Problema efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale nu constituie o excepţie procesuală, ci o problemă de fond ce are consecinţe asupra normei de drept substanţial aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii. Efectele deciziei Curţii Constituţion

Prin sentinţa nr. 829/2018 din data de 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 725/101/2018 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Y.

S-a dispus anularea referatului nr.1674/07.03.2018 şi a raportului de evaluare a performantelor profesionale individuale întocmit pe perioada 16.08.2017-31.12.2017, prin care a primit calificativul „bine”.

S-a dispus refacerea evaluării performantelor individuale ale reclamantului.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 lei, reprezentând onorariu de avocat, diminuat conform art.451 alin.2 din CPCiv.

Împotriva sentinţei nr. 829/2018 din data de 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 725/101/2018, a formulat recurs pârâta Y, considerând-o netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanța in mod greșit a considerat că se aplică Decizia nr. 818 publicată în Monitorul Oficial în data de 10.04.2018 la cauza pendinte, având în vedere că cererea de chemare în judecata s-a formulat la data de 22.03.2018, anterior datei publicării în Monitorul Oficial. Deci, hotărârea recurată, sub acest aspect, este data cu aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin 1 pct. 8 Cod pr. civila).

Recurenta a mai susţinut că sentinţa are o motivare contradictorie, situație in care recurenta a inteles sa-şi motiveze acest punct al recursului pe prev. art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă. În aceasta situație, recurenta a considerat ca prevederile art. 69 alin. 5 din Legea 188/1999 nu mai produc efecte, evaluarea va fi caduca, fiind, astfel, in imposibilitatea de a reface evaluarea. 

Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din Noul Cod de procedură civilă care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs. Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond. Instanţa de recurs nu trebuie să se preocupe de situaţia de fapt, ci numai de problemele de drept, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

Criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, aspectele invocate de recurenta pârâtă nu pot conduce la concluzia că sentinţa recurată este afectată de ipotezele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ..

Instanţa de recurs constată că, prin considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond reţine mai multe argumente ce au aptitudinea  de a atrage nulitatea actelor administrative supuse controlului judecătoresc.

Obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţie instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98).  Întinderea acestei obligaţii de motivare poate varia după natura deciziei şi nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor fiecărei speţe. (CEDO, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie 1999).

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale sentinţei recurate, susţinerile recurentei pârâte nu se confirmă, întrucât argumentele prezentate în justificarea soluţiei pronunţată nu evidenţiază nicio contradicţie în raţionamentul instanţei.

Pornind de la argumentarea sentinţei instanţei de fond, instanţa de recurs constată că s-a impus a fi analizată cu prioritate aplicabilitatea în cauza dedusă judecăţii a Deciziei Curţii Constituţionale, deoarece acest motiv de ordin formal poate face inutilă analiza celorlalte împrejurări care privesc nelegalitatea actelor administrative contestate.

Curtea constată că motivarea instanţei de fond răspunde exigenţelor legale, instanţa arătând considerentele care au condus la adoptarea soluţiei, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.,: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Referatului cu nr. 1674/07.03.2018 emis de pârâtă şi a raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale întocmit pentru perioada 16.08.2017-31.12.2017, cu consecinţa întocmirii unui nou raport de evaluare, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 22.03.2018.

Evaluarea funcţionarilor publici reprezintă o activitate cu un caracter deosebit de important pentru evoluţia şi cariera acestora, motiv pentru care legiuitorul trebuie să-i acorde o atenţie deosebită.

Prin Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale.

Potrivit art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999: „(5) Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel naţional.”

Curtea Constituţională a reţinut că, „în temeiul art. 2 din Legea nr. 188/1999, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome, iar activităţile desfăşurate de funcţionarii publici implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Prin urmare, funcţionarul public este subiect al unui raport de serviciu, care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale, reglementate prin Legea nr. 188/1999. (...). În aceste condiţii, Curtea reţine că evaluarea activităţii şi a conduitei unui funcţionar public ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică.”

Prin urmare, H.G. nr. 611/2008, act normativ adoptat pentru reglementarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici nu respectă exigenţele prevăzute de lege, nefiind lege organică.

Or, în speţă, aşa cum rezultă din actele contestate, întreaga procedură de evaluare a intimatului reclamant s-a realizat în temeiul prevederilor H.G. nr. 611/2008, act normativ care reglementează normele privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea şi efectele Deciziei nr. 818/07.12.2017 a Curţii Constituţionale în cauza dedusă judecăţii, criticile recurentei pârâte sunt neîntemeiate.

Curtea menţionează că, efectele deciziei Curţii Constituţionale se răsfrâng, pe de o parte, direct şi nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. 1 şi 4 din Constituţie şi art. 31 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 47/1992 şi în alte cauze.

Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 818/2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 69 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 311/10.04.2018.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 22.03.2018, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale.

În art. 147 alin. 4 din Constituţie se prevede că „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

Din motive de securitate şi de stabilitate a circuitului juridic, Constituţia României prevede că efectele declarării neconstituţionale a actului (legi, ordonanţe, regulamente) se produc doar ex nunc. Este vorba aşadar de lipsirea efectelor, mai exact, de încetarea acestor efecte, în termenii art. 147 alin. 1 din Constituţia României, a actului declarat neconstituţional pentru viitor, în temeiul unei hotărâri a instanţei de jurisdicţie constituţională, hotărâre cu caracter general obligatoriu şi care se bucură de putere de lucru judecat.

În speţă, este cert că cererea reclamantului se afla pe rolul instanţei judecătoreşti la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, situaţie în care reclamantul poate solicita aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, din perspectiva sa nefiind vizat un raport juridic epuizat (Decizia nr. 319 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012).

Din acest punct de vedere, excepţia de neconstituţionalitate, fiind, de principiu, o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionării litigiului cu care este conexă şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci a unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret.

Neconstituţionalitatea nu are numai o funcţie de prevenţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată şi doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, şi o funcţie sancţionatorie.

De aceea, aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale vizează, în mod primordial, situaţiile juridice pendinte, care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestării lor.

În primul rând, este cauză pendinte cea în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea aceasta a fost soluţionată definitiv. Prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica acestei cauze.

În al doilea rând, din jurisprudenţa Curţii, se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile.

În astfel de cauze, partea care are interes are şi dreptul de a invoca excepţia de neconstituţionalitate anterior momentului în care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii dispoziţiei legale. 

În această situaţie, dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată într-o altă cauză, ea va fi respinsă ca devenită inadmisibilă, deoarece o dispoziţie legală nu poate fi declarată neconstituţională ulterior pronunţării unei decizii a Curţii Constituţionale în acest sens într-o altă cauză, întrucât s-ar contrazice însăşi efectul erga omnes al deciziilor instanţei de contencios constituţional.

Astfel, în ipoteza în care litigiul se află pe rolul instanţelor judecătoreşti şi se încadrează în ceea ce Curtea Constituţională a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicării deciziei sale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea nu a condiţionat aplicarea deciziei sale de ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de apărare (invocarea excepţiei de neconstituţionalitate), care de altfel ar fi şi inutil, în condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate devine inadmisibilă.

O atare condiţionare nu ar avea nici o raţiune şi ar produce şi consecinţe discriminatorii între cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, respectiv având calitatea de părţi într-un litigiu în care dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt aplicabile şi a cărui soluţionare depinde de decizia pronunţată de Curtea Constituţională. Chiar şi dacă procesul se află în faza procesuală a recursului, temeiul legal incident trebuie stabilit în funcţie de decizia Curţii Constituţionale.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale îşi găseşte aplicarea atât timp cât raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Ca urmare, contrar susţinerilor recurentei pârâte, Curtea constată că Decizia nr. 818/2017 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, este aplicabilă în speţa dedusă judecăţii.

Problema efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale nu constituie o excepţie procesuală, ci o problemă de fond ce are consecinţe asupra normei de drept substanţial aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii. 

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, chiar dacă exceptia de neconstitutionalitate a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10.04.2018, fiind ulterioară momentului întocmirii raportului de evaluare, ea a devenit obligatorie pentru instanţa care judecă contestaţia formulată împotriva raportului de evaluare, având în vedere efectele de ordin constituţional ale Deciziei nr. 818/2017 în cauzele pendinte. Instanţele judecătoreşti nu pot înlătura efectele deciziei Curţii Constituţionale, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competenţă a acesteia, revenindu-le în schimb obligaţia de a le aplica în mod corespunzător în cauzele cu care sunt investite. (Decizia Curtii Constitutionale nr. 454/2018, 369/2017)

Ca urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că evaluarea nu s-a realizat în temeiul unei legi organice şi a anulat raportul de evaluare şi referatul nr. 1674/07.03.2018, cu consecinţa refacerii evaluării performanţelor individuale ale reclamantului.

Criticile recurentei pârâte referitoare la prevederile H.G. nr. 611/2018 nu sunt întemeiate, soluţia instanţei de fond asupra aplicabilităţii deciziei Curţii Constituţionale fiind corectă, iar verificarea în recurs a dispoziţiilor invocate de către recurentă nu se impune.

Aplicabilitatea şi efectele în cauza dedusă judecăţii a Deciziei Curţii Constituţionale reprezintă motive de ordin formal care fac inutilă analiza împrejurărilor referitoare la nelegalitatea actelor administrative contestate.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei pârâte referitoare la imposibilitatea efectuării unui alt raport de evaluare, Curtea menţionează că soluţia instanţei este corectă, întrucât evaluarea urmează a se efectua în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 modificată.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare