Acţiune în constatare

Prin cererea formulată prin reprezentantul lor convenţional comun, d-na C.D. avocat în baroul Bacău, potrivit împuternicirii avocaţiale seria BC/237453 (fila 7), cerere adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.4201/110/2014 la data de 14.08.2014 reclamanţii M.D., ş.a. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii S.M.O., S.C.P.T., P.P.O., S.J.B. şi S.C. R. Oneşti să se constate că activitatea desfăşurată de reclamanţi în calitate de angajaţi ai pârâţilor pe postul de tehnician dentar se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.

În motivarea cererilor lor au arătat reclamanţii că au calificarea profesională de tehnician dentar şi au desfăşurat activitate salarizată în baza contractelor individuale de muncă  în perioade îndelungate de timp (peste 20 ani) presupunând condiţii grele de muncă întrucât se lucra la temperaturi înalte, cu substanţe ce emanau fum şi gaze toxice, cu agenţi chimici dăunători, în spaţii de lucru necorespunzătoare, în condiţii de zgomot ridicat şi constant.

Deşi activitatea prestată de reclamanţi este specificată în mod expres în Anexa II la Ordinul 50/1990, pct.23 al 5 (34 al 4 în varianta republicată) ca fiind cuprinsă în grupa a II-a de muncă angajatorii nu au efectuat determinări de noxe care să dovedească existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă, aşa cum prevede art.5 din Ordinul nr.50/1990, astfel încât la momentul pensionării reclamanţii nu pot beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă deşi nu li se poate reţine nici o culpă pentru lipsa determinărilor de noxe pe care ar fi trebuit să le efectueze angajatorii care au refuzat să elibereze adeverinţe care să confirme condiţiile de grupă.

Motivând în drept acţiunea reclamanţii au invocat Anexa II, pct.23 (24 după renumerotare) din O MMOS 50/1990, Anexa 22, pct 22 din OMMOS 125/1990, art.194 Cpc iar în dovedirea susţinerilor lor au depus la dosar înscrisuri (filele 8-167), solicitând şi efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea inginerie sanitară şi protecţia muncii.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.270 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal S.C. P. S.R.L. Podu Turcului a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cererea formulată de reclamanţii S.H. şi S.M. având în vedere că aceşti reclamanţi nu au fost angajaţii spitalului societate privată dobândit de S.C. P. S.R.L. Podu Turcului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP U. S.S. la data de 22.03.2004, dată la care au fost preluaţi doar salariaţii existenţi printre care nu figurau şi cei doi reclamanţi menţionaţi astfel încât parte în cauză ar fi D.S.P. Bacău,instituţie care a preluat toată arhiva existentă în fostul spital comunal (filele 178,189).

În dovedirea susţinerilor sale pârâta S.C. P. S.R.L. Podu Turcului a depus la dosar înscrisuri (filele 180-190).

De asemenea, S.M.S.I.L. a formulat întâmpinare prin reprezentantul său legal invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art.35 cpc, întrucât reclamanţii solicită eliberarea unei adeverinţe care să ateste o situate de fapt şi nu constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, excepţie soluţionată în sensul respingerii prin încheierea din 05.02.2016.

Pe fondul cauzei a solicitat pârâtul respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea, de esenţă, că în cazul reclamanților nu s-au efectuat determinările cerute de lege, felul muncii şi condiţiile de muncă în care îşi desfăşura activitatea tehnicianul dentar neregăsindu-se în anexele I şi II la Ordinul nr.50/1990 (filele 205-209).

În dovedirea susţinerilor sale pârâtul a depus la dosar înscrisuri (filele 210-253).

La cererea formulată de reclamanta F.A. a depus întâmpinare şi R. Oneşti solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată (filele 254,255) iar S.J.U. Bacău a comunicat instanţei faptul că reclamanţii M.D., L.C., F.A., S.H. şi S.M. nu au fost şi nici nu sunt angajaţii acestui spital (filele 256-258). Ulterior, acelaşi pârât a revenit arătând că reclamanta F. (D.) A. a fost angajată în perioada 01.08.1974 – 01.08.1975 pe postul de tehnician dentar în cadrul D.M.H. (filele 8-17 vol.II).

La termenul de judecată din 05.02.2016 instanţa a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanţii S.H. şi S.M. şi formarea unui dosar separat iar în dosarul iniţial în care şi-au păstrat calitatea de reclamanţi M.D., L.C., F.A. a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.

Examinând actele dosarului în soluţionarea cu precădere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, potrivit art.248 alin.(1) cpc, excepţie invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (carnete de muncă), reclamanţii au fost angajaţi ai pârâţilor ocupând posturi de tehnician dentar, după cum urmează:

Reclamanta M.D. – în cadrul S.M.O. în perioada 01.08.1971 – 06.12.1999;

Reclamanta L.C. – în cadrul S.M.O. în perioada 01.08.1973 – 06.12.1999;

Reclamanta F.A. :

-  tehnician  dentar – în cadrul S.J.B. ( D.H.) in perioada  01.08.1974 – 01.08.1975;

 - tehnician  dentar  in cadrul S.M.O.  in perioada  01.08.1975 – 01.07.1997;

 - tehnician dentar  la S.C. R.  S.A. Oneşti  in perioada  01.07.1997 – 01.11.2000;

În raport de solicitarea reclamantelor, instanţa reţine că în materia cererilor referitoare la  încadrarea activităţii în grupe de muncă termenul de prescripţie este de 3 ani.

Acest termen este prevăzut de art.268  Codul muncii care reglementează termenele pentru formularea cererilor  prevăzând în alin.1 că  „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă; b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară; c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;  d) pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”; în alin.2 se prevede că „în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin.1, termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului ”.

Din interpretarea disp. art.268 alin.2 Codul muncii rezultă că toate celelalte cereri în materia conflictelor de muncă, textul de lege nefăcând nici o distincţie în raport de obiectul cererilor,  pot fi formulate în termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului, care în speţă curge de la data la care reclamantele au luat la cunoştinţă că în carnetele lor de muncă  pârâţii nu au înscris menţiuni referitoare la încadrarea în grupa a II-a de muncă a activităţilor desfăşurate în perioadele menţionate în cerere.

Începând cu data de 01.01 2011 a existat obligativitatea restituirii carnetelor de muncă către salariaţi, angajatorii nemaiavând dreptul de a înregistra operaţiuni în cuprinsul acestora întrucât potrivit art.279 alin.(3) din Codul muncii angajatorii care păstrează şi completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire. Or, cu privire la data de la care termenul de prescripţie curge, reclamantele nu au  formulat nici un punct de vedere, nesusţinând, de pildă, faptul că dispoziţiile legale menţionate nu au fost respectate astfel încât au intrat în posesia documentelor vizate de acest text ulterior datei de 30 iunie 2011. prin urmare, instanţa va considera că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la 30 iunie 2011.

 Având în vedere necesitatea aplicării unitare la nivelul caselor teritoriale de pensii a prevederilor Ordinului MMFES nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor prin care se atestă  activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I si/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, în conformitate cu prevederile de la punctul 6 din Ordinul nr. 50/1990 al M.M.O.S., M.S. si C.N.P.M., nominalizarea persoanelor care se încadrau in grupele I si a II-a de muncă s-a făcut de către conducerile unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile concrete în care şi-au desfăşurat activitatea persoanele respective.

Potrivit prevederilor alineatului al doilea de la punctul 15 din ordinul menţionat, unităţile aveau obligaţia să analizeze şi să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului in grupele I si a II-a de munca începând cu data de 18.03.1969.

Conform prevederilor punctului 8 din Ordinul amintit, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să  lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unităţii sau prin prevederile legale care reglementau atribuţiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.

Persoanele care, la data de 1.02.1990, aveau calitatea de pensionari sau care îşi  desfăşurau activitatea în alte locuri de muncă puteau beneficia de drepturile conferite de încadrarea în grupa superioară de muncă dacă ar fi făcut un minim de demersuri la momentul respectiv, în contextul demersurilor făcute la nivel de angajatori în perioadele respective.

Încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementa această situaţie, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile, existente în cadrul unităţilor angajatoare.

Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I si a II-a de muncă  au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (art.198 din lege), astfel că şi la acest moment persoanele interesate puteau depune un minim de diligenţă.

După această dată  eliberarea adeverinţelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 1.04.2001, o persoană şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I si a II-a de muncă, se făcea numai dacă nominalizarea persoanei era făcută anterior datei de 1.04.2001 şi numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate in evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie si a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registrul de evidenţă a lucrărilor efectuate etc.) sau în baza unor hotărâri judecătoreşti.

Altfel spus, în prezent, angajatorii şi cu atât mai mult deţinătorii de arhive, nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a încadra activităţi desfăşurate anterior datei de 1.04.2001, în grupe superioare de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei de 1.04.2001 - prin adeverinţe, ori prin înscrieri în carnetul de muncă, conform Decretului nr. 92/1976 până la data de 31 decembrie 2010. 

În conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/16.04.1976  privind carnetul de muncă şi ale Ordinului MM nr. 136/29.07.1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţa a carnetului de muncă, înregistrarea în carnetul de muncă a activităţilor desfăşurate in grupele I sau a II-a de muncă era obligatorie.

În situaţia persoanelor în ale căror carnete de muncă nu  există înregistrări ale activităţilor desfăşurate în grupa I sau a II-a de muncă, iar pretinsele drepturi care nu au putut sau nu pot fi valorificate din cauze varii, înlăturarea acestora se poate face numai în baza adeverinţelor întocmite şi eliberate in conformitate cu prevederile Ordinului MMFES nr. 590/2008.

 Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune operează însă deplin drept.

 De principiu, reclamantele prin apărător susţine corect că şi în materia cererilor în constatarea existenţei dreptului la încadrare în grupe de muncă termenul de prescripţie nu este de 3 ani, acest gen de acţiuni fiind imprescriptibile. Însă în materia conflictelor de muncă se aplică dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Termenul de 3 ani însă nu curge de la data abrogării Ordinului nr. 50/1990, ci de la data la care dreptul reclamantelor  s-a născut, respectiv data la care acestea au luat cunoştinţă despre lipsa  din carnetul de muncă a menţiunilor referitoare la încadrarea în grupa de muncă.  În speţă, deşi reclamantele nu au făcut referiri sub aspectul datei naşterii dreptului lor la acţiune, respectiv data la care le-au fost înmânate carnetele de muncă de ultimul angajator, acest aspect care nu este relevant de vreme ce sunt incidente dispoziţiile art. 279 alin.(3) din Codul muncii şi nu s-a solicitat a fi verificat aspectul dacă ultimul angajator nu a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale.

În ce priveşte natura acţiunii, în constatare şi nu în realizare, instanţa constată că în cauza de faţă reclamantele au solicitat constatarea existenţei dreptului de încadrare în grupa de muncă, însă nu a arătat care este acţiunea în realizare prin intermediul căreia îşi poate valorifica dreptul pretins, din cuprinsul acţiunii formulate rezultând că scopul urmărit prin promovarea acesteia este obţinerea recunoaşterii dreptului său şi nu numai constatarea unei stări de fapt.

Se mai reţine că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009  şi potrivit art.6 alin.4 „prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

De asemenea, prin decizia în interesul legii nr.1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil şi ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 01 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art.18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.

Având în vedere dispoziţiile legale anterior enunţate  se apreciază că dreptul reclamantelor referitor la încadrarea în grupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în perioadele 01.08.1971 – 06.12.1999 reclamanta M.D., 01.08.1973 – 06.12.1999,  reclamanta L.C., perioada  01.08.1974 – 01.08.1975 reclamanta F.A. si respectiv in perioada  01.08.1975 – 01.07.1997;01.07.1997 – 01.11.2000, este prescris, urmând ca acţiunea  să fie respinsă sub acest aspect.

Elementul principal care contează  în soluţionarea excepţiei prescripţie este determinarea naturii juridice a acţiunii având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părţi există un raport juridic civil şi astfel s-a  formulat o acţiune civilă,îi sunt aplicabile dispoziţiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părţi există un raport de muncă,s-a formulat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict de muncă şi îi sunt aplicabile dispoziţiile din Codul muncii cu privire la prescripţie.

Astfel,cauza de faţă se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantelor formulată împotriva foştilor angajatori este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activităţi, unei funcţii sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.

Rezultă de aici că, în cauza de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile speciale privind jurisdicţia muncii, care se aplică cu prioritate faţă de regulile generale din dreptul civil.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora  „dispoziţiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile”.

În raport de aceste dispoziţii, instanţa constată că, în ceea ce priveşte termenele de prescripţie, Codul muncii conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acţiunile în justiţie, termene prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.

Din examinarea dispoziţiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripţie speciale pentru anumite categorii de acţiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.

Pentru faptul că acţiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispoziţiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripţia în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că  în materia jurisdicţiei muncii nu există cereri imprescriptibile.

Raţiunea instituirii termenelor pentru promovarea acţiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate şi stabilirea raporturilor juridice.

Instanţa constată că nu prezintă nici o relevanţă analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanşat decât în termenul de prescripţie prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii. 

Având în vedere aceste considerente, acţiunea urmează să fie respinsă ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.

Domenii speta

Spete similare