Obligarea la plata unei sume

Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2017 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. de dosar 3056/260/2017, reclamanta C SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. V. S.R.L. obligarea acesteia la plata sumei de 1019,22 lei debit, penalităţi de întârziere în cuantum de 0,06% pe zi de la data de 25.02.2017  până la achitarea debitului şi cheltuieli de judecată.

A arătat reclamanta că a încheiat cu pârâta contractul nr. 244/29.12.2004 pentru acordarea de către administrator a dreptului de utilizare a zonei drumului – proprietate publică a statului, pentru amenajarea accesului la DN 12 A km 54+939 stânga iar utilizatoarea s-a obligat să achite tariful conform art. 4 din contract.

Pârâta a fost înştiinţată de existenţa debitului şi s-a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dar pârâta nu a achitat debitul.

Cu privire la penalităţile de întârziere, a arătat reclamanta că potrivit art. 9 alin. 4 din contract neplata în termen a obligaţiei de plată duce la perceperea de penalităţi în cuantum de 0,06% pe zi din suma datorată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cererile cu valoare redusă.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri şi s-a făcut dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat întâmpinare.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de utilizare a zonei drumului nr. 244/29.12.2004, reclamanta i-a acordat pârâtei dreptul de a utiliza zona drumului naţional aflată în administrarea sa, pârâta obligându-se să achite contravaloarea contractului.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia, neexistând însă vreo dovadă că pârâta ar fi achitat contravaloarea utilizării, conform facturii fiscale nr. 1740000075/26.01.2017 în sumă de 1019,22 lei având ca termen de plată data de 25.02.2017.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1719 C.cv principala obligaţie a pârâtului, în calitate de beneficiar al serviciilor furnizate de reclamantă, este aceea de plată a preţului. Faţă de aceste prevederi coroborate cu dispoziţiile articolului 1270 C.Cv. care stipulează faptul că toate convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa constată faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia, deşi a beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă, neexistând dovezi privind stingerea datoriei.

Având în vedere dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei, în conformitate cu dispoziţiile articolului 1516 C.cv, instanţa consideră temeinică acţiunea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la achitarea debitului.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului şi la plata penalităţilor de întârziere instanţa apreciază că aceasta este întemeiată deoarece creditorul are dreptul de a primi o reparaţie reală şi integrală a pagubei produse prin neîndeplinirea obligaţiilor de către debitor, cuantumul penalităţii este prevăzut atât în contract, motive pentru care şi acest capăt de cerere va fi admis.

De asemenea, partea are dreptul la repararea integrală a prejudiciul suferit prin neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor de către pârât, reparaţia trebuind să fie şi reală, şi deoarece conform înţelegerii părţilor şi a prevederilor legale, pentru neplata la timp a serviciilor prestate sunt datorate penalităţi de întârziere, instanţa apreciază că şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de penalităţi de întârziere de la data de 25.02.2017 şi până la data executării efective, este fondată şi o va admite.

Deoarece pârâta va fi partea căzută în pretenţii, va fi obligată la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare