Domeniu – Faliment -Insolvenţă. Adunarea creditorilor. Conflict de interese între creditori. Inaplicabilitatea, prin analogie, a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 (L 85/2014)
Instituţia adunării creditorilor este reglementată de art. 47-49 din Legea nr. 85/2014, dispoziţii care nu conţin nici un motiv de incompatibilitate a creditorilor care participă şi votează în această adunare.
(Secţia a VI-a Civilă, decizia civilă nr.1942A din data de 06.11.2017)
Prin sentinţa civilă nr. 4427 din data de 06.07.2017, pronunţată în dosarul nr. 353/3/2016/a1 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea D G R F P B în temeiul art. 48 alin. 7 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă împotriva hotărârii adunării creditorilor cuprinsă în procesul - verbal nr. 938/02.05.2017, publicat în B.P.I. nr.8758/04.05.2017, prin care a solicitat să se constate că decizia adunării creditorilor S.C. S A S.R.L. din data de 02.05.2017 a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi, pe cale de consecinţă, să se dispună desfiinţarea acesteia.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, în cadrul Adunării Creditorilor SC S A SRL din data de 02.05.2017 s-a votat dacă se impune introducerea unei acţiuni de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăţii debitoare. Cu această ocazie la vot au participat şi creditorii C.A. cu o creanţă de 13.084 lei (pondere de 5,97 % din masa credală) şi C.E. cu o creanţa de 192.876 lei (pondere de 88,05 % din masa credală) care au şi calitatea de asociaţi ai societăţii debitoare.
Potrivit art. 51 alin. 5 din Legea 85/2014 „Dacă un membru al comitetului creditorilor se află, din cauza interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, acesta se va abţine de la vot, sub sancţiunea anulării deciziei comitetului creditorilor, dacă fără votul său nu s-ar fi întrunit majoritatea cerută. În astfel de cazuri, anularea deciziei nu exclude răspunderea creditorului demonstrat a se fi aflat în conflict de interese, pentru prejudiciile create averii debitorului printr-o asemenea faptă.”
Dispoziţiile legale menţionate, art. 51 alin. 5 din Legea 85/2014, se referă la Comitetul Creditorilor şi sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând şi extinsă aplicarea acestora la alte instituţii precum Adunarea Creditorilor.
Instituţia Adunării Creditorilor este reglementată de art. 47-49 din Legea 85/2014, dispoziţii legale care nu cuprind nici un motiv de incompatibilitate a creditorilor care participă şi votează în această adunare.
Instanţa constată faptul că susţinerile reclamantei potrivit cărora doi dintre creditori ar fi trebuit să se abţină de la vot în cadrul Adunării Creditorilor nu îşi găsesc temeiul de drept în Legea 85/2014.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta D G R F P B, în reprezentarea A S 3 F P, a formulat apel prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului apelanta a arătat că faptul că în cauză nu a fost desemnat un comitet al creditorilor din cauza numărului redus de creditori nu poate fi interpretat în sensul în care un creditor ar putea vota în adunarea creditorilor într-o situaţie ce îl priveşte în mod direct, făcând uz de ponderea mare a creanţei sale la masa credală, pentru a influenţa în mod decisiv votul într-o chestiune ce implică în mod evident conflict de interese. O astfel de interpretare contravine în mod evident scopului Legii insolvenţei ce urmăreşte evitarea exercitării votului în cazul unui conflict de interese al creditorului cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură.
Din această perspectivă, dispoziţiile art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 se aplică prin analogie şi în cazul adunării creditorilor, existând un conflict de interese ce implică, pe de o parte, pe creditorii C.E. şi C.A., iar pe de altă parte, interesul concursual al creditorilor participanţi la procedura insolvenţei debitoarei, iar admiterea ipotezei contrare ar aduce atingere scopului urmărit de art. 2 din Legea nr. 85/2014, existând astfel riscul ca pasivul debitoarei să nu poată fi acoperit prin acţiunile unui creditor ce are interes într-o situaţie determinată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. NCPC, ale Legii nr. 85/2014.
În apel nu a fost depusă întâmpinare.
Analizând sentinţa apelată prin raportare la motivele de apel invocate, Curtea reţine următoarele:
Prin contestaţia formulată apelanta-contestatoare a solicitat desfiinţarea hotărârii adunării creditorilor debitoarei S.C. S A S.R.L. pentru existenţa unui conflict de interese între interesul propriu a doi creditori şi interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, invocând, prin analogie, dispoziţiile art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014.
Curtea constată că potrivit acestui text legal, dacă un membru al comitetului creditorilor se află, din cauza interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, acesta se va abţine de la vot, sub sancţiunea anulării deciziei comitetului creditorilor, dacă fără votul său nu s-ar fi întrunit majoritatea cerută. În astfel de cazuri, anularea deciziei nu exclude răspunderea creditorului demonstrat a se fi aflat în conflict de interese, pentru prejudiciile create averii debitorului printr-o asemenea faptă.
Raţiunea acestei dispoziţii legale rezultă din aceea că, potrivit art. 50 din Legea nr. 85/2014, creditorii ce fac parte din comitetul creditorilor reprezintă şi interesele celorlalţi creditori, care nu sunt membri ai acestui comitet; prin urmare, aceştia nu au libertatea de a vota potrivit propriului interes, dacă acesta este contrar interesului creditorilor pe care îi reprezintă.
În cauză, însă, nu există un comitet al creditorilor debitoarei, deciziile fiind luate de adunarea creditorilor, cu privire la care nu există nicio dispoziţie legală similară celei enunţate anterior.
Aşa fiind, în mod legal judecătorul sindic a respins contestaţia, reţinând că instituţia adunării creditorilor este reglementată de art. 47-49 din Legea nr. 85/2014, dispoziţii care nu conţin nici un motiv de incompatibilitate a creditorilor care participă şi votează în această adunare.
Curtea mai reţine că în cadrul adunării creditorilor fiecare creditor votează în nume propriu şi urmăreşte satisfacerea propriilor interese, aşa încât este firesc ca, în urma exprimării voturilor, să existe situaţii ce generează conflicte între interesele creditorilor.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa apelată este legală şi temeinică, în temeiul art. 480 NCPC Curtea a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Curtea de Apel Iași
Condiţiile antrenării răspunderii personale a administratorului. Neîndeplinire. Consecinţe
Tribunalul Iași
Anulare transfer fraudulos
Curtea de Apel Constanța
Procedura insolvenţei. Contestatia creditoarei privind neînscrierea in tabelul preliminar de crean?e a sumei pentru care lichidatorul judiciar a invocat stingerea datoriei. Răspunderea pentru evictiune.
Tribunalul Constanța
Verificarea creanţelor. Drepturi izvorâte din contract de muncă. Detaşare.