Revizuire art.510 alin.(2) cod de procedura civila

Decizie 555 din 30.05.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. X/54/2017 revizuentul DI a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. X/26.01.2017, pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia I Civilă  în contradictoriu cu intimatul PA  în raport  de  sentinţa penală nr. X/09.04.2015 pronunţată de Judecătoria Slatina  dosarul nr. X/311/2015, care are autoritate de lucru judecat.

 Se susţine în motivarea cererii de revizuire  că instanţa nu a avut în vedere că în cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentinţa penală X/2015 pronunţată în dosarul penal nr. X/311/2015 de Judecătoria Slatina, unde  s-a dispus respingerea plângerii  intimatului PA împotriva ordonanţei X/P/2014.

La termenul din 28.03.2017 instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Curţii  de Apel Craiova în raport de dispoz. art. 510 alin.2 Cod de procedură civilă, iar prin decizia nr. X/2017 a  declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuientul DI, împotriva deciziei civile nr. X/26.01.2017, pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia I Civilă şi a încheierii nr. X/09.04.2015, pronunţată de Judecătoria Slatina – Secţia Penală în dosarul nr. X/311/2015, în contradictoriu cu intimatul PA,  în favoarea Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 19.04.2017 sub nr. X/54/2017.

Analizând cererea de revizuire  se reţine următoarea situaţie de fapt:

 Prin cererea de chemare în judecată reclamantul PA a solicitat obligarea pârâtului  DI la plata sumei de  2.784 lei  reprezentând prejudiciul nerealizat  de pe  suprafaţa de teren plantată cu viţă de vie cu motivarea că la jumătatea lunii mai 2014 animalele pârâtului nefiind supravegheate au distrus  plantaţia de viţă de vie prin păşunare în proporţie de 80%.

În urma probelor administrate în cauză instanţa de fond prin sentinţa civilă X/2016 pronunţată în dosar nr. X/311/2015 a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pârâtul la plata sumei de 3.399,20 lei reprezentând  prejudiciul pentru venitul nerealizat pe perioada 2014-2015 şi a dobânzi legale  de la data de 01.07.2016 până la data achitări efective.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.007,3 lei cu titlu de  cheltuieli de judecată.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul criticând-o ca netemeinică şi nelegală în sensul că la soluţionarea cauzei nu s-a avut în vedere că operează autoritatea de lucru judecat în raport cu sentinţa penală nr. X/2015.

 Instanţa de apel  prin decizia nr. X/26.01.2017 pronunţată în dosar nr. X/311/2015 a respins  apelul declarat, reţinându-se în considerente că nu se pune problema în cauză a autorităţii de lucru judecat a încheierii nr. X/09.04.2015, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2015, pentru că prin aceasta s-a statuat cu privire la infracţiunea de  distrugere prev. de art. 253 alin.1 cod  penal, infracţiune ce nu s-a reţinut în sarcina apelantului, iar în cauza dedusă judecăţii, temeiul răspunderii civile delictuale  este prev. de art. 1375 cod civil respectiv al răspunderii pentru fapta animalelor.

 Cererea de revizuire formulată este motivată în baza art. 509 alin.1 pct. 8 cod de procedură civilă.

Potrivit art. 509 alin.1 pct. 8 cod de procedură civilă  revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de  grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

 Pentru a putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a.Să fie vorba de hotărâri potrivnice chiar dacă printre ele nu s-a rezolvat fondul cauzei,  întrucât aceste motive de revizuire priveşte şi hotărârile care nu evocă fondul cauzei.

Pentru  a putea formula revizuire, pentru acest motiv contrarietatea trebuie să existe între dispozitivele  celor două hotărâri.

Această condiţie nu este îndeplinită întrucât prin decizia nr. X/2017 s-a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile X/2016, temeiul de drept fiind 1375 cod civil, iar cu privire la  încheierea  X/2015 pronunţată de  Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2015 s-a respins plângerea împotriva ordonanţei prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin.1 cod penal, neexistând astfel contradictorialitate între dispozitivele celor două hotărâri.

b.Hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe triplă identitate de elemente: aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Revizuirea nu este admisibilă atunci când nu este vorba de aceeaşi pricină şi diferă toate cele trei elemente.

În cauză nu există tripla identitate întrucât în sentinţa civilă nr. X/2016, analizată ca urmare a apelului declarat prin decizia nr. X//2017, obiectul cauzei vizează răspunderea pentru fapta animalelor, iar încheierea X/2015 prin care s-a menţinut ordonanţa  X/P/2014, a avut ca obiect infracţiunea de distrugere.

c.În al doilea proces să nu se  fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepţia.

Nu este îndeplinită această condiţie întrucât a  fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa de apel a stabilit că nu există autoritate de lucru judecat în cauză.

Dacă în al doilea proces prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii pentru că se opune însăşi autoritatea de lucru judecat, asupra rezolvării date excepţiei procesuale respective.

Analizând cererea de revizuire formulată se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea acesteia, motiv pentru care urmează să se respingă ca inadmisibilă.

 Văzând şi dispoz. art. 453 cod de procedură civilă.

Data publicarii pe portal:09.10.2017