Stabilirea hotarului despartitor

Prin sentinţa civilă nr. X din 22 martie 2017, pronunţată de Judecătoria  Slatina în dosarul civil nr. X/311/2016, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect „servitute”, formulată de reclamanta  B E în contradictoriu cu pârâta M M.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 25.03.2016 sub nr. X/311/2016, reclamanta B E în contradictoriu cu pârâta M M, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să-i permită accesul la calea publică - DS 11, prin trecerea pe terenul său situat în T X, P X şi P X, pe raza or. S, sat P, jud. O, la suprafaţa de 2500 mp teren arabil intravilan proprietate personală ce este amplasat în T7, P 73, având ca vecinătăţi: la nord - rezervă Primărie, la est -Vh 72, la sud - T V N, iar la vest - Hc X, care are calitatea de teren înfundat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a aratat ca în fapt, potrivit sentinţei civile nr. X/16.06.2015 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2013, este proprietara suprafeţei de 2500 mp teren arabil intravilan proprietate personală ce este amplasat în T7, P 73, având ca vecinătăţi: la nord-rezervă Primărie, la est - Vh 72, la sud - T V N, iar la vest - Hc X, care are calitatea de loc înfundat, accesul cel mai scurt  la calea publică fiind posibil doar pe suprafaţa de teren intravilan situat în T X, P X şi P X, pe raza or S, sat P, jud O, al pârâtei, ce are ca vecinătăţi: la nord - C F, la est – Ds 11, la sud - T V N, iar la vest - suprafaţa sa de teren.

Întrucât pârâta nu este de acord prin înţelegere amiabilă să-i permită trecerea pe terenul său, pentru a putea să-şi exploateze suprafaţa sa de teren agricolă şi de altă cale de acces nu beneficiază, a apreciat cererea formulată ca fiind întemeiată, întrucât terenul are calitatea de loc înfundat.

De fapt, se observă că potrivit hotărârii judecătoreşti menţionată mai sus, faţă de pârâtă a avut calitatea de comoştenitori, iar prin partajul judiciar ce s-a efectuat în cauză, reclamantei i-a fost atribuită această suprafaţă de teren arabil intravilan de 2500 mp, care nu are acces la calea publică.

A solicitat ca accesul la calea publică să fie instituit pe traseul cel mai scurt şi cu posibilitate de acces a utilajelor agricole, pentru o exploatare raţională şi eficientă a suprafeţei de teren, potrivit destinaţiei sale.

În drept, a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 617 şi următoarele cod civil.

În dovedire a înţeles să se folosească de proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri, martorii V L şi G F domiciliaţi în or. S, sat C, jud. O şi expertiză tehnică de specialitate topografie cadastru.

A ataşat hotărârea judecătorească ce le atribuie în loturi dreptul de proprietate, titlul de proprietate nr.X/66/07.02.2003 al autorului lor Biţoiu S. N, în copii xerox şi certificate pentru conformitate cu originalul şi chitanţa de plată a taxei de timbru.

La data de 06.04.2017 reclamanta a depus precizare privind valoarea obiectului cererii la suma de 500 lei. De asemenea, a solicitat constituirea dreptului de servitute pentru suprafaţa de 234 mp, respectiv pe lungimea de 66,85 m şi lăţimea de 3,50 m, de la calea publică DS 11 până la terenul proprietate personală ce are calitatea de loc înfundat situat în T X, P 73, servitutea având ca vecinătăţi în partea de sud - T V. N, iar în partea de nord - pârâta M M.

Pârâta M M a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că terenul dobândit de reclamantă prin sentinţa civilă nr. X/16.06.2015, şi pe care l-a acceptat fără rezerve, nu are calitatea de loc înfundat, cu menţiunea că pe latura de est a terenului deţinut de către reclamantă exista o deschidere către un drum de exploatare o deschidere de 24 ml la Vest - Hc X pentru accesul tuturor utilajelor agricole la exploataţiile agricole din zonă.

A precizat că suprafaţa de teren a reclamantei (sora sa) nu are calitatea de loc înfundat, motivat de faptul că pe toată perioada de existenţă a terenului accesul către această suprafaţă de teren şi către toate suprafeţele de teren arabil intravilan proprietate s-a făcut pe aceasta cale de acces - drum exploatare din strada A S.

Aşa cum se observă şi din planşele foto ataşate la întâmpinare, reclamanta poate şi are acces la suprafaţa sa de teren arabil intravilan prin partea de Vest, însă cu rea credinţă, solicită diminuarea proprietăţii sale obţinută prin aceeaşi sentinţă civilă de ieşire din indiviziune mai sus menţionată, considerând-o validă la momentul acceptării.

De asemenea, a arătat ca din punct de vedere al reliefului geografic, pe proprietatea sa cât şi pe proprietatea reclamantei accesul ascendenţilor se făcea in mod clasic, pe această cale de acces pe care le mai aveau la dispoziţie si pe unde au trecut nu numai aceştia dar şi ceilalţi proprietari de terenuri lor, astfel încât este evident ca reclamanta nu se găseşte într-o situaţie de imposibilitate absoluta de ieşire la calea publica, având deci altă cale de acces, aceasta fiind proprie pentru circulaţia unui mijloc de transport şi a utilajelor agricole.

Deci, fără putinţă de tăgadă, reclamanta a cunoscut şi cunoştea situaţia terenului la data dobândirii acestuia în condiţiile mai sus menţionate.

A apreciat că nu se poate recunoaşte in favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere pe proprietatea pârâtei şi a vecinului său T N, numai în considerarea faptului că aceasta o apreciază ca un loc înfundat, dar si pentru faptul ca reclamanta are cale de acces dar pe care refuză să o folosească.

Solicitarea reclamantei din data de 05.04.2016 de stabilirea unei servituti de trecere pe

distanta 66,85 ml. şi lăţimea de 3,50 m, în suprafaţă totală de 234 mp, între casa vecinului său T N la Sud şi Nord terenul său, afectează atât construcţiile sale cât şi

structura casei numitului T N, prin trecerea utilajelor agricole construcţii care sunt construite din bârne cu tencuiala de pământ, iar evaluarea acestei suprafeţe de teren la suma de 500 lei este mai mult decât ridicolă (teren intravilan).

A arătat ca stabilirea unei servituti de trecere cu autovehicule si utilaje agricole, în favoarea fondului proprietatea reclamantei, pe toata distanta cuprinsă între construcţiile pârâtei si gardul din partea de sud -T N, asa cum a solicitat reclamanta, ar însemna crearea unei situaţii deosebit de împovărătoare pentru titulara fondului aservit, incompatibilă cu dispoziţiile art. 618 cod civil, si cu principiul ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementează dreptul de proprietate, potrivit căruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proporţionala cu scopul urmărit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementarii folosinţei bunurilor.

Asigurarea unui drum de ieşire la calea publica în favoarea reclamantei trebuie sa se ia configuraţia topografica a terenului proprietatea pârâtei, acest aspect ar fi de natura sa creeze daune importante acesteia din urma, punând în pericol însăşi structura de rezistenta a construcţiei proprietatea vecinului de la Sud T N, a sa la Nord, precum şi desfiinţarea unor construcţii proprietatea sa, şi a plantaţiei de vie aflată la hotarul de sud.

Servitutile - în sine înseamnă sarcini - deci restricţii impuse asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil.

Asemenea sarcini sunt ingerinţe în dreptul de proprietate conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si chiar daca sunt prevăzute de legea naţionala - trebuie rezolvate prin respectarea proportionalitatii între interesele partilor, iar stabilirea servitutii de trecere în condiţiile solicitate de reclamantă, le apreciază şi consideră că nu respecta aceasta proportionalitate.

Pentru aceste considerente, pârâta a apreciat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă a solicitat respingerea acesteia cu cheltuieli de judecată.

În probatoriu a înţeles să se folosească de proba cu martorii T N, I V indicând domiciliile pentru citare, înscrisuri, cercetare la faţa locului, expertiza topo şi interogatoriu reclamantei.

În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 Cod proc civ. A depus planşe fotografice (filele 27-33).

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimată, prin care a menţinut cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Argumentele folosite de către pârâtă în întâmpinarea sa, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată pe considerentul că terenul ce-l deţine în T X, P 73, nu ar avea calitatea de loc înfundat, sunt neîntemeiate, întrucât aşa cum rezultă şi din amplasamentul vecinătăţilor, în partea de vest suprafaţa de teren are ca limită canalul notat cu Hc X, canal ce are ca rol colectarea surplusului de apă rezultat din diverse fenomene atmosferice şi care limitează de asemenea, suprafeţele agricole de teren ce sunt exploatate de către proprietarii lor.

Calea de servitute nu reprezintă o circulaţie intensă de autovehicule agricole, ci accesul unui tractor pentru arat, însămânţat şi recOat şi care nu poate fi de natură a afecta construcţiile pârâtei sau ale vecinilor, întrucât accesul unui astfel de utilaj agricol s-a tăcut şi în precedent, fară a se pune în pericol structura de rezistenţă a clădirilor care sunt la fel de aproape şi faţă de calea publică DS 11, ce este deservită inclusiv de către utilaje de tonaje mult superioare.

În drept, a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 201 al. 2 C.pr.civ.

Sub aspect probator, instanţa de fond a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei,  proba testimonială constând în audierea martorilor V L şi E G  şi proba cu expertiză tehnică – specialitatea topografie, iar pentru pârâtă a încuviinţat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba cu expertiză tehnică – specialitatea topografie  şi proba testimonială constând  în audierea martorilor T N şi I V.

În cauză au fost audiaţi martorii V L şi E G propuşi de către reclamantă şi T N şi I V propuşi de către pârâtă, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Expertiza dispusă în cauză, specialitatea topografie, având ca obiective: - să se identifice terenurile ce aparţin părţilor, să se stabilească dacă terenul ce aparţine reclamantei are caracter de loc înfundat, în caz afirmativ, să propună mai multe variante de servitute pe terenul pârâtei, cele mai puţin împovărătoare pentru pârâtă, să se verifice dacă pe latura de Vest a terenului reclamantei există o deschidere către un drum de exploatare ce permite accesul utilajelor agricole, iar dacă peste canalul învecinat cu drumul de exploatare există poduri ce permit accesul utilajelor la acest teren şi să precizeze dacă reclamanta poate utiliza acest drum de exploatare pentru a intra pe terenul său, a fost efectuată de expert F M şi a  fost depusă la dosar la data de  25.01.2017.

Reclamanta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză pe care le-a depus la dosar la data de 13.02.2017.

La termenul din data de 15.02.2017, instanţa a de fond dispus emiterea unei adrese către Primăria Oraşului S pentru a comunica, în mod concret, dacă potrivit planurilor cadastrale deţinute este atestată existenţa unui drum de exploatare în partea de vest a canalului Hc X în zona T7, P 73, unde reclamanta B E deţine suprafaţa de 2500 mp teren intravilan având ca vecinătăţi : N-rezervă primărie, E-Ph72, S-T V. N, V-Hc X, precum şi dacă în partea de vest a acestui canal există un drum public stabilit prin HCL S, urmând a se înainta o copie de pe planul urbanistic-zonal.

Relaţiile solicitate de la Primăria Oraşului S au fost înaintate la dosar la data de 14.03.2017, iar la termenul din data de 22.04.2016, instanţa de fond a respins ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de reclamantă cu privire la raportul de expertiză.

Analizând actele şi lucrările dosarului,  instanţa de fond a retinut că potrivit sentinţei civile nr. 4X/16.06.2015 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2013, reclamanta este proprietara suprafeţei de 2500 mp teren arabil intravilan proprietate personală ce este amplasat în T7, P 73, având ca vecinătăţi: la nord-rezervă Primărie, la est - Vh 72, la sud - T V N, iar la vest - Hc X.

Pârâta M M este proprietara următoarelor suprafeţe de teren: teren intravilan curţi construcţii 1.200 m.p. situat în T X P X, teren intravilan vie 400 m.p. situat în T X P X, teren extravilan – 2.500 m.p. situat în T 106 P 21.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (f. 77-80) rezultă că: există posibilitatea pentru reclamantă de a pătrunde la terenul său mergând pe drumul principal, apoi pe un drum lateral care duce la drumul vis-a-vis de canal, fiind necesar ca reclamanta să îşi construiască un pod de acces, aşa cum şi-au făcut şi ceilalţi proprietari din zonă. Similar declaraţiei date de I V, martorul T N a declarat că reclamanta poate pătrunde pe teren ocolind aprox. 500 m pe lângă o fermă numită „La Lb”, pe un drum asfalt, apoi ar ajunge la drumul de lângă canal şi în faţa terenului său trebuie să îşi construiască un podeţ.

Martorul propus de reclamantă, respectiv E G a declarat că la capătul terenului deţinut de reclamantă se află un canal foarte adânc care nu poate fi traversat şi peste care nu există poduri construite. S-a mai menţionat că proprietarii terenurilor din zonă au ajuns la un acord şi au lăsat fiecare  o parte din terenul lor pentru a se putea pătrunde toamna în vederea ridicării culturilor de pe teren.

În acelaşi sens, martora V L a declarat că la unul din capetele terenului reclamantei se află un canal şi că dincolo de canal se află un drum format din terenuri lăsate neocupate de mai mulţi proprietari în vederea ieşirii la drumul public.

Din raportul de expertiză întocmit de expert F M rezultă că terenul reclamantei nu are caracter de loc înfundat, acesta având ieşire la calea publică pe drumul de acces evidenţiat în partea de Vest a proprietăţii pe schiţa de plan Anexa 1-fila 90. S-a menţionat că acesta este un drum de exploatare utilizat de către toţi deţinătorii de terenuri din T7, inclusiv de cei care au acces din Ds11, deoarece este mai uşor accesibil cu utilaje agricole.

Expertul a mai precizat că reclamanta poate să utilizeze acest drum de exploatare, pentru a intra pe terenul său fiind necesară construirea unui pod peste canalul din vecinătatea acestui drum, în dreptul suprafeţei pe care o deţine.

Instanţa de fond a reţinut că, din adresa nr. X/13.03.2017 emisă de Primăria Oraşului S –fila 103, rezultă că în partea de Vest a canalului HC X în zona T7 P 73, unde reclamanta B E deţine suprafaţa de 2500 mp teren intravilan, există un drum de exploatare De1390, care nu este stabilit prin HCL S. Aceleaşi  informaţii au fost comunicate şi prin adresa nr.X/19.01.2017-fila 86.

Datele comunicate de Primăria Oraşului S se coroborează cu concluziile raportului de expertiză în sensul că în partea de V a proprietăţii reclamantei există o cale de acces la drumul public.

Prevederile art. 617-620 NCC reglementează dreptul de trecere al proprietarului fondului care nu are acces la calea publică. Potrivit art. 617 alin. (1) NCC poate cere permisiunea de a trece pe fondul vecinului său proprietarul al cărui fond este lipsit de acces la calea publică. Scopul constituirii acestui drept de trecere îl constituie asigurarea accesului pentru exploatarea fondului titularului.

În practică, s-a stabilit că este loc înfundat atât imobilul care se află într-o situaţie de imposibilitate absolută în privinţa accesului la calea publică, cât şi acela pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculos. Dimpotrivă, ori de câte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum, care în anumite împrejurări este impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, dispoziţiile privind dreptul de trecere nu-şi găsesc aplicarea.

Prin „cale publică” se înţelege drumul deschis circulaţiei publice, prevăzut de art. 4 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, respectiv orice drum public, precum şi orice drum de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor şi pietonilor.

Din adresa comunicată de Primăria Oraşului S rezultă că în partea de Vest a terenului reclamantei există un drum de exploatare, iar din declaraţiile martorilor rezultă că există un drum creat de proprietarii din zonă prin cedarea unei suprafeţe din terenul propriu pentru a face posibil accesul în scopul întreţinerii şi cultivării terenurilor ori transportării recOelor.

Instanţa de fond a reţinut că pentru a fi admisibilă o cerere de constituire a unei servituţi de trecere este necesar ca fondul dominant să nu aibă acces la calea publică, iar această stare să nu fie creată de proprietarul acestui loc ori în cauză nu s-a dovedit o astfel de stare de fapt, ci faptul că proprietatea reclamantei are acces la calea publică. Este fără relevanţă faptul că utilizarea acestei căi de acces presupune parcurgerea unei distanţe mai mari decât dacă s-ar institui o servitute de trecere, cât şi faptul că pentru utilizarea acestei căi de acces este necesar ca reclamanta să procedeze la construirea unui pod de acces ceea ce ar presupune o oarecare cheltuială.

S-a apreciat că stabilirea unei servituţi pe terenul pârâtei într-o atare situaţie ar fi de natură să creeze in sarcina acesteia din urmă o sarcină excesivă şi nejustificată, incompatibila cu dispoziţiile art. 618 cod civil si cu principiul ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementează dreptul de proprietate, potrivit căruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proporţionala cu scopul urmărit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementarii folosinţei bunurilor.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta B E, în contradictoriu cu pârâta M M.

Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, instanţa de fond a făcut aplicarea disp. art. 451 al. 2 C.p.civ.  şi a redus cuantumul cheltuielilor  de judecată reprezentând onorariul de avocat la 1600 lei, apreciind că această suma corespunde cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat. Având în vedere că reclamanta a pierdut procesul, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C.p.civ., instanţa de fond a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, onorariu de avocat şi onorariu de expertiză.

Împotriva acestei sentinţe a  declarat apel reclamanta B E, considerând-o nelegală şi netemeinică.

Se arată că rezultă cu certitudine că terenul intravilan proprietate personală în suprafaţă de 2500 mp nu are acces la calea publică, între terenul apelantei şi Ds 11 se află terenul pârâtei M M, iar pe latura de sud al terenului acesteia a solicitat cale de acces întrucât este distanţa cea mai scurtă spre calea publică, respectiv Ds 11.

Se precizează că apelanta şi pârâta M M sunt surori, iar acest teren a fost împărţit în modalitatea existentă în prezent fără a se lua în consideraţie solicitarea apelantei că prin atribuirea acestei suprafeţe de teren i se îngrădeşte dreptul de acces la calea publică.

Potrivit actelor de proprietate, dar şi a probei testimoniale, rezultă că pe latura de vest a terenului apelanta se învecinează cu un canal de scurgere a apelor pluviale, marcat cu denumirea de vecinătate HC X, iar peste delimitarea acestui canal se află terenurile altor proprietari.

Din analiza planurilor cadastrale nu este atestată existenţa unui drum de exploatare organizat şi instituit în partea de vest a canalului HC X, unde apelanta deţin proprietatea de teren în cauză, proprietarii terenurilor din zona de pe latura de vest a canalului în cauză, utilizează o cale de trecere formată ad-hoc prin trecerea în scopul exploatării sezoniere a terenurilor, în perioada recOării culturilor cerealiere.

Această formă de trecere şi prin construirea unui pod peste canalul HC X, nu poate să reprezinte pentru terenul proprietate personală, o cale de acces cu posibilităţi normale la drumul public.

Susţine că nu poate constitui cale de acces la drumul public care să prezinte stabilitate şi permanenţă, întrucât aşa-zisul drum de exploatare despre care se face vorbire în expertiza dispusă la fond, pentru trecerea cu utilajele agricole, nu este stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local S, împrejurare care, în situaţia în care se schimbă starea de fapt, hotărârea judecătorească dată de către instanţa de fond poate reprezenta imposibilitatea apelantei de a mai reveni cu altă cerere având acelaşi obiect de servitute.

Susţine că aprecierea instanţei de fond privitoare la faptul că terenul proprietate personală nu are caracter de loc înfundat, nu corespunde noţiunii de acces la „calea publică", prin care se înţelege drumul deschis circulaţiei publice, prevăzut de art. 4 litera a din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor propuşi, posibilitatea de intrare şi de ieşire spre/dinspre terenul proprietate personală, se poate face doar prin edificarea unui pod peste canal şi apoi prin traversarea terenurilor arabile ale proprietarilor vecini din partea de vest cu canalul HC X, prin crearea întâmplătoare a unor trasee de trecere neamenajate şi nestabilite corespunzător ca drum de trecere de către Primăria oraşului S, această modalitate fiind singura posibilitate existentă, în vederea accesului apelantei la drumul public.

Prin obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit de către expertul F M E, respinse de instanţa de fond, a solicitat să se stabilească cu certitudine dacă, potrivit dispoziţiilor legale, terenul apelantei are caracter de loc înfundat, întrucât terenul care nu are „caracter de loc înfundat", în mod cert trebuie să aibă ieşire la calea publică. Calea publică trebuie să fie stabilită legal în cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale S, prin planuri zonale cadastral-topografice şi în baza Hotărârii Consiliului Local, ci nu a unei stări ad-hoc, care în viitor, din diverse motive, poate avea tot întâmplător, altă configuraţie.

Arată că peste canalul HC X cu care se învecinează în partea de vest, există teren extravilan care este deţinut în proprietate de o altă persoană, cu care nu poate stabili un acord pentru construirea unui pod de trecere din ciment peste canal. Cei care şi-au construit dincolo de canal un pod pentru accesul utilajelor, sunt aceiaşi proprietari de teren ce locuiesc şi deţin terenul cu acces la DS 11 şi care au deci în proprietate şi terenul vis-a-vis de locul deţinut, în prelungire, în extravilan peste canal.

De asemenea, nici nu poate fi vorba de a putea folosi podul construit de vreun vecin peste canal, deoarece trebuie ca acesta să-i permită şi accesul pe locul său, fiind imposibil să le obţină acordul, iar pentru a recurge la o astfel de variantă, sigur va fi necesară o nouă cerere de chemare şi a acestora în judecată în vederea stabilirii servitutii de trecere.

Precizează că nu este menţionat în expertiză, la ce distanţă se află acel podeţ, fiind necesar să treacă peste aproximativ 3 locuri învecinate.

Drumul de exploatare invocat de expert este sezonier, respectiv pentru arături şi pentru recOat, fiind necesar ca terenul să fie liber de culturi, el nefiind amenajat şi neavând utilitate permanentă.

Rezultă deci că expertul identifică poduri peste canal, construite de către cetăţenii a căror terenuri în extravilan sunt în continuarea terenurilor deţinute în intravilan, peste canalul respectiv, dar nu stabileşte dacă şi cum există în mod practic posibilitatea apelantei de a le utiliza pentru accesul cu utilaje pe terenul său.

Solicită admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecata.

În  drept, s-au invocat dispoziţiile art.466 şi urm C.pr.civ.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate topografie cadastru, care să răspundă la obiectivele stabilite de către instanţa de fond.

La data de 07 iulie 2017, intimata pârâtă M M a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei nr. X/22.03.2017, pronunţată în dosarul nr. X/311/2016 ca temeinică si legală, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că la data soluţionării partajului din dosarul nr. X/311/2013, apelanta nu a făcut niciun fel de obiectiuni, cunoscând configuraţia topografică a terenului şi pe care l-a acceptat fară rezerve.

Susţine că instanţa de fond a respectat atât normele de procedură, cât şi pe cele de drept substanţial invocate si incidente în cauza, principiul activ al instanţei în aflarea adevărului fiind aplicat în mod corect şi imparţial, iar motivele de apel sunt simple afirmaţii şi că nu au un suport probator în cauza de faţă.

Se  arată că  suprafaţa deţinută de apelanta reclamantă B E (sora sa) nu are calitatea ce loc înfundat aşa cum susţine, având în vedere ca la fondul cauzei au fost admise şi puse în discuţie toate probele solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză tehnică topo, proba testimonială, ori din coroborarea tuturor acestor probe, rezultă făra putinţă de tăgadă că nu este un loc înfundat şi că are acces la proprietatea sa cu menţiunea că pe latura de Est a terenului deţinut ce către apelanta reclamantă exista o deschidere către un drum de exploatare o deschidere de 24 ml la Vest - Hc X pentru accesul tuturor utilajele agricole la exploataţiile agricole din aceasta zonă.

Arată ca din punct de vedere al reliefului geografic, atât pe proprietatea sa cât şi pe proprietatea apelantei reclamante, accesul ascendenţilor părţilor, se făcea in mod clasic, pe această cale de acces, fiind evident ca apelanta reclamanta nu se găseşte într-o situaţie de imposibilitate absoluta de ieşire la calea publica, având deci altă cale de acces, aceasta fiind proprie pentru circulaţia unui mijloc de transport şi a utilajelor agricole, chiar daca respectivul drum nu figurează în evidentele cadastrale ale comunei.

Apreciază că nu se poate recunoaşte in favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere pe proprietatea pârâtei şi a vecinului T N, numai în considerarea faptului că aceasta o apreciază ca un loc înfundat.

Din raportul de expertiză omologat în cauză rezultă că terenul apelantei reclamante nu are caracter de loc înfundat, acesta având ieşire la calea publică pe drumul de acces evidenţiat în partea de Vest a proprietăţii pe schiţa de plan Anexa 1 fila 90 dosar fond. S-a mai menţionat de asemenea că acesta este un drum de exploatare utilizat de către toţi deţinătorii de terenuri din T7, inclusiv de cei care au acces la Ds 11, deoarece este mai uşor accesibil cu utilaje agricole.

Expertul a mai precizat ca apelanta reclamantă poate sa utilizeze acest drum exploatare pentru a intra pe terenul său fiind necesară construirea unui podeţ in dreptul suprafeţei pe care o deţine.

Susţinerea apelantei reclamante pentru efectuarea unei noi expertize nu poate fi reţinută, expertul arătând soluţia cea mai puţin împovărătoare, răspunzând astfel obiectivelor propuse la fondul  cauzei.

Instanţa nu a ignorat acest obiectiv dimpotrivă, în aplicarea rolului sau activ (principiul adevărului), a solicitat  lămuriri din partea Primăriei S, care prin Adresa nr. X/13.03.2017 fila 103 dosar fond arată că, "în partea de Vest a canalului HC X în zona 17, P73, unde apelanta reclamantă B E deţine suprafaţa de 2500 mp teren intravilan, există un drum de exploatare Del390 care nu este stabilit prin HCL."

De asemenea, instanţa a reţinut proba pe care intimata-pârâtă a depus-o la dosarul de fond, respectiv Ordinul emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi DezvOării Rurale, privind amplasamentul zonelor de protecţie adiacente infrastructuri de îmbunătăţiri funciare, care coroborate cu celelalte probatorii rezultă că terenul nu are caracter de ioc înfundat.

 Susţinerea apelantei reclamante prin care critică motivarea instanţei de fond respectiv, ca, "caracterul de loc înfundat nu corespunde notiunii de acces la calea publica" nu poate fi reţinută din aceleaşi considerente, menţionate mai sus, precum si din faptul că, prevederile art. 617 - 620 C.civ. reglementează dreptul de trecere al proprietarului fondului care nu are acces a calea publica, însă aşa cum a reţinut şi instanţa, "practica judiciară stabileşte că este loc înfundat imobilul care se află într-o situaţie de imposibilitate absolută în privinţa  accesului la calea publică, ....ori prin "cale publică" se înţelege drumul deschis circulaţiei publice prevăzut de art. 4 lit. a) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, respectiv orice drum public, precum ii orice drum de utilitate privată cm asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor şi pietonilor.

Stabilirea unei servituti de trecere cu autovehicule si utilaje agricole, în favoarea fondului proprietatea apelantei-reclamante, pe toata distanta cuprinsa între construcţiile intimatei-pârâtei si gardul din partea de sud -T N, asa cum a solicitat apelanta-reclamantă, ar însemna crearea unei situaţii deosebit de împovărătoare pentru titulara fondului aservit, incompatibila cu dispoziţiile art. 618 cod civil, si cu principiul ce decurge din art. l Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementează dreptul de proprietate, potrivit căruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proporţionala cu scopul urmărit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementari folosinţei bunului.

Ori, în aceasta situaţie pentru asigurarea unui drum de ieşire la calea publica în favoarea apelantei-reclamante trebuie sa se raporteze la configuratia topografica a terenului proprietatea intimatei - pârâtei, aspect care ar fi de natura sa-i creeze daune importante, punând în pericol însasi structura de rezistenta a construcţiei proprietatea vecinului de la Sud – T N, a intimatei la Nord, precum şi desfiinţarea unor construcţii proprietatea sa, şi a plantaţiei de vie aflata la hotarul de sud.

În drept, s-au invocat  dispoziţiile art. 471 alin (5) Cod proc. Civilă.

La data de 21.07.2017, apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată şi reiterând, în esenţă, susţinerile din apel.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar celor susţinute de apelantă, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică atunci când a stabilit că terenul reclamantei nu are caracter de loc înfundat.

În acest sens, analizând situația juridică a imobilelor în litigiu din perspectiva probelor cu înscrisuri, martori şi expertiză administrate în cauză, tribunalul reţine că în prezent terenul în suprafață de 2500 mp, situat în intravilanul loc. S, jud. O, T X, P 73, cu vecinii: N-rezervă primărie, E-Ph72, S-T V. N, V-Hc X, nu se află în situaţia premisă prevăzută de art. 616 C.civ., potrivit cu care proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.

Art. 617 şi 618 C.civ. stabilesc că această trecere trebuie să fie făcută pe partea care ar scurta calea proprietarului fondului închis şi prin locul care ar provoca cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit.

Din aceste reglementări legale rezultă că ori de câte ori locul are ieşire la calea publică, chiar şi pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil prin efectuarea unor cheltuieli, nu poate fi stabilită o servitute. Împrejurarea că drumul de acces prezintă dificultăţi de amenajare nu conferă dreptul de a se crea un alt drum de trecere.

Având în vedere faptul că noţiunea de cale publică nu este definită de Codul Civil, aceasta trebuie determinată prin raportare la prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care se foloseşte sintagma „drum deschis circulaţiei publice“, adică orice drum public şi orice drum de utilitate privată care asigură accesul vehiculelor şi pietonilor. 

În speţă, din probatoriul testimonial administrat în cauză reiese că vecinii reclamantei, care au terenuri aşezate de-a lungul canalului care desparte proprietatea reclamantei de drumul de exploatare De 1390, şi-au amenajat podeţe pentru a putea ajunge la drum.

Chiar raportul de expertiză tehnică efectuat în faţa instanţei de fond a stabilit că peste canalul HC X, învecinat cu drumul de exploatare, există poduri care permit accesul cu utilaje la terenurile învecinate cu acest canal.

Concluzionând, terenul reclamantei nu se încadrează în prev. art. 616 C.civ. întrucât există cale de acces la drumul public, din această perspectivă soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

Dreptul de servitute fiind un drept instituit asupra bunului altuia, deci o limitare legală a dreptului de dispoziție cu privire la imobilul unul terț, trebuie apreciat în litera şi spiritul legii şi ca o excepție de la caracterul absolut al dreptului de proprietate care conferă toate prerogativele usus, fructus şi abussus proprietarului fondului, astfel încât punând în balanță afectarea dreptului altuia cu posibilitatea obiectivă, chiar apreciata subiectiv de apelantă ca fiind mai îngreunată, de a avea ieșire la calea publică de pe fondul propriu, în mod corect instanța de fond a dat prevalenţă dispozițiilor legii şi a constatat că terenul reclamantei nu are caracter de loc înfundat.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., coroborat cu art. 451 alin. 1 C.prioc.civ., tribunalul va obliga pe apelantă să plătească intimatei suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Data publicarii pe portal: 05.12.2017

Domenii speta

Spete similare