Reorganizarea serviciilor din cadrul fostelor D.G.F.P.-uri. Eliberarea tuturor funcţionarilor publici.

Decizie 2719/R din 05.12.2014


Dreptul lor de a opta pentru ocuparea unui post vacant din cadrul noii structuri rezultate cu condiţia de a îndeplini cerinţele impuse de lege pentru ocuparea acelui post.

Prin sentinţa civilă nr. 1706/CA/16.06.2014 Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. 

În fapt, tribunalul a constatat că reclamantul, având funcţia publică de execuţie de Referent superior clasa III, gradaţia 5 la Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice 2-AIF  a fost mutat definitiv începând cu data de 09.03.2012 la Serviciul de Verificări Fiscale – AIF - Aparat propriu, conform art. 91 alin. 2 din Legea  nr. 188/1999 republicată  (fila 84).

Această măsură nu a fost modificată, în opinia sa,  prin Decizia nr. 247 din 15.06.2012 (fila 11) întrucât aceasta din urmă cuprinde numai dispoziţia de detaşare a contestatorului pe perioada 15.06.2012-06.07.2012 la Camera de Conturi a Judeţului H., fără alte modificări ale raportului de serviciu, conform art. 87 alin. 2 din Legea  nr. 188/1999 republicată.

Aşadar, atât timp cât la dosar nu a fost depusă o altă decizie privind modificarea raportului de serviciu al reclamantului, în sensul numirii sale în cadrul Serviciului de inspecţie fiscală - Persoane Fizice 2, instanţa nu poate să reţină că acesta şi-a desfăşurat activitatea într-un alt serviciu decât acela din cadrul căruia a fost eliberat din funcţie.

Chiar dacă în fapt, reclamantul ar fi desfăşurat activităţi aferente atribuţiilor specifice postului din care a fost mutat la data de 09.03.2012, instanţa a avut în vedere că o astfel de situaţie de fapt nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei contestate în speţă, eliberarea neputând fi dispusă decât din funcţia publică în care acesta a fost numit, concluzie întemeiată chiar pe dispoziţiile art. 97 lit. c din Legea nr. 188/1999 republicată conform cărora, încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică.

În consecinţă, nu are relevanţă în cauză dacă postul din care reclamantul a fost mutat definitiv a fost ori nu desfiinţat întrucât eliberarea sa din funcţia publică nu a fost realizată din acest post.

Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 664/01.08.2013 emisă de directorul general al D.G.R.F.P. B. (filele 86-87), reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de execuţie de referent superior clasa III, grad 5 din cadrul Serviciului de verificări fiscale - Structura de administrare fiscală - Activitatea de inspecţie fiscală - Director executiv adjunct - Aparat propriu D.G.F.P.J. H. la data expirării termenului de preaviz.

În cuprinsul acestei decizii se specifică faptul că reclamantului i se va pune la dispoziţie în 7 zile de la data emiterii deciziei lista funcţiilor publice vacante corespunzătoare, existente la nivelul instituţiei, prin publicarea acesteia pe site-ul A.N.A.F. şi că acesta are posibilitatea să opteze pentru numirea într-una dintre aceste funcţii publice.

Această decizie a fost emisă în aplicarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii A.N.A.F., a Ordinului nr. 1104/2013 al Preşedintelui A.N.A.F. privind aprobarea structurii organizatorice a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, nr. 1106/2013 privind aprobarea numărului de posturi pentru fiecare direcţie  generală regională a finanţelor publice, nr. 1113/2013 privind aprobarea statului de funcţii al Direcţiei Generale  Regionale a Finanţelor Publice B.  şi a dispoziţiilor  art. 97 lit. c, art. 99 alin. 1 lit. b şi alin. 2-7, art. 103, art. 106 şi art. 109 din Legea  nr. 188/1999 rep. 2.

Caracterul normativ al H.G. nr. 520/2013 şi al O.U.G. nr. 74/2013 nu a fost contestat în speţă, aceste acte fiind de altfel publicate în Monitorul Oficial nr. 473/30.07.2013 şi nr. 389/29.06.2013.

Raportat la conţinutul Ordinelor Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1104/2013, 1106/2013 şi 1113/2013 (filele 37-43), tribunalul a constatat că nu se confirmă susţinerea reclamantului legată de caracterul acestora de acte administrative cu caracter normativ.

Astfel, toate aceste ordine au fost emise în aplicarea H.G. nr. 520/2013 şi a O.U.G. nr. 74/2013 şi au privit aprobarea structurii organizatorice, a numărului maxim de posturi al funcţionarilor publici ce urmau să-şi desfăşoare activitatea în cadrul acestor instituţii, modalitatea de desfăşurare a examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici care au fost supuşi reorganizării ca urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 520/2013, fiind aplicabile unor situaţii strict determinate şi producând efecte juridice faţă de un număr determinabil de persoane.

Actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi, în timp ce actele individuale sunt acea categorie de acte care urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.

Ordinele în discuţie vizează structura A.N.A.F. şi se adresează numai angajaţilor structurilor acestei agenţii, fiind fără relevanţă că în timp, exercitarea funcţiilor va fi realizată de persoane diferite.

În consecinţă, acestea au caracter individual şi pentru a produce efecte juridice nu este necesară publicarea lor în Monitorul Oficial, aducerea lor la cunoştinţă fiind asigurată prin publicarea lor pe site-ul A.N.A.F..

Astfel, nu se poate reţine încălcarea în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. 2 lit. b din aceeaşi lege conform cărora actele cu caracter individual emise de organele administraţiei publice centrale şi de specialitate nu sunt supuse regimului publicării în Monitorul Oficial.

Susţinerea reclamantului că reorganizarea D.G.F.P. H. nu-i este opozabilă nu a fost aşadar reţinută iar problema accesibilităţii ordinelor în discuţie, prin prisma jurisprudenţei europene, nu se pune având în vedere publicarea lor pe site-ul A.N.A.F şi caracterul individual al acestora.

Începând cu data de 01.08.2013, conform art. 20 alin. 1 şi 3 din H.G. nr. 520/2013, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice se înfiinţează  prin transformarea direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti în care este stabilit sediul direcţiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii generale ale finanţelor publice judeţene din aria de competenţă stabilită potrivit anexei nr. 2, care îşi pierd personalitatea juridică iar activitatea şi competenţele tuturor direcţiilor generale ale finanţelor publice absorbite din aria de competenţă, precum  şi a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, înfiinţate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

De asemenea, conform  art. 10 alin. 8 şi art. 20 alin. 4  din O.U.G. nr. 74/2013, începând cu aceeaşi dată, personalul direcţiilor generale ale finanţelor publice, precum  şi personalul direcţiilor regionale pentru accize  şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene  şi a municipiului Bucureşti pentru accize  şi operaţiuni vamale, care se reorganizează prin fuziune prin absorbţie, se preia în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii iar direcţiile generale regionale ale finanţelor publice se subrogă  în drepturile  şi obligaţiile structurilor absorbite prin fuziune, de la momentul fuziunii.

Emiterea deciziei de eliberare din funcţie la data de 01.08.2013 de către directorul general al D.G.R.F.P. B. a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor menţionate, în limita competenţelor dobândite ca urmare a reorganizării, conform pct. 7 din Anexa 2 a H.G. nr. 520/2013, judeţul H. fiind cuprins în aria de competenţă a D.G.R.F.P. B.

Reclamantul a mai susţinut că nu ar fi fost respectată procedura de reorganizare stabilită de art. 100 alin. 4 din Legea  nr. 188/1999 republicat., nefiind dovedită îndeplinirea condiţiilor pentru reducerea postului constând în modificarea atribuţiilor specifice în proporţie de peste 50% sau în modificarea condiţiilor referitoare la studii.

Instanţa a avut în vedere că dispoziţia legală invocată de reclamant nu este incidentă în speţă.

Astfel, art. 100 alin. 1 şi alin. 4 din Legea  nr. 188/1999 republicată vizează reorganizarea instituţiei publice prin numirea funcţionarilor publici în noi funcţii publice sau noi compartimente şi respectiv reducerea unui singur post, justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.

În cauză, reorganizarea A.N.A.F. a fost realizată în baza O.U.G. nr. 74/2013 şi H.G. nr. 520/2013, prin fuziunea prin absorbţie a structurilor teritoriale iar personalul direcţiilor generale ale finanţelor publice a fost preluat în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii (art. 24 alin. 2 din H.G. nr. 520/2013).

Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1106/2013 a fost aprobat numărul de posturi pentru fiecare direcţie generală regională a finanţelor publice, pentru D.G.R.F.P. B. fiind aprobate 2911 posturi (fila 44).

În noua structură a A.J.F.P. H. a fost cuprins un număr de 384 de posturi după reorganizare faţă de 464 de posturi aprobate anterior reorganizării, aspect confirmat de adresa nr. 6690/31.10.2013 a D.G.R.F.P. B. (fila 88 dosar).

În consecinţă, este evident că nu s-a procedat la reducerea unui anumit post pentru a fi incidente dispoziţiile legale invocate de reclamant ci la reducerea efectivă a numărului de posturi aprobate pentru A.J.F.P. H., ca urmare a procesului de reorganizare a A.N.A.F..

Reclamantul nu a contestat faptul că toţi funcţionarii din cadrul Serviciului Verificări Fiscale –A.I.F. au fost eliberaţi din funcţie şi în consecinţă nu poate fi reţinută apărarea sa că ar fi fost supus unui tratament discriminatoriu, toţi angajaţii aflaţi în aceeaşi situaţie, fiind astfel supuşi aceluiaşi tratament.

În condiţiile în care reorganizarea A.N.A.F. nu a presupus reducerea unui anumit post ci a tuturor posturilor la nivel naţional, instanţa reţine faptul că nu se verifică ca şi motiv de nelegalitate al deciziei de eliberare din funcţia publică, neaplicarea criteriilor prevăzute de art. 100 alin. 2 din Legea  nr. 188/1999 republicată.

Aceste criterii vizează numai aplicarea dispoziţiilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată cu privire la care s-a arătat deja că nu au incidenţă în cauză iar calificativele obţinute de reclamant ori criteriile obiective de selecţie, prevăzute de art. 69 din Legea  nr. 188/1999 republicată servesc la promovarea funcţionarilor publici şi la evaluarea performanţelor profesionale, aspecte neincidente în cauză.

Din această perspectivă nu poate fi reţinută nici apărarea reclamantului că procedura în discuţie contravine Legii  nr. 188/1999 republicată, ori că H.G. nr. 520/2013 şi ordinele emise în aplicarea sa contravine aceloraşi dispoziţii ale Legii  nr. 188/1999 republicată.

Organizarea examenului pentru posturile aprobate, în condiţiile în care există mai multe opţiuni pentru aceste posturi,  formulate de angajaţi nu conduce la crearea unei discriminări întrucât s-a acordat posibilitatea tuturor funcţionarilor de a formula o atare opţiune şi de a susţine o testare profesională.

Nu pot fi reţinute ca întemeiate nici susţinerile reclamantului legate de lipsa unor motive obiective, efective privind reorganizarea structurii din care a făcut parte întrucât aceasta constituie o chestiune legată de oportunitatea reorganizării activităţii A.N.A.F., care nu formează obiectul investirii instanţei raportat la pretenţiile reclamantului.

În acest context, eliberarea reclamantului din funcţie a fost dispusă în baza art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată, respectiv ca o consecinţă a reducerii personalului urmare a reorganizării activităţii instituţiei.

A arătat reclamantul că în decizia de eliberare din funcţie nu s-a precizat expres dacă postul ocupat a fost sau nu desfiinţat în urma reorganizării sau dacă numărul posturilor a fost ori nu redus.

Această apărare vizează practic lipsa motivării actului administrativ, carenţă ce nu poate fi reţinută în speţă atât timp cât motivarea deciziei de eliberare din funcţie este una extrinsecă.

Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie  împotriva arbitrariului în conduita administraţiei publice, menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectele şi, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greşită echivalând cu lipsa motivării.

Cerinţa motivării actului administrativ fiscal este îndeplinită şi în situaţia în care în conţinutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt şi de drept care au fost reţinute într-un alt înscris pe care  actul administrativ s-a fundamentat, la care actul contestat face referire expresă şi pe care îl înglobează. (Decizia nr. 1470 din 11 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal).

Or, raportat la preambulul deciziei nr. 664/01.08.2013, tribunalul constată că măsura eliberării din funcţie a fost temeinic justificată prin raportare la dispoziţiile legale care au stat la baza dispunerii sale.

De asemenea, pârâta a urmat toate etapele reglementate de lege în procedura de reorganizare, respectând dreptul reclamantului la preaviz şi la formularea opţiunii pentru unul dintre posturile vacante corespunzătoare, fără ca acesta să dovedească manifestarea intenţiei de a ocupa unul dintre aceste posturi, în condiţiile în care testarea organizată nu a constituit un examen de recrutare ori promovare a funcţionarilor publici ci a fost menită să asigure celor ale căror posturi au fost reduse posturi corespunzătoare, de nivelul funcţiei deţinute ori inferioare.

În consecinţă, decizia de eliberare din funcţie a fost legal emisă de pârâtă iar pretenţia reclamantului de reîncadrare în funcţia de inspector fiscal nu este admisibilă, cum întemeiat a arătat prin întâmpinare pârâta întrucât postul său ocupat în cadrul AIF - Serviciul Verificări Fiscale nu mai este prevăzut în structura A.J.F.P. H. iar el nu a ocupat un post în cadrul A.I.F. - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice 2 la data eliberării din funcţie.

Faţă de aceste considerente, nici pretenţia reclamantului privind plata de către pârâtă a despăgubirilor individualizate în petitul 3 nu este întemeiată, aceasta având un caracter accesoriu iar instanţa a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

 Împotriva acestei soluţii, reclamantul, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a promovat recurs, cerând casarea în tot a sentinţei atacate şi urmare a rejudecării admiterea acţiunii introductive, pe considerentul că prima instanţă i-a înlăturat nemotivat apărările formulate în cauză, aplicând greşit normele de drept material incidente. Ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 alin. 1 lit. b a Legii nr. 188/1999, atâta timp cât nu există nici un act administrativ din care să rezulte posturile desfiinţate. Recurentul susţine că nu asistăm la o nouă funcţie ci doar la o schimbare de denumire, cu adăugare de atribuţii, fără ca acestea să depăşească 50% din atribuţiile funcţiei vechi. Cu excepţia celor 16 zile în care a fost detaşat la Curtea de Conturi, recurentul susţine că şi-a îndeplinit în fapt şi în drept atribuţiile de serviciu aferente postului de referent superior în cadrul Serviciului de Inspecţie Fiscală - Persoane Fizice nr. 2, efectuând în mod legal în numele D.G.F.P. H. controale fiscale la contribuabili persoane fizice, întocmind totodată rapoarte fiscale care ulterior şi-au produse efectele conform legii. Aceste controale fiscale puteau fi efectuate numai de către funcţionari publici din cadrul serviciului de inspecţie fiscală. Se susţine că decizia nr. 664/01.08.2013 nu respectă principiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 - transparenţa - tratament egal şi nediscriminatoriu - şi este rezultatul unei proceduri netransparente şi nelegale în cadrul cărora funcţionarii publici cu grade profesionale superioare sunt eliberaţi din funcţie înainte de funcţionarii publici cu grade profesionale inferioare, din posturile care au existat doar scriptic şi nu de fapt şi de drept.

În replică, intimata, prin consilier juridic, a formulat întâmpinare cu respectarea prescripţiilor legale, punând concluzii de respingere ca nefondată a recursului dedus judecăţii.

Curtea, cercetând cuprinsul probatoriului administrat în cauză, raportând sentinţa atacată la motivele expuse în cuprinsul declaraţiei de recurs, constată următoarele:

Decizia nr. 664/01.08.2013 a cărei anulare recurentul o solicită a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 520/2013 şi ale O.U.G. nr. 74/2013 care sunt acte normative publicate în Monitorul Oficial şi adoptate cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003. Promovarea acestor acte normative a fost determinată de contextul socio-economic actual, de recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum şi de necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor ivite înăuntrul  aparatului fiscal, a utilizării resurselor financiare bugetare de care dispune la capacitate maximă şi în condiţii de eficienţă.

Prin urmare, reorganizarea  A.N.A.F. a fost realizată în temeiul O.U.G. nr. 74/2013 şi ale H.G. nr. 520/2013, fiind materializată prin metoda fuziunii prin absorbţie a unor structuri centrale şi teritoriale, fiind practic îndeplinită atât prin modificarea structurii interne cât şi prin desfiinţarea sau redenumirea unor unităţi. Astfel, începând cu data de 01.08.2013, odată cu intrarea în vigoare a noii forme de organizare a A.N.A.F., direcţiile regionale judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi administraţiile finanţelor publice municipale şi-au încetat existenţa sub aceste forme de organizare şi au fost absorbite de către noua structură teritorială, drepturile şi obligaţiile lor fiind astfel transferate în sarcina şi exerciţiul noilor direcţii înfiinţate. Acest proces de preluare prin absorbţie a vechii structuri este reglementat de art. 10 din O.U.G. nr. 74/2013. Însă încadrarea personalului pe noile funcţii s-a făcut în limita numărului de locuri aprobat, ceea ce denotă că reorganizarea A.N.A.F. a implicat şi reduceri de personal. Mai exact, încadrarea personalului în noile funcţii a avut loc prin numire directă atunci când numărul de posturi a fost egal sau mai mare decât numărul persoanelor ce urmau a fi reîncadrate, respectiv prin concurs, în cazurile în care numărul posturilor a fost mai mic decât personalul ce urma a fi numit în noile funcţii. În acest sens, pe site-ul A.N.A.F.  au fost publicate posturile declarate vacante, fiecare funcţionar public faţă de care s-a dispus eliberarea din funcţie cu preaviz având latitudinea de a opta conform pregătirii profesionale şi exigenţelor funcţiei. Prin intermediul Ordinelor nr. 1104/2013, nr. 1106/2013 şi nr. 1113/2013 ale Preşedintelui A.N.A.F. s-a aprobat şi repartizat numărul maxim de posturi pentru fiecare direcţie generală regională a finanţelor publice, s-a aprobat structura organizatorică şi noile state de funcţii.  Aceste ordine au fost emise de către Preşedintele A.N.A.F. în temeiul prerogativelor conferite prin art. 9-11 din H.G. nr. 520/2013, deci de organul unipersonal competent şi în limitele competenţei sale,  în forma scrisă şi cu procedura prevăzută de lege, fiind acte administrative al căror semnatar nu a interpretat greşit dispoziţiile legale enumerate în preambulul lor, după cum nu a aplicat o altă dispoziţie decât cea care trebuia aplicată raportului social cu care a fost investit. Ordinele sus-menţionate vizează strict funcţionarii publici şi personalul din cadrul aparatului propriu al A.N.A.F. şi din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, ceea ce denotă că nu pot fi interpretate ca fiind acte cu caracter normativ, acte cu aplicabilitate generală, adresate erga omnes. Aceste acte se adresează unui număr restrâns şi bine definit de subiecţi, şi nu cuprind reglementări de principiu, nefiind destinate unui număr nedeterminat de persoane. Spre deosebire de acestea, actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi, considerent faţă de care instanţa respinge susţinerile recurentului referitoare la caracterul normativ a respectivelor ordine adresate în realitate unui număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept. Prin urmare, aceste ordine emise pentru aplicarea în concret a dispoziţiilor O.U.G. nr. 74/2013 şi a H.G. nr. 520/2013 au caracterul unor acte administrative cu caracter individual şi nu normativ. Numărul de posturi înainte de reorganizare la nivelul A.N.A.F. şi al structurilor subordonate era de 28.904, iar în prezent, după reorganizare, numărul de posturi a scăzut la 27.100, adică cu 1.804 la nivelul întregii ţări. Reorganizarea D.G.R.F.P. B. a implicat reducerea numărului de posturi, încât înainte de reorganizare fosta D.G.F.P. H. avea aprobate un număr de 464 de posturi, iar după reorganizare, noii structuri i-au fost aprobate un număr de 384 posturi, operându-se o reducere de 80 de posturi. Prin urmare, reorganizarea a vizat întreaga structură a fostei D.G.F.P. H.  şi nu doar un serviciu anume, punându-se problema  reorganizării unei activităţi în întregul său. Această reorganizare a antrenat eliberarea funcţionarilor publici care îşi desfăşurau activitatea în vechea structură a  D.G.F.P. H.  nu doar a unora aşa cum eronat susţine recurentul şi crearea posibilităţii ca fiecare dintre aceştia să-şi exprime opţiunea de ocupare a posturilor vacante aprobate prin noile state de funcţii. Reorganizarea, ca şi modalitate efectivă de punere în practică, nu a prevăzut o modificare a atribuţiilor de serviciu, ci a constat într-o reducere a numărului de posturi. Această reducere nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, ci a fost urmarea procesului de reorganizare a A.N.A.F. şi a structurilor subordonate, generând organizarea concursului pentru ocuparea posturilor aferente noii structuri. În consecinţă, eliberarea din funcţie dispusă prin decizia atacată vine ca urmare a reorganizării întregii instituţii prin reducerea unor posturi. Nu s-au înfiinţat posturi similare celor desfiinţate, ci s-a stabilit un număr de posturi corespunzător noii structuri organizatorice aprobate.

Eliberarea din funcţia publică deţinută a operat în temeiul prevederilor art. 97 lit. c raportat  la art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999, deci urmare a reorganizării activităţii instituţiei. Dispoziţia de eliberare din funcţie a fost emisă de organul unipersonal competent şi în limitele conferite prin lege (directorul general al D.G.R.F.P. B.), este emisă în forma scrisă şi cu procedura prevăzută de Legea nr. 188/1999, este motivată, întemeiată juridic. Funcţia de pe care recurentul a fost eliberat nu se mai regăseşte în actualul stat de funcţii al A.J.F.P. H.. Eliberarea din funcţie s-a făcut în mod corect de pe funcţia pe care recurentul era încadrat, respectiv de pe funcţia pe care a fost mutat definitiv prin decizia nr. 134/2012, necontestată. Totodată, decizia de eliberare din funcţie a fost emisă de conducătorul D.G.R.F.P. B.  din considerentul că începând cu data de 01.08.2013  D.G.F.P. H. nu mai există. D.G.R.F.P. B. s-a subrogat începând cu data de 01.08.2013 în toate drepturile şi obligaţiile fostei D.G.F.P.H., inclusiv în ceea ce priveşte raportul de serviciu al recurentului din prezenta cauză. Deşi avea posibilitatea legală de a opta pentru unul din posturile vacante pentru care îndeplinea condiţiile cerute de funcţia respectivă, reclamantul nu a înţeles să se prevaleze de acest drept, el neexprimându-şi practic dorinţa de a continua să îşi desfăşoare activitatea în cadrul noii structuri create. Prin neexprimarea vreunei opţiuni, recurentul reclamant şi-a asumat faptul, ca după expirarea termenului de preaviz, să opereze încetarea raportului său de serviciu prin eliberarea din funcţie potrivit art. 99 alin. 1 lit. b.

Curtea, faţă de considerentele sus expuse,

- sesizând că la nivelul autorităţii pârâte nu s-a procedat la reducerea unui post anume ocupat ci a numărului de posturi de funcţionari publici, că nu s-a purces la înfiinţarea de posturi similare celor desfiinţate, că postul ocupat de recurent anterior reorganizării nu se mai regăseşte în noua structură aprobată a A.J.F.P.H.,

- văzând că D.G.R.F.P. B. s-a constituit ca o autoritate publică teritorială complet distinctă faţă de fosta D.G.F.P. H. care s-a desfiinţat,

- ţinând cont că reorganizarea nu a vizat modificarea atribuţiilor de serviciu ci a constat într-o reducere a numărului de posturi, fiind făcută în mod transparent şi cu respectarea prescripţiilor inserate în cuprinsul Legii nr. 188/1999, încât pentru posturile pentru care au fost exprimate mai multe opţiuni s-a organizat concurs, iar pentru posturile vacante pentru care a fost exprimată o singură opţiune s-a procedat la numirea în funcţie fără susţinerea vreunui concurs,

- constatând că reorganizarea serviciilor din cadrul fostei D.G.F.P. H. a presupus eliberarea tuturor funcţionarilor publici care îşi desfăşurau activitatea în vechea structură, nu doar a unora cum susţine recurentul, încât decizia de eliberare a sa din funcţie nu are caracter discriminatoriu,

- sesizând că toţi funcţionarii publici din cadrul vechii structurii au primit preavize şi au avut dreptul să opteze pentru ocuparea unui post vacant din cadrul noii structuri rezultate cu condiţia de a îndeplini cerinţele impuse de lege pentru ocuparea acelui post,

- constatând că decizia nr. 134/09.03.2012 a fostei D.G.F.P. H., în temeiul căreia recurentul a fost mutat definitiv la Serviciul de Verificări Fiscale, este un act administrativ obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiei respective, fiind un act executoriu prin el însuşi, recurentul necontestându-i legalitatea pe calea contenciosului administrativ,

- apreciind că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, că în considerentele sale sunt arătate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, că practic motivarea este una clară, precisă şi necontradictorie, judecătorul răspunzând apărărilor formulate pe baza probelor administrate în cauză, interpretând corect dispoziţiile legale incidente, neextinzând norma juridică dincolo de ipotezele la care ea se aplică, apreciind corect că nu asistăm la o violare a principiilor generale de drept, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 496 din Noul Cod de procedură civilă  a respins ca nefondat recursul dedus judecăţii, menţinând ca legală şi temeinică soluţia atacată.