Contestaţie creditor Legea 77/2016

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă  nr. 371/21.06.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T  B  sub nr.  /2016, la data de 22.07.2016, creditoarea RAIFFEISEIN BANK SA în contradictoriucu  debitorul  B  C  a formulat  contestaţie la cererea de dare în plată comunicată prin notificarea nr. 408 la data de 14.07.2016.

În motivare, creditoarea a învederat următoarele:

În data de 27.11.2007, pârâtul din prezenta cauză şi B  G  au încheiat cu RAIFFEISEIN BANK SA contractul de credit nr. RM 3………239751 prin care le-a împrumutat suma de 51.566,57 CHF pentru o perioadă de 348 luni.

Contractul de credit a fost garantat cu o ipotecă imobiliară de rang I asupra imobilului situat în G , judeţul G , având număr cadastral ….C3-U43, înscris în C.F. nr. 5…..36 G  conform contractului de ipotecă accesoriu contractului de credit autentificat de BNP B  M  R  sub nr. 1318/27.11.2007.

La momentul încheierii contractului de ipotecă, imobilul mai sus menţionat se afla în proprietatea pârâtului şi a lui  B  G .

Ca efect al neexecutării obligaţiilor asumate prin contractul de credit nr. RM 3…239751 din 27.11.2007 de către împrumutaţi a procedat la declararea exigibilităţii anticipate a creditului şi a demarat procedura de executare silită.

Procedura de executare silită are în vedere titlul executoriu concretizat prin contractul de credit mai  sus menţionat şi a făcut obiectul dosarului execuţional nr. 225/2010 Biroul Executor Judecătoresc Bancar Şerban Teodora Gabriela în cadrul  RAIFFEISEIN BANK SA – Direcţia Juridic / Guvernanţă Corporativă/Corpul Executorilor Bancari, iar în prezent se află  la BEJA Micu Constantin şi Badiu Florin sub nr. 246/2012.

Executarea silită a fost încuviinţată prin Încheierea nr. 4864 pronunţată de Judecătoria Galaţi în 08.10.2010 în dosarul nr. 18068/233/2010.

În cadrul executării silite a fost valorificat imobilul cu care a fost garantat contractul de credit încheiat de împrumutaţi  aşa cum rezultă din procesul verbal de licitaţie din 28.06.2011, adjudecatar fiind T  Ş  pentru suma de 65.000 Ron. Executarea silită nu s-a finalizat datorită faptului că suma de bani obţinută după vânzarea imobilului nu a acoperit valoarea creanţei pe care o are încă de recuperat, fiind încă în derulare măsura popririi asupra veniturilor pârâtului obţinute la societatea  B  R  SRL.

În data de 14.07.2016, a primit notificarea de dare în plată prin care debitorul B  C  şi-a manifestat intenţia de a stinge obligaţiile născute prin contractul de credit ca efect al dării în plată a imobilului care a fost ipotecat în favoarea subscrisei şi care a fost deja valorificat în procedura de executare silită aspect care rezultă din procesul verbal de licitaţie din 28.06.2011.

A arătat debitoarea că notificarea transmisă de debitor nu are regimul juridic stabilit de Legea nr. 77/2016 întrucât a fost redactată cu ignorarea aspectelor esenţiale stabilite de legiuitor pentru valabilitatea demersului de dare în plată.

În plus, notificarea formulară de debitor cuprinde următoarele neconcordanţe:

Acesta stabileşte zilele de 06.07.2016 şi 14.07.2016 pentru ca RAIFFEISEIN BANK SA să se prezinte la BNI D  D  în Municipiul B  în condiţiile în care a primit notificarea în 14.07.2016.

Notificarea redactată de debitor ignoră cu desăvârşire prevederile art. 5 din Legea nr. 77/2016, prin urmare regimul juridic al legislaţiei speciale nu este incident În prezenta speţă.

A precizat creditoarea că în plus faţă de condiţiile tehnice enunţate în art. 4 din legea dării în plată, poate beneficia de efectul legii exclusiv consumatorul care a acţionat cu bună-credinţă în executarea obligaţiilor sale contractuale şi care a încercat negocierea restabilirii echilibrului contractul, dar care, în prezent, datorită unor împrejurări ce nu îi sunt imputabile, dovedeşte imposibilitatea sa obiectivă şi de durată în executarea contractului,  a cărui executare a devenit extrem de oneroasă pentru consumator; datorită unor împrejurări externe, ulterioare încheierii contractului, pe care acesta nu le-a putut prevedea şi pentru care nu şi-a asumat riscul producerii lor şi nici nu poate fi considerat în mod rezonabil că şi-a asumat riscul producerii lor.

