Cerere de restituire a timbrului de mediu. Inaplicabilitatea art. 110 din Tratatul Uniunii Europene. Nelegalitatea cererii

Sentinţă civilă 162 din 10.04.2015


Asupra acţiunii civile de faţă:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. …/87/23.12.2014, reclamanta SC G. SRL , în contradictoriu cu pârâtul  Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Teleorman a solicitat obligarea acesteia să restituie timbrul de mediu în valoare de 996 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pentru a înmatricula în România un autoturism deja înmatriculat la data de 05.12.2011 într-un stat membru al Uniunii Europene, a fost obligat la plata timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013.

Această ordonanţă de urgenţă este în totală contradicţie cu legislaţia U.E. cât şi cu cea naţională pentru că prin art. 4 tranzacţiile cu autovehicule interne sunt favorizate faţă de importuri atâta timp cât cele interne care privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxă pe poluare, pot ocoli cu uşurinţă transferul de proprietate astfel ca şi taxa să fie ocolită.

Prin urmare, ne aflăm într-o situaţie asemănătoare cu cea generată de O.U.G. nr. 50/2008 şi Legea nr. 9/2012, pentru care Curtea de Justiţie de la Luxemburg a considerat în mod constant că o asemenea taxă încalcă art. 110 din T.F.U.E.

Pentru dovedirea acţiunii reclamantul a depus înscrisuri – filele 9 – 11 şi a cerut judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 alin. 1) pct. 2) din Codul de procedură civilă.

Pârâta Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Teleorman a formulat întâmpinare – fila 30, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii întrucât, reclamantul  SC G. SRL nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 19 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond a arătat că în cauză nu este vorba de o taxă de primă înmatriculare, taxă vamală ori taxă cu efect echivalent pentru a se putea spune că este încălcat art. 90 din Tratat, astfel că prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

Opinia formulată de Comisia Europeană faţă de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reaşezarea acesteia pe baza principiului „poluatorul plăteşte”, ceea ce s-a realizat prin O.U.G. nr. 9/2013.

În drept a invocat Legea nr. 554/2004, Ordinul M.A.I. nr. 1.501/2006 şi O.U.G. nr. 9/2013.

Analizând cu prioritate potrivit art. 248 alin. 1) din Codul de proc. civilă, excepţia inadmisibilităţii, instanţa reţine că aceasta este nefondată întrucât reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. 1) din Legea nr. 554/2004 – fila 9.

Analizând cererea în raport de probele administrate şi prevederile legale incidente în cauză, instanţa reţine că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Singura critică pe care o face reclamantul cu privire la timbrul de mediu constă în faptul că aceasta încalcă prevederile art. 110 din Tratatul Comunităţii Europene creând discriminare între autovehiculele importate şi cele naţionale atâta timp cât pentru acestea din urmă nu se percepe această taxă.

Critica este nefondată pentru că potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, obligaţia de plată a timbrului de mediu intervine o singură dată atât pentru autovehiculele care circulă în România cât şi cele care sunt importate.

Conform art. 110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE), fost art. 90 din Tratatul U.E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, procedura altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23 – 25, adică realizarea unei  uniuni vamale şi ai unei pieţe unice.

Textul art. 110 TFUE se referă aşadar la produsele provenind din alte state membre şi supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, ori statul Român nu percepe timbrul de mediu doar pentru autovehiculele importate.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Curtea) a  pronunţat o hotărâre preliminară în cauza Ioan Tatu contra Statul Român, afacerea C – 402/09, ca urmare a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Interpretarea instanţei europene priveşte compatibilitatea cu art. 110 TFUE al taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa iniţială, aplicabilă în perioada 01.07. – 14.12. 2008 şi este în sensul că „ art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se spune că un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa „naţională”.

Instanţa europeană a făcut distincţie însă între situaţia autovehiculelor rulate înmatriculate pentru prima dată în Uniunea Europeană anterior datei de 01.07.2008 şi cele înmatriculate ulterior.

CompatibilitateaOUG  nr.50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene in cauza Ioan Tatu contra României.

In primul rând se impune a preciza ca instanţa europeana a făcut distincţie intre situaţia autovehiculelor rulate înmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele înmatriculate ulterior.

Astfel, in paragraful 38 al hotărârii, Curtea a precizat ca „pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in acţiunea principala creează o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul naţional, este necesar sa se examineze mai întâi daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul naţional si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008. In continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiaşi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul naţional anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2008".

Analizând separat cele doua situaţii, Curtea retine ca OUG este susceptibila sa Încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul naţional anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2008, mai exact numai in cazul autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data in UE anterior datei de 01.07.2008.

In privinţa autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a reţinut ca legislaţia naţionala nu afectează libera concurenta a produselor, prezentând următorul raţionament:

"40. In aceasta privinţa, Curtea a precizat ca, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare intr-un stat membru, valoarea acestei taxe se incorporează in valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat in statul membru in cauza este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie in acelaşi stat membru, valoarea sa de piaţa, care include valoarea reziduala a taxei de înmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa iniţiala (Hotărârea Nâdasdi si Nemeth, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reţinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul naţional (Hotărârea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C-74/06, Rep., p.1-7585, punctul 28).

41.Pentru a obţine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea naştere la o evaluare sau la o expertiza a fiecărui vehicul. Astfel, evitând dificultăţile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotărârile citate anterior Gomes Valenţe, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/Grecia, punctul 29).

42. Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte intr-o maniera imperativa (Hotărârea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie in mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea in acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valenţe, punctele 28 si 29, precum si Comisia/Grecia, punctele 38-42). In special, in lipsa luării in considerare a rulajului, baremul reţinut de legislaţia in cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 43).

43. In acţiunea principala, din dosarul prezentat Curţii reiese fără echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, in funcţie de parametri care reflecta intr-o anumita măsura poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro căreia ii corespunde, si, pe de alta parte, ţinând seama de deprecierea vehiculului menţionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obţinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai in funcţie de vechimea vehiculului elementul E in formulele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din OUG.

Ori, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se calculează în funcţie de parametri care reflectă poluarea cauzată de vehicul şi norma Euro cărei îi corespunde, ţinând totodată seama de vechimea vehiculului respectiv (anexele 1-6 din ordonanţă).

Prin urmare, nu există o alterare a concurenţei în privinţa autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în Uniunea Europeană şi reînmatriculate în România, în comparaţie cu autovehiculele similare înmatriculate pentru prima dată în România, întrucât taxa se regăseşte în valoarea finală a produsului.

În ambele cazuri preţul final al autovehiculului include pe lângă valoarea de circulaţie şi taxa specială de primă înmatriculare, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante şi timbrul de mediu.

De altfel, aşa cum rezultă din Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European, în afară de Directiva 83/182/CEE (2), până în prezent nu s-a aprobat legislaţia fiscală secundară în acest domeniu, astfel că statele membre sunt libere să aplice în cazul autoturismelor alte taxe decât T.V.A. (directiva se referă la utilizarea temporară a unui vehicul într-un alt stat membru şi prevede scutirea de plata taxelor de înmatriculare şi de circulaţie).

Din această cauză Comisia Europeană a propus ca diferenţierile în taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice cum ar fi dimensiunea sau puterea motorului ci pe date de performanţă obiective disponibile în mod obişnuit şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2, recomandare avută în vedere de O.U.G. nr. 9/2013 care a instituit timbrul de mediu.

În considerarea acestor motive şi în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanţa va respinge ca nefondate excepţia inadmisibilităţii şi acţiunea reclamantului.