/183/2017, Biroul Executorului Judecătoresc T R a înaintat, spre încuviinţarea executării silite, titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. …. din ….., pentru suma de …. lei, solicitată de creditorul-cesionar G H LTD., împotriva debitoarelor M M F, V A C şi F G I, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege şi permise de titlul executoriu.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 666 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

În susţinerea cererii, executorul a ataşat: încheierea de deschidere a dosarului de executare silită nr. …/2017, cererea de executare silită formulată de creditorul-cesionar,

chitanţa privind plata taxei de timbru, împuternicire avocaţială din …, titlu executoriu reprezentat de contractul de credit nr. …. din …., grafic costuri totale, acte de identitate privind pe debitoarele M M F, V A C, situaţia contului la …., notificări din ….., confirmări de primire, contract de cesiune de creanţe nr. …/…., Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, contract de cesiune de creanţe, procură, adeverinţe de venit privind pe M M F şi V A C. 

Analizând cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc T R, instanţa reţine că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

 Prin contractul de credit nr…. din …., încheiat între B- G S G S.A. .. şi împrumutata M M F şi co-împrumutatele V A C şi F G I, instituţia financiară bancară a acordat împrumutatei un credit în valoare de …. lei, pe o durată de … luni.

În cuprinsul contractului de împrumut sunt stipulate atât obligaţiile instituţiei bancare, cât şi cele ale împrumutatei şi fideiusorilor. 

Prin contractul de cesiune de creanţe nr. …./…., B. G. S. G. S.A. a cedat cesionarului G H LTD. creanţa deţinută împotriva debitoarelor M M F, V A C şi F G I.

În acord cu art. 6 alin. 2 Cod civil, actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii 287/2009 privind Codul civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor, iar în conformitate cu art. 120 din O.U.G. 99/2006, aprobată prin Legea 227/2007, în vigoare la data încheierii contractului, contractele de credit încheiate de instituţii de credit, precum şi garanţiile reale şi personale, în scopul garantării creditului, constituie titluri executorii.

Conform art. 622 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută astfel obligaţia, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă care, coroborat cu art. 666 alin. 1 - 5 Cod procedură civilă, reglementează condiţiile în care se poate efectua executarea silită şi anume acelea că trebuie să fie întemeiată pe un titlu executoriu şi creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Reţinând caracterul de titlu executoriu al contractului de credit nr. … din …., în sensul că acesta îndeplineşte condiţiile de formă pentru a fi titlu executoriu, precum şi faptul că respectiva creanţă este certă, lichidă şi exigibilă, nefiind îndeplinite vreuna din condiţiile de respingere a cereri enumerate limitativ de art. 666 alin. 5 Cod procedură civilă, instanţa va admite cererea formulată de B.E.J. T R şi va dispune încuviinţarea executări silite a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. …din …., pentru suma de … lei, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege şi permise de titlul executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Ţ R, cu sediul în …...

Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. …./…., pentru suma de …. lei, solicitată de creditorul-cesionar G H LTD., cu sediul în ……, împotriva debitoarelor M M F, cu domiciliul în …. V A C, cu domiciliul în …., şi F G I, cu domiciliul în …..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică de la 13.04.2017.

PREŞEDINTE,   GREFIER,

M .Ş  V. M.