În plus, solicitarea de dare  în plată în temeiul Legii dării în plată poate fi primită sub două condiţii esenţiale:

-admiterea acţiunii nu determină un dezechilibru contractual pentru cealaltă parte contractuală:

-măsura este absolut necesară pentru a echilibra pierderea dreptului la locuinţă.

A mai arătat creditoarea că se impune admiterea contestaţiei având în vedere că nu mai există un imobil care să fie dat în plată întrucât acesta a fost valorificat în procedura de executare silită în iunie 2011.

Totodată, a arătat că notificarea nu respectă condiţiile de formă impuse de art. 5 din Legea nr. 77/2016.

În susţinerea contestaţiei a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi expertiză.

În cursul cercetării judecătoreşti contestatoarea a renunţat la administrarea probei cu expertiză şi interogatoriul debitorului.

În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile menţionate în cuprinsul acesteia.

Taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei a fost achitată cu ordinul de plată nr.  …036 din 14.07.2016.

Prin întâmpinare, debitorul a arătat că este executat silit prin poprire şi nu se opune executării silite dacă aceasta este legală.

La termenul de judecată din data de 14.09.2016, contestatoarea Raiffeisen Bank SA a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 3, art. 3, art. 5 alin. 2, art. 8 pct. 5, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

În susţinerea excepţiei a învederat următoarele :

Dispoziţiile normative a căror neconstituţionalitate se invocă.

Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 77/2006, (text care extinde efectul prevăzut de art. 3 respectiv de art. 10 din lege enunţat mai jos şi în privinţa garanţilor/obligaţiilor solidar): „dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.”

Potrivit art. 3 din Legea nr. 77/2016, „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”

Potrivit art. 5 alin. 2 din lege care prevede procedura obţinerii efectului liberator : „notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.”

Totodată  prevederile art. 10 din Legea nr. 77/2016 dispun :

 „ (l) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.”

Sub un prim aspect, excepţia de neconstituţionalitate formulată vizează pre4vederile de la art. 3 respectiv art. 10 din Legea nr. 77/2016, precum şi art. 1 alin. 3 prevederi care stabilesc că prin mecanismul dării în plată reglementat de această lege persoana fizică – consumator, împrumutat, fidejusor, codebitor, coplătitor beneficiază de dreptul de a fi eliberat de orice datorii reziduale decurgând dintr-un contract de credit ce îndeplineşte criteriile art. 4 din lege prin darea în plată a imobilului ipotecat, indiferent de soldul creditului ori de valoarea imobilului, drept căruia îi corespunde obligaţia corelativă a creditorului de a accepta bunul în plată şi de a stinge orice datorii ale acestuia care exced valorii bunului dat în plată.

Această reglementare încalcă pentru început exigenţele constituţionale cât şi cele convenţionale care impun edictarea normelor legale cu respectarea principiilor accesibilităţii şi previzibilităţii. Astfel, legiuitorul intervine prin lege în contractele de credit asupra cărora părţile au căzut de acord, modificând funcţia esenţială a bunului imobil din garanţie împotriva riscului de neplată în mijloc  de plată cu efect liberatoriu, înlătură efectele fidejusiunii legal constituite şi exclude orice analiză asupra posibilităţii efective de a putea restitui din veniturile personale prezente ori viitoare sumele efectiv împrumutate.

Totodată cele două norme se află într-o gravă contradicţie cu prevederile art. 44 alin. 2 din Constituţie prin faptul că nesocotesc un drept de proprietate privată valabil născut respectiv impun stingerea discreţionară a dreptului de creanţă al creditorului constând în dreptul de a putea solicita restituirea sumelor împrumutate fără existenţa unei contraprestaţii echivalente valoric.

În fine, textele evocate instituie o imixtiune injustă şi inechitabilă în raportul contractual (ce este fundamentat pe liberul acord de voinţă între părţi) şi disproporţionată faţă de scopul urmărit situaţie ce contravine principiului de rang constituţional al proporţionalităţii prevăzut de art. 53 din Constituţie.

Potrivit art. 8 alin. 5 din Legea 77/2016, dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

Totodată, prevederile art. 11 din lege dispun : în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.

Sub un al doilea aspect excepţia de neconstituţionalitate formulată vizează prevederile de la art. 8 alin. 5 respectiv art. 11 din Legea nr. 77/2016, textele de lege care consacră posibilitatea împrumutatului a da creditorului bunul în plată cu efect liberatoriu se aplică nu numai contractelor ce urmează a fi încheiate începând cu momentul intrării în vigoare a legii ci şi contractelor de credit aflate în derulare la acest moment inclusiv precum şi acelor contracte de credit în privinţa cărora s-a finalizat o executare solită prin adjudecarea bunului de către un terţ”.

Normele criticate încalcă principiul de rang constituţional prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţie, principiu care, în redactarea actuală a legii fundamentale, nu comportă nicio excepţie în materie civilă. Astfel, neretroactivitatea legii constituie una dintre primele garanţii statale împotriva arbitrariului şi un fundament al încrederii particularilor în sistemul de drept.

Prevederile constituţionale încălcate

Art. 1, alin. 5 din Constituţia României revizuită prevede :

„În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

În strânsă legătură cu principiul general al legalităţii, consacrat în art. 1 alin. 5 din legea fundamentală în jurisprudenţă s-a conturat un alt principiu, cel al securităţii juridice, în privinţa căruia, doctrina a sesizat, pe bună dreptate, că reprezintă, deopotrivă, un principiu fundamental al statului de drept, stat care este apreciat în bună măsură în funcţie de calitatea legilor sale.

Lato sensu, principiul securităţii juridice „iradiază” sub două aspecte – (i) chestiunea înfăptuirii actului de justiţie (referindu-se, în principal, la efectele hotărârilor judecătoreşti – necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat), iar la un nivel macro, (ii) vizează însăşi activitatea de creare a unui cadru normativ coerent de către legiuitor, care să perpetueze stabilitatea şi fluiditatea relaţiilor sociale, respectiv a raporturilor juridice.

Art. 15 alin. 2 din Constituţia României revizuită prevede :

„Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

Art. 44 alin. 2 din Constituţie dispune :

„Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”

Art. 135 alin. 2 din Constituţie prevede :

„Statul trebuie să asigure : (…) b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;”

Art. 53 din legea fundamentală enumeră exhaustiv excepţiile, de strictă aplicare şi interpretarea în care este permisă restrângerea unor drepturi, astfel :

1)Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi

numai dacă se impune, după caz, pentru : apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate

democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Dispoziţiile convenţionale incidente.

Art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul particularilor la protecţia proprietăţii indiferent că aceasta este ameninţată de Stat ori de un alt particular.

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”

Prin încheierea de şedinţă din 14.09.2016 instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată prin Decizia nr. 623/25.10.2016 pronunţată de Curtea Constituţională în sensul că s-a admis excepţia în parte, constatându-se că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11, teza întâi din Legea nr.  77/28.04.2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite este neconstituţională şi că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr.  77/28.04.2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt  constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Din punct de vedere procedural Curtea Constituţională a explicat că „instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către credit sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv al art. 8 ori în cadrul art. 9 din lege (Decizia nr. 623/2016-par.120).

În esenţă, în planul dreptului material, din motivarea Curţii se desprinde ideea că teoria impreviziunii constituie fundamentul juridic pentru toate contractele încheiate sub vechiul Cod civil, care rămân supuse acestuia, iar dispoziţiile Legii 77/2016 vor fi aplicate, ca fiind constituţionale, în măsura în care se armonizează cu teoria impreviziunii şi Codul civil din 1864.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 77/2016, instanţa constată că debitorul nu a respectat cerinţa stabilirii unui interval orar în care reprezentanţii băncii să se prezinte la notarul public.

Referitor la condiţiile de admisibilitate presupuse de procedura implementată de Legea nr. 77/2016, instanţa reţine că se impune îndeplinirea cumulativă a acestora. Astfel, parte dintre ele sunt prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 iar altele reies din cuprinsul art. 11 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost interpretat prin  Decizia nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale.

În speţă, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, debitorul nefăcând dovada apariţiei unor împrejurări excepţionale, ulterioare încheierii contractului, din cauza cărora executarea contractului să fi devenit excesiv de oneroasă.

Pierderea locului de muncă nu poate fi reţinută ca impreviziune, debitorul având posibilitatea să îşi găsească un alt loc de muncă.

În ceea ce priveşte divorţul şi plata pensiei de întreţinere pentru minora rezultată din căsătorie, invocate în susţinerea impreviziunii, acestea nu pot fi reţinute de instanţă ca impreviziuni excepţionale din cauza cărora executarea creditului să fi devenit excesiv de oneroasă. De altfel, la momentul încheierii contractului de credit minora se afla în întreţinerea debitorului, astfel încât obligaţia de întreţinere faţă de aceasta nu reprezintă o împrejurare ulterioară încheierii contractului.

Faţă de cele expuse şi reţinute, instanţa va admite contestaţia, va constata neîndeplinirea condiţiilor pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară notificării.

Prin decizia civilă nr. 525/13.12.2017  Tribunalul G a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că respinge contestatia formulata ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare