Acţiune având ca obiect contestaţie la executare

Prin cererea formulată la data de 29.10.2021 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr.0000/259/2021 contestatorii Ţ.R.M. şi Ţ.R.A., în contradictoriu cu intimata B. C. R. S.A., au formulat contestaţie la executare, solicitând instanţei de judecată anularea înştiinţării din data de 11.10.2021, prin care li s-a adus la cunoştinţă că s-a declanşat executarea silită, a somaţiei din data de 11.10.2021, a înştiinţării privind măsura popririi, a Încheierii nr.00/11.10.2021, a Încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 00.09.2021, pronunţată de J.M. în dosarul nr. 0000/259/2021, acte de executare emise în dosarul execuţional nr. 0000/2021 B.E.J. C.M.. Cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a contestaţiei la executare, contestatorii au arătat următoarele:

În data de 00.02.2010 au încheiat cu B.C.R. un contract de împrumut acordat în cadrul Programului guvernamental Prima Casă, respectiv contract nr. 00000000000.

În cursul lunii decembrie 2016 au primit de la bancă o somaţie, prin care li se aducea la cunoştinţă că înregistrează o restanţă în cuantum de 308.29 Euro.

Întâmpinând anumite probleme financiare, având trei copii în întreţinere, au întârziat în achitarea restanţei, ulterior, dorind să achite restanţa, li s-a comunicat că nu mai pot achita, creditul nemaifiind în gestiunea băncii, fără a li se furniza alte informaţii.

Au primit în cursul lunii martie 2017 adresa nr. 0000000000000, prin care li se aducea la cunoştinţă că la data de 00.04.2017 contractul de credit va fi raportat cu menţiunea „Modificare termeni contractuali cu dificultăţi financiare”.

În data de 00.04.2017, susţin contestatorii, au comunicat băncii, prin poşta electronică, o sesizare cu privire la aspectele de mai sus, solicitând să li se comunice situaţia juridică actuală a acestui credit şi posibilităţile de continuare a relaţiei contractuale.

În cursul anului 2017, au menţionat contestatorii, au început o serie de litigii între aceştia şi Ministerul Finanțelor Publice – Anaf -Dgrfp Ploiești - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Prahova-Serviciul Fiscal Orășenesc Mizil, fiind declanşată executarea silită împotriva sa, în baza Înscrisului Nr. 0000/25.04.2017, emitent Fondul Naţional De Garantare A Creditelor Pentru Întreprinderi Mici Şi Mijlocii S.A. IFN. F.N.G.C.I.M.M., i-a comunicat Înscrisul Nr. 0000/25.04.2017, invocându-se ca temei de drept art. 17 alin 2 şi 3 din HG 717/2009 anexa 1.

Au redat temeiul de drept invocat:

(1)Sumele garantate de FNGCIMM se plătesc finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice Acțiuni generale, și se recuperează, prin executare silită, de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la beneficiarii finanțării garantate, persoane fizice, conform reglementărilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale.

(2)După efectuarea plății prevăzute la alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice informează FNGCIMM, care întocmește un înscris prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată, exprimată în moneda națională, și data scadenței acesteia, respectiv a 31-a zi de la data efectuării plății valorii de executare a garanției. Înscrisul, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, contractul de garantare, precum și documentele care au stat la baza acordării garanției se înaintează organelor competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul persoană fizică, în vederea efectuării procedurii de executare silită.(la 00-04-2011, Alin.(2)al art. 17 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 404 din 20 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 0000 din 22 aprilie 2011. )

(3)În termen de 15 zile calendaristice de la data plătii garanției către finanțator, FNGCIMM transmite înscrisul prevăzut la alin. (2) și debitorului beneficiar al finanțării garantate.

Conform legii, a menţionat contestatorii, banca poate să solicite Fondului de Garantare, în momentul în care clientul întârzie cu plata ratelor, o cerere de plată a garanției. Plata garanției se va face în termen de maximum 15 zile de la data primirii de către Fondul Național de Garantare a cererii de plată, fără, însă, a depăși 90 de zile calendaristice restante la plată de către beneficiar.

Ulterior, Agenția Națională de Administrare Fiscală recuperează de la datornic, prin executare silită a imobilului, contravaloarea garanției.

Executarea silită a imobilelor achiziționate prin Programul Prima Casă va trece în sarcina băncilor, în situația în care statul refuză să plătească garanția din Fondul National de Garantare, în conformitate cu normele de aplicare a legii: ”în cazul primirii de către finanțator a refuzului de plată a garanției de la Fondul Național de Garantare, în temeiul convenției de garantare, finanțatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul reglementat de art. 1737 punctul 2 Cod Civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român".

Au mai arătat contestatorii faptul că s-au înregistrat trei dosare având ca obiect contestaţie la executare, fiind anulate executările silite, dosar nr. 0000/259/2017, dosar nr. 0000/259/2018, dosar nr. 0000/25912019 şi dosar nr. 000/259/2021.

Ulterior, susţin contestatorii, executarea silită demarată de M.F.P. s-a anulat fiind încasată de către MFP întreaga sumă de 14720 euro, aşa cum rezultă din adresa nr. 0000/08.10.2021.

În aceste cauze, au menţionat contestatorii, a fost introdus în cauză şi Fondul National De Garantarea Creditelor Pentru Intreprinderi Mici Şi Mijlocii S.A. IFN.

În dosarul cu nr. 0000/259/2017, au precizat contestatorii, B.C.R. a depus, la solicitarea instanţei de judecată, adresa nr. 0000/15.09.2017, adresă în care se comunica faptul că la data de 00.12.2016 creanţa a fost declarată scadentă anticipat, fără însă a se face o dovada în acest sens, făcându-se totodată menţiuni cu privire la cererea de plata aprobată de Fondul de Garantare şi că în data de 00.04.2017 a fost primită de la M.F.P. suma de 14720,40 euro.

S-a depus de către B.C.R.,  la solicitarea instanţei de judecată, au mai arătat contestatorii, adresa nr. 0000/12.07.2017, la care este anexată şi o Decizie de aprobarea cererii de plată transmisă de BCR Fondului executării silite, în dosar execuţional nr. 000000/2017, până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauza având ca obiect contestaţie împotriva actelor de executare din dosar nr. 000000/00.05.2017, cauză înregistrată la Judecătoria Mizil sub nr. 0000/259/2017.

Astfel, susţin contestatorii, B.C.R. şi-a încasat în totalitate suma pentru care a început executarea silită, încasând suma de 14720,40 Euro, depunând chiar şi fişa cont din data de 00.07.2018, în care se regăseşte operaţiunea de rambursare suma primită de la M.F.P. decizie de aprobare nr. RAGPGC 0000/ 2017/00.04.2017.

Precizează contestatorii faptul că, prin Adresa B.C.R. nr. 00000000/00.07.2021, li se aducea la cunostinţă că banca a declarat scadent anticipat creditul şi, la data adresei, figurează cu o datorie de 14610.31 euro, fiind atenţionaţi, în sensul că, dacă nu achită suma restantă, se va declanşa executarea silită împotriva sa.

Precizează contestatorii şi faptul că aceste înscrisuri sunt în totală contradicţie cu cele de la dosar, în care se arată, tot de către B.C.R. că acest credit a fost declarat scadent anticipat în anul 2016 şi că B.C.R. a solicitat Fondului Plata datoriei în cuantum de 14220 euro, sumă aprobată şi plătită către B.C.R. în data de 00.04.2017.

Faţă de cele expuse, apreciază contestatorii, instanţa va constata că aceştia nu mai au calitatea de debitori faţă de B.C.R., nefiind nicio sumă de plată încă din data de 00.04.2017.

Pentru motivele arătate, contestatorii solicită admiterea contestaţiei şi anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul execuţional 0000/2021, executarea silită fiind demarată cu rea credinţă de către intimata B.C.R., fiind determinaţi să sesizeze şi alte foruri pentru acest abuz.

În susţinerea celor solicitate, contestatorii au ataşat cererii de chemare în judecată înscrisuri (filele 7-14).

În drept, s-au invocat disp. art. 711 - art. 719 Noul Cod Procedură Civilă, ale Legii nr. 193/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi actele normative incidente în cauză.

La data de 20.04.2021, intimata B.C.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a învederat instanţei următoarele:

La data de 00.02.2010, între B.C.R. S.A., pe de o parte, şi Ţ.M.-R. şi Ţ.R.A., pe de altă parte, s-a încheiat contractul de credit nr. 0000000000, prin care Banca a acordat împrumutatului contestator Ţ.M.-R. un credit în valoare de 33.716 EUR, pentru achiziţionarea unui imobil cu destinaţie locativă, în condiţiile Programului „Prima Casă”, care a fost garantat şi cu : imobilul achiziţionat din credit „ situat în M., str..................................., identificat în Cartea Funciară 0000/nr. cadastral 000-C1-B-U27, constând în apartament cu 3 camere şi dependinţe”.

Întrucât debitorul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, la data de 00.12.2016, Banca a declarat scadent anticipat întreg creditul. La data de 00.01.2017 (conform datei de înregistrare la B.C.R. S.A.), în  temeiul Protocolului nr.00/00.06.2011 şi a contractului de garantare nr.000/00.01.2010, aşa cum a fost modificat şi completat prin Actul adiţional nr. 0/00.02.2010, Banca a depus cererea de plată la FNGCIMM, prin care solicita plata sumei de 14, 748.99 EUR reprezentând 50% din suma de 29.497,98 EUR ce reprezintă valoarea creditului cu titlu de credit principal restant la data de 00.12.2016.

Prin Decizia nr. RAGPGC_0000_2017/00.04.2017, conform regulilor de garantare stabilite, respectiv limitei procentuale în care a fost acordată garanţia statului, FNGCIMM a aprobat cererea de plată formulată de B.C.R. S.A., iar la data de 00.04.2017 (conform Anexei 2) s-a recuperat de la Ministerul Finanţelor Publice suma de 14.720.40 EUR, reprezentând 50% din valoarea creditului datorat de  beneficiar băncii, cu titlu de credit principal restant.

Urmare a plăţii efectuate de Ministerul Finanţelor Publice, a menţionat intimata, aceasta a rămas cu o creanţă împotriva contestatorilor de 14, 720.40 EUR, cu titlu de credit principal restant, la care se adaugă accesoriile.

În vederea recuperării creanţei băncii, la data de 00.09.2021 (conform înregistrării la executorul judecătoresc), a menţionat intimata, a formulat cerere de executare silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, pentru o creanţă în cuantum de 14,692.22 EUR compusă din: Debit principal restant — 14,339.97 EUR şi Comisioane asigurări : 325.02 EUR.

În data de 00.10.2021 (conform ECRIS), contestatorii au formulat contestaţie la executare prin care au solicitat instanţei :

 Anularea tuturor actelor execuţionale emise în dosarul nr.0000/259/2021 al BEJ C. M.

Principala critică adusă procedurii execuţionale consta în faptul că :

 Banca a demarat procedura execuţională împotriva contestatorilor în lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

 Din adresa nr. 0000/00.10.2021 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, rezultă că suma de 14.720 EUR a fost încasată de această creditoare.

Urmărirea imobilului achiziţionat prin programul prima casa poate fi urmărit doar de către ANAF şi nu de B.C.R. S.A..

Susţine intimata faptul că executarea silită demarată împotriva contestatorilor este legală fiind demarată în temeiul unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

1. Creanţa BCR este exigibilă - dispoziţiile contractuale fiind foarte clare în acest sens.

Conform prevederilor art. 663 alin.4 N.C.P.C., „creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului”.

Potrivit clauzei contractuale prevăzute în contractul de credit, aşa cum a fost modificat, părţile convin de comun acord ca împrumutul să fie rambursat în rate lunare, ultima rata fiind în anul 2040, dacă banca nu ar fi ales să declare scadent anticipat creditul în data de 00.12.2016, urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată de către contestatori.

Susţinerile contestatorilor, conform cărora nu li s-a comunicat notificarea de declarare a scadenţei anticipate, nu pot fi primite de instanţă, în opinia intimate, întrucât, aşa cum reiese din materialul probator administrat în cauză, acestora li s-au comunicat notificările nr. 00000000/00.12.2016 şi 00000000/00.12.2016, iar anterior demarării procedurii execuţionale contestatorilor li s-au comunicat şi notificările nr.00000000/2021-01-00 şi 00000000/2021-01-00.

Mai mult, a menţionat intimata, dacă se raportează la susţinerile contestatorilor, conform cărora au achitat către M.F.P. întreaga sumă datorată acestuia, rezultă fără drept de tăgadă faptul că debitorii contestatori au recunoscut caracterul exigibil al creanţei prin plata efectuată către Ministerul Finanţelor Publice a sumei datorate.

În situaţia în care creditul nu era declarat scadent anticipat şi creanţa izvorâtă din credit nu era exigibilă, FNGCIMM nu plătea către finanţator contravaloarea garanţiei, sens în care, nici MFP nu ar fi devenit creditor al contestatorilor şi aceştia nu ar mai fi achitat suma către stat.

2. Creanţa BCR este ceha şi lichidă.

Potrivit prevederilor art. 663 alin. 3 NCPC, „ Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui”.

Potrivit prevederilor art. 2.2 din contractul de garantare nr. 000/00.01.2010, valoarea maximă a garanţiei este de 33, 716 EUR şi se diminuează cu valoarea ratelor de credit (principal), rambursate de beneficiar în baza contractului de credit încheiat cu Finanţatorul proporţional cu procentul de garantare.

Prin art. 1 alin. 31 din OUG nr. 60/2009, astfel cum a fost introdus prin OUG nr. 33/2011, băncile finanţatoare pot opta pentru reutilizarea unui plafon la nivelul a 50% din soldul total al garanţiilor acordate în cadrul Programului Prima Casă, cu condiţia împărţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor între Statul Român, reprezentat de M.F.P. prin FNGCIMM şi banca finanţatoare.

În acest sens, s-a Încheiat Protocolul, semnat de B.C.R. Şi FNGCIMM în data de 00.06.2011, primind număr de contract 58, conform căruia cele două părţi convin garanţiile care intră sub incidenţa împărţirii riscurilor şi pierderilor între Stat şi Finanţator (intrând sub incidenţa protocolului şi contractul de garantare nr. 00/19.01.2010 modificat şi completat prin actul adiţional încheiat cu debitorii Ţ.M.R. şi Ţ.R.A.), şi prin care FNGCIMM, în numele şi în contul Statului, garantează în mod direct, expres, irevocabil şi necondiţionat, obligaţiile de rambursare a finanţării acordate de banca finanţatoare, în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor în mod egal între Stat şi Finanţator.

Potrivit prevederilor Art. III. Alin (1) din OUG nr. 33/2011 :

„După semnarea protocolului prevăzut la art. II alin. (1), în temeiul contractului de garantare, finanțatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul special al creditorului procurator de fonduri, pentru finanțările garantate care intră sub incidența împărțirii proporționale a riscurilor și pierderilor între finanțator și garant conform protocolului, fără plata tarifelor de înscriere. Privilegiul înscris în favoarea finanțatorului se consideră de rang egal cu ipoteca legală instituită în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, proporțional cu procentul de garantare, inclusiv la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea garanțiilor”.

Conform art. 6.7 din Protocol, garanţia are valoare determinată. Iniţial egala cu 50% din finanţarea garantată (principalul), diminuându-se cf. art. 6.1 alin. 3, proporţional cu procentul de împărţire a riscurilor şi pierderilor, ca urmare a rambursării de către beneficiar a ratelor de capital şi implicit ca urmare a diminuării soldului finanţării garantate cu valoarea ratelor de capital rambursate de beneficiar. Astfel, la data de 00.12.2016, aşa cum rezultă din Decizia privind aprobarea Cererii de plată transmisă de B.C.R. S.A., aferentă Contractului de garantare nr. 000/00.01.2010, pentru beneficiarii Ţ.M.R. şi Ţ.R.A., creanţa datorată de debitori privind creditul principal era în valoare de 29,497.58 EUR..

În lumina articolului precitat, suma ce se achită de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice finanţatorului B.C.R. S.A., este în limita garanţiei stabilită prin contract, respectiv de 50% din valoarea creditului principal restant şi nu în limita de 100% a creanţei datorată finanţatorului de beneficiarul creditului, aşa cum în mod eronat au înţeles contestatorii.

Potrivit prevederilor art. 4.1 lit. e din contractul de garantare nr. 000/00.01.2010, aşa cum a fost modificat şi completat, beneficiarul se obliga să restituie statului roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, suma achitată finanţatorului în contul garanţiei acordată prin prezentul contract în cuantum de 14.720.40 EUR reprezentând 50% din finanţarea garantată, în caz contrar acest debit va fi recuperat în mod silit de către organele teritoriale competente ale Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală (ANAF), prin valorificarea locuinţei şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. 

În temeiul articolului precitat, părţile au convenit de comun acord ca suma plătită de statul roman finanţatorului în temeiul contractului de garantare să fie restituită de beneficiari (Ţ.M.R. şi Ţ.R.A.), iar în situaţia în care această sumă nu va fi restituită de beneficiari, A.N.A.F. prin organele proprii, purcede la recuperarea creanţei prin executarea silită a imobilului, iar preţul obţinut va fi distribuit conform prevederilor OUG nr. 00/2009, cu condiţia împărţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor între Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin FNGCIMM şi banca finanţatoare B.C.R. S.A..

Aceasta nu înseamnă însă că beneficiarii sunt exoneraţi de restituirea către bancă a diferenţei de împrumut şi a accesoriilor acesteia, rămase neacoperite prin plata garanţiei de către stat.

Pentru această diferenţă, a menţionat intimata, aceasta, în calitate de finanţator, are ipotecă asupra imobilului finanţat din credit.

Susţinerile contestatorilor, conform cărora, prin plata efectuată de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. IFN s-a acoperit întreg debitul scadent înregistrat la data de 00.04.2017, a menţionat intimata, sunt neîntemeiate întrucât :

- La data de 00.12.2016, data declarării scadenţei anticipate a creditului contractat prin Programul Prima Casă, debitul restant cu titlu de credit principal era în suma totala de 29,497.98 EUR;

- În data de 00.03.2017 şi 00.03.2016, aşa cum a reţinut FNGCIM în decizia de plata a fost achitata suma totala de 57,18 EUR;

- La data de 00.04.2017 Ministerul Finanţelor Publice a plătit finanţatorului (B.C.R. S.A.) garanţia de  50% din soldul finanţării la data solicitării garanţiei, respectiv 14.720.40 EUR (29,497.98 EUR57,18 EUR);

- Din starea financiară a clientului din data de 00.04.2017 reiese fără drept de tăgadă, suma pe care contestatorii o mai au de plată faţă de bancă, cu titlu de credit restant, respectiv suma de 14.720.40 EUR.

B. Executarea silită demarată de B.C.R. S.A. împotriva contestatorilor este legală şi întemeiată.

În speţa dedusă judecăţii, a menţionat intimata, dacă ne raportăm la susţinerile contestatorilor potrivit cărora au achitat voluntar către A.N.A.F. suma datorată (constând în suma plătită finanţatorului B.C.R. S.A. ), vom constata faptul că, statul prin ANAF nu mai avea interes în demararea sau continuarea procedurii execuţionale asupra imobilului achiziţionat prin Programul Prima Casă (proprietatea contestatorilor) astfel încât, banca pentru a-şi recupera creanţa avută faţă de contestatori a demarat procedura execuţională prin toate modalităţile prevăzute de lege, inclusiv asupra imobilului asupra căruia are instituit un drept de ipotecă de 1/2.

Contrar susţinerii contesatorilor şi în conformitate cu materialul probator administrat în cauză, susţine intimata,  banca a încasat de la FNGCIMM suma înscrisă în Decizia de aprobare a cererii de plată, respectiv suma de 14,720.40 EUR. reprezentând 50% din valoarea creditului principal restant, iar diferenţa de 50% rămâne în patrimoniul băncii, contestatorii fiind obligaţi să o achite. 

Concluzionând, a precizat intimata, ulterior plăţii garanţiei de către FNGCIMM, contestatorii au devenit debitorii :

- ANAF pentru suma de 14,720.40 EUR (reprezentând 50% din valoarea creditului principal restant) şi

- B.C.R. S.A. pentru suma de 14,720.40 EUR (reprezentând 50% din valoarea creditului principal restant).

Cum în speţa dedusă judecăţii contestatorii au achitat către ANAF suma de 14,720.40 EUR, a precizat intimata, ANAF nu a mai purces la valorificarea imobilului achiziţionat prin contractul de credit nr. 00000000000/00.02.2010, context în care, B.C.R. S.A., în vederea recuperării creanţei, a formulat cererea de executare silită pentru creanţa pe care o mai are faţă de contestatori şi împotriva imobilului achiziţionat prin contractul de credit nr. 00000000000/18.02.2010, asupra căruia are un drept de ipotecă pentru 50%, iar pentru diferenţă este creditor chirografar.

Dat fiind faptul că intimata a încasat de la stat prin Ministerul Finanţelor Publice, suma de 14,720.40 EUR, reprezentând 50% din creditul principal restant de la data plăţii, iar diferenţa de 14,720.40 EUR, reprezentând 50% din creditul restant nu a fost încasată nici de la beneficiar, nici de la Statul Român, apreciază intimata că este îndreptăţită să o recupereze de la contestatori.

Dacă ar admite raţionamentul contestatorilor, în sensul că prin plata sumei de 14 720.40 EUR FNGCIMM au achitat întreg creditul, nemaidatorând băncii nicio sumă, susţine intimata, ar însemna că aceştia să ramburseze doar 50% din creditul principal restant înregistrat la data plăţii, de care aceştia au beneficiat, iar diferenţa să fie suportată de bancă, ceea ce este contrar voinţei liber exprimate a părţilor din contractul de credit, pe de o parte, şi nelegal, pe de altă parte.

În probaţiune, intimata a solicitat proba cu înscrisuri (filele 00-00 dosar), precum şi orice altă probă utilă, pertinentă şi concludentă cauzei, a cărei necesitate rezultă din dezbateri.

Solicită intimata și judecarea în lipsă, cf. art. 411 alin. 2 C.proc.civ..

La data de 00.01.2022, contestatorii au transmis la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de către intimată solicitând instanţei să înlăture apărările formulate de către intimată şi să dea valenţă juridică dispoziţiilor legale privind intervenirea prescipţiei dreptului de a cere executarea silită.

Invocarea acestei excepţii, au precizat contestatorii, rezultă din actele depuse la dosar de către intimată şi apărările acesteia, după cum urmează:

-la data de 00.12.2016 a fost declarată scadenţa anticipată a creditului;

-debitorilor li s-au comunicat, conform susţinerilor băncii, următoarele notificări: în data de 00.12.2016; în data de 00.07.2021;

- Executarea silită s-a demarat la data de 00.09.2021;

- Utima plată voluntară efectuată de debitori a fost la data de 00.03.2017, cf. menţiunilor din Decizia nr. 0000/00.04.2017 privind aprobarea cererii de plata emisă de Fondul de Garantare iar cf. raportului de expertiză întocmit în dosar nr. 0000/259/2017 ultima plată a fost la data de 00.04.2017, la acel moment fiind achitat de către debitori suma de: 1037,74 euro — principal;

- 3617,89 principal restant;

- 3484,22 euro dobânda credit;

- 5775,71 euro dobânda credit restant;

- 414,78 euro comision gestiune;

- 168,58 euro comision acordare.

Astfel, declanşarea executării silite s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, termenul limită la care se putea declanşa executarea silită fiind 00.04.2020.

În ceea ce priveşte declararea scadenţei anticipate la data de 00.12.2016, au apreciat contestatorii, instanţa urmează să constate că nu erau îndeplinite dispoziţiile legale, astfel cum rezultă din raportul de expertiză ataşat, la acea dată erau înregistrate un nr. de 5 zile!

În raport de legislaţia bancară, au mai arătat contestatorii, dacă în contractul de credit nu este stipulat termenul la care banca poate declara scadenţa anticipată, atunci, el este de 60 de zile de la ultima plată, însemnând că dreptul băncii de a cere executarea silită se naşte, fie conform contractului, fie la 60 de zile de la plata ultimei rate lunare.

În speţa de faţă, au menţionat contestatorii, termenul de declarare a scadenţei anticipate era de 90 de zile, în condiţiile unei neplăţi consecutive de la orice data scadentă prevăzută în graficul de rambursare.

Pe de alta parte, au mai menţionat contestatorii, nu se poate susţine că neplata unei rate poate duce la împlinirea termenului de 90 de zile, faţă de împrejurarea că din sumele încasate ulterior reluării plăţii ratelor, sumele pentru stingerea datoriei se plătesc în ordinea scadenţei, astfel încât, pentru o singură rată neachitată, pe temeiul de drept din contract dar şi cf. oricărei dispoziţii bancare, nu se puteau cumula un nr. de 90 de zile consecutive.

Contestatorii solicită instanţei să aibă în vedere şi dispoziţiile Deciziei nr. 2665 din 24 septembrie 2014 pronunţată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiție ( având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei clauze contractuale), decizie ce statuează că este abuzivă clauza referitoare la „scadenţa anticipată” prevăzută în condițiile generale din contractul de credit, prin care s-a stipulat că în cazul neîndeplinirii unor obligații rezultând din alte contracte, încheiate fie cu banca, fie cu alte societăți financiare/de credit, precum și în cazul unor situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca, contestatorii să-și poată îndeplini obligațiile asumate prin contract, banca va avea dreptul să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției. Înalta Curte a reținut că pentru a nu fi abuzive, prevederile unei astfel de clauze ar trebui să descrie un motiv întemeiat, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea legalității unei astfel de măsuri.

Contestatorii au solicitat ataşarea la prezenta cauză a următoarelor dosare: dosar nr. 0000/259/2017, dosar nr. 0000/25912018, dosar nr. 0000/259/2019.

Apreciază, de asemenea contestatorii, că în temeiul art. 139 alin 2 C.P.C., se impune conexarea prezentei cauze la cauza nr. 000/25912021, cauză în care aceeaşi contestatori au formulat contestaţie împotriva actelor de executare emise în legătură cu derularea contractului de credit încheiat cu B.C.R..

Prin rezoluţia din data de  00.12.2021 s-a stabilit termen de judecată la data de 25.01.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din data de 00.01.2022, pentru ca intimata să-şi exprime punctul de vedere cu privire la cele două excepţii invocate prin răspunsul la întâmpinare, de către contestatori, instanţa a amânat judecarea cauzei la data de 00.03.2022 şi a dispus comunicarea răspunsului la întâmpinare, către intimată.

La data de 00.03.2022, intimata a transmis la dosarul cauzei precizări cu privire la susţinerile prezentate de către contestatori în răspunsul formulat la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către aceasta, prin care combate temeinicia petitelor contestaţiei la executare (filele 00-00).

Faţă de considerentele următoare, intimata a solicitat instanţei să nu dea eficienţă expunerii de motive care se regăsesc în răspunsul la întâmpinare, şi să reţinî în combaterea respectivelor motive următoarele aspecte:

Din lecturarea atentă a răspunsului la întâmpinare, a menţionat intimata,  deduce faptul că reclamanţii (contestatori) investesc instanţa de judecată cu două petite noi, pe care aceasta nu le regăseşte în acţiunea introductivă şi anume:

 l. Constatarea ca fiind intervenită a prescripţiei dreptului intimatei de a cere şi obţine executarea silită a creanţei în sumă de 14.692,22 euro, rezultată din neachitarea integrală a obligaţiilor rezultate din convenţia de credit nr. 00000000000/00.10.02.2010;

2. Conexarea prezentei cauze la cea care face obiect al dosarului cu nr. 000/259/2021, înregistrat pentru soluţionare la instanţa competentă, Judecătoria Mizil.

Referindu-se la primul aspect invocat şi anume, intervenţia prescripţiei dreptului său de a cere şi obţine executarea silită a creanţei în sumă de 14.692,22 euro, reprezentând 50% din valoarea creditului acordat (diferenţa de 50% fiind plătită la data de 18.04.2017 de către Ministerul Finanţelor Publice, cu titlu de garanţie din soldul finanţării, respectiv 14,720.40 EUR) intimata apreciază că se poate reţine un aspect util soluţionării cauzei şi anume acela care echivalează cu o recunoaştere a datoriei de către contestatori.

Atfel spus, a menţionat intimata, dacă la acest moment procedural al formulării răspunsului la întâmpinare, contestatorii invocă prescripţia dreptului la executare pentru suma ce face obiect al dosarului de executare nr. 0000/2021 al B.E.J. C.M., după ce în motivarea în fapt a acţiunii introductive afirmă că nu mai au vreo obligaţie de plată care să decurgă din convenţia de credit nr. 00000000000/00.02.2010, rezultă fără putere de tăgadă faptul că recunosc existenta creanţei, însă contestă că aceasta este solicitată de către intimată în termenul legal de prescripţie de 3 ani.

Prin urmare, instanţa apreciază că prin răspunsul la întâmpinare a fost lămurit acest aspect şi anume, al existenţei obligaţiei de plată a contestatorilor şi mai ales al recunoaşterii de către contestatori a creanţei rezultate din convenţia de credit.

Însă, precizează intimata, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, invocată de către contestatori, în privinţa creanţei a cărei executare este solicitată de către aceasta în cadrul dosarului de executare nr. 0000/2021, solicită instanţei să reţina următoarele argumente, care vor conduce la conturarea concluziei de netemeinicie a acesteia.

În primul rând, a menţionat intimata, modul procesual de invocare a prescripţiei este excepţia, care, devenind potrivit Noului Cod Civil, o excepţie de fond de ordine privată, se impune să urmeze dispoziţiile legale pe care le regăsim la art. 247 alin. (2) si (3) din Noul Cod de Procedură civilă.

Potrivit textului de lege invocat: „(2) excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifica un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată, după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii pe fond.

(3) Cu toate acestea, părţile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute... ”.

Or, deşi în mod aparent s-ar deduce că teza alin. (2) este întrunită, în sensul că partea care invocă excepţia (în speţă contestatorii) justifică un interes iar invocarea s-a realizat înainte ca părţile să pună concluzii pe fond, nu se poate face abstracţie de prevederea înscrisă la alin.(3) şi anume, invocarea de către aceştia a excepţiei prescripţiei de îndată ce le-a fost cunoscută.

Dacă nu s-ar da eficienţă şi acestei dispoziţii legale, consideră intimata, s-ar ajunge la situaţia în care, în orice moment al soluţionării cauzei, până la etapa susţinerii concluziilor pe fondul cauzei, părţile ar rămâne în pasivitate, în ceea ce priveşte invocarea/supunerea spre analiză şi discuţii contradictorii, a excepţiilor/apărărilor invocate.

Or, prin dispoziţia instituită la alin.(3), a menţionat în continuare intimata, legiuitorul nu a recomandat părţilor să înfăţişeze toate apărările şi excepţiile procesuale pe care le apreciază ca fiind utile propriului interes, ci a instituit pentru acestea obligaţia de a le invoca, de îndată ce acestea le sunt cunoscute, stabilind prin urmare şi un element temporal până la care pot adopta o anumită conduită.

Aceasta înseamnă, susţine intimata că, în contextul în care partea interesată a cunoscut, încă de la momentul formulării acţiunii introductive toate împrejurările care să îi contureze formularea unor petite/motivarea acestora, invocarea unor excepţii sau neregularităţi procedurale, avea obligaţia să le invoce la acel moment.

Prin urmare, concluzionează intimata, în prezenta cauză, deşi contestatorii încearcă să inducă concluzia că au luat cunoştinţă despre momentul declarării scadenţei anticipate a creanţei, despre data efectuării de către ei a unor plăţi benevole şi data la care intimatei i-a fost plătită de către Ministerul Finanţelor Publice, garanţia reprezentată de procentul de 50% din creditul acordat, din întâmpinarea pe care a depus-o la dosarul cauzei, aceasta solicită instanţei să nu dea eficienţă acestor susţineri, şi să observe că:

Prin însăşi contestaţia la executare, contestatorii învederează că, începând cu anul 2017 au iniţiat proceduri de contestare a executării silite iniţiată de ANAF, urmare plăţii garanţiei financiare către B.C.R.;

Au menţionat contestatorii, „În cursul anului 2017, au menţionat contestatorii, au început o serie de litigii între aceştia şi Ministerul Finanțelor Publice – Anaf -Dgrfp Ploiești - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Prahova-Serviciul Fiscal Orășenesc Mizil, fiind declanşată executarea silită împotriva sa, în baza Înscrisului Nr. 0000/00.04.2017, Emitent Fondul Naţional De Garantare A Creditelor Pentru Întreprinderi Mici Şi Mijlocii S.A. IFN. F.N.G.C.I.M.M., i-a comunicat Înscrisul Nr. 0000/00.04.2017, invocându-se ca temei de drept art. 17 alin 2 şi 3 din HG 717/2009 anexa 1.au început o serie de litigii între aceştia şi Ministerul Finanțelor Publice – Anaf -Dgrfp Ploiești - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Prahova-Serviciul Fiscal Orășenesc Mizil, fiind declanşată executarea silită împotriva sa, în baza Înscrisului Nr. 0000/00.04.2017, emitent Fondul Naţional De Garantare A Creditelor Pentru Întreprinderi Mici Şi Mijlocii S.A. IFN. F.N.G.C.I.M.M., le-a fost  comunicat Înscrisul Nr. 0000/00.04.2017, invocându-se ca temei de drept art. 17 alin 2 şi 3 din HG 717/2009 anexa 1.Precizăm că prin Adresa BCR nr. 00000000/00.07.2021 adresată celor doi contestatori, ni se aducea la cunoştinţă că banca a declarat scadent anticipat creditul şi, la data adresei, figurăm cu o datorie de 14610.31 euro, fiind atenţionaţi că, dacă nu achitam suma restantă, se va declanşa executarea silită împotriva noastră”.

Precizează intimata faptul că aceste înscrisuri sunt în totală contradicţie cu cele de la dosar, în care se arată, tot de către B.C.R. că acest credit a fost declarat scadent anticipat în anul 2016, şi că B.C.R. a solicitat Fondului Plata datoriei în 14720 euro, sumă aprobată şi plătită către B.C.R. în data de 00.04.2017.

Prin urmare, a menţionat intimata, este evident faptul că la momentul la care au înţeles să conteste actele de executare din dosarul nr. 0000/2021 al B.E.J. C.M., contestatorii aveau cunoştinţă despre toate informaţiile care să le permită invocarea excepţiei prescripţiei dreptului său de a urmări silit creanţa rămasă neacoperită din credit.

În al doilea rând, a menţionat intimata, dacă contestatorii ar fi dorit să îşi modifice cererea de chemare în judecată şi să propună noi dovezi, aveau la îndemână calea procesuală instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 204 alin. (1) Cod procedură civilă, situaţie în care instanţa de judecată ar fi dispus comunicarea cererii modificatoare către aceasta, în vederea formulării apărărilor pertinente, concludente şi utile cauzei.

Însă, apreciază intimata,  contestatorii nu au ales acest demers procesual, recurgând la o simplă informare, susţinere ca şi contraargument, în combaterea apărărilor sale prezentate în întâmpinare, înfăţişate în răspunsul la întâmpinare.

Faţă de această împrejurare, intimata înţelege să solicite instanţei de judecată să aplice sancţiunea decăderii contestatorilor din dreptul de a mai invoca excepţii procesuale (altele decât cele de ordine publică), respectiv, implicit, decăderea din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, excepţie de ordine privată.

Însă, dacă instanţa de judecată va trece peste considerentele sale şi nu le va reţine ca fiind temeinice, intimata prezintă în continuare motive care să conducă la respingerea excepţiei prescripţiei, invocată de către contestatori, precum şi la respingerea contestaţiei la executare, în ansamblul său.

După cum a menţionat în întâmpinare, susţine intimata, creditul a fost declarat exigibil la data de 000.12.2016.

Anterior formulării de către aceasta  a cererii de executare silită, în temeiul căreia s-a constituit dosarul de executare nr. 0000/2021 (subliniază intimata încă o dată faptul că acesta are ca obiect recuperarea c/val. a 50% din finanţarea acordată împrumutatului Ţ.M.R., 50% fiind platită acesteia, cu titlu de garanţie, de către FNGCIMM), Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a iniţia procedura de executare silită.

Luând cunoştinţă despre iniţierea procedurii de executare silită, intimata a efectuat toate demersurile pentru a afla stadiul acesteia, sens în care a solicitat informaţii, lămuriri, organelor de executare fiscală.

Urmare acestui demers, prin adresa recepţionată la data de 00.12.2017, ANAF i-a comunicat intimatei faptul că, în ceea ce îi priveşte pe contestatori, au fost emise/transmise actele de executare constând în: somaţia de executare şi procesul verbal de sechestru pentru imobilul executat silit.

Ulterior acestui moment şi a informaţiilor receptate din corespondenţele ulterioare purtate cu ANAF, susţine intimata, a înscris cererea de intervenţie în cadrul executării silite iniţiată, înregistrată la Serviciul Fiscal Orăşenesc Mizil, sub nr. 0000/00.03.2019 arătând că are calitate de creditor pentru creanţa în suma de 14497,69 euro, datorată de către contestatorii din prezenta cauză, în temeiul convenţiei de credit nr. 00000000000/00.02.2010.

Depunerea cererii de intervenţie în dosarul execuţional al ANAF era singurul demers judiciar aflat la dispoziţia sa, susţine intimata, în calitatea sa de creditor, pentru formularea unor pretenţii, neavând la îndemână un alt mijloc pentru recuperarea creanţelor datorate de către contestatori, faţă de dispoziţiile speciale instituite prin OUG 33/2011 pentru modificarea şi completarea O.U.G. 60/2009.

În aceste condiţii, apreciază intimata, cerere de intervenţie echivalează cu o cerere de chemare în judecata/cerere de executare, având în vedere admiterea sa şi înscrierea creditorului B.C.R. S.A. în procedura execuţională fiscală şi are efect de întrerupere a termenului de prescripţie extinctivă, conform art. 709 alin.1 pct. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă.

Chiar dacă contestatorii susţin că executarea silită a fost anulată, a menţionat în continuare intimata în precizările sale, ceea ce ar atrage neoperarea întreruperii prescripţiei, distinct de faptul că nu au produs aceste dovezi, în sensul de a depune la dosarul cauzei hotărârile judecătoreşti pronunţate în contestaţiile la executare judecate în contradictoriu cu A.N.A.F., arată instanţei de judecată că într-o cauză regăsită pe sit-ul instanţelor de judecată, înregistrată sub nr. 0000/259/2019, soluţia este în sensul că:

„Respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorii Ţ. R. M. şi Ţ.R.A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională Fiscală D.R.G.F.P. Ploieşti - Serviciul Fiscal Orăşenesc Mizil, cu sediul în Mizil, str. Blajului nr. 8, judeţul Prahova, împotriva titlului executoriu .... şi a somaţiei emise în dosarul de executare nr.000000/00.05.2017 împotriva contestatorului Ţ.R.M. şi a titlului executoriu nr.0000/00.08.2019 şi a somaţiei nr.0000/00.08.2019 emise în dosarul de executare nr.000000/00.04.2017 împotriva contestatoarei Ţ.R.A.".

Prin urmare, apreciază intimata, aceasta se află în termenul de prescripţie pentru recuperarea creanţei nerecuperate în executarea fiscală din contractul de credit pentru investiţii imobiliare pentru persoane fizice nr. 00000000000/00.02.2010, încheiat în condiţiile Programului « Prima Casă », adică în interiorul termenul de prescripţie prevăzut de art. 705 (1) Cod procedură civilă, raportat la art. 709(2) şi (3)Cod procedură civilă.

Faţă de argumentele prezentate, intimata solicită instanţei să dispună respingerea motivelor privind intervenirea prescripţiei dreptului său de a cere executarea silită, invocate de către contestatori.

A mai arătat intimata faptul că aceasta a iniţiat executarea împotriva contestatorilor pentru diferenţa rămasă de plata neacoperită din executarea ANAF şi a invocat dispoziţiile  OUG 33/2011 pentru modificarea şi completarea OUG 60/2009, potrivit cărora :

„- (9) Valorificarea bunului care face obiectul contractului de garanţie, în cadrul procedurii de executare silită, se efectuează de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; - (10) Sumele încasate potrivit prevederilor alin. (9), (10.2) şi (10.3) sunt venituri ale bugetului de stat, proporţional cu procentul de garantare ;

- (10.2) Prin excepţie de la prevederile art. 171 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sumele încasate se distribuie proporţional cu procentul de garantare, după deducerea cheltuielilor de orice fel, făcute de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu umărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;

-(10.3) Dacă creanţa statului nu a fost acoperită integral, fie ca urmare a distribuirii preţului potrivit alin. (10.2), fie în cazul în care bunul nu a putut fi valorificat potrivit legii, atunci, în scopul realizării integrale a creanţei, organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală iau masuri de executare silita exclusiv pentru creanţa bugetară în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Asadar, Subscrisa a demarat executarea silita proprie pentru recuperarea creantei neincasata din executarea ANAF, legislatia incidenta permitand si Statului Roman efectuarea demersurilor de executare, distincte, similare (daca era cazul).

Dintr-o hotărâre de speţă, intimata a redat considerentele avute în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea hotărârii:

Raportat la excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată prin cerere de către contestator instanța reține că potrivit art. 706 Cod procedură civilă „dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive„.

În prezenta cauză însă, așa cum în mod corect arată intimata termenul de prescripție a fost întrerupt conform art. 709 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă prin depunerea cererii de intervenție a acesteia în vederea înscrierii creditorului în procedura execuțională fiscală la data de 25 iulie 2014. Procedura a urmat până la data de 8.12.2014, așa cum rezultă din procesul verbal privind distribuirea de sume încheiat de ANAF.

În consecință devin aplicabile disp. 709 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cu care după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție.

Față de cele reținute, având în vedere că până la momentul sesizării executorului judecătoresc pentru recuperarea diferenței rămase neachitate termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, vom respinge excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată prin cerere de către contestator, ca neîntemeiată.

 În ceea ce priveşte executarea silită iniţiata de către intimată, aceasta solicită instanţei să observe că şi în cazul ipotetic în care ar fi reţinuta intervenţia prescripţiei raportată la titlul executoriu - contract de credit, aceasta nu este împlinită în ceea ce priveşte executarea titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă.

Executarea silită a fost solicitatĂ de către intimată, susţine aceasta, şi încuviinţată de către instanţa de executare prin încheierea pronunţata la data de 00.09.2021 în dosarul nr. 0000/259/2021 al J.M., atât cu privire la convenţia de credit cât şi cu privire la contractul de garantare nr. 000/00.01.2010.

Dreptul de a obţine executarea silită în materia drepturilor reale se prescrie în 10 ani, a menţionat intimata. Dacă debitorul nu aduce la îndeplinire obligaţia garantată, creditorul ipotecar poate trece la urmărirea bunului ipotecat, aşa cum reţine şi instanţa de judecată într-o decizie de speţă:

Raportat la excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată prin cerere de către contestator instanța reține că potrivit art. 706 Cod procedură civilă „dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Dreptul de ipotecă nu este un accesoriu al unui contract, ci al unei obligaţii de plată, pe care debitorul garant şi-a luat-o asupra sa, oferind drept plată imobilul pe care îl deţine în proprietate.

Potrivit art. 1746 alin. 1 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data constituirii ipotecii, „[i]poteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii ”. De asemenea, art. 1751 din Codul civil indică în mod expres că „[mobilele nu pot fi ipotecate”. În consecinţă, calificarea ipotecii ca un drept real imobiliar este neîndoielnică, a menţionat intimata.

Mai mult decât atât, a precizat intimata, dispoziţiile art. 2504 (1) Cod Civil, reglementează explicit prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa garantată, astfel:

„Prescriptia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urmă caz, sub rezerva prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condiţiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri”.

Prin raportare la efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, care constă în pierderea puterii executorii a titlului, a precizat intimata, s-a evidenţiat în literatura de specialitate că dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă constatat prin acel (fost) titlu executoriu supravieţuiesc expirării termenului de prescripţie, chiar dacă nu vor mai putea fi puse în executare în temeiul acelui titlu.

Aşadar, efectul extinctiv al prescripţiei este limitat, a mai precizat intimata, în cazul drepturilor constatate prin înscrisuri care constituie titluri executorii, precum contractul de credit încheiat între părţi, numai la dreptul de a obţine executarea silită şi nu afectează dreptul subiectiv civil însuşi, care îşi continuă existenţa ca drept corelativ unei obligaţii naturale.

Termenul de prescripţie de 10 ani, al dreptului său de a obţine executarea silită a contractului de ipotecă nu era prescris la data de 00.09.2021, data formulării cererii de executare silită, a precizat intimata.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 706 alin(2) Cod procedură civilă, a arătat intimata : „ Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de obţine executarea silită”.

Prin urmare, intimata solicită instanţei să observe că la data formulării cererii de executare silită, termenul de prescrispţie nu era împlinit.

În ceea ce priveşte valabilitatea creanţei, intimata  solicită instanţei să observe faptul că, dacă un creditor nu-şi poate realiza o creanţă împotriva unei persoane (în speţă, debitorul principal), aceasta nu înseamnă că respectiva creanţă a fost stinsă, ci numai că, creditorul ei nu se mai poate îndrepta împotriva persoanei respective pentru stingerea acelei creanţe. Cel obligat la plată poate însă să achite de bunăvoie creanţa respectivă. De asemenea, întrucât creanţa există în continuare, creditorul îşi poate asigura realizarea ei îndreptându-se împotriva celorlalte persoane obligate în acest sens.

În consecinţă, a precizat intimata, dacă s-ar constata ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru recuperarea creanţei în baza contractului de credit, creditorul pierde cel mult dreptul la acţiune împotriva debitorului, în calitatea sa de împrumutat în contractul de credit, însă creanţa unui astfel de creditor nu se stinge, ci rămâne viabilă.

Fiind o creanţă viabilă, a mai precizat intimata, creditorul ei are dreptul de a urmări persoanele obligate faţă de el pentru realizarea creanţei respective în baza celorlalte titluri pe care le deţine, o astfel de persoană fiind în speţă debitorii, în calitate de garanţi ipotecari, împotriva cărora banca deţine un titlu emis în materia drepturilor reale, respectiv contractul de ipotecă, executarea în baza acestui titlu fiind prescriptibilă în termenul expres prevăzut de lege de 10 ani, termen neîmplinit în speţă, în opinia sa.

În acest sens, a precizat intimata, şi dispoziţiile art. 2504 ( alin.1) din Noul cod civil care prevăd că: „Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiune ipotecară. În acest din urmă caz, creditorul ipotecar va putea urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri”.

Disocierea ipotecii de dreptul de creanţă, din perspectiva regimului executării silite, inclusiv al prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, a fost confirmată nu numai de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie general obligatorie, potrivit art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ci şi în practica judiciară, prin raportare la prevederile art. 405 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. În acest sens, instanţele au apreciat că „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita nu este de 3 ani, ci este de 10 ani, potrivit art. 405 alin. 1, teza 2 Cod procedură civilă. Ipoteca este un drept real accesoriu, acest titlu fiind înscris în cartea funciară în favoarea creditoarei intimate, acţiunile civile ce tind la valorificarea acestui titlu — drept real, sunt acţiuni reale prescriptibile, potrivit textului de lege invocat mai sus, în termen de 10 ani.

Faţă de cosiderentele menţionate, intimata a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a excepţiei prescripţiei extinctive, invocată de contestatori.

Cu privire la exceptia de conexitate, invocată de către contestatori, intimata a solicitat instanţei să o respingă, pentru următoarele considerente:

Preliminar, arată intimata faptul că, în absenţa acţiunii introductive care face obiectul dosarului cu nr. 000/259/2021 (contestatorii neînţelegând să o depună la dosarul cauzei pentru a putea fi analizată sub aspectul îndeplinirii condiţiilor impuse de disp. art. 139 Cod procedură civilă), nu putem avea reprezentarea exactă a conţinutului respectivei acţiuni, astfel încât să avem convingerea că obiectul şi cauza acesteia sunt în strânsă legătură cu contestaţia la executare analizată în prezenta cauză.

Simpla susţinere, regăsită în răspunsul la întâmpinare exprimat, în sensul că: „se impune conexarea prezentei cauze la cauza nr. 000/259/2021, cauză în care aceeaşi contestatori au formulat contestaţie împotriva actelor de executare emise în legătură cu derularea contractului de credit încheiat cu B.C.R.”, apreciază intimata că nu este de natură să dovedească faptul că este îndeplinită condiţia ca obiectul şi cauza celor două procese (dosar nr. 000/259/2021 şi nr.0000/259/2021) să fie în strânsă legătură.

După cum se poate observa, în prezenta cauză, a menţionat intimata, este contestată executarea creanţei rămasă în soldul său, neacoperită din finanţarea acordată contestatorului Ţigănilă Mihail Răzvan, după efectuarea plăţii garantei de către FNGCIMM, pe când, în cadrul dosarului cu nr. 000/259/2021, sunt contestate actele de executare din dosarul iniţiate de către A.N.A.F.

Or, a menţionat intimata, este bine cunoscut, că această executare a fost demarată pentru recuperarea de către Statul Roman,  a garanţiei oferite de acesta pentru creditul acordat împrumutatului, garanţie plătită acesteia de către FNGCIMM.

Prin urmare, apreciază intimata că între cele două cauze nu există o strânsă legătură, obiectul şi cauza acestora fiind diferite, context în care, solicită instanţei să respingă excepţia de conexitate.

Pentru toate considerentele expuse, intimata solicită respingerea excepţiilor invocate de către contestatori, precum şi contestaţia la executare în ansamblul său.

La termenul din data de 00.03.2022, în vederea unei eventuale conexări cu dosarul nr. 000/259/2021, cu termen de judecată la data de 00.04.2022, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei la data de 00.04.2022.

La termenul din data de 00.04.2022, în vederea ataşării copiei dosarului de executare nr.0000/2021, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei la data de 00.05.2022.

La termenul din data de 00.05.2022, instanţa a reţinut cauza spre deliberare şi pronunţare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Prin cererea formulată la data de 00.10.2021 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr.0000/259/2021 contestatorii Ţ.R.M. şi Ţ.R.A., în contradictoriu cu intimata B. C. R. S.A., au formulat contestaţie la executare, solicitând instanţei de judecată anularea înştiinţării din data de 00.10.2021, prin care li s-a adus la cunoştinţă că s-a declanşat executarea silită, a somaţiei din data de 00.10.2021, a înştiinţării privind măsura popririi, a Încheierii nr.00/00.10.2021, a Încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 00.09.2021, pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 0000/259/2021, acte de executare emise în dosarul execuţional nr. 0000/2021 B.E.J. C.M.. Cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, instaţa reţine următoarele:

În data de 00.02.2010 au încheiat cu B.C.R. un contract de împrumut acordat în cadrul Programului guvernamental Prima Casă, respectiv contract nr. 00000000000.

Conform art. 706 Cod proc civ Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie într-un termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă este momentul de la care se naşte dreptul de a solicita  prestaţia supusă prescrierii.

Potrivit art. 2513 Cod civil,  astfel cum a fost modificat, prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Art. 2503 Cod civil prevede că, o dată cu prescripţia dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge  şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care legea prevede altfel.  O astfel de excepţie este prevăzută în art. 2504 cu privire la acţiunea ipotecară, ipoteca având un caracter accesoriu. Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. Deşi codul nu dă o definiţie a acţiunii ipotecare,  considerăm este vorba de dreptul creditorului garantat de a executa ipoteca  dacă  debitorul  nu îşi execută obligaţia, conform capitolului IV – „Executarea ipotecii” din  Titlul XI – „Privilegiile şi garanţiile reale”. Astfel,  dacă  debitorul  nu îşi execută obligaţia la scadenţă, creditorul ipotecar poate  urmări bunul ipotecat, în baza contractului de ipotecă care constituie titlu executoriu, dacă a fost investit cu formulă executorie. Dreptul la executarea ipotecii este un drept real patrimonial şi de aceea credem că este prescriptibil în 10 ani de la data la care s-a născut dreptul la acţiune, adică de la scadenţa obligaţiei (art. 2518 pct.1 – se prescrie în 10 ani dreptul la acţiune privitoare la  drepturile  reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile sau nu sunt supuse unui alt termen de prescripţie). Creditorul ipotecar va putea urmări astfel doar bunurile ipotecate, numai pentru capital, nu şi pentru accesoriile creanţei  şi numai  în limita valorii lor. Cu alte cuvinte, dreptul  la acţiune privind creanţa principală ( care de regulă se prescrie în 3 ani) are o prescripţie diferită de dreptul la acţiunea ipotecară (care se prescrie în 10 ani). 

Instanţa apreciază că în ipoteza vânzării unui bun preţul constituie un tot unitar chiar dacă părţile s-au învoit ca dobânditorul să-l achite în mai multe rate. În antiteză, obligaţiile succesive de restituire a ratelor de credit nu pot fi considerate un tot unitar, restituirea succesivă fiind de esenţa contractului de credit.

Astfel instanţa concluzionează că dreptul de a urmări bunul ipotecat este diferit de dreptul de a urmări suma de bani împrumutată, care se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani.

Instanţa nu poate reţine nici apărarea intimatei că prescripţia trebuia invocată în momentul în care a aflat despre împlinirea termenului de prescripţie întrucât excepţia prescripţiei extinctive este o excepţia de fond care nu este supusă aceloraşi reguli ca excepţia de procedura.

Nici faptul că invocarea excepţiei implică recunoaşterea dreptului prescris nu poate fi reţinută întrucât recunoaşterea dreptului prescris pentru a produce efecte trebuie să aibă loc în interiorul termenului de prescripţie şi nu dupa ce acest termen s-a împlinit.

Având în vedere că ultima plata voluntară efectuată de contestator a fost la data 00.01.2017, aspect necontestat de intimată, iar cererea de executare a fost introdusă la 00.09.2021 fără ca între timp să aibă loc un act de întrerupere a cursului prescripţiei, instanţa va constata că termenul de 3 ani, prevăzut de art 702 Cod proc civ s-a împlinit, iar cererea de executare silită s-a pescris.

Domenii speta

Spete similare