Funcţionari publici. Salarizarea inspectorilor antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul Ministerului Public

O.U.G. nr. 74/2013, art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3)

Legea nr. 188/1999, art. 89 alin. (4)

Legea nr. 304/2004, art. 116 alin. (5)

Legea nr. 304/2004, art. 1201

Dispoziţiile legale referitoare la salarizarea specialiştilor numiţi în cadrul parchetelor în condiţiile art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt aplicabile şi inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti, iar faptul că Ordinele nr. 2632/C/2014 şi nr. 1650/C/2015 ale Ministrului Justiţiei, invocate de recurentul – pârât, reglementează distinct în cadrul Ministerului Public funcţia de „specialist antifraudă” şi respectiv funcţia de „specialist” nu este de natură a determina o altă concluzie.

Prin sentinţa civilă nr. 447/CA/25.04.2019 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus anularea Ordinului nr. xxxx/12.09.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a menţiunilor din anexele acestui ordin cu referire la reclamanţi, anularea Ordinelor nr. xxx5, xxx6, xxx7, xxx2 şi xxx3 emise la data de 27.10.2017 în soluţionarea contestaţiilor formulate de reclamanţi, a fost obligat pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită tuturor reclamanţilor Ordin de încadrare conform grilelor de salarizare pentru specialiştii din cadrul parchetelor începând cu data de 01.07.2017 şi a fost obligat pârâtul să achite reclamanţilor suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat – în termenul legal - recurs, prin care a solicitat casarea în tot a sentinţei civile recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs formulate, recurentul – pârât a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea, dar şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Recurentul – pârât a invocat dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi 4 din O.U.G. nr. 74/2013 şi a arătat că salarizarea inspectorilor antifraudă, numiţi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală conform art. 4 din O.U.G. nr. 74/2013 şi detaşaţi la parchete pe posturi de specialişti se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în temeiul art. 4 alin. (3) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 4 alin. (12) din O.U.G. nr. 74/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, în cadrul Ministerului Public au fost înfiinţate funcţii de specialist antifraudă, funcţie publică distinctă de aceea de specialist, astfel cum rezultă şi din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2632/C/2014. De altfel, funcţia de specialist în cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înfiinţată ulterior funcţiei de specialist antifraudă, şi anume începând cu anul 2015, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1650/C/2015, conform art. 116 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 303/2004, art. 11 alin. (1) şi art. 12 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 8 alin. (1) şi art. 10 din O.U.G. nr. 78/2016, dispoziţii legale care prevăd, între altele, că funcţia de specialist în cadrul parchetelor este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. O altă diferenţă între cele două funcţii, de specialist şi respectiv de specialist antifraudă rezultă din natura funcţiei publice. Astfel, funcţia publică de specialist antifraudă este o funcţie specifică, în timp ce funcţia de specialist este asimilată unei funcţii publice generale. Dacă în ceea ce priveşte salarizarea şi alte drepturi ale specialiştilor, acestea sunt reglementate în Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale specialiştilor antifraudă sunt stabilite la art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Cu privire la constatarea primei instanţe a unei discriminări salariale între inspectorii antifraudă şi specialiştii din cadrul parchetelor, recurentul – pârât a invocat Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, prin care Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De asemenea, recurentul – pârât a invocat considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 586/07.07.2005 şi jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 08.11.2005 pronunţată în cauza Kechko contra Ucrainei, Hotărârea din 08.12.2009 pronunţată în cauza Wieczorek contra Poloniei).

În drept recurentul – pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 270 din Codul muncii.

Intimaţii – reclamanţi A., B., C., D. şi E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi păstrarea în tot a dispozitivului sentinţei recurate.

Au susţinut intimaţii – reclamanţi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă este neîntemeiat. Intimaţii – reclamanţi au arătat că sunt funcţionari publici, inspectori antifraudă în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind detaşaţi pe funcţiile de specialişti antifraudă în cadrul Ministerului Public, astfel că le sunt aplicabile dispoziţiile art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

Intimaţii – reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 şi au arătat că funcţia de specialist în domeniile prevăzute de Legea nr. 304/2004 nu este nici funcţie publică generală, nici personal auxiliar de specialitate, ci este o funcţie publică specifică, procedura de salarizare pentru funcţiile specifice, cum este şi funcţia de specialist antifraudă, fiind prevăzută de art. 28 alin. (2) din Legea – cadru nr. 153/2017. Atribuţiile de serviciu ale specialiştilor antifraudă detaşaţi şi cadrul parchetelor conform art. 1201 din Legea nr. 304/2004 şi cele ale unui specialist angajat/numit în baza art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt similare, vizând, în principal, întocmirea de rapoarte de constatare tehnico – ştiinţifice în cadrul activităţii de urmărire penală şi, totuşi, salarizarea specialiştilor antifraudă este diferită (mai mică) decât salarizarea funcţiei de specialist din cadrul Ministerului Public, nerespectându-se prevederile Legii cadru nr. 153/2017 coroborate cu art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999. Nu există diferenţe între munca prestată de specialiştii numiţi în cadrul parchetelor şi specialiştii antifraudă detaşaţi la aceste instituţii, astfel că stabilirea unor salarii diferite pentru funcţii similare în cadrul aceleiaşi autorităţi publice încalcă principiile sistemului de salarizare prevăzute de art. 6 din Legea cadru nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării şi principiul egalităţii.

Au mai arătat intimaţii – reclamanţi că un alt element care vine în susţinerea faptului că ambele funcţii publice, cea de specialist, respectiv cea de specialist antifraudă sunt funcţii publice similare constă în aceea că activitatea specialiştilor din cadrul parchetelor, dar şi a specialiştilor antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor, este una specifică Ministerului Public, aceştia desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea conducătorului parchetului în cadrul căruia a fost numit (specialistul), respectiv a fost detaşat (specialistul antifraudă).

Părţile nu au solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul - pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curtea reţine următoarele:

Recurentul – pârât a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, motiv de recurs referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dar care este nefondat.

Curtea reţine că hotărârea primei instanţe prin care s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită tuturor reclamanţilor Ordin de încadrare conform grilelor de salarizare pentru specialiştii din cadrul parchetelor începând cu data de 01.07.2017 pentru toată perioada detaşării, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanţii, inspectori antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au fost detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul Ministerului Public cu respectarea dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 şi, potrivit art. 4 alin. (3) O.U.G. nr. 74/2013, beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, fiindu-le aplicabile, în consecinţă, dispoziţiile art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999 (text de lege care reglementează modalitatea de salarizare a funcţionarilor publici detaşaţi), astfel că, prin prisma efectelor detaşării şi a atribuţiilor de serviciu efectiv îndeplinite, similare celor ale specialiştilor numiţi în cadrul unităţilor de parchet, aceştia trebuie retribuiţi la nivelul specialiştilor din cadrul parchetelor.

Raportat la motivele de recurs invocate, analizând cronologic modalitatea în care legiuitorul a reglementat salarizarea acestor categorii de specialişti, Curtea reţine că prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, a fost modificată şi completată Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul introducerii art. 116 alin. (5) conform căruia „În cadrul parchetelor pot fi numiţi, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală”.

Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 s-a prevăzut că „În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti”, dispoziţie care s-a corelat cu prevederile Legii nr. 304/2004 prin introducerea art. 1201 prin art. 24 al O.U.G. nr. 74/2013, potrivit căruia „În cadrul parchetelor îşi pot desfăşura activitatea specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală”.

Atât prevederile art. 116 alin. (5), cât şi cele ale art. 1201 din Legea nr. 304/2004, al căror scop a fost acela de a realiza corelarea acestei legi cu actele normative prin care au fost introduse, nu conţin deosebiri de substanţă care să îndreptăţească concluzia că legiuitorul a urmărit să diferenţieze categoria inspectorilor antifraudă detaşaţi pe postul de specialişti de cea a specialiştilor care pot fi numiţi în cadrul parchetelor în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

Tratarea diferită în cadrul categoriei specialiştilor a inspectorilor antifraudă care au fost detaşaţi în interiorul parchetelor contrazice însăşi esenţa instituţiei detaşării, care presupune ca funcţionarul detaşat să beneficieze de salariul funcţiei publice pe care este detaşat. Astfel, art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999 prevede că „Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu”.

Curtea reţine, de asemenea, că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune un salariu egal pentru o muncă egală, iar în speţă, analizând comparativ categoria specialiştilor numiţi în cadrul parchetelor în condiţiile art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi pe cea a inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 coroborat cu art. 1201 din Legea nr. 304/2004, în mod corect a reţinut prima instanţă că atribuţiile de serviciu ale celor două categorii de funcţionari publici se suprapun, vizând „clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală”, ceea ce rezultă chiar din dispoziţiile legale mai sus citate, care se referă la aceste două categorii de specialişti (art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi respectiv art. 1201 din Legea nr. 304/2004, introdus prin art. 24 al O.U.G. nr. 74/2013).

În acelaşi sens s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 787 din 15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr.192 din 17.03.2017 şi Decizia nr. 791 din 15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 23.02.2017) că „potrivit art. 3 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști, în vederea acordării de suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare, în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii, investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri, orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror [art. 3 alin. (4)]. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, inspectorii antifraudă detașați în cadrul parchetelor își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează”. Curtea Constituţională a reţinut că nu există diferenţă între munca prestată de specialiştii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi inspectorii antifraudă detaşaţi ca specialişti la aceste instituţii, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la celelalte parchete, constatările tehnico – ştiinţifice întocmite de toate aceste categorii de specialişti fiind mijloace de probă, în condiţiile legii.

În consecinţă, dispoziţiile legale referitoare la salarizarea specialiştilor numiţi în cadrul parchetelor în condiţiile art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt aplicabile şi inspectorilor antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti, iar faptul că Ordinele nr. 2632/C/2014 şi nr. 1650/C/2015 ale Ministrului Justiţiei, invocate de recurentul – pârât, reglementează distinct în cadrul Ministerului Public funcţia de „specialist antifraudă” şi respectiv funcţia de „specialist” nu este de natură a determina o altă concluzie.

Faptul că dispoziţiile legale (art. 116 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, art. 12 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 10 din O.U.G. nr. 78/2016) stabilesc că funcţia de specialist în cadrul parchetelor, în cadrul D.N.A. şi în cadrul D.I.I.C.O.T. este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, nu reprezintă un argument care să justifice diferenţa de salarizare între specialiştii numiţi în cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. sau în cadrul parchetelor şi inspectorii antifraudă detaşaţi în calitate de specialişti în cadrul acestor instituţii sau în cadrul parchetelor, întrucât şi acestora din urmă, atâta timp cât sunt detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. sau în cadrul parchetelor, le sunt aplicabile aceleaşi incompatibilităţi.

Recurentul – pârât a mai susţinut că diferenţa între cele două funcţii, de specialist şi respectiv de specialist antifraudă rezultă din natura funcţiei publice, întrucât funcţia publică de specialist antifraudă este o funcţie specifică, în timp ce funcţia de specialist este asimilată unei funcţii publice generale şi, dacă în ceea ce priveşte salarizarea şi alte drepturi ale specialiştilor, acestea sunt reglementate în Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale specialiştilor antifraudă sunt stabilite la art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

În acest sens, Curtea reţine că distincţia realizată de recurentul – pârât între funcţia publică „specifică” de specialist antifraudă şi funcţia „generală” de specialist este o distincţie artificială şi lipsită de suport legal, în contextul în care dispoziţiile Legii nr. 188/1999 reglementează doar cu caracter general statutul funcţionarilor publici şi nu conţin prevederi speciale în privinţa modalităţii de salarizare, astfel că nu se poate reţine că drepturile salariale ale specialiştilor antifraudă sunt stabilite exclusiv la art. 89  alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

