Anulare act

Sentinţă civilă 33 din 09.10.2017


Dosar nr. ---/222/2015 anulare act

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DOROHOI  JUDEŢUL BOTOŞANI

SENTINŢA CIVILĂ NR. --

Şedinţa publică din data de -- 2016

Completul de judecată constituit din:

Preşedinte:  --

Grefier:  --

La ordine judecarea acţiunii civile pentru anulare act, formulată de reclamantul-pârât C-, cu domiciliul în satul P--în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G--, cu domiciliul în --, şi pârâţii T--, cu domiciliul în -- şi Biroul Notarului Public ---

Dezbaterile în şedinţă publică au avut loc la termenul din --- 2015, când instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la termenul de astăzi.

Încheierea de şedinţă în care s-au consemnat aceste dezbateri face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cererii de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr.--/222/2015 din data de ---.2015, reclamantul-pârât C--a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă G--precum şi pe pârâţii BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL ---şi T--şi a solicitat instanţei să dispună anularea procurii autentificate sub nr.--din data de 18 martie 2014 la BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL --

În motivare a arătat că a fost păcălit atunci când a semnat acea procură, reclamantul-pârât crezând că arendează terenul proprietatea sa; că a fost servit cu băuturi alcoolice în timp ce convenea arendarea unei suprafeţe de teren.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, reclamantul-pârât a depus copii după înscrisuri constând în procura contestată şi certificatul de moştenitor nr. /26.11.2003 eliberat de Biroul Notarului Public ---după defuncta E--.

Cererea a fost legal timbrată cu suma totală de 100 lei (filele 16 şi 89 dosar).

În numele pârâtului BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL -- s-a depus o întâmpinare care nu a fost semnată şi nici însuşită ulterior de acest birou notarial.

Pârâtul T--a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivând că înţelegerea dintre părţi a fost tocmai cea care rezultă din acte, adică să fie vândută, respectiv cumpărată o casă construită din chirpici şi acoperită cu carton, cu două camere şi sală, împreună cu suprafaţa de 7200 mp teren, şi nu să fie arendată vreo suprafaţă de teren. A invocat cu privire la sine excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că procura este un act încheiat în considerarea persoanei numite ca mandatar.

În dovedire a depus copia promisiunii de vânzare autentificate sub nr.1--/08.12.2010 la Biroul Notarului Public --.

Pârâta-reclamantă G--a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar prin cererea reconvenţională solicitând obligarea reclamantului-pârât să-i achite suma de 2030 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de îndeplinirea mandatului.

În motivare a arătat că susţinerile din acţiunea principală sunt nereale; că înţelegerea dintre părţi a fost publică şi deschisă, întrucât lucrurile între părţi erau foarte clare; că a efectuat cheltuieli în vederea ducerii la îndeplinire a mandatului ce i s-a dat, plătind impozitul pentru clădiri şi teren şi taxe necesare la O.C.P.I..

Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art.2025 alin.2 din Codul civil.

În dovedire a depus copii după procura atacată de reclamant, după dovada plăţilor efectuate, după titlul de proprietate nr.--/19.06.1999 emis pe numele I-.

Cererea a fost timbrată legal cu suma de 147 lei (fila 97 dosar).

Prin răspunsul la întâmpinări, reclamantul-pârât a arătat că îşi menţine acţiunea aşa cum a fost formulată şi a solicitat respingerea excepţiilor invocate, susţinând că astfel de situaţii s-au mai întâmplat şi în cazul altor persoane.

La termenul de judecată din data de ---.2015, instanţa a unit cu fondul soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL AM--şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T--.

Prin încheierea din data de ---2015, instanţa a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul-pârât sub forma asistenţei juridice din oficiu, stabilind un onorariu provizoriu de 260 lei.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a administrat proba cu înscrisuri, precum şi proba testimonială, fiind audiaţi martorii propuşi de reclamantul-pârât V-şi T--

La ultimul termen de judecată instanţa şi-a însuşit excepţia invocată în întâmpinare nesemnată şi atribuită pârâtului BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL -- constând în lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

 Reclamantul-pârât a semnat, în data de 18 martie 2014, o procură autentificată sub nr.-- la BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL -- prin acest act, reclamantul-pârât o împuternicea pe pârâta-reclamantă să vândă pârâtului T---casa construită din chirpici, acoperită cu carton, compusă din două camere şi o sală, împreună cu suprafaţa de 7200 mp teren.

1. Faţă de dispoziţiile art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanţa urmează a analiza cu prioritate excepţiile invocate în cauză, şi anume excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL ---excepţie invocată din oficiu de către instanţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T---excepţie invocată de către acesta.

Cu privire la prima excepţie, instanţa reţine că BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL -- deşi este entitatea în faţa căreia s-a încheiat şi care a autentificat procura atacată în dosar, nu este parte în acest act. Pe de altă parte, raportat la motivul de nulitate invocat, instanţa reţine că nu se impută de către reclamantul-pârât o culpă în sarcina biroului notarial, astfel că nu se poate vorbi despre incidenţa dispoziţiilor art.156 alin.1 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995.

Totodată, notarul public nu se află printre subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art.36 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL -- este dată, astfel că urmează să admită această excepţie şi să respingă ca atare acţiunea faţă de acest pârât.

Situaţia pârâtului T--este alta, în sensul că procura s-a emis tocmai în vederea încheierii unui contract cu acesta, astfel că este necesar ca hotărârea pe care o pronunţă instanţa să producă efecte obligatorii şi faţă de acesta, cum era la fel de necesar să i se permită şi acestei persoane să poată propune probe şi să-şi exprime poziţia faţă de apărările reclamantului-pârât – ceea ce s-a şi întâmplat.

Drept urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T--excepţie invocată de către acesta, urmează a fi respinsă.

2. Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că din declaraţia martorei T--rezultă că în ziua în care s-a realizat procura notarială atacată de reclamantul-pârât acesta a purtat discuţii atât cu pârâta-reclamantă, cât şi cu pârâtul T--, într-un local, unde a fost servit de pârâtul amintit cu băuturi alcoolice.

Martora a auzit discuţii despre un contract de arendare, şi nu despre unul de vânzare-cumpărare, fapt care se coroborează cu cele susţinute de reclamantul-pârât, şi nu cu cele arătate de pârâta-reclamantă şi de pârâtul T--

Mai mult decât atât, ţinând cont de vârsta înaintată a reclamantului-pârât, este credibilă şi susţinerea aceleiaşi martore că, fără să fi consumat o cantitate mare de alcool, acesta s-a ameţit vizibil şi astfel s-a aflat într-o stare temporară de neputinţă de a-şi da seama de urmările faptelor sale. În aprecierea acestui aspect instanţa ia în considerare şi abilitatea normală a reclamantului-pârât de a se apăra, conferită de slaba sa pregătire juridică, dovedită chiar în cauza de faţă, prin aceea că i-ar fi fost mult mai simplu, decât să promoveze prezentul litigiu, să se prezinte la notariat pentru a revoca procura dată – lucru pe care, în mod evident, reclamantul-pârât nu l-a făcut pentru că nu a realizat că se poate şi o astfel de variantă.

Ca atare, raportat la dispoziţiile art.1205 din Codul civil, instanţa urmează a admite acţiunea reclamantului-pârât şi a dispune anularea procurii speciale autentificate sub nr.--- din data de 18 martie 2014 la BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL --

3. Referitor la cererea reconvenţională, instanţa va lua în discuţie sumele prevăzute în documentele de plată aflate la filele 46 şi 47 dosar (total 940 lei), care demonstrează prin ele însele că atestă cheltuieli făcute de pârâta-reclamantă în executarea mandatului dat de reclamantul-pârât. Celelalte documente de plată nu vor fi luate în considerare, pentru că:

-documentul de la fila 49 dosar (acelaşi cu cel de la fila 51 dosar) conţine o menţiune privind persoana care ar fi făcut în realitate plata, însă această menţiune nu este realizată de emitentul chitanţei, ci de către o altă persoană – astfel că însemnarea nu are putere probatorie;

-documentele de la filele 50 şi 53 dosar nu cuprind vreo dovadă că respectivele plăţi ar fi fost efectuate de pârâta-reclamantă;

-documentul de la fila 52 dosar atestă o plată, însă nu rezultă din nicio dovadă că aceasta ar fi fost făcută pentru documentaţia necesară punerii în practică a procurii în cauză.

 Cu privire la suma astfel rezultată, de 940 lei, instanţa reţine, faţă de soluţia dată primului capăt de cerere, că deşi pârâta-reclamantă nu a fost de faţă când reclamantul-pârât a fost servit cu alcool de către pârâtul T---, aceasta a cunoscut, din discuţia dinainte, la care a luat parte, că reclamantul-pârât dorea să încheie un contract de arendă, şi nu o procură pentru vânzarea unor bunuri.

Astfel, instanţa reţine că în crearea prejudiciului pe care l-a suferit pârâta-reclamantă, aceasta are ea însăşi o culpă. Restul culpei nu aparţine reclamantului-pârât, care nu a fost conştient, aşa cum s-a arătat mai sus, de conţinutul actului semnat şi de ce consecinţe are acesta, ci aparţine pârâtului T--

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art.1371 alin.1 şi 2 din Codul civil, instanţa urmează a respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă.

4. Fiind căzuţi în pretenţii, în temeiul dispoziţiilor art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta-reclamantă şi pârâtul T--vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantul-pârât, constând în taxa judiciară de timbru achitată – 100 lei, conform chitanţelor existente la filele 16 şi 89 dosar.

Totodată, având în vedere că în cauză reclamantului-pârât i-a fost acordat ajutor public judiciar sub forma asistenţei juridice, onorariul apărătorului astfel numit, în persoana doamnei av. --, acest onorariu, în cuantum de 260 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei către apărător, în conformitate cu dispoziţiile art.2 alin.1 pct.1 lit.m din Protocolul nr.48025/2015 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică, încheiat între Ministerul Justţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Faţă de dispoziţiile art.18 din O.U.G. nr.51/2008, pârâta-reclamantă şi pârâtul T--căzuţi în pretenţii, vor fi obligaţi şi la plata către stat a cheltuielii constând în onorariul descris mai sus.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

 

 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL--excepţie invocată din oficiu de către instanţă.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T--excepţie invocată de către acesta.

Respinge acţiunea în anulare act formulată de reclamantul-pârât C--CNP: -- cu domiciliul în satul -- în contradictoriu cu pârâtul BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL ----ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite acţiunea în anulare act formulată de reclamantul-pârât C--, cu domiciliul în --- în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G---şi cu pârâtul T---

Anulează procura specială autentificată sub nr.--- din data de 18 martie 2014 la BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL ---

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă G--.

Obligă pe pârâta-reclamantă G--şi pe pârâtul T--să achite reclamantului-pârât, în solidar, suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Dispune achitarea din fondurile Ministerului Justiţiei către av. --, desemnată ca apărător din oficiu pentru reclamantul-pârât, a onorariului în cuantum de 260 lei.

 Obligă pe pârâta-reclamantă G---şi pe pârâtul T--să achite Statului Român suma de 260 lei reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantului-pârât sub forma asistenţei juridice.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, --- 2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,