Contestaţie la executare exercitată de soţul debitorului. Limitarea analizei motivelor din calea de atac raportat la calitatea de contestator şi la încălcările ce i-au adus prejudicii. Lipsa de interes a invocării vătămării pentru debitorul soţ

Chestiunea de drept care interesează in cauză este aceea de a stabili ce motive ale contestaţiei la executare pot face obiectul analizei instanţei de judecată, în raport cu calitatea părţii care le invocă.

Motivul privind exceptarea bunului de la executarea silită datorită afectaţiunii sale putea fi invocat doar de debitor, care ar fi justificat un interes legitim şi personal din moment ce bunul figurează ca fiind achiziţionat de către Cabinetul individual de avocatură, astfel că acest motiv nu poate fi analizat în contestaţie terţului, care justifică interes doar în ceea ce priveşte încălcarea cotei sale. Cu alte cuvinte, această apărare privind afectaţiunea bunului putea fi valorificată de debitor pe calea unei contestaţii proprii la executare, însă debitorul nu a uzat de acest mijloc procesual.

Potrivit art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Prin urmare, in mod corect, instanţa de apel a apreciat că nu poate analiza susţinerea privind exceptarea întregului bun de la urmărire silită, în contestaţia terţului interesat în afirmarea unei cote devălmaşe din bun, în condiţiile în care debitorul, căruia îi profită acest lucru, nu a formulat el însuşi contestaţie la executare, chiar dacă ulterior a exercitat căile de atac împreună cu soţul terţ, faţă de executare.

Art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă

Art. 712 alin. 1 şi 4 Cod procedură civilă

Potrivit art.499 din Codul de procedură civilă, „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instan?ei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate ?i analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins”.

1. Obiectul cererii, temeiul de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constan?a la data de 25.02.2019, sub nr. de dosar …/212/2019, contestatoarea [...] în contradictoriu cu intimata Direc?ia Generală a Finan?elor Publice Gala?i – Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Constan?a, a formulat contesta?ie la executare împotriva executării silite pornite împotriva debitorului [...], prin care a solicitat: anularea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la data de 21.01.2019, pentru motive de nelegalitate; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în onorariul avoca?ial; restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 261 alin. 2 C.proc.fisc. în referire la art. 715 alin. 4 C.proc.civ., art. 227 alin. 1 ?i 2, art. 238 alin. 1 C.proc.fisc., art. 353 alin. 1 C.civ., art. 740 alin. 4 ?i art. 451 - 453 C.proc.civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contesta?iei la executare ca neîntemeiată ?i cerere reconven?ională, în contradictoriu cu pârâ?ii [...] ?i [...], prin care a solicitat partajul judiciar asupra bunurilor mobile reprezentante de autoturism marca Land Rover, înmatriculat pe numele pârâtei [...] ?i autoturism marca Ssangyong de?inut de forma de exercitare a profesiei [...] – cabinet individual de avocatură, precum ?i partajul asupra imobilului situat în mun. Constan?a, [...].

În drept, intimata a invocat prevederile art. 339-340, 343 C.civ., art. 5 alin. 1 ?i alin. 10 din Legea nr. 51/1995, art. 353 alin. 2 C.civ.

La data de 20.09.2019, s-a dispus disjungerea cererii reconven?ionale ?i formarea unui dosar separat, acesta fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Constan?a sub nr. …/212/2019.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 11286/21.10.2019 Judecătoria a admis contesta?ia la executare, a dispus anularea actului de executare reprezentat de Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. …/21.01.2019 întocmit în dosarul de executare nr. ..., asupra bunurilor mobile reprezentate de: autovehicul marca SSANGYONG, având serie ?asiu …; autovehicul marca LAND ROVER, având serie ?asiu …; a dispus restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei către contestatoare, la momentul şi condiţionat de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Totodată, a obligat intimatul la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariul avoca?ial redus, conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ.

3. Apelul

Prin decizia civilă nr. 630/2.06.2020, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de intimata DGRFP Gala?i – AJFP Constan?a, respectiv ca nefondat apelul declarat de contestatoare şi de intimatul [...].

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 21.01.2019 s-a emis în cadrul dosarului de executare nr .../2012 procesul verbal de sechestru nr. 205180 prin care s-a dispus, în baza art. 238 alin. 4 Cod procedură fiscală, indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului [...] constând în autovehiculul marca SsangYong din 1997 înregistrat pe numele Cabinetului individual de avocatură [...] şi cota parte din autovehiculul marca Land Rover din 2011 înregistrat pe numele [...].

Asupra apelului intimatei DGRFP Gala?i – AJFP Constan?a

Tribunalul nu a reţinut susţinerea apelantei intimate potrivit căreia indisponibilizarea nu constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al contestatoarei, aceasta nefiind întemeiată.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, atâta timp cât partajul bunurilor comune ale soţilor nu a fost efectuat, orice indisponibilizare a bunurilor comune nu se poate face.

Acest aspect rezultă cu certitudine din dispoziţiile art. 353 alin. 2 C.pr.civ., care arată că „Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale so?ului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea crean?ei sale”.

Faptul că, în ceea ce priveşte autovehiculul Land Rover, s-a notat în procesul verbal de sechestru că se indisponibilizează doar cota parte din drept nu are nicio relevanţă, atâta timp cât această cotă nu este încă stabilită.

Or, proprietatea comună în devălmăşie este forma proprietăţii comune ce se caracterizează prin aceea că bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să aibă precizată vreo cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Aşadar, nu numai că bunul nu este fracţionat în materialitatea sa, ca la proprietatea comună pe cote-părţi, dar, spre deosebire de aceasta din urmă, nici dreptul de proprietate asupra acelui bun - privit în chip abstract desprins de acesta - nu este fracţionat.

Prin urmare, este imposibil de indisponibilizat o cotă parte ideală şi abstractă, a cărei mărime nu se cunoaşte.

Susţinerea apelantei intimate că existenţa sechestrului nu aduce nicio vătămare, acesta putând fi menţinut până la soluţionarea partajului, este nefondată.

Atâta timp cât debitul urmărit este unul personal, iar contestatoarea nu are calitatea de debitoare, orice indisponibilizare a dreptului său de proprietate (chiar şi devălmaşă) asupra vreunui bun mobil este o încălcare gravă a dreptului său de proprietate.

Invocarea de către apelantă a faptului că măsura sechestrului este o obligaţie şi nu o opţiune, nu are relevanţă, atâta timp cât ceea ce s-a reţinut de către instanţa de fond este modalitatea în care creditorul a înţeles să ia această măsură şi nu faptul că a luat măsura indisponibilizării.

Asupra apelului contestatoarei [...] şi al intimatului [...]

În primul rând, tribunalul a avut în vedere că apelanţii au calităţi diferite, doar [...] fiind contestatoare, [...] fiind intimat, citat în cadrul contestaţiei la executare în calitate de debitor. Prin urmare, tribunalul a analizat motivele de apel din perspectiva calităţii  avute în faţa instanţei de fond de către cei doi apelanţi.

Primul motiv de apel invocat este acela al reţinerii greşite de către instanţa de fond a caracterului de bun comun al celor două bunuri indisponibilizate, prin reţinerea autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 3923/2018 a Judecătoriei Constanţa.

Contrar celor susţinute de către apelanţi, cum că doar dispozitivul unei hotărâri intră în puterea lucrului judecat, dispoziţiile art. 430 alin. 2 C.pr.civ. arată că „Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

Totuşi, pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat, instanţa de fond trebuia să verifice dacă considerentele sentinţei invocate au rezolvat o chestiune litigioasă sau nu.

Or, din analiza sentinţei civile nr. 3923/2018 rezultă că instanţa de fond nu a dezbătut în condiţii de contradictorialitate caracterul de bun comun sau propriu al celor două autoturisme (ulterior sechestrate), acest aspect nefiind invocat în cauză, ci a respins cererea de partaj a imobilului motivat de faptul că trebuie mai întâi urmărite bunurile mobile. Sub aspectul calităţii de bun comun sau nu al celor două bunuri mobile, părţile nu au administrat probe, nu s-au purtat discuţii, instanţa de fond enumerând autoturismele în categoria de bunuri comune ale soţilor, fără a face, însă, o judecată cu privire la acest aspect. Prin urmare, cum soluţia din sentinţa nr. 3923/2018 (partajul fiind respins ca prematur) nu s-a bazat pe analiza caracterului bunurilor mobile şi cum nici acest aspect nu a constituit o problemă litigioasă în cadrul procesului, tribunalul a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a analizat din această perspectivă caracterul celor două bunuri.

Referitor la autoturismul SsongYang, care apare ca fiind înregistrat pe numele Cabinetului de Avocatură [...], tribunalul a re?inut că, ini?ial, contestatoarea a susţinut caracterul de bun comun al acestui bun, arătând că prin indisponibilizarea lui i s-a afectat dreptul său de proprietate. Ulterior, prin precizările formulate la data de 23.05.2019, contestatoarea a invocat regimul juridic al acestui bun ca fiind acela al unui bun cu afectaţiune specială, ce face parte din patrimoniul afectat exercitării profesiei.

În apel, se invocă acelaşi regim juridic, anume acela al unui bun afectat exercitării profesiei, aparţinând Cabinetului de avocat al intimatului debitor.

Or, în această situaţie, nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 712 alin 1 C.pr.civ., care arată că „(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum ?i împotriva oricărui act de executare se poate face contesta?ie de către cei interesa?i sau vătăma?i prin executare. De asemenea, se poate face contesta?ie la executare ?i în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condi?iile legii”.

În cauză, apelanta contestatoare, fiind un terţ care se pretinde a fi prejudiciat în drepturile sale prin executarea silită pornită împotriva intimatului [...], nu poate invoca decât motive din care să rezulte încălcări ce i-au adus ei prejudicii, fiind interesată să anuleze actul de executare contestat.

Prin invocarea caracterului de bun cu afectaţiune specială, ce se află în patrimoniul cabinetului de avocatură care nu îi aparţine ei, ci intimatului, apelanta contestatoare nu face decât să lipsească de interes contestaţia sa pentru acest motiv.

Renunţând la invocarea caracterului de bun comun al autovehiculului SsongYang, contestatoarea nu mai justifică vătămarea care i s-ar produce prin urmărirea acestui bun.

Doar debitorul urmărit ar fi putut aduce, pe calea unei contestaţii la executare proprii, critici cu privire la indisponibilizarea autovehiculului SsangYong, în măsura în care această măsură ar fi fost nelegală.

Însă, în cauză, instanţa de fond nu a fost sesizată de către debitor cu contestaţie la executare, ci doar de către terţ, care nu poate fi prejudiciat de executarea decât a bunurilor pe care le apreciază ca fiind în devălmăşie.

Cu privire la regimul juridic al autovehiculului Land Rover, s-a re?inut că apelanţii susţin că acesta are caracterul de bun propriu al contestatoarei, acest caracter decurgând din faptul că între debitor şi contestatoare s-a încheiat contractul de donaţie autentificat sub nr. .../31.01.2019.

În primul rând, trebuie remarcat că apelanţii invocă posibilitatea partajării bunurilor comune în timpul căsătoriei, lucru care, în fapt, nu s-a întâmplat, astfel că nu se poate analiza.

Ceea ce s-a încheiat între apelanţi a fost un contract de donaţie, nu de partaj, care are efecte specifice, diferite de cele ale partajului.

Reţinerea de către instanţa de fond a nulităţii contractului de donaţie, fără a fi invocată de către aceasta în faţa părţilor şi fără a fi pusă în discuţia contradictorie a acestora, face ca acest motiv de nulitate să fie înlăturat.

Ceea ce este relevant la momentul de faţă este aceea că cele două autoturisme au fost dobândite de către soţi în timpul căsătoriei, astfel că ele sunt prezumate a fi comune.

Faptul că s-a încheiat contractul de donaţie la data de 31.01.2019, iar procesul verbal de sechestru la data de 21.01.2019, fac ca din această perspectivă autoturismul Land Rover să fie prezumat a fi bun comun la data indisponibilizării sale.

Atâta timp cât pe rolul instanţei de fond se află acţiunea ce are ca obiect partajul bunurilor comune şi cât timp în cadrul acelui partaj intimatul [...] a invocat caracterul de bun propriu şi, respectiv, de bun cu afectaţiune destinat exercitării unei profesii pentru autoturismul Land Rover şi, respectiv, SsangYong, tribunalul a apreciat că instanţa de fond trebuia să se limiteze la a analiza doar dacă măsura indisponibilizării s-a luat corect faţă de caracterul prezumtiv de bunuri comune, la data emiterii procesului verbal de sechestru, fără a analiza, pe fond, regimul juridic al acestor bunuri.

Or, faţă de data dobândirii bunurilor şi data emiteri procesului verbal de sechestru, instan?a de apel a constatat că acestea sunt prezumate a fi bunuri comune şi, prin urmare, urmărirea lor nu se poate face pentru datoriile personale ale unuia dintre soţi, decât în urma partajului.

Cum în cauză, cererea de partaj a fost făcută după emiterea procesului verbal de sechestru, instanţa de fond în mod corect a reţinut nelegalitatea măsurii de indisponibilizare a bunurilor.

Pentru toate motivele de fapt şi de drept expuse, Tribunalul a respins apelurile ca nefondate.

4. Recursul

Împotriva deciziei civile nr. 630/2.06.2020 a Tribunalului Constanţa, apelan?ii [...] şi [...] au declarat recurs, considerând-o nelegală pentru următoarele considerente:

Recurenţii invocă disp. art. 488 alin. l pct. 6 C.pr.civ., respectiv împrejurarea că hotărârea reculată conţine motive contradictorii.

Astfel, primul motiv de apel invocat în apel a privit reţinerea greşită  de către instanţa de fond a caracterului de bun comun al bunurilor (două) mobile indisponibilizate, cu motivarea existentei in cauza a autorităţii lucrului judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 3923/2018 a Judecătoriei Constanţa. Judecătorii din apel, intr-un mod confuz, îşi argumentează punctul de vedere privitor la aceasta chestiune de drept, cu considerente contrare soluţiei pronunţate.

În mod judicios tribunalul reţine că pentru existenţa „autorităţii lucrului judecat” era necesar ca instanţa de fond să fi verificat dacă considerentele sentinţei invocate au rezolvat o chestiune litigioasă sau nu. De asemenea, şi aserţiunea privitoare la modul de soluţionare a cauzei înregistrate sub nr. …/212/2016 la Judecătoria Constanta, care s-a făcut fără ca instanţa de fond să fi supus dezbaterii contradictorii caracteristicile de bun comun sau propriu ale celor două autoturisme sechestrate, este corectă, instanţa soluţionând cauza in raport de care este invocată autoritatea de lucru judecat, pe baza excepţiei de prematuritate.

Chestiunea naturii juridice a celor două bunuri mobile sechestrate nici măcar nu a fost invocată in cauză. In mod cert, in cauza sus-menţionată nu au fost administrate probe şi nu s-au purtat discuţii cu privire la regimul juridic al celor doua bunuri sechestrate. Practic, instanţa nici nu a făcut o judecată propriu-zisă cu privire la acest aspect. Mai mult, judecătorii apelului reţin in mod pertinent că soluţia pronunţată in dosarul .../212/2016 al Judecătoriei Constanţa, ce a avut ca obiect cererea de partaj, pe de o parte nu a avut in vedere regimul juridic al celor doua bunuri sechestrate, cererea de partaj fiind respinsă ca prematură, iar pe de altă parte acest aspect nici nu a fost analizat, neconstituind o problemă litigioasă in cadrul procesului. Conchide instanţa de apel că în mod greşit instanţa de fond a analizat din această perspectivă regimul juridic al celor două bunuri.

După o asemenea pledoarie prin care pur şi simplu este „desfiinţată” hotărârea instanţei de fond (supusă apelului), tribunalul pronunţă o hotărâre care în mod indiscutabil vine intr-o vădită si profundă con¬tradicţie cu toate considerentele exprimate in legătură cu această chestiune, respingând apelul contestatoarei ?i intimatului [...] ca nefondat.

În legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea in cauză a condiţiilor prev. de art. 712 alin. l C.pr.civ., invocat in decizia recurată, solicită să se reţină următoarele:

Contestaţia la executare silită formulată de contestatoarea [...] îşi are temeiul de drept in prevederile art. 715 alin. 4 C.pr.civ. - contestaţia terţului.

Niciodată recurenţii nu au afirmat altceva decât că autoturismul Ssang Yong are regimul juridic al unui bun comun cu afecta?iune spe¬cială. Nu au renunţat la a invoca regimul juridic de „bun comun” al acestuia, dar cu precizarea ca acesta are de 23 de ani, o afectare specială, făcând parte din patrimoniul afectat exercitării profesiei de avocat (a se vedea in acest sens, reglementarea prev. de art. 5 alin. l si alin. 10 din Legea nr. 51/1995).

De asemenea, art. 227 alin. 2 lit. a Cod procedură fiscală, stabilind sfera bunurilor mobile care sunt exceptate de la executarea silită, enumeră inclusiv bunurile mobile care sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala – singura - sursă de venit.

Datorită acestei afectaţiuni speciale, aceste bunuri nu pot face obiectul executării silite. Simpla lecturare a cererii reconven?ionale de partaj judiciar formulată de intimată, atestă fără echivoc faptul că acest autoturism este deţinut de Cabinetul individual de avocatură [...].

Natura juridică a acestui bun este, la origine, de bun comun al soţilor, care au finanţat de comun acord achiziţionarea acestuia. Încă de la cumpărare, autoturismul a primit această destinaţie (afecta?iune speciala), de a fi utilizat in activitatea de avocatură. Tocmai de aceea, legea specială a avocaturii are in conţinutul său prevederi legale care stabilesc sfera ?i regi¬mul juridic al patrimoniului de afecta?iune.

Ori, in atare situaţie contestatoarea [...] a avut şi are în continuare calitate procesuală activă de a formula contestaţia la executare pendinte, fiind vădit păgubită de executarea silită in calitate de coproprietar al acestui autoturism.

Lipsind vătămarea, aşa cum se susţine in hotărârea recurată, lipseşte si ca¬litatea procesuală activă necesară pentru a promova, ca terţ, contestaţia la executarea silită. Soluţia pronunţată ?i cu privire la această chestiune de drept, in apel, este contradictorie, considerentele expuse cu multă apetenţa de judecători convergând spre o cu totul altă soluţie decât cea care a fost pronunţată in apel, aceasta din urmă neputându-se baza, in mod cert, pe considerentele hotărârii cu privire la aceasta chestiune.

Au mai sus?inut recuren?ii că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. l pct. 8 C.pr.civ.

In mod cert, aserţiunea tribunalului privitoare la „nulitatea contractului de donaţie”, care ar fi fost reţinută de instanţa de fond, este, in primul rând, neadevărată. Instanţa de fond a făcut doar afirmaţii speculative si total nejuridice legate de lipsa „efectelor juridice” ale contractului de donaţie. De aceea, este de neînţeles de ce judecătorii din apel au procedat la înlăturarea pentru „motiv de nulitate” a contractului de donaţie. Eventuala neinvocare a unui motiv de nulitate in fa?a păr?ilor ?i nepunerea acestuia in discuţia contradictorie a acestora, nu constituie un motiv de nulitate a contractului de donaţie, ci, cel mult, un viciu de procedura care poate atrage nulitatea unei masuri procesuale luate de instanţa, cu încălcarea drepturilor procedurale ale păr?ilor.

Contractul de donaţie existent în dosarul cauzei este un contract valid, care produce toate efectele juridice specifice. Până la desfiinţarea judiciară a acestuia, efectele sale nu pot fi „înlăturate” ?i nici ignorate, fiind vorba de un act autentic ce transmite drepturi reale de proprietate. Potrivit regimului juridic al comunităţii legale de bunuri art. 339 - 359 Cod civil, până la proba contrară operează prezumţia legala a contribu?iei egale a celor doi soţi la dobândirea bunurilor. Aşa fiind, contractul de donaţie a valorificat aceste dispoziţii legale - art. 357 alin. 2 Cod civil.

Alegaţiile privitoare la prezumţiile care operează in cauză cu privire la regimul juridic al celor doua autoturisme, sunt fundamental greşite. Acestea pornesc de la o premisă falsă referitoare la data încheierii contractului de donaţie - 31.01.2019, in referire la data încheierii procesului-verbal de sechestru: 21.01.2019. Judecătorii apelului trebuiau să observe ca la fila 5 paragraf 2 al hotărârii de fond s-a reţinut că procesul-verbal de sechestru a fost comunicat debitorului, ?i nu contestatorului ter?, la 06.02.2019, deci la o săptămână după încheierea contractului de donaţie. Iată care este perspectiva reala, din al cărui unghi de vedere autoturismul Land Rover nu mai poate fi „prezumat” ca bun comun la data indisponibilizării sale.

Potrivit art. 329 C.pr.civ., prezumţiile judiciare pot, ca ?i prezumţiile legale, să fie înlăturate prin proba contrară, in speţă cu înscrisurile oficiale şi autentice depuse, care au răsturnat a?a-zisa prezumţie.

Ca un corolar al acestor alegaţii, aserţiuni şi motive contra¬dictorii pe care soluţia pronunţată le conţine in considerentele sale, instanţa de apel stabileşte că instanţa de fond a greşit in mod evident atunci când nu s-a limitat in judecata sa doar la legalitatea măsurii luării indisponibilizării in raport de caracterul „prezumtiv” de bunuri comune al autoturismelor, fără a analiza pe fond regimul juridic al acestor bunuri. In situaţia unor astfel de argumente contradictorii soluţiei pronunţate, ins¬tanţa de apel a emis o decizie nelegala, care nu face decât să menţină lega¬litatea unei sentinţe apelate, împotriva propriilor considerente.

În concluzie, solicită în temeiul art. 498 alin. l C.pr.civ. admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând procesul in fond, să se admită apelul în integralitatea lui, aşa cum a fost acesta formulat şi să se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariu avocat fond, integral; onorariu avocat in apel; onorariu avocat in recurs.

Prin întâmpinare, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta a invocat inadmisibilitatea recursului, invocând dispozi?iile art. 7, art. 457 alin. 1, art. 718 ?i art. 483 Cod procedură civilă.

Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 126 alin. 2 şi ale art. 129 din Constituţia României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca şi procedura de judecată, sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea cailor de atac trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Instanţa, în demersul său vizând aflarea adevărului, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Având în vedere faptul că, în cauză, decizia civilă nr. 630/02.06.2020 a Tribunalului Constan?a este o hotărâre definitivă, pronunţată în apel, aceasta nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform dispoziţiilor art. 483 alin. 1 C.pr.civ., solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea recursului ca inadmisibil.

5. Aprecierile Cur?ii

Potrivit dispoziţiilor art. 457 Cod procedură civilă, „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.

Aceste dispoziţii reflectă principiul constitu?ional reglementat de art. 129 din Constituţia României („părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale”), astfel că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform dispozi?ilor art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă: „Hotărârea pronunţată cu privire la contesta?ie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronun?ate în temeiul art. 712 alin. 4 şi art. 715 alin. 4 care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun”.

Art. 715 alin. 4 Cod procedură civilă reglementează contesta?ia ter?ului vătămat prin executare, respectiv: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contesta?ia prin care o ter?ă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului”.

Cum decizia nr. 630/02.06.2020 a Tribunalului Constan?a a soluţionat în apel o contestaţie la executare silită, promovată de un ter? vătămat prin executare, care a pretins un drept de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul executării silite, a?adar decizia instan?ei de apel făcând parte din categoria hotărârilor reglementate de disp. art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este gre?ită men?iunea „definitivă” din cuprinsul deciziei recurate, aceasta fiind supusă căii de atac a recursului.

În consecin?ă, va fi respinsă ca nefondată excep?ia inadmisibilită?ii recursului.

Potrivit dispozi?iilor imperative ale art. 486 alin. 1 lit. d) C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul ?i dezvoltarea lor sau, după caz, men?iunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acela?i cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Recursul reprezintă, a?adar, o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege şi poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 488 C.pr.civ., motive care se circumscriu exclusiv nelegalităţii hotărârii. Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac, instanţa de recurs nu va putea să realizeze un control complet al hotărârii atacate ca în cazul căii devolutive de atac a apelului, ci unul limitat la nelegalitate pentru motivele arătate expres de legiuitor, acesta înţelegând să excludă din atribuţiile instanţei de recurs controlul oricărei temeinicii, hotărârea pronunţându-se fără posibilitatea readministrării probelor şi fără o nouă judecată în fond ce implică reanalizarea probelor administrate în cauză. Prin urmare, în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea probelor administrate în cauză – care este, în mod evident, un aspect de netemeinicie a hotărârii – neputând forma obiect de analiză în recurs, o asemenea analiză neputând să fie încadrată în niciunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C.pr.civ.

Recuren?ii au indicat ca motive de casare disp. art. 488 pct. 6 şi 8 C.pr.civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere dacă „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” (pct. 6), respectiv „când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gre?ită a normelor de drept material” (pct. 8).

1.Curtea reaminte?te că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ. este o consecin?ă firească de sanc?ionare a nerespectării dispozi?iilor art. 425 alin. 1 lit. b) din acela?i cod, care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătore?ti, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt ?i de drept pe care se întemeiază solu?ia, men?ionându-se argumentele pentru care s-au admis ?i, respectiv, s-au înlăturat cererile păr?ilor. Motivarea hotărârii este un atribut esen?ial al acesteia, de natură să explice păr?ilor ?i să le determine să accepte solu?ia primită, o garan?ie puternică împotriva unui eventual arbitrar al judecătorului, dar ?i o condi?ie necesară pentru a se putea realiza controlul judiciar de către instan?a superioară ?i nu în ultimul rând o garan?ie a păr?ilor de respectare a dreptului lor la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Conven?ia europeană a drepturilor omului.

Pentru a se putea re?ine motivul de casare prevăzut în cea de a doua ipoteză a art. 488 pct. 6 C.pr.civ., hotărârea atacată cu recurs trebuie să con?ină „motive contradictorii”, ceea ce presupune ca argumentele instan?ei să conducă la concluzii diferite, care nu se pot concilia ?i care să ducă la solu?ii diferite.

În ceea ce prive?te această ipoteză a textului de lege men?ionat, nu se poate re?ine din motivarea adusă deciziei atacate că se bazează pe argumente contradictorii, care se exclud între ele sau care ar duce la o altă concluzie decât aceea trasă de instan?ă privind netemeinicia apelului formulat de contestatoare ?i intimatul debitor.

Instan?a a re?inut că obiectul cererii de chemare în judecată este anularea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la data de 21.01.2019, cererea fiind formulată de ter?ul vătămat prin executare, respectiv de [...], so?ia debitorului [...]. Motivul de nelegalitate invocat a fost acela privind calitatea de bun propriu a autoturismului Land Rover ?i de bun comun proprietate codevălma?ă a autoturismului Ssang Yong Musso. Prima instan?ă a admis contesta?ia la executare ?i a anulat procesul-verbal de sechestru, re?inând calitatea de bun comun a celor două autoturisme, astfel cum „a fost stabilită” prin sentin?a Judecătoriei Constan?a nr. 3923/10.04.2018 pronun?ată în dosarul civil nr. …/212/2016, astfel că actul de executare nu poate avea ca obiect o cotă-parte neindividualizată din bunuri. Totodată, nu a re?inut calitatea de bun propriu a autoturismului Land Rover, apreciind că nu se poate re?ine că ?i-a produs efectele opera?iunea juridică a înstrăinării prin dona?ie de către debitorul [...] a cotei-păr?i din acest bun către so?ia sa, contestatoarea din cauză, dona?ie realizată după întocmirea procesului-verbal de sechestru. 

Instan?a de apel, respingând apelurile declarate în cauză, a men?inut solu?ia de anulare a procesului-verbal de sechestru, re?inând în continuare calitatea de bun comun a celor două autoturisme, la fel ca ?i prima instan?ă. Însă, întrucât apelul contestatoarei ?i al intimatului debitor a vizat ?i considerentele sentin?ei, tribunalul a procedat la analiza acestora ?i a arătat considerentele pentru care a apreciat că nu se poate re?ine că prin sentin?a Judecătoriei Constan?a nr. 3923/10.04.2018 s-ar fi stabilit calitatea de bun comun a celor două autoturisme, întrucât cererea de partaj ce a format obiectul acelui dosar a fost respinsă ca prematură, statuare cu privire la care sunt de acord ?i recuren?ii. În continuare, instan?a de apel a re?inut că, ceea ce este relevant la momentul contesta?iei, este faptul că cele două autoturisme au fost dobândite de so?i în timpul căsătoriei, astfel că ele sunt prezumate a fi bunuri comune.

Cu privire la autoturismul Ssang Yong, s-a re?inut că prin precizările depuse la termenul din 23.05.2019 în dosarul primei instan?e, contestatoarea a arătat că acesta are regimul juridic al unui bun cu afecta?iune specială, respectiv este destinat exercitării profesiei de avocat de către so?ul debitor, chiar dacă pre?ul a fost achitat din bani comuni. Însă, prin invocarea caracterului de bun cu afecta?iune specială, ce se află în patrimoniul cabinetului de avocatură, care nu îi apar?ine ei, ci intimatului, tribunalul a apreciat că apelanta contestatoare face să lipsească de interes contesta?ia sa, nemaijustificând vătămarea care i s-ar produce prin urmărirea acestui bun.

Cu privire la autoturismul Land Rover, s-a re?inut, pe de o parte, că în cauză nu s-a invocat nulitatea contractului de dona?ie, astfel că instan?a de fond nu putea re?ine acest motiv, iar, pe de altă parte, că acest contract a fost încheiat ulterior întocmirii procesului-verbal de sechestru, astfel că avea calitatea de bun comun la data indisponibilizării sale. 

Prin urmare, între argumentele folosite de instan?a de apel în motivarea solu?iei de respingere a apelului nu se poate re?ine caracterul contradictoriu, instan?a de apel expunând propriile argumente, diferite de cele ale primei instan?e ?i diferite de cele expuse de apelan?i, pentru care a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii primei instan?e.

2.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situa?iei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea gre?ită a normei corespunzătoare situa?iei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Prin recursul formulat, recuren?ii au sus?inut că instan?a de apel în mod gre?it nu a analizat regimul juridic al celor două autoturisme, prin prisma dispozi?iilor art. 339 – 359 C.civ., art. 227 alin. 2 lit. a C.pr.fisc. ?i art. 5 alin. 1 corob. cu art. 10 din Legea nr. 51/1995, respectiv autoturismul Ssang Yong are regimul juridic al unui bun comun cu afecta?iune specială, iar autoturismul Land Rover a devenit bun exclusiv al ter?ului contestator ca urmare a contractului de dona?ie autentificat sub nr. 117/31.01.2019, ambele bunuri neputând face obiectul executării silite.

