Cerere în anulare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 10.01.2018, reclamanta I.J.D.F. AG, a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea I.G., anularea sentinţei civile nr. X pronunţată la data de 12 decembrie 2017 de Judecătoria Filiaşi şi admiterea în tot a ordonanţei de plată împotriva debitoarei I.G.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că deoarece deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei, a demarat în temeiul art. 1014 şi următoarele din Codul de procedură civilă, procedura ordonanţei de plată.

A mai arătat că, instanţa de fond a admis în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată, obligând debitoarea la plata debitului principal în valoare de 1.595,15 lei şi a penalităţilor de întârziere în valoare de 178.55 lei, cu cheltuieli de judecată în valoare de 200 lei, însă nu a admis cererea de acordare a daunelor pentru rezilierea contractului în valoare de 5.829,98 lei, motivat pe aspectul că suma privind taxa pentru rezilierea contractului ar îmbrăca forma unei clauze abuzive care creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor şi restrânge dreptul consumatorului de a denunţa unilateral contractul.

A apreciat creditoarea că, prin probatoriul administrat în cauză, a dovedit îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate a cererii de emitere a unei ordonanţei de plată prevăzute de art. 1014 şi următoarele din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte daunele pentru rezilierea contractului, precum şi faptul că respectiva creanţă este certă, lichidă şi exigibilă, iar referitor la obligarea debitoarei la plata daunelor pentru rezilierea contractului, a arătat că acestea nu sunt considerate clauze abuzive, deoarece debitoarea a perfectat un număr de patru contracte, beneficiind de echipamentele: Orange Sony Xperia E1 black, Orange Samsung Galaxy S4 Mini Black Eidition GT – I9195, Orange Samsung Galaxy S4 Mini Edition GT – I9195 şi Orange Samsung Galaxy Tab 4,7 inch 4G T235 Withe 8GB.

Reclamanta a mai arătat că, părţile din contractele care au generat creanţa certă, lichidă şi exigibilă care formează obiectul prezentului dosar, au negociat ofertele şi echipamentele de care a beneficiat debitorul, iar raţiunea pentru care au stabilit o perioadă minimă contractuală este aceea de a se asigura recuperarea cheltuielilor făcute de Organe România pentru ofertele comerciale şi beneficiile suplimentare oferite debitoarei, respectiv echipamente gratuite sau la preţ promoţional, precum şi planurile tarifare preferenţiale, debitoarea având posibilitatea de a studia ofertele mai multor operatori şi de a alege pachetul ce i se potriveşte.

A mai arătat creditoarea că, debitoarea a înţeles cu rea – voinţă să nu îşi mai îndeplinească obligaţiile contractuale, să nu mai achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, iar în speţă nu există un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, prevederile contractuale privind daunele pentru încetarea contractului înainte de perioada contractuală agreată, au devenit aplicabile ca urmare a neîndeplinirii cu rea – voinţă de către debitoare a obligaţiilor de plată pentru serviciile şi ofertele de care a beneficiat.

S-a mai arătat că în speţă nu este vorba despre clauze abuzive, iar daunele pentru rezilierea contractelor înainte de expirarea perioadei minime contractuale reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ce rezultă în mod evident din contracte şi din facturile emise în temeiul acestora, facturi acceptate de către debitoare. Daunele au fost calculate conform clauzelor contractuale, respectiv valoarea abonamentului înmulţit cu numărul de luni rămase până la expirarea termenului contractual agreat şi sunt în valoare de 5.829,98 lei, conform facturilor fiscale depuse la dosar.

A mai arătat că, nu există depusă la dosar o notificare către debitoare din care să reiasă notificarea acesteia privind rezilierea contractului, aşa cum prevede art. 1.16 din Termenii şi condiţiile generale la contract, iar prin notificarea finală de plată debitoarea era informată asupra faptului că figurează cu un debit restant reprezentând contravaloarea debitului principal, a penalităţilor de întârziere, da daunelor pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale şi a taxei pentru returnarea echipamentului TV, aceasta fiind informată că, în cazul neplăţii, societatea creditoare îşi rezervă dreptul de a sesiza instanţele judecătoreşti competente pentru recuperarea debitului.

Creditoarea invocă Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale reformată prin Directiva 2011/7/CE, invocând pct. 16 din preambulul acesteia care prevede că, întârzierea în efectuarea plăţilor constituie o încălcare care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori, în marea majoritate a statelor membre, datorită dobânzilor mici aplicate întârzierii efectuării plăţilor şi/sau procedurilor greoaie de acţiune. O schimbare decisivă, incluzând compensarea creditorilor pentru costurile angajate este necesară pentru a inversa această tendinţă şi a asigura consecinţe ale întârzierii în efectuarea plăţilor.

Totodată a invocat dispoziţiile pct. 20 din preambulul Directivei, în care se arată că aceste consecinţă ale întârzierii efectuării plăţilor pot fi descurajatoare doar dacă sunt însoţite de proceduri de acţiune rapide şi eficiente pentru creditori.

In final, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată şi totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In drept, au fost invocate dispoziţiile titlului IX art. 1014 – 1024 din Codul de procedură civilă, iar în dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile ataşate la dosar, respectiv: notificare de plată finală din 26.09.2015, extras privind sumele restante cesionate de la Orange România S.A., facturi fiscale, contractul seria 54644347 din 18.11.2014 şi actul de identitate al debitoarei.

La solicitarea instanţei, creditoarea a timbrat cererea cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform chitanţei aflată la fila nr. 34 din dosar.

La dosar a fost ataşat, spre observare, dosarul nr. X/230/2017 al Judecătoriei Filiaşi în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. X din data de 12 decembrie 2017.

Debitoarea nu a depus la dosar întâmpinare.

 Analizând cererea în anulare, în baza motivelor invocate de către creditoare şi a celor reţinute de către instanţă prin Ordonanţa pronunţată sub nr. 720/18.09.2014, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin cererea privind ordonanţa de plată adresată Judecătoriei Filiaşi şi înregistrată pe rol la data de 05.10.2017, societatea creditoare I.J.D.F. AG a solicitat în contradictoriu cu pârâta debitoarea I.G. ca instanţa să emită o ordonanţă împotriva debitoarei care să conţină somaţie de plată pentru suma de 7603, 68 lei reprezentând debit principal constând în prestări servicii de telefonie mobilă, penalităţi de întârziere şi daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, precum şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. X pronunţată la data de 12 decembrie 2017 în dosarul nr. X/230/2017 al Judecătoriei Filiaşi, instanţa a admis în parte cererea formulată de creditoarea-cesionară I.J.D.F. AG în contradictoriu cu debitoarea I.G. şi a ordonat ca debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, suma de 1595,15 lei, reprezentând debit principal şi 178,55 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.

Prin aceeaşi sentinţă civilă instanţa a respins, ca neîntemeiată, solicitarea de emitere a ordonanţei de plată pentru suma de 5829,98 de lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, fiind obligată debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, pretenţia creditoarei fiind întemeiată sub aspectul debitului principal.

În privinţa penalităţilor de întârziere, instanţa a reţinut că potrivit clauzelor contractuale de bază, neplata facturilor în termen poate atrage aplicarea de penalităţi de întârziere. În acest sens, s-au aplicat penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere (art. 5 din contractul încheiat de părţi), conform modului de calcul indicat, precum şi dobânzii legale.

Instanţa a constatat că o astfel de prevedere reprezintă o veritabilă clauză penală, prin care părţile au convenit întinderea prejudiciului suferit de creditoare prin neîndeplinirea obligaţiei de plată. Potrivit dispoziţiilor art. 1538 Cod civil, clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.

Potrivit dispoziţiilor art. 1535 alin. 1 din Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În consecinţă, având în vedere clauza penală, instanţa a obligat pârâta şi la plata  sumei de 178,55 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.

În schimb, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata sumei de 5829,98 lei, reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de termen, solicitată în baza contractului de furnizare servicii de comunicaţii electronice, încheiat între un comerciant şi un consumator, fără negociere directă, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 193/2000, modificată, instanţa a verificat din oficiu conţinutul clauzei prevăzute la art. 1.16 alin. 1 din Termenii şi Condiţiile Generale ale contractului.

Analizând motivele invocate de creditoare în cererea în anulare, instanţa constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Instanţa reţine că, potrivit pct. 1.16 din TCG privind rezilierea contractului, sunt prevăzute o serie de cazuri în care intervine aceasta, precum şi obligaţia clientului de a datora Orange Romania despăgubiri în valoare egală cu prejudiciul cauzat. De asemenea, instanţa reţine că, potrivit aceleiaşi clauze contractuale, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat, pe lângă eventuala despăgubire potrivit clauzelor anterioare, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.

Potrivit art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar o clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit alin. 1 lit. j din anexa la Legea nr. 193/2000, modificată, este considerată clauză abuzivă acea prevedere contractuală care restrânge sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazul în care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale.

În speţă, clauza privind plata taxei pentru rezilierea contractului înainte de termen nu este negociată direct cu consumatorul întrucât a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei şi, de asemenea, restrânge dreptul pârâtului consumator de a rezilia unilateral contractul înainte de expirarea perioadei minime prevăzute în contract, reclamanta comerciant impunând clauza referitoare la plata taxei de reziliere în cazul denunţării unilaterale a contractului.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că este abuzivă această clauză înscrisă la art. 1.16 alin. 1 din convenţia părţilor.

Prin urmare, este corectă soluţia dată de instanţa de fond în privinţa faptului că, în speţă, clauza privind plata taxei pentru rezilierea contractului înainte de termen nu este negociată direct cu consumatorul întrucât a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei şi, de asemenea, restrânge dreptul debitoarei consumator de a rezilia unilateral contractul înainte de expirarea perioadei minime prevăzute în contract, reclamanta comerciant impunând clauza referitoare la plata taxei de reziliere în cazul denunţării unilaterale a contractului.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va respinge cererea în anulare formulată de creditoarea I.J.D.F. AG, în contradictoriu cu debitoarea I.G., împotriva sentinţei civile nr. X/2017 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. X/230/2017 şi va lua act de faptul că debitoarea nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare