Pretenţii, răspundere civilă contractuală, proba. Existența unei manifestări de voință a părților în sensul derulării raporturilor contractuale rezultă din fişele contului 4111 depuse de către reclamanta vânzătoare la dosar, cuprinzând primele şase factu

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea nr X/299/2017, formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de XX.XX.2017, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 15.141,58 de lei, formată din 7.439,12 lei contravaloarea unor cantităţi de produse chimice cumpărate de la reclamantă în baza facturilor C/2014 şi D/2014 şi 7.702,46 de lei penalităţi de întârziere conform menţiunilor din facturi, de la data scadenţelor , respectiv 25 şi 28.11.2014 şi până la 30.09.2017 şi în continuare până la data achitării debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat relații contractuale, constând în vânzarea cumpărarea unor produse chimice în valoare totală de 32.882,32 de lei, în acest sens fiind emise opt facturi. Fără a fi încheiat un contract scris, în baza înţelegerii dintre acestea, s-a convenit ca plata reprezentând valoarea produselor să fie achitată pe loc de către societatea cumpărătoare. Pentru primele patru facturi emise în baza înţelegerii verbale dintre societăţi, respectiv factura E/2014, factura F/2014, factura G/2014, factura H/2014, înţelegerea a fost respectată de către pârâtă, contravaloarea produselor fiind încasată în aceeaşi zi de către agentul de vânzări.

În ceea ce priveşte ultimele patru acte de vânzare, în baza lor au fost emise facturile I/2014, factură achitată de pârâtă pe data de 28.11.2014, factura J/2014 în valoare de 558 de lei, factura C/2014 în valoare de 6562.08 de lei şi factura D/2014 în valoare de 1458,24 de lei, valoarea ultimelor trei facturi fiind total 8578,32 de lei, societatea pârâtă cumpărătoare a mai efectuat două plăţi în sumă de 1139,20 de lei la data de 03.12.2014 şi 15.03.2015. A rămas neachitat un debit în cuantum de 7439,12 de lei, din care 5980,88 de lei rest din factura C/2014 şi 1458,24 de lei factura D/2014. 

Reclamanta a susţinut că ultimele două facturi, a căror plată face obiectul cererii de chemare în judecată, conţin confirmarea de primire a produselor prin semnăturile unui reprezentant al pârâtei cumpărătoare, fiind îndeplinită în acest sens cerinţa impusă de art 46 Cod comercial. Totodată, în aceste două facturi, este menţionat faptul că „ prezenta factură ţine loc de contract. Factura şi condiţiile de plată au fost acceptate de către client prin semnătură. În cazul în care plata nu se efectuează în termenul stabilit, se vor percepe penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi calendaristică”.

Până la intrarea în insolvenţă societatea reclamantă i-a transmis la data de 13.07.2015 prin intermediul BEJ K o somaţie nr 52 prin care i-a cerut plata, punând-o în întârziere, însă această plata nu s-a efectuat. De asemenea, la data de 23.06.2017, reclamanta prin administrator judiciar i-a transmis pârâtei o altă somaţie nr 886, pentru care a expirat termenul de păstrare, fiind returnată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 alin 1 şi alin 2 Cod civil, art 107 alin 1, art 192 alin 1, art 194 Cod proc civ, coroborat cu prevederile art 58 alin 1 lit l din Legea 85/2014.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv Sentinţa nr L  a Tribunalului Vâlcea de unde reiese calitatea de administrator judiciar, fişele contului clienţi 411, factura C/2014 şi factura D/2014, dovadă de plată a sumei de 1000 de lei, anexă de calcul a penalităţilor de întârziere, somaţie de plată şi notificare însoţită de documente cu menţiuni poştale, copii extras de pe site-urile ONRC, Ministerul Finanţelor, portal-just, catalog de firme din România.

La data de 13.12.2017, reclamanta a formulat cerere precizatoare, arătând faptul că cuantumul penalităţilor de întârziere calculat în continuare de către aceasta până la data de 09.01.2018 a crescut de la 7.702,46 de lei la 8.453, 81 de lei, solicitând prin urmare ca pârâta să fie obligată la achitarea unei sume totale de 15.892,93 de lei, precum şi la plata penalităţilor calculate de la data de 10.01.2018 până la plata debitul principal.  Totodată, reclamanta a precizat că cuantumul cheltuielilor de judecată la care solicită să fie obligată pârâta este de 20,52 de lei, anexând acte doveditoare în acest sens.

Deşi a fost legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare şi nu a propus probe în apărare.

În cauză au fost solicitate, încuviințate și administrate următoarele probe: înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în luna noiembrie 2014 între părți s-au derulat relații contractuale în formă simplificată, sub forma vânzării cumpărării unor cantităţi de produse chimice, în a căror executare s-au emis opt facturi: factura E/2014, factura F/2014, factura G/2014, factura H/2014, facturaI/2014, factura J/2014, factura C/2014 şi factura D/2014. În ceea ce priveşte primele şase facturi acestea au fost achitate de către pârâta cumpărătoare, în schimb din factura C/2014 a rămas neachitat un debit de 5980,88 de lei iar factura D/2014 nu a fost achitată.  Pentru neplata ultimelor două facturi s-a formulat prezenta acțiune.

În drept, potrivit art. 1270 Cod civ., contractul are forță juridică obligatorie între părțile contractante, manifestarea de voință a părților putând fi exprimată și verbal, nu neapărat în formă scrisă. De asemenea, potrivit art 1350 Cod civ. orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care şi le-a asumat, iar atunci când fără justificare, nu îsi îndeplineşte această obligaţie, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

În cauză, existența unei manifestări de voință a părților în sensul derulării raporturilor contractuale rezultă din fişele contului 4111, depuse de către reclamanta vânzătoare la dosar,  cuprinzând primele şase facturi, precum şi din ultimele două facturi, factura C/2014 şi factura D/2014, atașate cererii de chemare în judecată, însușite de către pârâta cumpărătoare prin semnătură și ștampilă. Prin urmare, se deduce exprimarea consimţământului pârâtei la desfăşurarea raporturilor comerciale cu societatea reclamantă. De altfel, pârâta a efectuat mai multe plăți în baza facturilor emise anterior de către reclamanta vânzătoare, fapt care reiese din fişele contului 411 depuse de reclamantă.

În cauză, reclamanta a făcut dovada predării bunurilor, după cum cere art. 249 C. proc. civ., aspect de altfel necontestat de către pârâtă, care nu a formulat întâmpinare şi nu a propus probe în apărare.

Potrivit art. 1720 Cod civ., cumpărătorul este ținut să plătească prețul la momentul încheierii contractului și de îndată ce proprietatea este transmisă. Potrivit dispozițiilor art. 1548 Cod civ., culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

În cauză, pârâta nu a demonstrat efectuarea plății, nici existența intervenirii unei cauze exoneratoare de răspundere, un alt mod de stingere a obligaţiilor reglementat de lege sau caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligaţiei de plată.

 În ceea ce priveşte punerea în întârziere a pârâtei cumpărătoare, reclamanta nu a făcut dovada comunicării somaţiei de punere în întârziere a acesteia, nefiind suficientă în acest sens menţiunea expirării termenului de păstrare a recomandatei, însă prin raportare la dispoziţiile art 1523 alin 1 lit d Cod civil, pârâta se află de drept în întârziere întrucât nu şi-a executat obligaţia de a plăti o sumă de bani, care a fost asumată în exerciţiul activităţii acesteia.

Pentru toate considerentele expuse anterior, instanța urmează să admită acțiunea pe capătul principal de cerere, vizând debitul în cuantum de 7.349,12 de lei şi va obliga pârâta să plătească reclamantei acest debit.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, întrucât instanţa reţine că şi creanţa cu privire la acestea este certă, lichidă şi exigibilă, pe cale accesorie, va obliga pârâta să achite creditoarei şi penalităţile aferente debitului principal.

Potrivit dispozițiilor art. 1535 alin. 1 C. civ., obligațiile bănești produc dobânzi de la data scadenței până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege.

În cauză, fiind vorba despre relații între profesioniști, cuantumul dobânzii legale este stabilit de art. 3 alin. 2 indice 1 din OG 13/2011.

Întrucât nu există termen de plată stabilit în contract, penalitățile încep să curgă de la scadență, potrivit art. 1535 alin. 1 Cod civ. La rubrica modului de plată în ambele facturi din litigiu se menţionează faptul că plata se va realiza prin emiterea la o zi în prima factură şi la două zile în a doua factură a unor ordine de plată. Astfel, aşa cum reiese din evidenţa contabilă a reclamantei vânzătoare, în fişa client depusă la dosar, la capitolul defalcare sold, scadenţa ultimelor două facturi a fost înregistrată la termenele la care trebuiau emise ordinelor de plată, respectiv obligaţia de plată pentru prima factură a devenit scadentă la data de 25.11.2014 şi pentru a doua factură la data de 28.11.2014.

Prin urmare, penalităţile de întârziere vor fi calculate de la scadenţă în cuantumul care a fost convenit de părţi, având în vedere faptul că în aceste două facturi, este menţionat faptul că “Prezenta factură ţine loc de contract. Factura şi condiţiile de plată au fost acceptate de către client prin semnătură. În cazul în care plata nu se efectuează în termenul stabilit, s..e vor percepe penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi calendaristică”. Astfel, penalităţile de întârziere vor fi de 0,1 % pe zi calendaristică raportate la debitul principal în cuantum de 7.439,12 de lei, rezultând un cuantum al penalităţilor calculat de la scadenţă de 1.014,69 de lei până la data de 09.01.2018. Pârâta va fi obligată la plata în continuarea a penalităţilor de întârziere până la data achitării debitului.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, văzând dispozițiile art. 453 Cod. proc. civ., și observând căderea în pretenții a pârâtei, urmează să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20,52 de lei, reprezentând chitanţă trimitere somaţie din 13.07.2015, solicitare online a fişei de informaţii ONRC nr 1539478/12.09.2017, chitanţă poştală nr 27697 de trimitere a cererii de chemare în judecată, însoţită de factură şi tichet recomandată, înaintarea răspuns citaţie instanţă ( filele 34-36).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea aşa cum a fost precizată şi formulată de reclamanta A , cu sediul în … şi pe pârâta B, cu sediul în ….

Obligă pe pârâtă la plata sumei de 15.892,93 de lei, reprezentând debit principal și dobândă  penalizatoare până la data de 09.01.2018, precum şi a dobanzii penalizatoare de la data de 10.01.2018 până la momentul plății efective.

Obligă pe pârâtă la plata sumei de 20,52 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, xx.xx.2018.

Domenii speta

Spete similare