Circulaţie rutieră

Sentinţă civilă 1472 din 28.11.2017


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de (…), sub nr. (…), contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimatul (…), anularea procesului-verbal seria (…) nr. (…), cu consecința exonerării de la plata amenzii în cuantum de (…) de lei. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.

În motivare, petentul a arătat că la data de (…) a condus autoturismul (…) cu nr. de înmatriculare (…), pe raza localităţii (…), maşina fiind proprietatea fiicei sale (…)

A menţionat că avea încheiată poliţa de asigurare seria (…) nr. (…), cu valabilitate pe perioada (…) la (…) pe care nu a avut-o asupra sa la acel moment.

Petentul a învederat că a adus la cunoştinţa agentului de poliţie faptul că avea poliţa RCA încheiată şi valabilă, însă agentul constatator i-a aplicat sancţiunea amenzii.

În drept, a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: procesul-verbal (fila …), chitanţă poliţă RCA (fila nr. …), C.I. (fila nr. …), poliţă RCA (fila nr. …).

Plângerea contravenţională formulată de petent a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de (…), intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat instanţei respingerea cererii formulată de petent ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că la data de (…) reclamantul a fost sancţionat pentru că a condus autoturismul (…), cu nr. de înmatriculare (…) pe DJ (…) fără a avea asupra sa asigurarea RCA.

A învederat faptul că petentul era obligat să prezinte la momentul solicitării de către organele de poliţie poliţa RCA.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.

În dovedire, a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Sub aspectul probatoriului, în ședința de judecată din data de (…),  instanța a admis pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal seria (…) nr. (…) s-a reţinut că la data de la data de (…) reclamantul a fost sancţionat pentru că a condus autoturismul (…), cu nr. de înmatriculare (…) pe DJ (…), fără a avea asupra sa asigurarea RCA.

În drept, potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, „constituie contravenţie nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2”. Conform art. 35 alin. 2 din acelaşi act normativ, „Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

Cu privire la obligativitatea deţinerii poliţei RCA, instanţa constată că, potrivit art. 10 alin. 10 din Norma A.S.F. nr. 39/2016, „Dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, o constituie: a) contractul RCA emis de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă. (…)”.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce priveşte controlul de legalitate, instanţa constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei conţinând menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenţiei face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de temeinicie.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Anghel c. României), dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

În privinţa sancţiunii aplicate în cauză, respectiv amenda contravenţională în cuantum de (…) lei, instanţa va avea în vedere circumstanţele concrete de comitere a faptei, respectiv aspectul că fapta săvârşită a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite prin sancţionarea contravenţiei, nu s-au produs consecinţe vătămătoare pentru vreo persoană, iar petentul a recunoscut săvârşirea faptei, respectiv faptul că, deşi deţinea poliţă de asigurare valabilă, nu a avut-o asupra sa în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliţie.

Conform art. 7 alin. 2 din O.G. r. 2/2001, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, iar potrivit alin. 3 din acelaşi act normativ, avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

În consecinţă, instanţa apreciază că, în cauză, sancţiunea avertismentului este proporţională cu gravitatea contravenţiei, fiind suficientă pentru atingerea scopului sancţionării contravenţionale, mai ales că petentul deţinea poliţă de asigurare valabilă la data sancţionării sale (poliţa de asigurare seria (…) nr. (…), cu valabilitate pe perioada (…) la (…)- fila nr….).

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa urmează să admită în parte plângerea contravenţională, să înlocuiască sancţiunea amenzii cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia contestatorului ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile legale.