Contestatie la executare

Sentinţă civilă 1016/2016 din 05.10.2016


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA NOVACI

Sentinţa Nr. 1016/2016

Şedinţa publică de la 05 Octombrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE: 

Grefier: 

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenţii XX şi XX şi pe intimata XX, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este  legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2016, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată la judecătoria Novaci la data de 24 februarie 2016 sub nr. dosar 390/267/2016, contestatorii XX şi XX, conform art. 711 – 719 Ncpcp, art.192 Ncpc, art.194 – 195 Ncpc au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite şi a cheltuielilor solicitate de BEJ XX, pornită la cererea intimatei XX cu sediul în sat XX, judeţul Gorj în dosarul de executare nr. 5/E/2016 aflat la BEJ XX, în baza titlului executoriu nr. 117 din 24.11.2015 şi în dosarul de executare nr. 117/ 2015 a BEJ XX,  solicitând totodată suspendarea executării până la finalizarea dosarului penal nr. xx/90/2011 aflat la această dată pe rolul Curţii de Apel Piteşti.

În motivare, contestatorii au arătat că la data de 02.12.2015 după ce au primit titlul executoriu nr. 117/2015 emis de Bej XX din Circumscripţia Judecătoriei xx s-au adresat acestuia cu un înscris cu confirmare de primire prin care au solicitat să li se aducă la cunoştinţă modalitatea şi adresa unde să vireze suma de bani. Executorul judecătoresc nu a răspuns acestor solicitări, iar titlul executoriu nr.117/2015 a fost trimis către BEJ XX solicitându-li-se încă o dată onorariul şi cheltuielile de executare.

În motivarea cererii de suspendare, au arătat că dosarul penal nr. xx/90/2011 are la bază modul de înfiinţare al XX şi faptul că Muntele XX pentru care s-a făcut executarea nu ar fi proprietatea XX.

În dovedirea contestaţiei au solicitat ataşarea dosarelor de executare xx/24.11.2015 şi a dosarului de executare xx/E/2016 şi au depus la dosar, în copii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: solicitarea înaintată către BEJ XX din data de 02.12.2015 şi confirmarea de primire; comunicarea hotărârii penale nr. xx/2015 din data de 04.05.2015 dată în dosarul nr. xx/90/2011;  acte de identitate, procură notarială, acte de executare şi plicul de comunicare al somaţiei.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 711-719 C.pr.civ. , art. 192 C.pr.civ., art. 194-195 C.pr.civ..

La contestaţie, a formulat întâmpinare intimata XX solicitând respingerea contestaţiei şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că XX este proprietara golului alpin al muntelui XX, conform TP nr. XX/23.05.2005 emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar XX, iar contestatorii au introdus abuziv cu animalele în munte fiind nevoiţi a solicita sprijinul instanţelor de judecată, executorului judecătoresc, organelor de poliţie, iar pentru deplasarea celor din urmă (executor şi poliţie) asociaţia a avansat cheltuielile înscrise în încheierea executorului judecătoresc.

De asemenea, intimata a menţionat faptul că, contestatorii nu contestă titlul executoriu – încheierea executorului judecătoresc XX, ci solicită numai suspendarea executării până la soluţionarea cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. XX/2011 şi că nu are legătură: intrarea în mod abuziv a contestatorilor în munte, scoaterea acestora numai cu executorul şi poliţia – cheltuielile avansate de asociaţie – asociaţia proprietară cu acte de reconstituire şi dosarul penal nr. XX/2011.

A depus la dosar în copii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: TP nr. XX din 23.05.2005 şi Hotărârea nr. XX dată de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

La data de 26 aprilie 2016, contestatorii, prin mandatar au depus la dosar în copii conforme cu originalul Rechizitoriul din 11.04.2011 întocmit de DNA Piteşti, declaraţia de martor din dosarul nr. XX/P/2013 şi ordonanţa de începere a urmăririi penale nr. 02.10.2015, iar la data de 27 aprilie 2016, contestatorii au depus la dosar răspuns la întâmpinare şi precizare la contestaţie solicitând: anularea executării silite; anularea şi desfiinţarea tuturor actelor de executare silită şi a executării însăşi; anularea titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. XX/24.11.2015, suspendarea executării până la finalizarea procesului penal din dosarul nr. XX/90/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel XX.

În esenţă, au solicitat ca instanţa să pună în discuţie competenţa, având în vedere că hotărârea este pronunţată de Judecătoria XX, aceasta fiind instanţa competentă, având în vedere prevederile art. 714 alin. 3 C.p.c., ulterior pronunţării titlului executoriu intervenind o cauză pentru care ar trebui lămurit, în sensul că partea care a promovat acţiunea în urma căreia a obţinut titlul executoriu, nu era legal constituită, fiind cercetată penal pentru acest lucru, întrucât fiind vorba pe de o parte de anularea tuturor actelor de executare cât şi de lămurirea aplicării titlului executoriu consideră că ar putea fi competentă instanţa care a pronunţat hotărârea (titlul executoriu). Totodată au invocat faptul că semnătura de pe întâmpinare nu corespunde semnăturii lui XX.

Cu privire la fondul cauzei au solicitat anularea executării silite, anularea şi desfiinţarea tuturor actelor de executare silită şi a executării însăşi.

Contestaţia a fost timbrată cu 218 taxă timbru, plus 50 lei pentru cererea de suspendare şi 605 lei, reprezentând cauţiune.

Pe parcursul judecării s-a dispus ataşarea dosarului de executare nr. XX/24.11.2015 şi a dosarului de executare x/E/2016.

Dosarul de executare nr. x/E/2016 întocmit de BEJ XX a fost înaintat la dosar la data de 02 iunie 2016 (filele 155 – 163), iar la data de 07 septembrie 2016 a fost înaintat prin mail de către BEJ XX, dosarul de executare xx/2015 (filele 175-186).

La data de 12 septembrie 2016 au fost depuse la dosar prin serviciul registratură al instanţei de către petenţi note scrise, procesul verbal încheiat la data de 22.08.2014 în dosarul execuţional 208/2014, procesul verbal încheiat la data de 23.07.2013, cerere aprobare păşunat, procesul verbal încheiat la data de 23.07.2013, declaraţie dată de deţinătorul muntelui XX, Adresă comunicată de APIA, Adresa înaintată de IPJ Gorj – Serviciul de Investigare a fraudelor către XX, Adresa înaintată de APIA către DNA – Serviciul Teritorial Craiova. De asemenea, se învederează instanţei că şi la data de 28 septembrie 2016, prin serviciul registratură al instanţei au fost depuse la dosar note scrise de contestatori.

Instanţa a dispus ataşarea sentinţei civile nr. 2690 din 12 august 2014 dată în dosarul nr. XX/198/2014 de Judecătoria XX cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive.

În şedinţa publică din data de 28 septembrie 2016, după ataşarea celor două dosare de executare, instanţa, a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă teritorială  invocată de contestatori, excepţie ce a fost respinsă având în vedere că hotărârea nr. XX/12.08.2014, definitivă la data prin decizia XX la data de 14.09.2015, ce face obiectul dosarului de executare,  se execută în circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul sau sediul debitorului unde urmează să se facă şi executarea, debitorii având domiciliul în oraşul XX, astfel că, potrivit art. 131 alin. 1 Cod proc. civilă, instanţa, a stabilit că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor 714 alin.1 rap. la art.651 Cod proc. civilă.

Instanţa, având în vedere că în cauză a fost formulată de contestatori cerere de suspendare a executării silite până la finalizarea procesului penal din dosarul nr. XX/90/2011, a pus în discuţie şi această cerere, procuratoarea  XX, pentru contestatorul XX  şi contestatorul XX precizând instanţei că nu mai insistă în această cerere întrucât în acest moment dosarul nr. XX/90/2011 a fost soluţionat, instanţa luând act de această solicitare.

În aceeaşi şedinţă, contestatorii au precizat instanţei că au înţeles să solicite anularea titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2690 din data de 12.08.2014, precum şi anularea şi desfiinţarea tuturor actelor de executare silită care s-au făcut pe baza acelui titlu şi a executării însăşi. În concluzie au precizat că înţelege să conteste să conteste toate actele de executare emise în ambele dosare de executare, nefiind de acord cu cheltuielile de executare, acestea nefiind justificate (2500,2 lei stabilite în dosarul XX/2015 şi 529,4 lei stabilite în dosarul nr. X/E/2016)

Instanţa, nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, a acordat cuvântul cu prioritate pe excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în ceea ce priveşte dosarul de executare nr. XX/2015 al BEJ XX, excepţia asupra căreia a rămas în pronunţare.

Analizând prezenta contestaţie la executare, în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin Încheierea din data de 10.06.2015, Biroul Executorului Judecătoresc XX a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlul executoriu, constând în sentinţa civilă nr. 2690 din data de 12.08.2014, pronunţată de Judecătoria XX, la cererea creditoarei - intimat XX, fiind constituit în acest sens dosarul execuţional nr. XX/E/2015.

În data 24.11.2015, au fost emise în dosarul execuţional anterior indicat, Încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare.

Prin Încheierea din data de 27.01.2016, Biroul Executorului Judecătoresc XX a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlul executoriu, constând în Încheierea din data de 24.11.2015, pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. 1826/267/2015,  la cererea creditoarei – intimat XX, fiind constituit în acest sens dosarul execuţional nr. X/E/2016.

În primul rând, instanţa constată că executarea silită împotriva debitorilor a început ulterior datei de 15.02.2013. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012, raportat la art. 622 alin 2 din Legea nr. 134/2010, instanţa constată că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile noului Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 622 alin. 1, 2 şi 3 Cod proc. civ., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe, sau printr-un alt titlu, se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care, debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, iar executarea silită are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor, sau altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.

Din analiza motivelor contestaţiei la executare formulate,  instanţa reţine, sintetizându-le că s-a  solicitat de către contestatori desfiinţarea tuturor actelor de executare şi s-a invocat  faptul că suma stabilită de executori privind cheltuielile de executare este prea mare şi nejustificată. 

Prin dispoziţiile art. 712 alin.1 Cod proc. civ. s-a statuat că ,,împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare,, la alin.3 al aceluiaşi articol fiind prevăzut că după începerea executării, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea, contestaţiei la executare  anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 670 alin.4 din acelaşi cod, a fost prevăzut că sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de  executare de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pot fi cenzurate de către instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulată de partea interesată.

Contestaţia la executare reprezintă aşadar mijlocul procedural prin intermediul căreia oricare dintre părţile interesate, debitor, creditor sau terţ vătămat, pot cere şi obţine desfiinţarea măsurilor ilegale de urmărire silită.

Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în ceea ce priveşte dosarul de executare nr. XX/2015 al BEJ XX,  potrivit Art. 715 alin. (1) Cod Procedură Civilă prevede că:„(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie” (s.n.).

În cauză, din actele şi lucrările dosarului execuţional nr. XX/2015, rezultă că  încheierea nr. 117 din 24.11.2015 emisă de BEJ XX a fost comunicată contestatorilor la data de 25.11.2015 ( fila 176, respectiv fila 183), fapt recunoscut de altfel de contestatori care invocă faptul că după primirea somaţiei au formulat adresă către executor prin care solicitau doar comunicarea modalităţii de plată  (adresă află la dosarul cauzei la fila 183), însă nu au primit nici un răspuns.

Susţinerile contestatorilor, conform cărora nu au contestat în termenul de 15 zile încheierea primită întrucât aşteptau răspuns de la executorul judecătoresc, nu pot fi reţinute de instanţă, neputând fii apreciată ca fiind o nelămurire cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu reprezentat de  sentinţa civilă nr. 2690/12.08.2014 a Judecătoriei XX.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului execuţional, rezultă că au fost respectate cerinţele art. 154 alin.5, art. 163 raportat la art. 672 Noul Cod de procedură civilă, ce reglementează comunicarea actelor de procedură, în cadrul executării silite, aşa încât, contestaţia înregistrată la 24.02.2016 pe rolul Judecătoriei Novaci în ceea ce priveşte acest dosar de executare 117/2015, a fost formulată cu depăşirea termenului legal imperativ, instituit prin dispoziţiile art. 715 alin.1 Noul C.pr.civ., fiind tardivă, astfel că instanţa nu mai poate analiza aspectele invocate de contestatori cu privire la actele emise în acest dosar.

În ceea ce priveşte dosarul de executare nr. X/E/2016 al BEJ XX, se constată că titlul executoriu în acest dosar îl constituie încheierea din 24.11.2015 emisă în dosarul de executare nr. XX/2015, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 2500,2 lei pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentinţa civile nr. 2690/12.08.2014 a Judecătoriei Brezoi.

Prin încheierea din 29.01.2016 emisă de BEJ XX au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 529,4 lei, încheiere comunicată contestatorilor la data de 10.02.2016, prezenta contestaţie fiind formulată la data de 24.02.2015, deci în termenul imperativ de 15 zile, prevăzut de lege.

Procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 24.11.2015, întocmit de BEJ XX constituie titlu executoriu potrivit art. 638 al.1 pct. 1, Cod procedură civilă, având în vedere şi dispoziţiile deciziei nr. 15/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind dezlegarea  unor chestiuni de drept.

Problema care se pune în speţa de faţă este aceea a persoanei îndreptăţite să solicite executarea titlului executoriu reprezentat de încheierea pronunţată în dosarul nr. XX din 24.11.2015.

Potrivit art. 670 al.6 C.pr.civ. încheierea pentru sumele stabilite prin aplicarea al. 1-5 a acestui articol, constituie titlu executoriu atât pentru creditor cât şi pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară investirea cu formulă executorie.

În speţa de faţă se constată că cererea privind executarea titlului executoriu – încheierea din 24.11.2015 pronunţată în dosarul nr. XX/2015 a fost formulată de XX – pentru XX, în condiţiile în care în sentinţa civilă 2690/2014 a cărei executare s-a început în dosarul nr. 117/2014, parte în cauză a fost XX  şi nu XX cel care a solicitat punerea în executare a încheierii nr. 24.11.2015.

Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, verificând dosarul de executare, instanţa constată că aceste cheltuieli solicitate şi care fac obiectul titlului executoriu din 24.11.2015, nu au fost achitate de creditor executorului judecătoresc, neexistând la dosarul de executare o dovadă în acest sens pentru ca Obştea Pociovaliştea să poată recupera de la debitori cheltuielile de executare avansate.

În aceste condiţii, constatând că persoana care a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de încheierea din 24.11.2015 din dosarul de executare 117/2015 nu avea calitate pentru a face o astfel de solicitare, pe cale de consecinţă, încheierea din 27.01.2016 din dosarul de executare X/E/2016 prin care a fost încuviinţată executarea, este nulă, motiv pentru care instanţa va admite în parte contestaţia la executare şi va dispune anularea în totalitate a actelor de executare emise în dosarul nr. X/E/2016 al BEJ XX.

Având în vedere că la termenul din data de 28.09.2016, contestatorii au declarat că renunţă la cererea de suspendare formulată, instanţa va dispune restituirea către contestatori a cauţiunii în cuantum de 605,80 lei depusă la dosarul cauzei, conform chitanţei nr. 5175186/1,  depusă la camera de valori a instanţei conform adresei aflată la fila 152, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimat, având în vedere soluţia de admitere în parte dispusă de instanţă, capătul de cerere privind contestarea formelor de executare emise în dosarul execuţional nr. XX/2015 fiind respins ca tardiv, instanţa raportat la disp. art. 453 C.p.c., va admite în parte cheltuielile de judecată solicitate de intimată, dispunând obligarea în solidar a contestatorilor la plata sumei de 250 lei, reprezentând jumătate din onorariu avocat achitat de intimată, conform chitanţei nr. 652/15.06.2016, aflată la dosar la fila 169.

Instanţa reţine că, în cauză, contestatorii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite, în parte, contestaţia la executare formulată de către contestatorii XX şi XX, ambii domiciliaţi în XX, str. XX, nr. XX, jud. XX în contradictoriu cu intimatul XX, cu sediul în XX, jud. XX.

Dispune anularea, în totalitate a actelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc  XX, în dosarul execuţional nr. X/E/2016.

Admite excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte contestarea formelor de executare emise în dosarul de executare nr. XX/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc XX.

În baza art. 1064 C.pr.civ. dispune restituirea către contestatori a cauţiunii în cuantum de 605,80 lei depusă la dosarul cauzei, conform chitanţei nr. 5175186/1,  depusă la camera de valori a instanţei conform adresei aflată la fila 152, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea.

Admite în parte cheltuielile de judecată solicitate de intimat şi obligă contestatorii în solidar la plata a 250 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Novaci.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.10.2016.