Contestaţie la executare + cerere de ajutor public judiciar

Decizie 2852/2015 din 08.10.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2852/2015

Şedinţa publică de la 08 Octombrie 2015

Obiectul cauzei:contestaţie la executare + CERERE DE AJUTOR PUBLIC JUDICIAR

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă, deliberând:

Constată că, la datata de 10.10.2013 contestatoarea (...) a chemat în judecată pe intimaţii R.B. SA - AGENTIA UNIVERSITATE CASA TA,  BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...) , I. B. NV A. - SUCURSALA BUCURESTI, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:anularea actelor de executare silită efectuate prin poprirea veniturilor colectate lunar în contul său de salariu şi restituirea sumelor reţinute abuziv, la cererea BEJ (...) , conexarea executărilor silite, pentru ca popririle instituite asupra salariului,  să nu mai depăşească, în viitor, limitele legale stabilite de art. 728 NCPC, reducerea sumelor reţinute din salariu, prin poprire, la un cuantum, legal stabilit, în raport cu respectarea dispoz. art. 728 şi art. 864 NCPC, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În fapt, contestatoarea arată că la data de 25 septembrie 2013, a constatat că i-au fost blocate sumele din contul de salariu deschis la BRD şi, solicitând băncii explicaţii, a aflat că, la cererea BEJ (...) , a fost indisponibilizată întreaga sumă, şi în aceeaşi zi, că s-a adresat BEJ, iar la cerere, i-a fost eliberată o copie de pe adresa privind înfiinţarea popririi pentru o sumă de 27.034.80 LEI, comunicată de către BEJ, la data de 16.09.2013, la angajatorul său, SC L. D. A. R.  SRL, cu sediul în (…).

Relevă, că  la data de 30 septembrie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 714 alin. 2, art. 728, art. 864 şi art. 653 cod de procedură civilă, a formulat Contestaţie Ia executare adresată BEJ (...) , solicitând conexarea executărilor, restituirea sumelor reţinute abuziv şi deblocarea contului de salariu, având în vedere aspectul că BEJ a solicitat şi angajatorului instituirea popririi, dar. în acelaşi timp şi băncii, respectiv BRD unde este deschis contul,  pentru plata salariului de către angajator.

Totodată,arată că având în vedere atitudinea respingător-agresivă a reprezentanţilor BEJ (...)  şi personal a domnului executor, dar şi afirmaţia acestuia că nu va dispune deblocarea contului său, de la BRD, a fost nevoită să formulez prezenta contestaţie, în termen legal.

Mai arată, că la data de 27.09.2013 a depus cerere pentru disponibilizarea sumelor necesare, conform dispoziţiilor legale reglementate de art. 728 NCPC, însă banca mi-a pus la dispoziţie numai diferenţa de 2/3 din salariul cuvenit, reţinând pentru executare 1/3.

Dincolo de aceste aspecte arăt că,  în prezent, există doi creditori care au solicitat şi au efectuat popriri asupra salariului meu, respectiv, începând cu data de 10.05.2012 R.B. SA - prin BEJ (...)  şi, începând cu data de 16.09.2013

ING Bank N.V. Amsterdam - prin BEJ (...) .

De asemenea, arată că, cuantumul popririlor, în prezent, este de 1/3 % din venitul net, reţinut la cererea BEJ (...)  şi de 1/3 % din venitul rămas în plată, reţinut la cererea BEJ (...) .

Mai mult, arăt că pentru aceleaşi venituri salariale, BEJ (...)  a dispus înfiinţarea popririi de două ori: o dată către angajator şi în acelaşi timp, asupra contului de salariu, în acest mod încălcând grav dispoziţiile legale ale art. 728 privind limitele urmăririi veniturilor.

Susţine, că faţă de cele prezentate,este prejudiciată, că soţul său,  (...) ,  nu obţine nici un fel de venituri, fiind în întreţinerea mea; fiica sa (...)  este elevă la Şcoala Postliceală 'TON CANTACUZINO" - Piteşti, Curs de ZI - specializarea farmacie - si se află tot în întreţinerea ei,că are grave probleme de sănătate, iar pentru refacerea si întărirea sănătăţii am nevoie lunar de o sumă importantă de bani.

Pentru aceste motive, mai susţine, că la stabilirea cuantumului sumelor poprite să se aibe  în vedere necesitatea conexării executărilor,conform dispoziţiilor art. 728 NCPC privind limitele urmăririi veniturilor şi să se  distribuie sumele conform dispoziţiilor art. 864 cod de procedură civilă, referitor la rangul creanţelor cu preferită generală.

Reliefează că trebuie restabilită situaţia, luând în considerare ordinea în care ar trebui eliberate sumele necesare pentru asigurarea mijloacelor de existenţă, atât pentru mine, cât şi pentru fiica şi soţul aflaţi în întreţinerea mea, plus sumele destinate refacerii şi întăririi sănătăţii mele, pentru care va depune actele doveditoare.

Astfel, conform dispoziţiior art. 864 cod de procedură civilă, arată că  sumele necesare întreţinerii sănătăţii şi sumele necesare susţinerii persoanelor aflate în întreţinere au preferinţă generală, iar restul sumei provenind din salariu poate fi reţinută, însă nu mai mult de jumătate din venitul lunar net, conform dispoz. art. 728 alin. (2) CPC.

În speţă, arată că  pentru întreţinerea fiicei sale şi a soţului, procentul legal este de 35% din venitul net, iar pentru întreţinerea sănătăţii va depune acte, privind cuantumul sumei lunare necesare.

În drept, contestaţia a fost întemeiată , pe dispoziţiile art. 711 alin. 1, art. 712 alin. 2, art. 714, alin. 1 pct. 1, art. 728, art. 864 şi art. 653 cod de procedură civilă şi pe orice alte dispoziţii legale menite să ducă la soluţionarea favorabilă a prezentei cereri.

În susţinerea acţiunii s-au depus o serie de  înscrisur în copiei: CI,  Fişa privind veniturile, cu popririle, pentru lunile Iunie şi Iulie, Declaraţie pe proprie răspundere privind lipsa veniturilor soţului meu. (...) , Adeverinţă plus Contract-cadru pentru şcolarizarea prin învăţământul postliceal cu taxă (anul şcolar 2013-2014) pentru fiica  (...) CI (...) , adresa din data de 10.05.2012, privind înfiinţarea popririi (BEJ (...) ), adresa din data de 16.09.2013, către angajator, privind înfiinţarea popririi (BEJ (...) ), contestaţia la executare depusă la BEJ (...) ,  Cerere către BRD, privind eliberarea sumelor blocate, Extras de cont BRD, cu dovada popririi din 27.09.2013, acte privind situaţia mea medicală.

Intimata, ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala Bucureşti („ING Bank"/»Banca"), cu sediul social în (…), numărul 48, Parter + Etajele 1 - 12, sector 1, număr de ordine în Registrul Comerţului Bucureşti J40/16100/1994, cod de înregistrare fiscala RO 6151100, având contul bancar deschis la Banca Naţională a României, inscrisa in Registrul Instituţiilor de Credit sub nr. RB-PJS-40-024/18.02.1999, prin reprezentanţi, in prezentul dosar,cu nr. 21777/280/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, in contradictoriu cu contestatoarea (...) , in temeiul art. 205 si urm. Noul Cod Procedura Civila (denumit in cele ce urmează "NCPC") a formulat întâmpinare. Aceasta a solicitat instanţei respingerea contestaţiei la executare ca fiind nelegala si netemeinica, respectiv respingerea capetelor de cerere formulate de contestatoare referitoare la anularea anularea popririi instituita in cadrul dosarului de executare nr. 559/2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc (...) si respectiv întoarcerea executării silite a sumelor executate prin intermediul popririi.

Intimata a arătat, că în data de 18.07.2011, intre ING Bank, în calitate de creditoare, pe de o parte, si (...) , in calitate de împrumutat, pe de alta parte, a fost încheiat Contractul de Credit si Garantie ING Personal nr. (...) („Contractul de credit"), prin care ING Bank a acordat un împrumut in valoare de 22.000 lei, pentru o perioada de 10 ani.

Mai arată,că obligaţia de plata a ratelor scadente, nu a fost respectata astfel cum aceasta a fost asumata in Contractul de credit - respectiv art. 8 pct. I lit. a) din Anexa 1 la Contractul de credit "împrumutatul se angajează ca va plaţi la data scadentei orice suma datorata in baza Contractului, in aceeaşi moneda ca si moneda Creditului (...)".

Astfel, reliefează că, întrucât s-au înregistrat mari de întârziere la plata ratelor scadente, dupa cum se poate observa din extrasul contului curent, 2 al împrumutatului ataşat contului de imprumut (prin intermediul căruia sunt rambursate ratele de credit), precum si din extrasul contului de imprumut 3, in temeiul dispoziţiilor contractuale, respectiv art. 9 lit. a) din Anexa 1 a Contractului de credit, ING Bank a procedat la rezilierea Contractului de credit, întreaga suma datorata devenind exigibila anticipat, iar împrumutatul a fost notificat atât cu privire la întârzierile înregistrate, 4 la plata ratelor, cât si cu privire la la rezilierea Contractului de credit, astfel cum rezulta din notificările 5 ataşate la prezenta întâmpinare.

Susţine intimata ING Bank ,că ar fi avut posibilitatea de a demara de îndată executarea silita, totuşi nu a făcut-o, tocmai in speranţa că contestatoare va înţelege sa achite in mod amiabil sumele pe care le datorează,şi pentru că nu a făcut demersuri in vederea stingerii datoriei, in data de 28.06.2013, ING Bank a demarat procedura de recuperare a creanţei pe calea executării silite, astfel cum rezulta din cererea de executare silita nr. 382722/28.06.20135 înaintata către Biroul Executorului Judecătoresc (...) .

In conformitate, cu prevederile legale aplicabile in materia executării silite, precum si cu prevederile contractului de credit, art. 12 alin. 3 Anexa nr. 1 - "In caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către împrumutat, intimata a susţinut că ING Bank poate utiliza, simultan sau separat, la alegerea sa, orice forme de executare silita asupra patrimoniului împrumutatului, in conformitate cu prevederile legale in vigoare."

Astfel, conform cererii de executare silita, subscrisa arată că, a solicitat Biroul Executorului Judecătoresc (...) începerea executării silite sub toate formele prevăzute de Codul de procedura civila, iar intimatul Biroul Executorului Judecătoresc (...) a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a contestatoarei si a întreprins apoi demersurile legale in vederea satisfacerii creanţei ING Bank.

Intimata, aşa cum a arătat şi mai sus, a relevat, cum că se poate observa dintr-o simpla analiza a actelor efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc (...) in dosarul de executare nr. 559/2013, ca acesta a respectat dispoziţiile legale aplicabile in materia executării silite, neexistand motive de anulare a acestora. Pe cale de consecinţa,a solicitat neexistând motive legale si temeinice de anulare a actelor de executare silita întreprinse de către Biroul Executorului Judecătoresc (...) ,că nu exista motive nici cu privire la întoarcerea sumelor executate in cadrul popririi.

Faptul ca executorul judecătoresc a dispus măsura instituirii popririi la angajatorul contestatoarei, dar si la instituţiile de credit unde aceasta are relaţii deschise, aceasta nu este de natura a considera faptul ca organul de executare a dispus măsura instituirii popririi de doua ori,care să încalce legea.

S-a arătat, din analiza adresei de infiintare a popririi transmisa de către Biroul Executorului Judecătoresc (...) atât contestatoarei, cat si terţului poprit, că se  observa faptul ca acesta a dispus următoarele: "in cazul in care in contul poprit se virează drepturi salariate , pensie se vor aplica prevederile art. 728 N.C. Pr. Civ."

Astfel, se arată, că nu sunt încălcate drepturile băneşti, ale  constestatoarei dacă ar incasa sume care ar fi exceptate măsurii popririi, terţul poprit, pe baza documentelor furnizate de debitor, este in măsura de a face distincţia intre sumele care intra sub incidenţa popririi si cele care in conformitate cu prevederile legale aplicabile, sunt exceptate de la aceasta măsura, si pe cale de consecinţa sa le consemneze la dispozitia organului de executare sau dimpotrivă sa le elibereze debitorului.

De asemenea, arată că in situaţia in care sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, in cazul de fata salariul, terţul poprit, in speţa angajatorul contestatoarei, avea obligaţia de a face aplicarea art. 728 Codul de procedura civila, reţinând procentele prevăzute de lege in materia executării silite a salariilor, şi în situaţia in care terţul poprit a reţinut mai mult sau nu a reţinut procentul corect, aceasta situaţie nu îi  poate fi imputata organului de executare silita..

In drept,a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 si următoarele.

În cauză s-a admis proba cu înscrisuri,s-a solicitat dos.de executare.

Prin sentinţa civilă nr. 10670/10.11.2014, pronunţată de  Judecătoria  Piteşti, a fost admisă contestatia cu precizarile ulterioare formulată de contestatoarea (...) , în contradictoriu cu intimaţii R.B. SA - AGENTIA UNIVERSITATE CASA TA, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...) , I. B. NV A. - SUCURSALA BUCURESTI, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...) , a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive privind pe intimatii BEJ (...) , si BEJ (...) .

S-a dispus anularea tuturor formelor de executare silita efectuate prin poprire, asupra veniturilor lunare obtinute de contestatoare, pe contul de salariu, intocmite in cele 2 dosare de executare silita cu nr 559/2013 al BEJ (...)  si 31/E/J/2012 al BEJ (...) .

S-a dispus conexarea executarii de executare silita nr 559/2013 al BEJ (...)  la dos executari silita 31/E/J/2012 al BEJ (...) , si reducerea retinerilor asupra salariului contestatoarei in cota de 1/3 , conf art 728 CPC.

S-a dispus intoarcerea executarii silite in dosarele conexate de executare silita si repune părtile in situatia anterioara, in sensul ca obliga pe intimata I. B. NV A. sa restituie contestatoarei suma de 3116,68 lei incasa in plus , si in continuare pana la ramanerea definitiva si irevocabila a prezentei sentinte.

A fost obligată intimata ING Bank NV Amsterdam, R.B. SA - AGENTIA UNIVERSITATE CASA TA sa plătesca contestatoarei suma de 2457,88 lei reprezentand cheltuieli de judecata, reprzentand onorariu avocat, precum si sa plăteasca catre Stat suma de 1000 lei reprezentand taxa timbru , de care a beneficiat contestatoarea, ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar.

În considerentele sentinţei se reţin următoarele:

La data de 18.07.2011, intre intimata ING Bank, în calitate de creditoare, pe de o parte, si contestatoarea (...) , in calitate de împrumutat, pe de alta parte, a fost încheiat Contractul de Credit si Garantie ING Personal nr.(...) („Contractul de credit"), prin care ING Bank a acordat un împrumut in valoare de 22.000 lei, pentru o perioada de 10 ani.

Pentru, că obligaţia de plata a ratelor scadente, nu a fost respectata astfel cum aceasta a fost asumata în Contractul de credit - respectiv art. 8 pct. I lit. a) din Anexa 1 la Contractul de credit ,potrivit căruia"împrumutatul se angajează ca va plaţi la data scadentei orice suma datorata in baza Contractului, in aceeaşi moneda ca si moneda Creditului (...)", intimata a trecut la executare silită.

Astfel, potrivit înscrisurilor depuse de intimată întrucât s-au înregistrat mari de întârziere la plata ratelor scadente de contestatoare ,respectiv extrasul contului curent, 2 al împrumutatului ataşat contului de imprumut (prin intermediul căruia sunt rambursate ratele de credit), precum si din extrasul contului de imprumut 3, in temeiul dispoziţiilor contractuale, respectiv art. 9 lit. a) din Anexa 1 a Contractului de credit, intimata ING Bank a procedat la rezilierea Contractului de credit.Ca urmare întreaga suma datorata a  devenit exigibila anticipat, iar aceasta a fost notificată atât cu privire la întârzierile înregistrate, 4 la plata ratelor, cât si cu privire la la rezilierea Contractului de credit, astfel cum rezulta din notificările 5 ataşate la întâmpinare.

În situaţia expusă, la data de 28.06.2013,intimata ING Bank a demarat procedura de recuperare a creanţei pe calea executării silite, astfel cum rezulta din cererea de executare silita nr. 382722/28.06.2013 înaintata către Biroul Executorului Judecătoresc (...) .

In conformitate, cu prevederile legale aplicabile in materia executării silite, precum si cu prevederile contractului de credit, art. 12 alin. 3 Anexa nr. 1 - "In caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către împrumutat, intimata  ING Bank a utilizat, la alegerea sa, orice forme de executare silita asupra patrimoniului împrumutatului, in conformitate cu prevederile legale in vigoare."

Astfel, conform cererii de executare silita,rezultă că, a solicitat Biroul Executorului Judecătoresc (...) începerea executării silite sub toate formele prevăzute de Codul de procedura civila, iar intimatul Biroul Executorului Judecătoresc (...) a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a contestatoarei si a întreprins apoi demersurile legale in vederea satisfacerii creanţei ING Bank.

Contestatoarea la data de 25 septembrie 2013, a constatat că i-au fost blocate sumele din contul de salariu deschis la BRD şi, solicitând băncii explicaţii, a aflat că, la cererea BEJ (...) , a fost indisponibilizată întreaga sumă, ca urmare a ordonanţei de poprire şi în aceeaşi zi, că s-a adresat BEJ, cu cerere, fiindu-i eliberată o copie de pe adresa privind înfiinţarea popririi.

Conform acesteia, rezultă că ordonanţa de poprire a fost emisă, pentru o sumă de 27.034.80 LEI, comunicată de către BEJ, la data de 16.09.2013, către angajatorul contestatoarei, SC L. D. A. R.  SRL, cu sediul în (…).

Urmare a acestui fapt, contestatoarea la data de 30 septembrie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 714 alin. 2, art. 728, art. 864 şi art. 653 cod de procedură civilă, a formulat contestaţie Ia executare adresată BEJ (...) , solicitând conexarea executărilor, restituirea sumelor reţinute abuziv şi deblocarea contului de salariu, având în vedere aspectul că BEJ a solicitat şi angajatorului instituirea popririi, dar. în acelaşi timp şi băncii, respectiv BRD unde este deschis contul,  pentru plata salariului de către angajator.

Totodată, având în vedere, că intimatul  BEJ (...) , nu a dispus deblocarea contului său, de la BRD, a formulat prezenta contestaţie, în termen legal.

Totodată,la data de 27.09.2013 a depus cerere pentru disponibilizarea sumelor necesare, conform dispoziţiilor legale reglementate de art. 728 NCPC, însă banca i-a pus la dispoziţie numai diferenţa de 2/3 din salariul cuvenit, reţinând pentru executare 1/3.

Dincolo de aceste aspecte, s-a ajuns să existe doi creditori, care au solicitat şi au efectuat popriri asupra salariului contestatoarei, respectiv, începând cu data de 10.05.2012 R.B. SA - prin BEJ (...)  şi, începând cu data de 16.09.2013

ING Bank N.V. Amsterdam - prin BEJ (...) .

 Mai mult,  pentru aceleaşi venituri salariale, BEJ (...)  a dispus înfiinţarea popririi de două ori: o dată către angajator şi în acelaşi timp, asupra contului de salariu, în acest mod încălcând grav dispoziţiile legale ale art. 728 privind limitele urmăririi veniturilor.

Intimata R.B. SA,anterior prin BEJ (...) trecuse la executare, prin poprire, pentru suma de 115.220 lei, heltuieli de executare 6.662 lei,dobânzi în continuare, având în vedere titlul executoriu, contractul de credit nr. RM (…), la acelaşi terţ poprit, SC L. D. A. R.  SRL. Faţă de cele prezentate, este de înţeles că,sumele ce reprezintă cuantumul popririlor, în prezent, este de 1/3 % din venitul net, reţinut la cererea BEJ (...)  şi de 1/3 % din venitul rămas în plată, reţinut la cererea BEJ (...) .

Din înscrisurile depuse rezultă că soţul contestatoarei,  (...) ,  nu obţine nici un fel de venituri, fiind în întreţinerea acesteia; fiica sa (...)  este elevă la Şcoala poslieală 'TON CANTACUZINO" - Piteşti, Curs de ZI - specializarea farmacie - si se află tot în întreţinerea ei,că are grave probleme de sănătate, iar pentru refacerea si întărirea sănătăţii am nevoie lunar de o sumă importantă de bani.

Pentru aceste motive, mai susţine, că la stabilirea cuantumului sumelor poprite să se aibă  în vedere necesitatea conexării executărilor, conform dispoziţiilor art. 728 NCPC privind limitele urmăririi veniturilor şi să se  distribuie sumele conform dispoziţiilor art. 864 cod de procedură civilă, referitor la rangul creanţelor cu preferită generală.

Astfel că, trebuie restabilită situaţia, luând în considerare ordinea în care ar trebui eliberate sumele necesare pentru asigurarea mijloacelor de existenţă, atât pentru contestatoare, cât şi pentru fiica şi soţul aflaţi în întreţinerea mea, plus sumele destinate refacerii şi întăririi sănătăţii mele, pentru care va depune actele doveditoare.

Astfel, conform dispoziţiior art. 864 cod de procedură civilă,  sumele necesare întreţinerii sănătăţii şi sumele necesare susţinerii persoanelor aflate în întreţinere au preferinţă generală, iar restul sumei provenind din salariu poate fi reţinută, însă nu mai mult de jumătate din venitul lunar net, conform dispoz. art. 728 alin. (2) CPC.

Şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 711 din C. proc. Civ. se reţine că: „(1) Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 662^1,şi 665 se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. (2) Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. (2^1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus încuviinţarea, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale. (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.”..

Apărările de fond,  invocate de către petentă prin contestaţia la executare formulată, respectiv:poprirea incorectă a sumei datorate ,în baza titlului executoriu ce emană de la creditoare, ca urmare a formării celor două dosare de executare, poate fi reţinută de instanţă, având în vedere faptul că ambele intimate,au un drept de creanţă.

De asemenea, s-a observat că motivele de nelegalitate şi netemeinicie privind actele de executare efectuate sunt întemeiate.

.În ceea ce priveşte susţinerea cum că nu s-au comunicat în mod corect actele de executare s-a constatat că aceasta  poate fi primită de către instanţă, raportat la modalitatea de executare aleasă de către intimaţi,contestaţia nefiind tardivă,cererea făcută şi depusă la executor, fiind dovada certă a datei la care s-a aflat, 20.09.2013 cererea de chemare în judecată ,fiind înregistrată la 20.01.2014.

Astfel, s-a solicitat şi efectuat executarea silită sub forma popririi,în ambele cazuri fiind astfel incidente dispoziţiile art.666,667, alin. 1 din C. proc. civ. şi art. 671 din acelaşi cod, respectiv: „Art. 666. (1) Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată.”;. Dispoziţiile art.668 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie. De asemenea, nu se va notifica debitorului nici somaţia, nici titlul executoriu, când executarea se face potrivit alin.2. .”.

Mai mult decât atât, s-a reţinut că, în cazul în speţă(art.711, alin.1şi 2 din C. proc. civ. citat mai sus), actele sunt lovite de  nulitatea absolută,  obligaţia pentru contestatore de a dovedi vătămarea suferită de acesta fiind făcută şi care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 174, alin. 2 din N C. proc. civ. („Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. ...”).

Referitor la situaţia materială,a reclamanţilor, s-au adus dovezi,de contestatoare, că soţul său,  (...) ,  nu obţine nici un fel de venituri, fiind în întreţinerea sa; fiica (...)  este elevă la Şcoala Postliceală ION CANTACUZINO" - Piteşti, Curs de ZI - specializarea farmacie - si se află tot în întreţinerea ei, că are grave probleme de sănătate, iar pentru refacerea si întărirea sănătăţii am nevoie lunar de o sumă importantă de bani.

Pentru aceste motive,s-a reţinut, că la stabilirea cuantumului sumelor poprite executorul trebuie să se aibă, în vedere necesitatea conexării executărilor, şi conform dispoziţiilor art. 728 NCPC privind limitele urmăririi veniturilor  să se  distribuie sumele conform dispoziţiilor art. 864 cod de procedură civilă, referitor la rangul creanţelor cu preferită generală.

Creditoarele începând cu data de 10.05.2012 R.B. SA - prin BEJ (...)  şi, începând cu data de 16.09.2013 ING Bank N.V. Amsterdam - prin BEJ (...)  au solicitat în baza titlurilor executorii  deţinute, respectiv  contracte de împrumut, autorizarea executării silite împotriva contestatoarei.

Astfel s-au format la instanţa de executare  două dosare, nr. nr 559/2013 al BEJ (...) şi  dos executari silita 31/E/J/2012 al BEJ (...)

Astfel, BIEJ  , a emis primul act de executare în dosarul nr. 31/E/J/2012, respectiv adresa de înfiinţare poprire ,  adresă ce a fost comunicată terţului poprit .

B.I.E.J  , (...)  data de 16.09.2013 la cererea ING Bank N.V. Amsterdam, respectiv la cererea creditoarei în dosarul  execuţional a emis  la rândul său adresa de înfiinţare a popririi din 23.02.2011, la acelaşi terţ poprit, pentru reţinere asupra aceluiaşi salariat, asupra veniturilor net datorate.

Cele două ordonanţe de poprire au fost emise  în temeiul art. 454 cod pr. Civ şi 780.

În atare situaţie expusă mai sus,contestatoarea  a solicitat conexarea celor doua dosare de executare în temeiul art.653 Cpc.

Acest text îşi găseşte aplicarea numai în cazul concursului dintre doua sau mai multe executări silite individuale.

Cu privire la concursul de executări art.653 Cpc dispune: ”când privitor la aceleaşi bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanţa de executare în în circumscripţia căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate va putea să le reunească dispunând o singură executare silită de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat , iar dacă executările sunt în acelaşi stadiu, de către executorul care a început cel dintâi executarea chiar dacă ele au fost pornite de organe de executare diferite”.

În speţă sunt îndeplinite condiţiile textului enunţat, iar primul act de executare a fost întocmit de  BEJ (...) .

.Instanţa a reţinut că faţă de actele de executare întocmite de cei doi executări judecătoreşti, deşi există un singur debitor urmărit , există doi creditori urmăritori ceea ce atestă existenţa coparticipării procesuale active cu faza de urmărire rezultat al concursului de executări.,motiv pentru care intimatii executorii judecătoresti au calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte, ordinea de prioritate în cazul pluralităţii de creditori urmăritori ai salariului, art. 164 alin 3 Codul Muncii acesta completează dispoziţiile corespunzătoare din Codul Muncii, în speţă art. 563 alin 1 lit. g-i.

Acest text stabileşte imperativ că în cazurile în care se urmăresc veniturile periodice ale debitorului, prev de art.780 Cpc. creanţele creditorilor urmăritori  vor fi satisfăcute în ordinea stabilită de art. 783 şi urm Cpc, iar nu cea stabilită de art. 164 din Codul Muncii, deoarece acesta din urma este o normă specială care se aplică numai în cazurile prevăzute în ipoteza sa, în speţă urmărirea salariului debitorului.

În acest context se justifică interesul cererii, instanţa a admis acţiunea , pentru ca sumele reţinute în condiţiile legii din salariul debitorului se eliberează sau se distribuie potrivit art. 780 şi urm. Cpc.

De aceea trebuie restabilită situaţia anterioară, luând în considerare ordinea în care ar trebui eliberate sumele necesare pentru asigurarea mijloacelor de existenţă, atât pentru contestatoare, cât şi pentru fiica şi soţul aflaţi în întreţinerea acesteia, plus sumele destinate refacerii şi întăririi sănătăţii, pentru care a  depus acte doveditoare.

Astfel, conform dispoziţiior art. 864 cod de procedură civilă, sumele necesare întreţinerii sănătăţii şi sumele necesare susţinerii persoanelor aflate în întreţinere au preferinţă generală, iar restul sumei provenind din salariu poate fi reţinută, însă nu mai mult de jumătate din venitul lunar net, conform dispoz. art. 728 alin. (2) CPC.

În concluzie, intimatii , trebuie să se conformeze hotărârii judecătoreşti, ce reprezintă titlul executoriu pentru intimată, înainte de intrarea în vigoare a deciziei menţionate mai sus, astfel încât  pot fi reţinute apărările contestatorului că, prin actele de executare emise de intimată pentru înfiinţarea popririi s-au încălcat prevederile legale menţionate şi că trebuia, potrivit prev. titlului executoriu să fie stabilit cert calculul indemnizaţiei , poprirea unei sume incerte ca sumă datorată fiind nelegală .

În sprijinul acestei soluţii sunt şi hotărâri CDO,care amintesc  că nu este oportun să-i ceri unei persoane,împotriva căreia, în urma unei proceduri judiciare s-a obţinut o creanţă , să se recurgă la procedura de executare silită cu încălcarea prevederilor legale, pentru a obţine satisfacţie (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004).

Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa corect, autorităţile naţionale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiţie,  şi în consecinţă, art. 6 alin. 1 din Convenţie a fost încălcat,pentru că nu trebuie încălcate drepturile constituţionale la viaţă,egalitate în faţa legii.

Cu privire la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, potrivit căruia:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

 De asemenea, în cauza Rădulescu c. România Curtea a admis că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga să se dispună executarea cu caracter  civil indiferent  de împrejurări (Cauza Sanglier  împotriva Franţei, nr. 50342/99, paragraful39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea observă că dacă se refuză sau omite să se execute corect, sau dacă tergiversează în executarea acesteia, garanţiile  prevăzute la articolul  6 de care beneficiază justiţiabilul în etapa judiciară a procedurii îşi pierd orice raţiune de a fi (Cauza Hornsby împotriva Greciei, decizia  din 19 martie, 1997, Culegerea  de hotărâri şi decizii 1997 II, paginile 510-511, paragraful 41).

În consecinţă, motivele din contestaţie apar ca , fiind întemeiate în raport de prevederile legale menţionate mai sus.

Instanţa, în speţă, a analizat şi verificat susţinerile privind cuantumul creanţei, respectiv a întinderii sumelor poprite, potrivit susţinerilor contestatoarei având în vedere  titlurile executorii  şi legalitatea măsurilor dispuse prin actul de executare, tocmai având în vedere prevederile Codului de procedură civilă, de care s-a făcut vorbire mai sus.

În acest sens sunt, prevederile  dispoziţiile art.711 alin.1  din C. proc. civ. : „(1) Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. (2) Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. (2^1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale. (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intimatele I. B. NV A. - SUCURSALA BUCURESTI şi R.B. SA.

I. Intimata I. B. NV A. - SUCURSALA BUCURESTI susţine că sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa a  dispus desfiinţarea actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr.559/2013 de către BEJ (...)  şi întoarcerea executării silite  pentru suma de  3.116,68 lei, fără să se reţină însă  vreun aspect de ilegalitate pe care l-ar fi întreprins organul de executare .

Din adresa de înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc contestatoarei şi terţului poprit, se observă că,  s-a cerut aplicarea prev.art.728 Cod de procedură civilă  cu privire la cota de reţinere.

În situaţia în care contestatoarea  ar fi încasat  sume care ar fi fost exceptate de la măsura popririi,  terţul poprit,  pe baza documentelor furnizate de debitor,  era în măsură să facă distincţie între sumele care intră sub incidenţa popririi şi cele care sunt exceptate de la această măsură.

Instanţa trebuia să aibă în vedere că executarea silită a fost pornită de 2 organe diferite la solicitarea unor creditori diferiţi, situaţie în care sunt incidente prev.art.728 alin.2 Cod de procedură civilă,  în sensul că urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul net al debitorului.

Deşi instanţa a dispus conexarea celor două dosare de executare,  a dispus greşit  şi întoarcerea executării silite în cele 2 dosare,  pentru că  efectele conexării se produc de la data pronunţării acesteia iar nu retroactiv.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 şi urm. Cod de procedură civilă.

II. Intimata R.B. SA susţine că sentinţa este netemeinică şi nelegală,  cu privire la anularea  actelor de executare întocmite de BEJ (...) , în dosarul de executare nr.31/EJ/2012.

Soluţia instanţei de anulare a executării în acest dosar este nemotivată în fapt şi în drept  şi pe cale de consecinţă se impune  anularea hotărârii.

Instanţa nu a fost învestită cu o cerere de anulare a actelor de executare întocmite de BEJ (...) , astfel că prin anularea acestei executări instanţa a dat ce nu s-a cerut.

Apelanta a fost în mod nelegal obligată la  plata cheltuielilor de judecată, cu încălcarea prev.art.435 alin.1  noul Cod de procedură civilă, după caz, cu încălcarea prev.art.274 alin.1 vechiul Cod de procedură civilă.

Sub acest aspect instanţa trebuia să reţină că  R.B. SA a fost chemată în judecată în cadrul contestaţiei numai  în privinţa capătului de cerere privind conexarea celor două dosare de executare, iar nu pentru anularea executării  realizate în dosarul nr.31/2012.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.470 şi urm. Cod de procedură civilă.

În apel, intimata (...) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, întrucât prima instanţă a reţinut corect că prin poprire,  s-a încălcat cota maximă de reţinere prev.de art.728 alin.1 Cod de procedură civilă.

Intimata  precizează că  a chemat în judecată pe R.B. SA  şi BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...) , doar pentru  opozabilitatea hotărârii în ceea ce priveşte conexarea celor două executări şi că nu a cerut cheltuieli de judecată de la această bancă.

Apelantele nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând actele dosarului şi  sentinţa apelată, tribunalul va reţine:

A). Intimata contestatoare (...) a perfectat cu apelanta intimată ING Bank contractul de credit nr.930186/18.07.2011 pentru suma de 22.000 lei (f.53-62).

Apelanta ING Bank a reziliat contractul de credit şi a declarat creditul scadent anticipat, pentru că intimata nu a restituit ratele  la termenele stipulate.

Apelanta ING a notificat intimatei rezilierea contractului de credit şi declararea creditului scadent anticipat (f.91).

Pentru a-şi recupera creditul, apelanta ING a recurs la  executare silită, adresându-se la data de 17.07.2013 BEJ (...)  (f.92, f.5 dosar executare).

Prin încheierea din 30.07.2013,  Judecătoria Piteşti a admis cererea de executare formulată de ING, pentru sumele rezultate  din titlul executoriu  - contractul de credit nr.930186/18.07.2011 (f.12 dosar executare).

B. Anterior,  în dosarul de executare silită nr.31/EJ/2012,  BEJ (...)  a pornit executarea silită împotriva intimatei (...) , la cererea apelantei R.B. SA, în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. (…) (f.11).

Prin urmare,  în prezent,  se desfăşoară două executări silite împotriva intimatei,  una începută sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă (dosarul nr.31/2012 BEJ (...) ),  iar cealaltă începută sub imperiul noului Cod de procedură civilă (dosar nr.559/2013 BEJ (...) ).

Angajatorul intimatei – L. D. a comunicat instanţei situaţia reţinerilor din veniturile salariale obţinute de intimata (...)  (f.133).

Din această situaţie rezultă că ambele executări poartă exclusiv asupra salariului intimatei (...) , iar BEJ (...) , în dosarul de executare nr.31/2012,  a reţinut iniţial o sumă fixă, pe urmă una în procent de 33 % şi în final, după începerea executării de BEJ (...) , suma s-a redus la un procent de maxim 23 %.

Totodată, BEJ (...)  a făcut reţineri pe veniturile intimatei,  de maxim 23 %.

Intimata a invocat prev.aert.728 alin.1 lit.b Cod de procedură civilă, susţinând nelegalitatea executărilor care s-au efectuat pentru mai mult de 1/3 din veniturile sale.

Această apărare este nefondată,  deoarece în cauză nu se aplică  art.728 alin.1 lit.b Cod de procedură civilă,  ci disp.art.728 alin.2 Cod de procedură civilă,  pentru că sunt doi  creditori ce  execută  aceeaşi sumă, astfel că urmăririle nu pot depăşi ½ din venitul lunar net al intimatei debitoare.

În cauză,  aşa cum a comunicat angajatorul (f.133),  veniturile intimatei debitoare sunt poprite pentru maxim 46 % (câte 23 % în fiecare dosar de executare), fără a se depăşi cota de 50 % prev.de art. 728 alin.2 Cod de procedură civilă.

Într-o atare situaţie,  nu subzistă motivul de anulare  a actelor de executare întocmite în dosarul nr.559/2013 al BEJ (...) .

Tribunalul reţine că  prin contestaţia înregistrată  la prima instanţă, intimata (...)  nu a solicitat anularea actelor de executare întocmite de  BEJ (...)  în dosar nr.31/2012.

Prin urmare,  în condiţiile în care nu a existat învestire în acest sens,  prima instanţă în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilităţii şi a limitelor învestirii,  a anulat  actele de executare întocmite în dosar nr.31/EJ/2012 al BEJ (...) .

Singura solicitare  din partea intimatei contestatoare întemeiată este cea care  vizează conexarea celor două dosare de executare.

Potrivit art.653 Cod de procedură civilă,  în situaţia în care  se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătoreşti diferiţi, asupra aceloraşi bunuri,  instanţa de executare în circumscripţia căreia a început prima executare,  la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executorii judecătoreşti,  le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat.

Prima instanţă a dispus conexarea dosarului de executare ulterior,  nr.559/2013 al BEJ (...)  la dosarul de executare iniţial nr.31/2012 al BEJ (...) , soluţie care este temeinică şi legală, cu singura precizare că  executările se vor realiza în limita a jumătate din venitul net lunar al intimatei contestatoare.

Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod de procedură civilă, apelurile vor fi admise,  conform menţiunilor din dispozitivul prezentei decizii.

În baza art.19 din  OUG 51/2008, ajutorul public judiciar în cuantum de 1000 lei de care a beneficiat intimata contestatoare (...) , va rămâne în sarcina statului,  întrucât această parte a pierdut procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile  declarate de  intimaţii I. B. NV A. - SUCURSALA BUCURESTI şi  R.B. SA - AGENTIA UNIVERSITATE CASA TA, împotriva sentinţei civile nr. 10670/10.11.2014, pronunţată de  Judecătoria  Piteşti în dosarul nr. 21777/280/2013, intimaţi fiind, BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...),  BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC (...) şi contestatoarea (...) domiciliată în (…)

Schimbă sentinţa, în sensul că admite în parte contestaţia.

Dispune conexarea dosarului nr. 559/2013 al BEJ (…) la dosarul nr. 31/2012 al BEJ (…) urmând ca executările să se realizeze în limita a jumătate din venitul lunar net al contestatoarei ( art. 728 al.2 cpc ).

Respinge celelalte cereri. Ajutorul public judiciar, în cuantum de 1000 lei, de care a beneficiat contestatoarea , rămâne în sarcina statului . Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare . Recursul şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Argeş.Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2015

Domenii speta