Civil. Revizuire-Apel. Constatarea săvârşirii unei infracţiuni de către instanţa civilă. Art. 322 pct. 4 C.pr.civ.

Decizie 412/Ap din 22.09.2015


TRIBUNALUL SATU MARE - SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 412/Ap/22.09.2015,

definitivă prin respingerea recursului

(Decizia Curţii de Apel Oradea nr. 106/R/04.05.2016)

Civil. Revizuire-Apel. Constatarea săvârşirii unei infracţiuni de către instanţa civilă. Art. 322 pct. 4 C.pr.civ.

Extras hotărâre:

Prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ., tribunalul a arătat că „revizuirea unei hotărâri se poate cere în cazul în care „un judecător, un martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină…”

Astfel, potrivit art. 260 C. pr. civ. infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Tribunalul mai arată că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă astfel cum se desprinde din textul de lege se realizează fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi constă în fapta martorului care face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie privitor la întrebările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Acţiunea constă în fapta martorului de a face afirmaţii mincinoase. Nu are importanţă dacă afirmaţiile mincinoase sunt pozitive, adică martorul afirmă ca existente împrejurări despre care ştie că nu există în realitate, sau negative, afirmă ca inexistente împrejurări despre care ştie că există în realitate.

Inacţiunea constă în fapta martorului de a nu spune tot ceea ce ştie, nu spune tot adevărul pe care îl cunoaşte, ascunde ceva din ceea ce ştie. Afirmaţiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurările esenţiale. Sunt esenţiale împrejurările care pot servi la stabilirea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei.

În toate situaţiile este însă necesar ca martorul să fi fost întrebat asupra acestor împrejurări esenţiale. Numai în măsura în care martorului i se atrage atenţia, printr-o întrebare, asupra unei anume împrejurări, aceasta îşi poate da seama că acea împrejurare este esenţială, şi prin urmare, că orice alterare a adevărului aduce atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei. Întrebarea expresă adresată martorului asupra împrejurărilor esenţiale constituie o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Prin urmare, dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Aşadar, având în vedere cele arătate mai sus, Tribunalul constată că în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că faptei săvârşite de către martorul A îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, respectiv elementul material.”

Ceea ce este esenţial pentru existenţa elementului material al infracţiunii de mărturie mincinoasă este ca martorul să declare altceva decât cele ştiute de el, a declara ca fiind adevărat ceea ce nu corespunde adevărului.

Faptul că cele ştiute şi declarate de martor nu corespund realităţii rezultate din înscrisuri nu pot atrage incidenţa în cauză a infracţiunii de mărturie mincinoasă atâta timp cât cele declarate de martor reprezintă propria percepţie asupra aspectelor cu privire la care a depus mărturie.”