Nelegalitatea soluției. Instrumentarea dosarului.

Instrumentarea dosarului de către diverşi magistraţi pe parcursul judecăţii fondului, în lipsa unor procese verbale care să ateste repartizarea aleatorie conform regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, nu poate avea decât conotaţia unor omisiuni de întocmire şi/sau ataşare a înscrisurilor care atestă acest fapt care însă nu este de natură să atragă nelegalitatea soluţiei, în lipsa unor dispoziţii legale exprese în acest sens. De altfel, partea interesată avea obligaţia să semnaleze orice neregulă procesuală la momentul producerii ei sau, cel mai târziu, la termenul de judecată imediat următor, situaţie în care s-ar fi complinit aceste lipsuri, semnalarea lor direct în calea de atac fiind lipsită de eficienţă juridică, câtă vreme în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) Cod procedură civilă de la 1865 sub incidenţa căruia se circumscrie litigiul de faţă, neregularitatea actelor procedurale se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.

Document finalizat

ECLI:RO:TBDBO:2017:010.000028 RECURS

Dosar nr. X/284/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CC –SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Civilă nr. 28

Şedinţa publică din  02.03.2017

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN :

PREŞEDINTE- CC

JUDECĂTOR- CC

JUDECĂTOR- CC

GREFIER -  CC

Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenţii chemaţii în garanţie CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC, cu domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în CC, -de către recurenţii reclamanţi CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC, reprezentaţi de avocat CC, cu sediul în CC, -de recurenţii pârâţi CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC, împotriva sentinţei civile nr.840/30.09.2014, pronunţată de Judecătoria Răcari , în dosarul cu nr. X/284/2011, intimaţi chemaţi în garanţie fiindCC şi CC, cu sediul în CC, CC, cu domiciliul în comuna CC, satul CC, judeţul CC, având ca obiect –  revendicare şi grăniţuire.

Mersul dezbaterilor, prezenţa şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierile de şedinţă din 16.02.2017 şi 23.02.2017 care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, şi când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru azi.

T R I B U N A L U L

Asupra recursurilor civile de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată a pârâţilor CC şi CC, înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. X/284/28.09.2011, reclamanţii CC şi CC au solicitat obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul arabil intravilan în suprafaţă de 400 metri pătraţi din CC, teren ce face parte dintr-o suprafaţă totală de 2076 metri pătraţi din tarlaua 54, parcela 367/3 cu vecini la nord – CC, sud – teren administraţie primărie, est – DN 71 şi vest – HC 510, precum şi grăniţuirea proprietăţilor limitrofe ale părţilor în funcţie de actele de proprietate ale părţilor, iar în subsidiar, dacă se va constata că pârâţii şi-au edificat locuinţa pe terenul proprietatea reclamanţilor să fie obligaţi să le achite contravaloarea terenului ocupat de construcţii şi a terenului aferent normalei utilizări a construcţiei.

Motivând cererea, reclamanţii au arătat că potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 2643/12.12.2000, sunt proprietarii terenului de 2076 metri pătraţi arabil intravilan, înscris în cartea funciară numărul 139 a localităţii CC, conform încheierii numărul 1164/02.02.2001, pârâţii învecinându-se cu  ei pe latura de nord, fiind proprietarii a 1204 metri pătraţi conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 1654/05.10.2006, teren situat în tarlaua 28, parcela 367/2 şi compus din 79 metri pătraţi curţi construcţii şi 1125 metri pătraţi arabil intravilan.

S-a susţinut că suprafaţa de teren pe care au ocupat-o pârâţii este de aproximativ 400 metri pătraţi, sub forma unui triunghi, începând de la jumătatea lungimii terenului lor până spre lăţimea de la extremitatea vestică, anume la HC 510 unde are o lăţime de 6,70 metri liniari în loc de 16,49 metri liniari.

În drept au fost invocate dispoziţiile articolelor 480 şi 584 Cod civil.

S-au depus la dosar: contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 2643/13.12.2000, planul cadastral proprietar CC înscris în CF 139 a localităţii CC, acte de stare civilă, certificatul numărul 1870/02.12.1998 eliberat de către Primăria Comunei CC, procesul verbal datat 02.12.1998, certificatul numărul 89/17.12.2000, emis de către Primăria CC, încheierea numărul 1164/02.02.2001 a Biroului Cărţii Funciare, titlul de proprietate numărul 41600/22.06.1994 emis proprietarei CC, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 1654/05.10.2006 şi dovada achitării taxei de timbru.

Pârâţii CC şi CC au invocat prin cererea depusă la dosar la data de 11.09.2012 excepţia lipsei calităţii procesual pasive deoarece au înstrăinat imobilul compus din teren şi construcţie soţilor CC şi CC, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 866/19.09.2011.

S-a cerut ataşarea dosarului numărul X/284/2008 în care părţile au mai avut un proces, acest dosar fiind soluţionat prin sentinţa civilă numărul 1719/20.12.2011 prin care s-a constatat perimată cererea reclamanţilor CC.

Reclamanţii CC şi CC au formulat cerere modificatoare, potrivit art.132 Cod procedură civilă, arătând că înţeleg să se judece cu pârâţii CC şi CC deoarece aceştia au dobândit dreptul de proprietate de la soţii CC şi CC. După punerea în discuţie a acestei cereri, în şedinţă publică, au fost conceptaţi în calitate de pârâţi CC şi CC.

Pârâţii CC şi CC au formulat cerere de chemare în garanţie împotriva vânzătorilor CC şi CC, a Primăriei Comunei CC şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CC, pentru ca în cazul în care acţiunea principală va fi admisă să fie şi aceştia obligaţi în solidar, prin aceeaşi hotărâre, să le restituie valoarea bunului de care au fost evinşi, la preţul de circulaţie, pentru primele două capete de cerere sau la plata contravalorii terenului revendicat şi a celui aferent normalei utilizări a construcţiei pe capătul subsidiar de cerere.

Aceştia au învederat că au cumpărat terenul prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 866/19.09.2011 de la CC şi CC, iar vânzătorii sunt ţinuţi de obligaţia de garanţie pentru evicţiune.

În privinţa primăriei s-a susţinut că vânzătorii CC au cumpărat terenul de la CC în baza unui antecontract de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 1113/22.06.2006 de Biroul Notarului Public CC şi până la încheierea contractului de vânzare – cumpărare vânzătoarea CC a întocmit documentaţia cadastrală, a obţinut toate avizele şi actele preliminare de la primărie, aceasta fiind autoritatea publică locală responsabilă pentru situaţia creată, dat fiind că este şi cea care a pus-o în posesie pe titulara dreptului de proprietate în baza titlului numărul 41600/22.05.1994, a eliberat apoi certificatul de urbanism numărul 96/22.02.2007 şi autorizaţia de construire numărul 25/22.02.2007 pentru vânzătorii CC.

Pentru CC s-a arătat că este instituţia publică având atribuţii în domeniul Legii numărul 7/1996 şi care a avizat toate cadastrele realizate vânzătorilor CC şi CC şi CC, cu atribuţii în privinţa întocmirii planurilor parcelare şi cadastrale.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1337 şi 1341 Cod civil, art.60-63 Cod procedură civilă şi ale Legii numărul 7/1996.

Pe calea întâmpinării pârâţii CC şi CC au formulat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi nesemnării cererilor de chemare în judecată şi modificatoare, lipsei calităţii procesuale pasive a lor şi inadmisibilitatea acţiunii.

Pe fondul cauzei s-a cerut a fi respinsă acţiunea ca neîntemeiată deoarece reclamanţii nu fac dovada că sunt proprietarii imobilului revendicat conform articolului 1168 din Codul civil, iar în favoarea pârâţilor operează prezumţia de proprietate.

S-a menţionat că la încheierea contractului de vânzare – cumpărare reclamanţii au renunţat la verificarea sarcinilor din registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, pe riscul lor şi dacă deţin o suprafaţă de teren mai mică decât au în care, fapt datorat şi modalităţii de realizare a cadastrului în sistem local şi nu în sistem de coordonate stereo 70, aceasta nu semnifică acapararea acelei suprafeţe de către pârâţi.

S-au depus la dosar alăturat contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 866/19.09.2011 extrasul de carte funciară, încheierea numărul 77698 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CC şi planul de amplasament al imobilului.

Primăria Comunei CC a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive şi cea a lipsei de interes a pârâţilor.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind neîntemeiată.

Au formulat întâmpinare şi chemaţii în garanţie CC şi CC solicitând a fi respinsă această cerere ca o consecinţă a respingerii acţiunii principale ca neîntemeiată.

La rândul lor chemaţii în garanţie au cerut a fi citată în aceeaşi calitate CC şi aceiaşi chemaţi în garanţie Primăria Comunei CC prin primar şi CC.

CC a formulat întâmpinare  invocând excepţia lipsei calităţii procesual pasive motivând că nu poate fi parte într-un proces de revendicare în care părţile îşi dispută dreptul de proprietate, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii sale de chemare în judecată.

Chemaţii în garanţie au invocat şi excepţia de necompetentă materială a Judecătoriei Răcari.

În şedinţă publică au fost puse în discuţie excepţiile invocate, anume, mai întâi excepţia lipsei calităţii de reprezentant alăturat semnării acţiunilor introductive şi modificatoare şi în raport de înscrisurile depuse la dosar a fost respinsă. A fost apoi unită excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor cu fondul. A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii nefiind aceasta o veritabilă excepţie şi impunându-se o judecată a cauzei şi administrarea de probe. A fost respinsă şi excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, dată fiind situarea imobilului pe raza teritorială a acestei judecătorii. Au fost respinse ca neîntemeiate şi excepţiile invocate de către Primăria CC şi cea invocată de către CC.

În probaţiune au fost încuviinţate, la cererea părţilor, probele cu acte, interogatorii şi expertiză topografică având ca obiective identificarea terenurilor deţinute de către reclamanţi şi pârâţi, stabilirea împrejurării dacă pârâţii au acaparat din terenul reclamanţilor şi în caz afirmativ determinarea suprafeţei,  stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţi,  verificarea împrejurării dacă locuinţa pârâţilor este edificată pe terenul reclamanţilor şi dacă da pe ce suprafaţă şi care este terenul aferent unei normale utilizări a acestei construcţii, stabilirea valorii de circulaţie a acestui teren.

Nu a fost încuviinţată proba privitoare la verificarea titlurilor de proprietate dat fiind că acţiunea nu vizează o contestare a acestor titluri (o anulare a titlurilor de proprietate).

Prin sentinţa civilă nr.841/30.09.2014, judecătoria a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor CC şi CC, a admis în parte acţiunea formulată şi modificată de către reclamanţii CC şi CC împotriva pârâţilor CC şi CC, în contradictoriu cu chemaţii în garanţie CC şi CC, Primăria CC, prin Primar şi Oficiul de Cdastru şi Publicitate Imobiliară CC, a admis în parte cererile de chemare în garanţie, fiind obligaţi pârâţii CC şi CC să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 140 metri pătraţi identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de către expert tehnic inginer CC, teren cu conturul definit pe planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil pe punctele 312; 311; 313 şi 306. A fost stabilită linia de hotar dintre proprietăţile reclamanţilor şi pârâţilor conform raportului de expertiză tehnică,  pe aliniamentul descris de punctele 312; 311 şi 313 evidenţiate în planul de amplasament şi delimitare. De asemenea, au fost obligaţi pârâţii în solidar cu chemaţii în garanţie CC, CC şi CC, la plata echivalentului în lei a sumei de 364 euro pentru terenul de 140 metri pătraţi revendicat. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond  a reţinut că pârâţii CC şi CC sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 1204 metri pătraţi curţi construcţii intravilan din tarlaua 28 parcelele 1365 şi 1367/2 de pe raza satului CC, comuna CC, judeţul CC, teren identificat cu numărul cadastral 3573 şi înscris în cartea funciară numărul 71877 provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare vechi 2143 CC, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 866/19.09.2011. Planul de amplasament cu numărul cadastral 3573 a fost integrat apoi în sistemul de proiecţie stereo 70.

De asemenea, s-a constatat că reclamanţii CC şi CC sunt proprietarii terenului arabil intravilan de 2076 metri pătraţi din tarlaua 54 parcela 1367/3 de pe raza aceleiaşi localităţi, identificat cu numărul cadastral 56 şi înscris în cartea funciară numărul 139 CC, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 2643/13.12.2000.

Pentru acest teren al reclamanţilor, deoarece planul de amplasament a fost întocmit în sistem de proiecţie local în anul 1998, în lipsa unor repere stabile (garduri, stâlpi, borne, construcţii) s-a reţinut că poziţionarea a fost făcută în baza planului parcelar pus la dispoziţie de către reprezentanţii Comisiei Locale de Fond Funciar CC, plan integrat în sistemul stereo 70 prin georeferenţiere, ţinându-se cont de limitele măsurate în teren. S-au identificat astfel puncte comune între planul parcelar şi limitele existente pe care expertul le-a prezentat pe planşa numărul 1 a lucrării sale, anume punctele 304, 310, 23 şi 66.

A rezultat astfel că pârâţii au acaparat din terenul reclamanţilor o suprafaţă de 140 metri pătraţi, al cărei contur a fost definit pe planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil de punctele 312, 311, 313 şi 306, suprafaţa rezultând în urma suprapunerii limitelor imobilelor părţilor.

S-a menţionat că s-a stabilit şi linia de hotar dintre părţi în funcţie de actele de proprietate pe care le deţin şi de planul parcelar şi s-a reţinut că locuinţa proprietatea pârâţilor, în suprafaţă de 240 metri pătraţi, nu este identificată pe terenul reclamanţilor.

Raportat la aceste împrejurări, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor CC şi CC,s-a considerat nefondată, aceştia având calitate să stea în proces, indicaţi ca fiind pârâţii care deţin terenul cu care se învecinează terenul reclamanţilor.

Pe fondul cauzei, s-a argumentat că s-a dovedit ocuparea a 140 metri pătraţi din terenul reclamanţilor de către pârâţi, motiv pentru care au fost obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor, subliniindu-se că se impune şi grăniţuirea conform lucrării de expertiză tehnică.

În drept, soluţia s-a întemeiat pe dispoziţiile articolelor 480 şi 584 Cod civil.

În cuprinsul sentinţei s-a arătat că cererea de chemare în garanţie a pârâţilor împotriva vânzătorilor CC şi CC va fi admisă în parte  şi vor fi obligaţi să le restituie suma de 360 euro – echivalent în lei ce reprezintă contravaloarea bunului de care au fost evinşi.

S-a argumentat că Primăria Comunei CC şi CC CC nu vor fi obligaţi atâta timp cât şi-au îndeplinit obligaţiile care le reveneau şi nu au atribuţii referitoare la stabilirea mărimii şi amplasamentului suprafeţelor de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, punerea în posesie a proprietăţilor prin delimitarea în teren fiind atributul comisiei locale de fond funciar, pe baza măsurătorilor topografice.

Pentru aceleaşi considerente  s-a apreciat întemeiată în parte şi cererea de chemare în garanţie a primei vânzătoare CC, date fiind dispoziţiile articolelor 60 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă şi 1337 Cod civil.

Prin încheierea de şedinţă din 2.12.2014, judecătoria  a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile numărul 841/30.09.2014, formulată de către reclamanţi  în sensul că la alineatul al 7 lea al dispozitivului corect este:

„Obligă pe chemaţii în garanţie CC, CC şi CC la plata echivalentului în lei a sumei de 364 euro pentru terenul de 140 metri pătraţi revendicat, în valoarea pârâţilor”.

Prin încheierea de şedinţă din 2.02.2015, instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamanţii CC şi CC, îndreptând erorile materiale din cuprinsul încheierii anterioare în sensul că cererea de lămurire a fost formulată de către CC şi CC , iar suma ce reprezintă contravaloarea terenului de 140 mp, se achită în favoarea pârâţilor.

Prin încheierea subsecventă din 31.03.2015, s-a admis cererea de îndreptare a aerorii materiale din încheierea anterioară, în sensul că aceasta a fost admisă la solicitarea pârâţilor CC.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii CC şi CC, pârâţii CC şi CC şi chemaţii în garanţie CC şi CC.

Reclamanţii au criticat soluţia pe considerentul că au fost încălcate prevederile art. 274 Cod procedură civilă pentru că nu au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, luând act în mod eronat că nu s-a solicitat acest lucru, deşi s-a formulat cerere expresă cu prilejul dezbaterilor consemnate în încheierea de şedinţă din 16.09.2014 (fila 392). Se concluzionează că pârâţii, ca părţi căzute în pretenţii trebuiau să fie obligaţi la plata acestor cheltuieli.

Pârâţii au susţinut că sentinţa de fond este vădit nelegală.

Se arată că iniţial dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C3, iar ca urmare a suspendării din funcţie a judecătorului ce activa cu acest indicativ, potrivit hotărârii Colegiului de Conducere din 02.03.2012, cauza a fost repartizată completului C5 (CC), dar cu toate acestea la 12.06.2012 dosarul a fost judecat de un alt preşedinte, CC, fără vreun proces verbal corespunzător art. 95 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, pentru ca la 11.09.2012 dosarul să fie gestionat de judecător CC. S-a menţionat că la fila 81 din dosarul de fond există procesul verbal încheiat la 10.09.2012 ce menţionează că magistratul CC lipseşte din instanţă, motiv pentru care cauza urmează a fi gestionată de CC, fără a exista vreun act care să indice cum a fost numit acest magistrat în completul 5 civil, astfel că din 23.10.2012, cauza a fost instrumentată de acesta.

Se apreciază că nu s-au respectat dispoziţiile repartizării aleatorii şi principiul continuităţii completului, cu consecinţa afectării imparţialităţii actului de justiţie şi a încălcării art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil (art. 304 pct. 1Cod procedură civilă).

În al doilea rând se arată că hotărârea pronunţată s-a dat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, neavându-se în vedere apărările legate de imposibilitatea restituirii în natură a terenului revendicat (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).

Astfel, s-a evidenţiat că restituirea în natură a 140 mp în valoare de 364 euro, nu se poate realiza fără a afecta grav buna funcţionare a gospodăriei, o eventuală punere în posesie a reclamanţilor cu acest teren îngrădind accesul auto al pârâţilor, conducând la desfiinţarea fosei septice, a gardului de beton, stâlpilor şi porţii metalice, precum şi a planşeurilor de beton turnate în curtea casei, în condiţiile în care terenul reclamanţilor este lăsat în paragină de ani buni.

Recurenţii pârâţi menţionează că în refacerea raportului de expertiză s-au arătat aceste inconveniente, astfel că restituirea în natură dispusă de prima instanţă încalcă dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 din Constituţie, hotărârea fiind nulă conform art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă.

Mai mult, la termenul de judecată din 12.11.2013 reclamanţii fuseseră decăzuţi din proba cu expertiză tehnică pentru că nu achitaseră onorariul de circa 2 luni, conform art. 170 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă, însă la termenul din 14.01.2014 s-a revenit în mod nelegal asupra măsurii, dispunându-se efectuarea expertizei, încălcându-se dreptul la apărare.

O altă critică se referă la lipsa motivelor sentinţei de fond sau la caracterul lor contradictoriu (art. 307 pct. 7 Cod procedură civilă).

În acest sens se arată că pârâţii au fost obligaţi şi la restituirea în natură a terenului revendicat dar şi la plata contravalorii lor de 364 euro, fiind grav prejudiciaţi, judecătoria a respins excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive fără motivare şi fără coroborarea probelor administrate, preluând concluziile expertului conform cărora terenurile s-ar învecina, fără a reţine şi completările acestuia potrivit cărora se învecinează doar dacă se are în vedere numărul de parcelă, nu şi numărul de tarla şi vecinătăţile.

Câtă vreme conform actelor reclamanţilor, terenul lor de 2076 mp este situat în T54, P 1367/3 iar proprietatea pârâţilor se află în T 28, P 1365, 1367/2, imobilele în litigiu nu se află în relaţie de vecinătate, nefiind posibilă acapararea.

Se susţine că probele administrate atestă următoarele aspecte: tarlaua (T)54 se află în extravilanul satului CC, iar T28, se află in intravilan, conform adresei 639/04.03.2014 a Primăriei comunei CC şi expertizei refăcute (filele 377-384); cele două tarlale nu se învecinează corespunzător adresei 4574/15.06.2009 a aceleiaşi primării, vecinătăţile menţionate în cuprinsul actelor de proprietate nu sunt aceleaşi în actele de proprietate ale părţilor; expertul a subliniat că între cele două titluri emise pe numele autorilor iniţiali diferă numărul de tarla iar între titlurile de proprietate există neconcordanţe sub aspectul numerelor de tarla şi al vecinătăţilor, conform planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate avizat de OCPI CC, terenul pârâţilor nu se învecinează cu cel al reclamanţilor, la limita de sud fiind delimitaţi de teren administrat de Primărie; aceeaşi situaţie se relevă şi în adresa 4574/15.06.2009.

Un alt motiv de recurs priveşte nelegalitatea soluţiei şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).

S-a menţionat că titlul de proprietate al reclamanţilor a fost rectificat în 2007 şi mai cuprinde erori iar expertul a concluzionat că există o suprapunere de 140 mp din cauza lipsei unui plan parcelar actualizat, omisiunea neputând fi însă imputabilă prin deposedarea reclamanţilor de un bun deţinut legal, cumpărat, având la bază un plan parcelar avizat de OCPI CC, o soluţie contrară echivalând nesocotirii dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, se susţine că deşi expertul concluzionează că ar fi vorba de suprapuneri de terenuri, instanţa de fond nu a procedat la compararea titlurilor, încălcând prevederile art. 129 Cod procedură civilă referitoare la rolul activ al judecătorului.

În această privinţă se subliniază că pârâţii au arătat că titlul lor este mai bine caracterizat, nu cuprinde erori, autorul lor fiind împroprietărit anterior autorului reclamanţilor (titlurile de proprietate nr. 41600/22.06.1994 pentru CC şi 77288/08.07.1996 pentru CC, rectificat la 06.06.2007).

Recurenţii pretind că la data la care reclamanţii au cumpărat terenul, autorul pârâţilor se afla deja în posesia terenului, înstrăinat apoi prin acte subsecvente, motiv pentru care acţiunea trebuia respinsă.

Se critică faptul că judecătoria nu a făcut discuţie despre buna credinţă a pârâţilor, securitatea circuitului civil şi aparenţa în drept, invocate în apărare.

Relativ la cererea de chemare în garanţie se arată că soluţia este nelegală câtă vreme conform constatărilor expertului, suprapunerea celor două terenuri se datorează lipsei unui plan parcelar actualizat. Această obligaţie de a întocmi planul parcelar intră în atribuţiile instituţiilor publice chemate în garanţie, Comuna CC, prin primar şi OCPI CC, mai ales că documentaţiile ce au stat la baza vânzării terenului proprietatea recurenţilor pârâţi au fost avizate şi aprobate de către ele, atitudinea acestor instituţii de a nega orice responsabilitate fiind extrem de gravă.

Se mai arată că în mod nelegal s-a luat măsura transmiterii către OCPI a sentinţei de fond, pentru notarea în cartea funciară, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 300 alin. (1) Cod procedură civilă, suspendarea cauzei operând de drept.

Se solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, casarea soluţiei, rejudecarea fondului şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată ori admiterea capătului de cerere privind acordarea contravalorii terenului revendicat, precum şi cererea de chemare în garanţie.

Chemaţii în garanţie, CC şi CC au criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor CC pe considerentul că din actele depuse, rezultă că aceştia din urmă deţin 2076 mp în T54, extravilan, în timp ce pârâţii CC deţin 1204 mp în T28 intravilan, tarlalele neavând cum să se învecineze, reclamanţii stabilind arbitrar cadrul procesual.

Mai mult, suprafaţa de 140 mp lipsă pentru reclamanţi se regăseşte la numitul CC, vecinul de pe latura opusă pârâţilor, astfel că ar trebui ca acesta să fi fost chemat în judecată.

De asemenea, se consideră că acţiunea reclamanţilor este neprecizată în fapt şi în drept deoarece au revendicat 400 mp, pentru ca în final expertul să identifice 140 mp iar reclamanţii nu şi-au restrâns acţiunea, instanţa de fond neputând formula cereri în numele părţilor şi neputând da mai mult decât a găsit expertul. Pe de altă parte, restituirea în natură a 140 mp contravine concluziilor expertizei refăcute, potrivit cărora aceasta afectează buna funcţionare a gospodăriei pârâţilor CC (art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă).

S-a subliniat că în anul 2008, când au introdus reclamanţii prima acţiune în revendicare şi grăniţuire, suprafaţa acaparată era de 720 mp iar acum suprafaţa s-a redus la jumătate, fără ca nici un gard ce împrejmuieşte fosta proprietate a soţilor CC să fi fost translatat.

Recurenţii precizează că prin atribuirea a 140 mp către reclamanţi, pârâţii CC ar fi deposedaţi ilegal deşi expertiza atestă neconcordanţe în titlurile de proprietate sub aspectul numerelor de tarla şi a unor vecinătăţi, cu atât mai mult cu cât prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2643/13.12.200, reclamanţii au renunţat la verificarea actelor de proprietate ale vânzătoarei CC „scutind Judecătoria Răcari de verificarea sarcinilor din registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare” înţelegând să cumpere pe riscul lor.

Totodată se consideră că prima instanţă a interpretat greşit raportul de expertiză care a relevat neconcordanţa din titlurile de proprietate sub aspectul numerelor de tarlale şi vecinătăţi, precum şi suprapunerea generată de planul de amplasament cu numărul cadastral 56, întocmit în sistem de protecţie local în anul 1998, în lipsa unor repere stabile (garduri, stâlpi, borne, construcţii, dar şi lipsa unui plan parcelar actualizat prin care să se coreleze suprafeţele de teren din titlurile de proprietate).

Se subliniază că deşi expertul a precizat că terenul nu poate fi restituit în natură pentru că ar afecta buna funcţionare a gospodăriei, instanţa a trecut peste aceste concluzii, acordând ce a considerat, lipsind expertiza de utilitate deşi n-ar fi putut acorda decât despăgubirea de 364 euro, reprezentând valoarea terenului revendicat.

Soluţia referitoare la cererile de chemare în garanţie se apreciază ca fiind greşită întrucât din probe rezultă că recurenţii CC nu au nicio culpă, nu au indus în eroare în fapt sau în drept pe pârâţii CC la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de situaţia creată fiind responsabile instituţiile statului ce ar trebui să răspundă de eventuala evicţiune.

Recurenţii au susţinut că nici la data la care au cumpărat de la CC, nici la data când au vândut recurenţilor pârâţi nu au existat suprapuneri, efectuându-se toate verificările necesare, obţinându-se autorizaţiile legale pentru casa edificată şi vândută, odată cu întocmirea documentaţiei cadastrale, a dezmembrării parcelei din care soţii CC au achiziţionat doar 1204 mp din totalul de 6500 mp, conform T.P. nr. 41600/22.06.2004, delimitându-se şi laturile proprietăţilor prin ţăruşi, împrejmuindu-se cele trei proprietăţi (de 2672 mp, 1213 mp şi 1204 mp) conform documentaţiei cadastrale anexate.

În final se evidenţiază netemeinicia sentinţei pentru nereţinerea culpei instituţiilor statului deşi aceasta este evidentă prin prisma constatărilor expertizei topografice, punerea în posesie a reclamanţilor fiind făcută greşit de către Comisia locală CC, titlul de proprietate emis ulterior fiind de asemenea greşit, atât dosarul de cadastru al chemaţilor în garanţie cât şi al pretinşilor reclamanţi fiind întocmite în sistem de coordonate local ce nu se poate verifica.

S-a concluzionat că pârâţii nu pot fi obligaţi să restituie în natură reclamanţilor suprafaţa de 140 mp şi să îi oblige şi în solidar cu chemaţii în garanţie şi la plata contravalorii terenului.

Se solicită modificarea  sentinţei de fond (art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă), casarea acesteia (art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă) şi casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare dacă există şi motive ce atrag modificarea dar şi casarea (art. 312 pct. 3 din acelaşi act normativ), cu cheltuieli de judecată.

Intimata UAT Comuna CC a formulat întâmpinare în sensul respingerii criticilor relative la angajarea răspunderii sale, arătând în esenţă că a fost doar un depozitar al terenurilor preluate anterior anului 1987 pe care le-a restituit titularilor de drept, în condiţiile legii, comisia de fond funciar fiind entitatea ce a întocmit formalităţile premergătoare emiterii titlurilor de proprietate, iar punerea în posesie, de obicei se realiza pe baza datelor furnizate de OCPI.

S-a subliniat că nu UAT a avizat planul parcelar şi cadastrele părţilor iar neconcordanţa dintre cadastrele părţilor trebuiau sesizate de OCPI care trebuia să informeze UAT.

La rândul său, intimata OCPI a formulat întâmpinare la recursul formulat de chemaţii în garanţie CC în sensul respingerii acestuia ca nefondat, susţinând că din probatoriul administrat nu rezultă existenţa vreunei fapte ilicite în sarcina sa, condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, corespunzător art.998-999 Cod civil.

Făcând referire la Ordinul Preşedintelui Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie nr. 946/2000 în baza căruia s-a întocmit documentaţia cadastrală în baza căreia CC a înstrăinat terenul soţilor CC, s-a subliniat că aceasta a declarat, în acord cu ordinul menţionat, că îşi asumă întreaga răspundere atât pentru amplasamentul cât şi pentru identificarea şi individualizarea limitelor imobilului, aceasta fiind răspunzătoare de situaţia creată şi eventual persoana fizică autorizată ce răspunde pentru calitatea generală a lucrării conform art. 8 din Regulamentul privind recepţia lucrărilor de geodezie, cartografie, cadastru aprobat prin Ordinul Ministrului Administraţiei Publice nr. 536/2001.

În opinia intimatei, prejudiciul cauzat recurenţilor pârâţi poate fi datorat şi erorii privind punerea în posesie a titularului iniţial al terenului de 1204 mp din T28 P1365, P1367/2, raportat la prevederile art. 6 lit. c), f), h) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelelor şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG. nr. 131/1991.

Recurenţii pârâţi au invocat prin întâmpinarea la recursul reclamanţilor excepţia tardivităţii acestuia cu argumentarea că li s-a comunicat sentinţa de fond în luna noiembrie 2014, iar recursul a fost depus la 06.01.2015, cu depăşirea termenului de 15 zile. De asemenea s-a solicitat admiterea recursului declarat de chemaţii în garanţie.

La termenul de judecată din 19.01.2016, tribunalul a admis cererea de înscriere în fals formulată de recurenţii CC şi CC împotriva contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2643/13.12.2000, trimis pentru cercetare Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, dispunând suspendarea judecăţii până la definitivarea cercetării penale.

După repunerea cauzei pe rol, ca urmare a pronunţării Ordonanţei din 24.08.2016 de clasare a cauzei pentru inexistenţa faptelor reclamate (fila 154), la solicitarea recurenţilor pârâţi s-a solicitat comisiilor locală şi judeţeană de fond funciar înaintarea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate precum şi a înscrisurilor pe care s-au întemeiat amendamentele emise pentru aceste titluri, însă acestea nu au putut fi identificate şi înaintate decât parţial (filele 44-58 şi 65-68, 71-88, volum II dosar recurs).

Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază ca întemeiat recursul reclamanţilor şi ca fondate recursurile declarate de pârâţi şi chemaţii în garanţie însă în limitele şi pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Se reţine că prin actul de sesizare a instanţei, reclamanţii CC şi CC au solicitat revendicarea în natură a suprafeţei de 400 mp arabil intravilan, grăniţuirea proprietăţilor limitrofe iar prin capătul al treilea al cererii au solicitat în subsidiar „în situaţia în care se va constata în urma expertizei ce se va efectua, că pârâţii şi-au edificat locuinţa pe terenul proprietatea noastră pe care îl revendicăm, să îi obligaţi pe aceştia la plata contravalorii terenului nostru ocupat de construcţii precum şi a terenului aferent normalei utilizări a construcţiei aparţinând pârâţilor la valoarea de circulaţie a acestui teren”.

După cum au subliniat recurenţii pârâţi şi chemaţi în garanţie, în expertiza topografică completată (fila 382 dosar fond) expertul CC a evidenţiat că suprafaţa revendicată, de 140 mp teren nu poate fi restituită în natură pentru că ar afecta buna funcţionare a gospodăriei pârâţilor.

Acest inconvenient a fost invocat şi în calea de atac, recurenţii pârâţi subliniind că prin obligarea lor de a lăsa în proprietate porţiunea arătată, li se îngrădeşte accesul auto şi se impune desfiinţarea fosei septice, a gardului de beton, a stâlpilor şi porţii metalice şi a planşeurilor de beton turnate în curtea casei.

Câtă vreme aceste aspecte s-au semnalat şi sub forma obiecţiunilor formulate de către pârâţi la judecata fondului iar reclamanţii nu au contestat aceste susţineri, coroborat cu lipsa întâmpinării reclamanţilor CC la celelalte două recursuri, tribunalul apreciază că se impunea din perspectiva poziţiei procesuale a reclamanţilor de a lăsa terenul aferent normalei utilizări a edificiilor actualilor deţinători în schimbul contravalorii acestuia, ca instanţa de fond să respingă principalul capăt de cerere privind revendicarea în natură şi să admită petitul subsidiar de obligare a pârâţilor CC şi CC la plata valorii de circulaţie a porţiunii revendicate, respectiv suma de 364 euro, evitându-se astfel litigii viitoare privitoare la instituirea unor servituţii pentru utilităţi.

Din această perspectivă, principala critică formulată atât de către recurenţii pârâţi cât şi de către recurenţii chemaţi în garanţie se priveşte ca fondată.

În schimb, celelalte critici ale acestora se apreciază ca nefondate.

Astfel, instrumentarea dosarului de către diverşi magistraţi pe parcursul judecăţii fondului, în lipsa unor procese verbale care să ateste repartizarea aleatorie conform regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, nu poate avea decât conotaţia unor omisiuni de întocmire şi/sau ataşare a înscrisurilor care atestă acest fapt care însă nu este de natură să atragă nelegalitatea soluţiei, în lipsa unor dispoziţii legale exprese în acest sens.

De altfel, partea interesată avea obligaţia să semnaleze orice neregulă procesuală la momentul producerii ei sau, cel mai târziu, la termenul de judecată imediat următor, situaţie în care s-ar fi complinit aceste lipsuri, semnalarea lor direct în calea de atac fiind lipsită de eficienţă juridică, câtă vreme în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) Cod procedură civilă de la 1865 sub incidenţa căruia se circumscrie litigiul de faţă, neregularitatea actelor procedurale se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.

Critica relativă la caracterul contradictoriu al considerentelor sentinţei de fond este, în opinia tribunalului, neavenită deoarece prin încheierea de lămurire a hotărârii, din 02.12.2014, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea subsecventă din 02.02.2015, acest aspect a fost tranşat tocmai la solicitarea pârâţilor CC şi CC în sensul că la suma de 364 euro au fost obligaţi chemaţii în garanţie către pârâţii evinşi în acţiunea de revendicare, ceea ce implicit înlătura obligaţia soţilor CC la plata aceleiaşi sume.

Situaţia de fapt însă a fost în mod corect reţinută de către instanţa de fond, contrar criticilor formulate şi în ciuda caracterului sumar ar considerentelor.

Sub acest aspect, tribunalul constată că deşi tarlalele proprietăţilor părţilor litigante (T54 extravilan şi T28 intravilan) ar exclude din punct de vedere teoretic relaţia de vecinătate, ca şi vecinătăţile evidenţiate în titlurile de proprietate ale autorilor iniţiali, după cum s-a subliniat în raportul de expertiză parcelele 1367/2 şi 1367/3 sunt consecutive şi alăturate, aşa cum apar de altfel şi în planul parcelar pus la dispoziţie de comisia locală de fond funciar.

Având în vedere aceste circumstanţe dar şi identificarea faptică a terenurilor reclamanţilor şi pârâţilor unul în vecinătatea celuilalt, toate alegaţiile referitoare la fondul cauzei sunt fără eficienţă, aceste aspecte de ordin formal ce ţin de identificarea imobilelor nefiind de natură să afecteze substanţa dreptului de proprietate, ci sunt susceptibile de rectificare în condiţiile Legii speciale a fondului funciar nr. 18/1991 (art. 59¹).

Toate neconcordanţele semnalate s-ar fi putut elucida dacă s-ar fi pus la dispoziţia instanţei actele premergătoare emiterii titlurilor de proprietate, în special procesele verbale de punere în posesie care ar fi trebuit să cuprindă vecinătăţile şi dimensiunile acestora, însă aceste înscrisuri nu s-au mai regăsit în arhiva Comisiei locale.

Relativ la încălcarea dreptului de proprietate al pârâţilor, se constată că deşi intimatei CC i s-a restituit prin TP nr. 41600/22.06.1994 (fila 19 dosar fond) doar 1000 mp teren curţi construcţii, ea a înstrăinat soţilor CC prin contractul autentificat sub numărul 1654/05.10.2006, 1204 mp cu această categorie de folosinţă (fila 20 din acelaşi dosar) or dacă este de esenţa revendicării compararea titlurilor de proprietate, recurenţii pârâţi şi chemaţii în garanţie care se prevalează de neconcordanţele înscrisurilor reclamanţilor, nu sesizează inadvertenţa din actele lor justificative.

Prin urmare criticile referitoare la prevalenţa titlului pârâţilor nu se verifică în speţă, iar buna credinţă, stabilitatea circuitului civil şi aparenţa de drept nu sunt de natură a infirma concluzia expertizei topografice a suprapunerii terenurilor, câtă vreme documentaţiile cadastrale premergătoare contractelor de vânzare-cumpărare nu s-au întemeiat pe un plan parcelar actualizat aşa cum a sesizat expertul desemnat în cauză.

Cert este că raportat la toate înscrisurile exhibate de către părţi, suprapunerea parţială a terenurilor este efectivă deci reală, lucru posibil şi ca urmare a lipsei delimitării în teren prin semne exterioare ale proprietăţilor în litigiu.

Se mai are în vedere, contrar criticilor formulate că răspunderea pentru inadvertenţele menţionate nu incumbă nici Comunei CC, nici OCPI CC care la intabularea dreptului de proprietate este competentă să verifice realitate operaţiunilor juridice generatoare ale drepturilor supuse intabulării din perspectiva exclusiv tehnică, ci eventual comisiei locale de fond funciar care nu este parte în proces, în măsura în care actele premergătoare titlurilor de proprietate şi acestea din urmă nu concordă, dar după cum s-a evidenţiat anterior, în lipsa documentaţiilor aferente, nu s-a putut concluziona în acest sens.

Tot astfel, faţă de cele expuse, nu pot fi primite criticile recurenţilor chemaţi în garanţie privitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi la neprecizarea acţiunii acestora, câtă vreme s-a admis în parte capătul de cerere privind revendicarea, doar pentru porţiunea de 140 mp faţă de suprafaţa pretins revendicată de 400 mp.

Tribunalul constată că în condiţiile în care cumpărătorii pârâţi au fost evinşi, se activează răspunderea vânzătorilor CC în conformitate cu prevederile art. 1337 din vechiul Cod civil sub incidenţa căruia s-a transmis proprietatea către pârâţii CC, iar răspunderea legală pentru evicţiune nu implică în mod necesar culpa.

În ultimul rând, se constată că măsura comunicării sentinţei de fond către OCPI CC care prin încheierea nr. 91077/10.11.2014 (fila 425 dosar fond) a notat hotărârea în cartea funciară, nu a fost dispusă prin dispozitivul sentinţei pentru a se putea vorbi de modificarea sau casarea soluţiei în această privinţă şi cu toate că operarea în evidenţele Oficiului trebuia efectuată la cererea celor interesaţi numai după rămânerea irevocabilă a soluţiei, aşa cum se prevedea în art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, ca urmare a soluţiei ce se va pronunţa în calea de atac, modalitatea de modificare a hotărârii de fond urmează a fi reflectată de către intimata OCPI CC, parte în proces.

Este de subliniat faptul că excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanţi, invocată de către pârâţii CC (fila 83 dosar recurs) este nefondată deoarece la fila 443 din dosarul de fond, potrivit plicului înaintat în Canada, unde domiciliază reclamanta CC, sentinţa de fond s-a returnat pe motivul că adresa este incompletă, astfel că în acord şi cu dispoziţiile art. 310 Cod procedură nu se poate constata tardivitatea căii de atac.

Cum toate recursurile vor fi admise,se vor compensa în calea de atac, cheltuielile de judecată.

Singura critică a reclamanţilor privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată  se verifică în speţă.

Atât prin cererea de chemare în judecată cât şi la dezbaterea fondului s-a pretins acordarea acestora, judecătorul luând act în mod eronat că nu s-ar fi solicitat.

Cum pentru capătul de cerere privind revendicarea s-a avansat taxa judiciară de timbru de 430 lei (filele 22, 60), pentru grăniţuire 19 lei (fila 23) iar pentru efectuarea expertizei s-a achitat onorariul de 1504,50 lei, faţă de împrejurarea că în privinţa grăniţuirii cheltuielile se suportă în cote egale, corespunzător prevederilor art. 584 Cod civil şi constatând că revendicarea a fost admisă parţial (în limita unei taxe de timbru de 150 lei, după regula de trei simplă), se constată că se impune cu întâietate obligarea pârâţilor la plata sumei de 911,75 lei (9,50 lei taxă timbru pentru grăniţuire, 150 lei taxă aferentă limitelor în care s-a admis revendicarea şi 752,25 lei -1/2 onorariu expertiză) şi în al doilea rând obligarea chemaţilor în garanţie CC  către pârâţii evinşi, iar în al treilea rând, obligarea chematei în garanţie CC către cei dintâi chemaţi în garanţie, la plata aceleiaşi sume.

Faţă de cele ce preced, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă tribunalul va respinge excepţia tardivităţii recursului reclamanţilor, va admite recursurile şi va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de revendicare în natură a terenului de 140 mp şi de admitere a cererii subsidiare a reclamanţilor CC şi al obligării pârâţilor CC şi CC la plata contravalorii suprafeţei ocupate, în cuantum de 364 euro, al obligării chemaţilor în garanţie CC la plata aceleiaşi sume către pârâţii CC şi al obligării chematei în garanţei CC la plata aceleiaşi sume către chemaţii în garanţie CC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanaţii CC şi CC, invocată de pârâţii CC şi CC.

Admite recursurile civile declarate de recurenţii chemaţii în garanţie CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC, cu domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în CC, de  recurenţii reclamanţi CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC, reprezentaţi de avocat CC, cu sediul în CC şi de recurenţii pârâţi CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC, împotriva sentinţei civile nr.840/30.09.2014, pronunţată de Judecătoria Răcari , în dosarul cu nr. X/284/2011, intimaţi chemaţi în garanţie fiindCC şi CC, cu sediul în CC, CC, cu domiciliul în comuna CC, satul CC, judeţul CC.

Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de revendicare în natură a terenului de 140 mp, identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul CC, al admiterii cererii subsidiare a reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata contravalorii suprafeţei ocupate, în cuantum de 364 euro, prin echivalentul în lei la data plăţii, al obligării chemaţilor în garanţie CC şi CC la plata aceleiaşi sume către pârâţii CC şi CC şi al obligării chematei în garanţie CC la plata aceleiaşi sume către chemaţii în garanţie CC şi  CC.

Înlătură dispoziţia potrivit căreia nu s-au solicitat cheltuieli de judecată şi obligă pe pârâţii CC şi CC la plata sumei de 911,75 lei cu acest titlu către reclamanţii CC şi CC, pe chemaţii în garanţie CC şi CC la plata aceleeaşi sume către pârâţi şi pe chemata în garanţie CC la plata aceleiaşi sume către chemaţii în garanţie CC.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Compensează cheltuielile de judecată în calea de atac.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de  02.03.2017.

Domenii speta

Spete similare