Inadmisibilitatea acţiunii întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză.

3.Pretenţii. Inadmisibilitatea acţiunii întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză. Caracter subsidiar. Limitele judecăţii

În situaţia unui contract de închiriere, micşorarea patrimoniului locatorului cu folosinţa spaţiului de locuit şi mărirea patrimoniului locatarului cu exercitarea acestui drept nu sunt lipsite de temei juridic, acesta regăsindu-se în convenţia părţilor – contractul de locaţiune.

 Sentința civilă nr. 5153/06.07.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâta V.N., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6500 lei reprezentând chirie restantă aferentă perioadei iunie 2014 – iunie 2015 şi a sumei de 2835,86 lei reprezentând debit întreţinere şi 1069 lei penalităţi de întârziere pentru perioada februarie 2014 – iunie. A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 5153/06.07.2016, instanța a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Conform art.1345 Cod civil, cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.

Potrivit disp. art.1348 Cod civ., cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Instituţia îmbogăţirii fără just temei ca izvor de obligaţie a fost instituită de legiuitor pentru acele situaţii în care nu poate fi identificat un temei juridic pentru mărirea patrimoniului unei persoane corelativ micşorării patrimoniului unei alte persoane.

Astfel cum rezultă din reglementarea cuprinsă în prevederile art.1348 Cod civ., una din condiţiile exercitării acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei este reprezentată de absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul a pierderii suferite. Caracteristic, astfel, pentru acţiunea în restituire este subsidiaritatea acestui mijloc de reparare a prejudiciului, aflat la dispoziţia celui sărăcit numai în situaţia în care nu a avut o altă cale de drept pentru valorificarea dreptului său de a-şi repara prejudiciul.

Deşi susţine că pârâta a exercitat folosinţa imobilului în cauză în baza unui contract de închiriere, pretenţiile reclamantului cu titlu de chirie lunară – stabilită conform înţelegerii verbale a părţilor la suma de 500 de lei lunar – au fost întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără just temei, iar nu conform prevederilor convenţiei dintre părţi.

Or, în situaţia unui contract de închiriere, micşorarea patrimoniului locatorului cu folosinţa spaţiului de locuit şi mărirea patrimoniului locatarului cu exercitarea acestui drept nu sunt lipsite de temei juridic, acesta regăsindu-se în convenţia părţilor – contractul de locaţiune.

Astfel, dat fiind faptul că reclamantul însuşi a precizat că a încheiat cu pârâta un contract prin care s-a convenit folosinţa spaţiului de locuit contra unei chirii lunare de 500 de lei, contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului va fi datorată de aceasta în temeiul contractului, cu titlu de chirie. Aşadar, reclamantul avea la dispoziţie o acţiune personală, în pretenţii, întemeiată pe contractul încheiat între părţi, în vederea recuperării chiriei restante, acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză nefiind singurul mijloc juridic aflat la dispoziţia reclamantului spre satisfacerea drepturilor sale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul, solicitând respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 553/27.04.2017 Tribunalul Galaţi a respins apelul ca nefondat, reţinând următoarele:

Din imposibilitatea sau dificultatea de a proba relaţia contractuală, apelantul a concluzionat că nu îşi poate recupera paguba, reprezentată de suma pe care ar fi trebuit să o achite intimata cu titlu de chirie şi de cheltuieli de întreţinere aferente apartamentului, decât pe calea unei acţiuni în restituire, în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Or, cu bună ştiinţă sau nu, apelantul face o confuzie între accepţiunile noţiunii de „act juridic”. Astfel, foloseşte pe de o parte noţiunea în sensul de negotium iuris, adică de manifestare de voinţă intervenită în scopul de a produce efecte juridice, însăşi convenţia (închirierea bunului), dar şi în sensul de  instrumentum probationes, ce semnifică înscrisul care dovedeşte convenţia. Chiar şi în cererea de apel apelantul afirmă că nu există un act, în sensul de înscris, care să ateste că părţile au încheiat un contract de închiriere, astfel încât apreciază că nu îşi poate întemeia pretenţiile pe răspunderea contractuală, dar inexistenţa unui înscris reprezintă doar o dificultate sub aspectul probei actului juridic.

Astfel, în mod întemeiat a apreciat prima instanţă că reclamantul avea la dispoziţie o acţiune personală, în pretenţii, întemeiată pe contractul încheiat între părţi, în vederea recuperării chiriei restante, acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză nefiind singurul mijloc juridic aflat la dispoziţia reclamantului spre satisfacerea drepturilor sale. Prima instanţă a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art.1348 Cod civ., conform cărora cererea de restituire întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Contrar susţinerilor apelantului, pentru a aprecia că acţiunea sa era inadmisibilă, prima instanţa nu a procedat la o calificare juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, astfel încât nu era obligată să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă. Prima instanţă a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii şi a apreciat doar că acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, aşa cum a fost formulată de apelantul-reclamant, era inadmisibilă în situaţia dată, fără a califica acţiunea ca fiind o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspundere contractuală, cum lăsă să se înţeleagă apelantul prin cererea de apel.

Procedând astfel, judecătorul a respectat prevederile art. 22 alin.6 C.pr.civ., pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, astfel încât apelul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ.

Domenii speta

Spete similare