Mai mult, aceste susţineri ale recurentului – pârât sunt contrazise chiar prin considerentele Deciziei nr. 50/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/05.02.2020, prin care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4.753/121/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând “interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din secţiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă sintagma «specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete» are în vedere categoria specialiştilor din parchete sau are în vedere şi categoria specialiştilor antifraudă detaşaţi în cadrul aceloraşi parchete în funcţia de specialist, în baza art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, corelat cu art. 24 din acelaşi act normativ”.

Astfel, potrivit considerentelor Deciziei nr. 50/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 73, 74 şi 76) s-a reţinut că „textul art. 22 din secţiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modalitatea în care se stabilesc salariile de bază pentru specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete”, iar “din redactarea normei rezultă că aceasta este de generală aplicare pentru categoria funcţionarilor publici care au calitatea de specialişti şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor”, norma de drept supusă analizei fiind „redactată cu suficientă claritate, nefiind semnalată existenţa unei dificultăţi în corelarea acesteia cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999, actul normativ cu caracter general, respectiv cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi cu cele ale art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004”.

De asemenea, în paragraful 78 al Deciziei menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că, prin Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019, s-a clarificat regimul juridic al acestora, aşa cum rezultă din cuprinsul art. II alin. (2) din lege, potrivit căruia „Persoanele încadrate pe funcţia de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor la data intrării în vigoare a prezentei legi se transferă şi se reîncadrează în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti prevăzuţi la art. 116 alin. (5) şi art. 1201 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Obligativitatea deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate ca urmare a sesizării pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează atât dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină acesta, în acest sens în paragraful 53 al Deciziei nr. 54/25.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 807/20.09.2018, menţionându-se că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 517 și, respectiv, art. 521 din Codul de procedură civilă, sunt obligatorii pentru toate instanțele de judecată, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

De reţinut şi faptul că opinia judecătorilor – raportori, asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate prin Decizia nr. 50/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, a fost aceea că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din secţiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, această normă legală este aplicabilă, pe perioada detaşării, şi specialiştilor antifraudă detaşaţi de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete” (paragraful 45 al Deciziei).

Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului – pârât în sensul că prima instanţă a constatat o discriminare salarială între inspectorii antifraudă şi specialiştii din cadrul parchetelor, fiind încălcate astfel Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, Decizia nr. 289 din 07.06.2005 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 586/07.07.2005 şi jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 08.11.2005 pronunţată în cauza Kechko contra Ucrainei, Hotărârea din 08.12.2009 pronunţată în cauza Wieczorek contra Poloniei).

În acest sens, Curtea reţine că, prima instanţă nu a reţinut existenţa unei discriminări salariale, în sensul O.G. nr. 137/2000, între inspectorii antifraudă detaşaţi ca specialişti în cadrul parchetelor şi specialiştii numiţi din cadrul parchetelor, ci, în aplicarea directă a dispoziţiilor legale mai sus arătate care reglementează salarizarea inspectorilor antifraudă detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul parchetelor - dispoziţii legale pe care nu le-a înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative -, a reţinut că salarizarea reclamanţilor, detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să se realizeze conform grilelor de salarizare pentru specialiştii din cadrul parchetelor.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurentul – pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 447/CA/25.04.2019 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

În temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, recurentul – pârât fiind cel din a cărui culpă procesuală au fost ocazionate cheltuielile de judecată în recurs, instanţa va dispune obligarea recurentului – pârât la plata către intimaţii - reclamanţi A., B., C., D. și E. a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat achitat de intimaţii – pârâţi potrivit chitanţei depuse la fila nr. 48 dosar recurs.

Domenii speta

Spete similare