Sub marginala „Reguli privind executarea silită”, art.227 alin. 2 lit. a C.pr.fisc. prevede că: „Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare silită, în următoarea ordine: a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit”.

Art. 5 ?i 10 din Legea nr. 51/1995 se referă la formele de exercitare a profesiei de avocat ?i la asigurarea de către barou ?i UNBR a exercitării calificate a dreptului de apărare, a competenţei şi disciplinei profesionale, a protecţiei demnităţii şi onoarei avocaţilor membri.

De asemenea, art. 339 – 359 C.civ. compun Sec?iunea a 2-a intitulată „Regimul comunită?ii legale” din Cap. VI „Drepturile ?i obliga?iile patrimoniale ale so?ilor”.

Cu privire la autoturismul Ssang Yong, chestiunea de drept care interesează în cauză este aceea de a stabili ce motive ale contesta?iei la executare pot face obiectul analizei instan?ei de judecată, în raport de calitatea păr?ii care le invocă.

Contesta?ia la executare a fost formulată de so?ia debitorului [...], ter? vătămat prin executare, care a sus?inut că acest autoturism este bun comun, cu precizările ulterioare că este bun cu afecta?iune specială, respectiv că este destinat exercitării profesiei de avocat de către debitor. Interesul exercitării oricărei cereri de chemare în judecată este unul legitim, propriu al păr?ii care recurge la sesizarea instan?ei judecătore?ti. Acest interes este pe deplin afirmat de contestatoare atunci când invocă faptul că în mod gre?it s-a instituit sechestrul asupra bunului în întregul său, din moment ce are calitatea de bun comun devălma?, astfel că ?i ea de?ine o cotă parte din bun ce nu a fost individualizată. Însă atunci când afirmă că bunul nu poate face în întregul său obiectul executării silite, deci ?i pentru cota-parte ce apar?ine debitorului, recurenta contestatoare depă?e?te limitele disponibilită?ii sale procesuale, în propria contesta?ie, în ceea ce prive?te interesul legitim ?i personal.

Acest motiv, respectiv exceptarea bunului de la executarea silită datorită afecta?iunii sale, putea fi invocat doar de debitorul [...], care ar fi justificat un interes legitim ?i personal din moment ce bunul figurează ca fiind achizi?ionat de către Cabinetul individual de avocatură [...], astfel că acest motiv nu poate fi analizat în contesta?ia ter?ului, care pretinde încălcarea cotei sale. Cu alte cuvinte, această apărare privind afecta?iunea bunului putea fi valorificată de debitor pe calea unei contesta?ii proprii la executare, însă debitorul nu a uzat de acest mijloc procesual. Desigur că acest aspect poate fi invocat în cadrul unei ac?iuni de partaj, dar care nu face însă obiectul cauzei de fa?ă.

Prin urmare, în mod corect instan?a de apel a apreciat că nu poate analiza sus?inerea privind exceptarea întregului bun de la urmărire silită, în contesta?ia ter?ului interesat în afirmarea unei cote devălma?e din bun, în condi?iile în care debitorul, căruia îi profită acest lucru, nu a formulat el însu?i contesta?ie la executare. 

Cu privire la autoturismul Land Rover, trebuie observat că ceea ce analizează instan?a investită cu contesta?ia la executare, este legalitatea actului de executare la data întocmirii sale. Sub acest aspect, în mod corect instan?a de apel a re?inut că la data emiterii procesului-verbal de sechestru, 21.01.2019, bunul avea calitatea prezumată de bun comun, contractul de dona?ie autentificat sub nr. .../31.01.2019 la BNP ... (prin care debitorul [...] a donat so?iei sale, contestatoarea din prezenta cauză, cota sa parte devălma?ă pentru ca aceasta să-?i întregească dreptul de proprietate asupra autoturismului) fiind încheiat ulterior. Orice alte discu?ii cu privire la actul juridic al dona?iei, efectele sale ?i de când se produc aceste efecte fa?ă de creditor, pot face obiectul ac?iunii de partaj, cu atât mai mult cu cât există pe rolul instan?elor un dosar cu acest obiect (cererea de partaj formulată de DGRFP Gala?i – AJFP Constan?a, disjunsă din dosarul de fa?ă ?i înregistrată pe rolul Judecătoriei Constan?a sub nr. .../212/2019).

Pentru considerentele de fapt ?i de drept expuse, constatând că nu există motive de reformare a deciziei din apel, în temeiul disp. art. 496 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare