Situaţia accesoriilor aferente contractelor de credit menţinute în cadrul procedurii insolvenţei

Decizie 3274/Ap din 23.05.2017


Problema de drept care s-a pus în cauză este aceea dacă, în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006, se datorează sau nu, după deschiderea procedurii insolvenţei, accesoriile aferente contractelor de credit şi menţinute în condiţiile art. 86 alin.1 şi 3 din Legea nr. 85/2006.

Deschiderea procedurii insolvenţei are efecte diferite asupra curgerii dobânzilor, majorărilor, penalităţilor precum şi asupra oricăror alt fel de cheltuieli privind creanţele născute anterior datei deschiderii procedurii. Legea stabileşte ca dată a încetării curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor data deschiderii procedurii în ideea că procedura insolvenţei trebuie să aplice un tratament egal creditorilor din aceeaşi categorie pentru a fi evitată disproporţia dintre creanţele acestora, disproporţie care s-ar putea realiza prin acumularea inegală de accesorii.

Prevederile art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006 nu permit adăugarea accesoriilor la creanţele născute anterior datei deschiderii procedurii, însă se constată că dispoziţiile art. 41 alin.2 cuprind o excepţie de la sistarea curgerii accesoriilor în cazul creanţelor garantate. Cum în speţă creanţa pârâtei este garantată, fiind înscrisă în tabelul creanţelor ca atare, aceasta este purtătoare de dobânzi, majorări, penalităţi sau orice alte costuri. Prin urmare, în condiţiile menţinerii contractelor de credit şi a clauzelor penalizatoare, intimata pârâtă avea posibilitatea să calculeze toate aceste accesorii, fiind îndreptăţită la distribuiri până la achitarea acestora, aspect corect reţinut şi de prima instanţă.

 Prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr.85/2006 nu pot fi interpretate în sensul că s-ar opune calculării accesoriilor la o creanţă garantată, după întocmirea tabelului definitiv, din moment ce excepţia instituită de la art. 41 alin. (2) de la regula consacrată de art. 41 alin. (1) priveşte tocmai posibilitatea calculării accesoriilor şi după deschiderea procedurii insolvenţei, fiind instituită o singură limită, cea privind valoarea superioară până la care aceste accesorii vor putea fi încasate constând în preţul valorificării activelor asupra cărora poartă garanţia.

Asupra apelului de faţă:

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 882/C din data de 24.11.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. xxxx/62/2016 s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins acţiunea având ca obiect „pretenţii –plată nedatorată” formulată de reclamanta SC A. SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar B SPRL, în contradictoriu cu pârâta  C SA, ca nefondată.

În motivarea hotărârii se arată că, prin Sentinţa civilă nr.10/S/14.01.2011 (f.8-9), Tribunalul Covasna a admis cererea formulată de creditoarea SC D.  SA şi, în temeiul art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei SC A SRL.

Astfel cum a rezultat din Graficul de eşalonare a rambursării datoriilor restante pe perioada de aplicare a planului de reorganizare, plan confirmat de instanţă (f.12), SC C SA s-a înscris în tabelul creditorilor cu suma de 1.200.000 lei şi suma de 793.290 euro.

Conform Raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de dna expert contabil E. (f.154-159), pârâta a retras, în perioada 14.01.2011 – 31.10.2013, în loc de 1.200.000 lei, suma de 1.406.093,93 lei compusă din rambursare credit, dobândă penalizatoare şi comision de gestiune, şi, în loc de 793.290 euro, suma de 982.725,94 euro compusă din rambursare credit, dobânda penalizatoare şi comision de gestiune.

Reclamanta a intentat prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 206.093,93 lei şi 189.435,94 euro, pe care apreciază că le-a achitat în plus şi la plata dobânzii legale aferente  acestor sume, respectiv a invocat faptul că pârâta a retras sume mai mari din contul său, decât cele înscrise în  tabelul creditorilor.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost nefondată şi a fost respinsă, prin raportare la faptul că sumele considerate de reclamantă ca fiind achitate în plus au fost retrase din contul acesteia începând cu anul 2013. Prin urmare, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., nu s-a împlinit.

În ce priveşte fondul cererii s-a reţinut că, faţă de situaţia reclamantei, de societate intrată în insolvenţă, în cauză au fost incidente dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 85/2004, potrivit cărora contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii, dar şi că administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract atât timp cât acesta nu va fi fost executat în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.

La baza relaţiilor dintre părţile în litigiu stau Contractele de credit nr. 166/19.06.2008 şi nr. 147/20.06.2006 (f. 189-220), nedenunţate de administratorul judiciar; dimpotrivă, pârâta a invocat prin întâmpinare faptul că, prin adresa din data de 23.03.2011, reclamanta, prin administrator special şi administrator judiciar a menţinut expres aceste contracte, fapt confirmat prin răspunsul la întâmpinare în care s-a arătat că respectivele contracte au fost menţinute, nefiind posibilă denunţarea lor şi în sensul că sunt recunoscute efectele produse.

Prin urmare, atâta timp cât au fost menţinute cele două contracte de credit, efectele acestora s-au produs, în continuare, atât cu privire la restituirea creditului cât şi cu privire la dobânzile şi comisioanele aferente, înscrise în acestea.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, invocate de reclamantă, instanţa a reţinut că acest text de lege prevede că în cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi. 

Reclamanta susţine că după declararea creanţelor de 1.200.000 lei şi 793.290 euro ca fiind scadente la data deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei, dată după care nu s-au mai născut nici un fel de obligaţii în sarcina reclamantei şi în beneficiul pârâtei.

Însă, instanţa a apreciat că, prin menţinerea în mod expres a contractelor de credit, reclamanta a fost de acord cu menţinerea tuturor condiţiilor acestor contracte, inclusiv cu privire la dobânzi şi comisioane. De altfel, ambele părţi au fost de acord că, până la confirmarea Planului de reorganizare (la 13.06.2014) se achitase o bună parte a creditului împreună cu accesorii, acestea fiind incluse în programul de plăţi. Prin urmare, pârâta nu a retras alte sume din contul reclamantei decât cele pe care aceasta din urmă i le datora.

Raportat tuturor acestor considerente de fapt şi de drept, s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC C SA.

Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta SC A SRL prin administrator special şi judiciar solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la restituirea sumei de 206.093,93 lei şi a sumei de 189.435,94 euro cu care au fost debitate nelegal conturile societăţii.

În motivarea apelului se arată că instanţa a socotit în dezacord cu prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006 că sumele născute anterior procedurii produc în continuare accesorii care trebuie plătite de debitor. Accesoriile curg doar cu privire la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale. Contractele de credit nu au dat naştere la obligaţii noi după deschiderea procedurii insolvenţei, creanţa pârâtei a fost achitată cu respectarea termenelor de plată din planul de reorganizare, astfel că orice plată suplimentară este nelegală. Plata sumelor suplimentare a fost evidenţiată de administratorul judiciar prin raportul care nu a fost contestat de creditoare.

Intimata pârâtă a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat întrucât nu s-a efectuat o plată nedatorată atâta timp cât contractele de credit nu au fost denunţate de societatea debitoare şi nici de administratorul judiciar, obligaţia de plată a accesoriilor fiind menţinută. Administratorul special a solicitat radierea garanţiilor, recunoscând obligaţia de plată a accesoriilor încă din 2013. Aprobarea planului de reorganizare s-a realizat în considerarea menţinerii contractelor de credit, iar necontestarea raportului întocmit de administratorul judiciar nu are autoritate de lucru judecat.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 480 Cod procedură civilă, se constată următoarele:

Instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 992 C.civ. privind recuperarea creanţei derivate din plata realizată după deschiderea procedurii insolvenţei de către debitoarea SC A SRL cu privire la accesoriile pretinse de creditoarea C SA F. sucursala G., motivat de faptul că au fost menţinute clauzele contractuale şi după deschiderea procedurii insolvenţei.

Problema de drept care s-a pus în cauză este aceea dacă, în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006, se datorează sau nu, după deschiderea procedurii insolvenţei, accesoriile aferente contractelor de credit şi menţinute în condiţiile art. 86 alin.1 şi 3 din Legea nr. 85/2006.

Deschiderea procedurii insolvenţei are efecte diferite asupra curgerii dobânzilor, majorărilor, penalităţilor precum şi asupra oricăror alt fel de cheltuieli privind creanţele născute anterior datei deschiderii procedurii. Legea stabileşte ca dată a încetării curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor data deschiderii procedurii în ideea că procedura insolvenţei trebuie să aplice un tratament egal creditorilor din aceeaşi categorie pentru a fi evitată disproporţia dintre creanţele acestora, disproporţie care s-ar putea realiza prin acumularea inegală de accesorii.

În mod corect a arătat apelanta reclamantă că prevederile art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006 nu permit adăugarea accesoriilor la creanţele născute anterior datei deschiderii procedurii, însă se constată că dispoziţiile art. 41 alin.2 cuprind o excepţie de la sistarea curgerii accesoriilor în cazul creanţelor garantate. Cum în speţă creanţa pârâtei este garantată, fiind înscrisă în tabelul creanţelor ca atare, aceasta este purtătoare de dobânzi, majorări, penalităţi sau orice alte costuri. Prin urmare, în condiţiile menţinerii contractelor de credit şi a clauzelor penalizatoare, intimata pârâtă avea posibilitatea să calculeze toate aceste accesorii, fiind îndreptăţită la distribuiri până la achitarea acestora, aspect corect reţinut şi de prima instanţă.

 Prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din legea 85/2006 nu pot fi interpretate în sensul că s-ar opune calculării accesoriilor la o creanţă garantată, după întocmirea tabelului definitiv, din moment ce excepţia instituită de la art. 41 alin. (2) de la regula consacrată de art. 41 alin. (1) priveşte tocmai posibilitatea calculării accesoriilor şi după deschiderea procedurii insolvenţei, fiind instituită o singură limită, cea privind valoarea superioară până la care aceste accesorii vor putea fi încasate constând în preţul valorificării activelor asupra cărora poartă garanţia.

În cauză, prin declaraţia de creanţă - fila 175 vol. II dosar de insolvenţă nr. xxxx/19/2010, intimata pârâtă a solicitat nu doar înscrierea creanţei derivate din cele două contracte de credit în cuantum de 1.200.000 lei şi de 793.290 euro, ci şi plata dobânzilor aferente, aspect confirmat şi de lichidatorul judiciar (fila 24 dosar apel). Neînscrierea în tabelul de creanţe a dobânzilor solicitate prin declaraţia de creanţă nu presupune decăderea din dreptul pârâtei de a solicita aceste accesorii, în acest sens fiind şi art. 121 din Legea nr. 85/2006 care nu condiţionează plata accesoriilor de înscrierea acestora în tabelul de creanţă, ci doar de limita determinată de preţul obţinut din valorificare bunului garantat. Faptul că în speţă nu s-a procedat la evaluarea şi valorificarea bunurilor garantate nu duce la o sistare a accesoriilor atâta timp cât clauzele contractuale penalizatoare au fost menţinute după deschiderea procedurii potrivit art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Susţinerile apelantei reclamante în sensul că dispoziţiile art. 41 alin.2 din Legea nr. 85/2006  privesc doar calcularea şi achitarea creanţelor garantate la momentul vânzării bunului garantat, pe baza unui calcul în raport de preţul vânzării bunului, iar nu posibilitatea curgerii accesoriilor, nu pot fi reţinute întrucât textul de lege nu prevede o situaţie diferită a accesoriilor creanţei garantate funcţie de evaluarea sau nu a bunului garantat. De asemenea, necontestarea raportului administratorului judiciar în cadrul procedurii insolvenţei nu are putere de lucru judecat şi nu poate echivala cu achiesarea pârâtei la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.992 C.civ.

În cauză, accesoriile aferente celor două contracte de credit reprezentând dobânzi penalizatoare au fost achitate integral atât în perioada de observaţie, cât şi pe parcursul derulării planului de reorganizare. Este adevărat că, potrivit art. 46 din Legea nr. 85/2006 toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, însă textul de lege prevede excepţia de la această regulă în cazurile reglementate de art.49 din Legea nr. 85/2006, când pe perioada de observaţie, debitorul va putea să efectueze către creditorii cunoscuţi plăţi care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, printre care şi operaţiunile financiare legate de continuarea activităţilor contractate, cum e şi situaţia celor două contracte de credit, operaţiuni ce implică efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi (art.3 pct.14 din Legea nr. 85/2006). În consecinţă, plăţile efectuate în perioada de observaţie de la 14.01.2011 până la 13.06.2014 erau datorate de apelanta reclamantă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 992 C.civ, aspect corect reţinut de prima instanţă.

Potrivit art. 95 alin.2 pct.5 lit. d şi alin.6 pct. h din Legea nr. 85/2006 inclusiv prin planul de reorganizare se putea prevedea plata accesoriilor sub forma despăgubirilor oferite titularilor de creanţe precum şi în caz de prelungire a datei scadenţei sau de menţinere a unor contracte. În speţă însă, nu s-a prevăzut în programul de plată a creanţelor, achitarea accesoriilor aferente celor două contracte de credit pe perioada de reorganizare - fila 57 vol. VII supliment I dosar insolvenţă. Potrivit planului de reorganizare –filele 20-59 vol. insolvenţă, debitoarea a prevăzut plata creanţelor curente ale furnizorilor şi achitarea creanţelor curente către creditorii şi bugetul consolidat al statului, aceste creanţe curente având accepţiunea oferită de art. 64 alin.6 din Legea nr. 85/2006. Potrivit art. 102 din Legea nr. 85/2006, în caz de confirmare a planului de reorganizare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător, iar creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan, prin urmare rezultă că accesoriile plătite după 13.06.2014 şi necuprinse în plan, nu erau datorate de debitoare fiind îndeplinite cerinţele art. 992 C.civ. Susţinerile intimatei pârâte în sensul că programul de plăţi a cuprins implicit accesoriile la cele două contracte de credit nu pot fi avute în vedere, fiind necesară menţionarea explicită a acestora potrivit art. 95 alin.2 pct.5 lit. d şi alin.6 pct. h din Legea nr. 85/2006.

Conform raportului de expertiză, cuantumul dobânzilor penalizatoare încasate de intimata pârâtă după confirmarea planului de reorganizare, care a modificat drepturile creditoarei potrivit programului de plăţi, a fost în sumă de 72.314,8 euro - fila 104 dosar de fond. Rezultă că, în temeiul art. 992 C.civ. suma plătită de debitoare şi nedatorată se constituie doar din aceste accesorii, astfel că apelul reclamantei urmează a fi admis în parte.

În legătură cu dobânzile legale solicitate pentru încasarea sumei nedatorate, se constată că prin menţinerea contractelor de credit conform art. 86 din Legea nr. 85/2006 intimata pârâtă a fost de bună-credinţă, astfel că potrivit art.994 C.civ. poate păstra dobânzile legale ca orice posesor de bună credinţă.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ. şi art. 992 C.civ. urmează a admite în parte apelul declarat, a schimba în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei C sucursala G. la plata sumei de 72.314,8 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii efective. Se vor menţine restul dispoziţiilor privind excepţia prescripţiei la acţiune şi respingerea celorlalte pretenţii.