Contestatie tabel preliminar creante

Pe rol fiind solutionarea contestatiilor formulate de către I I P, în calitate de administrator special al debitoarei M I SRL cu privire la creanţele creditorilor SC D SRL şi N F I D înscrise in tabelul preliminar al creantelor intocmit de către lichidatorul judiciar M L R I.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.11.2015 debitoarea M I SRL, prin administrator special I I P şi creditorul I I P au formulat contestaţie cu privire la tabelul preliminar al creanţelor întocmit in cauză de administratorul judiciar M R L SPRL, solicitând eliminarea creanţelor creditoarelor N F I D şi D SRL.

Au arătat contestatorii:

1. Cu privire la creanţa creditoarei N F I D au arătat că această entitate nu are calitatea de creditor al debitoarei, ca efect al lipsei notificării cesiunii de creanţă preluată de la R C S R SA si ca efect al lipsei acceptări cesiunii printr-un înscris cu dată certă de către debitoare, potrivit art 1578 din Vechiul cod civil.

Susţine că prin art. 6.3 din contractul de cesiune autentificat sub nr. /28.10.2014 s-a prevăzut că cesionarul N F I urma să notifice debitorul cedat cu privire la această cesiune, însă nu a existat o atare notificare anterioară deschiderii procedurii. Susţine că declaraţia de creanţă depusă la dosarul de insolventă nu poate echivala cu o atare notificare.

Au mai invocat contestatorii şi faptul că suma creanţei cedate este de 528 831,15 euro si nu de 885 313,02 euro, creditoarea ignorând plăţile efectuate de debitoareo către V R SA creditorul initial, direct sau prin executarea garanţiilor.

2. Referitor la D SRL, susţin contestatorii că nici aceasta nu are calitatea de creditor, că nu a avut relaţii comerciale cu această entitate. Susţine că D SRL a depus în susţinerea declaraţiei sale de creanţă facturi pe care debitoarea le-a emis însă către C I SRL, iar faţă de acestea s-a împlinit termenul de prescripţie.

În drept s-au invocat disp. Legii 85/2014.

Creditoarea N F I D a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii contestaţiei, susţinând că aceasta nu a fost formulată în conformitate cu disp. art. 111 alin 3 din Legea 85/2014, coroborat cu art 2000 N C pr civ.

Se referă creditoarea la împrejurarea că prin contestaţia depusă nu s-au indicat mijloacele de probă şi nu s-au alăturat acesteia înscrisurile la care se face referire în cuprinsul ei, de asemenea că nu este completă sub aspectul motivelor de fapt.

Referitor la inopozabilitatea cesiunii de creanţă a arătat că se dă o interpretare gresită a textelor de lege referitoare la cesiunea de creanţă, că lipsa informării debitorului cedat cu privire la cesiunea de creanţă are ca efect faptul că debitorul rămâne obligat faţă de cesionar. Mai mult, arată că art 1580 C civ stabileste o modalitate specială prin care debitorul cedat este informat cu privire la cesiune, respectiv prin cererea de chemare în judecată, condiţie îndeplinită prin declaraţia de creanţă.

Referitor la cuantumul creanţei, creditoarea a arătat pe de o parte că nu s-au precizat calculele care ar conduce la o altă valoare a creanţei si, nu s-au depus înscrisurile acre să dovedească acest lucru.

În drept s-au invocat ar. 158 al 1 si 200 C pr civ, art 56 din Legea 85/2014 si art 1270, art. 1566- 1580 C civ.

La rândul său, creditoarea D SRL a formulat întâmpinare si a solicitat respingerea contestaţiilor, arătând că ea este una si aceeasi entitate cu C I SRL, societate cu care debitoarea a avut relaţii comerciale din anul 2007, aşa cum reiese din certificatul constatator emis de ORC I.

Referitor la prescripţia invocată de contestatori, creditoarea a arătat că potrivit Regulamentului CE 593/2008 legea aplicabilă acestor raporturi juridice este cea a ţării unde îşi are sediul principal principalul actor care execută contractul.

Fiind vorba despre un contract de vânzare mărfuri, cel care este actor principal este vânzătorul, fiind incidentă astfel legea Ină. Că potrivit art. 2946 din C. civ. In termenul de prescripţie este de 10 ani, termen care nu s-a împlinit.

s-au depus la dosar înscrisuri.

Si administratorul judiciar a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiilor, arătând că:

-Referitor la creanţa N F I D, susţine că declaraţia de creanţă are si rolul de notificare a cesiunii, iar cu privire la cuantumul creanţei a arătat analiza efectuată înscrisurilor doveditoare depuse de creditoare, arătând totodată că cei doi contestatori nu au dovedit că mai există şi alte plăti efectuate.

-Referitor la creanţa D SRL a arătat că a fost depus certificatul constatator la care si creditoarea a făcut referire, iar cu privire la prescripţie, a apreciat de asemenea că este aplicabilă legea Ină si termenul de 10 ani de prescripţie.

Analizând cauza de faţă, judecătorul sindic reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1345/16.09.2015 a Tribunalului I, secţia a IIa civilă şi de contencios administrativ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei M I SRL,  fiind numit administrator judiciar M R L SPRL.

Acesta a întocmit în cauză tabelul preliminar al creantelor, contestat în privinţa creanţelor N F I D şi D SRL de către debitoare si de către creditorul I I P.

Referitor la excepţia anulării contestaţiei invocate de către creditoarea N F I D, judecătorul sindic va reţine că prin motivarea ei, creditoarea tinde la aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 200 alin 4 C pr civ. Textul de la art 200 C pr civ cuprinde reglementarea procedurii regularizării cererii introductive de instanţă, precum şi procedura de urmat de către instanţă şi părţi, procedură care se poate finaliza cu anularea cererii, ca sancţiune a nerespectării anumitor obligaţii de către reclamant. Aplicarea acestei sancţiuni are si o cale de atac specială- cererea de reexaminare.

În cazul procedurii insolvenţei, dispoziţiile codului de procedură civilă sunt aplicabile doar în măsura compatibilităţii lor cu procedura specială reglementată de Legea 85/2014.

Or, faţă de caracterul rgent al procedurii si de termenele stabilite de lege pentru derularea etapelor procedurii si interdependenţa acestor etape, procedura regularizării cererii prevăzute de art 200 C pr civ nu este aplicabilă.

Nu se poate admite ca, deşi procedura regularizării nu este aplicabilă, să fie ″împrumutate″ anumite sancţiuni prevăzute de această procedură pentru neîndeplinirea unor obligaţii strict prevăzute de Legea 85/2014.

Contestaţia împotriva tabelului de creanţe este reglementată de ART 111 din Legea 85/2014, iar sancţiunea anulării la care se referă textul de la alin 3 se referă la lipsa taxei de timbru.

Nedepunerea înscrisurilor de către contestator are efecte sub aspect probatoriu, sancţiunea fiind cea aplicată cu ocazia deliberării, aprecierea temeiniciei contestatiei fiind făcută prin raportare doar la declaraţia de creanţă.

Pe cale de consecinţă, excepţia nulităţii contestaţiei urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte analiza criticilor contestatorilor, judecătorul sindic constată că acestea se referă la efectele cesiunii de creanţă faţă de debitorul cedat, debitoarea susţinând că a lipsit notificarea cesiunii.

Prioritar se va menţiona că analiza poartă asupra contractului de cesiune autentificat sub nr. /28.10.2014 între R C S si N F I D, debitoarea în cauză fiind debitorul cedat.

Fiind încheiat în anul 2014, contractului de cesiune ii sunt aplicabile dispoziţiile noului cod civil referitoare la cesiune.

Astfel, potrivit art. 1573 alin 1 C civ ″ Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului.″

Totodată, potrivit art. 1575 C civ ″ Cesiunea de creanţă produce efecte între cedent şi cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului.″

Comunicarea cesiunii către debitorul cedat are ca efect doar opozabilitatea către acesta a existenţei acestei cesiuni, pentru a se stabili faţă de cine rămâne obligat debitorul cedat – a se vedea disp. art 1578 alin 2 C civ.

Referitor la modalitatea în care va deveni opozabilă cesiunea faţă de debitor, sunt stabileste mai multe posibilităţi.

-Acceptarea cesiunii de către debitor – art. 1578 al 1 lit a

-Comunicarea scrisă a cesiunii in condiţiile art 1578 al 1 lit b

-Cererea de chemare în judecată – art.1580 C civ.

Este real că în cauza de faţă nu a existat o comunicare a cesiunii către debitoarea cedată, anterior formulării declaraţiei de creanţă, dar însăşi declaraţia de creanţă, care cuprinde toate elementele prevăzute de art 1578 al 1 lit b C civ reprezintă atât o notificare a cesiunii căt şi o cerere de chemare în judecată (în procedura insolvenţei declaraţia de creanţă reprezintă modul de sesizare a instanţei, corespunzător cererii de chemare în judecată).

Pe cale de consecinţă, apărările referitoare la lipsa notificării cesiunii de creanţă nu sunt pertinente.

Referitor la cuantumul creanţei, judecătorul sindic va reţine că administratorul judiciar a efectuat o analiză judicioasă a înscrisurilor pe care s-a întemeiat declaraţia de creanţă si a stabilit corect cuantumul creanţei. Cei doi contestatori se rezumă la a contesta cuantumul creanţei si la a indica formal o altă valoare mai mică, fără a oferi elemente care să permită verificarea temeiniciei susţinerilor lor.

Pe cale de consecinţă şi sub acest aspect, contestaţiile vor fi respinse.

În privinţa creanţei creditoarei D SRL, se va menţiona cu prioritate că această creditoare a făcut dovada că este continuatoarea societăţii C I SRL, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de Camera de Comert, Industrie si Agricultură din V I, astfel că nu pot fi reţinute apărările contestatorilor privind lipsa de relaţii comerciale cu aceasta.

Referitor la excepţia prescripţiei, judecătorul sindic va nota că raporturile juridice derulate între cele două societăţi sunt obligaţii contractuale între două persoane juridice cu naţionalitate diferită, însă ambele din Uniunea Europeană.

Raporturile juridice constau în operaţiuni de vânzare produse, vânzător fiind societatea Ină si cumpărător fiind societatea română, fără încheierea unui contract de vânzare – cumpărare propriu zis, fiind emise doar facturi fiscale de către vânzător.

 Pentru determinarea legii aplicabile raporturilor juridice devine aplicabil Regulamentul CE 593/2008- art. 1: Prezentul regulament se aplică obligațiilor contractuale în materie civilă și comercială, în situațiile care există un conflict de legi.

Relevante în cazul de faţă sunt următoarele dispoziţii: art 4 alin 1 „În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu articolul 3 (care se referă la legea aleasă de părţile contractului), și fără a aduce atingere articolelor 5-8, legea aplicabilă contractului se determină după cum urmează: (a) contractul de vânzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea țării în care își are reședința obișnuită vânzătorul;”

Rezultă aşadar aplicabilitatea faţă de raporturile juridice analizate a legii italiene. La dosar a fost depus extras din codul civil In care, prin art 2946 reglementează termenul de prescripţie ca fiind de 10 ani, pe cale de consecinţă, raporturile juridice având loc în anul 2007, termenul de prescripţie nu s-a împlinit.

Faţă de cele ce preced, ambele contestaţii urmează a fi respinse.

HOTĂRĂŞTE

Respinge exceptia anulării contestatiilor invocată de creditorul N F I D.

 Respinge contestaţiile formulate de debitoarea M I SRL, prin administrator special I I P şi creditorul I I P cu privire la tabelul preliminar al creanţelor întocmit de administratorul judiciar M R L SPRL, respectiv cu privire la creanţele creditoarelor N F I D şi D SRL.

Executorie.

Domenii speta

Spete similare