Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită judecătorului-sindic să se pronunţe asupra aplicării în timp a unor dispoziţii legale pe care lichidatorul ar urma să le aplice în procedura de valorificare a bunu

LITIGII CU PROFESIONIŞTI

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de lichidatorul judiciar prin care solicită judecătorului-sindic să se pronunţe asupra aplicării în timp a unor dispoziţii legale pe care lichidatorul ar urma să le aplice în procedura de valorificare a bunurilor debitoarei. Admisibilitatea cererii

Dosar nr. 6397/111/C/2009/a13-R

Decizia nr. 53/C/2017-R din 06.04.2017

- art. 11, 20 alineat 1 litera n) şi 25 litera k) din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa.1579/F din 20 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul ... a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de către ... Filiala ... SPRL, cu sediul în ..., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC ... SRL, cu sediul în …, CUI …, J…/1994, invocată din oficiu de instanţă.

A respins ca inadmisibilă cererea formulată de ... Filiala ... SPRL, cu sediul în ..., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC ... SRL, cu sediul în …, CUI …, J…/1994 având ca obiect sesizarea privind soluţionarea impedimentului la valorificarea bunurilor debitorului.

A fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea SC ... SA - ..., cu sediul ales la cabinet de avocat …, împotriva măsurilor expuse în raportul de activitate nr.

publicat în B.P.I la data de 06.10.2016, de ... Filiala ... SPRL, cu sediul în …, judeţul ..., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC ... SRL, cu sediul în …, CUI …, J…/1994.

Pentru a pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din data de 15.11.2016, instanţa a invocat din oficiu de excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de către ... Filiala ... SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC ... SRL, cu sediul în ..., excepţie ce a fost pusă în discuţia părţilor, şi pe care o apreciat-o întemeiată, având în vedere următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr.85/2006 ,,(2) Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora”.

În speţă, solicitarea lichidatorului judiciar pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu intră în competenţa judecătorului sindic, având în vedere că aceste cereri nu se includ printre cele prevăzute în mod expres la art. 11 alin 1 din actul normativ menţionat mai sus. Această atribuţie revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 519 din NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ sau ale dispoziţiilor arat 514 NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ.

Faţă de cele reţinute judecătorul sindic în temeiul arat 248 NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins ca inadmisibilă cererea lichidatorului judiciar.

În ce priveşte contestaţia formulată de contestatoarea SC ... SA - ..., judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Împotriva debitoarei SC ... SRL a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenţei prin încheierea comerciala nr. 1780/F/2009 pronunţată în şedinţa publică din data de 07.10.2009. Prin aceeaşi hotărâre a fost desemnat administratorul judiciar Casa de Insolvenţă ..., cu sediul în ... căruia i s-au stabilit îndeplinirea atribuţiilor prev. de art. 20 din LEGEA NR. 85/2006. Ulterior, prin sentinţa nr. 2311/F/2010 pronunţată în cauză la data de 28 Septembrie 2010 a fost confirmat planul de reorganizare a societăţii debitoare SC ... SRL, cu sediul în ..., propus de debitoare în colaborare cu administratorul Judiciar Casa de Insolvenţă ... SPRL, cu sediul în ....

Prin sentinţa nr. 527/F/31.03.2015 s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC ... SRL, cu sediul în ..., şi desemnarea în calitate de lichidator judiciar pe ... - Filiala ..., cu sediul în ..., R…/01.06.2009, C.I.F ..., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din LEGEA NR. 85/2006.

Prin contestaţia formulată, contestatoarea a cerut judecătorului sindic obligarea lichidatorului la valorificarea bunurilor din averea debitoarei, care fac obiectul sechestrelor penale, în baza art. 53 din Legea 85/2006 şi clarificarea măsurilor pe care lichidatorul judiciar le poate întreprinde în contextul descris.

Judecătorul sindic a reţinut că, prin ordonanţa din 30.06.2015 pronunţată în dosarul nr. 6/D/P/2012 de către DHCOT ... a fost instituit sechestru penal asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei SC ... SRL.

Raportat la art. 25 lit. i) din Legea 85/2006 şi hotărârea privind deschiderea de faliment şi intrare în dizolvare a debitoarei, lichidatorul este obligat să facă toate demersurile pentru vânzarea bunurilor pentru îndeplinirea acestor atribuţii legale.

Cum în cauză a fost instituit sechestru penal asupra bunurilor debitoarei, demersurile pe care lichidatorul judiciar urmează să le întreprindă trebuie circumscrise dispoziţiilor art. 53 din Legea 85/2006.

Potrivit textului de lege menţionat în forma sa iniţială „bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori masuri asigurătorii, inclusiv măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal".

Potrivit art. 81 din Legea 255/2013,, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

Art. 53: Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepţia măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal."

Conform art. 344 din Legea 85/2014 ,, La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: a) Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

f) art. 81 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”.

Deşi s-a abrogat în întregime Legea nr. 85/2006, totuşi prin art. 343 din Legea 85/2014 s-a prevăzut ultraactivarea legii, respectiv că această lege se aplică proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a Legii 85/2014.

Potrivit art. 64 alin 3 şi 5 din Legea nr. 24/2000 ,,Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial….. (5) Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate.”

Ca atare, forma în care s-a păstrat art. 53 din Legea 85/2006, fără referire la sechestrul penal, şi posibilitatea de valorificare a bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul penal, trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor din Codul de procedură penală relative la măsurile asiguratorii.

Având în vedere că în cauză se urmăreşte în concret obligarea lichidatorului judiciar exercite o activitate ce ţine de atribuţiile manageriale ale acestuia, şi nu de ,,controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului”, aşa cum prevede dispoziţiile art. 11 alin 2 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestaţia.

Împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul sindic a formulat recurs ... (...), cu sediul ales în ... şi ... – Filiala ... SPRL, în reprezentarea debitoarei SC”...”SRL, în calitate de lichidator judiciar.

... (...), cu sediul ales în ..., prin recursul formulat solicită instanţei admiterea căii de atac împotriva măsurii expuse în raportul de activitate nr. 1711/03.10.2016, publicat în BPI în data de 06.10.2016, şi obligarea lichidatorului la valorificarea bunurilor din averea debitoarei, care fac obiectul sechestrelor penale, în baza art. 53 din Legea 85/2006 cu următoarea formă: bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori masuri asigurătorii"; pe cale subsidiară, valorificarea bunurilor din averea debitoarei, care fac obiectul sechestrelor penale, în baza art. 53 din Legea nr. 85/2006, cu obligaţia lichidatorului de a pune la dispoziţia organelor penale sumele previzionate a se distribui către partea civilă, în temeiul art. 123 pct. 7 şi 127 pct. 1 din Legea 85/2006.

În motivarea recursului recurenta arată următoarele:

Ca urmare a încheierii contractului de cesiune creanţe din data de 18.12.2015, ... SA în calitate de creditor Cedent, a cesionat, transmis şi vândut un portofoliu de creanţe pe care cedentul le deţinea până în acel moment împotriva debitorilor săi, printre care se afla şi creanţa deţinută împotriva societăţii debitoare ... Srl, împreună cu toate drepturile principale şi accesorii pe care legea şi contractele de credit le ofereau creditorului iniţial. Pentru ca dreptul de creanţă să fie opozabil terţilor, inclusiv debitorilor cedaţi, cesiunea de creanţe a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare în conformitate cu dispoziţiile legale.

Având în vedere că nu există fonduri pentru conservarea bunurilor proprietatea societăţii debitoare, fără putinţă de tăgada reiese faptul că valorile bunurilor se afla într-o continuă scădere. Organele procedurii, lichidatorul şi judecătorul sindic, trebuie să decidă mereu în vederea maximizării averii debitoarei, iar nu în sensul diminuării acesteia. Blocarea unei proceduri doar pentru ca au fost înscrise sechestre penale pe bunurile scoase la vânzare prejudiciază creditorii. Procedura s-a deschis tocmai în scopul achitării datoriilor (art. 2 din Legea 85/2006). Nici o datorie nu este achitată dacă lichidatorul nu-şi îndeplineşte obligaţia legală de a lichida bunurile şi a distribui banii către creditori. Lichidatorul are o obligaţie legală de a lichida întreaga avere a debitoarei.

Raportat la art. 25 lit. i) din Legea 85/2006 şi hotărârea privind deschiderea de faliment şi intrare în dizolvare a debitoarei, lichidatorul este obligat să facă toate demersurile pentru vânzarea bunurilor. Nu exista un impediment legal care să-l scutească de îndeplinirea acestor atribuţii legale. Procedura insolvenţei nu reprezintă decât o simplă procedură colectivă de recuperare a creanţelor condusă de un practician în insolvenţă. În lipsa acesteia, fiecare creditor ar executa silit averea debitoarei, încercând să-şi recupereze individual creanţa conform normelor de drept comun, Codul de Procedura Civila. Or, nici o executare silită nu este blocată din pricina instituirii unui sechestru penal pe bunurile debitoarei.

Temerile lichidatorului privind interpretarea art. 53 din Legea 85/2006 nu sunt justificate. În primul rând, apreciază conduita transparentă a lichidatorului care, la fiecare punct susceptibil de interpretare, a prezentat atât argumente cât şi contraargumente. Prin abrogarea expresă a Legii 85/2006 a fost abrogat şi art. 53 în forma în care a fost modificat de art. 81 din Legea 255/2015. Prin urmare, pentru a nu considera că acţiunea de abrogare a art. 81 este o acţiune inutilă a legiuitorului, singura varianta care are sens este cea conform căreia legiuitorul a dorit ultraactivarea Legii nr. 85/2006 cu art. 53 într-o forma care nu cuprinde modificările introduse prin art. 81. Astfel, art. 53 aplicabil astăzi este următorul: „bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori masuri asigurătorii". Art. 53 arată că toate bunurile se vând. Astfel, toate bunurile sunt dobândite libere de sarcini sau măsuri asigurătorii, însă efectul radierii de drept nu operează în cazul măsurilor asigurătorii penale.

Ceea ce omite lichidatorul, este că în această situaţie sechestrul nu va deveni ineficient, ci el se va menţine şi va urmări lichidităţile obţinute din valorificare, destinate conform ordinii de preferinţă de la art. 123 din Legea 85/2006, să acopere creanţa eventuală a părţii civile din procesul penal. Această măsură este cât se poate de logică întrucât sechestrul este o măsură de indisponibilizare conform art. 249 Cod procedură penală, menită sa asigure posibilitatea, ca în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare şi stabilirea unui prejudiciu care trebuie reparat, creditorul în favoarea căruia a fost instituit sechestrul să aibă valori din care să-şi îndestuleze creanţa. Însă nu trebuie omis faptul că acest creditor eventual este un simplu creditor chirografar, ceea ce înseamnă că măsura menţinerii sechestrului s-ar impune doar pentru protejarea intereselor creditorului chirografar. Recuperarea creanţei creditorului chirografar nu poate să blocheze recuperarea creanţei creditorilor cu cauze de preferinţă. Astfel, dacă vor rămâne sume de distribuit şi creanţelor chirografare conform art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, sechestrul se va muta pe banii planificaţi spre distribuire părţii civile din dosarul penal.

Sechestrul penal nu valorează o ipoteca legala. Din nou, deşi lichidatorul a argumentat corect de ce nu reprezintă o ipoteca legala sechestrul, soluţia adoptată este cea eronată. Sechestrul este o măsură de indisponibilizare, iar nu o ipotecă legală în reglementarea art. 249 alin. (1) şi (2) din Cod procedură civilă. Această concluzie nu este înlăturată de sintagma „notare ipotecară" prevăzută de art. 253 Cod procedură penală, întrucât pe de o parte o ipoteca nu se notează, ci se înscrie în CF conform art. 881 Cod civil, iar pe de alta parte lipseşte o reglementare în Cod civil a sechestrului penal ca fiind o cauză de preferinţă. Blocarea procedurii de vânzare până la finalizarea procesului penal reprezintă un non-sens juridic, întrucât la finalizarea procesului penal dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile (art. 581 Cod procedură penală). Concret, executarea despăgubirilor civile se va face tocmai potrivit regulilor din Legea 85/2006.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut faptul că solicitarea formulată, în calitate de garant ipotecar, în sensul obligării lichidatorului judiciar la valorificarea bunurilor proprietatea societăţii debitoare este neîntemeiată. În motivarea acestei sentinţei, judecătorul sindic opinează ca „având în vedere ca în cauza se urmăreşte concret obligarea lichidatorului judiciar sa exercite o activitate ce tine de atribuţiile manageriale ale acestuia şi nu de controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului, aşa cum prevede dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestaţia."

Evident că judecătorul sindic are atribuţii speciale în procedura insolvenţei, dar acestea nu-l pot îndepărta de la misiunea sa, consolidata tocmai de puterea sa de judecată, chiar dacă atribuţiile sale sunt limitate în procedura insolvenţei. El este obligat să-şi exercite rolul sau activ, căci este unicul participant din procedura care este dator să observe feedback-ul social şi să reflecteze asupra realităţilor curente, „fixate" de modul de aplicare a Legii nr. 85/2006.Enumerarea atribuţiilor judecătorului sindic înscrisă în art. 11 din lege nu este exhaustivă, ci exemplificativă. Deci posibilitatea judecătorului de a se pronunţa prin hotărâre şi în alte situaţii decât cele înscrise în art. 11 este vădită, astfel de hotărâri fiind şi ele definitive şi executorii.

În concluzie, având în vedere aspectele şi argumentele anterior menţionate consideră întemeiată contestaţia împotriva măsurii expuse în raportul de activitate nr. 1711/03.10.2016, publicat în BPI în data de 06.10.2016, solicită admiterea prezentului recurs, modificarea în tot a sentinţei recurate şi obligarea lichidatorului la valorificarea bunurilor din averea debitoarei, care fac obiectul sechestrelor penale, în baza art. 53 din Legea 85/2006 cu următoarea forma: bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori masuri asigurătorii"; pe cale subsidiară, valorificarea bunurilor din averea debitoarei, care fac obiectul sechestrelor penale, în baza art. 53 din Legea nr. 85/2006, cu obligaţia lichidatorului de a pune la dispoziţia organelor penale sumele previzionate a se distribui către partea civilă, în temeiul art. 123 pct. 7 şi 127 pct. 1 din Legea 85/2006.

În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea 85/2006, precum şi celelalte prevederi legale indicate în prezenta.

... – Filiala ... SPRL, în reprezentarea debitoarei SC”...”SRL, în calitate de lichidator judiciar cu sediul ales în ..., prin recursul formulat solicită instanţei, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, şi în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii formulate de lichidatorul judiciar.

În motivarea recursului, recurentul arată următoarele:

Apreciază că soluţia judecătorului sindic de respingere ca inadmisibilă fondată pe prevederile art. 11 alin. (2) este eronată, întrucât acesta conferă obligaţia de a se pronunţa pe „cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei"'. Cererea formulată de ... are o astfel de natură. Totodată, judecătorul sindic nu a analizat deloc incidenţa art. 25 lit. k), deşi acesta a fost invocat drept temei al cererii; Potrivit dispoziţiilor art. 25 lit. k) din Legea nr. 85/2006 "Principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt: k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.

Respingerea ca inadmisibilă a cererii lichidatorului echivalează cu inaplicabilitatea perpetuă a art. 25 lit. k) din Legea 85/2006. Or, legea este scrisă ca să fie aplicată, textul art. 25 lit. k) nefiind inclus de legiuitor din motive estetice, ci cât se poate de practice. Reglementarea datează încă din anul 1895, când a fost inclusă printr-o amendare a Codului Comercial 1887, prevăzându-se la art. 741 că „atribuţiunile judecătorului sindic sunt:

1. Să aplice sigiliile; 2. Să facă inventarierea bunurilor falitului; 3. Să ia sau să ceară a se lua de către autorităţile competente măsurile urgente pentru siguranţa şi conservarea patrimoniului falitului; 4. Sa convoace pe creditori, în cazurile prevăzute de lege şi oricând va crede de folos, prezidând adunarea lor; 5, Să refere tribunalului asupra oricărei chestiuni pentru care se cere o încheiere a tribunalului; 6. Să supravegheze activitatea persoanelor numite de tribunal, de care are nevoie în administraţiunea sa, precum şi activitatea lichidatorilor; 7. Să procedeze la verificarea creanţelor şi să formeze tabloul de creditori, pe care-l va prezenta la adunarea creditorilor".

La acel moment instituţia judecătorului sindic echivala cu instituţia lichidatorului judiciar din prezent. Prevederea a fost preluată la art. 23 lit. k) din Legea 64/1995, iar de aici în Legea 85/2006 şi Legea 85/2014.

Art. 11 alin. (1) nu prevede o enumerare limitativă a atribuţiilor judecătorului sindic. Bunăoară, acesta debutează cu sintagma „principalele atribuţii ale judecătorului  - sindic, în cadrul prezentei legi, sunt (...)". Prin urmare, legiuitorul le-a punctat doar pe cele mai importante, fără a exclude intervenţia judecătorului în alte situaţii; Raportat la art. 5, atât Tribunalul cât şi lichidatorul sunt organe care aplică procedura, fiind obligaţi să asigure derularea acesteia cu celeritate şi să asigure realizarea în condiţiile legii a drepturilor creditorilor la procedură.

Atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii lichidatorului în temeiul art. 11 alin. (2), însă acest control se poate exercita atât proactiv, cât şi reactiv.

Judecătorul sindic nu poate controla activitatea lichidatorului doar la cerere, prin intermediul contestaţiilor participanţilor la procedură, întrucât o astfel de conduită ar conduce la lipsirea de celeritate a procedurii şi la încălcarea principiului rolului activ al procedurii, precum şi al dezideratului de maximizare a averii debitoarei. Tocmai din această pricină, la fiecare termen de judecată, lichidatorul judiciar se prezintă în faţa judecătorului expunând stadiul procedurii şi demersurile realizate sau propuse spre realizare.

În consecinţă, judecătorul sindic se poate auto-sesiza cu privire la modalitatea de conducere a procedurii de către lichidator, iar dacă acesta încalcă dispoziţiile emise sau însăşi obligaţiile stabilite de Legea nr. 85/2006, îi poate stabili orice alte atribuţii prin încheiere (art. 25 lit. I). Dacă acceptăm această concluzie, nu mai puţin adevărat este că însuşi lichidatorul îl poate sesiza pe judecător, cerându-i îndrumarea, cu privire la orice problemă întâmpinată în îndeplinirea atribuţiilor. Or, tocmai acesta este şi rolul art. 25 lit. k). cest fapt este firesc, întrucât însăşi instituţia practicianului în insolvenţă derivă din instituţia judecătorului sindic (judecătorul comisar în temeiul Codului de Comercial 1840). Lichidatorul nu a făcut decât să preia din atribuţiile administrative ale judecătorului, însă sindicul are dreptul să-i controleze în continuare modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuţiilor. Din această pricină, trebuie să existe o relaţie de colaborare între judecător şi lichidator, în calitate de organe ale procedurii: lichidatorul are datoria să-1 informeze pe judecător cu privire la orice chestiune ce necesită intervenţia celui din urmă, iar sindicul are obligaţia să controleze activ activitatea lichidatorului şi să se asigure că acesta respectă sarcinile trasate prin hotărârea judecătorească şi/sau prin lege.

În cazul de faţă, ne aflăm într-o situaţie similară lămuririi unei dispoziţii judecătoreşti; lichidatorul judiciar este obligat să lichideze averea debitoarei în temeiul hotărârii privind descinderea procedurii de faliment, însă, în acelaşi timp, interpretarea art. 53 din Legea nr. 85/2006 îi pune piedici. Aspectele supuse lămuririi judecătorului sindic de către lichidatorul judiciar sunt în strânsă legătura cu procedura de faliment a societăţii debitoare. Conform celor arătate anterior, judecătorul sindic are atribuţia de a se pronunţa asupra aspectelor legate de procedura insolvenţei ce ar putea fi rezolvate de acesta. Or, în cazul societăţii ... SRL, lichidatorul judiciar a arătat faptul că la acest moment se află într-un blocaj procedural, întrucât deşi creditorii au aprobat o strategie de valorificare pentru bunurile aflate în patrimoniul debitoarei, raportat la modificările aduse dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi efectuată valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul ... SRL.

Dispoziţiile art. 514 din NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ nu sunt aplicabile în cazul de faţă, întrucât procedura a debutat sub imperiul Codului de Procedură Civilă 1865. Având în vedere că judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă cererea formulată de lichidatorul judiciar, fără a cerceta fondul dedus judecăţii, apreciază că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, raportat la art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă conform căruia "Modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

Critica soluţiei de respingere a contestaţiei ....

 Dat fiind că acţiunea promovată de ... a privit aceeaşi problemă de drept ca cea sesizată de ..., respectiv forma art. 53 din Legea 85/2006 iar judecătorul sindic s-a pronunţat în considerente cu privire la aceasta, apreciază că soluţia a fost de respingere a contestaţiei pe motiv de inexistenţă a unui caz de control judecătoresc al activităţii ... este eronată. Activitatea de valorificare a bunurilor debitoarei este o atribuţie managerială asupra căreia a fost cerut controlul judecătoresc prin intermediul unei contestaţii. Judecătorul este obligat să se pronunţe, în caz contrar ajungând la concluzia că în caz de omisiune a lichidatorului de îndeplinire a oricărei atribuţii manageriale într-un dosar, creditorii nu au la dispoziţie nici o acţiune.

În drept, chestiunea sesizată de ... şi contestatoare a fost tocmai existenţa unui conflict între Legea 85/2006 şi Codul de Procedură Penală. O concluzie conform căreia art. 53 permite vânzarea bunurilor fără sechestre, însă această vânzare trebuie făcută ţinând cont de efectele sechestrelor penale conform legii penale, reprezintă doar un paradox, nu o clarificare.

În drept au fost invocate prevederile art. 11, art. 25, art. 53 din Legea 85/2006, art. 81 al Legii nr. 255/2013, art. 343 din Legea nr. 85/2014, art. 81 al Legii 255/2015, art. 249 alin. (1) şi (2), art. 253 alin. (4) C. proc.pen.2327 Cod civil, art. 514 din Codul de procedură civilă, art. 304 pct. 9 şi urm. din Codul de procedură civilă, precum şi orice altă dispoziţie legală incidentă în această materie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar ... la recursul formulat de ..., solicită instanţei admiterea recursului, în principal casarea hotărârii recurate, şi n subsidiar, modificarea în tot a sentinţei recurate, şi e cale de consecinţă, admiterea cererilor formulate de lichidatorul judiciar ... şi creditoarea ....

Curtea de Apel, analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că sunt fondate urmând ca, în baza prevederilor art.312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă şi art.8 din Legea nr.85/2006 să dispună admiterea lor şi casarea în tot a sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de activitate nr.1711/03.10.2016, publicat în B.P.I la data de 06.10.2016, lichidatorul judiciar al debitoarei ... Filiala ... SPRL a descris măsurile întreprinse în procedura insolvenţei debitoarei, învederând existenţa unui impediment de natură legală care îl împiedică să procedeze la valorificarea bunurilor debitoarei aflate sub sechestru penal şi datorită căruia nu a procedat la continuarea demersurilor în vederea lichidării acestor bunuri din averea debitoarei.

Această măsură a lichidatorului judiciar a fost contestată în cauză de către creditoarea recurentă care a solicitat obligarea lichidatorului la îndeplinirea atribuţiei de valorificare şi lichidare a acestor bunuri aflate sub sechestrul penal, judecătorul sindic fiind sesizat şi de către practicianul în insolvenţă, pe cale separată, cu o cerere prin care i se solicita concursul în dezlegarea impedimentului de natură legală invocat în privinţa bunurilor sechestrate.

Criticile invocate de cei doi recurenţi în raport de soluţia pronunţată de judecătorul sindic în privinţa cererilor cu care acesta a fost sesizat sunt fondate, impedimentul invocat de către cele două părţi intrând in cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenţei.

Astfel, în ce priveşte cererea formulată de către practicianul în insolvenţă, prin care acesta a solicitat judecătorului sindic să dezlege impedimentul de natură juridică legat de forma aplicabilă a prevederilor art. 53 din Legea nr.85/2006 în cadrul procedurii şi a existenţei sau nu a unui impediment în derularea procedurii de valorificarea bunurilor aprobate de creditori datorită existenţei sechestrului penal, curtea constată că aceasta este o cerere admisibilă care intră în conţinutul atribuţiilor stabilite de lege în sarcina judecătorului sindic şi nu una inadmisibilă, astfel cum a reţinut judecătorul sindic.

În cuprinsul prevederilor art. 11 alin. 1 lit. a) – n) din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a arătat care sunt principale atribuţii ale judecătorului sindic în cadrul procedurii, stipulând la alin. 2 al aceluiaşi articol, că acesta sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar ori lichidatorului, precum şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Din analiza şi interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut o enumerare exemplificativă a atribuţiilor şi cererilor de natură judiciară ce intră în competenţa judecătorului sindic câtă vreme se foloseşte sintagma principalele atribuţii, nu una limitativă care ar însemna că acesta nu poate fi sesizat decât cu cererile arătate expres în cuprinsul prevederii legale care reglementează atribuţiile sale în cadrul procedurii.

Acest fapt rezultă şi din interpretarea coroborată a atribuţiilor stabilite în sarcina restului participanţilor la procedură, inclusiv a celor stipulate în sarcina practicienilor în insolvenţă, care au posibilitatea potrivit art.20 alin. 1 lit. n, respectiv art.25 lit. k) din lege de a sesiza judecătorul sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta. Ori, în situaţia în care atribuţiile judecătorului sindic ar fi fost reglementate cu caracter limitativ şi nu exemplificativ, acesta nu ar fi putut fi sesizat cu alte cereri de natură judiciară care se pot ivi în cadrul procedurii, iar atribuţia administratorului judiciar mai sus invocată ar fi una lipsită de eficienţă juridică şi practică, astfel cum în mod corect arată şi recurentul prin motivele de recurs.

Prin urmare, curtea a reţinut că în atribuţiile judecătorului sindic intră soluţionarea tuturor aspectelor ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii insolvenţei, aceasta putând fi sesizat cu soluţionarea unor impedimente de natură legală care împiedică desfăşurarea procedurii conform prevederilor legale şi care necesită o dezlegare din partea instanţei.

O asemenea cerere a fost formulată şi de către practicianul în insolvenţă a debitoarei care a solicitat lămuriri cu privire la existenţa sau nu a unui impediment de natură legală în privinţa valorificării bunurilor debitoarei aflate sub sechestru penal, care îl împiedică să-şi exercite atribuţiile, problemă juridică expusă şi în cadrul raportului de activitate contestat de către creditorul recurent tocmai sub acest aspect. Ori, în situaţia în care buna desfăşurare a procedurii insolvenţei reclamă necesitatea dezlegării unui aspect de natură legală şi juridică, este admisibilă sesizarea judecătorului sindic cu o cerere prin care să i se solicite concursul pentru aplicarea corectă a prevederilor legale în privinţa aspectului respectiv.

Dispoziţiile art. 514, respectiv art.519 din noul Cod de procedură civilă, reţinute de judecătorul sindic, nu au incidenţă în cauză cătă vreme procedura se desfăşoară sub imperiul vechiului cod de procedură civilă raportat la data deschiderii procedurii, iar pe de altă parte aceste dispoziţii sunt incidente doar în situaţia în care instanţele de judecată sesizate cu soluţionarea unei cauze întâmpină dificultăţi în interpretarea unei prevederi legale ori există deja practică neunitară intre instanţe, nu şi atunci când administratorul/ lichidatorul judiciar reclamă necesitatea lămuririi unui aspect de natură juridică care impietează buna desfăşurare a procedurii.

Cât priveşte contestaţia creditoarei recurente la raportul de activitate al lichidatorului prin care aceasta a arătat că nu a procedat la valorificarea bunurilor debitoarei datorită existenţei sechestrului penal, curtea a reţinut că sunt fondate motivele de recurs invocate de către acest recurent câtă vreme chestiunea reclamată de către creditor intră în controlul de legalitate pe care îl exercită judecătorul sindic, aceasta nefiind doar o problemă de oportunitate ori de management al desfăşurării procedurii.

Practic, măsura contestată de creditor şi problema juridică reclamată de către acesta se suprapune pe cea pusă în discuţie şi de către practicianul în insolvenţă prin cererea adresată judecătorului sindic, dezlegarea ei impunându-se a fi făcută pentru bunul mers al procedurii şi în vederea exercitării controlului de legalitate asupra blocajului intervenit datorită neclarităţii reclamate de practicianul în insolvenţă.

Prin sentinţa recurată, judecătorul sindic face aprecieri asupra problemei juridice reclamate de ambii recurenţi, însă cu toate acestea consideră că recurenta creditoare urmăreşte obligarea lichidatorului la îndeplinirea unei atribuţii manageriale a acestuia, fapt ce excede controlului de legalitate, situaţie care face ca considerentele sentinţei să fie contradictorii câtă vreme se procedează tangenţial la analizarea problemei ce a dus la luarea măsurii contestate, dar se respinge contestaţia pe motiv că aceasta excede controlului de legalitate.

Ori, astfel cum s-a arătat mai sus, problema care a declanşat diferendul litigios din cauză reclamă necesitatea stabilirii din punct de vedere juridic a existenţei sau nu a unui impediment de natură legală care blochează valorificarea bunurilor debitoarei, aceasta nefiind o chestiune de oportunitate în aplicarea procedurii. O măsură de oportunitate este cea care vizează alegerea modalităţii de valorificare a bunurilor, a ordinii de valorificare a acestora sau cea legată de valorificarea de urgenţă a unor bunuri, nu şi cea care duce la blocarea procedurii de valorificare datorită existenţei unor neclarităţi juridice legate de aplicarea prevederilor legale.

În consecinţă, curtea a reţinut că în mod eronat a apreciat judecătorul sindic că solicitările creditoarei din cuprinsul contestaţiei vizează o măsură de oportunitate adoptată în cadrul procedurii ce excede controlului de legalitate şi nu a procedat la analizarea pe fond a solicitărilor acesteia.

Concluzionând, curtea a constatat că motivele de recurs invocate de recurenţi sunt fondate, impunându-se analizarea pe fondul cauzei cererilor formulate, motiv pentru care se va dispune admiterea recursurilor şi casarea în tot a sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeaşi instanţă.

La rejudecarea cauzei instanţa va avea în vedere considerentele prezentei decizii, precum şi eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către părţi.

Domenii speta

Spete similare