Plângere împotriva rezoluţiei directorului orc

Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin rezoluţia pronunţată de ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul Harghita (rezoluţie a cărei legalitate a format obiectul analizei instanţei de fond), s-a reţinut că Hotărârea adunării generale a asociaţilor depusă de petentă în susţinerea cererii de înregistrare încalcă prevederile art. 11 alin. 1, art. 210 şi art. 221 din legea nr. 31/1990.

Aşadar, în primul rând, trebuie stabilit în ce măsură se poate majora capitalul social al unei societăţi prin conversia împrumutului asociat în părţi sociale, respectiv prin incorporarea primelor de emisiune în capitalul social (aceasta dat fiind faptul că petenta a invocat o majorare a capitalului social în această modalitate).

În analiza acestui aspect, Curtea porneşte de la faptul că prin contractul de colaborare, împrumut asociat şi cesiune de creanţă încheiat la 15.05.2013, Casa de pensii şi Ajutoare a personalului Bisericii Reformare Cluj Napoca, în calitate de împrumutător, a acordat apelantei din prezentul dosar, în calitate de împrumutat, un împrumut asociat în sumă totală de 1.000.000 euro.

Ulterior, la data de 20.05.2015, între cele două părţi ale contractului de împrumut, împreună cu H (asociat al petentei), s-a încheiat o convenţie tripartită, respectiv actul adiţional/act de încetare la contractul amintit prin care părţile au convenit rezilierea contractului de împrumut asociat precum şi că, în schimbul restituirii împrumutului asociat şi a dobânzilor aferente, Casa de Pensii dobândeşte încă 30% din părţile sociale, prin emiterea unor părţi sociale în societate, astfel că participarea Casei de Pensii se va majora de la 10% la 40%. Ca o consecinţă, părţile au convenit că, urmare a capitalizării împrumutului şi dobânzilor aferente, Casa de Pensii dobândeşte 100 părţi sociale cu primă de emisiune în valoare de 4.896.000 lei, devenind astfel asociat cu 40% în societate. Aşadar, structura capitalului social în valoare de 3.000 lei, împărţit în 300 părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei, numerotate de la 1 la 300, va fi următoarea: Societatea H va deţine 180 părţi sociale, fiecare cu o valoare nominală de 10 de lei, în valoare totală de 1.800 de lei, numerotate de la 1 la 180, reprezentând 60% din capitalul social; Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România - Cluj-Napoca va deţine 120 părţi sociale, fiecare cu o valoare nominală de 10 lei, în valoare totală de 1.200 lei, numerotate de la 181 la 300, reprezentând 40% din capitalul social, precum şi va deţine părţi sociale cu primă de emisiune în valoare totală de 4.896.000 lei.

Potrivit art. 221 din Legea nr. 31/1990, „societatea cu răspundere limitată îşi poate majora capitalul social, în modalităţile şi din sursele prevăzute de art. 210”. De asemenea, art. 210 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede: „capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi”, iar alin. 2 prevede: „acţiunile noi sunt liberate prin încorporarea (…) primelor de emisiune”.

Aşadar, este evident că această modalitate de majorare a capitalului social al unei societăţi cu răspundere limitată (astfel cum este apelanta) este prevăzută de lege, relevante fiind şi prevederile pct. 417 alin. 3 din Ordinul MFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, conform cărora „prima de emisiune se determină ca diferenţă între preţul de emisiune de noi acţiuni sau părţi sociale şi valoarea nominală a acestora”.

Dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 invocate de ORC în susţinerea respingerii cererii de înregistrare a menţiunilor cu privire la majorarea capitalului social (şi care statuează că „părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile”) nu sunt incidente în cauză, câtă vreme nu suntem în prezenţa unor „titluri negociabile” ci, astfel cum s-a subliniat anterior, în prezenţa majorării capitalului social a apelantei, prin emisiunea de 100 părţi sociale, respectiv prin incorporarea primei de emisiune (ca diferenţă dintre preţul de emisiune a noilor părţi sociale şi valoarea nominală a acestora) în capitalul social, modalitate de majorare  a capitalului social permisă de lege.

De altfel, se observă că şi tribunalul a reţinut că nu majorarea capitalului social cu prime de emisiune este chestiunea discutabilă, ci caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor.

În continuare, Curtea reţine că în mod greşit a apreciat tribunalul că în cauză petenta-apelantă nu a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

Potrivit art. 139 din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, aprobate prin Ordinul MJ nr. 2594/2008, „la cererea de înregistrare a menţiunii privind majorarea capitalului social prin conversia unor creanţe certe, lichide şi exigibile asupra societăţii în acţiuni se ataşează actul modificator, în original, actul doveditor al creanţei, situaţiile financiare şi balanţa însoţitoare, după caz, precum şi dovezile privind plata taxelor legale şi timbrul judiciar, în original”.

Or, în cauză, câtă vreme împrumutatul şi împrumutătorul au convenit, prin actul adiţional, încetarea contractului de împrumut asociat, căzând de acord cu privire la modalitatea de restituire a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului amintit, în mod greşit a apreciat tribunalul că nu am fi în prezenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Aceasta deoarece, prin încheierea actului adiţional părţile au convenit, de fapt, să modifice termenul pentru care a fost acordat împrumutul, astfel că în cauză trebuie avute în vedere prevederile art. 2.164 Cod civil, raportat la art. 2.161 Cod civil, texte legale din care rezultă că împrumutatul trebuie să restituie împrumutul la termen, contractul de împrumut fiind titlu executoriu, conform art. 2.165, raportat la art. 2.157 alin. 1 Cod civil.

Ca o consecinţă, susţinerea instanţei de fond în sensul că, potrivit art. 1.322 Cod civil (text legal care prevede că „la încetarea contractului părţile sunt liberate de obligaţiile asumate. Ele pot fi însă ţinute la repararea prejudiciilor cauzate şi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului”), părţile pot deroga de la regimul efectelor încetării contractului, este lipsită de relevanţă juridică.

Aşadar, contrar aprecierii instanţei de fond, Curtea reţine că actul adiţional amintit face dovada existenţei unei creanţe certe, lichid şi exigibile.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea este nelegală şi netemeinică, impunându-se admiterea apelului, în baza art. 480 alin. 1 Cod proc.civ., urmând a fi schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că va admite plângerea formulată de petenta, împotriva Rezoluţiei pronunţată de Directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, pe care o va anula, obligând pârâtul la înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cuprinse în cerere.

Domenii speta

Spete similare