Contencios administrativ-fiscal. Anulare decizie de soluționare a contestației administrative și decizie de impunere.

Suspendarea termenului de prescripție extinctivă pentru stabilirea obligațiilor fiscale. Calculul accesoriilor în perioada suspendării controlului fiscal

-OG nr. 92/2003, art. 91, art. 119, art. 120 alin. 1, art. 1201 alin. 1

Potrivit regulii generale, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează, după acest termen, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Excepţiile de la această regulă, legalmente stabilită, trebuie să fie prevăzute în mod expres. Însă, legea nu prevede vreo derogare de la obligaţia de plată a dobânzilor/majorărilor şi penalităţi de întârziere în situaţia în care a fost suspendat controlul fiscal, iar suspendarea termenelor de prescripţie pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale, nu înlătură dreptul organului fiscal de a calcula accesorii în temeiul art. 119 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.

Atât suspendarea curgerii termenului de prescripţie, în situaţia prevăzută la art. 92 alin. 2 lit. b din O.G. nr. 92/2003, cât şi stabilirea obligaţiei de plată a dobânzilor/majorărilor şi penalităţilor de întârziere pe perioada suspendării controlului fiscal constituie voinţa legiuitorului.

Prin Sentinţa nr. 667/31.10.2016 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1028/102/2016, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta U.O.L Braşov - A.J.F.P.Mureş.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de cu reclamanta S.C. V. S.R.L, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauză, admiterea acţiunii în anulare introductivă astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a arătat  că, judecătorul de fond a făcut o apreciere eronată a efectelor pe care dispoziţiile art. 91 C.proc.civ., respectiv a incidenţei privind suspendarea termenului de prescripţiei extinctive de stabilire a obligaţiilor fiscale, le are asupra dreptului intimatei-pârâte de a calcula accesorii pe perioada când controlul fiscal era suspendat.

În opinia recurentei-reclamante, nelegalitatea soluţiei constă în faptul că nu există nici un temei de drept pentru justificarea calculului accesoriilor în perioada cât inspecţia fiscală a fost suspendată întrucât art. 119 din C.proc. fiscală se referă, cu titlu general, la obligativitatea plăţii accesoriilor pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor fiscale şi nu se referă la situaţia din speţă, în sensul că, nu dispune şi asupra posibilităţii calculului accesoriilor şi pe perioada cât inspecţia fiscală a fost suspendată. La fel, în actul administrativ atacat emis de intimata-pârâtă nu s-a făcut referire la nici un text de lege care să justifice în mod neechivoc calculul accesoriilor şi pe perioada cât inspecţia fiscală a fost suspendată.

Recurenta-reclamanta a mai susţinut că, în condiţiile în care, suspendarea prescripţiei produce efecte asupra întregii proceduri, efectul acesteia este ca pe perioada suspendării inspecţiei fiscale nu pot fi calculate accesorii, altfel s-a impune societăţii o sarcină fiscală excesivă şi nedatorată în condiţiile în care, societatea nu are nici un control asupra întinderii termenului suspendării inspecţiei fiscale.

În drept, au fost invocate art. 20 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 96 pct. 3 C.proc.civ.

Intimata pârâta U.O.L Braşov– A.J.F.P.Mureş prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat.

În motivare, intimata-pârâtă a arătat în esenţă că, atât în cuprinsul Deciziei de impunere cât şi în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, au fost înscrise drept temei de drept articolele care vizează calculul obligaţiilor fiscale accesorii, respectiv art. 119, art. 120 şi art. 120 ind. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Intimata-pârâtă a mai arătat că, în cuprinsul articolelor de lege anterior menţionate nu este prevăzută nicio excepţie de genul celei invocate de actuala recurentă, în speţă scutirea de la plata accesoriilor bugetare pe perioada suspendării inspecţiei fiscale, în mod legal şi temeinic nu a putut fi reţinută de către instanţa de fond în soluţionarea cauzei pendinte.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat şi anume art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Criticile recurentei-reclamante S.C. V. S.R.L. vizează modul în care instanţa de fond a apreciat asupra efectelor pe care dispoziţiile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 respectiv suspendarea termenului prescripţiei extinctive de stabilire a obligaţiilor fiscale, le are asupra dreptului intimatei-pârâte de a calcula accesorii pe perioada suspendării controlului fiscal.

Recurenta-reclamantă a susţinut că lipseşte un temei de drept care să justifice calcularea accesoriilor pentru perioada în care inspecţia fiscală a fost suspendată întrucât art. 119 din O.G. nr. 92/2003 nu se referă la situaţia din speţă.

Potrivit prevederilor art. 119 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.”.

Din textul de lege menţionat, rezultă regula generală privind calculul accesoriilor pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată iar excepţiile trebuie să fie prevăzute în mod expres. În acest sens, la alin.2  al aceluiaşi articol, se prevede ca derogare de la regula enunţată mai înainte, că, „Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.”

Curtea a constatat că, legea nu prevede vreo derogare de la obligaţia de plată a dobânzilor/majorărilor şi penalităţi de întârziere în situaţia în care a fost suspendat controlul fiscal iar incidenţa art. 92 alin. 2 lit. b din O.G. nr. 92/2003 în sensul că, termenele de prescripţie prevăzute la art. 91 se suspendă: „pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale;” nu înlătură dreptul intimatei-pârâte de a calcula accesorii în temeiul art. 119 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 . De altfel, contrar susţinerii recurentei-reclamante, acest temei de drept împreună cu prevederile art. 120 alin. 1, art. 120 ind. 1 alin. 1, alin. 12 lit. c din acelaşi act normativ, au fost arătate în expres în cuprinsul Deciziei de impunere 368/11.08.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice emisă de intimata-pârâtă U.O.L Braşov - A.J.F.P.Mureş (filele 145 - 146 în dosarul instanţei de fond). 

De asemenea, trebuie observat că, atât suspendarea curgerii termenului de prescripţie, în situaţia prevăzută la art. 92 alin. 2 lit. b din O.G. nr. 92/2003 cât şi stabilirea obligaţiei de plată a dobânzilor/majorărilor şi penalităţilor de întârziere pe perioada suspendării controlului fiscal este voinţa legiuitorului. Aşadar, susţinerile recurentei-reclamante S.C. V. S.R.L. în sensul că, sarcina fiscală ar fi excesivă şi nedatorată, în condiţiile în care, societatea nu are nici un control asupra întinderii termenului suspendării inspecţiei fiscale iar art. 119 din C.proc. fiscală se referă, cu titlu general, la obligativitatea plăţii accesoriilor pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor fiscale şi nu se referă la situaţia din speţă, nu pot fi reţinute întrucât niciun text de lege nu prevede scutirea de la plata accesoriilor în situaţia din prezenta cauză.

În consecinţă, instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în condiţiile în care recurenta-reclamantă datorează sume către bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit şi T.V.A., de la momentul la care aceasta avea obligaţia de a le calcula şi achita, datorează şi accesorii.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc. civ., recursul dedus judecăţii a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare