Prescripția dreptului la acțiune

Prin sentinţa atacată,  prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de către prima instanţă, respingând acţiunea ca prescrisă, fără a cerceta  fondul cauzei.

Criticile apelantului sunt întemeiate. Conform art. 2502 Cod civil dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura  sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp (alin. 1). În afara cazurilor  prevăzute la alin. 1 sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: 1. acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepţia cazului în care prin  lege se dispune altfel (alin. 2 pct. 1).

În speţa de faţă dreptul subiectiv al reclamantului ocrotit de lege este „menţionarea în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş că a încetat calitatea sa de titular al înmatriculării” – art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.

Dacă acest drept la acţiune ar fi limitat în timp la 3 ani (termenul general de prescripţie), cum se susţine de instanţa de fond înseamnă că după trecerea  acestor 3 ani nu s-ar mai putea opera nicio  modificare în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor referitoare la un autovehicul, oricâţi proprietari ulteriori ar avea.

Or, acestui drept al reclamantului de a i se radia din evidenţele autorităţilor competente numele, prenumele, domiciliul şi calitatea de proprietar de a autovehicul îi corespunde obligaţia  pârâtului de a înscrie datele sale în aceste evidenţe, obligaţie pe care pârâtul nu şi-a îndeplinit-o deşi textul de lege este imperativ.

Prin sentinţa civilă nr. 8811/8.11.2016 pronunţată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.8616/182/2015 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, invocată din oficiu de către instanţă.

S-a respins ca prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamantul PFD în contradictoriu cu pârâtul BDI, având ca obiect obligaţie de a face.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, la data de 13 iunie 2016, instanţa a invocat din oficiu prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului.

Analizând cu prioritate, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, excepţia procesuală amintită, instanţa a admis-o, respingând ca atare cererea reclamantului, întrucât aceasta are în vedere o obligaţie de a face, care este o consecinţă - potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi (10) şi ale art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 24 alin. (2) lit. d) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor - a încheierii contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul, obligaţia respectivă fiind, conform prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat - act normativ aplicabil în cauză potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din noul Cod civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, supusă termenului general de prescripţie extinctivă de 3 ani, prescripţie care, conform prevederilor art. 18 al decretului mai sus menţionat, poate fi invocată din oficiu de către instanţă, or, în speţă, termenul respectiv s-a împlinit. 

Împotriva sentinţei civile nr. 8811/8.11.2016 pronunţată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.8616/182/2015, în termenul prevăzut de art. 468 Cod procedură civilă, a formulat apel reclamantul PFD solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar,  admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, şi, judecarea cauzei evocând fondul şi în consecinţă admiterea acţiunii reclamantului şi obligarea pârâtului să-şi înscrie datele sale în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Maramureş ca proprietar al autoturismului BMW 325 cu nr. de identificare WBAB.J51040JC47324 şi cu nr. de înmatriculare MM-07-LUD şi obligarea intimatului pârât la cheltuieli de judecată în ambele instanţe.

În motivarea în fapt a apelului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică întrucât dreptul reclamantului la acţiune este imprescriptibil.

În fapt, la data de 13.07.2009 reclamantul apelant i-a vândut pârâtului intimat autovehiculul BMW 325 cu datele de identificare susmenţionate cu suma de 4.500 euro, predându-i totodată vehiculul, cheile şi actele menţionate în contractul de vânzare-cumpărare tipizat, întocmit conform legii.

Potrivit prevederilor OUG 195/2002 art. 11 (4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Apelantul arată că pârâtul nu s-a conformat acestor dispoziţii motiv pentru care reclamantul a promovat prezenta acţiune.

În mod greşit prima instanţă, în opinia apelantului,  a reţinut că această acţiune este o acţiune prescriptibilă în 3 ani. Astfel, apelantul arată că dreptul subiectiv al reclamantului, ocrotit de lege, este menţionarea în evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Maramureş că a încetat calitatea sa de titular al înmatriculării conform art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002, drept care nu este unul patrimonial.

Dacă acest drept la acţiune ar fi limitat în timp la 3 ani (termenul general de prescripţie), cum susţine instanţa de fond, însemnează că după trecerea acestor 3 ani nu s-ar mai putea opera nici o modificare în evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Maramureş referitoare la un autovehicul oricâţi proprietari ulteriori ar avea iar acest raţionament al instanţei de fond îl face pe proprietarul vânzător - după 3 ani de la vânzarea autovehiculului - proprietar al acestuia pe veci, arată apelantul.

Cu privire la conduita reclamantului în privinţa radierii din circulaţie a autovehiculului

vândut se arată că reclamantul nu putea solicita radierea devreme ce autovehiculul cu toate actele, cheile şi plăcutele de înmatriculare fuseseră predate pârâtului. Astfel, cel care şi-a asumat obligaţia prevăzută de art. 11 alin (4) din OUG nr. 195/2002 a fost pârâtul, reclamantul neputându-şi asuma nicidecum  obligaţia radierii.

Analizând sentinţa civilă nr. 8811/8.11.2016 a Judecătoriei Baia Mare în baza motivelor de apel formulate, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa anulării sentinţei civile nr. 8811/8.11.2916 a Judecătoriei Baia Mare şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce succed:

Din actele şi lucrările dosarului nr. 8616/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare rezultă că prima instanţă, după ce, la data de 6.06.2016, a reţinut cauza în pronunţare, amânând pronunţarea pentru data de 13.06.2016 a repus cauza pe rol, prin încheierea din 13.06.2016, pentru a pune în  discuţie prescripţia dreptului material la acţiune, fixând termen de judecată la data de 13.09.2016.

Apelantul –reclamant a invocat inadmisibilitatea invocării din oficiu de către instanţă a prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că pârâtul nu a invocat această excepţie şi întemeindu-şi susţinerile pe dispoziţiile art. 2512 Cod civil.

Prin sentinţa atacată,  prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de către prima instanţă, respingând acţiunea ca prescrisă, fără a cerceta  fondul cauzei.

Criticile apelantului sunt întemeiate. Conform art. 2502 Cod civil dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura  sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp (alin. 1). În afara cazurilor  prevăzute la alin. 1 sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: 1. acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepţia cazului în care prin  lege se dispune altfel (alin. 2 pct. 1).

În speţa de faţă dreptul subiectiv al reclamantului ocrotit de lege este „menţionarea în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş că a încetat calitatea sa de titular al înmatriculării” – art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.

Dacă acest drept la acţiune ar fi limitat în timp la 3 ani (termenul general de prescripţie), cum se susţine de instanţa de fond înseamnă că după trecerea  acestor 3 ani nu s-ar mai putea opera nicio  modificare în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor referitoare la un autovehicul, oricâţi proprietari ulteriori ar avea.

Or, acestui drept al reclamantului de a i se radia din evidenţele autorităţilor competente numele, prenumele, domiciliul şi calitatea de proprietar de a autovehicul îi corespunde obligaţia  pârâtului de a înscrie datele sale în aceste evidenţe, obligaţie pe care pârâtul nu şi-a îndeplinit-o deşi textul de lege este imperativ.

Totodată, OUG nr. 195/2002 nu prevede prescripţia obligaţiei instituite prin art. 11 alin. 4 (art. 2501 Cod civil).

Codul de procedură civilă prevede în art. 480 alin. 3 că în cazul în care  se constată că, în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe  sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Raportat la considerentele mai sus expuse, constatând că în mod greşit  prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, în baza art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul, va anula sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta

Spete similare