Anularea cererii de chemare în judecată. Motivarea și conținutul hotărârii judecătorești.

Prin sentința atacată, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu respectă prevederile art. 194-197 C.proc.civ.. De asemenea, precizarea de acțiune nu îndeplinește decât parțial cerințele art. 194-197 C.proc.civ., astfel că a fost admisă excepția invocată de pârâți având ca obiect anularea cererii formulate.

În măsura în care prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C.proc.civ., iar cererea de chemare în judecată trebuia anulată potrivit art. 200 C.proc.civ., această măsură trebuia luată în faza scrisă a procedurii, fără a se dispune comunicarea cererii de chemare în judecată pârâților intimați.

Trecând peste acest fapt, din cuprinsul considerentelor sentinței atacate și din cuprinsul dispozitivului, instanța reține că Judecătoria Baia Mare a admis excepțiile invocate de pârâți, și ca și o consecință a acestui fapt a respins cererea de chemare în judecată.

Faptul că în cuprinsul considerentelor, prima instanță a arătat că cererea de chemare în judecată nu este fondată, nu poate duce la concluzia că acesta s-a pronunțat asupra fondului. Soluția dată de instanță este cea pronunțată la data de 28 iunie 2016, iar nu cea care ar rezulta din considerentele sentinței elaborate după 3 luni, la data de 4.10.2016. Ulterior pronunțării hotărârii, nu se mai pot adăuga soluției inițiale alte dezlegări decât cele date la momentul pronunțării soluției.”

Prin sentința civilă nr. 5017 pronunțată la data de 28 iunie 2016 de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 6273/182/2013 a fost admise excepţiile invocate de pârâţii L F S şi L L C, şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta M V M. în contradictoriu cu pârâţii L F S și L L C.

Prin aceeași hotărâre a fost obligată reclamanta M V M. să plătească pârâţilor L F S și L L C suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat ca pârâţii L F S și L L C să fie obligaţi să-i dea voie să intre pe terenul lor pentru a efectua reparaţii la casa proprietate personală situată în Baia Mare, str. Măgura nr. 10.

Pe cale de excepţie pârâţii au invocat nulitatea cererii de  chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor art. 196 alin 1 şi art. 200 Cod pr. civ.

Analizând cererea de chemare în judecată, Judecătoria Baia Marea a constatat că cererea de chemare în judecată nu cuprinde cerinţele prevăzute la art. 194-197 C.proc.civ.  respectiv: indicarea codului numeric personal şi cont bancar al reclamantei, obiectul cererii-indicare în concret a lucrărilor de reparaţii, ce constituie obiectul litigiului, suprafaţa de teren afectată din terenul proprietatea pârâţilor, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.

S-a mai reținut că ulterior, reclamanta a formulat o precizare a prezentei cereri de chemare în judecată dar care nu îndeplineşte condiţiile dispoziţiile art. 194-200 Cod procedură civilă decât parţial, motiv pentru care a admis excepţia invocată de către pârâţi.

Pe fondul cauzei în probaţiune s-a efectuat expertiza tehnică de specialitate de către d-nul expert Z N M. S-a constatat în cuprinsul raportului de expertiză faptul că suprafeţele cu care părţile figurează în CF nu se regăsesc şi în teren, reclamanta deţine suprafaţă în plus, iar pârâţii deţin suprafeţe în minus.

În privința schițelor de dezmembrare care există în arhiva OCPI Maramureş s-a arătat că acestea nu corespund ca şi configuraţie cu realitatea din teren nici în cazul reclamantei, aşa cum nu corespund nici în cazul pârâţilor;

Astfel, s-a concluzionat de prima instanță că reclamanta deţine în folosinţă parcela în  suprafaţă de 331 mp faţă de 200 mp conform nr. top 4075/10 cu suprafaţa înscrisă de 3122 mp.. Pe limita vestică a casei nu există gard vechi, actualul gard edificat de pârâţi respectă o distanţă de 0,6 m faţă de limita vestică a casei nr. 26.

În raport de acest gard reclamanta are posibilităţi să efectueze reparaţii minore la pereţii casei şi anexei-posibil mici reparaţii. Pentru lucrări mai de amploare expertul a arătat că nu se pronunţă neavând specialitatea în construcţii.

Judecătoria a arătat că reclamanta are accesul asigurat la peretele nordic al casei cu nr. 26 prin interiorul anexei şi lemnăriei acesteia. Dispoziţiile art. 612 Cod civil prevăd că orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul  numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

S-a mai menționat că în speţă s-a dovedit că există o distanţă mai mare decât cea egală de 60 cm., astfel, că reclamanta are asigurat accesul la peretele din spatele casei de locuit proprietatea acesteia, expertiza efectuată în cauză concluzionând că distanţa dintre peretele  din spatele casei de locuit proprietatea reclamantei şi gard, permite reclamantei  să execute lucrări de reparaţii.

Din planşele foto anexate a rezultat că există o distanţă de aproximativ 2 m între peretele din spatele casei de locuit proprietatea reclamantei şi gardul ce delimitează imobilele proprietatea reclamantei de imobilele proprietatea pârâţilor, suficientă pentru execuţia lucrărilor de reparaţii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel M V.

În memoriul de apel s-a arătat că sentința atacată este nelegală, cererea formulată fiind una simplă, obligație de a face, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să permită efectuarea lucrărilor de reparații la fundația și la peretele din spatele casei. Din cuprinsul expertizei efectuate a rezultat că reclamanta deține o suprafață de teren a cărei lățime este de  0,6 m, însă are nevoie de aproximativ 2 m.

S-a mai arătat în cuprinsul motivelor de apel că pârâții aveau posibilitatea de a stabili exact perioada în care să se realizeze reparațiile cu o despăgubire pentru acest fapt, iar prima instanță a transformat acțiunea formulată într-o acțiune în grănițuire.

Apelanta a mai menționat că excepțiile au fost soluționate în procedura de cameră preliminară, astfel că având dreptul la un proces echitabil a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5 decembrie 2016, intimații L F S și L L C au solicitat respingerea apelului declarat.

S-a arătat că solicitarea de anulare și trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe nu se impune deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. 3 C.proc.civ., prima instanță pronunțându-se atât asupra excepțiilor invocate cât și asupra fondului.

Temeiul care a condus instanța la anularea cererii de chemare în judecată prin sentința atacată este legal, iar aplicabilitatea art. 196 alin. 1 C.proc.civ., prin sentința atacată este corectă.

În privința soluției pronunțate de prima instanță asupra fondului s-a arătat că și acesta este corectă din probele administrate în cauză rezultând faptul că există o distanță de aproximativ 2 m., distanță suficientă pentru executarea lucrărilor de reparații. Deoarece distanța dintre peretele exterior al construcției și gardul care delimitează proprietatea este mai mare de 60 cm. s-a menționat că reclamanta are asigurat accesul la peretele din spatele casei.

De asemenea, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că reclamanta are acces prin interiorul anexei și lemnăriei pe care le deține.

Raportat la probele administrate s-a arătat că cererea formulată este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-apelantă M V M., acesta a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților intimați să îi permită accesul pe proprietatea, lor pentru realizarea reparațiilor necesare pentru fundația casei.

Prin rezoluția de regularizare a cererii de chemare în judecată, judecătorul investit cu soluționarea cauzei a arătat care sunt elementele care lipsesc din cererea de chemare în judecată. Cererea a fost completată, s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită, astfel că s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată, apreciindu-se la acel moment că cererea poate fi soluționată, deoarece nu mai există motive de anulare a cererii.

Prin sentința atacată, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu respectă prevederile art. 194-197 C.proc.civ.. De asemenea, precizarea de acțiune nu îndeplinește decât parțial cerințele art. 194-197 C.proc.civ., astfel că a fost admisă excepția invocată de pârâți având ca obiect anularea cererii formulate.

În măsura în care prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C.proc.civ., iar cererea de chemare în judecată trebuia anulată potrivit art. 200 C.proc.civ., această măsură trebuia luată în faza scrisă a procedurii, fără a se dispune comunicarea cererii de chemare în judecată pârâților intimați.

Trecând peste acest fapt, din cuprinsul considerentelor sentinței atacate și din cuprinsul dispozitivului, instanța reține că Judecătoria Baia Mare a admis excepțiile invocate de pârâți, și ca și o consecință a acestui fapt a respins cererea de chemare în judecată.

Faptul că în cuprinsul considerentelor, prima instanță a arătat că cererea de chemare în judecată nu este fondată, nu poate duce la concluzia că acesta s-a pronunțat asupra fondului. Soluția dată de instanță este cea pronunțată la data de 28 iunie 2016, iar nu cea care ar rezulta din considerentele sentinței elaborate după 3 luni, la data de 4.10.2016. Ulterior pronunțării hotărârii, nu se mai pot adăuga soluției inițiale alte dezlegări decât cele date la momentul pronunțării soluției.

Raportat la aceste considerente, instanța reține că Judecătoria nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de chemare în judecată, cererea fiind soluționată în baza excepțiilor invocate de pârâți, excepții a căror admitere a dus la respingerea cererii („admite excepțiile […] și în consecință: respinge acțiunea…”).

În privința excepției nulității cererii de chemare în judecată, excepția invocată de pârâți, se constată că acesta vizează indicarea codului numeric personal și contul bancar al reclamantei, obiectul cererii, cu indicarea datelor de carte funciară a imobilului deținut de pârâții chemați în judecată, indicarea în concret a lucrărilor ce urmează a fi efectuate, timpul necesar efectuării lucrărilor, motivele de fapt și de drept și arătarea dovezilor pe care se sprijină cererea.

Se constată că prin precizarea aflată la fila 9 din dosarul Judecătoriei Baia Mare s-a  indicat CNP-urile părților din dosar, s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită de instanță. De asemenea, s-a indicat identificarea topografică a terenului deținut de reclamantă.

Ulterior după efectuarea raportului de expertiză topografică, se poate reține care este identificarea topografică a terenului deținut de pârâți.

În privința susținerilor că nu este identificată lucrarea care urmează să fie efectuată, instanța constată că reclamanta a menționat faptul că se intenționează efectuarea de reparații la fundația casei, iar necesitatea reparațiilor rezultă din faptul că este necesară prevenirea igrasiei. De asemenea, reclamanta a arătat că urmează să realizeze lucrările în 7-8 zile lucrătoare.

Raportat la considerentele expuse anterior se apreciază obiectul cererii formulate ca fiind precizat în considerentele cererii de chemare în judecată. Tot astfel se consideră că ți motivele de fapt invocate de reclamantă sunt expres menționate și arătate în cererea de chemare în judecată.

Neindicarea probelor nu duce la anularea cererii de chemare în judecată, deoarece acest aspect nu este unul dintre cele menționate de 196 alin. 1 C.proc.civ., acest fapt ducând eventual la imposibilitatea de a proba susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Reținând totalitatea considerentelor expuse anterior, instanța reține că în mod greșit a fost anulată cererea de chemare în judecată și constatând că cererea nu a fost soluționată în fond, ci soluția pronunțată a vizat doar soluționarea excepțiilor invocate (chiar dacă acesta fapt s-a încercat a fi remediat cu ocazia motivării cererii), instanța, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., urmează să dispună anulara sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a analiza și a se pronunța prin minuta hotărârii care urmează să fie pronunțată, asupra fondul cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 5017 pronunțată la data de 28 iunie 2016 de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 6273/182/2013 a fost admise excepţiile invocate de pârâţii L F S şi L L C, şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta M V M. în contradictoriu cu pârâţii L F S și L L C.

Prin aceeași hotărâre a fost obligată reclamanta M V M. să plătească pârâţilor L F S și L L C suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat ca pârâţii L F S și L L C să fie obligaţi să-i dea voie să intre pe terenul lor pentru a efectua reparaţii la casa proprietate personală situată în Baia Mare, str. Măgura nr. 10.

Pe cale de excepţie pârâţii au invocat nulitatea cererii de  chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor art. 196 alin 1 şi art. 200 Cod pr. civ.

Analizând cererea de chemare în judecată, Judecătoria Baia Marea a constatat că cererea de chemare în judecată nu cuprinde cerinţele prevăzute la art. 194-197 C.proc.civ.  respectiv: indicarea codului numeric personal şi cont bancar al reclamantei, obiectul cererii-indicare în concret a lucrărilor de reparaţii, ce constituie obiectul litigiului, suprafaţa de teren afectată din terenul proprietatea pârâţilor, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.

S-a mai reținut că ulterior, reclamanta a formulat o precizare a prezentei cereri de chemare în judecată dar care nu îndeplineşte condiţiile dispoziţiile art. 194-200 Cod procedură civilă decât parţial, motiv pentru care a admis excepţia invocată de către pârâţi.

Pe fondul cauzei în probaţiune s-a efectuat expertiza tehnică de specialitate de către d-nul expert Z N M. S-a constatat în cuprinsul raportului de expertiză faptul că suprafeţele cu care părţile figurează în CF nu se regăsesc şi în teren, reclamanta deţine suprafaţă în plus, iar pârâţii deţin suprafeţe în minus.

În privința schițelor de dezmembrare care există în arhiva OCPI Maramureş s-a arătat că acestea nu corespund ca şi configuraţie cu realitatea din teren nici în cazul reclamantei, aşa cum nu corespund nici în cazul pârâţilor;

Astfel, s-a concluzionat de prima instanță că reclamanta deţine în folosinţă parcela în  suprafaţă de 331 mp faţă de 200 mp conform nr. top 4075/10 cu suprafaţa înscrisă de 3122 mp.. Pe limita vestică a casei nu există gard vechi, actualul gard edificat de pârâţi respectă o distanţă de 0,6 m faţă de limita vestică a casei nr. 26.

În raport de acest gard reclamanta are posibilităţi să efectueze reparaţii minore la pereţii casei şi anexei-posibil mici reparaţii. Pentru lucrări mai de amploare expertul a arătat că nu se pronunţă neavând specialitatea în construcţii.

Judecătoria a arătat că reclamanta are accesul asigurat la peretele nordic al casei cu nr. 26 prin interiorul anexei şi lemnăriei acesteia. Dispoziţiile art. 612 Cod civil prevăd că orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul  numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

S-a mai menționat că în speţă s-a dovedit că există o distanţă mai mare decât cea egală de 60 cm., astfel, că reclamanta are asigurat accesul la peretele din spatele casei de locuit proprietatea acesteia, expertiza efectuată în cauză concluzionând că distanţa dintre peretele  din spatele casei de locuit proprietatea reclamantei şi gard, permite reclamantei  să execute lucrări de reparaţii.

Din planşele foto anexate a rezultat că există o distanţă de aproximativ 2 m între peretele din spatele casei de locuit proprietatea reclamantei şi gardul ce delimitează imobilele proprietatea reclamantei de imobilele proprietatea pârâţilor, suficientă pentru execuţia lucrărilor de reparaţii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel M V.

În memoriul de apel s-a arătat că sentința atacată este nelegală, cererea formulată fiind una simplă, obligație de a face, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să permită efectuarea lucrărilor de reparații la fundația și la peretele din spatele casei. Din cuprinsul expertizei efectuate a rezultat că reclamanta deține o suprafață de teren a cărei lățime este de  0,6 m, însă are nevoie de aproximativ 2 m.

S-a mai arătat în cuprinsul motivelor de apel că pârâții aveau posibilitatea de a stabili exact perioada în care să se realizeze reparațiile cu o despăgubire pentru acest fapt, iar prima instanță a transformat acțiunea formulată într-o acțiune în grănițuire.

Apelanta a mai menționat că excepțiile au fost soluționate în procedura de cameră preliminară, astfel că având dreptul la un proces echitabil a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5 decembrie 2016, intimații L F S și L L C au solicitat respingerea apelului declarat.

S-a arătat că solicitarea de anulare și trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe nu se impune deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. 3 C.proc.civ., prima instanță pronunțându-se atât asupra excepțiilor invocate cât și asupra fondului.

Temeiul care a condus instanța la anularea cererii de chemare în judecată prin sentința atacată este legal, iar aplicabilitatea art. 196 alin. 1 C.proc.civ., prin sentința atacată este corectă.

În privința soluției pronunțate de prima instanță asupra fondului s-a arătat că și acesta este corectă din probele administrate în cauză rezultând faptul că există o distanță de aproximativ 2 m., distanță suficientă pentru executarea lucrărilor de reparații. Deoarece distanța dintre peretele exterior al construcției și gardul care delimitează proprietatea este mai mare de 60 cm. s-a menționat că reclamanta are asigurat accesul la peretele din spatele casei.

De asemenea, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că reclamanta are acces prin interiorul anexei și lemnăriei pe care le deține.

Raportat la probele administrate s-a arătat că cererea formulată este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-apelantă M V M., acesta a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților intimați să îi permită accesul pe proprietatea, lor pentru realizarea reparațiilor necesare pentru fundația casei.

Prin rezoluția de regularizare a cererii de chemare în judecată, judecătorul investit cu soluționarea cauzei a arătat care sunt elementele care lipsesc din cererea de chemare în judecată. Cererea a fost completată, s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită, astfel că s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată, apreciindu-se la acel moment că cererea poate fi soluționată, deoarece nu mai există motive de anulare a cererii.

Prin sentința atacată, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu respectă prevederile art. 194-197 C.proc.civ.. De asemenea, precizarea de acțiune nu îndeplinește decât parțial cerințele art. 194-197 C.proc.civ., astfel că a fost admisă excepția invocată de pârâți având ca obiect anularea cererii formulate.

În măsura în care prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C.proc.civ., iar cererea de chemare în judecată trebuia anulată potrivit art. 200 C.proc.civ., această măsură trebuia luată în faza scrisă a procedurii, fără a se dispune comunicarea cererii de chemare în judecată pârâților intimați.

Trecând peste acest fapt, din cuprinsul considerentelor sentinței atacate și din cuprinsul dispozitivului, instanța reține că Judecătoria Baia Mare a admis excepțiile invocate de pârâți, și ca și o consecință a acestui fapt a respins cererea de chemare în judecată.

Faptul că în cuprinsul considerentelor, prima instanță a arătat că cererea de chemare în judecată nu este fondată, nu poate duce la concluzia că acesta s-a pronunțat asupra fondului. Soluția dată de instanță este cea pronunțată la data de 28 iunie 2016, iar nu cea care ar rezulta din considerentele sentinței elaborate după 3 luni, la data de 4.10.2016. Ulterior pronunțării hotărârii, nu se mai pot adăuga soluției inițiale alte dezlegări decât cele date la momentul pronunțării soluției.

Raportat la aceste considerente, instanța reține că Judecătoria nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de chemare în judecată, cererea fiind soluționată în baza excepțiilor invocate de pârâți, excepții a căror admitere a dus la respingerea cererii („admite excepțiile […] și în consecință: respinge acțiunea…”).

În privința excepției nulității cererii de chemare în judecată, excepția invocată de pârâți, se constată că acesta vizează indicarea codului numeric personal și contul bancar al reclamantei, obiectul cererii, cu indicarea datelor de carte funciară a imobilului deținut de pârâții chemați în judecată, indicarea în concret a lucrărilor ce urmează a fi efectuate, timpul necesar efectuării lucrărilor, motivele de fapt și de drept și arătarea dovezilor pe care se sprijină cererea.

Se constată că prin precizarea aflată la fila 9 din dosarul Judecătoriei Baia Mare s-a  indicat CNP-urile părților din dosar, s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită de instanță. De asemenea, s-a indicat identificarea topografică a terenului deținut de reclamantă.

Ulterior după efectuarea raportului de expertiză topografică, se poate reține care este identificarea topografică a terenului deținut de pârâți.

În privința susținerilor că nu este identificată lucrarea care urmează să fie efectuată, instanța constată că reclamanta a menționat faptul că se intenționează efectuarea de reparații la fundația casei, iar necesitatea reparațiilor rezultă din faptul că este necesară prevenirea igrasiei. De asemenea, reclamanta a arătat că urmează să realizeze lucrările în 7-8 zile lucrătoare.

Raportat la considerentele expuse anterior se apreciază obiectul cererii formulate ca fiind precizat în considerentele cererii de chemare în judecată. Tot astfel se consideră că ți motivele de fapt invocate de reclamantă sunt expres menționate și arătate în cererea de chemare în judecată.

Neindicarea probelor nu duce la anularea cererii de chemare în judecată, deoarece acest aspect nu este unul dintre cele menționate de 196 alin. 1 C.proc.civ., acest fapt ducând eventual la imposibilitatea de a proba susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Reținând totalitatea considerentelor expuse anterior, instanța reține că în mod greșit a fost anulată cererea de chemare în judecată și constatând că cererea nu a fost soluționată în fond, ci soluția pronunțată a vizat doar soluționarea excepțiilor invocate (chiar dacă acesta fapt s-a încercat a fi remediat cu ocazia motivării cererii), instanța, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., urmează să dispună anulara sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a analiza și a se pronunța prin minuta hotărârii care urmează să fie pronunțată, asupra fondul cererii de chemare în judecată.

Domenii speta

Spete similare